Paul Goma
IV
S C R I S U R I 1998
I
Paris 12 ianuarie 1998
Pe marginea volumului
Le livre noir du communisme
În Timpul din decembrie 1997, la rubrica Poligraf, Dorin Spineanu încearcà o dare de seamà a volumului recent apàrut la Paris.
Încearcà - am spus, pentru cà, gràbit, comite câteva erori :
a. eroare de lecturà : scrie (mai si subliniazà !) : "indicele alfabetic al lucràrii cuprinde doar un singur nume de român, Virgil Ierunca si - se pare - iadul care a fost aici este cuprins într-o singurà paginà !"
Inexact : Indicele "cuprinde" 21 "nume de român(i)" - însà nu din aceastà pricinà trebuie sà fim noi, Românii, nemultumiti ;
b. eroare de informare : "Asa a pàtit dl. Banu Ràdulescu, initiatorul revistei… Memoria!"
Asa, cum ? Citez iar : "Criminalul regim Iliescu a obstructionat orice demers în acest sens, mergînd pânà la violente fizice împotriva celor care doreau sà ne împrospàteze memoria", explicà Dl. Spineanu.
Ne asteptam la altceva de la "criminalul regim Iliescu"? Nu - însà nici la… obstructia lui Banu Ràdulescu însusi, din chiar momentul aparitiei revistei Memoria, când a refuzat sà publice màrturii despre reeducarea de la Pitesti. Ràspunsul pe care l-a dat lui Virgil Ierunca, la Bucuresti, în luna mai 1990 (precum si în scris, mai târziu) a fost nàucitor :
"Întâi sà facem mai multe comisii de cercetare, din care sà facà parte sociologi, psihologi si istorici care sà cerceteze, cu obiectivitate (?!) documentele, abia apoi acestea sà fie date publicitàtii".
Frumos, nu ? Parc-am mai auzit de procese fàrà martori…
Sà tinem minte la cine voia Banu Ràdulescu sà facà apel întru luminarea fenomenului Pitesti - ne vom mai întâlni cu acest argument: al scrierii istoriei, excluzînd màrturiile, dînd crezare doar concluziei trase de istorici-sociologi-psihologi (si astrologi, adaug eu) în urma cercetàrii… documentelor oficiale.
Si din aceastà pricinà am declinat invitatia lui de a face parte din colegiul redactiei revistei (cealaltà : prezenta nejustificatà, obraznicà, ofensatoare la adresa memoriei a Anei Blandiana si a lui Doinas). Întâlnit la Roma, în luna mai 1991, Banu Ràdulescu a dat vina nepublicàrii màrturiilor despre Pitesti pe… Doinas (si el prezent): ca presedinte de onoare a Uniunii scriitorilor, refuza banii necesari functionàrii revistei (din al càrei colegiu fàcea parte).
Conceptia lui Banu Ràdulescu (el însusi trecut prin Pitesti) a triumfat : editura Vremea a publicat în 1995 (selectarea si falsificarea "materialelor" a cerut… vreme !) volumul Memorialul ororii, în fapt Cartea albà a Securitàtii volumul II. Despre aceastà recidivà a cuplului orwellian Pelin-Màgureanu m-am rostit în Familia (7-8/97). Cu excep-tia câtorva pitesteni (eu cunosc un singur "student" : Stefan Davidescu, ce-si va publica màrturia în curând, la Nemira), victimele "reeducàrii" nu au deloc chef sà se afle adevàrul.
Iar aici mà întâlnesc cu Dorin Spineanu, când vorbeste despre aceste animale care nu existà (ba da : în spatiul carpatin !), numite ba Diaconescu, ba Galbeni - las-cà nu sunt deloc singurii : nici întru senilitate (alibi al multor ticàlosii), nici întru viclenie tàràneascà-activescà de tip Ceausescu si Iliescu.
Înapoi la Cartea neagrà a comunismului - Dorin Spineanu mai comite o:
d. eroare de judecatà - atunci când scrie cà absenta României din paginile càrtii se datoreste (in)activitàtii securistilor. Adicà : securistii diplomati nu s-au deranjat sà-i documenteze pe autorii Càrtii negre…
Dacà ar fi consultat - totusi - Index-ul cu pricina, ar fi dat si de numele meu - care, aici nu intereseazà decât în màsura în care explicà, prin negativà, ca sà zic asa, cvasiabsenta româneascà…- citez de la pagina 489 :
"Stim (…) cà am gresi dacà am pune în plinà luminà destinul dramaturgului ceh Vaclav Havel, al filosofului maghiar Istvan Bibo, al scriitorului român Paul Goma ori ale altora provenind din intelighentie si i-am làsa în umbrà pe cei màrunti…"
Aici este vorba de o purà diversiune : capitolul în care se vorbeste de România a fost redactat de "specialistul" Karel Bartosek, fost membru al CC al UTC-ului cehoslovac, ce, prin înselàciune (si dupà ralierea lui Mihnea Berindei si a lui Alain Paruit), a pus mâna pe revista fondatà de noi, anticomunistii, L‘Alternative, transformînd-o, nu doar în Nouvelle (sic) Alternative, ci într-o publicatie nostalgic (si conspirativ… comunistà). Iar aici, în Cartea neagrà, opereazà douà falsificàri:
l. atunci când explicà : nu a vrut (el, Bartosek !) sà reducà analiza la "represiunea culturalà", deci refuzà sà se opreascà asupra tributului greu plàtit, în comunism, de "culturali" - scriitori, filosofi, juristi, istorici, artisti, savanti…;
2. din aceeasi miscare, scontînd pe "impresia" primà, îi exclude pe scriitori (folosofi, dramaturgi) dintre martori, deci nu ia în seamà si màrturiile lor (cu o exceptie : Soljenitîn - însà prezent numai cu Arhipelagul Gulag).
Întru "consolare" : de la rusi, Vladimir Bukovski este pomenit de douà ori, dar nu i se iau în seamà càrtile de màrturie ; Saharov amintit de douà ori, Leonid Pliusci o singurà datà, Andrei Siniavski o datà, Andrei Amalrik si Natalia Gorbanevskaia deloc ; în aceeasi situatie se aflà si polonezul Adam Michnik si cubanezul Armando Valladares, care a petrecut 20 ani în închisorile castriste si a càrui màrturie (apàrutà prin 1980) a fàcut multà vâlvà la Paris. Iar dacà nu sunt pomenite numele : Dorin Tudoran, Dan Petrescu, Gabriel Andreescu, Doina Cornea - sà fim asigurati : tovaràsul Bartosek i-a nemurit pe Ana Pauker, pe Pàtràscanu, pe Vasile Luca, pe Foris, pe Iustinian…
Cum se explicà prezenta doar a lui Virgil Ierunca ? Simplu : dacà s-ar fi multumit cu publicarea studiului sàu doar în româneste, acesta ar fi cunoscut soarta càrtilor lui Bacu, Cârje, Grigore Dumitrescu : s-ar fi stiut de Pitesti doar în cercurile exilatilor români ; dacà ar fi scris… un roman (ca mine, Patimile dupà Pitesti), chiar publicat în francezà, ar fi fost ignorat de tovaràsul Bartosek - ca ne-màrturie. Or Ierunca nu s-a màrginit la publicarea textului sàu Le phénomène concentrationnaire en Roumanie, întâia oarà ca postfatà la volumul meu, Gherla (Gallimard, 1976) ; nici cu publicarea aceluiasi text, augumentat - tot ca postfatà, de acea datà a romanului Le Chiens de mort - titlul în francezà al Patimilor… (Hachette, 1981), ci, cu prefata lui Furet, si-a publicat eseul în volum autonom, în francezà.
Si Dorin Spineanu cade în pàcatul mioritismului - acela de a da vina pentru nereusitele noastre, totdeauna pe altul - fie acela stràinul (Yalta, Malta, Churchill, Roosevelt, Ungurul, Jidanul, Bulgarul), fie unul de-al nostru, dar… altfel : înainte de 1989 - tiganul ; dupà : securistul…
Desigur, securistul nu are interes în etalarea adevàrului (s-ar afla cà a fost pur si simplu càlàu), însà nici victima nu întâmpinà cu satisfactie perspectiva spunerii (publicàrii) adevàrului - fiindcà s-ar afla cà nu fusese doar victimà…
De aici "reticenta" fatà de accesul la dosarele de Securitate - nu numai a unor Iliescu, Roman, Màgureanu, Vadim, Pàunescu, Babiuc - ticàlosi de notorietate - nu doar a turnàtorilor de închisoare cu condicutà (Quintus), ci si a "democratilor" Diaconescu, Galbeni, Constanti-nescu, Zoe Petre - iar dacà ar mai fi tràit Coposu, cu certitudine cà si Tatàl Natiei s-ar fi opus din ràsputeri "divulgàrii" dosarelor, pre- textînd: "Pentru a nu provoca tulburare…"
Mà întorc la Cartea neagrà a comunismului si la afirmatia lui Dorin Spineanu cà securistii ar fi sabotorii, ei ar fi vinovatii "doar un singur nume de român" si "o singurà paginà" - am vàzut cà aceste presupuneri sunt inexacte, însà asta nu amelioreazà cu nici un chip "locul României în lume".
Absenta informatiilor despre România (cu exceptia citatà) este imputabilà nu (doar) securistilor - ci si istoricilor români.
Stiu despre ce vorbesc, fiindcà am fost în miezul evenimentelor : acum douà decenii conduceam o colectie la Hachette. Printre prioritàtile autoimpuse: publicarea unei Istorii a României si a unei Istorii a literaturii române - ambele pentru uzul neromânilor, în primul rând al francezilor. Dupà cum se poate constata din Jurnal dar si din volumul Scrisori întredeschise, am avut promisiuni ferme - din partea lui Nicolae Manolescu, din a lui Matei Cazacu. Ce s-a ales din ele ?
Manolescu,
întors la Bucuresti, n-a mai dat semn de viatà ; la întrebàrile mele : «Merge, merge, Istoria literaturii promisà pentru a fi tradusà în francezà ?», nu a ràspuns. Matei Cazacu, pe care-l aveam "la îndemânà" la Paris, la fiecare întâlnire mà asigura cà «merge, merge… - dar greu» - între timp acelasi istoric publica, ba un studiu despre Petru Cercel, ba o carte întreagà cu Dracula…Rezultatul - în 1997 : despre literatura românà Francezul nu stie mai mult decât aflase din Panorama… lui Bazil Munteanu (editatà în 1938 !) - fiindcà Ionesco si Cioran sunt "scriitori francezi de origine românà"; despre istoria României, fie cà stie câte ceva din cartea comunistului Castellan (toti românii îl înjurà - ei si ? - cu ce înlocuiesc ei minciunile comuniste : cu neantul - adevàrat, mioritic ?), ori din cea recent apàrutà, semnatà de Catherine Durandin - la care toti românii strâmbà din nas, gàsindu-i "lipsuri", erori de apreciere, însà nici o clipà nu se gândesc sà dea vina pe Matei Cazacu, pe Mihnea Berindei, pe Dinu C. Giurescu - ce-or fi fàcut ei, românasii nostri, cât au stat "la adàpost" în exil, pentru ca România sà nu fie cunoscutà ca o… mare necunoscutà ?
S
à (re)spun eu : Matei Cazacu s-a ocupat de Petru Cercel, de Dracula, iar dupà 1989 a umblat pe la Chisinàu si, dupà ce a stat de vorbà cu doar Hàdârcà, i-a ars un studiu "cu màrturii" (la plural), potrivit càrora Basarabenii n-au vrut si nu vor unirea la România - "fiind ei moldoveni conservatori din fire"(ceea ce a confortat atitudinea filo-sovieticà a lui Iliescu ; ceea ce a anticipat orientarea pro-ucra-ineanà a lui Constantinescu) ; Mihnea Berindei : e drept, s-a ocupat de drepturile omului, însà ca istoric, de doar vàmile turcesti din sec. XVI-lea ; Giurescu - a !, el s-a ocupat, la Bucuresti, de glorificarea Ceausescului, iar la la Washington (pe banii lui Ratiu), de denuntarea Monicài Lovinescu, a lui Virgil Ierunca, a lui Tudoran si a mea - ca… "prea critici ai lui Ceausescu, deci… de-a dreptul antiamericani "!Asta este, iubite Dorin Spineanu : vorba unui cioban (altfel mioritic) :
«Cum ti-o faci, asa ti-o dormi !»
De aici concluzia : ce-si face Românul cu mâna lui (dar mai ales: ce nu-si face), n-o va realiza în veac, în locul lui, nici Rusul, nici Bulgarul, nici Ungurul, nici Ovreiul - cum ar veni : detractorul, calomniatorul, dusmanul-etern al românimii…
Vorba aceluiasi cioban :
«Ce-si face Românul cu mâna lui - lucru manual !»
P. S. À propos de lucru-manual : n-ar strica defel ca analfabeti de acabitul Blandianei, care are, n-are treabà, îsi dà cu pàrerea în adunàri, de obicei internationale, afirmînd fàrà pic de rusine, cà România si Românii au fost cel mai cumplit martirizati de comunism (si rosteste asemenea idiotenii si nesimtitorisme în prezenta Polonezilor, a Balticilor - a Rusilor !), sà punà mâna, sà ràsfoiascà aceastà carte ; iar dacà s-ar mai aduna de pe drumuri si s-ar întoarce la uneltele sale - cu tot cu printul consort - ar face si mai bine. Nu de alta, dar cine stie ce alt monstrulete ne mai cloceste - dupà acest Puiu Constantinescu…
G r i g u r c u
12 ianuarie 1998
Despre Grigurcu s-a spus-scris totul - si contrariul : cà este un foarte bun poet, un subtil - si cumpànit - critic literar de poezie ; cà nu e chiar atât de bun poet (mai avem noi si altii, muuult mai buni), iar criticul este un resentimentar, un înàcrit, un veninos, avînd el plàcerea diabolicà de a scuipa pe morminte sfinte si a stropi cu noroi statui de ghips veritabil, ba chiar si din mucava naturalà ; cà la cei peste saizeci de ani ai sài nu a scris màcar o "sintezà" - când mult mai junele oradiot Ioane Chinezut a si comis vreo saispe (toate cu titluri interogative)…
S-a mai spus (pe ici, pe colo) cà poetul si criticul literar Gheorghe Grigurcu sade ca un huhurez la dracu-n praznic, la Tîrgu Jiu. N-o fi avînd el chiar domiciliu-obligatoriu, dar izolarea cu care este… înconjurat de tîrgjieni, nesolicitarea dinspre Centru (asa se vorbeste, cu totul abuziv, despre Bucuresti), face ca el sà nu se simtà mai liber în capitala Gorjului, decât de-o pildà eu, în satul-nou Làtesti, din Bàràgan - cel care nu mai existà, Màguritatea l-a arat prin 1964.
Stiu c
à vorbesc în pustiu (de la Bàràgan mi se trage…), dar fac asta de când mà stiu, de ce n-as continua ?
Plec de la faptul c
à Grigurcu este, nu doar un càrturar si un om de literà si de cuvânt cu care s-ar mândri oricare altà comunitate europeanà - cu exceptia Românilor : n-or fi alcàtuind o comunitate, ci doar o adunàturà - dar, ca s-o dau pe ardeleneste : "apartâne" - de Uniunea Scriitorilor ; de Ministerul Culturii (fiind si în colegiul de redactie al Contemporanului), iar politicamente, cu-carnet, fàrà-de-carnet, omul a adus mari servicii Partidului Tàrànist (bine : si Crestin), lucrînd câtiva ani buni la oficiosul Dreptatea…Sà zicem asa : din partea Uniunii Scriitorilor - al càrui membru eminent este Grigurcu - nu te poti astepta la mare brânzà dinspre Ulici (cum nu te asteptai de la Dinescu). Bine, asta este "conducerea" - dar "unii membri ai conducerii" ? De ce nu miscà màcar un deget presedintele de onoare (al Uniunii), senatorul, academicianul, senatorul (tàrànist - a devenit mania lor, nu obsesia mea) si asa mai departele Doinas ? De ce nu intervine în favoarea màcar a prietenului, dacà nu în a celui care a adunat vreo douà volume de analize elogioase despre poezia doinasicà ?
A-ha,
îl doare degetul - taman acela, tàrànist-interventionistul…Grigurcu si-a investit în organul Ministerului Culturii numele - chiar si obrazul, într-o chestiune care mà privea pe mine în raport cu Breban. Hai sà spunem cà bietul Breban nu mai are putere, ca pe timpuri (1970-71 : ce timpuri ce moravuri !); sà admitem cà un bisnitar ca Sorescu, un tolomac precum Spiess un inenarabil ca Màrgineanu, "prietenul plopilor de lângà drum" - ministri ai Culturii ! - nu aveau cum sà priceapà ori accepte cà Gheorghe Grigurcu ar merita o soartà omeneascà, nu cea sub-omeneascà, de la Tîrgu Jiu - dar Caramitru ? Actualul ministru al culturii, actorul Caramitru (ca un fàcut : si el tàrànist - ca Pruteanu-Zacuscà), e o persoanà care chiar guscà poezia recitatà (la radio, la televiziune, pe scenà), fie ea de Shakespeare, de Eminescu, de Pàunescu - ba chiar de Grigurcu !- ce a ràspuns el la solicitarea poetului si criticului, a càrturarului Grigurcu, aflat în neagrà mizerie ?
Las
întrebarea suspendatà si trec la tàrànisti. Spre deosebire de Grigurcu, basarabean si el, eu, pe urmele lui Stere, am avut totdeauna o, ca sà zic asa, "o micà retinere" când venea vorba de partidul lui Iuliu Maniu. Dacà Stere fàcuse din nimic (în fine : din neantul mioritic) cel mai puternic partid din România anilor 20, unindu-i pe nationalii ardeleni cu tàrànistii regàteni (iar acestia càpàtaserà coloanà vertebralà - ei, da ! - de la basarabeni) ; dacà îi dàduse, nu doar un program (ceea ce nu-i de colea : sà fie întrebat Ion Diaconescu ce program are partidul dumisale - n-are sà se trezeascà din motàiala-i de apoi, dar-însà-totusi are sà râdà, senìnic, fiind el convins cà se spusese un banc !), ci o doctrinà. Drept recunostintà, Maniu întâi, apoi Vaida-Voievod, Mihalache la urmà aveau sà-l expulzeze pe Stere, ca pe unul susceptibil sà le încurce treburile murdare, curat-politicalice. Iuliu Maniu, cel cu aureolà de martir de la Sighet, trage dupà el douà ghiulele, douà pàcate dintre cele mai grele :-
în 14 iunie 1930, Maniu, Prim ministru al regelui Mihai I a depus juràmânt de credintà lui Carol (II), recent parasutatul (corect : aterizatul clandestin), declarînd cà îl considerase de totdeauna pe Carol (Doi) rege legitim al tàrii (cu nouà zile în urmà, declarase, în fata Înaltei Regente, legitimitatea lui Mihai…).Aceast
à faptà a lui Maniu a avut consecinte dezastruoase pentru fragilizata democratie, prin frângerea tàrii în douà tabere : procarlisti si prolegionari ;-
în 23 august 1944, Iuliu Maniu, în loc sà se afle alàturi de regele Mihai - tânàr, inexperimentat, traumatizat de comportamentul tiranic al lui Antonescu - s-a ascuns, nu i-a dat asistentà, a dezertat (de parcà ar fi fost intelectual român - dar nu era), l-a làsat singur cu comunistii lui Pàtràscanu, iar rezultatul îl înduràm si azi si va fi simtibil încà un sfert de veac. Vai, Rusii tot ne-ar fi ocupat - cum au ocupat Polonia, Cehoslovacia, martirizate si de Germania, cum au ocupat Ungaria (ràmasà pe douà picioare, pânà la urmà), însà nu am fi acoperiti si de rusinea istoricà a cedàrilor de tot felul, din pricina atitudinii capitularde a "sefilor partidelor democratice".
Aceast
à parantezà - ca sà întreb, retoric :Acest partid care-si mai zice t
àrànesc (si crestin !), imediat dupà 22 decembrie 1989 a dat adàpost tuturor militienilor, grànicerilor, "diplomatilor", activistilor, securistilor (cei care martirizaserà cu precàdere tàranul român), a acordat asistentà tuturor nemernicilor, doar dacà solicitau membrìa în partidul lui Coposu (care, sà nu uitàm: a fost unul din cei vreo sutà de secretari ai lui Maniu : el, Coposu, a fost secretarul lui Maniu si nu invers) - însà în ochii Tatàlui Natiei un om de valoarea, de statura moralà a lui Gheorghe Grigurcu "nu prezinta interes" - o-ho, ce interes (în nici un caz al tàrii) prezenta "Virgil"! ; si "Emil". Diaconescu si Tepelea (alti martiri ! - cât despre intelectualitatea lor, s-a dus buhul !), în cel mai troglodit stil clanic si-au introdus neamurile (cu toate : colaborationiste - altfel am fi auzit si noi de rezistenta anticomunistà a lor) pânà la a saispea spità în tot felul de "functii".Pentru Grigurcu, ce a adus mult mai importante (oricum : mai curate) servicii t
àrànismului si românismului, decât cei doi preistorici la un loc - ba.Prototipul t
àrànistului util : Emil Constantinescu : nu trebuie sà fi avut activitate anticomunistà (ba chiar din contra !, sà fi fost secretar PCR al Universitàtii, sà fi fost adunàtor de cotizatii pânà la 22 decembrie 89 fix), sà fie dus în lesà de Securitate si sà cedeze din România, tot ce nu-i… Ardeal.S
à mai adaug : Constantinescu de mâine este citibil în contemporanul vostru Diaconescu.
Dar viitorul Grigurcu ? Asteapt
à Românii sà moarà bine-bine, apoi sà-i ridice statuie, sà boteze stràzi (chiar în Tg. Jiu - actuala "Zonà Sâmboteanu") cu numele lui - abia dupà aceea Ulicii si Doinasii, Diaconestii si Constantinestii (ba chiar si Zoele cele ràu-sfetnice) sà se se scarpine pe sub cusme, în sfârsit, dumiriti :«Domnule ! Bine cà ne-am adus aminte : hai sà-i facilitàm si lui Grigurcu o locuintà pe-aici, prin Bucuresti»…?
P. S. Ion Caramitru a intervenit - astfel a luat nastere "Afacerea Literatorul…"
Dilema
amneziei sau Amnezia Dilemei
12 ianuarie 1998
Si eu care credeam cà amnezia este o deficientà cu care nu ai de ce te làuda ; si eu, care credeam cà uitarea, mai ales când se întinde la istoria propriei comunitàti, dacà nu poate fi "extirpatà" (cum sà elimini…o gaurà ?), màcar poate fi redusà.
Nu contez printre cei av
înd o memorie fenomenalà ; nici màcar printre insii cu memorie foarte bunà. Mà consider o fiintà normalà cu o memorie normalà - în comparatie cu cea sub-normalà a compatrio-tilor. O memorie nativà medie, corect cultivatà, convenabil întretinutà - si ne-contrariatà, ne-cenzuratà de însusi posesorul - face figurà de exceptie pe plaiurile mioritice când e comparatà cu ne-memoria, ba cu mândria de a nu retine "toate fleacurile" a maselor largi de români : directorii de constiintà ai lor dau la-ul "Ariei Amneziei".Aceast
à tot mai îngrijoràtoare tendintà (de a uita, nu de a nu înregistra) mi-a apàrut de prin 1981 la scriitorii càlàtori la Paris. Am pus impresia pe seama situatiei de exceptie a "iesirii" în Occident, pentru unii prima, amestec de bucurie (cà au ajuns la Paris !) si de tristete, de spaimà cà trebuie sà se întoarcà ; de sentiment de liberare - dar si amintirea noului, sau întâiului contract de… legare de glia Securitàtii.Am mai scris : 1984 a constituit si pentru mine un prag ce a separat, brusc, Rom
ânia si Românii, prag aràtînd nemilos cà existà un acolo si un dincoace ; prag dincolo de care am dat de un univers unde se miscau oameni stiuti de mine - acum necunoscuti ; prieteni buni, înainte, însà acum înstràinati. Ne-întelegerea, ne-comunicarea dintre s-au manifestat brutal, de la un vizitator la altul, de la o càlàtorie la alta a aceluiasi ; dialogul s-a prefàcut în douà monologuri paralale. Ce se întelegea din recitalul prietenului (re)venit în vizità la Paris ? În mare:«Nu mai tin minte, nu mai stiu nimic»- iar în subtext :
«Nu mà întreba, nu-mi spune lucruri care ar putea fi considerate secrete - nu vreau sà le stiu : ca sà nu am ce spune la viitoarea anchetà».
Abia la sf
ârsitul verii anului 1989 (perioadà si… întâmplàri povestite în Càldurà mare), tot punîndu-mi întrebàri de genul : «Ce se va fi petrecînd cu prietenii nostri din tarà - de prin ‘84 ?», am început a închega un ràspuns. Adevàrul fiind acesta : simtindu-l venind, însà neputîndu-l evita, màcar i-am întârziat iesirea la lumina întelegerii mele: cu prietenii, cu colegii din tarà se întâmplase ceva cumplit, ceva grav - din 1984.
Evenimentele ce au urmat dup
à decembrie 1989, din nefericire mi-au confirmat temerile cu asupra de màsurà.Cronologic,
întâiul a fost cel prilejuit de conferinta de presà datà de Mircea Dinescu, în 27 ianuarie 1990, la Paris, în auditoriul FNAC. Se aflau acolo multi români, dintre acestia numerosi sustinàtori ai lui Dinescu în încercàrile prin care trecuse în ultimul an de zile (1989), de la publicarea textelor sale în Libération. Mai erau prezenti polonezi, cehi, unguri, rusi, bulgari, vietnamezi : în tàrile lor, cunoscuserà nu doar "subsolul casei în care locuiau cu doi copii", nu doar alungarea din postul de redactor al organului Uniunii Scriitorilor - ci somajul cronic ; ci declasarea (ca în Cehoslovacia) ; internàri în azile psihiatrice si arestàri nenumàrate, detentii de ani si ani. Or supravietuitorii, odatà ajunsi în Occident, înainte de a-si povesti viata, în conferintele de presà si în màrturiile scrise îi amintiserà pe cei ce-i precedaserà - în actiune si în suferintà. Rusii, de pildà, nu-i omagiau doar pe înaintasii lor rusi - ci si pe cutare ceh, pe cutare polonez, cubanez (chiar român). La fel cehii, bulgarii, polonezii - oricâtà urà împotriva rusilor adunaserà în inimi, îi aminteau pe Marcenko, pe Bucovski, pe Salamov, pe Soljenitîn, pe Amalrik, pe Gorbanevskaia, pe generalui Grigorenko. La polonezi pe Walesa, pe Popielusko, pe Michnik, pe Mazowiecki, pe Kuron, la cehi pe Uhl, pe Anna Sabatova, pe Kohout, pe Havel… Asa fàcuserà si Românii ce-l precedaserà cu decenii pe martorul Dinescu venit cu mari sacrificii (oficiale) din România.Fiindc
à asa se face. Aceia apartineau unor comunitàti numite : popoare ; la ei memorie cu memorie alcàtuieste istoria - nu istorioare, bancuri cu Bulà, calambururi înalt apreciate la Casa Scriitorilor.Despre cine a vorbit rom
ânul Dinescu în 27 ianuarie 1990 la Paris ? Se laudà cà soacra sa este rusoaicà de cea mai intelectualà extractie - a pomenit màcar o datà numele lui Soljenitîn ? Dar pe al lui Salamov ? Al lui Brodski ? Dar numele lui Walesa ? Dintre înaintasii sài români (cu exceptia Doinei Cornea - fiindcà era prezentà, alàturi, pe podium, fiica sa) a rostit el numele lui Calciu ? Al lui Filipescu ? Màcar al lui Dorin Tudoran ? Zicem : de al meu nu si-a adus aminte : era abia pionier al Patriei la 25 ani, prin 1975 când, la Casa Scriitorilor, dintre mentorii sài Fànus Neagu si Bàiesu, curajos - strigase :«Goma ! Marele scriitor fàrà càrti !» (citat fidel din gândirea - si din groapa sàptàmânalà a lui Eugen Barbu).
O vreme am crezut
în omisiunea voità ; în amnezia cu program. Trecînd anii (iatà : opt!), a trebuit sà accept : într-o comunitate neevoluatà ca cea româneascà individul tràieste un perpetuu prezent, calitate ori tarà mostenità, consolidatà generatie dupà generatie ; cà este fatal - româneste normal - ca un Mircea Dinescu sà fie cum este : uituc, càs-cat, buimac, càpiu - într-un cuvânt : autocronic, carevasàzicà istoria comunitàtii sale - fie cea din Slobozia, fie cea din Uniunea Scriitorilor - sà înceapà si sà încheie cu propria-i istorie.În aceastà categorie a autocronicilor intrà foarte, prea multi români. Nu aràt înspre masele largi, analfabete, analfabetizate, ci spre directorii de constiintà si ei analfabeti dar si analfabetizatori - iertare dacà primele nume care-mi vin pe limbà sunt ale unor doamne : Ana Blandiana si Gabriela Adamesteanu. În opt ani de vedetariat aceste bune scriitoare au dovedit cu vârf si îndesat : altceva decât propriile fictii si lirisme - nu stiu, nu vor sà stie, în schimb, vorba unui tovaràs, le explicà auditorilor-cititorilor tot ce n-au stiut ele - de când se stiu : istoria contemporanà a tàrii lor.
În aceeasi categorie - i-as spune : a grànicerilor la poarta memoriei - se aflà cei ce fac istoria (pentru cà o consemneazà). Revista Memoria (!), în care istoria României sub comunisti este prezentatà (si propusà maselor ignorante) astfel, încât sà nu care cumva sà dea seamà de absenta, de demisia, chiar de colaborarea cu Puterea teroristà a unor Banu Ràdulescu, Doinas, Blandiana - cât despre Istoria Pitestiului, cvasiabsentà din revista "memoriei arestate" (sic) m-am rostit cu alte, multe, prilejuri. Tot aici consemnez Cartea albà a Securitàtii vol II : volumul scos la editura Vremea, sub titlul Memorialul Ororii - si despre aceastà ispravà dirijatà din umbrà de pærechea færæ de pereche Pelin-Màgureanu am scris - nu mai revin.
Îndàràtul fiecàrui amnezic se ascunde un vinovat, spunea careva (iar de n-a spus, foarte ràu pentru el !). Oricât de flusturatic, mistocar, gàlàgios, nu se poate ca Dinescu sà nu fie, màcar într-un ritm cincinal mâncat, ros - nu mult, doar nu el e rus ! - de rusinea cà un poet ca el, debutînd stràlucit la 20 ani a deschis gura abia la vârsta de 40 (în 1989) - si atunci pentru o pricinà administrativà. Pentru autocron(ist)ul Dinescu nu a existat "problema" solidarizàrii cu Charta 77 (dacà avea abia… 27 ani !) ; nu a existat "problema" grevei minerilor din august acelasi an ‘77; nici a constituirii SLOMR - nici màcar a revoltei muncitorilor de la Brasov (când el avea, bietul, 37 anisori) - nici distrugerea satelor, a palatelor, a bisericilor. Problemà a devenit darea lui afarà de la România literarà. Acesta va fi fiind motivul… netinerii minte a atâtor "probleme" ale comunitàtii si a lui. În capul sàu de poet-la-român, istoria omenirii în general, în special istoria Românilor începe în 1989, când s-a trezit el, descoperind-si "problema".
Culpabilitatea nem
àrturisità va fi ràzbàtînd si din Amintiri în dialog de Matei Càlinescu si Ion Vianu : desi cam de vârsta mea, dialoghistii nu pomenesc nici din gresealà ecoul în lumea studenteascà din România a Revolutiei Maghiare din 1956 ; nu-si amintesc nici de campania de exmatriculàri din ‘57-’58 (condusà si de tovaràsul nostru Iliescu). Vinovàtia negatà, neacceptatà se ràzbunà, stràbàtind prin reteaua de camuflaj a variantei biografice cosmetizatà, falsificatà, furnizatà de interesat alcàtuitorilor unei brosuri apàrutà în 1995, Totul despre Manolescu. Aceeasi "jenà" (de a pune degetul pe evenimente inconturnabile se manifestà la persoane care, prin vârstà, nu ar fi putut participa - dar nici dezerta (ca Vianu, Matei Càlinescu, Manolescu), anume : Vladimir Tismàneanu si Mircea Mihàes în dialogul Balul mascat în pasajul despre ‘56 la români. O tàcere dintre cele mai de aur domneste în "amintirile" altfel guralive, publicate în ultima vreme de Zaciu, de Ciocârlie, de Alexandru George (chiar asa : ce vor fi fàcut si unde erau acesti bravi, în perioada octombrie ‘56-decembrie ‘58 ? ; dar între februarie-septembrie 1977 ?).
Asadar, eu, naiv, credeam c
à amnezicii la români sunt, fie prin structurà (mioriticà), fie din culpà - vezi rezultatul recentei campanii de acces la dosarele de securitate, prompt înàbusità de tàrànistii vechi si noi (citeste : colaborationistii si securistii), cu pretexte dintre cele mai tàpàlàgoase.Ei bine, m-am
înselat : Mai este o variantà a amneziei la români. Nici nu-i bànuiam existenta. Noroc de Mircea Iorgulescu - el mi-a revelat-o în organul lui Plesu, Dilema din 22-28 august 1997, sub titlul si el zàpàcitor, trimitàtor aiurea : "Mica sclerozà". Semnat de stràlucitul eseist si nu mai putin celebrul Anonim autor a sute de articole de fond ale României literare din Iepoca de Aur 1977-1989. Plecînd de la Jurnal-ul meu, ajunge la o teorie dintre cele mai nàuce - si mai nocive - în strict spiritul Dilemei (în traducere : sustinàtor al lui Petre Roman).Cal b
àtrân, vechi mestesugar, Iorgulescu stie cum sà-l ia pe cititor, pentru a-l mistifica fàrà efort : acesta începînd sà citeascà "Mica sclerozà", este convins : autorul îi dà o lectie (meritatà !) "procurorului", cum mà etichetaserà Tepeneag si Barbàneagrà. Povesteste Iorgulescu acolo cum un ascultàtor al Europei libere îl întrebase "dacà nu socotim necesarà o punere în discutie a Jurnalului lui Paul Goma"? Si cum el a dat "un ràspuns sec (…), cà nu, nu socotim necesar".S-a
înteles : Noi-Iorgulescu, nu socotim necesar sà vorbim despre Jurnal-ul lui Goma la Europa liberà. Nici despre Goma - fàrà Jurnal… Ascultàtorii nu mai tin minte, iar Iorgulescu vegheazà ca Românii sà nu afle : postul de radio în chestiune, începînd din 1972 càpàtase onorabilitate (în sensul cà n-a mai fost considerat The Voice of CIA) si prin lucrarea, de ce n-as spune-o : si prin declaratiile sinucigase fàcute presei occidentale, cu precàdere germane de càtre nemerituosului actual diarist, atunci - pânà în noiembrie ‘77 - aflat pe solul RSR, sub laba Securitàtii (chiar asa : de ce-si va fi propus pielea pe bàt : ca sà apere onoarea damei, a oficinei imperialiste ?; pentru ca bravii simpatrioti sà aibe un alibi al "rezistentei lor înalt culturale"?; pentru ca iorgulestii eterni si de ambe sexe sà mànânce o pâine-albà si sà dea lectii de curaj anticomunist - simultan lingînd papucii lui Plesu, ciubotele lui Roman, gumarii Zoei Petre?).Numai c
à… Noi-Iorgulescu i-am ràspuns ascultàtorului cà nu, nu socotim necesar sà vorbim la Europa liberà despre Goma…- însà abia dupà ce Goma, contactat telefonic de însusi Noi(-Iorgulescu), cu propunerea de a angaja "un dialog despre Jurnal", i-a ràspuns - adevàrat, nu atât de sec precum tatàl articolelor de fond de la România literarà naivului de ascultàtor al Europei libere, însà fàrà apel - astfel :«Nu dialoghez cu Iorgulescu de la Dilema Europei libere - si de la Europa Dilemei libere -si sustinàtor al lui Petre Roman».
Am f
àcut aceastà precizare, stiind cà dilemistul romanopetrist, desi o viatà întreagà a mintit cum respira, ascultàtorii nu si-au dat seama ce anume… respirà el - ca de-o pildà, teoria demisiei la intelectualul român, pornind de la exemplul lui Plesu - cel care a continuat a fi ministrul lui Iliescu pânà ce minerii lui Cozma l-au alungat pe Roman cu tot cu Plesu-al sàu.Dup
à ce ne-a feintat, fàcîndu-ne sà credem cà obiectivul prim si ultim al sàu este atacarea lui Goma, dilematiotul europlibrìc Iorgulescu scrie - citez :"Ce face, de fapt si în felul lui, Paul Goma ? Nu în litera càrtii lui, ci în spiritul ei (…). Simplu : Paul Goma îsi reaminteste, în felul lui, cu mijloacele lui (subl. în text - P.G.) de un timp îngropat aproape în unanimitate. De timpul confuz, mîlos, mlàstinos, al «epocii de aur». Un timp evacuat, parcà, din hiperselectiva memorie a contemporaneitàtii. Si poate mai important decît felul în care o face este cà totusi o face (subl. în text)". Si : "(…) nimeni sau aproape nimeni nu vrea ori nu poate sà-si aminteascà de trecutul apropiat".
S-a
înteles : oamenii nu vor sà-si mai aducà aminte de perioada nenorocità dintre 23 august ‘44 si 22 decembrie ‘89.Ei, bine, n-am nimerit - fiindc
à iatà încotro ne duce Iorgulescu de la Dilema :"Existà, în rememorarea româneascà, douà spatii privilegiate : ceea ce s-a petrecut dupà decembrie 1989 si ceea ce a fost între, cu aproximatie, 1947 si 1964. Perioada 1964-1989 este, parcà, lovità de o micà sclerozà. Sau încuiatà de un tabu tacit consimtit. Or aceastà perioadà este cea în care s-au format/ deformat toate generatiile active de astàzi. Inclusiv Paul Goma. Inclusiv autorul rândurilor de fatà".
Nu pot s
à nu fiu de acord… cu mine însumi : am scris cu fiecare prilej - si probabil sânt primul, cronologic - despre anul 1964 ca "prag psihologic", însà nu între douà generatii, ci în aceeasi generatie (de detinuti politici). Pe lângà meritul… cronologic, îl revendic pe acela de a fi explicat de ce socotesc eu Anul 1964 ca despàrtind un timp de alt timp (vorba fiind despre decretul de amnistie dat de Gheorghiu-Dej prin care închisorile pline pânà atunci au fost golite).Însà Iorgulescu nu explicà. Îl lasà pe cititor sà nu-înteleagà singur - dupà ce l-a condus în gura Labirintului Dilemei. Undeva, mai sus, dar tot atât de poetic (citeste : diversionist), trimitea la "epoca de aur", însà fàrà a vorbi de domnia lui Ceausescu ; nici de ultima parte a ei, cea a terorii, a distrugerilor. El dà de înteles cà "epoca de aur" ar fi început în 1964, adicà pe când mai tràia Dej ! - e si àsta un punct de vedere…
Iepoca a început mult mai târziu. Nu în ‘64, nu în ‘68 (?) si nu în 1971, când cu "Tezili", ci abia în vara anului 1977. Repet aceastà convingere, nu neapàrat pentru cà atunci scriitorii români nu s-au solidarizat cu semenii lor, deja solidarizati cu Charta 77; nici pentru cà scriitorii români s-au dovedit, în continuare, nesimtit(or)i la greva minerilor din august - cei care într-o scrisoare adresatà Europei libere, se declarau solidari cu miscarea pentru drepturile omului ce îi precedase - ca sà vezi : muncitorimea româneascà se raliazà scriitorimii - normala reciprocà nefiind valabilà : ai zice cà toti membrii Uniunii Scriitorilor din 1977 erau, de cel putin sapte generatii, intelectuali subtiri si citadini convinsi, cunosteau "poporul" doar din càrti…
Ci pentru cà la congresul din acea varà, ‘77 scriitorii români, anticomunistii-foc si nemaiîntâlnit de rezistentii prin culturà au acceptat fàrà crâcnire, fàrà împotrivire "sugestia" lui Ceausescu de a se întrecenzura, adicà de a reproduce, în libertate si în literaturà, Oroarea Pitestiului.
Iorgulescu nu aminteste acel moment ; rusinos, mie-mi spui ?; ràmâne în vag - si în spiritul Dilemei. Iar cu finalul textului reintrà pe fatà în frontul publicistilor români cu voie de la Brucan ; cei ce au scris despre Jurnal-ul meu, fie cà l-au citit, fie cà l-au ràsfoit, fie cà li s-a povestit la telefon : vàzîndu-mà "auto-situat în rol de justitiar". Drept care mà avertizeazà : o asemenea pozitiune nu mà salveazà - pentru cà, "nu chestiunea «salvàrii» se pune".
Ce ar trebui s
à înteleg, dacà as fi cuminte, din mustrarea lui Iorgulescu ?:- c
à Românii nu pot, nu vor sà-si aminteascà de perioada 1964-1989 ; cà aceastà perioadà a fost "confuzà, mîloasà, mlàstinoasà" ; în acest interval s-a schimbat chiar si Iorgulescu ; cà despre aceastà perioadà tabu, Goma îsi reaminteste "în felul lui, cu mijloacele lui";- avem noi - pluralul incluzindu-l si pe Goma ! -
"constiinta acestei iremediabile apartenente" ?; - dacà da, speràm într-o "imposibilà «purificare»" prin spàlarea rufelor în piata mare (el spune mai frumos: "exhibatà în spatii publice") ?; nàdàjduim, într-un "«pàcat» de care te poti elibera prin spovedanie"?Mai departe mi se adreseaz
à în stilu-i cunoscut : vaselinic, prelinsos, uleist - întrebîndu-mà dacà îmi fac iluzia cà, prin "teribila, vehementa imprecatie la adresa tuturor celorlalti" voi înceta de a mai fi asemenea lor ?…
Î
l cunosc pe Mircea Iorgulescu de treizeci de ani, asa cà n-am sà ràspund la chestiunile sale diversioniste care nu càlàuzesc spre eventualul adevàr, ci ràtàcesc, dezorienteazà, trimit nicàiri (ca la Dilema !). Avînd scoala veche a duplicitàtii, Iorgulescu joacà totdeauna cu càrti màsluite, încercînd sà ne ameteascà, sà ne-arate popa - nu e popa. Asa face cu periodizarea care nu periodizeazà, cu explicatiile neexplicàtoa-re - în schimb îl duce de càpàstru pe cititor la o concluzie dintre cele mai ticàloase. Sà fi învàtat asta de la Ivascu ? Sigur este cà gândirea vine în linie directà de la Plesu : «Toti sântem vinovati - deci toti sântem nevinovati»… Plèsicà fiind influenta, nu numai în-fond, ci si în-formà : cu cât tonul îti este mai cumpànit, mai "întelept", mai "civilizat" (tu nu ridici glasul, nu zbieri, nu scoti flàcàri pe nàri - ca ceilalti), cu atât mai lesne faci sà se scurgà în urechea cititorului sucul de cucutà al oricàrui sofism, al oricàrui neadevàr, a oricàrei mistificàri.C
ând Plesu declama : «Toti sântem vinovati - deci toti sântem nevinovati !», nu se màrginea sà dea cu var peste zidària de penitenciar-în-functie a sufletelor (sic) activistilor, securistilor, el întindea balsam alinàtor si pe rànile nenorocitelor de victime care, prin Plesu, ca singurà reparatie moralà se si vedeau investite cu dimensiunea… crestinà ;C
ând Iorgulescu afirmà cà Românii nu vor sà-si mai aducà aminte de "epoca de aur", el nu îi doar tranchilizeazà, asigurà de impunitate pe activisti, pe securisti (cei care cerseau, guitînd, prin glasul lui Buzura : «Fàrà violentà !»), ci si pe extrabugetarii anonimi, "semnatari" de articole de fond, glorificînd chiar Iepoca de aur - ca el, Iorgulescu. Or metoada tot la Plesu duce - e drept : ocolind, nu pe la dreapta, ci pe la stânga.
Nu este adev
àrat cà si eu m-am format/deformat în acea perioadà pe care el si ai sài, diversionistii dilemezi ar vrea-o uitatà. Eram format/ ràsformat încà de la vârsta de 5 ani (în 1940), iar pentru mine anul 1964, atunci, ca si astàzi a constituit un moment de intensà fericire. Chiar de nu mai eram în închisoare, am fost bucuros pentru toti iesitii din închisoare ;Nu este adev
àrat ce clameazà Plesu : «Toti sântem vinovati…»;Nu m
à simt vinovat - nici de tàcere complice cu Puterea, nici de colaborare cu Securitatea: n-am denuntat, n-am demascat, n-am làudat Partidul, Conducàtorul, Iepoca lui - nici màcar ca Iorgulescu, farfuridic, curajos-anonim, de câteva sute de ori. În schimb, ca sà spun asa, mà laud cu normalitatea de a fi protestat cu glas tare si prin scris împotriva nelibertàtii, a terorii de stat si de partid atentînd la demnitatea omului. Am plàtit pentru asta cu declasare, somaj, discriminare… nationalà ("basarabean refugiat") ; cu arestàri, închisoare, domiciliu obligatoriu - cu alungarea din tara si a mea, iar în exil prin câteva tentative de asasinat împotriva mea si a fiului meu ;Si, fireste, nu-i adev
àrat ce proclamà - tot de la tribuna Dilemei - Iorgulescu : cà ce a fost a fost, însà "perioada 1964-1989 este lovità de amnezie, de un tabu tacit consimtit" ; si cà - aceasta fiindu-i concluzia - cel care "îsi reaminteste, în felul lui, cu mijloacele lui, de un timp îngropat aproape în unanimitate", acela "se autositueazà în rol de justitiar" - dar sà nu-si facà iluzii Justitiarul cu pricina : nu se salveazà - pentru cà nu se pune chestiunea "salvàrii" (ghilimelele apartin, sub semnàturà, de astà datà - lui Iorgulescu ; în Dilema).Nu dau dou
à parale pe "teorìcile" pleso-màgurene vânturate de Iorgulescu, partizan al lui Roman. N-am crescut (vorba lui : nu m-am "format/ deformat") în aceeasi… ideologie, nu împàrtàsesc aceleasi valori, iar gândirea de cireadà (elaboratà de vàcar) mi-e necunoscutà. Dacà ar fi fost sà uit, ori sà mà prefac ; sà mà fac mic-mititel, sà nu mi se vazà capul din buruieni (Iorgulescu, bàiat înàltut, nu îndoaie genunchii - el se scade, frângîndu-se de mijloc la nouàzeci de grade - din aceastà demnà posturà bate el màtanii), demult as fi ajuns, nu doar lefegiu la Europa liberà, fàcînd, pe banii americanilor, politica Dilemei, dar chiar consilier al consilierei Zoe - ce, numai Hurezean sà primeascà ràsplatà de la Màgureanu ? ; dacà ar fi fost sà încuviintez orice si contrariul, sà adun cotizatiile, sà conduc sedintele de partid, sà-mi denunt colegii si subalternii, sà fac elogiul comunismului ceausesc, azi as fi fost si eu presedinte al României (ipotezà de lucru, fireste) ; as fi cedat eu, basarabean, Basarabia mea Ucrainenilor.Pe mine nu m
à intereseazà teoria lasitàtii nationale formulatà pe dupà piersicul intelectual-legitimist de putrezi si de putrezitori ca Plesu, Buzura, Iorgulescu - în Dilema - unde are rubricà permanentà si Pruteanu-Zacuscà, emblematicul intelectual al tàrano-crestinilor de ambe interese (càci opinii…- mai va !) - precum si unsul arheu personal al lui Liiceanu.Eu am
învàtat la alti maestri decât Ivascu. Ceea ce am învàtat - si am pus pe hârtie - se poate rezuma astfel :S
ânt un om normal - deci normal este sà nu uit nimic din ceea ce nu este omeneste sà uit : oameni din comunitatea mea au fost umiliti, jefuiti, înfometati, închisi, torturati, asasinati de alti "oameni", tot din comunitatea mea. Ce-ar vrea Plesu-Iorgulescu : victime si càlài sà se îmbràtiseze, sà se pupeze-n Piata-Ndependenti ? ; martirizatii sà-i ierte (crestineste) pe martirizatori, chiar înainte ca aceste bestii sà formuleze o propozitiune de regret, de solicitare a iertàrii ?În nici un caz ! Fiindcà animalele de activisti si securisti, odatà trecute prin masina de spàlat pàcatele marca Dilema - de vor avea prilejul, în viitor, vor face ce-au mai fàcut (ba mai mult decât atât). Fiindcà vor sti, vor fi asigurati cà totdeauna se va afla un càcàcios de "director de constiintà" român care, ca sà nu-si recunoascà pàcatul colaboràrii cu Organul, are sà dea cuvânt de ordine : «Sà iertàm, càci crestini sântem…». Buzura, scufundat pânà în gât în apele (profi- tabile, materialiceste) ale Securitàtii, de pe când fàcea pe rezistentul si umbla prin Europa occidentalà, explicînd cà problema nu este comunismul si nebunia destructoare a Ceausescului, ci Ungurii ; Plesu, scufundat pânà în gât în tovàràsia de cruce cu Iliescu, iar apoi (ca Rumânul impartial), cu Petre Roman - în fine, Iorgulescu, adunînd firimiturile de la masa barosanilor, visînd un post de consilier (ce : numai Virgil Tànase o fi scriitor român ?, numai Hurezeanu ?), acestia si cei asemenea au tot interesul ca bietii pàgubosi sà uite si de astà datà cà ei pierd mereu, pierd tot timpul, pierd totul - fiindcà uità.
Eu nu vreau s
à fiu crestin, astfel. Ba, dacà as face asta, i-as da dreptate lui Cain (si mioritismului, emblemà-elogiu al fratricidului) - ceea ce ar constitui un pàcat de moarte.Si de ce as uita ? Dar bine-nteles : de la
«Fàrà violentà !» al lui Buzura, la «Toti sântem vinovati» al lui Plesu (trecînd prin : «Toti am colaborat…» al lui Breban) sare în ochi fierbintea dorintà a Securitàtii ca victimele ei sà uite.Eu nu vreau s
à uit - si nu sânt singurul gândind astfel, astfel actionînd. Toti cei care au fost victime ale comunismului - prin Bratul ei, Securitatea - asa gândesc :Iertarea - treaba lui Dumnezeu ;
Neuitarea - treaba (obligatia) noastr
à, a oamenilor - chiar a celor ce nu au suferit de pe urma comunismului - ca Plesu, ca Iorgulescu.Dac
à vom uita si acum, pe pàmântul netocmit si gol, ca la începuturi (când nu exista nici memorie, nici durere, nici întristare), profitorii, desteptii, ‘otii, banditii or s-o ia de la capàt, asigurati fiind cà pàcatele lor nici n-au existat devreme ce-au fost uitate de victime si de martori.
P.S. Un prieten epistolar din tarà îmi scrie cà urmàreste "publicistica" (mod politicos de a vorbi despre colaborarea, uneori lunarà în Timpul, trimestrialà în Vatra, accidentalà în Luceafàrul si în Art Panorama) si cà, din câte aflà din jur, textele mele trezesc oarecare interes - "în primul moment". Imediat însà oamenii se întorc la necazurile, deceptiile, problemele lor, ridicînd din umeri : ce importantà au "probleme" ca deschiderea-nedeschiderea dosarelor de Securitate, faptul cà Anania este securist, cà Alexandru George scrie, în continuare, tâmpenii, cà Pruteanu ràmâne ce-a fost : un gàinar iute de gurà si cà, înscriindu-se la tàrànisti, a urmat directivele interne…?
Însà, pe când Iorgulescu mà îndeamnà sà uit, nu doar epoca de aur, ci si prezentul de càcat, prietenul epistolar deplorà aceastà cumplità obosealà, apatie a colegilor sài.
Din fericire pentru mine, nu e singurul care g
ândeste astfel - cu toate cà si el a obosit deplorînd ceea ce se petrece în România începînd din 17 decembrie 1996.Dac
à m-as fi luat dupà oboseala, satul, resemnarea compatriotilor, dorinta lor de a uita, de a începe în fiecare zi câte o nouà viatà; fàrà legàturà cu precedenta - azi as fi si eu "om cu situatie", nu ? Ce-mi va fi trebuit sà vorbesc în numele mutilor ? Ba împotriva vointei lor (care tineau sà fie làsati în pace…)?Bine, bine, dar cine mai era cel-care-face-ca-neoamenii, imprecatorul, profetul-nechemat (si neascultat : cine s
à-l auzà în pustie ?), pe scurt : nebunul satului ?
A fi sau a nu fi amnezic (1)
18 februarie 1998
Dacà tot mi-a încredintat Curentul o tribunà, sà o folosesc. Doar sapte cititori de vor gàsi acceptabile interventiile mele publicistice, voi fi multumit - altfel voi ràmâne la fidelii doi si jumàtate.
Una din pricinile pentru care comunitatea noastr
à geograficà, lingvisticà are un comportament curat-mioritic (social, nu poeticescul blagian) este lipsa de memorie.Individul incapabil s
à distingà trecutul de viitor, el tràind într-un perpetuu prezent nu poate deveni om ; comunitatea astfel alcàtuità ràmâne un întâmplàtor plural, însà n-are cum sà acceadà la stadiul de popor.Rom
âni de mijloc fiind, cititorii Curentului mà vor soma sà dau exemple în sprijinul afirmatiilor. La care eu voi ràspunde cu gràbire (si ràutàcioasà bucurìre) :«Sà punem pe seama anticomunismului structural al românilor acceptarea regimului ceausesc prin nemiscare, prin supunere, prin… "rezistentà" (în acceptia de capacitate de îndurare si nu în cea de ridicare în douà picioare si opunere)? Dar dupà decembrie ‘89 ? De ce în alegerile din 20 mai 1990 ferocii antibolsevici carpatodanubioti ("Cei mai anticomunisti din Lagàrul sovietic" - apud Arpagica Nationalà, inventatoarea constantinescului copos’ ; "Cei mai drepti dintre traci", dupà Herodot, comparat cu Ceausescu, în 1986, de tov. acad. Condu-rachi, tatàl tovaràsei Zoe, sfetniceasa Tratatului cu Ucraina) - de ce, întrebam, au votat… cu Iliescu ? Fireste, "revolu-tionarii" Roman-Brucan-Voican-Màgureanu (+Câmpeanu) au furat cât au putut - ba mai mult decât atâta - însà o fraudà electoralà are… ca sà zicem asa, limitele ei. Altà dovadà (în fapt, aceeasi, însà cum Românii sunt lipsiti de memorie, nu au realizat reeditarea, au luat-o drept inedità) : Iliescu si-a reînnoit "mandatul", Moldova cea dulce fiind masiv favorabilà… comunismului».
Care s
à fie explicatia acestui "paradox românesc": pretinzi cà esti anticomunist, cà "ai suferit mai mult decât oricare din vecini"- tot din gândirea Blandianei fiind citatul - dar când ai ocazia sà respingi sistemul care a distrus tara, a nenorocit direct cel putin trei generatii, tu, dârzul românist, îl votezi pe… Roman ? Chiar dupà opt ani de la "’Volutie" - ca directorii de constiinte Giurescu, Plesu, Iorgulescu si alti Nécémunteni (màcar Hurezean merge direct cu strànepotul lui Horia si cu nepotul de verisoarà al lui Coposu, numitul Astalos-Màgureanu).R
àspunsul nu poate fi altul : lipsa de memorie.Cum sà tinà minte Românul aflat în relatii intime cu eternitatea (cea nàscutà la sat…)? Asa cum vechii egipteni nu realizau perspectiva (în spatiu), tot astfel urmasii lui Dràgan (citeste : ai lor, ai tracilor) n-au ajuns pânà la pagina cu lectia despre timp.
"Calitate" vàdità nu doar în faptul cà, pentru ei, ceasornicul este o podoabà, ca inelul, bràtara, si nu instrument de màsurat timpul, deci spunînd : «Român nepunctual», comiti un pleonasm - dar si pentru cà al nostru ca bradul nu dateazà scrisorile ; pentru cà în "povestirea" (la oral, în scris) a trecutului, orice s-a petrecut înainte de clipa de fatà în ochii lui este o movilà de "date" în care cronologia este necunoscutà, totul aflîndu-se pe acelasi plan (adicà pe niciunul).
Aceeasi tar
à geneticà (de a fi lipsit de organ pentru timp) îl face sà creadà cà istoria comunitàtii începe si sfârseste cu istoria lui, ca individ. Poetul Dinescu, venit la Paris în ianuarie 1990, rugat sà vorbeascà despre rezistenta anticomunistà din România, a luat-o, hàt, de la începutul anului 1989, moment în care el, la vârsta de 40 de ani (neîmpliniti), s-a trezit din somnul scriitoricesc român si a protestat public. Când din salà oameni favorabili lui i-au suflat : sà vorbeascà despre partizani, despre tàrani, despre cei cu drepturile omului, despre SLOMR, despre minerii din Valea Jiului din 1977, despre internatii în azile psihiatrice, despre împuscatii de pe frontierà, despre ràscoala brasovenilor din 1987, Dinescu s-a aràtat, nu doar ignorant, dar iritat de insistenta acelora - si a luat-o de la cap cu propria-i istorie…Boalà româneascà numità autocronie : timpul comunitàtii începe si sfârseste cu individul istorisitor ! La Dinescu amnezia ca autocronie s-a manifestat inconstient, la altii însà…
În februarie ‘90 "crema intelectualitàtii" (asa-i zice Breban) ca Marin Sorescu, Sorin Màrculescu, Andrei Pippidi, (ce s-au exprimat la Paris), Buzura, Vulpescu (la Bucuresti), Blandiana, Gabriela Adamesteanu la Roma - a deschis gura. Pentru a sterge din propria-i "memorie", dar si din a celor din jur fapte de rusine : dezertiunea, prudenta vinovatà, egoismul, colaborarea cu teroarea (prin neopunere) - a practicat metoda Coué : dacà spui, dacà repeti mereu, mereu cà tu ai rezistat bolsevismului, ajungi sà chiar crezi cà asa a fost ! - cât despre ceilalti si ei se aflà în tratament couétic…
Astfel ne-am pomenit, la Paris, cu o multime de binecunoscuti scriitori obedienti - oricum, dintre cei cumintei pânà la colaboratio-nism - cà ne explicà, de sus, cum, cât, pe unde rezistaserà ei comunismului - prin culturà…
Ce sà le faci unor nerusinati ca Sorescu, Màrculescu, Buzura, Blandiana, Pippidi, Vulpescu si altor vânjosi combatanti anticomunisti?
Atunci - nimic. Eram paralizati de neobr
àzarea cu care scoteau panglici pe nàri si ne striveau sub faptele lor de arme - ca mâncatul soiei…Singurul naiv dintre exilati care i-a interpelat pe acesti impostori ai memoriei am fost eu.
Dup
à cum se constatà : fàrà vreun folos.Asa e c
ând "prea le tii minte pe toate", cum bine mi-a zis-o fosta mea prietenà si, cu voie de la Brucan, formatoare de caractere, Gabriela Adamesteanu.
A fi sau a nu fi amnezic (2)
20 februarie 1998
Ne plângem cà vecinii ràuvoitori ne contestà originea, cà altii - când nu ne oprimà (Ungurii, Turcii, Rusii), cu sigurantà ne stricà pe dinàuntru, ne fac de râs (Tiganii, Ovreii), cât despre Occidentali, ce sà mai vorbim, sunt cinici, perfizi (ca Albionul), ne vând tot-mereu - ba la Yalta, ba la Malta, ba la ‘Alta…
Vàicàrealà istoricà (sà ne recitim cronicarii). Concluzii false trase din false premise - datorate tot amneziei. Nu chiar toate relele abàtute asupra capului nostru ne-au venit de la "altii", nu toate "vânzàrile" au fost fàcute pe deasupra capului nostru, cel mult ràbdàtoriu. Însà pentru cà nu vrem sà tinem minte ce se se petrec cu noi si în jurul nostru geografic, ne mentinem într-un analfabetism "plin de slavà", ne hrànim cu istorie de carte de citire pentru clasa a treia. De aici gravele erori comise (de noi însine, fàrà nici un… ajutor exterior, ori dinspre alogenii care atâta asteaptau). Nu tinem minte, nu învàtàm nimic din greselile trecutului - dacà sântem campioni europeni în materie de amnezie… Iatà, doar în acest secol am fàptuit trei (în fapt patru) încàlcàri de teritorii stràine - "Noi, care n-am ocupat pàmânt stràin !", clameazà cunoscàtori ai istoriei României precum I. Ratiu si Blandiana : în 1913 am intrat în Bulgaria învinsà ; în 1919 am intrat în Ungaria învinsà ; în 1941 am trecut Nistrul - am ajuns la Stalingrad ; în 1944-45, impartiali din tatà-n fiu, am luat-o viceversa, pânà-n Tatra. Dar ia sà expui aceste adevàruri istorice - sar sà te omoare (mai bine-i omorau pe rusii ocupanti), nu doar rrromânii verzi (din decembrie ‘89, securistii înverziti, militienii tàrànizati, internationalistii descoperitori ai românismului), ci intelectuali rezonabili, persoane instruite, citite… Si esti tratat de ne-român (ba de anti-român) dacà aràti cà noi, Românii (chiar de nu eram nàscuti în momentele faptelor) sântem vinovati de persecutarea (ce eufemism, pentru tentativa de lichidare!) a douà minoritàti nationale : Evreii si Tiganii, în timpul ràzboiului împotriva Rusilor, iar imediat dupà aceea (în timpul ràzboiului impartial contra Nemtilor), am pàcàtuit grav fatà de cetàtenii români de origine germanà (pe care i-am predat rusilor) - însà cronologic înainte, i-am predat rusilor pe cetàtenii români de origine românà din provinciile românesti Basarabia si Bucovina (de Nord).
Cum se va fi chem
înd aceastà (tot eufemism) nesimtire nationalà: nu vânzare de frate ? Dacà îti povestesti viata unui român, "fratele" te priveste ca unul din ciobanii care l-au ucis pe al treilea - cà tot sântem la Miorita, în plin mit Cain-Abel. Nu te crede - si, pe loc, uità ! Ce usor e sà uiti o vinà a comunitàtii tale, pretinzînd cà tu n-ai fàcut nimic, nici nu te nàscusesi.Adev
àrat : dar în 1997, când nu comunistul Iliescu, ci crestin-tàrànistul Constantinescu a încheiat Tratatul cu Ucraina - erai nàscut ?Nu, nu erai. Si nici n-ai s
à te nasti vreodatà.Nu, nu s
ântem popor - cu atât mai putin european.
Ne pl
ângem cà n-avem hârtii : inexistenta lor (sau, ca sà fiu si eu patriot român : cvasi-inexistenta) se continuà, peste veacuri, cu "sertarele scriitorilor".Înainte de decembrie 89 eram convins : cândva, când România va fi liberà, iar scriitorii vor deschide sertarele, vom cunoaste o… avalansà de scrieri (îi explic lui Z. Ornea, istoric literar, ca sà afle, în sfârsit si el : scrieri de sertar sunt acelea care, la o perchezitie a Securi-tàtii, ar fi fost confiscate, iar autorul arestat).
"Bilantul" fàcut în luna mai 1990 (acum… opt ani), a ràmas riguros acelasi : au avut manuscrise în sertar cinci scriitori români : Blaga, Noica, Steinhardt, Sîrbu si Mihadas. Spre rusinea "breslei" (unde sunt scrierile de sertar ale lui Breban, Buzura, Simionescu, Toiu, D.R. Popescu, Titus Popovici - Marin Preda ?), mult mai multi au fost nescriitorii - care, din simplà, dar atât de rarà la români datorie a memoriei, au riscat (cu atât mai vârtos, cu cât cu totii fuseserà detinuti politici), au scris pe furis, au pàstrat prin poduri, làzi, grajduri, fânare, au tremurat de frica perchezitiei, a arestàrii - mai ales a pierderii manuscriselor - dar au fàcut-o. În locul istoricilor inexistenti, în locul scriitorilor dezertori acestia ne-au fost martorii (termen care vine din aceeasi ràdàcinà cu martir) - câteva nume, în dezordine pioasà: Aurel State, Dumitru Mircescu, Paraschiv Vasile, Nistor Chioreanu, Anita Nandris, Costin Meriscà - si existà mult mai multi (oare de ce ?) în Basarabia.
R
àmânînd la memorie : am vorbit de Românii care au avut normalitatea de a scrie si de a pàstra scrisul ("în sertar"), înainte de decembrie 1989, fiindcà dupà… Doamne, câti viteji si cât de viteji s-au aràtat dupà ràzboi ! Nu doar revolutionari (cu diplòmà), dar si membri ai Uniunii Scriitorilor : si-au confectionat o multime de volume… "de sertar" (aceeasi Arpagicà etern profitoare, cu binecuvântarea Monicài Lovinescu) : asa au iesit la ivealà "scrieri cenzurate" de Pàunescu, de Sorescu (n-or fi fost si de V.C. Tudor ?), ca sà nu mai vorbim de jurnalele… post-scrise.Toate aceste g
àinàrii - si din pricinà cà sântem, cu program, amnezici.
Pe l
ângà vesnicul alibi al vicisitudinii istoriei, ràmâne incapacitatea Românului ce acceptà românìa ca "filosofie" de a percepe corect (corectez : european) timpul. Care este, orice-ar zice Noica, ternar. Pentru ca o comunitate sà aibà hârtii, este necesar ca acelea (din care o parte, vai, vor fi distruse, pierdute, vândute) sà fie mai întâi scrise. În ciuda a ceea ce pretindea tot Noica (îl citez mereu, pentru cà el a fost si teoreticianul si alibiul demisiei, nu doar a intelectualului, ci a Românului), anume cà noi n-avem nevoie sà ne facem istoria (ca Polonezii !, îi aràta cu degetul Gânditorul de la Pàltinis), pentru cà noi avem istorie doar prin faptul cà… sântem ! Deci Românul nu este silit sà dea din mâini, din picioare (si din inimà), ca sà se facà pe sine si sà-si cultive o constiintà nationalà, el sade-n vârful muntelui, cujetà la ñiñica, moduleazà verbul a fi - si este ! Aceastà jalnicà justificare a propriei lasitàti (ce balsam pe inimile simpatriotilor aflati în genunchi, ba chiar pe burtà) a fost vehiculatà în Occident, nu doar de Noica (cel care explica : bisericile dàrâmate de Ceausescu tot nu aveau valoare…), ci si în varianta ei sfântoloagà, colportatà în Franta de pictorul tàrano-crestinic Horia Bernea - în rezumat, asta : adevàrat, acum (în ‘85-’88) e greu pentru oameni - dar sà tinem seama cà Românul are vocatia sfinteniei ! I-a tinut hangul alt zograf, Sorin Dumitrescu, adàugînd : în sfârsit, vom avea si noi, Românii, un sfânt !Îl deranja Sisoe, Galeriu ba…
Vorba aceluiasi Caragiale : «Si noi dormeam, soro…»
A fi sau a nu fi amnezic (3)
21 februarie 1998
Uitarea : cusur individual cu urmàri îngrijoràtoare la scara comunitàtii. Un ins este un uituc, însà totalitatea uitucilor nu constituie o natie (cu atât mai putin popor), ci o (un ?) nimica. Dacà putin cu putin dà ceva-ceva, nimic cu nimica dà zero.
Desigur, uitarea poate avea un rol de protectie a individului. Cei ce au trecut prin
încercàri limità : ràzboi, închisoare, catastrofe naturale, accidente, dacà nu ar fi respins ori evacuat o parte din "amintiri", ar fi explodat de prea-plin, ar fi înnebunit.Exist
à si uitare selectivà : "reeducatii" de la Pitesti, dupà un timp de amnezie (cvasi)totalà si-au recàpàtat memoria, însà tot dupà gradul de protectie : Grigore Dumitrescu, întâiul, cronologic, "pitestean" màrturisitor (Demascarea, editura autorului, München 1978), relateazà numai prima parte a "procesului de reeducare", cea în care el fusese victimà ; cealaltà : nu. Se stersese.
Am aflat de Pitesti
în 1958, la Jilava, de la Stefan Davidescu. În închisoare am cunoscut si alti pitesteni dar abia în domiciliu obligatoriu am înteles ceea ce ei însisi, scufundati în propria-le memorie-amnezie, nu realizau : perioada în care fuseserà siliti (prin torturi de neimaginat) sà tortureze la rândul lor, nu era ascunsà, de rusine, de sentimentul vinovàtiei, ci pur si simplu nu mai exista, fusese ràzuità din memoria protectoare.Ce s-a petrecut la Pitesti si Gherla
între 1949 si 1952 a fost, prin diabolismul strategiei, nu doar un fapt rarisim, ci unic. Dintre supravietuitori câtiva au màrturisit, dupà 1990, partea lor de adevàr, altii, ca Stefan Davidescu se aflà în curs de a scrie despre ceea ce nici un pitestean nu a màrturisit - în fine, altii (Gheorghe Calciu) refuzà, în continuare, sà deschidà gura, însà nu ezità sà iscàleascà prezentàri falsificatoare la càrti falsificate, dupà 1990 (Pitesti, de D. Bacu, apàrutà initial în 1963, la Madrid).Din fericire, nu toti Rom
ânii au trecut prin Pitesti, chiar dacà multi au cunoscut închisorile, prizonieratul în Rusia, deportarea în Siberia bàràganà. Fostii detinuti, odatà liberi, au povestit prin ce trecuserà - sau încercaserà sà o facà… Rezultatul : dacà fostul puscàrias mai gàsise ceea ce se cheamà familie (în urma presiunilor exercitate de Securitate care pe muuulte sotii de "banditi" divortase ea), "povestile" lui erau primite cu condescendentà - prima oarà ; a doua oarà fusese rugat sà relateze mai… concentrat (doar mai povestise "din astea") ; în fine, momentul în care fericitului ce mai avea nevastà, si era acceptat de copii, între timp deveniti adulti i s-a pus chestiunea de încredere : ce a fost - a fost, acum nu mai e ca atunci ; din acest moment nu mai povesteste, nici în casà, nici la gard, nici la cârciumà, nici la lucru ! Destul suferiserà ei - sotia la serviciu, copiii la scoalà, la facultate, fratii, cumnatii, verii, verisoarele, unchii, cuscrii - din pricina lui. E-he, familia-la-români : cum a stiut ea sà steargà, sà interzicà, nu doar curajul faptelor, ci memoria !În multe din textele mele, nu doar publicistice, încercam sà situez în timp momentul ruperii sirei spinàrii românilor. Gàsisem trei, în ordine crescàtoare :
1. 1956, Revolutia Maghiar
à. Ungurii se ràscoalà împotriva ocupantului rus si a comunismului stràin, cer ajutor "Americanilor" (occidentalilor) - Americanii însà… nu mai vin… De atunci dateazà constatarea : «Am fost vânduti la Ialta»;2. 1958, Retragerea trupelor de ocupatie rusesti din Rom
ânia : eveniment primit cu nesfârsità bucurie de Români. Numai cà, dupà ce s-a potolit entuziasmul prim, oamenii au càzut în… îndoialà ; apoi în derutà - mai ales nationalistii care, începînd din 22 iunie 1941 îl combàtuserà cu arma în mânà pe rus (sovietic), apoi rezistaserà împotriva invadatorului sovietic-rus. Or acum, cà armata sovieticà nu se mai afla pe solul României, ce ràmânea din ratiunea de a fi a lor, a celor ce se luptaserà numai cu stràinul ?;3. 1964 : decretul de amnistie - ce poate fi mai minunat ? Dup
à ani, decenii, cei ce luptaserà cu ocupantul stràin si împotriva orânduirii stràine au iesit la lumina libertàtii. Numai cà dacà lovitura de ghioagà din 1958 îi atinsese doar pe nationalisti, cea din 1964 i-a strivit pe toti. Amnistia nu fusese un gest de… generozitate din partea puterii comuniste, cu atât mai putin de cavalereascà oprire a ostilitàtilor. Comunistii lui Dej hotàrîserà golirea închisorilor, fiindcà "politicii" nu mai reprezentau un pericol pentru comunisti : trecuserà 20 ani…Sà constati cà dusmanul nu se mai teme de tine… Sà afli cà ti-ai sacrificat tineretea, energia, sànàtatea, viata - pentru nimica. Si, încoronare a nefericirii : nevasta, copiii, neamurile, prietenii, cunoscutii, dupà reprosurile de rigoare («Din pricina prostiilor tale ne-au dat afarà din casà, din slujbà, copiii n-au putut merge la facultate…» etc.), iar tu sà constati cà, iesind din închisoare, ai urcat la suprafa, a lumii, nu doar de altundeva, ci ai càzut din altcândva ; cà esti un încremenit, un "oprit" în momentul arestàrii ; în loc de respectul, de cinstirea cuvenite - pentru apàrarea României de rusi, de comunism - tolerantà superioarà, dacà nu de-a dreptul ostilitate. Nu putine sotii, nu putini copii si-au interpelat sotul, pàrintele astfel :
«De ce n-ai ràmas în puscària ta, domnule ?», mergînd pânà la : «Mai bine mureai acolo - màcar stiam o treabà…»
Atunci, în ‘64 a fost înfrântà definitiv rezistenta românului. Pe ruinele ei Ceausescu a putut bucàtàrì - vai, cu succes - înghetata fiartà numità comunism nationalist.
Cine s
à se opunà ? Bàtrânii erau striviti, nu atât de puscàrie, cât de "libertatea" de afarà, abia atunci îngenunchiaserà si se predaserà cu arme si bagaje dusmanului de moarte al tuturor : Securitatea ; tinerii (atunci, la sfârsitul anilor 60), avînd bine învàtatà lectia pàrintilor, îsi spuseserà cà nu vor face aceeasi gresealà - ca sà-si strice viata ?Astfel a luat nastere o nou
à "variantà" (nu generatie) de români : pàrinti fricosi, cinici, mincinosi, perfect duplicitari, profund necinstiti aplaudîndu-l pe Ceausescu si interzicînd,"în casà", memoria. Rezul-tatul s-a vàzut dupà decembrie ‘89 : intelectuali, dragà-doamne, avînd în jur de 30 ani, nestiind nimic-nimic-nimic despre închisorile românesti, desi (în fapt : tocmai, pentru-cà) cel putin unul din neamuri cunoscuse puscària ; oameni în plinà putere creatoare (acum vorbesc numai de umanisti) cheltuindu-si energia, tineretea cu alibiuri cultu-rale, în fapt : morale - ca structuralismul, poietica, textualismul (si alte inutilitàturi cu mot), dar evitînd cu o grijà demnà de o cauzà mai bunà, atât realitatea (adevàrat, murdarà, respingàtoare), cât si reprezentàrile ei din bibliografia, nu doar occidentalà, dar si polonezà, cehà, ungureascà, ruseascà…Aceastà luptà pentru supravietuire, în România, a avut - si are, în continuare, un pret ce nu merità a fi plàtit : amnezia nationalà.
Ce-ti doresc eu tie
…l0 martie 1998
Prieteni epistolari îmi descriu în culori din ce în ce mai sumbre prezentul României ; ba, de la o vreme au intrat în panicà : ce i s-o fi-ntâmplînd acestui neam fàrà noroc ?; de ce se încrânceneazà soarta-crudà asupra noastrà ?; cu ce-am pàcàtuit, istoric, de sântem mereu, mereu loviti, pedepsiti…?
M
à aflu într-o situatie inconfortabilà : nu le pot replicà :«V-am spus eu ! Încà din aprilie 1990, în Scrisoarea càtre Gabriela Adamesteanu, publicatà de revista 22 !»
Nu pentru c
à ar fi neadevàrat - ba da, iar de atunci am repetat-o de nenumàrate ori - însà nu sânt "profetul" care sà se bucure de adeverirea profetiei. Dimpotrivà : sufàr cà s-a-mplinit, uneori mà întreb dacà nu cumva, spunînd ce spusesem, menisem, atràsesem nenorocirea asupra noastrà, a tuturor…La urma ce anume rostisem în primul trimestru "dupà revolutie"? Nimic deosebit, comunicam o observatie pe care, credeam eu, ar fi putut-o formula oricare alt român - anume : din prezent, aruncînd o ochire în trecut, deduceam cà viitorul nostru comunitar nu se prezenta "de aur" ; nici màcar de aramà, nici chiar de fier prost. Ci de… Nu mai continuam, îmi era fricà de cuvântul cu care numeam viitorul. Cei ce mà luaserà în seamà - atunci, în aprilie 1990, îmi reprosau cà aruncam vina trecutului (deci si a viitorului) exclusiv asupra intelectualitàtii - or, poporul român nu este alcàtuit numai din intelectuali…
La acestea ràspundeam, acru, cà nu am vizat deloc ceea ce nu existà, "intelectualitatea" fiind o stare de spirit, mereu treazà, nu o… pàturà socialà. Aràtasem cu degetul înspre scriitorul român : acesta, precum sluga cea lenesà, îngropase talantul de aur (cu tot cu talentul… specific românesc), atât de… bine, încât, la întoarcerea stàpânului, nu-l mai gàsise…
Acuzam direct scriitorimea românà, cea care nu-si fàcuse datoria fatà de semeni si fatà de cuvântul, în principiu, sacru : se ascunsese, dezertase ; în virtutea "rezistentei prin culturà", colaborase cu tirania, ràmânînd o castà de extrabugetari activisti de partid pe tàrâm cultural, de profitori màrunti, de "favorizati" ai bacsisului, de màscàrici la Curtea Veche a Noii Aristocratii bolsevice.
În luna mai 1991, la un colocviu la Roma, interventia mea purta titlul : "Numai activistii si securistii au confiscat revolutia românà ?". Dînd ràspunsul : "Nu - si scriitorii !" - întrebarea-ràspuns provocase protestele indignate, rànite, ale lui Doinas, Blandiana, Adamesteanu, Ulici, Uricariu…
Î
nainte de a fi laminat de marii si latii nostri clasici în viatà (ei erau : toti - eu ràmàsesem… singur), apucasem sà le spun verde-n fatà:-
îi acuz pe scriitorii români pentru analfabetismul "cititorilor" lor, cei care, tot làudîndu-se cu anticomunismul lor neabàtut, îl votaserà, la 20 mai 1990, pe comunistul Iliescu ;-
îi acuz pe scriitorii români pentru primitivismul cititorilor lor, cei care se manifestaserà ca o hoardà împotriva politicienilor burgheji, a intelectualilor, a stràinilor, a monarhiei, culminînd cu mineriadele ;-
îi acuz pe scriitorii români pentru autoiluzia numità Piata Uni-versitàtii : pe timpul terorii comuniste rezistentii (ba chiar opozantii - vezi-l pe viteazul-dupà-ràzboi Al. George !) nu miscaserà în front, se supuseserà, màrsàluiserà în pasul dat de fanfarele PCR-MAI reunite, fàcînd, cu voie de la primàrie, estetism, textualism, structuralism, poieticà, semioticà, ba chiar si pàltinisism, iar dupà 22 decembrie 1989 îsi imaginaserà cà "recupereazà" o viatà de om de dezertiuni, de cedàri, de tràdàri - printru-un curs fortat (si fàrà profesor !) de… eticà civicà.N-au recuperat nimic,
în cel mai fericit caz au ràmas plantati în timpul dinainte de ‘89 ; altii au prins din zbor (citeste : dupà ureche) politica si fie s-au dat cu Iliescu (Eugen Simion, Sorescu, Buzura - sà nu fie uitat cu nici un chip melanconicul impartial si dilemizator Plesu), fie au "riscat" opozitia democraticà si n-au fost în pierdere, au câstigat cu sudoarea fruntii o sumà de scaune - ca Doinas, ca Ulici, ca Prelipceanu… Faptul cà un Nicolae Manolescu, o Ana Blandiana au ràmas pe dinafara structurilor de stat (si de partid) nu înseamnà cà au ràmas si fàrà pâine - si fàrà tribunà. Din nefericire - nu doar pentru ei, ci pentru "poporul român", cel mereu invocat de directorii de constiintà dar mereu, mereu… ignorat - nu s-a ales nimic de tentativele de "recuperare" a timpului pierdut :Abia acum,
în Anul al 9-lea de la revolutie (iatà, n-am pus ghilimele), în al 2-lea de la victoria "alor nostri" se poate màsura dezastrul la care "scriitorimea cinstità" a contribuit dupà puterile sale (si a avut astfel de puteri).Privind la aceast
à fostà turmà de oi càpii, pàzite de ciobani senili ca Diaconescu si Tepelea, de strungari pe sfert ca Ciorbea, de baci nàuco-vicleni precum Constantinescu (inseparabil de gândirea de consistenta zerului a brânZoei), cu un "tatà" de formà - nu fiindcà nu se mai aflà printre vii, ci fiindcà si pe când tràia era condus de funie de Màguritate - îti spui cà, într-adevàr, neamul românesc este bàtut de soartà. Si nu poti afirma cà are ceea ce merità - sà-i fi meritat pe Gheorghiu-Dej ?, pe Ceausescu (desi-i slàvise pe amândoi, ba chiar si pe Stalin) ?Însà poti spune : Poporul român - asa cum este el - merita, nu "alti scriitori", ci, totusi : niste scriitori ; merita, nu "altfel de intelectualitate" - ci, în sfârsit, niste intelectuali.
D o s a r e l e d e S e c u r i t a t e
11 martie 1998
M-am rostit în multe rânduri : cunoasterea dosarelor de securitate este de absolutà necesitate - dacà mai dorim sà devenim, din populatie, popor, dacà vrem sà ne întoarcem în Europa, de unde ne-au deportat în siberii, Rusii. Cei ce am suferit de pe urma "patriotismului" Organului Terorii - fie acela internationalist (al lui Dej), fie curat-nationalist-ceausist, avem dreptul imprescriptibil de a ne cunoaste dosarul de securitate. Al nostru, al fostilor colegi, al fostilor prieteni,desemeni dosarele celor care, din decembrie 89, ne informeazà, ne învatà, ne dau lectii de politicà înaltà - ba chiar si de moralà : de la Andrei Plesu la Emil Constantinescu.
De
înteles : Ciomagul Comunismului : Securitatea nu vrea sà i se afle ticàlosiile, crimele. Opozitia ei la divulgarea dosarelor nu mirà, intrà în reflexul elementar al vinovatului.Însà m-a mirat peste poate prima, cronologic, sàrirea în apàrarea Odioasei Institutii a unui scriitor cu faimà, dacà nu de opozant, atunci victimà a cenzurii : Augustin Buzura. În 18 ianuarie 1990 a semnat editorialul României literare intitulat imperativ : "Fàrà violentà !". Nu, nu era "cuvântul de ordine al revolutionarilor", cum explicau mai apoi sergiinicolaesti, petreromànii, daniiosifi - ci guitatul securistului sim-tind apropierea Ignatului.
Constat
înd cà un scriitor - si încà unul "rezistent prin culturà" - face o treabà mult mai eficace decât o mie de cadre de-ale sale, epoletate, Securitatea trecutà în ilegalitate, sub nume conspirativ : SRI a folosit, în continuare, condeieri prestigiosi întru apàrarea intereselor ei împutite, criminale.Locul doi - tot cronologic - dup
à Buzura si-l disputà Breban cu Plesu : romancierul ardelean (sà nu se uite : în 1977, când un prieten al sàu, Negoitescu si un coleg: eu, eram între labele generalului Plesità, Breban îi dàdea sefului Securitàtii, cu dedicatie, volumul Bunavestire - lui "si Doamnei Sale"…) a afirmat : "toti am colaborat (cu Securita-tea - n.m. P.G.) - mai mult sau mai putin…", iar eseistul melancolic : "toti sântem vinovati (pentru colaborare cu Securitatea - n.m. P.G.) - deci toti sântem nevinovati…"- aceastà cugetare a devenit programul Dilemei si va deveni al Exteriorului Internelor. Au urmat altii, multi, care de care mai de-valoare : Virgil Tànase, Dinu Cernescu, Lucian Pintilie, cu totii admitînd cà… încheiaserà pactul cu Secu - "dar toatà lumea fàcea asa !"Nu "toatà lumea fàcea asa", cum pretind nerusinatii, pentru a li se pierde urma (si semnificatia) colaboràrii cu Puturosul Organ. Însà (aproape) toatà lumea care nu colaborase cu Securitatea nu se exprima la radio, la televiziune, în presa scrisà. Cei tàcuti, cei ce n-au colaborat nu aveau talente ce "trebuiau cu orice pret cultivate" - ca ale lui Sorescu, Cernescu, Pintilie, Hàulicà, Tiriac ; lor Securitatea nu le pusese întrebarea : «Esti cu noi - sau împotriva noastrà ?» - pentru ca "directorii de constiintà ai natiei românesti" sà aleagà arta, nu morala; estetica cea purà, nu icomoda eticà.
Dup
à câteva tentative de a distruge documente (nu au fost cunoscute decât cele neizbutite), Securitatea a trecut la altà armà : Càrtile Albe.Asa cum,
înainte de decembrie 89 fabrica "probe" pentru a-i acuza pe oameni de tot felul de crime si a-i tine sub cizma terorii, "dupà revolutie" a confectionat "probe" - mai putin, sau deloc de anticomunism, la cei avînd astfel de manifestàri - ci, din acelasi reflex al ràsturnàrii, al inversàrii valorilor, au fabricat probe inverse, de… elogiere a anticomunismului comunistilor militanti, ne-au prezentat "fapte de rezistentà antitotalitaristà" la indivizi profund murdari si cunoscuti ca servitori ai totalitarismului : Titus Popovici, Dumitru Radu Popescu, C. Toiu, Fànus Neagu, Hobanà, Ungheanu, A. D. Munteanu - mai lipsesc Nina Cassian, Maria Banus, Crohmàlniceanu - ignorati din motive de incompatibilitate… nationalà… Un troglodit ca Pelin are nerusinarea sà "disculpe" un coleg de MAI ca Târnàcop-Silvestri, un felon ca Ivasiuc - dupà cum pestericolul V.C. Tudor, dupà ce a fàcut imprudenta sà-l apere pe spionul Pordea, îl justificà pe turnàtorul Quintus, bietul, care turna fiindcà… îl obliga Securitatea, nu de altceva (de unde concluzia : preferabil este sà te pupe Popa Iapà decât sà te apere V.C. Tudor).S-au semnalat si alte c
àrti-albe - acestea, ca si Sàptàmîna lui Barbu, ca si România Mare a lui V.C. Tudor, circulînd… în civil. Astfel a apàrut, în 1995, la editura Vremea un volum ce poate fi pe drept numit Cartea Albà bis : Memorialul Ororii, îngrijit de Silvia Col-fescu (?), Nicolae Henegariu (?), Angela Dumitru, Cristina Cantacu-zino. Ar fi trebuit sà ne prezinte Dosarul reeducàrii de la Pitesti - ni s-a bàgat pe gât o selectie (deloc întâmplàtoare) de documente autentice, însà astfel puse în relatie unul cu altul (si fàrà cele esentiale), încât cititorul ràmâne, nu doar tot atât de neinformat ca înainte de lecturà, ci dezinformat - de aceeasi Securitate. Cum altfel, dacà documentele au fost selectate de "cadrele SRI" - iar editorii multumesc "Domnului Virgil Màgureanu, directorul SRI" - însà si lui Quintus.Ei, pentru ce multumesc ei fostului detinut politic anticomunist, ajuns ministru de justitie al lui Iliescu (acest miracol purt
înd un nume: Cîmpeanu) ? Trebuie sà fii ne-român de naiv, ori sà faci cu mare talent pe tâmpitul, pentru a mima nepriceperea : documentele publicate sub Iliescu, cu aprobarea lui Màgureanu, la cererea lui Quintus (turnàtor notoriu de puscàrie, pe timpul lui Ceausescu om al lui I.C. Dràgan, acum proprietate a lui Cataramà) - acelea sunt, în cel mai fericit caz, "documente".Oamenii politici din opozitie s-au manifestat mai t
ârziu, când terenul era… destelenit de "crema natiei" (l-am citat pe Breban) si doar învàluiti în mantia celor grijulii cu bunàstarea (psihicà…) a natiei, exprimîndu-se nuantat în legàturà cu accesul cetàtenilor la dosarele de securitate - ce ar fi, nu-i asa, dàunàtor "procesului de reconciliere nationalà…"Sà zicem : pânà la 16 noiembrie 1996, sub regimul comunist al lui Iliescu nu era de mirare cà activistii si securistii se opuneau necesarei interventii chirurgicale : Iliescu însusi, Roman, Vàcàroiu, Màgureanu - si ceilalti tovaràsi-în-civil aveau ceva de ascuns - însà toatà lumea stia ce, chiar dacà nu si cât… Or, de când avem un presedinte "tàrànist" (de alaltàieri crestin !), oamenii se întreabà pe bunà dreptate : ce si cât - are de ascuns Emil Constantinescu, de se lasà greu cu dosarele ? Vrea sà-l apere pe "partenerul" Roman ?- dar acestuia i se cunoaste scurta-biografie enkavedist-securistà-sovietistà ; îl protejeazà pe… protectorul sàu Màgureanu, càruia, în 1995, de mânà cu Zoe Petre, i-a confectionat pe màsurà catedrà la Universitatea Bucuresti - la sugestia lui Coposu ? Dar securistul e arhicunoscut "în tarà si peste hotare", numai presedintele nostru cel atoatestiutor n-are habar ce grad are tovaràsul Astalos.
Si nici noi ce hram poart
à Emil Constantinescu.
27 Martie 1918 :
B a s a r a b i a s i R o m
â n i a
21 martie 1998
Basarabia : o dreaptà idee despre România. Cine nu acceptà acest adevàr-prim nu percepe elementele constitutive ale natiunii - începînd cu limba românà ;
În 1812 când, în urma de-acum stiutelor manipulàri rusesti, jumàtatea de ràsàrit a Tàrii Moldovei (cea cuprinsà între râul Prut si fluviul Nistru) a fost înghitità de Imperiul Tarist si botezatà abuziv : Bessarabia ; locuitorii pàmântului se chemau, fireste, moldoveni, vorbeau moldoveneste, cuvintele român, româneste - de la România - avînd sà aparà mai târziu, odatà cu acea realitate geopoliticà numità România.
Basarabia : simetrica Transilvaniei -
numai din punct de vedere… cartografic :
Sub unguri, vreme de un mileniu, Transilvànenii au avut parte de suferinte cumplite, printre nedreptàti fiind nerecunoasterea bàstinasilor ca natiune, alàturi de ocupanti si de colonisti. Dar, în 1918, când s-au unit cu Patria Mamà, puteau sà scrie si sà citeascà, aveau o identitate, stiau cine sunt si de unde se trag, ba îi învàtaserà carte si constiintà de sine pe cei din principatele - totusi, libere ;
Sub rusi, numai
în 106 ani, Basarabenii au fost striviti, analfabetizati, desnationalizati, desidentizati.S
à fi fost oare Moldovenii dintre Prut si Nistru mai putin bravi ?, mai inerti, mai înclinati spre supusenie decât Transilvànenii ?Istoria dar si literatura, cu osebire a lui Sadoveanu spun
… aproape contrariul :De pe la 1400, c
ând puterea mongolà a diminuat, tinuturile devastate din ràsàrit au prins a fi repopulate. Sub Alexandru cel Bun s-a început construirea-reconstruirea forticatiilor de la granita naturalà dintre Europa si Asia : Nistrul. Cetàtile de pazà presupuneau stràjeri, osteni : oameni liberi. Astfel a început istoria Moldovenilor de la Nistru, grànicerii de la Ràsàrit, avînd statut oarecum asemànàtor celor din interiorul arcului carpatic : Fàgàràsenii, Nàsàudenii…Agricultori, crescàtori de vite (mai cu seamà de cai), negutàtori în timpul liber, osteni în… tot celàlalt, slujeau pe câte un domnitor, dar si pe ei însisi - de unde frecventele ràzvràtiri împotriva puterii cen- trale (de la Suceava, de la Iasi), pentru impunerea unui "domnisor" de-al lor, de regulà un impostor…; nu se sfiau sà dea si câte "o raità": peste Nistru, "La Cazaci" (care nu erau o semintie, ci o adunàturà de mercenari - multi dintre ei moldoveni, numele venindu-le, nu de la ucraineanul cozac, ci de mai departe, de la tàtàràscul : ca’zac, însemnînd, simplu : càlàret…), în Sud, "La Tàtari"- fireste, în scop, cinstit, de jaf (mai corect : jac, Polonezii constituind majoritatea… cazacilor).
Însà oricât de turbulenti erau în interior, când se profila primejdia stràinà, càpàtau un singur domn-dumnezeu : Moldova.
Moldovenii dintre Prut si Nistru, oameni liberi, r
àzboinici, întretineau cu Tàtarii din Bugeac (deveniti auxiliari ai Turcilor) relatii originale, neîntâlnite la ràsàrit de Nistru (sà zicem : pânà la Nipru); necunoscute "la apus de Prut"- nici valahilor, nici ungurilor, nici poleacilor, nici nemtilor. Apocalipticul "Vin Tàtarii !", se tràgea de la Marea Invazie din 1241 si avea efect fulgeràtor, traumatizant, asupra bietilor ne-tàtari.Nu si asupra Moldovenilor de la Nistru. Dintre victimele
"mongolilor" de la Caspica la Adriatica, acestia nu se temeau de tàtari - de ce ? Dar e simplu : si ei erau… càlàreti. Prin meserie, prin vocatie ; si ei "dialogau" din sa, cu sabia, cu sulita, cu arcul - si cu ghioaga. De obicei nàvàlitorii veniti càlare întâlneau fie o împotrivire armatà pe-destrà (inferioarà cu cel putin un metru, dînd si un important avantaj psihologic), fie o cavalerie grea, greoaie, lesne de evitat si înfrânt de roiul de viespi mongole.Si Cazacii (de la Praguri)
"discutau" pe picior de egalitate cu Tàtarii, adeseori înfrîngîndu-i. Da, dar ei erau buni (si interesati) luptà-tori, însà nu aveau de apàrat - pe loc - un pàmânt al lor, sà zicem : "Cazacia". Moldovenii, da : Moldova. Tràind si ei pe-cal, Moldovenii îi înfruntau de la egal la egal ("de la acelasi nivel") pe Tàtarii nàscuti-pe-cal. Sà fie citit volumul Neamul Somàrestilor si ca un document ce este ; sà fie re-cititi memorialistii basarabeni D. C. Moruzi, Matei Donici, Leon Donici, Gh. V. Madan : curiosii vor fi surprinsi sà afle "istorioare" de genul (nu citez, reconstitui din memorie):"S-a întâmplat ca într-o vreme, în împrejurimile Hâncestiului, sà moarà aproape toate femeile, dupà ce nàsteau. S-a tinut sfat : oamenii au hotàrît sà saie pe cai si sà deie iama-n tàtàrime, în Bugeac".
Asa au f
àcut : s-au dus, s-au întors :"Dupà ce-au tàiat, pe la brâu, toatà partea bàrbàteascà, s-au întors cu toti caii tàtàràsti, cu toate vitele, cu toate sculele de pret si cu ceva tàtarce, de sà aibe cine le spàla izmenele… (s. mea.)"
Si astfel s-a plàmàdit bravul norod moldovinesc dintre Prut si Nistru. Cà afirmatiile sunt adevàrate ne-o probeazà si toponimia (frecventà, nu doar în Sud), si onomastica : sunt de origine tàtarà nume neose basarabene ca Ciachir, Celac, Burlac, Uzun, Huzum, Cabac, Baidan, Buiuc, Murafa - chiar si Hâncu - oricât s-ar stràdui Iorgu Iordan sà-l tragà din slava bulgarà, tot de la türco-tàtarul han vine, fie si sub forma khan - ceea ce a dat în limba româneascà : Cantemir (Han-Temir), dar si : Temircan (Temir-Han)…
Acestea - si încà altele - pentru a spune cà nu firea mai slabà a românilor dintre Prut si Nistru a fost de vinà în strivirea lor, doar în 106 ani ; nu firea mai tare a românilor din arcul carpatic, suferind un mileniu, i-a fàcut sà iasà teferi din robia ungureascà.
Ci natura ocupantului.
Ungurul, brutal, crud, dispretuitor, nu i-a considerat pe
"indi-geni" alcàtuitori ai unei natiuni - însà le-a îngàduit practicarea religiei (ortodoxà), apoi greco-catolicà ; a tolerat (acesta fiind termenul) ca Valahii fàrà drepturi, sà aibà scoli, tipografii, publicatii - în limba lor ;Rusul - bun, s
à-l pui pe ranà !- doar la câtiva ani de la ocuparea Moldovei de Ràsàrit în 1812, a suprimat bruma de autonomie culturalà, teritoriul si locuitorii au fost rusificati.
Basarabia : cei dint
âi sunt, în spatiul carpatic, cei din urmà…Adev
àrat : evenimentele istorice nu fac "întreceri" pentru întâietate în timp, dar sà nu se uite :Dintre provinciile
înstràinate, Basarabia a fost prima care s-a unit cu Patria mamà (la 27 martie 1918, în urmà cu 80 ani) ; a doua : Bucovina : la 28 noiembrie ; în fine, la 1 decembrie 1918 s-a unit si Transilvania…Ce folos : Basarabia si Bucovina au fost abandonate ; cedate…
Basarabia : simetrica Transilvaniei, si egala ei, în drepturi filiale.
Aceastà realitate o cunosc si Transilvànenii - însà numai cei luminati-luminàtori (ca Onisifor Ghibu) ; adevàr ignorat, contestat, ba considerat "contrar intereselor nationale" (de la Partidul National, nu de la natiune) de càtre toti oamenii politici ardeleni, de orice culoare politicà ar fi (fost), de la ultralegionarii lui Sima la ultracomunistii lui Groza (adeseori aceiasi) - de alaltàieri, de ieri, de azi.
Transilv
ànenii s-au comportat pe plan national - încà înainte ca România Mare sà fie realizatà - asa cum se comportà, în utima jumàta-te de veac, Evreii : au instituit un monopol al suferintelor, deci al aten-tiei publice nationale, astfel încât nimic din ceea ce nu este direct privitor la Transilvania nu merità a fi luat în seamà ; ba, în multe împrejuràri trebuie ocultat, sacrificat, ca… dàunàtor "interesului national".Rom
ânia nu este prima unitate în care provinciile (istorice) îsi disputà întâietatea. Numai cà Transilvania, precum fata cea mare dintr-o variantà a basmului Fetele babei (Dochia…) si ale Mosnea-gului (Bàdica Traian), nu cere doar drepturile cuvenite primului nàscut dintre copii (un abuz) - ci pe ale… unicului. Ca si cum, istoriceste, n-ar fi existat România (dupà Unirea din 1859, de sub Cuza) alcàtuità din unitatea numità Muntenia si unitatea numità Moldova ; ca si cum, în 1877, nu i s-ar fi adàugat încà una : Dobrogea ; ca si cum, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-ar fi proclamat nu unirea si a Transilvaniei cu Patria Mamà, ci s-ar fi sàrbàtorit Reîntregirea Tàrii ! Or cronologia spune altceva :Data de 29 decembrie 1919 - c
ând Parlamentul a votat legile de ratificare a unirii cu România a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei - poate fi socotità a Reîntregirii, nu cea de 1 decembrie 1918.Ce ar fi fost dac
à un basarabean s-ar fi trezit pretinzînd ca ziua de 27 martie 1918 - pe bunà dreptate, ca întâia cronologic - sà devinà Zi Nationalà a României ? Ei, da : Consensul national a fost substituit de consensul national-tàrànist (predominant ardelenesc).
Nu poate fi vorba de un conflict de interese între douà provincii (istorice), în cadrul familiei române, ci mai degrabà de o tenace strâmbà perceptie din partea transilvànenilor a "locului" fiecàrui element component.
Este adevàrat cà "inventatorul" Moldovei a fost un ardelean (maramuresean): descàlecàtorul Dragos ; este deasemeni adevàrat cà multi valahi de sub stàpânirea ungureascà au trecut muntii spre ràsàrit, pentru a scàpa de asuprire. Însà trecerea Carpatilor Orientali (si de Curburà) nu se fàcea într-un singur sens, doar din Ardealul ocupat de Unguri în Moldova. Se circula - uneori : în vederea stabilirii - si dinspre ràsàrit spre apus. În lipsa documentelor istorice, sà ne rezemàm pe cele… onomastice - si sà ne întrebàm: Care dintre locuitorii celor douà provincii vecine vor fi mai numerosi : Moldovenii (locuind în Moldova) si purtînd nume ca : Ardelean, Ungurean, sau Ardelenii numiti : Moldov(e)an ? - cunoscut fiind faptul cà o persoanà bàstinasà (sat, vale, zonà, regiune, provincie, tarà) nu va purta numele locului de origine - decât atunci când, ajungînd în altà parte, va fi desemnat (si) prin locul de origine. Dacà vom întâlni un Ardeleanu în Ardeal, un Moldoveanu în Moldova, sà fim siguri : în urmà cu douà-trei generatii înaintasii sài iesiserà din "vatrà", apoi, întorcîndu-se, tràseserà dupà ei si numele…
Deci : ne "tragem", nu din ardeleni, ci din pàrintii nostri (ardeleni sau… din contra), dar mai ales ne tragem din noi însine, cei care ne facem (pe noi) cu mâinile noastre. A fi ardelean nu înseamnà cà esti neapàrat bun - ardeleni au fost si Sima si Groza - chiar si Màgureanu e ardelean get-beget.
27 martie 1918 : Basarabia se întoarce la sânul Patriei Mame.
Vai, la 26 iunie 1940 Rusii o re-ràpesc - din aceeasi miscare, sterpelind si Bucovina de Nord si Tinutul Hertei.
Este foarte adev
àrat : la 22 iunie 1941 Armata Românà trece Prutul si ne libereazà de bolsevici.De unde s
à stim noi, bieti supravietuitori ai primelor masacre, ai primelor deportàri în Siberia (aveau sà mai vinà - si sà nu se mai ispràveascà…) cà motivul adevàrat (si ascuns) al ràzboiului în Est - si consecinta fericità pentru noi, ocupatii : recuperarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord - era, în fapt, un viitor ràzboi în Vest - pentru recuperarea Transilvaniei de Nord… Chiar de am fi stiut, nu ne-am fi împotrivit : pentru noi, Basarabenii si Bucovinenii, România este de neconceput fàrà (fie si o parte din) Transilvania.Ceea ce
însà nu am stiut - si dupà ce am aflat pe propria piele, n-am acceptat : pentru Transilvàneni, România=Transilvania ; în ochii (si în inima) lor n-au decât sà fie pierdute, cedate, oferite toate celelalte provincii (pe lângà Basarabia si Bucovina) : Moldova, Dobrogea, Oltenia, Banatul - chiar si Muntenia cu tot cu "tiganii" ei - de parcà nu Budai Deleanu ar fi cântat primul Tigània Ardeleanà -, atâta vreme cât existà Ardealul, persistà România. Pentru recuperarea, apoi pentru pàstrarea Transilvaniei, Transilvànenii au fost în stare, dupà 23 august ‘44, sà devinà pro-rusi, pro-comunisti ; înfocatii nationalisti (legionari) au "trecut", fàrà tresàrire la comunisti (vezi doar clanul teologal Cândea din Sibiu), prin Frontul Plugarilor ; democratii, chiar ràmasii democrati (de-o pildà national-tàrànisti) care conduceau treburile administrative în judetele ardelene au lucrat cu credintà pentru cestàlalt dràgut-împàrat, Stalin, atunci când si-au dat silinta, întâi sà-i vâneze pe Românii refugiati din Basarabia si Bucovina de Nord, apoi sà-i interneze, în fine, sà-i convingà sà se "repatrieze" (în Siberia).Între 23 august 1944 - când a început vânàtoarea de refugiati - si pânà la sfârsitul anului 1947, ne-au chinuit, ne-au hàituit, ne-au trimis în "tara noastrà" («Marea Uniune Sovieticà»), nu Rusii din trupele de ocupatie, nu comunistii si nu tiganii, nici ungurii, nici evreii - ci românii ardeleni, de regulà tàrànisti, ei fiind atunci înalti functio-nari la prefecturi si, spre dezonoarea lor, purtîndu-se cu noi mai ràu decât ofiterii sovietici din Comisiile de repatriere.
Acest, nu neap
àrat dispret, dar nesimtire ardeleneascà fatà de existenta altor unitàti constitutive ale natiei române s-a fàcut simtità, dupà evenimentele din decembrie 1989, atât în refuzul net, iritat, ba chiar ultragiat («Cine sunt àstia, cu pretentiile lor ?!») fatà cu dorinta "Moldovenilor" de a se uni cu România, exprimatà în 1990, de fruntea-fruntii PNT - cât si sub domnia lui Emil Constantinescu, pur produs al ardelenismului de tip Coposu-Blandiana-Màgureanu, prin încheierea Pactului cu Ucraina.Despre acest act de tr
àdare nationalà am mai scris - si am sà mai scriu.
P
ânà atunci, sà ne aducem aminte :Î
n urmà cu opt decenii, Basarabia se unea cu Patria Mamà.Optzeci de ani - din care saizeci de sudoare, de lacrimi, de s
ânge. Si de moarte: o treime din populatia româneascà a teritoriilor ocupate de rusi a fost lichidatà.Dac
à tàrànismul de ambe sexe a hotàrît cà ziua de 1 decembrie sà fie Sàrbàtoare Nationalà, eu propun ca Ziua de 27 martie sà fie Zi de Doliu National.Am sà revin - cu amànunte. Istorice.
R
àspuns altui anonim (la români)
26 martie 1998
Scrisoarea adresatà redactiei Lumea liberà pe mine mà interpeleazà (nu o reproduc : se deduce din comentariu).
Dup
à cum poate oricine constata, autorul scrisorii este nemul-tumit, iritat, de faptul cà, ocupîndu-mà de Mihail Sebastian si de al sàu Jurnal, am avut nemaipomenita îndràznealà sà-i gàsesc apropieri de Jurnal-ul meu, publicat, câteva luni mai târziu. Autorul scrisorii se întreabà ("Nu s-ar cuveni, oare…") sà nu mà rezum la a-i aràta numai pe cei "rài", sà fac cunoscute si numele celor "pozitivi" ?Iritarea, inflamarea, sup
àrarea, nàduful autorelui e de înteles. Semnàtura: "Constantin Dan" fiind, vàdit, neadevàratà, persoana care se ascunde îndàràtul acestui gard (sau tufà de boz), are, ne-calp, doar resentimentul - altfel de ce ar scrie : "din anul 1977 al descàlecatului sàu politico-literar" ?O carte publicat
à : o iesire în piata publicà ; autorul care nu acceptà sà-i fie judecatà fapta de scris acela sà ràmânà în veci autor de manuscrise. Nu totdeauna autorul càrtii are tària sau umorul de a primi criticele - chiar insultele. Am avut parte de ele cu asupra de màsurà, ultimul prilej fiind chiar aparitia Jurnal-ului. Numai cà cei ce mà criticau, mà acuzau de toate pàcatele (nu putine inventate) semnau cu numele lor acele textele prin care îsi aràtau dezacordul. Or "Constantin Dan", continuînd un foarte prost obicei românesc, se aratà nesfârsit de curajos… sub nume de împrumut. Màcar Farfuridi o dàdea anonimà si o semna ; persoana care pretinde a se numi : "Constantin Dan" (altfel, combativ bàrbat) atacà de dupà gard, din tufisuri - càci el, nu-i asa, totdeauna a fost un bàiat discret…Dacà tot a luat condeiul, sà fi semnat cu adevàratul sàu nume; sau cu un pseudonim consacrat - de cine se mai teme ? I-a fost fricà de Securitate, pânà în 1983, când s-a stabilit în Franta. Dar dupà ? N-a participat la manifestatii anticomuniste (el fiind un anti-… înfocat - la bucàtàrie). Fie : omul era prudent, apoi îsi va fi zis cà, din moment ce sotia sa era de fatà, ca jurnalist, ce sà se mai osteneascà si el, cu lupta ceea… De ce nu a publicat Terfelogul lui…- prima parte, cea adusà în Franta ? Màcar fragmente, în revistele din exil - Limite a lui Virgil Ierunca (doar acolo i-au apàrut versuri), Contrapunct a lui Focke, Agora si Meridian ale lui Tudoran…? Tot de frica Securitàtii ? De ce l-ar fi pândit Securitatea pe el, bàietel atât de cumintel ? Din aceastà pricinà - ca si alti mari anonimi antibolsevici de la Paris - nu figureazà el în anuarul telefonic ? Ca si cum Securitatea, dacà ar fi avut de gând sà-l asasineze pe "Constantin Dan"- pentru activitàtile sale anticomuniste, parol ! - n-ar fi putut sà-l lichideze : de unde sà-i ia… adresa, dacà nu-i scrisà în cartea de telefon ?
Acum doi ani,
într-o revistà literarà din Ardeal, "Constantin Dan" a publicat un numàr de poeme. Versurile - bunicele - cine dintre românii-nàscuti-poeti nu scrie binisor ? Atât cà erau precedate de o notà bio-bibliograficà scrisà de însusi interesatul. De acolo aflàm : "Constantin Dan" are vreo trei-patru-cinci pseudonime - pe lângà alte câteva nume adevàrate - dar cât de adevàrate, adevàratele ?La urma urmelor n-are dec
ât sà-si iscàleascà fiecare poem, chiar fiecare vers cu câte un pseudonim. Însà atunci când scrie demascàri, sà aibà elementarul bun simt sà le semneze cu nume de om, nu cu nume conspirative : e scriitor, nu spion ! Si nici sub pseudonim sà nu mintà - în autoprezentare fàcea urmàtoarea afirmatie :"N-a frecventat mediile scriitoricesti în România, cu rare si pretioase exceptii - Dinu Pillat, Nicu Steinhardt - idiosincrazie ràsplà-tità cu o tenace indiferentà «de breaslà». Prea intransigent pentru a fi «disident» (…), prea exigent pentru orice aventurà colectivà…"
Neadevàrat : eu l-am cunoscut (si l-am reîntâlnit) la "Cenaclul Tepeneag", unde mai veneau : Sorin Titel, Daniel Turcea, Virgil Mazilescu, Virgil Tànase, Cezar Ivànescu, Ion Negoitescu precum si alte "neexceptii".
C
ât despre : "prea intransigent pentru a fi «disident»"- alibiul i se trage de la Ana Blandiana : si aceasta, dupà ce a fàcut, sub Ceausescu, de zeci de ori înconjurul pàmântului, cu burse si càlàtorii oficiale, dupà ce a fost ani la rând "(a)muza" lui Gogu Ràdulescu, de cum s-a schimbat calimera, a pretins cà era prea exigentà… pentru a fi disidentà - ea, ca (toatà românca) : fiind de-a dreptul (sau : de-a algeorgelea) : opozantà…Atât cà noi, dormeam. Soro.
P e t r e R o m a n a l Dilemei
31 martie 1998
Dupà obiceiul prinsilor cu mâta-n sac, Mircea Iorgulescu dà alarma, strigînd : «Hotul ! Hotul !!", si aratà spre mine în Dilema din 13 si 20 3…- si urmàtoarele, 98 ; dupà obiceiul tovaràsilor cultivati, nu doar la Munca, ci si la România literarà, ultragiatul dilemesc foloseste efectul îmbàtàtor-zàpàcitor al unui bun (si lung) motto. Si nu din oricine - din Havel ! - dacà Manolescu a ajuns sà se sprijine (!) pe Soljenitîn, de ce n-ar cita pânà si tovaràsul lui de rezistentà prin culturà, Iorgulescu - din Havel ?, cà tot nu ne rusinàm…
"Ghinionul Paul Goma" se intituleazà extemporalul scris de Iorgulescu, acela carele vrea sà dea impresia cà, dacà, acum, el sade la Praga, în mod necesar înainte de 89 s-a tras de bràcinar cu Havel ; cel care tot sperà cà i se va replicà prin, de pildà : "Norocul Mircea Iorgulescu".
S
à nu conteze pe ràspunsurile mele la stimulii obisnuiti categoriei sale. Îi stiu pe indivizii care o alcàtuiesc, le cunosc reactiile - nici o dificultate sà prevàd urmàtoarele miscàri.De fiecare dat
à am formulat la adresa lui acuzatii precise, veri-ficabile :-
în 1971 l-a tràdat într-o manierà dintre cele mai slugàresti pe Nicolae Breban (care-l adusese de la Munca, punîndu-l vechil la România literarà) : de unde pânà atunci scria despre sef articole ditirambice, nemaiscotîndu-l din "genial", dupà ce tovaràsul a fost dat afarà din C.C. al P.C.R. si din fruntea revistei, bietul exlus, sub pana iorguleascà, si-a pierdut, fulgeràtor si talentul !;-
între 1972-1989, sub Ivascu, Iorgulescu a fost "fondist" de nàdejde - va fi scris câteva bune sute de editoriale, altfel spus : "îndreptare ideologice" - desigur, nesemnate…;- prin 1986, ascult
înd el Europa liberà si Deutsche Welle, a alcàtuit rezumate (si din modestele mele colaboràri, altfel nu mi-as fi dat seama de ciupealà - paradoxalà apucàturà la un demascator al plagiatorului Eugen Barbu…) pe care le-a trimis Monicài Lovinescu, D-sa le-a (re)transmis la Europa liberà - "contributie" semnatà curajos, farfuridic : "Negrescu" ;-
în 13 iulie 1991 (la împlinirea a un an si o lunà de la Prima Mineriadà), de bine ce primise azil politic în Franta, în chiar momentul în care noi strigam în fata ambasadei RSR : «Jos Iliescu ! Jos Roman ! Jos comunismul !», colegul nostru Iorgulescu sedea la masa consulului Bar, în cafeneaua aflatà sub ochii nostri ; iar când a coborît în stradà ambasadorul Dijmàrescu, în timp ce noi îi explicam motivul manifestatiei (mortii si rànitii mineriadei din 13-15 iunie 90), Iorgu-lescu îl ocupa si-l distràgea (ai fi zis cà chiar asta astepta tovaràsul) pe o chestie cu o vizà pentru un frate ; sau poate chiar un cumnat ;- ajuns la Europa liber
à, Iorgulescu i-a fàcut pe datà o màgàrie indefectibilei sale protectoare Monica Lovinescu : în legàturà cu o replicà la atacul lui Norman Manea împotriva lui Eliade, a folosit termenul "abject"; negrul-pe-alb a ajuns sub ochii si în mâinile vizatei; întrebat telefonic cum stàm cu "abjectia", Iorgulescu a mintit fulgerà-tor, pretinzînd cà la microfon nu rostise ce "stàtea scris" în Buletinul Europei libere !; persoanà iremediabil binecrescutà, Monica Lovinescu nu i-a atras atentia cà ceea ce "stàtea scris" fusese scris de nimeni altul decât de el, de Iorgulescu - chiar dacà, la microfon…;- c
àpàtînd scaun la Europa liberà (fireste, la interventia hotàrîtoare a Monicài Lovinescu), Iorgulescu s-a prefàcut în "curea de transmisie" (sà nu uite vocabularul de la Munca) : a început sà-i difuzeze-remunereze (fireste, cu acordul sefilor Stroescu si Ratesh, veterani ai "dialogului fàrà frontiere" americano-ceausist) pe amicii sài de rezistentà culturalà si de antibolsevism patent : Stefoi, Paler, Blandiana, Pruteanu, Buzura, Ornea - si nu în ultimul rând Plesu ; acestia nu trimiseserà, înainte de decembrie 89, nici màcar sub pseudonim vreun text, însà, de cum primiserà bilet de voie de la Brucan, Dumnezeule, cum îl mai combàteau postum, pe unde-scurte ba pe Ceausescu - ba pe însàsi Ceauseasca ! (fireste, alti colegi de la Europa : Hurezean, N. C. Munteanu ràsuflaserà usurati : în sfârsit, puteau lucra pe fatà, nu ca "înainte de revolutie"…) ;- ca s
à nu ràmânà dator (?), difuzatul la Europa liberà Plesu i-a încredintat lui Iorgulescu rubricà la Dilema - organ al Organului etern;-
în 1993 Iorgulescu s-a trezit scriind un "eseu" difuzat la Europa liberà în care fàcea teoria… "demisiei la români" - citez din Buletinul Europei libere :"Andrei Plesu, cel dintâi ministru al culturii, a amenintat si el cu demisia, în câteva rânduri pentru ca, pânà la urmà s-o si dea" (subl. mea P.G.) ;
Am ar
àtat - în Vatra - cà Iorgulescu mintea fàrà sà clipeascà : într-adevàr, Plesu amenintase cà demisioneazà - pânà ce a devenit profesionist al demisiei - dar n-o fàcuse : când Cozma, "minerul" lui Iliescu l-a alungat pe Roman, "primul premier la români" a plecat cu tot cu Plesu-al lui ;- atins la onoarea-i de curea de transmisie între Europa liberà americanà si Dilema diversionistà, cu dilemiotii ei iliìsti (între timp deveniti : petromanisti), Iorgulescu mi-a dat o replicà violentà la 20 mai 1994 (însà fàrà a-mi pomeni numele). Dupà obicei, nu a ràspuns la precisele mele acuzatii, în schimb m-a tratat de "înjuràtor national", "miner literar", "rinocer", etc… E drept : de "ghinion" (încà) nu…
Iorgulescu uità (sau tot nu a înteles) cà, dacà am fost aproximativ contemporani si oarecum colegi de redactie (la România literarà), dacà vreun an de zile dupà ràmânerea lui în Occident (1989-90) am comunicat prin viu grai în câteva rânduri si prin telefon cam tot de atâtea ori - nici o secundà nu am fost împreunà, ci totdeauna alàturi ; nu am împàrtàsit aceleasi valori ; nici înainte de plecarea mea din România (1977), nici dupà venirea lui în exil, 1989, nu i-am intrat, nu mi-a intrat în casà (deci, vorba lui Breban : nu ne-am bàut, reciproc, whisky-ul).
Prin urmare, nu voi dialoga cu el - ca la Dilema - organ al dezinform
àrii national-màguriste. În câteva rânduri l-am atacat, însà, constatînd modul lui de a da replica, n-am angajat polemicà. Nu pentru cà n-as crede în virtutile lui publicistice (sà fie la el, la Dilema), ci pentru cà Iorgulescu boxeazà la altà categorie : el nu ràspunde la acuzatiile precise, nu ràmâne în chestie ; el mimeazà replica, însà debiteazà noi (si ràsuflate) neadevàruri. Ca un jurnalist demn de Dilema : nu ridicà tonul, pàstreazà un, nu-i asa, "nivel"- virtuti rare pe Dâmbovita, drept care praf sunt fàcuti intelighentiotii români de la orase si sate. Fiindcà ei functioneazà dupà exact acelasi mecanism glandular cunoscut din vremea în care actualul stàpân si maestru de gândire al Iorgulescului, Plesu, era ministru al lui Iliescu, iar premierul Roman le vràjea, le tachina (!), le magnetiza pânà la extaz pe feseniste (care nu au apàrut în 1990, ele sunt eterne, vezi-o pe Mita Baston… - Iorgulescu trebuie sà cunoascà problema, ca specialist în Caragiale). Toate aceste însusiri - ce spun eu : daruri ceresti ! - puse în slujba neadevàrului.Auxiliarii lui Stalin stiau cà minciunile, cu cât sunt mai mai gogonate, cu atât, repetate, ajung mai lesne sà fie crezute ; propagandistii lui Ceausescu (printre ei fiind chiar Iorgulescu, prin articolele de fond ale României literare) erau convinsi cà toate minciunile pot fi înghitite, dacà sunt înecate în rântas nationalist ; iatà cà, "dupà revolutiune" avem si noi falitii-intelectualii nostri, subtirii (în frunte cu Plesu!) : ei încearcà sà-i prosteascà pe români printr-o "tematicà" de-politizatà (distanta de la cer pânà la Eugen Simion nu e chiar atât de mare), prin pura si simpla diversiune a manierei "stilate" cu care sunt scrise negru pe alb minciunile.
Un cititor c
ât de cât avizat - si deloc partizan al meu (însà nici dusman) - citind serialul iorgulesc’ "Ghinionul Goma", descopere fàrà efort neadevàrurile de care colcàie fiecare paragraf, fiecare frazà, fiecare propozitie.Ei, da,
însà nu si cititorii Dilemei, organ al Fundatiei Culturale inventate de Virgil Cîndea, pentru Ceausescu, continuatà de Buzura, pentru Iliescu, iar dupà noiembrie 96, pentru Màgurescu - sà nu se uite: avînd sediul pe Aleea Alexandru ! În zdrobitoare majoritate acestia nu au nevoie de adevàr, ei sunt extrem de multumiti de "tinuta intelectualà a dezbaterilor" imprimatà de Plesu, la cererea lui Iliescu, din banii sustrasi de la treburile culturale (pe care ministrul Andrei/ le apàrase… la nivelul 0,33%) si deturnati de Fundatia securistà Cîndea-Buzura. Cola-boratorii - si, fatal, cititorii Dilemei - alcàtuiesc, vai, de sapte ori vai, "neoaristocratia intelectualà" a României postdecembriste, cu nimic mai breazà (pentru cà structural imoralà) decât cea dinainte de 89, "culturala" al càrei demn reprezentant si de nàdejde activist a fost, printre alte celebritàti si Iorgulescu.
C
à tot se aratà bàiatul de alergàturà a lui Breban, Ivascu, Ratesh, Plesu orifiat de "listele negre" alcàtuite de Ghinionul de mine :Cine figureaz
à în caseta redactionalà a sàptàmânalului "de tranzitie"?, cinstit-diversionista Dilema - folosim doar numerele recente : Bineînteles : Buzura - este nevoie sà-l pun eu pe lista-neagrà ? Dar s-a pus singur, vizibil, din ianuarie 1990, când a publicat în România literarà editorialul pro-securist "Fàrà violentà !"; mai apoi când, numit de Iliescu sef al Fundatiei curat Culturale Cîndìa, întru reciprocitate, îi potrivea Tovaràsului, pre dindàràt, în vàzul lumii, scaunul sub cur - ditamai romancierul (în plus, maramuresean) : nu-i ajunseserà làtimile posterioare ale "Unchiului" Gogu Ràdulescu, altfel unchiulet si al Blandianei ! - sà continuu ?;Doinas : marele poet si traduc
àtor, senator (tàrànist, altfel, cum?), "constiintà treazà", "director"… A fost arestat în legàturà cu Petrisor - dar mai ales cu Ion Omescu - liberat dupà câteva luni. A reînceput a publica înainte de iunie 1965 - când a început a functiona un decret prin care li se permitea fostilor detinuti politici continuarea studiilor universitare, reluarea activitàtilor literare, pedagogice. Sunt cunoscuti doi scriitori (ambii consacrati), fosti detinuti, care iesind din închisoare, au publicat înainte de iunie 1965 : Crainic si Gyr - începînd din 1962, în revista "de export" Glasul Patriei…; Doinas numai din 1964;Z. Ornea - cine nu-l cunoaste pe legitimistul-legitimatorul de serviciu ? Pe Consecventul supranumit : Zig-Zagul O. ? C
ând iese din ograda istoriei literare (unde a dat volume remarcabile), devine, nu doar un biet dezorientat (vezi-i, de pildà, "pàrerile" despre literatura de sertar), dar un fanatic militant, neîngàduit de partial pentru un istoric (cu prilejul discutàrii lui Mihail Sebastian, a lui Norman Manea) ;Despre utemistii Radu Cosasu, Tita Chiper, Magdalena Boiangiu - nimic deosebit de spus,
în schimb despre "ai-nostri-tineri-juni" ca Elena Stefoi, Bogdan Ghiu, Alex. Leo Serban, Andrei Manolescu… Din aceste exemple, o concluzie : faptul cà te-a prins momentul decembrie 1989 tânàr, deci încà ne-maculat nu a fost decât o întâmplare, sà zicem : o sansà - de care n-ai stiut profita; dupà modelul pàrin-tilor, al înaintasilor, al maestrilor, te-ai maculat singur-singurel, foarte bine, temeinic ; româneste.S
à nu fie uitat un alt membru fondator al Dilemei : Mihai Botez. Nu vom fi stiut noi, prietenii lui din exil, ce hram poartà, pânà când s-a dovedit a fi ambasadorul lor - însà Plesu, Buzura, Màgureanu îsi cunosteau foarte bine colegul.Cine dintre
"externi" are rubricà permanentà la Organ ? - pe lângà Iorgulescu, fireste ? Dar bine-nteles : tovaràsa colonel (o fi ajuns general) Carmen Firan - ea povesteste setosilor de càlàtorii peste oceane cum sade treaba prin America - avîndu-l în dreapta pe un gradat-superior, binecunoscutul diplomatist Geoanà, la stânga pe civilul Buzura.Si - se putea f
àr-de ? - George Pruteanu ? Nu se putea, mai ales cà ei, la Dilema se gàsesc în familie. De la Cristoiu la Petru Dumitriu; de la Canalia Canalà pânà la Plesu distanta prutnicà e mult mai neînsemnatà decât vor sà accepte dilemofiliotii.
În aceastà chestiune firul rosu - tot ca la Munca ne exprimàm, ca sà înteleagà pânà si Iorgulescu - este Petre Roman.
S
à fi fost ceausist : ori erai un mare fricos, ori erai un "mare porc" (acum, cu totul si cu totul întâmplàtor, vorbesc de Pàunescu) ;S
à fi fost iliìst : ori erai un bou, ori un securisto-activist, ori erai un "agàtat de Securitate", temîndu-te de pierderea privilegiilor, de divulgarea dosarelor (aici, neîntâmplàtor, vorbesc de Mihai Botez, de Virgil Tànase - si, bine-nteles, de Buzura) ;S
à fii constantinist - dacà esti anticomunist, dacà esti onest, fireste, l-ai sustinut, l-ai votat pe "Emil"! - ce s-a ales din sperantà, altà càciulà…Dar sà fii petrromanist ? Când n-ai fost mare-porc, nici un mare-bou, când n-ai fost securist, activist, turnàtor - de ce-l sustii pe un ins ca Petre Roman ?
S
à zicem asa : Petru Cretia a fost un imens naiv - dar oare naivitatea sà fie si tràsàtura dominanta a lui Babiuc ? ;Petru Cretia a fost si a r
àmas pânà la sfârsit un pàgubos - se poate spune oare acelasi lucru despre Plesu, profitor emerit sub toate vre-mile ?Doamne fereste !
Partizanii lui Petre Roman stiu foarte bine c
à individul este un ticàlos :- a participat la lovitura de stat din decembrie 89, milit
înd numai în favoarea activistilor, a securistilor - si, fireste, a rusilor;- a fost complicele lui Iliescu si al lui M
àgureanu în toate manevrele bolsevice : devastarea sediiilor partidelor, tulburàrile etnice, lichidarea Pietii Universitàtii, mineriadele - desigur, pânà la demiterea sa…;-
îl are în spate, din partea "Maicii" pe tovaràsul Caraman, cel ce a provocat NATO-ului pagube considerabile (în folosul rusilor) ;-
în ciuda relatiilor sale occidentale (sau datorità lor) Petre Roman ràmâne, în aceastà duratà de mare cumpànà pentru comu- nitatea româneascà cel mai primejdios candidat la presedintia României si, în caz de reusità va deveni cel mai nociv dintre toti pàgubitorii politicieni.
Aceste lucruri - despre Petre Roman - le stiu si Babiuc si Plesu, chiar si trep
àdescul Iorgulescul.Oricum, despre ei nu se va putea spune c
à n-au stiut ce fac, bietii sàraci cu duhul - fiindcà ei sunt sàraci de caracter, de coloanà vertebralà, altfel în deplinà cunostintà de cauzà.Sunt, dar putin le pas
à de români, de România - cauza lor, dilemicà sà izbândeascà - fie si cu pretul ca întreaga tarà sà devinà o singurà Dilemà.În slujba lui… Petre Roman.
Iar
în asta nu mai este nimic de râs.
Literatura de sertar - un capitol de istorie literar
à
5 aprilie 1998
Î
n urmà cu patru (patru !) ani Timpul din Iasi a publicat o dezbatere provocatà de Viorel Ilisoi despre "Literatura de sertar". Nu pot sti dacà era întâia abordare a "temei" - la patru (!!) ani dupà Revolutiunea Românà, însà dacà era evident cà întrebàtorul stia ce întreabà, întrebatii (Z. Ornea, C. Nistorescu, V. Stirbu), vorba Ardeleanului, nu prea stiau (deloc) ce ràspund.Iatà cà, opt (opt !) ani dupà evenimentele din decembrie 89 - si la distantà de un cincinal de Timpul de la Iasi - Luceafàrul bucurestean, sàptàmânal al Uniunii Scriitorilor din România, consacrà întreg numà-rul 7 din 25 februarie 1998 - citez fidel de pe prima paginà : Literaturà de rezistentà, Literaturà de sertar. Si în acest caz, fàrà a jura cà este pentru întâia oarà, dupà 89, când Uniunea Scriitorilor abordeazà chestiunea (acesta fiind întâiul numàr întreg ce îmi parvine), judecînd dupà cele spuse-scrise, am impresia cà nu s-a fàcut nici un pas în cei patru ani întru întelegerea "fenomenului", ba as zice : dimpotrivà: s-a pierdut si ce se stia în Timpul din 1994 (oricum, stia V. Ilisoi, nu Z. Ornea). Probabil din pricinà cà Luceafàrul a înecat pestele, cum se zice, "làrgind sfera": în "literaturà de rezistentà" intrà cine vrea, cine pofteste, cine-i mai iute de mânà si de schimbare de cojoc - securistul legionar Anania, ceceistul Titus Popovici, càlàtorul impenitent Sorescu - concurat doar de Blandiana - de mirare fiind absenta lui Adrian Pàunescu de pe lista din pagina a 2-a (dar nu de mirare absenta semnatarului acestor rânduri - asa-i trebuie, dacà si-a ofensat breasla!).
Nu am ambitii de
"teoretician", nu nàzuiesc sà bag, cu banita, soarele în casà, nici geniul lui Faulkner în scheme, în grafice, în rubrici (precum Sorin Alexandrescu), sânt ceea ce sânt - însà, ca martor nu pot tàcea când aud si citesc atâtea si atât de flagrante inexactitàti. Fireste, în aceastà dezbatere nu poate fi pusà în cauzà valoarea literarà a càrtilor, a autorilor, ci doar… situatia lor civilà.
Înainte, în timpuri normale, adicà ne-comuniste, literaturà de sertar exista în… sertarul fiecàrui scriitor : texte nedefinitivate, texte de care autorul nu era multumit si le làsa sà astepte o ameliorare (ori o definitivà abandonare), texte refuzate de periodice ori de edituri… Numai cà, din august 1914 am intrat în Zodia Sarajevo, din octombrie 1917 în anormalitate. Sintagma "literaturà de sertar" a càpàtat o altà acceptie.
Nu eu am inventat noua notiune - si realitate : literatur
à de sertar, doar am colportat-o, încercînd s-o adaptez realitàtilor din România. Termenul se afla în circulatie încà înainte de al doilea ràzboi mondial, la rusi, iar dupà aceea a apàrut unul înrudit : samizdat. Asadar, în acceptia rusilor (dar si în a ucrainenilor, a balticilor, a caucazienilor - chiar a "moldovenilor"), în a polonezilor, cehilor, ungurilor, bulgarilor, germanilor din Est, literatura de sertar era cea care :a) - prin ceea ce spunea (
în scris) nu se aràta în acord cu Puterea (or, se stie : «Cine nu-i cu noi e împotriva noastrà !») ;b) - g
àsità la o perchezitie, ar fi provocat, nu doar arestarea si condamnarea autorului - "pentru agitatie publicà","pentru subminarea puterii populare"- dar si a pedepsirea "detinàtorului" (un prieten, un coleg, o rudà, o amantà) ;c) - fireste : un asemenea text nu era
"de propus" editurii (deliberat am folosit singularul), deci despre existenta lui securistii nu stiau.
Am cunoscut doi
"sertaristi" (în acceptia de mai sus :Mircea Soltuz : student la Filosofie, arestat
în 1948, condamnat, trecut prin infernul de la Pitesti, în 1958 "liberat" în… domiciliu obligatoriu, în satul-nou Làtesti. Acolo Soltuz a scris zeci (sute?) de pagini despre Reeducarea de la Pitesti. Prin 1961, arestat pentru pàràsire de domiciliu (se dusese la Constanta, fàrà bilet-de-voie), casa a fost repartizatà altuia, acela a simtit cà, într-un anume loc, sub picior, suna a gol, a càutat, a sàpat, a gàsit scrìsurile, a alergat la militian, a raportat… Soltuz, oricum, fusese (re)condamnat, însà prietenii din Làtesti (mai ales colegii de Pitesti : Stefan Davidescu, Romulus Pop) au fost îndelung anchetati : "difuzase banditul fituica ?" (în traducere : "Dà-duse Soltuz ceea ce scrisese - la citit ?") ;Ion Omescu actorul, dramaturgul, poetul, omul de teatru : arestat
în 1947, nu fusese la Pitesti-i se povestise. De cum se liberase, scrisese despre reeducare. În legàturà cu acest "bandit" se stie : "difuzase fituica", o încredintase unui prieten, St. Aug. Doinas. Perchezitionat în noiembrie 1956, în legàturà cu Marcel Petrisor, lui Doinas i s-a gàsit "fituica", a fost "retinut" câteva luni - Omescu a càpàtat sapte ani.Aceste
"fituici" - si altele, necunoscute mie - intrà în categoria sertarului.De acord : faptele relatate dateaz
à de pe timpul stalinistului Gheorghiu-Dej. Sà însemne cà, sub Ceausescu (pentru Românul amnezic : venit la putere în 22 martie 1965), continutul sertarelor a fost scos la luminà ?, publicat ?; màcar… tolerat, în sensul cà nu era confiscat ? Nu mai erai condamnat pentru "redactare si difuzare dusmànoasà de fituici contra’volutionare" - dar ti se confisca(u) ! Asa i s-a-ntâmplat lui N. Steinhardt, cu Jurnalul fericirii. Ba chiar te si ucidea Securitatea noastrà, dragà - ce sà mai vorbim de "nationalà" - pentru un jurnal, ca pe nefericitul inginer Ursu (sà nu fie uitatà complicitatea familiei ce i-a impus tàcerea, pentru ca fiul sà primeascà pasaport !).
Am
început cu sfârsitul : consecintele gàsirii, la o perchezitie, a literaturii de sertar… Dar e mai bine asa. Oricum, în continuare, fàrà a încerca sà impun criteriile mele în "clasificare", continui a-mi face cunoscute pàrerile despre acest fenomen, màcar pentru cà si eu am avut, în sertar, literaturà (bunà, rea, nu asta conteazà).Mai sunt necesare dou
à "conditii":1. de timp, r
àspunzînd la întrebarea : «Când a fost scris textul în chestiune : înainte ori dupà 22 decembrie 1989 ?»2. de loc, în functie de ràspunsul la întrebarea : «Unde a fost scris textul : pe solul RPR/RSR - sau în afara lui, la adàpost (în emigratie ori în exil)?»
Asadar, cred cà un text, pentru a fi de sertar în acceptia contemporanà, în afarà de "periculozitatea" si pàstrarea în secret a lui, era necesar sà fi fost scris înainte de decembrie 89 si în România.
Rezemat pe aceste principii, în aprilie 1990 am afirmat : "Dintre scriitori, literaturà de sertar au avut : Blaga, Noica, Steinhard, Ioan D. Sîrbu si Teohar Mihadas". Regret, însà dupà opt ani, lista mea a ràmas neschimbatà.
S
à consultàm "Recuperàrile redactorului" din pagina 2 a Luceafàrului :Valeriu Anania : nu cunosc sertarul legionarului securist, reeducator la Aiud,
însà stiu : numele lui nu are ce càuta într-o însiruire a càrtilor de sertar ; nici în a literaturii rezistente - pentru un motiv simplu : din victimà a Securitàtii, a devenit zelos auxiliar al ei. Un "càlu-gàr cu epoleti", un tovaràs popà legionar, liberat din închisoare în august 1964, trimis în primele luni ale anului 1965 în America (atunci când toti ceilalti fosti detinuti politici nici nu visau cà, abia dupà iunie 65 vor avea dreptul sà publice) - un asemenea ins nu avea cum sà scrie texte împotriva regimului comunist - decât, eventual, în scop de provocare. Citez din Dictionarul Scriitorilor Români (ce figureazà printre "scrierile de sertar"), la pag. 64, în prezentarea lui A(urel) S(asu) : "Între 1965 si 1976 /Anania/ e paroh la Detroit. Càlàtoreste în cele patru continente". Parohul càlàtorete (si el fiind oltean) avea, "în sertar", Miorita : a publicat-o în 1966 ; Mesterul Manole, Steaua Zimbrului - pe toate acestea le-a publicat-jucat - de unde pânà unde apare acum cu… Amintirile peregrinului apter ? Când si unde le-a scris? La Detroit ? Între un continent si altul, din cele patru câte îi ies la numàràtoare lui A. Sasu ? Au poate în jâltul mitropoliei de la Cluj, pe dupà cap cu tovaràsul sàu, Funar ?;Nu stiu c
ât de periculoase în cazul gàsirii la o perchezitii ar fi fost romanele lui Andru, ale M.-L. Cristescu, textele lui Alexandru George, Stelian Tànase - poate cà da - însà cu nici un chip nu poate fi inclus aici Sertarul cu aplauze al Anei Blandiana. Monica Lovinescu a afirmat cà "doar partial" a fost scris înainte de 89 - or cunoscînd curajul legendar al autoarei Arpagicului Opozant, întelegem cât de "doar partial" fusese anticomunismul ei, cu Gogu Ràdulescu de-a stânga, cu Buzura de-a dreapta…;Ion Caraion : pamfletul Insectele
… a fost scris în Occident ;N. Breban : oriunde si-ar fi scris romanele, nu sunt nici de sertar, nici de
… rezistentà - rezistentà de la Paris ?Din lungul pomelnic, alc
àtuit cumetrial, dupà opinia mea, merità retinuti : Bujor Nedelcovici (însà numai cu Al doilea mesager - publicat de mine, în colectia de la Albin Michel), I. D. Sîrbu, Steinhardt - si Ursu (pentru jurnal).În rest… Cred cà se însealà Nicolae Prelipceanu, când, la "literaturà de sertar" include màrturiile lui Victor Ioan Pica si Ion Gavril-Ogoranu, scrise dupà decembrie 1989, însà nu pomeneste màrturii scrise înainte, fàcute pe furis, cu spaimà, convocàri si bàtài la Securitate "ca sà dea fituica !"- semnate de Dumitru Mircescu, Aurel State, Nistor Chioreanu, Costin Meriscà - si, desigur, cea a Anitei Nandris ; greseste când include "càrtile celor de dincolo" (citeste : exil) - care nu au cum sà intre la "sertar".
În ceea ce mà priveste : desi Monica Lovinescu, dupà ce a introdus-o prin efractie pe Blandiana în "sertar", din aceeasi miscare m-a alungat pe mine, am avut douà càrti-de-sertar.
Nu Ostinato (care a f
àcut atâta scandal) - fiindcà acest roman a fost predat la editurà (cà a fost respins - altà poveste, dar nu a ràmas ascuns) ; nu Usa noastrà cea de toate zilele - carte respinsà de Marin Preda ; În Cerc - nu a mai avut sansa de a fi respinsà - însà si ea fost predatà (tot la Preda !) si înregistratà… Acestea nu pot fi considerate de-sertar.În schimb, Gherla… Am scris-o în 1972, la Paris, în 1973, m-am întors cu manuscrisul în România, unde am mai comis o variantà… Securetii care intrau în casà si-mi furau manuscrise nu mai pàreau interesati de versiunea dupà care se fàceau traducerile în francezà, în suedezà - însà, curiosi pânà la isterie, se dàduserà de ceasul mortii sà o "recupereze" pe ceastàlaltà, nouà. Nu era mai "dusmànoasà" decât cea care avea sà aparà în 1976, la Gallimard - eu aflîndu-mà în Drumul Taberii - dar Securitatea nu cunostea acest amànunt…
Nu stia Securitatea nici c
à scriu Gardà inversà (între 1973-75) ; în ciuda "vizitelor", nu a gàsit nimic de confiscat : scriam direct la masinà, ascundeam exemplarele, în tot atâtea locuri, câte còpii; iar când terminam un capitol, îl trimiteam în Occident… Nu doresc nimànui sà "continuie" în fiecare zi a scrie o carte, fàrà a reciti ce scrisese ieri…Rezumînd : am avut douà càrti de-sertar : Gherla (varianta a doua) si Gardà inversà. Volumele scrise în Franta - deci la adàpost (relativ, fiindcà au existat tentative de asasinat) - nu : au fost asternute pe hârtie fàrà vreun risc.
O alt
à nouà-acceptie a unui termen vechi (autoeditare) o capàtà în toate limbile luarea ca atare, în ruseste, a cuvântului : samizdat. Si acesta, în spatiul spritual românesc, este folosità alandala - mai des : abuziv-autolaudativ.La rusi, initial, au fost
"editate" - cu mijloace rudimentare, de la copiatul de mânà, în doar un exemplar, apoi dactilografierea în câte exemplare se putea, în fine, xeroxarea - càrti fundamentale ale oricàrei culturi iudeo-crestine, începînd cu Biblia. La aceastà lucrare s-au înhà-mat oameni care credeau, nu numai în Dumnezeu, dar în Cuvânt ; au trudit, zile, nopti, chiorînd la propriu, în fiecare clipà riscînd sà fie surprinsi, deci arestati, pentru "multiplicare si difuzare de fituici mistice".Repet
întrebarea pe care o tot pun de opt ani :«Câti dintre românii ortodocsi au copiat - de mânà, la masina de scris, la xeroxul intreprinderii - màcar Cântarea Cântàrilor (fiind noi mai înclinati spre poezie…)? Ce au fàcut marii si mai ales latii nostri fruntasi ai bisericii, pentru a stinge màcar în parte setea de carte sfântà - începînd cu Biblia ? Mioritosul Anania a scos abia în 1993 Noul Testament - de ce nu l-a tipàrit în septembrie 1990 (Biblicul Institut ar fi avut nevoie de cel mult nouà luni, ca sà-l pregàteascà pentru tipar)? Dar superiorul în grad, protectorul lui Noica, prietenul lui Liiceanu si al lui Plesu : Plàmàdealà - ce-a fàcut ? A càlàtorit (el însà "în cinci continente"- dar tot cu pasaport MAI), a scris militié-uri, ca Cinci ceasuri în iad, precum si "polemici" cu papistasii - el fiind, nu doar "distins anglist" (apud Liiceanu), ci si istoric… Încà din primul numàr al revistei 22, întrebat ce fàcuse în aceste decenii în care credinciosii fuseserà làsati fàrà pàstor, tovaràsul-camarad Leonida ràspunsese : «Ne-am rugat…».
B
ànuiam noi cam cu ce anume-si petrec timpul teologii legio-naro-securisti…Cronologic, a doua categorie de rusi care s-a dedat acestui joc periculos a fost constituit din… sotiile, vàduvele, logodnicele, surorile, verisoarele - ori pur si simplu admiratoarele cutàrui poet, dramaturg, prozator ; mai des : iubitoarele de literaturà. Fiind lichidati în Gulag sute de scriitori consacrati (dar câte sute de încà neajunsi la notorietate !), aflàm cum au fost salvate de la pieire capitole întregi din istoria spiritualitàtii rusesti.
Î
n momentul urmàtor au cunoscut samizdatul supravietuitori ai Gulagului (Salamov, Soljenitîn, Siniavski), proscrisi (Pasternak), "paraziti" (Brodski, Maksimov), ori doar scriitori nepublicati. Polonezii, Cehii, Bulgarii au avut samizdat, însà în URSS, si nu doar fiindcà însuma douà sute si ceva de milioane de suflete, a luat proportii gigantice, functionînd dupà principiul "Scrisorilor Sfântului Anton" : cine primea un exemplar se stia obligat (mai corect : dator) sà multiplice alte cel putin sapte, iar dacà nu avea masinà de scris, plàtea o dactilografà, "pentru a-si aduce si el obolul". Nu exista o evidentà a tirajelor, dar în tara unde un roman contemporan se edita în jumàtate de milion de exemplare, samizdat-ul "tràgea" cam tot atâtea…La noi nu a existat samizdat (dealtfel N. Manolescu a scris cà nici nu era necesar - din moment ce "au fost publicate cam toate càrtile de valoare") ; nu se stie ce este acela - dar se vorbeste : aiurea. În acelasi celebru Dictionar al Scriitorilor Români, la N. Carandino, I(on) C(ristofor) scrie fàrà sà clipeascà :
"Memoriile de dupà 1944 (ale lui Carandino, n.m. P.G.) au circulat în samizdat în mediile literare din tarà, fiind publicate la editura Dreptatea din New York sub titlul Zile de istorie (1986)".
În o singurà frazà un neadevàr si o… dezinformare :
1. Memoriile lui Carandino nu aveau cum s
à circule în România "în samizdat" - I.C. crede cà samizdat si copie dactilograficà : acelasi lucru ;2. Memoriile lui Carandino au fost imprimate la New York,
însà nu în "editura Dreptatea", sublimà, dar inexistentà, ci în… anexa unei foi oarecum trimestriale cu acelasi abuziv nume scoasà de notoriul agent securist Dean (Mitu) Milhovan, cu banii Bucurestiului. "Memo-riile" apàrute la capitalisti (atentie : act fàrà vreo consecintà pentru autor !), erau, vai, purtàtoare de false informatii, de "variante" defài-màtoare privindu-i pe unii demnitari - mai ales cele despre moartea lui Gheorghe Bràtianu, contrazise mai apoi de Monseniorul Todea.Pozitia, ca s
à spun asa, a istoricilor literari în aceastà chestiune (de istorie literarà, totusi : literaturà de sertar, samizdat) ràmâne de neînteles. Dacà scriitorii (în fine : creatorii, fictionarii), orgoliosi-copilàrosi cum sânt vor sà aibà si jucària asta, adultii istorici ai literaturii ar fi trebuit sà tempereze "cererile", sà explice termenii, sà stabileascà o dreaptà màsurà - începînd prin a declara cà o astfel dezbatere nu are scopul de a stabili valoarea literarà a cutàrui scriitor, a cutàrei càrti - ci numai dacà "intrà" au ba în acest pat al lui Procust : literatura de sertar.Dupà Z. Ornea si N. Manolescu (le-am citat opiniile, aiurea), iatà în Luceafàrul pàrerile altor istorici literari. De Alexandru George nu mai spun nimic, el "are circumstante", vorba cuiva care, de n-a inventat gaura covrigului, practicà de sârg eclipsa-socialistà. Asadar, Al. George nu poate fi luat în seamà nici aici : nu cunoaste "problema" - în schimb o neagà (si comunistii fàceau asa) ; nu stie despre ce se vorbeste,"în schimb", are opinii categorice - mai vârtoase atunci când prinde ocazia de a-si autodecerna certificat-de-opozant.
Interventia lui Emil Manu : si ea previzibil
à. Acest fost detinut politic care, odatà liber, a scris despre orice si oricum, îsi apàrà si el bàtàtura, vorbind despre sertarul personal - càci toti am avut un sertar; si un jurnal-în-sertar ; càci toti sântem români. Astfel pornit, firesc, ajunge la C. Toiu - în fine, nu la autor, ci la personajul Merisor : càci si el este d-al nostru, din popor, si el posedà jurnal nu ? De aici sare la: "Constantin Dumitrescu (Demascarea)".E. Manu se
însealà : Constantin Dumitrescu semneazà volumul Cetatea totalà - a càrei traducere în francezà a apàrut în 1981, la editura parizianà Seuil, cu o postfatà semnatà de mine ; Grigore Dumitrescu este, într-adevàr, cel care a scris màrturia (despre Pitesti) Demascarea.Despre care Dumitrescu vorbeste-scrie Emil Manu, istoric literar ?
Cred cà dezbaterea organizatà de Luceafàrul este o nereusità - am mai spus : un regres fatà de mult mai modestele încercàri anterioare. Din douà motive - citez din "Recuperàrile redactorului":
"Ne-a fost extrem de greu sà cercetàm domeniul, pe o perioadà lungà, aproape cincizeci de ani de comunism. Ne-am fixat, asadar, doar asupra ultimilor ani de domnie ai lui Nicolae Ceausescu" (subl. m. P.G.).
Ce semnific
à asta ? Cà organizatorul dezbaterii (si) autorul textului (cu tot cu lista propusà) nu se multumeste sà aibà, el, memorie scurtà - si cu gàuri - dar impune cititorilor "viziunea" sa ; asa cum Mircea Dinescu stie, din istoria României, doar scurta-si biografie, asa si Marius Tupan : pentru el "istoria" sertarului începe atunci când i s-a topit lui o carte ! - si ne mai întrebàm de ce fata morarului e schioapà…
Acum din "Reactii la o provocare" semnate, citet, de Marius Tupan :
"Câteva personalitàti, cu influentà în mass-media sunt tentate sà creadà cà la noi n-ar fi fost un fenomen al sertarului, ca în alte tàri din lagàr, ci încercàri izolate, palide, vanitoase de revoltà, scrieri esopice, care n-ar ameninta acum, ierarhiile literare. Ca sà le dàm o micà satisfactie (deh, s-ar putea sà ne împingà într-o ipostazà nedorità si, temàtori, ne luàm unele màsuri de protectie !), n-am ràmas doar la sintagma, atât de controversatà, literaturà de sertar si am adàugat pe aceea ce s-ar putea sà-i multumeascà, literaturà de rezistentà" (sublinierile : în text).
Asadar, dezbaterea din Luceaf
àrul are drept scop (nobil, se-ntelege, rar pe timpurile astea - si mai ales în tagma scriitoriceascà) a avut drept scop… (re)concilierea atât de dragà plesiotilor de ambe dileme :«Na si tie, na si tie - iar acum duceti-và si jucati-và frumos, cà noi avem treabà : discutàm istorie literarà !»
Fireste, nu asa vàd eu lucrurile. Màcar pentru cà sânt mai bàtrân; pentru cà memoria mea bate, orice-ar crede confratii, dincolo de momentul distrugerii càrtilor mele ; dincolo de faptele mele - si, culmea, în ochii unor autocronici : dincolo si de momentul nasterii mele.
Pentru un motiv simplu : eu cred
în memorie, cred în istorie - iar în discutia de acum, cred în istoria literarà.
D E C E - A S F I M O D E S T ?
1. G a u r a d i n c a p
Paris, 23 aprilie 1998
Existà gàuri si gàuri :
Gaura din steag, at
ât de emblematicà pentru rrrevolutionarii de la ‘89, cu voie de la Brucanitetul Central si cu certificat de anticomunism de la Màguritate - cei ce n-au stiut, n-au vrut sà accepte cà descoperirea fusese descoperità de unguri, în toiul Revolutiei de la 1956 ;Gaura din covrig - descoperit
à de inteligentiotii nostri compatrioti treziti din somnul cel de moarte la 22 decembrie 89 fix ;Gaura din roman(ele cu cheie), descoperite de bravii rrrezistenti prin, zi-i pe nume: cultur
à ! - uitatà asa, des-(a)coperità, astfel riscînd sà ràceascà, dracului ;În fine, Gaura din memorie (istorie).
De ce-as fi modest ? De ce i-as l
àsa - ca pân-acum - pe altii sà nu aibà memorie, sà nu-si aducà aminte - ba chiar sà conteste adevàrul ? Consemnez aici, nu mari-fapte-de arme - dar fapte (de la a face).
Dac
à primele gàuri pot fi considerate folclor local si îi priveste pe câte unul (sà fie citità publicistica Gabrielei Adamesteanu, în chestia covrigului, romanele lui Buzura în a cheii), cea din istorie, din memorie - gaura din cap - ne interpeleazà pe toti :Fiindc
à amnezicii cu program, "directorii de constiintà" (al càror merit istoric este unul… geografic : au ràmas locului - în genunchi, pe burtà, pe spate), trezitii taman la 22 decembrie 89 nu s-au multumit cu clamarea càcàcioasei lor "rezistente prin culturà" (devenità foaaarte rentabilà) - ci s-au apucat sà scrie, ei istoria ! Se spune : învingàtorii scriu istoria - asa este, cu exceptia Românilor : desi mereu învinsi, mereu regulati, scriu istoria ceea de parc-ar fi fost, de când se stiu, învingàtori.
În Bàlàcàniada Tràisticolorà, unde, vorba lui Plesu cel Istet (dar-însà-totusi : Melanconic - vezi-i dilematicul organ) : "toti sântem vinovati - deci nevinovati sântem cu totii"- nu existà buni si rài, albi si negri, victime si càlài, opozanti si colaborationisti, deci nici învingàtori si învinsi, ci, vorba poetului : o apà si-un pàmânt…;
- unde Cartea Alb
à a Securitàtii îi unge "anti-comunisti" pe activisti-de-frunte ca Titus Popovici, D.R. Popescu, Fànus Neagu, C. Toiu, Buzura, Ivasiuc, A. D. Munteanu, Sàraru, Hobana, Everac, Sàraru ;- unde
"literaturà de sertar" au (în prezent !) - cu aprobarea Uniunii Scriitorilor - "rezistenti" ca Titus Popovici, Anania, Sorescu, Blandiana, Breban, Toiu (a nu fi uitat opozantul clasei, curat-sertaricolul Al. George);- unde
"interzisi de cenzurà" au fost aceiasi, plus Pàunescu, plus Sorescu, plus V.C. Tudor…;-
în fine, acolo unde istoria tàrii, a comunitàtii românesti este pusà pe hârtie de cronicari fàrà memorie ce încep (si sfârsesc) consemnarea cu… momentul trezirii lor din somnul colaborationismului pitit îndàràtul întelepciunii-de-veacuri : "Eu nu fac politicà, eu fac artà !";Acolo, zic (nu pentru
întâia oarà - si tot degeaba : eu nu sânt credibil - ca Petru Dumitriu, ca Petru Popescu - si alte pietroaie) lu-crurile sunt mult mai dramatice, acum, în 1998, decât ni se pàreau în, de pildà, 1988 - când, pentru România, exista speranta.În acest an treburile merg mai prost (material, spiritual) decât în 96, decât în 94, decât în 92, chiar decât în 1990 - astfel progresînd Românul ("pe culmi…"). Ceea ce se numeste : populatie - care a suferit toate Plàgile Moscovei aduse de comunism - îndurà acum aproximatiile, nepriceperile, nepàsàtorismele, tembelismele, necinstismele alor nostri, anticomunistii-în-vorbe. Oamenii pàtimesc, mai si gem, dar tot nu vàd de unde li se trage o bunà parte din suferintà:
Ei, de unde ! De la uitare !
Uitarea de fric
à ; uitarea întru conservare - uitarea din obisnuintà.La uitare o hot
àrîtoare mânà de ajutor au dat scriitorii nostri preferati - înainte de 89, când tràiau în complicitatea-promiscuitate cu cititorii a refuzului-politicii ; dupà 89, când analfabetii nostri intelectuali umanisti, sperînd cà absenta de totdeauna din agora va fi recuperatà la oral, prin cursul fortat al Pietii Universitàtii, au trecut la proba scrisà - si scriu si scriu la ziar : editoriale, comentarii, cu predilectie prognoze - dintre cele mai buimace, dupà exemplul productelor astrologului Brucà, neasemuit previzionist al trecutului.Drept care biata
"populatie" (deloc pasnicà : sà ne aducem aminte de 13-15 iunie 90) soarbe cu gura càscatà gânditorismul politic din carton veritabil al lui Manolescu, cugetàtorismul abisalic al Gabrielei Adamesteanu, infantilismul filorus, deci antibasarabean-bucovinean - al lui Gabriel Andreescu (ce sà mai vorbim de Andrei Cornea : îl suplineste cu stràlucire pe Pavel Cîmpeanu), porcàriile lui Cristoiu, càcà-riile lui V.C. Tudor, iar la tembelizor sade (tot cu gura càscatà), nàucità de viteza de mitralierà a gàinàrismelor culturaliste ale Pruteanului natiei, arheul Humanitàtii, încântatà de "tinuta" plenarelor (pe muzichie…) conduse de eternul tovaràs Sava.S
ântem o comunitate fàrà noroc, fàrà destin, fàrà izmene, fàrà NATO, fàrà Basarabia si Bucovina de Nord (si Insula Serpilor), fàrà Europa, fàrà sira spinàrii - încolo stàm bine.At
ât cà, uitînd, uitînd, uitînd, am uitat si ce uitasem.De aceea vom fi noi at
ât de mândri si umblàm tantosi, cu pàlària mult datà pe ceafa gàurii din cap.De ce-as fi modest ? De ce-as omite spunerea adev
àrului ?
(2) Gaura din… modestie Paris, 25 aprilie 1998
Dupà sapte ani (si ceva…) în care te miri ce colaborationist notoriu al totalitarismului (Pàunescu, Ion Alexandru, A. D. Munteanu, Sàraru), ori doar cumintel târîtor pe burtà prin buruieni - ca sà nu-l vazà Securitatea si sà mi ti-l umfle "pentru activitate opozitionistà" (vânjosul clapon istericalizat Alexandru George) - se laudà pe toate drumurile si càràrile cu ispràvile de pe frontul antibolsevic, dar nimeni nu-i dà peste nas, peste bot (de ce ? pentru cà si celui suscep-tibil sà-l punà la punct pe nerusinat i-a scàpat màcar o laudà - cu a lui rezistentà-prin-culturà), simt nevoia sà las de-o parte… retinerea de a-mi povesti viata si faptele;
S
à las la o parte, cale de câteva pagini, modestia (care,-n România nu doar rimeazà, dar echivaleazà cu prostia).La urma urmei, nu voi practica lauda-de-sine ; poate fi verificat
à oricând, de oricine, succinta trecere în revistà a unor "întâmplàri" adevàrate :
I.
O iau de la
… începutul începutului care, pentru mine este mo-mentul din care am amintiri cursive si nu, ca pânà atunci, imagini-fixe:În categoria de vàmi prin care, din nefericire, nu doar eu am trecut - însir :
1. cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord,
în 28 iunie 1940 ;2.
"calitatea de cetàtean al URSS" care a càzut în capul, nu doar al celor care hotàrîserà cà nu se refugiazà, ci si în al celor care, pornind cu întârziere spre Apus, au fost ajunsi din urmà de rusi, întorsi de la noua granità : Prutul…;3. arestarea si deportarea tatei
în Siberia ;4. dup
à 22 iunie 1941, când Armata românà a trecut Prutul si ne-a dezrobit de dusmanul de Ràsàrit si Miazànoapte, am aflat cà Lagàrul de triere de la Balta fusese lichidat de rusi, acolo pierind si tata - am devenit orfan ; norocul a fàcut ca tata sà fi trecut pe la Balta cu sase luni mai devreme - si n-a murit : ni s-a întors "pe cealaltà parte a pàmântului"; la sfârsitul anului 1943 nu mai eram orfan…;5.
în martie 1944, din fata frontului, ne-am refugiat în Transilvania ;6.
începînd din 24 august 1944, cei în jur de un sfert de milion de refugiati din Basarabia si Bucovina de Nord au fost considerati de rusi "cetàteni sovietici", iar de autoritàtile românesti (care consfintiserà aceastà crimà, semnînd prevederea specialà din cadrul Conventiei de armistitiu - Moscova, 12 septembrie) : "cetàteni stràini - repatriabili"; asadar, am fost, cronologic (si nu doar) primele victime românesti ale comunismului românesc - dupà ce, în 1940, fusesem primele victime românesti ale comunismului rusesc ;7.
în decembrie 1944, dupà trei luni de hàituialà prin pàduri, stâne, pesteri, am fost prinsi de ciobani localnici (Buia, Târnava Mare), predati jandarmilor, acestia ducîndu-ne sub escortà în Lagàrul de Repatriere de la Sighisoara ; cu acte false am reusit sà ràmânem în România - am fost liberati din Lagàr la sfârsitul lunii mai 1945, mult dupà încheierea pàcii…;8. din acel moment p
ânà dupà moartea lui Stalin (5 martie 1953 - adicà opt ani de zile) pàrintii au fost convocati cel putin semestrial la judet, apoi la regiune, pentru a declara cà… nu s-au ràzgândit : cà nu vor sà fie… repatriati în Siberia ;9.
în 1949, vreme de o jumàtate de an ambii pàrinti au fost arestati si anchetati la Securitatea din Medias, eu ràmânînd, la 13 ani, o persoanà avînd "domiciliul" în trenuri si în gàri.Însà aceste nenorociri nu se abàtuserà doar asupra mea. Toti refugiatii din Basarabia, din Bucovina de Nord, din Tinutul Hertei le luaserà în piept, le înduraserà, le supravietuiserà - repet : începînd din iunie 1940.
Iar ghinionistii dintre refugiati care,
în ‘44 îsi gàsiserà adàpost în Banat, au fost, în 1951, deportati în Bàràgan, ca "titoisti". Numai cà, la liberarea (în 1955) bànàtenilor si a oltenilor (români, sârbi, germani, macedoneni), Basarabenii si Bucovinenii au ràmas pe loc, în casele de lut, acoperite cu paie, proprietate a MAI: unde sà se mai ducà ?Acolo i-am gàsit (1958), când am fost dus, de la Gherla în domiciliu obligatoriu : în ulite compacte, în satul-nou Làtesti. Acolo i-am làsat când am fost liberat (1963).
Dup
à distrugerea satelor-noi în 1964, (ca sà nu mai ràmânà urmele crimelor Securitàtii), Basarabenii si Bucovinenii, stràini în proprie tarà, au fost siliti sà-si caute norocul (sic !) în alte pàrti ale Republicii Comuniste Române.
Paris 26 aprilie 1998
II.
În adolescentà (trebuia sà spun : copilàrie) am cunoscut arestarea ambilor pàrinti de Securitatea abia înfiintatà. Adevàrat : în primii ani dupà 1944, "asta" se petrecea numai în familii de refugiati, însà în curând a devenit frecventà si în celelalte : "criminali de ràzboi", militari, politicieni, "exploatatori", chiaburi…
Asadar, la sfârsitul anilor 40, începutul anilor 50 am fost unul dintre multii elevi convocati la Securitate, rupti în bàtaie, pentru bànuielile cele mai nàstrusnice (fusesem pârît cà… tin jurnal-intim) ; si am fost unul dintre elevii exmatriculati din toate scolile din tarà.
Dup
à Revolutia Maghiarà din 1956, am fost unul dintre numerosii studenti - din centrele Bucuresti, Timisoara, Cluj, Iasi, Brasov - arestati si condamnati, apoi, la ispàsirea pedepsei, trimisi cu domiciliu obligatoriu în Bàràgan.Cu o
"derogare" : în 1955 si în prima parte a lui 1956 am fost singurul de la Filologie-Bucuresti care la seminariile de marxism punea "întrebàri tendentioase"- în fapt, afirmatii ca :- Basarabia si Bucovina sunt teritorii rom
ânesti, locuite de români, care nu vorbesc "moldoveneste", ci româneste ;- limba rom
ânà nu este "de origine slavà", cum sustine tovaràsul Al. Graur - ci de origine latinà, cum bine spune savantul sovietic Aleksandr Sismariov… ;- colectivizarea agriculturii este o tragic
à eroare ;- limba rus
à este o limbà importantà - dar nu unica ; sà-si recapete, în învàtàmânt, rolul cuvenit printre celelalte devenind facultativà;- trupele sovietice s
à plece din România : au trecut zece ani de la încheierea pàcii ;- r
àzboiul din 1939 împotriva Finlandei a fost un "ràzboi nejust" - potrivit materialismului istoric… etc., etc. ;Încà o parantezà : nu cunosc vreun alt "agitator public" care sà fi fàcut "propagandà antisocialistà", citind, în noiembrie 1956, într-un seminar, "literaturà… interzisà". Aceasta a fost principala acuzatie - în gura Securitàtii suna : "alcàtuire si ràspândire dusmànoasà de fituici subversive"…
Repet : arestarea, ancheta-ca-la-Interne, condamnarea (2 ani), Jilava, Gherla, apoi domiciliul obligatoriu au constituit "pâinea" zilnicà a zeci de mii de români - unii trecînd prin încercàri mult mai grele (Reeducarea de la Pitesti, Canalul, Minele de plumb, Reeducarea de la Aiud…). Deasemeni declasarea suferità ca "cetàtean liber" ce nu avea acces decât "la lopatà"- pânà în iunie 1965.
Î
n iunie 1965, noul stàpân al României, Ceausescu, a dat o decizie prin care fostii detinuti politici erau "reabilitati profesional": puteau postula pentru locuri în învàtàmânt, în artà, în culturà, scriitorii interzisi aveau din nou dreptul sà publice, studentii ale càror studii fuseserà întrerupte puteau sà continuie - ori sà reia studiile.Am fost si eu unul din multii studenti ce si-au reluat studiile - dar singurul c
àruia nu i s-a aprobat reînmatricularea (dealtfel, nici reabilitarea juridicà), pentru a le continua - astfel, în cât în septembrie 1965 eram în… anul I, ca si în 1954.Adev
àrat cà în iunie 1965 mi s-a dat voie sà public - dar fostii mei colegi de facultate, deveniti redactori (Eugen Simion, Dimisianu, Velea, Baltag) n-au miscat un deget, pasivitatea lor fiind, în fapt : blocare. În decembrie 1966, m-am adresat unor redactori necunoscuti mie: Sânziana Pop si Gica Iutes: ei/ele m-au propus pentru… debut, Eugen Barbu a fost de acord (în ciuda opozitiei lui Sàraru si a lui Dodu Bàlan) - asa am publicat întâia oarà, în Luceafàrul.Adev
àrat : am intrat în Uniunea Scriitorilor, dupà aparitia volumului Camera de alàturi, desi existau multi autori ce nu debutaserà editorial, însà erau primiti în Uniune "pe baza" a douà schite publi- cate în reviste…Î
ncà o "originalitate" : în martie 1970 am fost integral interzis (din aceeasi miscare, sotia si socrul) - dar nu am fost dat afarà de la România literarà ! Continuam (sub sefia lui Breban) sà lucrez în redactie, eu, întâmplàtor si autor, fàrà dreptul de a publica o notà de lecturà (nesemnatà) !Situatia mea de
"lefegiu" a fost rezolvatà : în aprilie 1973 Dimisianu mi-a scris la Paris cà sunt, în continuare, la România literarà… Însà în iunie când m-am întors, am constatat cà, în birou nu mai existà… scaun. Scaun, în sensul propriu - nu "loc". Dimisianu era uimit si nu stia cum sà rezolve problema. Abia dupà vreo sàptàmânà, la insistentele mele, mi-a màrturisit, în soaptà tainicà :«Da, bàtrâne, ai cam fost dat afarà de pe la noi…»
Povestea carnetului de partid a fost si mai nostimà :
Pentru c
à, în 22 august 1968, dupà invadarea Cehoslovaciei, voisem sà intru în Brigàzile Patriotice ; pentru cà, dupà cum aflasem, se dàdeau arme numai membrilor de partid, am cerut sà intru în partid! Prilej cu care au aderat alti cinci scriitori… Armele nu ni s-au încredintat, în anul urmàtor am trimis Ostinato în Occident (si am anuntat), iar bunii mei tovaràsi (de organizatie de partid) : Chirità, Dimisianu, Toiu, Horea, Nichita Stànescu au încercat în multe rânduri sà mà determine sà… predau carnetul, fàrà a cere… excluderea. N-am acceptat. Am fost anuntat (confidential, la ureche, de Chirità) cà… în august 1968, "în realitate", nu fusesem primit în partid !- deci nu mai sunt nici în momentul de fatà (1974-76)…Acest nod (rosu…) gordian a fost tàiat de Securitate, la 1 aprilie ‘77, când m-a arestat. "Obiectivul nr. 2" (primul fiind umflarea si ducerea mea la Rahova) a fost… gàsirea carnetului. Mi-au povestit sotia si socrul ce exclamatii de bucurie a victoriei au scos perchezi-tionatorii : Securitatea pusese, în sfârsit, mâna pe corpul delict : carnetul de membru al PCR !
Paris 27 aprilie 1998
III.
Au existat însà "întâmplàri" pe care… nu le-am împàrtit cu nimeni :
Din martie 1970 (c
ând am fost total interzis de a publica chiar si traduceri - ca si sotia si socrul) pânà în 20 noiembrie 1977, când am plecat definitiv din România, nu s-a vorbit despre mine si despre ale mele din… jenà politicà. De ce ?1. devenisem
"cel care…" citise la Cenaclul condus de M.R. Paraschivescu fragmente de roman (Ostinato) cu-colectivizarea, cu-Jilava, cu-Canalul, cu-Securitatea, cu-Basarabia-Bucovina, cu-Sasii, încât plecaserà din salà prudenti (jenati…) ca Balotà, ca Ovidiu Cotrus, ca Petrisor…;2. devenisem
"cel care…" trimisese în Occident càrtile respinse de cenzurà, "imitîndu-l" pe Soljenitîn - nu pe Marin Preda ;3. devenisem
"cel care…"; din martie 1970 fusese total interzis de a publica ; "restrictia" a fost ridicatà abia dupà 20 (douàzeci) de ani, în 1990 ;4. devenisem
"cel care…"publicase o carte (Ostinato), simultan la douà din cele mai prestigioase edituri europene : Gallimard si Suhrkamp si, cu toate cà, în 1971 izbucnise cunoscutul scandal de la Târgul de Carte de la Frankfurt, când România îsi retràsese standul prin lucrarea "profesorilor de la ambasadà RSR de la Bonn" Oancea si Puscasu - nu fusese pedepsit de clasa-muncitoare ! Ba, în luna mai 1972, desi pânà atunci nu "iesise" nici pânà în URSS (Traian Iancu : «Sà provoci tulburàri în Basarabia d-tale ?»), presedintele Zaharia Stancu îl "convinsese" sà accepte pasapoarte pentru Occident - «Ia-o si pe doamna, ràmâneti pe-acolo, pânà vi se uità numele…»;5. devenisem
"cel care…", desi plecase în Occident cu nevasta, la expirarea vizei de un an, se întoarce în tarà :- dup
à ce publicase, în traducere germanà, la Suhrkamp încà o carte, Usa noastrà cea de toate zilele ;- dup
à ce làsase, la Gallimard, în vederea traducerii în francezà alte douà càrti : În cerc si Gherla ;- dup
à ce dàduse o sumà de interviuri si scrisese o serie de articole anticomuniste, anticeausiste pentru presa scrisà si radiourile occidentale ;- dup
à ce în dialogurile radiofonice cu Noël Bernard, la München, cu Monica Lovinescu la Paris se exprimase la radio Europa liberà despre stàrile de lucruri din România fàrà nici o retinere ;- dup
à ce citise la microfon, si înregistrase, la Paris, largi fragmente din douà càrti : Usa noastrà cea de toate zilele… si Gherla - difuzate în emisiunea lui Virgil Ierunca "Povestea vorbii"- autorul aflîndu-se în acele momente (toamna 1973, toamna-iarna 1976-1977) pe solul RSR, sub mâna, eufemism admis, pentru : ciomagul Orga-nului ;6. devenisem
"cel care…"- dealtfel unicul ! - scriitor, nepublicat în tara sa, dar Uniunea Scriitorilor (al càrei membru era, în continuare), îi vàmuia drepturile de autor în devize, provenite din Occident ;7. devenisem
"cel care…", desi interzis din 1970, numele sàu ne-fiind pomenit nici în enumeràri (doar în cartea de telefon), avea dreptul de a fi pus la zid, condamnat ca dusman, ca parazit, ca hot, ca violator, escroc în Sàptàmîna Securitàtii sub semnàturile lui Eugen Barbu, Dan Ceachir, Dan Zamfirescu, Ulieru - si alte nume conspirative ;8. devenisem
"cel care…" era nefrecventabil din partea scriitorilor legitimisti, care-si pàzeau rubrica, slujba, accesul la Fond, apartamentul, pasaportul, fàcînd doar culturà ; în 1977, când Lagàrul Comu-nist din Europa trosnea din toate încheieturile (de acea datà semnalul pornind de la Praga, prin Charta 77), nici în România faptele nu lipseau, cum se spune la evanghelie : Marea grevà a minerilor din Valea Jiului, din august ; 2 000 dintre ei s-au solidarizat cu Miscarea pentru drepturile omului - fatà de 4 (patru) scriitori mari si lati : Negoitescu, Vianu, Luminita Coler si maijossemnatul ;9. dac
à pânà la 1 aprilie 1977 (data arestàrii) eram, în ochii - si în vorbele rostite "un veleitar ce crede cà scandalul suplineste talentul", dupà arestare devine "cel care…" nu merità sà se vorbeascà despre el - necum sà fie apàrat, sà i se cearà lui Burticà imediata lui liberare - ca pentru Negoitescu : pasabil infantil, dar nu lipsit de talent, ca Goma…;10. dup
à exact 7 (sapte) ani de inexistentà ca scriitor - numele îmi apàruse doar în cartea de telefon si în gazeta de perete a Securitàtii, Sàptàmîna…), devin "cel care…" trebuie condamnat, demascat, pus la zid, sacrificat ritual în toate ziarele centrale, regionale, la radio, la TV;-
în sedintele breslei breslasnicilor iau cuvântul, "înfiereazà" netalentul si dusmànozitatea "celui care…" - si a Chartei 77 : Eugen Barbu, Làncrànjan, Râpeanu, Fànus Neagu, Nina Cassian, Sàraru, Desliu, Sântimbreanu, Abàlutà (!), Geo Dumitrescu, Al.I. Stefànescu (Turcul de la Cenzurà sau Tovaràsul Tovaràsei Ninei Cassian)… ;-
în presà scriu negru pe alb, sentinta (dupà rechizitoriul de-sus-de-la-C.C.): Al. Piru, Al. Dobrescu, Eugen Barbu, Zoe Busulenga, Dan Zamfirescu, Vasile Bàran, Titus Popovici, Sàraru, Brad, Ivascu, Virgil Teodorescu - si încà si încà : nu de auxiliari ai înrobitorilor duc lipsà înrobitii români ;11. dup
à pregàtirea de artilerie, urmeazà atacul infanteriei :-
în 13 aprilie 1997 are loc sedinta plenarà a Consiliului Uniunii Scriitorilor : hotàrîrea de a-l exclude pe "cel care…" este ratificatà în unanimitate ; în afarà de "cei rài" au votat excluderea bunii : Doinas, Manolescu, Blandiana, Sorescu, Bànulescu… ;-
în 14 aprilie, "cel care…" este anuntat de colonelul Vasile Gheorghe, comandantul închisorii Rahova cà… de-acum Securitatea poate face cu el ce vrea, pentru cà, iatà : Consiliul Uniunii Scriitorilor îl dàduse-afar’.În unanimitate .
Paris, 27 aprilie 1998
IV
Spuneam cà, în 13 aprilie 1977, Consiliul Uniunii Scriitorilor m-a exclus-din-rândurile, ceea ce a constituit una dintre marile ticàlosii a breslei, a breslasilor glotasi, precum si a breslasilor-sefi : Doinas, Blandiana, Sorescu, Bànulescu, Manolescu…
Fiindcà în acel moment "elementul" care eram (mai zis si "Cazul") se afla arestat - acest lucru îl stiau cu totii, îl aflaserà chiar de-si astupaserà urechile la stirile difuzate de Europa liberà, dorind sà asculte numai Teze si Antiteze la Paris, ca orice scriitor român ce se respectà.
P
ânà în acel moment Consiliul («Foru’», îi zicea Sàraru) dàduse-afar’ din-rândurile pe acei scriitori care, càlàtori în Occident, nu se mai întorseserà în patria iubità si socialistà : Ilie Constantin, Matei Càlinescu, George Astalos, Vera Lungu, Mioara Cremene… Lor, "fugitilor", cum le spuneau securistii, dar si scriitorii autentici (Breban si în ziua de azi asa vorbeste despre ei), putin le pàsa de excluderea din Uniunea Scriitorilor, dupà ce-si perduserà tara - chiar dacà unii avuseserà o remarcabilà - si remarcatà - activitate "pe tàrâm", fie prin numàrul volumelor, fie prin acela al plecàciunilor la ziar. N-am auzit însà de excluderea unui scriitor, sà zicem : în momentul în care acela era internat în spital, fie si pentru o apendicità.Am auzit - desi urechile
îmi era binisor înfundate…- din biroul de anchetà a Securitàtii din Calea Rahovei (prin gura colonelului Gheorghe Vasile - sau viceversa) de excluderea unui scriitor arestat - pentru care faptà penalà ? Tràdarea-de-patrie nu fusese dovedità, nici pedepsità prin condamnare, în urma unui proces - abia eram în anchetà…Dacà ràmânem la màgàrie : poti exclude pe cineva care se nu se aflà în situatia de a se apàra, de a avea dreptul la "ultimul cuvânt"? Nu. Dar sà consimti - si sà votezi excluderea cuiva pe jumàtate mort (fie : doar pe sfert…) ?, nu echivaleazà cu profanarea de cadavre (accept : atunci jucam rolul cadavrului…)? Ei bine, scriitorul român cotidian a fàcut-o si pe asta, în anul Domnului 1977 - ce mai conta o facere pe lângà atâtea si atât de puturoase fàcàturi scriitoricesti românesti. Culturale.
În 6 mai (1977), fatà cu scandalul care atinsese proportii neprevà-zute de strategii Securitàtii, în urma presiunilor internationale,în general, în special datorità interventiei presedintelui Statelor Unite, Carter, am fost liberat…
Î
mi amintesc cu enormà plàcere cum, pe lângà fidelii în prietenie Virgil Mazilescu si Lucian Raicu, si de astà datà (ca si în timpul detentiei mele, neezitînd sà meargà la tribunal, sà o reconforteze pe Ana, sotia mea) a fost lângà mine paradoxalul Breban : el (cu care nu eram prieten, dar lui mà adresasem, poftindu-l sà se solidarizeze cu Charta 77) refuzase sà se alàture - ceea ce nu l-a împiedecat sà vinà în câteva rânduri la mine acasà (desi eram strâns - si vizibil - supravegheat) ; el a avut initiativa întâlnirilor cu Burticà - însà nu m-a "certat" pentru cà refuzasem târgul propus de acesta (publicarea càrtilor în schimbul abandonàrii "drepturilor") ; în timpul detentiei, editîndu-i-se Bunavestire, un exemplar l-a dat generalului Plesità "si Doamnei sale", iar ministrul Securitàtii, între douà cafturi, la Rahova, mi-l aràta, ca probà de nesfârsità prostie a mea : dac-as fi càzut la întelegere cu ei, n-as mai fi fost în acea situatie : i-as fi dat si eu, pe una din càrtile mele, apàrute, o dedicatie - lui si Doamnei sale… Iar dupà iesirea mea din… gaurà (aceea fiind gaura-din-lume), Breban s-a purtat normal - colegial (a venit la socrul meu, unde stàteam, ca sà ajute la scoaterea din pivnità a unor cufere), firesc, as zice, chiar zic : cu spirit sportiv - si nu s-a prefàcut cà nu mà vede, deci nu înregistreazà salutul - ca Blandiana; si nu a fugit de mine, pe stradà, ca buna mea prietenà Gabriela Adamesteanu ; nici nu mi-a explicat cà ea are mult mai multe de pierdut (mult mai multe - decât cine : decât mine ?) ca prietena mea cea bunà, Dana Dumitriu : si nici ca prietena, si ea, bunà…Ciudat : femeia conteazà ca mult mai curajoasà, mai rezistentà decât bàrbatul la încercàri grele. Însà când este vorba de instinctul de perpetuare a speciei, cea mai curajoasà dintre femei îl abandoneazà pe bàrbatul càzut (în groapà), de nu se vede ! - cu exceptia femeii Ana, sotia mea.
Din vara lui 1977 mi-a mai r
àmas o întâmplare stranie :Ca s
à nu zbiere reactiunea capitalistà cà sânt persecutat, generalul Plesità îmi impusese un alt apartament, tot în Drumul Taberii (fàrà telefon, chiar fàrà adresà) si o slujbà : la Biblioteca Centralà, atunci, dupà cutremur, înghesuità în Casele Bràtianu. Càlàtoream cu un troleibuz ce avea statie în Piata Palatului. Într-o dupàamiazà, în asteptare, am vàzut cà printre cei ce ieseau din Salà se afla si prozatorul Dumitru Radu Popescu. Îl cunosteam din vedere, îi pretuiam scrisul. Atât. Dar, spre surprinderea mea, îl vàd fàcînd semne cu mâna, încoace. Am crezut cà altcuiva - n-am reactionat. Atunci Dumitru Radu Popescu, membru în Comitetul Central al PCR, iesind de la o sedintà de-a lor, C.C.-istà, m-a strigat pe nume, tare, de pe celàlalt trotuar.Am dat de
înteles, prin gesturi, cà auzisem, dar cà nu pot traversa strada (în urma chimizàrii din timpul detentiei de la Rahova, eram o ruinà, mergeam cu mari dificultàti, abia reusind sà pàstrez echilibrul si linia dreaptà) - însà D.R.P., sprinten (ca un adevàrat membru al C.C.), a trecut el încoace. Mi-a întins mâna dreaptà, cu cealaltà a fàcut un gest de îmbràtisare (repet : nu ne cunosteam, nu ne vorbisem vreodatà, nu ne dàdusem mâna). Eu, surprins, n-am fàcut decât sà ràspund prin monosilabe - la întrebàrile lui : ce fac, cum mà simt ? ce face doamna, cum a suportat copilul toate astea…? Dupà ce a mai schitat o datà gestul îmbràtisàrii, D.R.Popescu a retraversat strada, pe celàlalt trotuar asteptîndu-l colegi de-ai sài, printre care Titus Popovici, vibrionant si sumbru…Care sà fi fost "semnificatia" gestului lui D.R.P., scriitor care mai apoi a cunoscut o evidentà involutie, devenind unealtà docilà a Ceausestilor ? Nu, n-am crezut niciodatà cà, atunci, fàcea un gest în serviciu comandat. Nici cà încerca sà-si spele un pàcat fatà de mine : va fi votat si el excluderea din Uniune, la 13 aprilie - de ce nu ?…
Atunci de ce îl fàcuse - si încà în vàzul tovaràsilor sài din C.C. ?
De ce ! Pentru c
à atunci, Dumitru Radu Popescu era încà autorul povestirii Leul albastru.
Paris, 28 aprilie 1998
V
Dupà arestarea mea (1 aprilie 77), sotia, copilul si lucrurile au fost încàrcate într-un camion si transportate din Drumul Taberei, Aleea Compozitorilor, blocul Z 21, în cartierul Dudesti, unde echipa-tehnicà a Securitàtii pregàtise din vreme o nouà locuintà (!) "dotatà cu mijloace", vorba lor… Dupà liberare, vreo douà luni, am locuit la socru-meu. Generalul Plesità, ministrul Securitàtii, ca sà închidà gura reactiunii (care zbiera cà nu am casà, nici slujbà) mi-a "repartizat" un alt apartament, tot în Drumul Taberii, la margine, într-un bloc fàrà numàr, pe o stradelà fàrà nume. Impunerea unui alt domiciliu a avut efecte mult mai rele decât îmi imaginam:
Neavînd "adresà", nu primeam postà : dupà insistente, amenin-tàri, Plesità, Gheorghe Vasile îmi dàdeau… fotocopii dupà anume corespondentà oficialà (de pildà invitatia PEN Clubului francez care mà cooptase în timpul detentiei) ; neavînd telefon, nu puteam fi contactat ; cu douà-trei exceptii (i-am amintit pe Virgil Mazilescu si pe Lucian Raicu) prietenii, cunoscutii fuseserà bàgati în boale de Securitate, iar vestea cà sânt izolat, pàzit, supravegheat le procurase un perfect alibi al prudentei lor (de veacuri) : asa au "rezistat", asa au fàcut ei "opozitie, nu disidentà…"(ce : era tâmpit Algeorge ? - nu : el era prietenul sefului de cabinet al Popescului-Dumnezeu).
Sotia, cu copilul în càrucior, putea merge oriunde - însà nu putea face orice : de cum dàdea sà intre într-un oficiu postal ori încerca sà telefoneze de pe stradà, unul dintre "însotitori" (acestia nu se ascundeau, imaginîndu-si cà doar prezenta lor, vizibilà, au sà-i cenzureze însotitului pânà si intentiile) se posta în fata "obiectivului", cu bratele în cruce si cu eternul :
«N-aveti voie, doamnà…»
Ana încerca sà intre în fortà - în clàdirea postei, în cabina telefonicà - cu forta era împiedecatà (de doi, trei securisti, basca nelipsitele securiste-de-urmàrire) ; la telefoanele publice fàrà cabinà, i se zmulgea aparatul din mânà…
De la o zi la alta constatam izolarea în care fusesem consemnati.
Totusi, se semnalau curajosi-disperati care cine stie de cât timp patrulau prin cartier, sperînd sà mà întâlneascà : "fàceau pe indiferentii", pânà ajungeau în preajma Anei sau a mea, se prefàceau cà ajutà la càruciorul copilului ori la sacosa cu zarzavat si, în cel mult zece secunde, turuiau informatii : nume, adresà, profesie, pàtimire (închisoare, internare la-nebuni, alungare din casà, din slujbà, etc) si dorinta: sà fie "dat" la Europa liberà, sà obtinà dreptul de emigrare… Oricât de profesionisti erau securistii, cei care voiau sà comunice - comunicau. Când erau înhàtati si dusi, în pumni, în lovituri de picior "la ei", era prea târziu : mesajul fusese receptat de noi, releul - cât despre transmis mai departe, cum fàcusem pânà la arestare…
Dupà 89, am constatat cà urmasii "celor de la ‘77" sunt doar… ulteriori, atât, nu au vreo legàturà geneticà : incredibil de nepàsàtori (un eufemism) cu timpul - iar aici vorbesc doar de prezenta lor pe un platou de televiziune, fie ca jurnalisti, animatori (pardon : "media-tori"!) de dezbateri, fie ca invitati : se scarpinà (mental, pe sub clop), se astern pe cugetat - în direct - iar când se pornesc sà vorbeascà, dau impresia cà, de fapt, se opriserà alaltàieri… Ori nu au ce comunica, ori nu stiu cum sà o facà, impresia generalà este de hàrmàlaie de garà si, simultan, de tàcere : cuvintele lor, rostite, nu poartà nici o semnificatie. Ce legàturà poate exista între acesti ne-gràitori (chiar si darul cuvântului sà ni-l fi distrus comunismul ?) si fiintele vii din 77, nefericite, disperate, dar care nu se làsau, nu se làsau càlcate în picioare - iar în ceea ce ne intereseazà acum : învàtaserà (si practicau !) tehnica… telegrafiei fonice : transmiterea unui cât mai lung mesaj în cât mai scurt timp posibil ?
Astfel se va fi explicînd succesul unui escroc intelectual ca Pruteanu : pe de o parte, prin analfabetismul profund al maselor-largi-de-telespectatori, care neavînd elementare cunostinte culturale, nu au ce compara cu aproximàrile, pràpàstiile, tâmpeniile prute ; pe de alta Românul, fiintà superficialà, a fost de totdeauna fascinat de "viteza exprimàrii": fie în muzica instrumentalà, unde rapiditatea executiei este luatà drept calitate (când ea dàuneazà de-a dreptul), fie în mânuirea cuvântului, unde Românul este convins cà cel care vorbeste iute, în mod necesar o face si adevàrat…
Revenind la izolarea de dupà liberare : sà nu mai pretindà "intelectualii români" în general, în particular scriitorii cà ei, bietii, n-au stiut de Greva minerilor din Valea Jiului (1-3 august ‘77), "decât abia dupà ce s-a dat la Europa liberà". Spre rusinea americanilor, postul lor de radio nu a transmis stirea decât dupà douà luni ! (eu am avut mult mai putin de asteptat : cu toate cà Ambasada USA la Bucuresti stia din chiar ziua de 1 aprilie cà sânt arestat, Departamentul de Stat a blocat difuzarea informatiei, pânà în 14 aprilie…- doar douà sàptàmâni…). Dar, spre rusinea scriitorilor : ei - bietii - stiau ce anume se petrecuse la Lupeni.
Dacà eu, izolat, am aflat - de la Mazilescu - în jurul datei de 5 august ce povestise în gura mare, la betie, în restaurantul Casei Scriitorilor Iulian Neacsu (ale càrui legàturi cu Securitatea nu mai constituiau un secret), cum de au pretins bravii scriitori - printre ei : Fànus Neagu, Bàiesu, Dinescu, Chirità, Jebeleanu, Marin Preda - cà… habar n-aveau ce se petrecuse în Valea Jiului ?
E drept : eu am stiut (aproape) numaidecât - de la Mazilescu - însà din pàcate n-am putut da stirea mai departe, la Europa liberà, la ziarele occidentale. Unii nefericiti disperati, riscînd, îmi transmiteau, mitralierat, o-viatà-în-zece-secunde dar, spre deosebire de timpurile dinainte de 1 aprilie, nu mai aveam mijloacele de a le prelungi, ca sà ajungà unde trebuia.
Acesta a fost motivul pentru care, dupà lungi, dureroase discutii cu Ana, am hotàrît sà cerem pasapoarte pentru Occident.
Reamintesc : càlàtorind pentru întâia oarà în viatà în stràinàtate, la vârsta de 37 ani (în 1972), desi sotia era cu mine, desi aveam bani, la expirarea vizei de un an, m-am întors ; desi, dupà arestarea de la 1 aprilie 1977 Securitatea (prin seful ei, ministrul Plesità) a fàcut presiuni - si ce presiuni ! : dacà nu vreau sà fiu condamnat pe viatà, sau chiar pe-moarte, sà accept pasapoartele pe care mi le "oferà" tovaràsul nostru Ceausescu si sà mà duc, dracului, unde-oi vedea cu ochii, sà-i las pe ei sà construiascà în pace socialismul multilateral ! - n-am acceptat. Si, sà fiu crezut : nu mi-a fost deloc usor, mà aflam "în lumea a doua", în urma chimizàrii ale càrei efecte au durat încà 18 luni, însà distrugerea pompei numità : cord a fost iremediabilà.
Speram sà pot ràmâne în tara si a mea : sà scriu româneste, ca pânà atunci, sà astept sà fiu publicat si în româneste. As fi putut - dacà as fi vrut - sà renunt, în fapt, la "activitàtile dusmànoase"; as fi putut publica traduceri, o vreme, apoi, de ce nu, chiar o carte originalà - cu conditia sà fie "curatà"…
Cum nu am mentalitate de scriitor-român, egoist pânà la delir, pânà la sinucidere, mi-am zis (si Ana a fost de acord) cà, mai util as putea fi, de-acum încolo, "de afarà".
De aceea am cerut pasapoarte de turisti, iar duminicà 20 noiembrie 1977 am plecat din România.
Pentru totdeauna.
Paris, 29 aprilie 1998
VI
În exilul început în 20 noiembrie 1977 n-ar mai fi fost motive de… imodestie - pentru cà, nu-i asa ?, în Franta nu mà mai aflam la cheremul Securitàtii ; nu mai existau tovaràsi (si chiar tovaràse) însàr-cinati cu explicarea si supravegherea fiecàrui pas al meu…
Exilulurile de totdeauna, de pretutindeni sunt fidele esantioane ale ràmasilor în tarà. Cel românesc : o sumà de indivizi, întâmplàtor vorbind, cândva, limba românà, egoisti pe centimetru pàtrat, individualisti în chestiuni cu interes (foarte) limitat, propunîndu-si scopuri doar "economice"- toate fiind animate de o mentalitate de rob ajuns brigadier (lucreazà din greu, privîndu-se adesea de strictul necesar, pentru a avea "afacerea" lui - care va functiona în câstig : Românul, fost rob, va folosi robi dintre compatriotii veniti între timp…).
Fireste,
"economicii" alcàtuiesc în toate exilurile majoritatea - dar nu totalitatea. Existà o "stratificare" în timp : generatia mea (sânt nàscut în 1935) a fost ultima care a cunoscut închisoarea, deportarea, descalificarea dupà "liberare" ; din ea nu putini Românii îsi fàcuserà din ajungerea în Apus unicul scop al vietii : pe de o parte, ca sà deschidà ochii Occidentalilor (care ne vânduserà la Ialta), pe de alta, ca sà-i mobilizeze pe Românii care, dînd de binele occidental, uitaserà de soarta nefericitei Patrii…Î
nsà acesti altruisti, curajosi, nu au trecut pragul în timp (simultan cu pragul… geografic, al frontierei), situat în jurul anului 1984. Dupà acea datà, chiar dacà se înstràinau tot mai numerosi, printre ei nu s-a mai gàsit màcar un singur ins care sà vrea sà se întoarcà în România, pe tanc, sà o libereze…Mutatia a fost una de mentalitate (vorbesc, în continuare, despre Românii activi) si poate fi plasatà cu douà decenii mai devreme, în 1964 : decretul de amnistie care a golit închisorile de detinuti politici. Atunci au iesit la "lumina libertàtii" oameni obositi, uzati, multi dintre ei zdrobiti : de lipsuri, de lipsa sperantei ce-i tinuse treji pânà prin 1958 (când trupele rusesti pàràsiserà România, "ducînd" cu ele si ratiunea de a rezista a nationalistilor). Devastarea sufleteascà a fost desàvârsità de constatarea cà îsi sacrificaserà viata pentru… nimic, mai grav : pricinuind ràu sotiei, copiilor, neamurilor, prietenilor… Iar constatarea cà Ràul nu mai este chiar atât de ràu, fiindcà nu mai este rusesc, unguresc, ovreesc, bulgàresc, ci "de-al nostru, românesc" - le-a dat lovitura de gratie. Si-au spus :
«Nu se mai poate face nimic - ne supunem, ràbdàm, asteptàm…»
Acesti oameni, printre care politicieni marcanti, au judecat strâmb astfel : Ràul vine numai de la altii (rusi, unguri, evrei, lipoveni), numai altii secretà… comunismul, "fiindcà, nu-i asa, în România de 20 milioane de suflete, PCR nu atingea mia de membri !". Aceiasi "analisti" gàseau foarte bunà (si adevàratà) anecdota cu "diviziile Vaticanului", însà nu vedeau în fata nasului : comunismul nu era… nici secretul, nici secretia ne-românilor ci, cum se zice dupà ‘89 : emanatia a ce este mai puturos, mai josnic, mai bestial în fiecare din noi. Comunismul fiind - ce simplu ! - nu învàtarea, de la altul, a tablei-înmultirii Ràului, ci doar liberarea resentimentelor din fiecare individ. Fireste, la noi, în Estul Europei a fost ocupatia militarà ruseascà - dar în China ?, dar în Cuba?, dar în Vietnam ?, dar în Albania ?, dar în Coreea de Nord ?, dar în Cambodgia ?
La noi, dup
à 1952, au fost dati afarà din Securitate Evreii ; dupà 1956, Ungurii au fost si ei trimisi la plimbare, au ràmas doar ai nostri ca brazii, neaosii, bàstinasii, directii tràgàtori din Traian, Decebal si Miorita (fiind, totusi, nevoie si de o persoanà de sex contrar, nu ?). Se poate afirma cà Organul a devenit mai îngàduitor ? Mai întelegàtor (ca între noi, Românii…) ? Cà si-a schimbat natura - teroristà ? Atunci cum se explicà teroarea din ‘58, din ‘59, din ‘60 - când Aparatul, "purificat", era pur-românesc ? Si chiar dacà represiunea generalà a diminuat (nici nu era greu !), dupà 1962 tricolora Securitate a continuat teroarea prin reeducarea de la Botosani, de la Jilava, de la Aiud - exercitatà asupra unor oameni epuizati de suferinte, striviti de asteptare…Anul 1964, de mare bucurie (a golirii închisorilor) a avut un tragic revers : "întoarcerea pe dos" a indivizilor si a grupurilor care timp de douà decenii fuseserà opozitia vie la ofensiva comunismului. Pe acesti oameni, chinuiti, martirizati, nu-i frânsese închisoarea - nici chiar "reeducarea dulce" (dar cât de perversà !), ci "libertatea": nu era cea asteptatà, întrevàzutà din stràfundul celulei.
Realitatea-libert
àtii de dupà 1964 le-a administrat acestor oameni ce supravietuiserà atâtor cumplite încercàri lovitura finalà : nu i-a omorît - i-a nàucit, i-a buimàcit, i-a hàbàucit. I-a împins, întâi sà gândeascà, apoi sà spunà în jur - apoi sà repete, din ce în ce mai tare, din ce în ce mai insistent:«Nu mai e nimic de fàcut - trebuie sà ne supunem si sà asteptàm…»
Exact asta asteptau tovaràsii ! Acesta fiind rezultatul reeducàrii !
Iar ca o consecint
à a confuziei instalate, li s-a suprapus alta - sub forma :«Ceausescu - doar cà-si spune : comunist, altfel e român de-al nostru, ne-a dat voie sà cântàm Desteaptà-te, Române, Hora Unirii, e împotriva rusilor, a ungurilor, a jidanilor…"
Din acel moment, "bàtrânii", "martirii", "înteleptii" au devenit (nu fàrà a-si da seama), auxiliarii cei mai de pret ai Puterii.
Si ai Securit
àtii - de ce ne-am ascunde dupà deget ?C
ând, în primul trimestru al anului 1977, fosti detinuti politici, înainte de a risca iaràsi închisoarea prin aderarea la miscarea pentru drepturile omului, îi càutau si le cereau pàrerea unor monumente ca Stàniloaie, Carandino, Coposu, Noica iar acestia (consultati pe rând) dàdeau exact, dar exact acelasi sfat-pàrintesc :«Nu te duce la Goma : e omul ungurilor, apàrà interesele ovreilor, e agent sovietic - vrea sà-i provoace pe rusi sà ne ocupe iar, pe unguri sà ne ia Ardealul - nu-ti dai seama cà e pus de forte stràine sà-i creeze dificultàti lui Ceausescu ?»
Î
n ciuda acestor sfaturi întelepte, trei dintre vizitatorii "bàtrânilor" au ajuns pânà la mine si au semnat. Separat au venit - separat mi-au reprodus vorbele, ca trase la indigo ale acestor foaaarte mari anticomunisti - acum (în prezentul acela) obositi, resemnati.Si din acest motiv termenul
"disidentà" a fost respins cu vehementà de càtre "rezistentii" (în gând - sà afle Securitatea ?). Bàtrânii - tatii natiei, nu ? decretaserà depunerea armelor - ori acesti necunoscuti încercau sà continuie a rezista prin alte mijloace. Necontrolabile de la Centru, cum se spune.Si prin lucrarea acestor
întelepti, România a fost privatà de… disidentà.Asta o spune cineva care de totdeauna a declarat :
«Nu sânt disident - sânt scriitor".
Nici mai mult, dar nici mai putin.
Paris 2 mai 1998
VII
De ce-as fi
… modest si as tàcea faptele (bune-rele) fàptuite ?Din 20 noiembrie 1977 c
ând am ajuns în Franta, as fi putut foarte bine sà-mi vàd de treaba mea de scriitor : în acel moment aveam în Franta, în Germania, în Olanda, în Suedia - trei titluri traduse si apàrute (Ostinato, Usa…, Gherla), în decembrie ‘77 avea sà-mi aparà, tot la Gallimard al patrulea : În cerc, iar al cincilea : Gardà inversà, tradus, îsi astepta rândul…Chiar asa : de ce m-am bàgat în politicà, de ce am fàcut pe… disidentul ?
Aceste
întrebàri n-au fost puse, atunci, de mine, interesatul, nici de cei din jur - conced : nu i-am auzit eu… În ceea ce mà privea, chiar de le-as fi auzit, nu le-as fi înregistrat, luîndu-le drept vorbe-din-iner-tie. Însà acum, cà bravii târîtori pe burtà (atunci), vitejii-dupà-ràzboi, "adevàratii opozanti" (precum Marcu Bianca, George Alexandru - si alte secretii) mi le reproseazà, mi le aruncà în obraz, pot explica :Nu f
àceam "politicà"; nici "disidentà", nu adunam capital-de-rezistentà si nu-mi ascundeam sub perdeaua de fum a participàrii la tot felul de actiuni anticomuniste trecutul-si-prezentul-comunist(e)… Fàceam ceea ce fàceau, cu naturalete, oamenii cu care aveam de a face în exil, români, ne-români, însà ca si noi : normal constituiti. Fiindcà ne-normali, a-normali - ba, prin neutralitate, alcàtuitori ai auxiliariatului ambasadelor RSR, erau acei vânjosi patrioti de cafenea, anticomunisti între patru ochi, mari-români anonimi, farfuridizati - chiar dacà doar auziserà de Caragiale ; cei care, doamne-fereste, nu se "amestecau în troaca stràzii"- asa spuneau ei, ca sà-si justifice frica animalicà de Securitate, frica de aparatele de fotografiat ale securistilor ce fàceau pe diplomatii si ne imortalizau la fiecare manifestatie din fata ambasadei ; cei care "nu refuzau mâna întinsà" a securistului cu misie de neutralizare si santajare a exilatului, deci ascultau ce-i strecura în ureche tivilul cu epoletii albastri purtati, reglementar, pe dinlàuntru : ca mari favoruri, promisiunea de a… nu mai astepta încà cinci ani pasaportul pentru o sorà ; cât despre amenintàri…Aceste putori nevertebrate, eterni oameni-sub-vremi primeau amenintàrile securistulor cu nesfârsità satisfactie : nu fiindcà ar fi fost ei masochisti (erau - altfel de ce-ar fi-ndurat atâta si atâtea, fàrà sà crâcneascà?), ci fiindcà aveau, acum, "la mânà", dovada cà ei nu pot sà-si manifesteze, pe fatà, netàrmuritul anticomunism al lor ; cà ei nu au "libertatea de a actiona la lumina zilei", fiindcà ei, nu-i asa, sunt extrem de inteligenti, nu tâmpiti - ca cei care "ies în fatà, expunîndu-se (inutil) represaliilor"…
Dintre acesti structurali càcànari s-au recrutat descurajatorii celorlalti, pe scurt : agentii de influentà extrabugetari («Ce câstigi dacà semnezi petitia cutare ? Nimic, dar te iau àstia la ochi…» ; «Ce rost sà iesi în fatà - nu fi prost : àstia-s tari, s-au asezat pentru o mie de ani…»). Aceste creaturi bàloase, prelinsoase, cu privire fugace, dar fàrà coloanà vertebralà, mentinute la verticalà doar de interesele lor, sàlbatice (mai cu seamà… artistice), pentru a arunca praf în ochii celorlalti, plàteau din banii pe care nu-i aveau "dreptul" de a nu figura în anuarul telefonic - pentru cà, dragà-doamne, activitatea lor (subteranà, mie-mi spui !) anticomunistà, din tarà si din exil era atât de importantà («De-aceea nu ti-o spun - mai bine sà nu stii, ca sà nu ai si tu probleme»), încât securistii trimisi în misie în Occident n-aveau alte treabà si alte obiective decât… lichidarea lor - stiut fiind faptul : Securitatea aflà adresa anticomunistilor (nestiuti nici de ei însisi) dintr-o singurà sursà : cartea de telefon…
Î
n primele sàptàmâni de exil nu cunosteam "activitatea inactivilor", atât de dragà mioritzosilor sarmalitici - altfel, tricolori-foc ! Iar când am aflat mai multe amànunte (în general pe pielea mea), tristetea, greata, rusinea de a avea aceeasi origine cu acesti robi din tatà-n fiu, robi din vocatie - nu mi-au modificat "agenda", ca sà spun asa.M
à simteam bine, foarte bine alàturi, împreunà cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mihnea Berindei, Marie-France Ionesco, Maria Bràtianu, Matei Cazacu, Andrei Doicescu, Mihai Korne, Dana si Victor Roman (Virgil Tànase, Tepeneag se "retràseserà"); cu Barbàneagrà, Cusa, Cazaban, Cesianu, Stolojan, Radina, Ionitoiu, N. Lupan, Paruit, Sismanian ; cu Oana Orlea, Rodica Iulian, Zoe Popescu, Antonia Constantinescu, Varlam, Dinu Zamfirescu, apoi Raicu, Sinescu, Stefana Bianu ; cu Cernegurà, Camilian Demetrescu din Italia, Solacolu si Focke (apoi Negoitescu) din Germania, Culianu din Olanda, Frunzà din Danemarca, Brutus Coste, Ion Stere, Nicolae Dima, Cornel Dumitrescu, Z. Panà, Miron Butariu din America… Cu ei participam la colocvii, manifestatii de stradà, petitii, reviste (L‘Alternative, prima serie), dezbateri, emisiuni de radio si televiziune, întâlniri cu… occidentalii doritori sà afle natura si întinderea represiunii comuniste în tàrile noastre. Deasemeni întretineam excelente relatii cu exilurile active anticomuniste : polonez, vietnamez, maghiar, rus, bulgar, cubanez ; ne întrajutoram cu Iranienii (o vreme persecutati de Sah, apoi de Aiatolah), cu Afganii, cu Chinezii - însà nu cu Argentinienii si nu cu Chilienii, acestia nefiind exilati ce activau pentru liberarea tàrilor lor, ci fanatici comunisti ce militau pentru (re)venirea la putere a lor, a totalitaristilor de stânga…Exilul-activ românesc la Paris a fost putin numeros si sàrac. Nu am fost în stare nici màcar sà înlocuim publicatiile dispàrute ori cu aparitie din ce în ce mai rarà : Ethos (Cusa-Ierunca), Contrapunct (Focke), Limite, (Ierunca). Eroica - si dactilografiata ! - revistà Dialog a lui Solacolu, în ciuda calitàtilor sale (întàrite odatà cu Suplimentul literar condus de Negoitescu) ràmânea, totusi, confidentialà. Spre sfâr-sit a scos Tudoran Agora si Meridian - dar hàt, tocmai în America…
(Re)organizarea exilului
… Din 1977 am asistat la douà tentative, amândouà avînd rezultate catastrofale : Ion Ratiu, dupà ani de demersuri, a alcàtuit Uniunea Românilor liberi, dotatà cu organul Românul liber - pe care, blestem !, a pus-o în slujba apàràrii virginitàtii notoriului agent de influentà Gustav Pordea ! Pe de altà parte, emergenta, în 1984, a extremei drepte în Franta a cutremurat din temelii exilul activ românesc. Ciudàtenie : democratul Ratiu s-a luat pe dupà cap, nu doar cu Pordea (a fost anuntat ca martor al apàràrii în procesul pe care l-am avut cu "deputatul european", apàrat de oarecarele V.C. Tudor, în Sàptàmîna lui Barbu), ci, la întâlnirea de la Le Bourget, la aceeasi tribunà cu însusi Le Pen (si cu Momâia Transilvanà Pordelicà - dimpreunà cu Doru Novacovici)…Î
n ciuda atâtor "ghinioane istorice", noi, cei din jurul Ligii pentru apàrarea Drepturilor Omului în România miscam încà. Iar gratie Monicài Lovinescu si a Europei libere se putea da impresia cà exilul românesc de la Paris este o fortà…Dupà moartea lui Noël Bernard (1981) nu am mai avut acces - decât sporadic - la "postul nostru de radio", unde càpàtaserà microfon vestiti-comici-antibolsevici din ilegalitate, precum Gelu Ionescu, Ileana Giurchescu, Raluca Petrulian, Hurezean, N.C. Munteanu, Eskenazy, Neumann si alti utecisti. Am colaborat însà câtiva ani buni la Deutsche Welle, cu câte un text pe lunà, prin grija lui Focke…
Chiar de m-am supàrat în multe rânduri pe lume si pe viatà, nu m-am "retras" ca Tepeneag. Îmbinînd utilul (citeste : zugràvitul - când era…) cu plàcutul (scrierea càrtilor), am gàsit timp si pentru "activitàti obstesti".
Azi, dup
à atâtea desiluzii, dupà atâtea deceptii pricinuite de situatii, de oameni - nu regret cà…"am pierdut timpul cu fleacuri".Viata unui om fiind alc
àtuità, fatal, si din muuulte si… màrunte fleacuri.Paris 3 mai 1998
VIII
De ce-as fi modest ? De ce-as tàcea (modest) acele fapte cu care mà pot làuda ?
De cum am venit
în exil, în noiembrie 1977, am fost ocupat cu promovarea càrtilor mele apàrute în Franta, în Germania, în Olanda, în Suedia. Am întâlnit editori, autori, înalti functionari la culturà, mari personalitàti politice. Am cunoscut presedinti de state (numai europene, fiindcà Jimmy Carter, ce intervenise pe lângà Ceausescu, pentru fi liberat din închisoare nu stia cà mà aflu în SUA : lobby-ul românesc avînd acces numai la personaje de a douà, a treia màrime…). Insensibil la acest peisaj (sà nuantez : nu mà fàcea praf…), acceptam càlàtoriile, întâlnirile "la înalt nivel" (Giscard, Kohl, Gonzales, Mitterrand) fiindcà erau prilejuri de a le vorbi despre durerile noastre românesti si a-i ruga sà intervinà în probleme de drepturi ale omului, în cazuri precise de persecutati, încarcerati, internati în azile de nebuni.M
àrturisesc : aceste demersuri nu mi-au provocat plàceri exta-tice, însà nu le-am refuzat ; dupà cum nu am refuzat sà las lucrul la càrtile mele, ori lucrul-manual pentru câstigarea pâinii destul de negre, de pe schele si sà mà duc la tribunal, la politie, la Oficiul Refugiatilor (OFPRA), pentru a asista pe câte un amàrât de compatriot aflat în dificultàti administrative ; sà ràspund apelurilor venite din lagàrele din Austria, din Italia, ori din provizoratul cine stie càrei tàri ; sà trimit declaratii ce aveau sà le slujeascà disperatilor la obtinerea azilului politic…Acum, cà a trecut timpul, iar realitàtile de atunci au càzut mai degrabà în uitare decât în istorie, pot màrturisi : au fost foarte multi oamenii care nu mà cunosteau, pe care nu-i stiam ; erau persoane (si familii întregi) care povesteau-povesti : cà, la o datà imposibilà, într-un loc inexistent m-ar fi întâlnit ori ar fi avut intentia - dar blestematà de Securitate…;drept care sà-i trimit urgent o declaratie pecumcà Cutàrescu a semnat (prin telefon) Declaratia din ‘77 - are nevoie urgentà de ea, pentru azil politic… Foarte putini dintre acestia, fie îmi erau cunoscuti - direct, ori prin nume - fie ar fi putut sà spunà adevàrul (din pàcate, nu toti cei ce intentionaserà sà vinà la mine reusiserà sà treacà prin baraje). Cei mai multi nu avuseserà, în România, vreo legàturà cu "drepturile", cu Charta ‘77, ba, la presiunile familiei (ah, familia la român !), se tinuserà, prudenti, de-o parte, departe de… politicà (pe scurt : urmaserà - fàrà sà-si dea seama - înteleptele sfaturi ale "bàtrânilor politicieni" ; sau doar ; întelepti…). În cele din urmà pàràsiserà tara, fie trecînd frontiera clandestin, fie refuzînd sà se mai întoarcà dintr-o càlàtorie în Occident. Ajunseserà, fatal, la momentul justificàrii cererii de ràmânere în Occident - avuseserà ei activitate anticomunistà în România ? ; eventuala întoarcere a lor prezenta pericol, amenintati fiind cu închisoarea, cu azilul psihiatric ?
Adresa mea era cunoscut
à, atât în lagàrele de la Traiskirchen-Austria, Latina-Italia, cât si de cei care consultau anuarul telefonic al Parisului : sânt printre extrem de putinii români care nu se ascund… Printre solicitantii de referinte vor fi fost necinstiti, smecheri, unii ; altii : activisti, securisti… Posibil, probabil - dar cum sà faci "selectia"? În numele càrui criteriu hotàràsti care este cinstit si are neapàratà nevoie de azil politic si care-i un aventurier, un trezit "dincoace", iar pentru cà nu are acte, hai sà-i scrie lui Goma, cà tot "dàdea pasapoarte" în România !La
început de tot, la primele scrisori, am sovàit ; am discutat cu Ana am… hotàrît noi, de capul nostru, singuri-singurei : eventualii securisti ce vor sà se "infiltreze" (în Occident !) nu sunt nici atât de idioti, nici atât de inteligenti pentru a face apel la "filiera Goma". Odatà eliminatà aceastà categorie, ràmâneau oamenii care aveau nevoie de azil - fie cà avuseserà în România "activitate anticomunistà", fie cà nu ; fie cà fuseserà persecutati - deci aveau sà fie mai vârtos, dacà erau expulzati - ori ba. Asadar am decis noi, Ana si cu mine : toti cei care mà solicità - au nevoie (chiar dacà nu "merità") sà obtinà ràmânerea în Occident.Nu i-am num
àrat, nu am tinut "evidenta" acestor nefericiti care, neavînd càrei instante, organism, organizatie sà se adreseze, îmi scriau ori îmi telefonau de pe unde esuaserà.La Dijon se controlau toate trenurile de marf
à provenite din Italia (prin Elvetia). În primàvara anului 1978 am primit întâiul telefon de la "càpitanul nevàzut", comandantul jandarmeriei de acolo : "interceptase" câtiva clandestini care nu aveau altà referintà decât… numele meu si… adresa : Paris. În acel moment, în cartea de telefon a Parisului figuram doi abonati numiti Paul Goma, picase întâi pe "celàlalt" (un pictor-poet congolez). Mà întreba càpitanul de jandarmi: Îi cunosc pe X, Y, Z ? Nu - dar cred cà le cunosc problemele… sà le dau referinte ? Scrise ? - nu : verbale ; telefonice. Desigur !«Deci, am cuvântul dvs. de onoare cà, odatà ajunsi la Paris, îi veti însoti la primul post de politie, unde sà se declare ?»
A doua zi m-am pomenit la us
à cu "doi si una": la Dijon càpitanul oprise un camion usor, îi dàduse soferului ordinul de a-i duce la Paris, la adresa cutare… Întârziaserà, pentru cà jandarmul îi luase la el, acasà, unde fàcuserà baie (erau nespàlati, neprimeniti de trei sàptà-mâni), fuseserà hràniti, asteptaserà sà li se usuce îmbràcàmintea, mai primiserà de la gazde ceva haine, mai cu seamà tânàra, ba li se puseserà în mânà si ceva bani "de metrou"…Din acel moment, cam la douà sàptàmâni, prietenul meu tele-fonic, jandarmul de la Dijon mà anunta cà îmi trimite compatrioti gàsiti la controlul trenurilor venite din Italia. Micul nostru apartament din rue d’Hautpoul, 24, a fost si hotel pentru "cheferisti" fugari - ca si pentru legalii càlàtori dintre scriitori.
Dintre cei c
àrora "le fàcusem serviciul" - 300 ? 500 ? - doar sase mi-au scris dupà obtinerea azilului, a stabilirii. Iatà, nu am spus : "mi-au multumit" - fiindcà nu pentru multumirile lor fàceam ce fàceam. Însà dacà nu am suferit foarte din pricinà cà Românii pentru care intervenisem (eficace, probabil determinant) n-au mai dat semne de viatà - si doar îi întâlneam în Germania, în Canada, în SUA si, desigur, în Franta : în primul moment cu totii spuneau cà au ceva foarte important ! sà-mi comunice, în al doilea dispàreau… - nici nu m-am bucurat când, aflam cà un "cheferist" ce stàtuse la mine o zi, o sàptàmânà, o lunà, se plânsese :«Dom’le, Goma àsta-i un mare zgârcit : o singurà datà nu ne-a invitat la un local, pe mine, pe nevastà-mea, pe vàrul Gicà, pe copil…».
Asta-i adev
àrat : nu-i invitasem la restaurant, màrginindu-mà la a-i pofti sà mânânce ce mâncam noi, acasà. Pe ei, care mormàiau nemultumiti cà facem zgomot, dimineata, când Ana pleca la slujbà, Filip la scoalà…; pe ei, supàrati când ne veneau prieteni în vizità si stingeam televizorul, ca sà auzim ce vorbim…Toate acestea m-au amàrât, m-au rànit, dar nu m-au "lecuit" de a face, în continuare ce fàceam.
Paradoxul :
"cheferistii" au încetat de a mai declara, la Dijon, cà-i cunosc, apartamentul nostru nu a mai gàzduit necunoscuti : dupà atentate (bomba expediatà într-o carte, tentativa de otràvire), iubitii compatrioti, în frunte cu prietenii scriitori veniti în vizità la Paris riscau sà doarmà în metrou - dar nu m-au mai frecventat.Vreau s
à spun : nu au mai stat la mine, ca sà sufere afrontul de a nu fi invitati - màcar o datà ! - la un local…Ei, da : voi fi fost eu bàiat bun - dar dacà eram zgârciiit…
Paris 4 mai 1998
IX
Pentru cà tot m-am pornit pe làudat, imaginîndu-mi cà astfel am sà închid gura unor atât diversi - si atât de asemeni : V.C. Tudor, Bianca Balotà, I.C. Dràgan, Pruteanu, Buduca, Mihàilescu, Al. George, Al. Stefànescu (si alti ali) - sà reamintesc câteva faceri legate de carte :
Asa cum Tepeneag si Dieter Schlesak pledaser
à cauza càrtilor mele ajunse în Occident : Ostinato si Usa noastrà cea de toate zilele, asa, la rându-mi, am pledat cauza càrtilor altora, atunci când am càlàtorit pentru întâia oarà în Austria, Germania, Franta (1972). Era un gest, o actiune fireascà, naturalà : scriitori de aceiasi limbà sà recomande, sà sustinà, pe lângà editorii occidentali, în vederea traducerii si alte càrti decât ale lor.În virtutea acestei credinte, în iunie 1972 am luat cu mine, în dublu, în triplu exemplar si câteva càrti de prozà - fàrà a-i avertiza pe autori : dacà reuseam, foarte bine pentru ei, dacà nu, sà nu-si facà iluzii, pentru ca apoi sà cadà din pod… Fireste, am recomandat editurilor mele Suhrkamp de la Frankfurt pe Main si Gallimard de la Paris "trei B" : Bànulescu : Iarna bàrbatilor, Breban : Animale bolnave, Buzura : Absentii. Din pàcate ràspunsurile nu au fost favorabile - sau nu au fost deloc.
La revenirea - definitiv
à - în Franta, în noiembrie 1977, am repetat gestul, propunînd la Gallimard, la Seuil, la Grasset càrti de Breban, Bànulescu, Adamesteanu, Plesu, Liiceanu…De Buzura mà lecuisem : în august 1972, când pledam mai cu foc pentru calitàtile estetice si etice ale colegului, Ugné Karvelis de la Gallimard, binisor jenatà, a scos si mi-a aràtat un numàr festiv din Tribuna : prima paginà era împàrtità fràteste între o uriasà fotografie a Ceausescului si un nesfârsit text de limbàmânt semnat de abia-làudatului meu compatriot si recomandat si pentru "tinuta-i moralà"…
Î
ncepînd din 1981, când mi s-a încredintat colectia Est-Ouest la Hachette, am proiectat deschiderea ei cu "des entretiens" cu cei trei mari : Ionesco, Eliade, Cioran, incluzînd volume de scriitori români contemporani, indiferent dacà-mi erau si prieteni ori ba. Din pàcate colectia nu a avut viatà la Hachette, am mutat-o la Albin Michel. Nici acolo n-am putut publica mai mult de douà volume : un eseu al lui Czeslaw Milozs (Le Pays d’Ulro) si romanul lui Nedelcovici Ultimul mesager. "Cartea cu Eliade"- lucratà de Culianu - a ràmas neterminatà (a publicat-o Dan Petrescu la Nemira, prin 1993).Fiindc
à a venit vorba de Albin Michel : acolo am pus o vorbà bunà (se zice : decisivà) pentru publicarea primei traduceri în francezà a lui Alexandru Papilian.Public
înd o carte la Seuil (Le tremblement des hommes / Culoarea curcubeului, de liiceanà amintire), cu complicitatea lui Jean-Marie Domenach am putut publica eseul semnat Constantin Dumitrescu : La Cité totale - prefatatà de mine.C
ât despre proiectele nerealizate… Mi-a ràmas inima (si ciuda) la promisa Istorie a literaturii române a lui N. Manolescu, destinatà sà înlocuiascà Panorama de la Littérature roumaine contemporaine de Bazil Munteanu - din 1938 ! ; si la Istoria României (sau a Românilor) promisà-juratà de Matei Cazacu…
Nu am scos reviste - nu am nici vocatie, nu am avut nici fonduri (cu o exceptie asupra càreia voi reveni).
C
ând Dorin Tudoran a càpàtat promisiunea americanilor cà vor finanta o revistà, dacà aceasta va fi "nàsità" de nume prestigioase (de care sà fi auzit pânà si sovieticii washingtonezi), cu bucurie am provocat si am adunat declaratii de încuviintare de a face parte din Colegiul de redactie - de la, în primul rând, Ionesco ; apoi de la, în ordine alfabeticà : Alain Besançon, Kazimierz Brandys, Milovan Djilas, François Fejtö, André Glucksmann, Jean-François Revel, René Tavernier…Cu aceastà artilerie grea în frunte a apàrut Agora pânà în 1992 - fiindcà din 1993, soiofagii din România (cei care, înainte de ‘89 nici nu respirau : sà se auzà în… agorà ?) vor fi cerut directorului Tudoran sà suprime pomelnicul - cu care, fie vorba între noi, s-ar fi mândrit orice periodic. Si suprimat a fost. Ei, da : bàietii si fetele, fàcînd revolutie cu voie de la Brucan, dupà ràzboi nu mai aveau nevoie de locomotive ; odatà absolvità Piata Universitàtii, ne descurcam foarte bine cu vagoane d-ale noastre, mài ! - din cele care la semnalul aceluiasi Brucan, colonizaserà si Europa liberà : Paler, Dan Pavel, Blandiana, Prelipceanu, Stelian Tànase, Coposu, Mihàes, Gogea, Claudiu Iordache(!), Doinas, Adriana Babeti, Ion Manolescu, Ghiu, Nistorescu, Zoe Petre (sà fi lipsit Liiceanu ?, oricum : Plesu nu).
Dorinta de a scoate o revist
à nu m-a fàcut sà uit cà nu mà pricepeam la asa ceva. De aceea în octombrie 1989, când ministrul Culturii al Frantei Jack Lang mi-a promis fonduri pentru un periodic cultural franco-român, pe datà am translat responsabilitatea pe umerii Monicài Lovinescu, ai lui Virgil Ierunca, ai lui Lucian Raicu si ai lui Mircea Iorgulescu.Ce, n-as fi putut s-o p
àstrez eu, revista aceea ? Sà o prefac în gazetà de perete a familiei mele personale ?Însà, asa cum, prin 1970, în cel mai firesc mod cu putintà Sanda Stolojan le "trecuse" Monicài Lovinescu si lui Virgil Ierunca fondurile primite de la Comitetul National (pentru a scoate o revistà româneascà) ei, cu aceeasi naturalete încredintaserà banii lui Tepeneag - pentru o revistà româneascà) - iar acesta scosese Cahiers de l’Est, la fel am fàcut si eu : am dat revista (în fine : proiectul) pe mâna prietenilor care se pricepeau sà facà asa ceva.
"Pe-atunci eram tineri, aveam de unde murì" sunà (aproximativ) un vers din Ion Caraion.
Ei, da : eram, nu doar tineri, dar si (mirare !) frumosi !
Cum a dat peste noi decembrie 1989, cum am devenit, fulger
àtor: bàtrâni, urâti, prosti.În frunte cu mine.
At
ât, cà eu accept acest trist adevàr.
Paris 5 mai 1998
X
Nu am fàcut inventarul faptelor-bune, în vederea unor eventuale despàgubiri ; cu atât mai putin pentru a da jos pe altii si a mà aseza, poponete, pe locul lor. Dacà am riscat, aici, ce nu-mi stà în fire (sà mà laud), am fàcut-o, numai pentru cà, în acesti opt ani si jumàtate câti au trecut de la "schimbarea calendarului", s-au petrecut nu doar lucruri de rusine… simple ; ci si… compuse : Blandiana, Adamesteanu, Al. George, si alti braveti au lucrat din greu, nu doar cu pompa, umflîn- du-si balonul faptelor anticomuniste dinainte de 89 (sublime, si inexistente), ci si cu "balanta" : diminuezi, bagatelizezi pânà la negatie (apoi lasi totul pe seama uitàrii-la-român) fapte adevàrate ale unor oameni din carne si din sânge - indiferent de ulterioara devenire a lor : Tepeneag, Virgil Tànase, Nedelcovici, Tudoran, Dan Petrescu, Luca Pitu, Cangeopol - pentru a te aseza "în locul lor", tu : lasul, dezertorul, consimtitorul, deci colaborationistul, mincinosul - impostorul.
La urma urmelor, as fi de acord s
à primeascà "certificat de opozant anticomunist" Paler, Blandiana, Dimisianu, Stefànescu, Manoles-cu, Pruteanu, Al. George (mai ales !), ba chiar sà li se decearnà Ordinul Rezistentei (la Càlcatul în Picioare) - cu o conditie : viata si faptele acelor scriitori care, riscîndu-si, nu doar rubrica, nu doar mentinerea operei lor în manualele scolare, nu doar dreptul de a avea întâlniri-cu-cititorii, ci, de ce n-as spune-o : au riscat si tara si viata, încercînd sà spele rusinea nerusinii breslei scriitoricesti-la-român sà nu fie batjocorite de insi care, uitînd cà, sub Ceausescu le apàruserà toate càrtile, cà publicaserà în toate periodicele, cà figuraserà în toate dictionarele, càlàtoriserà (chiar în Franta - dar, Doamne-fereste sà sufle ei un cuvintel despre teroarea din propria-le tarà) ; iar dupà 89, cà tot "se dàduse drumul la presà", s-au ridicat de prin santurile prin care se deplasaserà, în patru labe (ca sà nu afle Popescu-Dumnezeu cà amicul sefului sàu de cabinet este un rrreactionar si un opozzzant terrribel, parol !), làtrînd la Soljenitîn, la Saharov, la Havel - ce sà mai vorbim de nefericitii de compatrioti si colegi…- dacà nu s-a înteles cà am aràtat înspre vânjosul Al. George, foarte ràu !Ce nu pot accepta : faptele (scr
ìsurile mele) sà fie împinse pe al saisprezecelea plan, date la o parte, "uitate", îngropate - când nu sunt distruse - o spun pentru a suta oarà, am s-o spun pânà la a 1001-a - asa cum a fàcut Liiceanu cu volumul de màrturii despre 1977: Culoarea curcubeului, nedistribuit, dat la topit; cum a fàcut Sorescu, distrugàtor al plumburilor romanului Gardà inversà - cum a fàcut Papahagi : el nu a distrus textul cules : Patru dialoguri, însà a cerut bani de la Soros, i-a primit - "în schimb", nu a publicat cartea !Am avut timp s
à mà conving în acesti (atâtia !) ani : hotàrîrea de a mi se nega (prin ocultare) scrìsul,deci existenta a pornit de la Liiceanu, eficace consiliat de Monica Lovinescu, de Virgil Ierunca si beneficiind de logistica 22-ului. Multà vreme am refuzat sà accept evidenta : dupà evenimentele din 89 prietenii mei parizieni, dacà si-au mentinut pozitia criticà la adresa puterii, si-au continuat atitudinea anterioarà, de trecere peste "micile slàbiciuni ale scriitorilor buni" (Manolescu, Blandiana, Doinas, Paler, Iorgulescu - hai sà-l pun aici si pe Hàulicà).Or eu (vai !) nu m
à schimbasem : fàrà a le ataca "opera", aràtam cà "viata"-le nu este de cinste. Cà, dacà-i pui la zid pe Sadoveanu, Càlinescu, Arghezi, Vianu, Ralea, Cioculescu drept este ca, fàrà a le nega contemporanilor "pàrtile" (càci au si ei - cine-ar fi crezut !), sà le amintesti si pe cele-de-rusine. Pentru cà, oricum am lua-o, întoarce-o, ocoli-o : nu poti înnegri "portretul" unui D. R. Popescu, de pildà si înconjura cu îngerasi (roz) pe al bunului si devotatului prieten al aceluiasi : N. Manolescu ; nu poti deplora marinismele lui Sorescu (însà numai dupà mai-iunie 1990 !), în acelasi timp urca pe Blandiana în slàvi - nu numai pentru isprava anticomunistà intitulatà Arpagicul Tricolor, dar fàcînd din ea o rezistentà, ba chiar sertaristà !A, c
à nu este acelasi lucru ?, cà X a fàcut mari porcàrii, Y doar din cele mititele ? - cu ce fel de balantà este cântàrit pàcatul-de-cuvânt-al-scriitorului care, ca si în crimà, începe de la unu ?; cu ce metru màsoarà prietenii mei erorile scriitoricesti, când vina grea a mânuitorilor de cuvânt a fost, în timpul terorii : nerostirea cuvântului ? Facem cum fac Norman Manea, Z. Ornea cu Eliade : numàràm articolele de rusine ?- începînd de la câte bucàti autorul merità blamul, sub câte i se acordà "circumstante atenuante" ?Nu m-am putut
întelege cu Monica Lovinescu si cu Virgil Ierunca - într-o chestiunea de… de cantitate : ei nu acceptau comparatia (pe care, în realitate n-am fàcut-o - si regret - o dau aici ca exemplu) între Pàunescu si Manolescu - de pildà. «E inadmisibilà o asemenea apropiere !»; eu credeam (cred) altceva, altfel : un scriitor de valoarea (culturalà) a lui Manolescu, dacà nu rosteste cuvântul adevàrului, cade în aceeasi categorie cu cel ce rosteste cuvântul neadevàrului. Deci deosebirea dintre un auxiliar "cinstit" al Puterii si un ins înzestrat cu darul cuvântului, însà care, din lasitate, din egoism, din fricà ràmâne mut - este doar cantitativà.Mai exist
à o nepotrivire în judecarea oamenilor de litere cu faptele lor cu tot.Dac
à, de pildà Gabriel Liiceanu a publicat tot ce le-au încredintat Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dacà a organizat lansàri, întâlniri cu cititorii, turnee prin tarà - înseamnà cà, în ochii lor, ai "beneficiarilor" - Liiceanu este un om fàrà prihanà.În ai mei : nu prea ; deloc. A retras la scurt timp dupà distribuirea în libràrii volumul de màrturii Culoarea curcubeului, iar dupà doi ani l-a trimis la topit - fàrà sà mà avertizeze (si fàrà sà recunoascà, atunci când aflînd din presà, l-am întrebat ce se întâmplase cu acea carte, vàdit, ràmasà… necunoscutà) - Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, de parcà n-ar fi ei însisi oameni de carte, respectuosi fatà de carte - mà acuzà pe mine, victimà, de calomnie la adresa "bietului Gabriel" !;
Liiceanu respinge volumele de el solicitate : Scrisori si Articole - motiv
înd, copilàreste, prosteste cà… n-are hârtie - Monica Lovinescu si Virgil Ierunca nu numai cà nu-si aratà dezacordul fatà de "ràzgân-direa" si argumentarea editorului lor preferat, dar îl conforteazà în nedreptatea comisà cu acele texte.De ce ? P
àgubasul cu o mie de pàcate…Î
n acest an, la Nemira, sper ca, în sfârsit ! sà aparà o parte din textele publicistice ale mele, datate începînd cu 1972 - nu e gresealà : cel mai vechi articol pàstrat (celelalte or fi în pivnita lui Pelin) dateazà din anul urmàtor Revolutiei Culturale si a fost publicat în Die Zeit din Germania. Le adunasem în vara anului 1990 - pentru Liiceanu - or, cum el le refuzase, le trecusem la Litera (care a publicat ceva, n-ar mai fi publicat, deloc, nimic !).Unii prieteni (si editori) r
àspund la întrebàrile mele (legitime !) cu întrebarea : de ce mà gràbesc asa ?Le explic : m
à gràbesc (?) ca unul care timp de douà decenii nu a putut publica în limba în care nu a încetat sà scrie (unde mai pui cà a debutat editorial la vârsta de 33 ani…);M
à gràbesc, nu pentru a o lua altora înainte. Nu pentru a ràsturna ordinea, ci as zice : din contra, ca sà pun ordine în cronologie ; sà nu mai creadà eventualii cititori cà înainte - adicà înainte, în timp de "analizele politice" semnate de N. Manolescu, Paler, Liiceanu, G. Andreescu, S. Tànase, Dan Pavel, Ileana Màlàncioiu, Plesu, Pruteanu, Hurezean, Iorgulescu, Blandiana… (asternute pe hârtie cel mai devreme în 1900) - pàmântul era netocmit si gol. Cà a fost o gaurà-n timp.M
à gràbesc (dar, iatà : au si trecut opt ani !) sà restabilesc un adevàr : pe vremea când cei numiti mai sus, desi adulti si ei, autori de volume (de valoare !) nu îndràzneau sà discute nici la bucàtàrie, cu aparatul de radio pus tare, pe Bucuresti "problemele", eu, din România, scriam în ziarele occidentale, dàdeam interviuri - si mai cu seamà : publicam càrti.Acesta este motivul lipsei de modestie de care am dat dovad
à în textele de fatà - nu cer decât ceea ce mi se cuvine.
G A U R A D I N
… I S T O R I E
Paris 7 mai 1998
Pânà la 22 decembrie 1989, ultima gaurà din Istoria Românilor màsura "un diametru" de jumàtate de secol (din 1938, de la instaurarea dictaturii lui Carol II) si o adâncime încà neevaluatà. Din august 1944, mai vârtos din 1948, comunistii ne-au furat trecutul, interzicîndu-ni-l, bàgîndu-ne pe gât un "viitor de aur"din ce în ce mai îndepàrtat, pe màsurà ce ne apropiam de el.
Lucrurile au fost limpezi at
âta vreme cât am stiut cà Ràul vine de la Ràsàrit. Dupà 14 ani de ocupatie, Ocupantul pàràsind solul ocupat (1958), ocupatii s-au mirat foarte cà Ràul n-a plecat odatà cu Armata Rosie - cea care, vorba anecdotei : "Ne scàpase de nemti, dar nu si de rusi…". Luminatii nostri politicieni (în majoritate încarcerati) s-au aràtat a fi consecventi purtàtori ai unei gândiri-de-lemn si nu au apreciat, normal, pericolului : fireste, Rusul ocupant era o pacoste, însà comunismul adus si làsat pe mâna localnicilor se aràta a fi adevàrata nàpastà. Aceastà tragicà eroare a fàcut ca Românii sà piardà, nu doar lupta-dreaptà, armatà ; nu doar demnitatea. Ci si simtul realitàtii.Un individ, o comunitate poate cunoaste, perioade mai lungi, mai scurte de deprimare, descurajare, dezn
àdejde ; însà când un ins - ori cinci, ori o sutà, ori câteva mii, câti au fost minerii grevisti în august 1977 se ridicà din genunchi, atunci màcar a zecea parte a comunitàtii trebuie sà facà la fel ! Cu conditia ca acea turmà sà aibà si un pàstor-doi, nu doar berbeci.Or comunitatea rom
âneascà nu a avut - dupà ce ocupantul rus a plecat - pàstori ; constiinte ale natiei, directori de constiintà : intelectualitate. Se simt insultati, "înjurati" inginerii patriei ? Foarte bine, ar fi prima oarà când s-ar simti. Fiindcà adevàrul este acesta, crud:Dac
à Românii ar fi avut ceea ce se cheamà : intelectualitate, aceea ar fi dat semne cà a existat si pe timpul lui Ceausescu, fiindcà prilejurile nu i-au lipsit : 1) în 1968 ; 2) în 1971 ("revolutia culturalà"); 3) în 1977 - în primàvarà, fatà de miscarea pentru drepturile omului ; 4) în varà, la congresul cutare al scriitorilor (când Ceausescu i-a pus sà se întrecenzureze - ca la Pitesti) ; 5) la sfârsitul verii, greva minerilor din Valea Jiului ; 6) 1979 (constituirea SLOMR) ; 7) ("sistematizarea") tàrii, 1984; 8) revolta de la Brasov, noiembrie 1987…Se observà : n-am amintit "cazurile" - efectul lor nu a depàsit patruzidurile sàlilor de sedinte ("de creatie", altfel cum ?).
Nu : comunitatea rom
âneascà nu a avut - atunci când nevoia era mai urgentà - intelectualitate. Din 1965 - Anul Unu al Iepocii - supravietuitorii vechii generatii erau deja striviti, descurajati - si mai ales trecuti în proprietatea Securitàtii : rezistaserà la anchete, la torturi, la decenii de închisoare, însà nu rezistaserà la… "libertatea" cu care nu mai aveau ce face (doar n-or sà spunà Diaconescu, Tepelea, Quintus, Coposu - dacà ar trài - cà ei stiau : au sà apuce momentul decembrie 1989 !). Comunitatea româneascà a (supra)vietuit fàrà pàstori, fàrà sfàtuitori, fàrà învàtàtori care sà-i arate unde sà punà piciorul, sà o consoleze, sà o încurajeze, spunîndu-i cà nu mai este mult pânà la mal… Comunitatea româneascà nu a avut un cler demn de acest nume: preotii ortodocsi au fost primii, cronologic, auxiliari ai Securitàtii (si cu alibiul cel mai neinteligent : «Trebuie sà salvàm credinta stràmosascà !» - de parcà, pentru a-ti salva sufletul, plàtesti Diavolului, cu… sufletul). Comunitatea româneascà nu a avut intelighentie, ca sà folosim acest termen occidental de origine rusà : dàscàlii si-au ascuns si ei colaborationismul caracterizat îndàràtul necesitàtii de a nu-i làsa pe tineri ne-instruiti (s-au vàzut rezultatele "învàtàturii" lor, în succesivele generatii scolite începînd din 1948) ; artistii (plastici, muzicieni, dramatici) aveau de totdeauna alibiul : «Noi facem artà, nu politicà !», iar scriitorii…Scriitorii-la-români… Ei au fost în fruntea dezertorilor.
Aceast
à demisie nationalà si-a aràtat fructele otràvite, nu neapà-rat în 1990 si nu în 1991 - nici chiar în 1992. Ci din clipa în care seniorul Coposu (tatàl natiei - orfane…), bine sprijinit, elegant justificat, frumos legitimat-încadrat de douà doamne : Ana Blandiana si Doina Cornea, a început a umbla (ierte-mi-se vorba rea) cu màgureanu’ dupà el. Acest dupà nu vrea sà spunà, în cadrul relatiilor umane - si al umanei… subordonàri - cà cel din urmà este sluga, scutierul, aghiotantul celui din fatà ; ci taman invers : personajul important fiind, dacà nu chiar Màgureanu, atunci "institutia", altfel spus : Organul - de felul sàu foaaarte muzical : el cântà - ei bat pasul.S-a v
àzut si mai limpede în 1996, când opozitia a câstigat alegerile, prin "Emil". Impresia, terifiantà : comunitatea româneascà (în fine, acea mare-parte a ei care divortase, nu-l mai voia pe Iliescu) era o turmà de oi càpii : nu stia nimic, refuza sà afle, nu mai tinea minte nimic-nimic-nimic. Bine-bine, dar ce voia ? Voia - si vrea, în continuare : bani. «Cine are bani îsi permite sà fie si moral», zicea ea, dracu stie de unde scosese întelepciunea. «Ca Cataramà !», adàuga ca-catarama înalt exemplificatoare.Încà o consecintà a absentei unor îndrumàtori : asa cum, în 17 decembrie 1989 Românii, în majoritate, erau convinsi cà au voit sà se aranjeze cu Ceausescu (ca sà nu-i omoare Nea Nicu si Neanea Nica chiar de tot, chiar de tot) ; asa cum la 22 decembrie fix masele largi de români ceausisti - dacà n-ar fi fost, de ce l-ar fi aclamat ? - au voit (Box populi !) moartea aceluiasi Ceausescu si nu (re)instaurarea libertàtii, a democratiei (dacà mà însel, sà mi se ràspundà : cum se face cà la alegerile din 20 mai 1990 a câstigat tovaràsul nostru Iliescu ?) - tot asa, în 16 noiembrie 1996, Românii din opozitie (majoritatea) au votat pentru Constantinescu - uitînd, nemaistiind (nemaipàsîndu-le) cà "tàràno-crestinul" încheiase o aliantà, nu doar violent împotriva naturii (si în pozitie de vàdità inferioritate) cu nr. 2 al comunismului : Petre Roman - dar cà avea în spate (ca protector-dirijor-cenzor) Màguritatea Eternà.
Ce s-a ales de sperantele rom
ânilor în "ai nostri" - se vede cu ochii închisi.Deziluzia (care, de la
încherea tratatului cu Ucraina, a devenit catastrofà) are, la origine ("la bazà", ar zice tovaràsul Constantinescu, "intelectual" de culoarea peretelui, stràlucit activist) dezertarea - deci : absenta intelectualitàtii din comunitatea româneascà.Fireste :
în "intelectualitate" nu intrà toti cei avînd "la bazà" o facultate ; nici chiar artistii nemàsurat de talentati, frizînd geniul - ca Horia Bernea, ca Lucian Pintilie, Tiriac… Deosebirea dintre ei si un (problematic) intelectual român : acestia au o puternicà constiintà de sine - celàlalt are (ar trebui sà aibà) o normalà constiintà de… ceilalti.De aceea nu va fi av
înd ursul coadà, nici Românul noroc. Fiindcà norocul e cum si-l face omul - cu conditia ca acela sà stie pe ce lume se aflà ; sà aibà tinere de minte - altfel pe ce construieste, mental : pe nimic ? Istoria unei comunitàti amnezice este… tot nimic, chiar dacà umblà un zvon : pânà si nimica miscà ; o fi miscînd - la altii : unguri, polonezi, bulgari…Dupà decembrie 1989, Românii au trecut si la astuparea gàurii numità istorie. Excelentà idee. Numai cà istoria cuprinde nu doar fapte si date… istorice, nu doar evenimente petrecute cândva, demult, în trecutul îndepàrtat, pânà în 1989 tàcute, ori de-a dreptul interzise. Ci si adevàrurile noastre cele de toate zilele. Ceea ce facem - cu fapta, cu scrisul - azi, s-ar putea sà… intre-în-istorie.
Se spune (eu am auzit de la tata, el stia din Siberia
…) cà, de pildà Rusul, oricât de umil, neinstruit, pàcàtos, betiv ar fi, atunci când face ceva : un sputnik, un cotet, o groapà pentru latrinà, o movilà de sfeclà, stie cà toatà lumea este cu ochii pe el ! Iar fapta lui, din stràfundul Rossiei, are sà fie trecutà în istorie ! Nu conteazà cà ceea ce face Rusul nu are nici pe departe calitatea facerii Neamtului - conteazà cà Rusul, asa, barbar, becisnic, mizerabil - are constiinta importantei sale (nici n-ai zice cà face parte dintr-o comunitate asiatizatà, în care demnitatea omului nu conteazà - dacà te uiti la marea, la imensa lor literaturà, accepti : conteazà) ; cà el, individ, este o parte din comunitate: natie, popor…Ceea ce mà îndurereazà (si mà mânie), în continuare : lipsa de memorie a Românului - neresimtità de el ca un (grav) cusur, si dacà nu consideratà calitate, atunci, sigur : o… cantitate neglijabilà, echivalentà cu lipsa falangei ultime de la degetul mic al mâinii stângi - negresit : a vecinului posesor de caprà…
Amnezie inacceptabilà în cazul fàcàtorilor de istorie.
1. C A L C I U
Ieri, 6 mai, am primit din partea D-nei Lucia Hossu-Longin caseta continînd prestatia mea din emisiunea Memorialul Durerii, în douà volete : 67 si 68, difuzate în februarie si în aprilie acest an pe canalul 1 al Televiziunii Române.
V
àzînd primul episod, apoi jumàtate din al doilea (aici, o eroare; am afirmat cà volumul meu Gherla fusese înregistratà la Bucuresti - nu: la Paris) apoi încà jumàtate din jumàtatea ràmasà, mi-am spus cà mi se fàcuse un minunat cadou pentru cea de a 21-a aniversare a liberàrii din arestul Securitàtii de la Rahova (6 mai 1997). Nu mai regretam cà, în decembrie 1997 acceptasem sà particip la aceastà emisiune desi, în aproape opt ani, realizatoarea "uitase" sà mi se adreseze si mie, cel care, prin càrti, prin clamàri, prin fapte începusem a erija, încà din 1966 (de când scrisesem Ostinato), un foarte modest, însà nu mai putin unic memorial ;Nu-mi mai p
àrea ràu cà, într-un târziu, apàrusem si eu : aflasem cà nici presa scrisà, nici televiziunea de la Bucuresti nu stàpâneau istoria elementarà si, ca pe malul Dâmbovitei, analfabetii continuau sà ràs-pândeascà ne-stiinta, analfabetizînd, în continuare, masele (largi). Nimeni dintre Vajnicii Români, altfel extrem de tricolori, nu se gândise la un colocviu, la o masà rotundà, la o dezbatere cu martorii, cu participantii, cu îndureratii din 1977 - dacà tot umblàm cu memoriale ale durerii (cu osebire la Universitatea bucuresteanà, acolo functionînd, de treizeci de ani, fàrà întrerupere, Uzina Amneziei Nationale) ; mi s-a spus cà nu s-a vorbit nici la München - pardon : la Praga, unde s-a mutat Europa liberà - fireste, am aràtat spre postul de radio care, de-o pildà, în 1977, nu a doar dat (celor neinformati, informatii), dar a si càpàtat (onorabilitate, deci prelungire a finantàrii, în dolari, ca urmare a diminuàrii, apoi a disparitiei acuzatiilor presei occidentale cà ar fi "oficinà a CIA" - lucrare la care au pus un umàr decisiv si nefericitii ce-si puseserà pielea pe bàt atunci, în Primàvara de la Bucuresti…).Bine, dar cine s
à vorbeascà românilor despre propria-le istorie ? Ratesh - care nu mai stie cum îl cheamà ? Iorgulescu ? - care stie (desi nu semna articolele de fond ale României literare, nici "contributiile" sale conspirative trimise Europei libere, vulgare ciupeli de la acelasi post de radio…), însà îi îndeamnà pe ceilalti, în Dilema lui Plesu, sà uite tot ce stiu ?Privind caseta trimis
à de la Bucuresti, încercînd sà fiu "obiectiv" - si autocritic ! - constatam cu bucurie : realizatoarea, departe de a se multumi cu zisele mele, fie le confruntase cu altele, ale altora (chiar dacà am deplorat absenta unor scriitori, "colegi" care ar fi avut muuulte de spus despre anul ‘77: Manolescu, Hobana, Blandiana, Dimisianu, Bàran, Doinas, Mircea Micu, Iorgulescu, Fànus Neagu…), fie le întàrise cu màrturii impresionante (Ion Ladea), ori cu ale fostilor mei colegi de scoalà primarà din satul Buia : Petricà Banu, "Turcu"… O completare sfâsietoare la episodul Bàràgan a constituit màrturia cuplului de basarabeni supravietuitori "în epoca de piatrà" (oare vor fi bàgat de seamà telespectatorii : în dialogul cu Lucia Hossu-Longin, acesti bàtuti-de-istorie de aproape 60 ani fàrà întrerupere nu s-au plâns, nu au plâns?; nu s-au vàicàrit, n-au aolit - oare de ce ?: n-or fi si ei români ? a, da : ei nu sunt români, ci basarabeni…). În continuare, am aflat despre mine lucruri noi (grenada de la Buia : eu o bànuiam a fi fost provocare, pentru a avea Securitatea prilejul sà-i bage-n boale pe buieni si sà-i facà sà "adere" la unul din primele colhozuri din tarà - dar nu stiam cà acea grenadà, pentru care a fost bàtutà si mama, ca sà spuie de unde-o avea, era, în fapt o petardà de exercitiu…) ; sau : stiute doar de mine, din anchetà : "Foto-romanul", "Scrisoarea de la trei popi", "Excluderea din Uniunea Scriitorilor"; apoi Buia, Sibiu, Seica Mare (n-ar fi stricat o imagine de la Medias : Securitatea ; de la Sighisoara : Prefectura…), acestea, màrturisesc : m-au impresionat pânà la (douà) lacrimi - sà spun asa : una de amintire, cealaltà de pretuire - a muncii realizatorului.În ciuda "rezervelor" (este normal ca, fiind atâta timp respins, sà resping la rândul meu pe respingàtor, nu ?), am acceptat sà apar în emisiunea Luciei Hossu-Longin. Trebuia sà spun : în urma insistentelor Stefanei Bianu si Anei Tutuianu.
Însà când am ajuns în ultima parte (episodul Scrisorii deschise) - stupoare ! Pe cine vàd, prezentat de realizatoare drept… unul de-al nostru, de-al "Miscàrii pentru drepturile omului din ‘77" ? Sà nu-ti crezi ochilor (si urechilor) !
Un rom
ân-adevàrat ar spune :«Nu-nteleg de ce te superi : emisiunea este bine fàcutà, adevàratà - cu o micà exceptie… Treci peste ea, ce Dumnezeu : acea exceptie (micà) nu-ti face vreun ràu, nu atenteazà la adevàrurile rostite de tine… În schimb, lui îi face un mare bine…»
Asa e. Asa o fi acolo, în România, unde viata a devenit alcàtuità doar din astfel de "mici-exceptii" ; unde toatà natia îl aplaudà pe tiran, apoi toatà natia îl ucide ritual pe tiran, apoi toatà natia pleacà la revolutie, apoi toatà natia : ce viteazà s-aratà ea (dupà ràzboi), si capàtà certificat de revolutionar cu voie de la Secu. Numai cà eu nu mà aflu în România. Nici înainte de a mà exila, în noiembrie 1977, nu acceptam ca viata sà-mi fie zidàrità din asemenea mici-exceptii - mai stii ?, din aceastà pricinà am si fost… dat afar’ din tarà, atunci ; din aceastà pricinà am fost… ne-primit dupà 1989, în Uniunea Scriitorilor, de iubitii compatrioti, genialii mei colegi scriitori, în frunte cu Doinas, Dinescu, Manolescu, Blandiana.
Am p
àcàtuit de multe ori ; mult : prin minciunà. Din 1977 am mintit autoritàtile occidentale, afirmînd cà Ixulescu semnase Scrisoarea - prin telefon…; cà pe Ygreceanu îl cunooosc, cum sà nu-l cunosc, doar a fost alàturi de noi, pe baricade, iar Zedete, ce sà mai vorbim : era cât pe ce sà fie arestat la domiciliu, noroc de familie : îl linsase preventiv, pentru cà zisese cà el "semneazà, la Goma". Am mintit - zicîndu-mi cà fac bine : oameni disperati, amenintati de a fi expulzati, aveau nevoie : fie sà iasà, fie sà ràmânà, în fine : sà capete azil politic în Occident.Cum s
à spun eu, ca sà mà fac înteles chiar si de un român : asemeni lui Cràcànel, vreau, totusi, sà stiu Pentru ce (Nene Iancule) ?! Pânà acum consimtisem la… neadevàruri-fàcàtoare-de-bine, însà nici-odatà nu mi se fortase mâna ; nicând nu mi se bàgase în suflet si în ràsuflet : discurs (text tipàrit, rostit) un neadevàr. Despre ce este vorba? Iatà :În partea a doua a emisiunii, ajungînd la momentul Scrisorii deschise care a adunat semnàturi ale aderentilor, Lucia Hossu-Longin spune :
«
Primii care aderà si semneazà textul Scrisorii deschise sunt : Vlad Dràgoescu, Ion Ladea, Nicolae Bedivan, pàrintele Gheorghe Calciu Dumitreasa (subl. mea, P.G.), Ovidiu Vasilescu, Gheorghe Brasoveanu, Sergiu si Carmen Manoliu…»Pe ecran defileazà lista : cea fàcutà de mine, întâi scrisà de mânà, apoi bàtutà la masinà. Si ce se vede ? Iatà ce :
"Au semnat :
Feher Adalbert
Gesswein Emilia
Gesswein Erwin
Manoliu Carmen
- " - Sergiu
Goma Paul
N
àvodaru Ana MariaStef
ànescu Serban–––––––––––––––––––"
Linia de dupà al optulea semnatar vrea sà spunà cà acestia au constituit "nucleul" iar cei ce au venit dupà au fost… urmàtorii :
"Bedivan Nicolae
Topolski Elena
Ionescu Paul
Ionescu Vlad
…"Lista continuà sà defileze - acum semnatarii poartà în fatà o cifrà:
"34. Teodorescu Gertrude
35. Dobre Lili (…)
39. Curpen Emil Radu
40. Becescu Enric"
Vlad Dràgoescu vine pe locul 57, Ladea nu este vàzut, probabil se afla între Ionescu Vlad (nenumerotat, însà al 12-lea) si Teodorescu (nr. 34). Nu se vàd pe listà, numele lor nu este rostit - desi au fost oameni extrem de curajosi, care au pàtimit cumplit : Paraschiv Vasile din Ploiesti, Gabriel Cristoaica, Robert Dâmboviceanu (descriu pe larg, în Culoarea curcubeului - v o l u m t o p i t d e f i l o s o f u l L i i c e a n u ! -"paza" asiguratà în ultimele zile si nopti de libertate de ei, de Ladea si de Becescu), apoi Nicolae Dascàlu, Ilie Ban, Dana si Ara Sismanian… ; nu apare màcar într-o însiruire Ion Negoitescu, arestat, umilit, silit sà se renege ; nici Ion Vianu, "demascat" în public, la Facultatea de medicinà, copilul fiindu-i bàtut de un securist…
Se spune : timpul, la televiziune, se numàrà cu secunda (ràspunde Radio Erevan : «Da, însà noi, Românii, n-am fost înstiintati…»), deci, imperativele de încadrare în timp au làsat pe dinafarà numele unor oameni ce ar fi meritat màcar atâta…
Însà dacà lipsesc stâlpi ai miscàrii noastre, apare, cine ?: Calciu !
Cum se explicà, nu : aparitia (asta tinînd de… teologie), ci introducerea prin efractie - ceea ce tine de cu totul alte… instante - a lui Gheorghe Calciu ?
Nu stiu. Nu-mi explic minunea. Cine s-a-nselat - si, la rându-i, a-nselat ?
Dacà realizatoarea l-ar fi pomenit într-o enumerare - deci : din gresealà - ar fi ràmas o gresealà omeneascà, peste care, în cele din urmà, as fi trecut. Or emisiunea se numeste Memorialul Durerii, deci nu de la "roman", nu de la "poem" se trage, pentru ca noi sà-l putem târî pe strada Fictiunii, colt cu Amneziei - ci de la memorie. Or, în episodul difuzat se aude, se re-aude afirmatia categoricà a Luciei Hossu-Longin (cà Gheorghe Calciu face parte din Miscare ! - face-face, cum sà nu facà - însà nu din Miscarea cea militînd pentru drepturilor omului din 1977). Apoi apare, viu, însusi generatorul miracolului : Calciu! - nu doar confirmînd un neadevàr (hai sà repetàm: din gresealà), dar întàrindu-l, umflîndu-l - iatà, cu ajutorul cuvintelor scrise ce s-a vàzut si s-a auzit la televiziune :
Dupà màrturia (impresionantà) a lui Ion Ladea, pe ecran ràsare Calciu. Spune (ràspunzînd la o parte din întrebare ce se doar deduce :
«Am aderat (la Scrisoare - n.m. P.G.), pentru cà eram de acord. Am socotit cà încàlcarea libertàtilor este un act anticrestin. (…) Mà bucur cà am semnat-o».
Pe ecran, peste imaginea vorbitorului, stà scris mare, citet :
P
àrintele prof. Gheorghe Calciu Dumitreasasemnatar al Scrisorii Deschise
condamnat politic
As fi ràmas la simpla nedumerire, dacà realizatoarea n-ar fi rostit, in off :
«S-a spus cà, de fapt, aceastà miscare intratà în istorie sub numele de Miscarea Goma (ininteligibil…) dar sânteti deopotrivà unul din fondatorii si sustinàtorii ei…»
Ce spune Calciu despre "miscarea Goma" - al càrei cofondator (!) a fost - chiar cà nu mai intereseazà. Minciuna este atât de sfruntatà, încât nu merità a fi corectatà.
Intereseaz
à însà cà ne aflàm în fata unui - pe de o parte : neadevàr istoric (realizatoarea a vorbit de istorie, nu eu) ; pe de altà parte dàm nas în nas cu o imposturà dintre cele mai nerusinate - oi fi eu obisnuit cu màgàriile, cu porcàriile, oi fi fàcut bàtàturi de-atâtea românàrìi - dar bietii oameni care înfruntaserà barajele Securitàtii, bàtàile, aresturile, azilele psihiatrice (sà nu fie uitatà presiunea insuportabilà a familiei bàgatà-n boale - altfel, fulgeràtor profitoare !) - pentru cà semnaserà Scrisoarea cu pricina ? Ce vor gândi ei despre Calciu - persoanà-personalitate care vreme de 21 ani nu s-a amestecat în… tàrâtea disidentilor, considerati de el si de ai sài : «comunisti deghizati», dintr-o datà aràtîndu-se în icoana ecranului, în straie de preot, cu barbà de preot, cu cruce de preot pe piept - si mintind !?Calciu nu numai c
à nu a semnat Scrisoarea deschisà din 1977 - necum sà-i fie… fondator (niciunul dintre initiatori nu si-a arogat aceastà ispravà, Calciu : da), dar mà evita cu îndârjire, refuzînd sà mà întâlneascà (nici pomenealà sà vinà pe Aleea Compozitorilor, sà semneze !). Din 1968, când am încercat sà stau de vorbà cu "pitesteanul" cel mai avizat, în vederea scrierii càrtii despre reeducare, el a refuzat categoric - prin Marcel Petrisor :«Bà, Ghità nu vrea sà vorbeascà despre Pitesti - punct !»
În 1976 am mai fàcut o tentativà, prin Vlad C. Dràgoescu. Rezultat identic :
«Ghità refuzà sà vorbeascà…»
Dealtfel, de la tribunal (unde amândoi fusesem martori ai lui Petrisor în procesul de divort - prin 1967) nu l-am mai vàzut la fatà, în România, pe Ghità Calciu.
/Fatalitate ! Imediat dup
à minciuna cât Patriarhia cu Teoctist cu tot, apare pe ecran (iar Lucia Hossu-Longin citeste extrase) : "Scrisoarea unui grup de preoti ortodocsi de la Protopopiatul Reghin, împotriva Miscàrii Goma", datatà : 23 martie 77, semnatà de : Pr. Gheorghe Pop, Reghin, Pr. Mihai Ciobanu, protopop, Reghin si pr. Nicolae Dinu, Breaza - acestia încheiau dupà cum s-a putut auzi-citi la televizor :"…nu ne temem de làtratul unui câine ca Dvs. (oameni cuviosi, pàrinteii, un pàgân ar fi zis : "ca tine" - n.m., P.G.), de n-am fi preoti, i-am spune cà-l vom scuipa si-l vom lovi cu pietre…"
Am primit atunci si alte epistole sobornicesti - una
începea asa : "Noi, sapte preoti ortodocsi…" - acestia (preoti-preoti - dar sapte !) nu mà câineau, mà doar afuriseau…Calciu nu mi-a adresat asemenea scrisoare - însà nici vreuna de adeziune.
(Ar fi trebuit s
à scriu : "Calciu nu mi-a adresat atunci, în martie 1977, o asemenea scrisoare - dar nu e prea târziu. Dupà cum merg treburile în România, n-ar fi de mirare dacà ne-am procopsi cu un guvern condus de patriarh - am mai avut… Si cum cota Securitàtii se aflà în crestere, acel "prim-patriarh" are sà fie recrutat dintre putorile secu-risto-legionar de teapa unui Anania, a unui Plàmàdealà". Sà mai fi adàugat : "Atunci voi cere cetàtenia francezà si-i voi pune… cruce României, tarà pentru care am fàcut prea putin bine - tarà pentru care ei si ai lor au fàcut prea mult ràu").
Faptul c
à nu a semnat Scrisoarea deschisà nu a însemnat defel cà l-am considerat "dusman". La urma urmei, nici Marcel Petrisor - care-mi era bun prieten (spre deosebire de Calciu) - nu a semnat-o ; nici Virgil Mazilescu, nici Dimov, nici Mihalas, nici Lucian Raicu, nici Valeriu Cristea, nici Dana Dumitriu, nici Sorin Titel, nici Dorin Tudoran, nici Marius Robescu, nici Ileana Màlàncioiu (n-o mai pomenesc pe Gabriela Adamesteanu : ea a început a fugi de mine din martie 1970, când am fost interzis) nici… - nu le-am purtat ranchiunà.C
ând el a reînceput a avea mari necazuri - cu Mitropolia, apoi cu Securitatea - noi, la Paris, nu am stat cu mâinile-n sân : prin Liga pentru apàrarea Drepturilor Omului (Maria Bràtianu, Sanda Stolojan, Cezianu, Berindei, Marie-France Ionesco), am fàcut moratorii, interpelàri, informàri, articole de ziar - întru apàrarea persecutatului Calciu; pe Calciu, Tutea, Petrisor, Aurel State, Octavian Voinea i-am cooptat în CIEL, cerînd imediata liberare a lor ; Eugène Ionesco a initiat o petitie cu semnàturi si a scris în Le Monde un articol prin care întàrea argumentele jurnalistului francez Manuel Lucbert, ce publicase un serial ; Eliade a actionat si el - nu doar el, cum pretinde Stroescu în Jurnalul literar. Fireste, toate aceste publicatii, organizatii au fost minunate, oamenii utili, buni, "de-ai nostri", câtà vreme îl apàraserà pe preotul caterisit si pe detinutul Calciu, dar au devenit, fulgeràtor : "comunisti", "agenti ai Securitàtii", dupà 1985, când Calciu a ajuns în America si a început a se exprima în publicatiile legionare din exil.I-am scris de dou
à ori, el : o datà - atât. A difuzat un manifest cu întepàturi la adresa mea si a "vulgaritàtii" cu care-i atacam pe legionarii teologo-securisti Anania si Plàmàdealà).Si iat
à-l acum, în 1998, declarîndu-se, în public, nu doar de acord, ba chiar… cofondator al unei "bolsevice" Scrisori deschise din 1977…As fi luat acest accident drept un nesemnificativ incident (chiar si eu sânt crestin-ortodox) si as fi trecut peste - dacà, în aceastà primà-varà, în cursul unei vizite în tarà, Calciu nu ar fi fàcut declaratii surprinzàtoare la o fatà bisericeascà, la un campion al luptei antico-muniste, la un "conducàtor al exilului românesc", cum se autointi-tuleazà - citez din presà :
– "Duminicà (22 martie - n.m. P.G.) Pàrintele Calciu a oficiat o slujbà religioasà, «secondat» de Patriarhul Teoctist" - aceasta a fost o stire ; acum vorbeste Calciu :
– "orice interventie a statului în problemele spirituale reprezintà o infractiune divinà" ;
– "statul laic nu are dreptul sà se amestece în treburile Bisericii".
În fine, iatà ce crede si spune un fost detinut politic anticomunist despre dosarele de securitate :
– "accesul la dosarele preotilor ortodocsi care au colaborat cu Securitatea trebuie din capul locului interzis, iar dacà acest lucru se va face, atunci aceia care o vor face vor suporta judecata divinà" (s.m., P.G.).
Ca s
à punà mot acestor prostii si porcàrii, Calciu adaugà :"Toti am pàcàtuit sub comunism" (subl. mea, P.G.).
Ia auzi ! Parc
à ar vorbi-scrie dilemiotul curluntristo-diversionist Plesu ! Parcà i-as auzi pe notoriii colaborationisti Breban, Pintilie, Cernescu fàcîndu-si balcanica mea culpa. Acum, în Anul Domnului 1998, iatà-l si pe intelectualul Calciu, cogitînd profund pe malul râpei Cetàtii!Ce se va fi
întâmplat ?Medicinistul Calciu, a fost arestat
în 1948 pentru activitate legionarà ; reeducat la Pitesti, reeducator la Gherla (i se spunea : "Bàiatul lui Goiciu"), judecat în Lotul Turcanu II, ne-executat, bàgat la Sectia de Exterminare din Jilava, unde îl gàseste pe Dumnezeu ; teolog, preot, reîncarcerat pentru "crima" de a fi predicat tinerilor Cuvântul lui Dumnezeu, caterisit, considerat "renegat", silit sà pàràseascà România; vreme de 21 ani (din 1977 pânà adineauri) a împàrtàsit si ràspândit opinia legionarilor despre disidenti : "comunisti deghizati" ; despre drepturile omului : "diversiune a Securitàtii". În acest an, în prea-frumoasa lunà martie, surprizà : sare în teleaga Bisericii Securiste Române, schimbà pupàturi cu boaita de Teoctist, se trezeste dîndu-si cu pàrerea despre dosarele de securitate si, în acelasi pret, pàtrunde în… Miscarea pentru drepturile omului din ‘77 ! Însà nu ca simplu aderent - a, nu !, ci ca fondator !Nu-i prea de tot ? Nu se sare peste calul bun-simt ? Nu se calc
à în picioare adevàrul ?Se vede c
à, în România, Românii înghit si "asta". Cum au înghitit toate sopârlele, totii crocodilii, de la Ceausescu-Patriotul la Antico-munistul Constantinescu. Si se mai întreabà ai nostri ca brazii de ce-i trateazà stràinii de robi din tatà-n fiu…Cine nu are tinere de minte nu tine-minte cà s-a nàscut liber.
Cine uit
à - merità sà ràmâie rob.Rom
ânii viseazà sà aibà Catedrala Neamului. Or s-o aibà - Dumnezeu n-au.Calciu visez
à Scaunul Patriarhal. O sà-l aibà.R
àmâne de vàzut pe ce are sà-si sprijine mitra.Eu stiu : direct pe umeri.
Amin.
Paris 11 mai 1998
(2) G A
I N À R I I
Dacà Românii sunt divizati în chestiunea dezvàluirii dosarelor de securitate - de înteles : nu toti persecutatii de Securitate au ràmas fàrà patà…
Aiuritoare se aratà a fi audienta - si prestigiul ! - în presa scrisà, la radio, la televiziune, deci si în târg a unor insi întru totul detestabili, a càror murdarà-biografie numàrà decenii de gàinàrii, de porcàrii, de ticàlosii comise la lumina zilei. Cum se explicà ? :
- S
à fie oamenii chiar atât de uituci ?, sà fi uitat "trecutul" acestor din cale-afarà de… prezenti ?;- S
à scoatà acesti gàinari, pe gurà, din condei lucruri atât de adânci, atât de frumoase - atât de adevàrate, încât li se trec cu vederea "ràtàcirile de tinerete" ?Adev
àratà este doar bànuiala din prima întrebare ; la doua ràspunsul ar putea fi :«Neinstruitului, incultului, lipsitului de gust, primitivului îi plac "oratorii" inculti, triviali, primitivi».
În toate comunitàtile existà "categorii" de gusturi, dupà structurà, dupà culturà, dupà vârstà ; unora le place o anume literaturà, muzicà, spectacol, vestimentatie, mobilà, alimentatie, persoane de sex opus etc…; altora ; altfel-de. Se vede cà Românul, strivit de comunism, dar si complàcîndu-se în starea de perpetuà ruinà, totusi, pe undeva este constient de stadiul pre-scolar (de pre-istoric sà nu mai vorbim) în care întârzie. Drept care încearcà sà se ajute singur, sà "remedieze", sà se culturalizeze - nici màcar ca înainte : la-seral, ci la fàrà-profesor ; si, dupà modelul Pietii Universitàtii, sà urmeze cursuri-fortate-de - de ce-o fi !
Ce le lipseste, pentru a izbuti, dac
à nu sà recupereze (fiindcà nimic nu se recupereazà - totul se pierde…), atunci : pentru a nu mai pierde timpul si prilejurile ?Aparent, nimic. Rom
ânii nostri sunt, în general, bine dotati pentru exercitiul intelectual, nu figureazà printre cei mai lipsiti de vointà, de tenacitate, ba, dacà-i asculti, ei sunt cei-mai-isteti-dintre-Thraci (priviti-l pe I.C. Dràgan !). Si-atunci ? De unde spectacolul acesta (spectacol pentru un neromân, care doar înregistreazà, însà nu participà) de grup uman buimac, ce pare nàucit de o loviturà de bâtà în cap, ori de ingurgitarea unui drog care-i face pe indivizi, alternativ, simultan : isterici ori apatici ; violenti si inerti ? Cât despre productia mentalà numità gândire-vorbire…Ce li s-a-ntâmplat compatriotilor nostri, de aratà cum aratà - mai vizibil dupà 1996 : când au venit la putere ai nostri ?
Modesta mea opinie : una din cauzele incapacit
àtii Românilor de a se trezi (de a se destepta - din somnul cel de moarte) este amnezia. Ea este motorul care ne poate propulsa în sensul cel bun : în fatà - dar ne poate opri, tine pe loc ; ba, în cazul nostru : da înapoi, retrograda. Dacà uitàm.Vulgara, simpla, normala, obisnuita tinere-de-minte face leg
àturi între prezent (pe care Românul strivit îl considerà unic, si îl tràieste permanent) si trecut. Or e tragic de simplu : dacà nu stii de unde vii (din trecutul mai apropiat, mai îndepàrtat), înseamnà cu nu întelegi unde te afli - aici-acum (deocamdatà…).S
ânt convins : compatriotii nostri nu vor putea face un singur pas în fatà (cultural, economic, /geo/politic, sentimental) dacà se vor làsa, în continuare, în voia obisnuintei de a uita ; dacà vor mai da ascultare prefàcutului glas al lupului vinovat de a fi înghitit Scufita Rosie, iar acum, la scadentà temîndu-se de dreapta ràsplatà si implorînd, el… uitare - prin : «Fàrà violentà !» al lui Buzura ; dacà vor asculta culturalistele glasuri ale sirenelor Dilemei, avînd ca primà-solistà diva numità Plesu - nu doar propovàduind, dar cerînd ascultare-si-uitare.
C I A C H I R
Atâta vreme cât un cititor avînd 19 ani în 1989 - deci fost si "înainte" ràsfoitor de gazete, îl va citi, acum, pe Dan Ciachir si-l va gàsi interesant, adânc, crestin, destept - chiar si frumos !-, acela are toate (ne)sansele de a ràmâne, fie un primitiv, fie un… asimilat al Organului. Este de neconceput ca un om normal constituit sà uite cà acest Ciachir a fost ani lungi, poate douà decenii, colaborator asiduu al gazetei de perete a Securitàtii, Sàptàmîna, condusà de plutonierul de jandarmi si de curve : Eugen Barbu ; este inadmisibil sà nu mai tinà minte cà Ceachirul scria si publica, nu texte cu Duhul Sfânt, nici màcar cu ecumenismul-sub-aripa-ortodoxiei (doctrina securistà ràspândità de Plàmàdealà-Gurà-de-Coclealà), ci calomnioase denunturi publice, numite si "demascàri".
Încep cu un exemplu modest : desi, începînd din martie 1970, numele meu nu putea sà aparà nici pe traduceri, Eugen Barbu avea voie de la Ceausul Suprem sà "încalce" tabu-ul. Drept care, în Sàptàmîna, au apàrut - dupà 1970, când fusesem total interzis - mai multe atacuri la adresa mea : "marele scriitor român fàrà càrti românesti" (gàselnità dezvoltatà de Mircea Dinescu, aflat între Fànus Neagu si Bàiesu, la Casa Scriitorilor), "individ fàrà strop de talent, vândut capitalistilor" (de la articol la articol: àlora care vor Ardealul, glucksmanilor de ocazie, dusmanilor de veacuri…). A mers pânà la a scrie negru pe alb cà… sfidez populatia, umblînd îmbràcat fistichiu, bàtînd barurile, fluierîndu-l (?) pe Johnny Ràducanu (??) - altfel sunt un neica-nime si bine-ar face "autoritàtile" de m-ar da afar’ din tarà…
Acesta fiind Barbu. Barbu-i mort - tràiascà barbu-i !
Pe c
ând era viu si mult-duhnitoriu, era imitat cu mult zel si de ucenicul ascultàtor, Dan Ciachir. Cum anume ? Fàrà a spune lucruri noi (acelea erau proprietatea Bulibasei), prelua temele barbiste si-i ardea o variatiune, douà variatiuni pe o temà din clasicii jandarmeriei-militiei-securitàtii, chiar si din a literaturii socialiste din Soseaua Nordului…Într-o zi (sà fi fost în vara lui ‘76 ?), urcam Bulevardul 6 Martie (asa-i zicea) pe trotuarul din dreapta. L-am observat - era lume putinà - pe trotuarul celàlalt, coborînd, pe Dan Ciachir. M-a salutat. I-am ràspuns, am trecut mai departe. A traversat, m-a ajuns din urmà : a constatat - cu plàcere - cà nu eram supàrat pe el… De ce sà fiu supàrat? Fiindcà… scrisese ce scrisese despre mine în ultimul numàr din Sàptàmîna - dar sà stiu, adicà stiu, doar îl cunosc pe Barbu : îl obligase sà scrie, îl amenintase cà, dacà nu mà executà, atuuunci… I-am comunicat : nu citisem Sàptàmîna ultimà, nici penultimà nici antepenultimà… Ciachir, cel care mà acostase umil, culpabil, càtelos-gudurelnic, gata sà-mi lingà sandalele pentru porcària fàcutà din obligatie - s-a prefàcut fulgeràtor într-un ins ofensat, rànit ; cum asa : nu-i citisem productiile ?
S
à admitem : Românul de acum 20 ani, a càrui urzicutà preferatà era Sàptàmîna MAI nu a retinut làturile aruncate în capul lui Goma - erau altele mai consistente, mai mirosistente…Dar cele azvârlite în obrazul lui Eugène Ionesco de acelasi Dan Ciachir, în mai multe rânduri?, odatà într-un fel de pamflet pe o coloanà întreagà - pe acestea le tine minte ? Nu ? Cum asa : se mânie-Dumàre când Norman Manea, Zigu Ornea sustin cà Eliade a scris articole antisemite - ceea ce, întâmplàtor, e adevàrat - dar se preface a nu fi bàgat de seamà cà, în 1979, un càcâcea, un limbric, un pionier al Securitàtii a scris despre Ionesco màgàrisme, rinocerisme, în sàptà-mînalul Securitàtii : cà e atât de betiv, încât nu-si mai dà seama ce face; cà e ramolit, iar unul, Goma, îl pune sà scrie tot felul de insulte la adresa României - ceea ce, întâmplàtor, nu e adevàrat - astea nu-l indigneazà ? Deloc-deloc ?
Ce memorie de formatori de opinie au jurnalistii scriitori de la Cuv
întul, de la Monitorul de Iasi, de la Curentul (numai acestea mi-au càzut în mânà) care îl cultivà, îl publicà, îl intervieveazà pe acest Ciachir, notoriu teolog securist, làtràtor la comandà sub Eugen Barbu si sub Ceausescu ? Cu ce anume îi va fi tinînd el în sah pe Teposu, pe Buduca (acest dovedit plagiator în 1997, càlcase pe urmele ciachire încà din 1990, transmitind de la Paris pentru Convorbiri literare : "Ionesco ? e ramolit ; Cioran? nu-l intereseazà Românii"), de le-a devenit un indispensabil maestru de gândire ? Cu-dosarul ?La urma urmei e de
înteles : acestia - si altii încà - au tot interesul sà execute ce le ordonà Plesu : sà uite ràul fàcut de securisti, pretinzînd cà ei, nu-i asa, doar din milà crestineascà fac asta - dar cititorii ? A-ha, si printre ei existà Ciachiri si Buduci - si nu putini…
V. C. T U D O R
Tot din Groapa Sàptàmânii a ràsàrit si acest vajnic plàies, membru al unui important clan securist - un frate de-al sàu era gorilà-major(à) la sediul C.C., iar cantitatea de informatii din arhivele Securitàtii folosite întru santaj în de ei, nu poate fi explicatà doar prin legàturile de-serviciu (tot familia-la-român-sireaca…). Când Eugen Barbu a fost "cinstit" cu Premiul Herder (pomenim câtiva laureati : Jebeleanu, Zoe Busulenga, Marino - si Blandiana !), recomandatul seniorului a fost juniorul Tudor. Sederea în Occident nu i-a folosit la nimica, îl stia pe degete, din Bucuresti (cât de corupt si de capitalist e…), s-a întors pe baricade, la ei, pe Rahovei…
Am avut si eu dezonoarea sà mà încontrez cu individul (articolul-replicà poate fi consultat în volumul Amnezia la români, Litera 1992, pag. 68.), dupà nerusinarea intitulatà Minciuna are picioare scurte, ocupînd o întreagà paginà din Sàptàmîna, 10 ianuarie 1986.
Ce anume era
"minciunà (cu picioare scurte)", dupà opinia caporalului de MAI ?- afirmatia jurnalistilor occidentali, cu prec
àdere francezi cà în România se dàrâmau case, palate, spitale, biserici, mànàstiri - în vederea edificàrii Piramidei lui Iepocà-Vodà ;- afirmatia exilatilor rom
âni ("a tràdàtorilor de neam Monica Lovinescu, Berindei, Zamfirescu, Goma") cà "sistematizarea" era, în fapt : purà si simplà - si tragicà - distrugere ;- afirmatia (def
àimàtoare !) a ziaristilor occidentali si a exilatilor cà numitul Gustav Pordea, "deputatul european" din partidul francez de extremà dreaptà Frontul National era, în fapt, un agent de influentà al Bucurestiului, càruia Securitatea (prin Costel Mitran, la Viena) îi plàtise scaunul de la Strasbourg cu o jumàtate de milion de dolari…De acord : Românul de acum 12 ani nu mai tine minte ce scria un oarecare gàinar de-Rahova, sàptàmânist, despre Goma.
Dar ce scria acelasi despre Monica Lovinescu ? Despre Eug
ène Ionesco ?Contemporanii nostri -
în fruntea lor : literatorii curati de la România literarà si de la 22 - catalog editorial al Liiceanului - când pomenesc de V.C. Tudor, atentia si oroarea li se limiteazà la faptele "directorului de publicatie", ale "sefului de partid", ale - pardon, scuzati - senatorului. Ba, când vor ei sà insulte pe careva, îi aruncà drept în fatà, cu o demnitate demnà de un Dimnisianu, acuzatiunea cà se exprimà "ca la România Mare", oprindu-si memoria dincoace de decembrie ‘89, astfel respectînd întocmai directivele Securitàtii transmise prin Dilema iorguleascà : "Porniti la uitare, tovaràsi", "Adoarme-te, Române", "Uitati, fratilor români…"Vor spune unii :
«Nu e destul de odios V.C. Tudor numai cu ce a fàcut dupà ‘89?»
Voi ràspunde : nu e vorba de destul, de ne-destul - ci de adevàr. Iar devàrul este, orice-ar crede unii : întreg ; dacà nu e întreg, atunci nu mai e adevàr.
B R U C A N
Culmea-la-român (s-a înteles : vorbesc de a inteligentei) este tovaràsul vostru Brucan.
Chiar dac
à dintre fàcàtorii de opinie ar lipsi Ciachir, V.C. Tudor - ce importantà : o impozantà nulitate ca astrologul Brucà ràmâne Farul, Lumina, Conducàtorul, Învàtàtorul compatriotilor nostri de ambe sexe - sà le fie de bine !Acest obraznic, acest nerusinat, acest ghicitor al trecutului (nu totdeauna ; si nu orice fel de trecut),
în loc sà fie trimis la plimbare - pe fereastrà, fiindcà pe acolo se introdusese dupà ce fusese dat afarà pe usà - este, nu doar tolerat, nu doar acceptat la te miri ce dezbateri, care de care mai savanto-buimacà, dar e chiar invitat sà-si exprime opinia (asa se zice, pe malul Dâmbovitei la râgâialà) despre neant, desi nu-i chiar mioritic, el preferînd capra. Te întrebi dacà ai càzut într-un cosmar ori ai nimerit în Cacania (variantà : Càcànìa) unde un vitel pune întrebàri, un bou rage, iar câteva milioane de vaci îsi întrerup rumegatul, ca sà urmàreascà, cu gurile càscate, minunata gândire din beton armat a acestui màrunt, înàltat pe vârfuri, activist bolsevic.Am citit, cu nesf
ârsità caznà, câteva pagini din productia-i, ca sà înteleg, întâi, "despre ce trateazà" - dupà propria expresie a autorului, apoi ce gàsesc la el iubitorii de subtilà gândire politicà. Am dat de extemporalul unui elev de liceu a càrui inculturà este egalatà doar de "curajul" celui care, desi nu e pregàtit pentru examene, în loc sà-si recunoascà ignoranta, se nàpusteste asupra celui din fatà, împroscîn-du-l cu vorbe-vorbe-vorbe - despre ñiñica, vorba Ardeleanului.Acest monument al vidului obraznic este, nu doar h
ârtia de turnesol a Românului contemporan, ci însusi modelul sàu. În Brucan se recunosc multi dintre compatrioti : nu stiu nimica, nu-si recunosc nestiinta, - dar ce idei ! si câte ! si cume ! au ei, la orice ceas din zi, din noapte ! O-ho, chiar mai bune si mai frumoase si mai làptoase decât ale Brucanului - care, fie vorba între noi : îsi face de râs comunitatea, fiindcà se stie cà Evreii sunt oameni ai Càrtii.Umbl
à încà zvonul lansat de rabinul Rosen : Silviu Brucan nici n-ar fi evreu adevàrat, ci un-fel-de. Stiam - n-o stiu Românii ce-l ascultà ca pe Ioan Gurà de Aur.Paradoxul : despre Brucan oamenii cunosc aproape tot ce a f
àcut (ràu) : a cerut capul lui Maniu, a fost sef-adjunct la Scînteia, s-a fâtâit prin diplomatia securistà (la Washington !), s-a bàgat politruc suprem la Televiziune… ; s-a amestecat si în evenimentele din decembrie 89, cum altfel - din partea Moscovei, desigur, dar mimînd "echidistanta" (care încà nu se purta).Deci : Rom
ânul, chiar atunci când stie - parcà n-ar sti nimic, despre nimic.C
ând îi atragi atentia cà se uità în gura acestui prostalàu nerusinat mai în extaz decât la fotografia Claudiei Schiffer, întoarce spre tine privirea mirat-îndureratà, transmitîndu-ti :«Ce ai cu gusturile mele culturale - si filosofice ?»
Chiar asa : ce-oi fi avînd cu gusturile lui (culturale) ? Si chiar filosofice?
Liiceanu, la Humanitas,
în 1990 (citez dupà ultima copertà a Culorii curcubeului, volum distrus de cel mai tânàr filosof la români), dupà Havel, Sf. Augustin, Noica, Wittgenstein - si înaintea lui Cioran si a lui Ierunca - l-a editat pe Brucan ! - adevàrat : Disparitia puterii, Biblia GDS, nu este chiar un tratat despre epitropie, vorba lui Paleologu, dar orisicâtusi, o aparitie…
Paris 12 mai 1998
3. D E S C R O N O L O G I Z A T O R I I
Iertare, nu am gàsit termenul care sà-i numeascà pe manipulatorii de istorie ràsturnàtori de cronologie. Celor ce încep istoria umanitàtii cu propria istorie un prieten le-a spus : autocronisti - poate va gàsi si pentru strâmbàtorii cronologiei, deci : ai adevàrului, un nume.
Multi confund
à proposta cu riposta, avantgarda cu ariergarda - cauza cu efectul, primul-în-timp cu urmàtorul. Atâta vreme cât un astfel de ghiveci mental ràmâne în stadiul oral, nu ràmân nici urme, însà dacà manipulàrile sunt consemnate negru pe alb…Când se vorbeste despre un dispàrut dintre cei vii, oricât de scârbavnicà, chiar criminalà îi fusese viata, se spune, cam gràbit : "Despre morti - numai bine…" ; când se comparà douà tragedii, douà masacre, unii spun : «Si noi am fost victime», ceilalti : «A existat un singur Holocaust - cel al càrui victime inocente am fost noi" - si gata, dialogul nu mai este posibil.
Publicarea unui volum precum Cartea neagr
à a comunismului, a provocat în Franta un cor de proteste, de reactii extrem de violente din partea unor socialisti, a comunistilor si a evreilor. Contestatarii au negat amploarea crimelor comuniste (în zeci de milioane…), carac-terul programatic al lichidàrii, deasemeni importanta numericà a evreilor care au fàcut parte ("la cel mai înalt nivel") din aparatul politico-politienesc al statelor comuniste.Cu acest prilej mi-am amintit de un colocviu-festival organizat de municipalitatea orasului Die (Dr
ôme) în 1996, avînd ca temà : "La Moldavie" - s-a înteles, era vorba de Basarabia, devenità "republicà moldoveneascà". Profitînd de neinformarea francezilor, invitatul permanent al Festivalului, Antoine Spire, jurnalist la France Culture - dupà ce 20 ani fusese la organul comunist L’Humanité (si unde continuà sà lucreze fratele sàu - ca în familiile clanice si… impartiale), pe de o parte a furnizat date false privitoare la istoria "Moldovei" si simultan a coplesit standurile cu o altà Carte neagrà - a persecutiilor suferite de evrei în timpul celui de al doilea ràzboi mondial din partea statelor care luaserà parte la "ràzboiul antisovietic" : Ungaria, Croatia, Slovacia - si desigur, România (nu erau scutite nici tàrile care în momentul 22 iunie 1941 nu mai existau, fiind ocupate de Germani : Cehia si Polonia (fàrà a se aminti partea orientalà, ocupatà de rusi), cât despre Tàrile baltice, acestea erau acuzate în bloc de masacre ale evreilor pe teritoriile lor, fàrà a spune adevàrul : autorul, ca si în cazul Poloniei, fiind ocupantul german.Aceast
à Carte neagrà a fost alcàtuità imediat dupà al doilea ràzboi (1945) de un comitet de evrei sovietici în fruntea lor : Ilia Ehrenburg si Vasili Grossman. Pentru distribuitorii volumului, la Die, nu conta cà în peste 50 ani câti trecuserà apàruserà noi documente, ei pe cele "clasice" contau. Când mi-am exprimat mirarea-indignarea fatà de Antoine Spire (pe care-l cunosteam de decenii si cu care avusesem conflicte publice la colocvii, conferinte, emisiuni de radio), el mi-a ràspuns, râzînd, bàtîndu-mà pe umàr :«Il faut choquer l’opinion, mon cher !» si a aràtat cum : cu o directà de dreapta…
Cunosteam metoda comunistà : când n-ai argumente, folosesti… socul pumnului.
În cele trei zile am stat de vorbà cu organizatorii, cu autorii hàrtilor, a cronologiilor (despre "La Moldavie")… Cu totii foarte amabili, acceptau, în principiu, cà au putut gresi, dar… Ce importantà mai avea, acum, faptul cà informatia cutare este inexactà ?, sau cà douà evenimente au fost intervertite…?
Ce important
à ? Una esentialà : adevàrul era falsificat !Cu informatiile false - eram, din p
àcate, obisnuit sà mà confrunt: le corectam, iar auditorii, politicosi, acceptau cà si eu as putea avea dreptate… Aici era vorba, în rezumat: "istoricii" vorbeau de "Moldova sovieticà", fàrà nici o referire la statul Moldova din care fusese zmulsà partea ràsàriteanà, botezatà abuziv : Bessarabia ; în 1812 "imperiul tarist cucerise Bessarabia de la turci" - un teritoriu ce apartinea "de drept" slavilor, fiindcà, nu-i asa, "limba moldoveneascà este o limbà slavà"…; Unirea de la 1918 era, sub condeiul istoricilor moscoviti : "ràpire", alipirea la Patria Mamà, România, în 1918 : "càdere sub jugul mosierilor regalisti români…", etc, etc…Cea mai mare dificultate : "operatiunea" de restabilirea a cronologiei ; Francezii ridicau din umeri, în sensul cà nu conteazà acest "detaliu" - dupà atâta amar de timp ; opinie împàrtàsità si de Gabriela Adamesteanu : si ea era de pàrere cà asta nu avea însemnàtate - importan†à capitalà avînd acum alegerile din România (eram în octombrie ‘96) ! Apoi cum ea e olteancà, nu are a se amesteca în treburile interne ale rusilor (Ucrainenii încà nu erau la modà…)
Autorii C
àrtii negre din 1945, vorbind pe larg despre masacrarea evreilor din teritoriul Basarabiei, al Bucovinei de Nord "invadate de armata monarhistà românà dupà 22 iunie 1941", se pàzeau ca de foc de a produce date si a pomeni interludiul sângeros dintre 28 iunie 1940, când acele teritorii fuseserà invadate de armata sovieticà si 22 iunie 1941, când armata românà le liberase. Dupà ei, motivul actelor de barbarie ale Românilor : antisemitismul constitutiv si anticomunismul visceral.De c
âte ori am avut prilejul am afirmat cà, dacà România doreste sà intre în rândul natiunilor civilizate, europene, este imperativ necesar sà recunoascà (pe lângà persecutarea etniei germane, dupà 23 august 44 ; pe lângà abandonarea, persecutarea, tràdarea, vinderea Românilor refugiati din Bucovina de Nord si din Basarabia, începînd din iunie 1940) - tentativele de lichidare a douà comunitàti etnice : Tiganii si Evreii, în timpul ràzboiului în Est.Din nefericire, nici dialogul rom
âno-român nu este posibil : ai nostri invocà, pe lângà argumente cronologice (adevàrate), altele ca : "dreptul solului", "nerecunostinta evreilor", "exagerarea numàrului victimelor", "aroganta lor, ca auxiliari ai ocupantului rus", etc., inacceptabile, nerezonabile, desi nu întru totul false.Nu-mi imaginez c
à voi stabili eu adevàrul-adevàrat, însà voi încerca sà rezum conflictul de dupà revolutia bolsevicà :-
în 1917 România se afla într-o situatie militarà, economicà, psihologicà dramaticà - înghesuità, încoltità în refugiul din Moldova ; Evreii, în majoritate, erau cu inima alàturi de Revolutia Bolsevicà, càreia i-au furnizat un mare numàr de agitatori politici, de "cadre supe-rioare" politice, politienesti, militare (vorbesc de cei nativi din România si din Basarabia);-
în 1918, când Basarabia s-a declarat autonomà, independentà - apoi sà se alipeascà la Patria Mumà - Evreii din România, din Basarabia, din Rusia sovietizatà au intrat în conflict acut cu statul român, cu Basarabenii din Sfatul Tàrii, în fine cu "ideea nationalà" opusà celei a internationalismului pronat de comunisti - dintre care foarte multi evrei ;- dup
à 29 decembrie 1919, când Parlamentul român consfinteste unirea Transilvaniei, a Bucovinei si a Basarabiei, Evreii din România ca si cei din Rusia sovieticà sunt în dezacord violent cu acest act si, uitîndu-si internationalismul comunist, pledeazà pentru o Basarabie fàcînd parte din… natiunea rusà ;- constituirea PCR
în 1921 : a fost, în fapt, oficializarea ofensivei rusesti împotriva României Mari - în cadrul acestei campanii (si) militare, Evreii de pe ambele maluri ale Nistrului au jucat un rol considerabil - si nefast.Din 1938, guvernele rom
ânesti iau màsuri discriminatorii împotriva evreilor, iar de la venirea la putere a Statului Legionar (14 septembrie 1940), antisemite.Vor, nu vor Ilia Ehrenburg si Vasili Grossman,
în Cartea neagrà, totusi :– data de 28 iunie 1940 (când URSS ocupà Basarabia si Bucovina de Nord) a fost anterioarà datei instauràrii statului national-legionar (am mai spus, dar repet : în 14 septembrie acelasi an), când au început persecutiile caracterizate împotriva evreilor din România) ;
– cu voia lor, anterioarà si datei de 22 iunie 1941 (izbucnirea ràzboiului în Est), când foarte multi evrei din Basarabia si din Bucovina de Nord, au fost arestati, încarcerati, deportati - asasinati.
Am f
àcut aceastà elementarà precizare (reasezarea cronologicà a evenimentelor), pentru cà Ehrenburg si Grossman pretind cà "severitatea" (?) cu care i-au tratat sovieticii pe "càlàii din Jandarmerie si din Sigurantà", în Basarabia, nu a fost decât o pedeapsà "de avertisment" - ca urmare a crimelor comise de acestia "dupà invadarea teritoriului sovietic"!Adev
àrat : persecutiile sistematice împotriva evreilor încep dupà data de 14 septembrie 1940 (venirea la putere a legionarilor si a lui Antonescu), culminînd cu rebeliunea legionarà care a provocat moartea si a unor evrei - însà violente, sistematice împotriva întregei comunitàti, au fost semnalalte dupà 22 iunie 1941, atunci când, liberate fiind Basarabia si Bucovina de Nord au fost constatate atrocitàtile comise de bolsevici în teritoriile ocupate, între 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941.Sà vorbim de câteva din faptele unor evrei începînd de la 28 iunie 1940 :
La Chisinàu : din chiar ziua de 28 iunie 1940 : Etea (Petia ?) Beiner, doctorul Derevici, avocatul Steinberg - locuitori ai orasului - au fost primii care si-au manifestat pe stràzi bucuria de a fi fost liberati de români, agitînd listele negre (alcàtuite de cine stie când) ;
- tot ei s-au aflat atât în fruntea bandelor care i-au atacat pe refugiatii ce încercau sà iasà din oras, pentru a se îndrepta spre Prut - o coloanà alcàtuità din functionari si din teologi ;
- la îndemnul si exemplul celor trei, "populatia pasnicà îndignatà" - alcàtuità din evrei - avea deja pregàtite : pietre, bâte, vase cu uncrop, oale de noapte, pline : refugiatii au fost bàtuti cu pietre, opàriti, ciomàgiti, dezbràcati, scuipati, stropiti cu fecale (pe teologii càzuti la pàmânt, femeile doar mimau sau chiar urinau cu adevàrat) - apoi târîti si închisi în clàdirile Facultàtii de teologie, unde sovieticii amenajaserà fulgeràtor una dintre închisori, "specializatà" în, mai cu seamà, ostasi ràpiti în timpul retragerii ;
- aceiasi (Beiner, Derevici, Steinberg) s-au aflat în fruntea haitelor de enkavedisti care, în urmàtoarele zile au operat mii de arestàri - dupà listele lor negre.
La Tighina : în 28 iunie 1940 avocatul Glinsberg a împuscat, demonstrativ, în stradà, doi functionari ai prefecturii ;
- acelasi, împreunà cu alti evrei l-au prins pe preotul Motescu, i-au tàiat limba si urechile, în plinà stradà, l-au dus în altarul bisericii si i-au dat foc - în foc a sfârsit si preotul si biserica ;
La Soroca : avocatii Fluchser si Picraevski (si ei autori de liste negre) au împuscat în stradà, la 28 iunie 1940, mai multi functionari superiori, avocati, ofiteri români ;
La Cetatea Albà : autorii de liste-negre Burman si Zuckermann i-au împuscat în stradà pe Eusebie Popovici si pe Nicador Maleski, preoti ;
La Orhei si în satele învecinate : Popàuti, Oliscani, Isacova bande de evrei cu steaguri rosii au ucis preoti, strigînd :
«Vrem Moldova pânà la Siret !»
(N-o fi momentul, dar nu mà pot stàpâni : de ce nu strigau - cà tot împuscau ei popi ortodocsi : «Vrem Moldova pânà la… Atlantic !», desi nici «pânà la Pacific" n-ar fi stricat).
La Cernàuti - încà din 27 iunie 1940 (ce precocitate !) evreii au alcàtuit un "comitet popular" condus de Sallo Brunn, care s-au autonumit primar ; împreunà cu Glaubach (proaspàtul adjunct) au pornit în fruntea bandelor de evrei càutàtori mai cu seamà de preoti, de studenti la Teologie, de profesori, de înalti functionari - ca sà-i ucidà (ceea ce au si fàcut).
În iulie 1941, dupà liberarea Chisinàului, în curtea consulatului italian - unde NKVD-ul îsi stabilise sediul - au fost dezgropate 80 cadavre, în majoritate neidentificate, într-atât fuseserà mutilate (membre, capete tàiate), batjocorite (organe sexuale în gurà), arse în timpul "anchetei" la flacàrà, cu acizi. Dupà resturile de îmbràcàminte, s-a dedus cà martirizatii fuseserà preoti, elevi, ceferisti (dupà chipie);
Tot atunci s-a constat cà în subsolurile Palatului Mitropolitan fuseserà amenajate celule individuale în care erau anchetati "indivizii cei mai periculosi";
Pentru a nu lungi pomelnicul macabru, câteva cifre :
- La data de 7 septembrie 1941, la Chisinàu au avut loc funeraliile nationale ale celor 450 persoane gàsite în gropile din curtile consulatului italian, Palatului Mitropolitan, Facultàtii de Teologie - multe ràmase neidentificate din pricina mutilàrilor.
În doar un an de ocupatie bolsevicà (iunie 1940 - iunie 1941), s-au înregistrat, în afarà de cei cca 300.000 refugiati în ce mai ràmàsese din România - în jur de 30.000 arestati (apoi : împuscati pe loc, deportati, morti în detentie, dispàruti) ;
În Basarabia, pe lângà secerisul rosu al oamenilor - re-repet : doar într-un singur an 1940-1941 - au fost dinamitate, incendiate de autoritàtile sovietice : 42 biserici, 28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 ale autoritàtilor.
La aceaste crime împotriva românilor din Basarabia si Bucovina de Nord au participat cu zel (si, sà recunoascà : cumplit de eficace) foarte multi evrei, unii numiti de noua autoritate ca directori de scoli, de institutii, de colhozuri, sovhozuri, etc., cei mai multi voluntari, lucrînd în aparatul politico-represiv : partid, sindicat, militie, NKVD.
Iar pentru cà asa este istoria fàcutà : dupà retragerea sovieticilor din Basarabia si din Bucovina de Nord, din iulie 1941, criminali ca Beiner, Derevici, Steinberg, Fluchaser, Picrasevski, Glinsberg, Burman, Zuckermann, Brunn, Glaubach - si altii si altii (chiar si marii rusi care voiau «Moldova pânà la Siret !!») au sters-o în furgoanele Armatei Rosii, nu au ràmas pe loc, sà dea, ei, seama de faptele rele - iar oalele sparte le-au plàtit coreligionarii lor, nevinovati - ba unii (negustori, bancheri, sionisti), victime ale bolsevicilor…
Dar chiar dacà cei ce scriu istoria dupà cum le place ar scrie-o fàrà a manipula cronologia - ce-ar fi ? Ar fi pedepsiti si marii-vinovati, criminalii dintre evrei, aflati de ani buni la adàpost în Lumea Capitalistà: în Israel, în Franta, în USA ?
Din pàcate, nu.
Ceea ce nu înseamnà cà cei care pot da glas indignàrii - sà tacà.
Vorba mea :
«Dacà tac, mà doare si mai tare».
Paris 15 mai 1998
4. C A P I T U L A R Z I I
Si cei mai lucizi, mai sobri consemnatori de istorie fatà cu câte un eveniment… se opresc, trag aer în piept, se lasà pe spàtarul scaunului :
«Si dacà…?»
Nimic mai firesc, mai omenesc : sà vrei altfel, sà corectezi aceasta, sà propui mai-bunul - prin : si dacà…?
Nu s
ânt istoric, nici lucid, nici sobru (de obiectiv, sà nu mai vorbim), deci îmi iau voie de la mine însumi sà lucrez trecutul cu viitorescul dacà. Fireste nu folosesc aceastà cheie decât pentru a descuia portita probabilului favorabil mie si comunitàtii mele, în nici un caz contrariul.Înarmat cu dacà, atac hotàrît un eveniment care, pe lângà faptul cà a schimbat viata (în ràu, fireste), a mai bine de o cincime din populatia de atunci a României, a atras atentia asupra unei carente constitutive a Românului :
Momentul 26 iunie 1940.
N-au decât sà argumenteze-demonstreze demonstrator-argumentatorii cà :
- nu puteam rezista colosul rusesc, disproportia militar
à fiind coplesitoare ;- nu mai beneficiam de protectie international
à : garantele noastre erau, fie învinse si ocupate de Germania, ca Franta, fie în derutà militarà si psihologicà (Marea Britanie) ;- singurul aliat : Germania, era totodat
à aliatul dusmanului nostru, URSS.Concluzie : nu aveam alt
à cale decât supunerea, acceptarea grelelor conditii rusesti - pentru a evita un "adevàrat" dezastru …M-am mai rostit despre aceastà Cedare (care nu a fost doar teritorialà si doar a Basarabiei si a Bucovinei de Nord), într-un text inclus în Jurnal pe sàrite.
Nimeni nu neag
à adevàrul argumentelor în favoarea cedàrii. Însà istoria nu este matematicà, iar adevàrurile ei nu sunt totdeauna si adevàrul, fiindcà mai existà un supraadevàr : demnitatea unei comunitàti.Este adevàrat : nu eram nici màcar corect pregàtiti din punct de vedere militar (cum a explicat, în Consiliul de Coroanà, generalul Tenescu). Dar dacà acesta era un adevàr, pot pune o întrebare adevàratà : De ce ? De ce armata românà era nedotatà, nepreparatà - doar ultimul dintre români stia la ce ne puteam astepta de la vecinul oriental, încà din 1917, de la cel occidental din 1919, iar "semnele" nu lipsiserà în cele douà decenii de pace ? De ce armata tàrii nu era corect pregàtità si dotatà ?
R
àspuns : din pricina tembelismului guvernantilor succesivi si a hotìilor administratorilor bugetului armatei ;Tragic de adev
àrat : Franta si Anglia nu mai erau în màsurà sà ne garanteze hotarele (las’ cà le garantaserà pe ale Cehoslovaciei, în ‘38…), însà marii strategi români ce fàcuserà : nu introduseserà în calcul si aceastà ipotezà de lucru ? Nu le trecuse prin cap cà Stalin va încerca sà tragà maximum de foloase cu minim efort ? Dar trebuiau sà fie în alertà màcar de la 1 septembrie 1939, când izbucnise ràzboiul - cu ce se ocupau cârmacii de atunci : îsi fàceau cruci, rugîndu-se :«Du-l, Doamne, la Ploiesti !» ?
În fine : nu stiau guvernantii nostri de pactul Stalin-Hitler din 23 august 1939 ? Sà admitem cà nu cunosteau amànuntele prevederilor - dar liniile mari ? Era asa de greu de înteles cà atunci când doi ticàlosi fac-pace, o fac pe spinarea celor din jur sau aflati între ei ?
Constat
înd tembelismul actualilor conducàtori ai nefericitei Românii, amestecat cu o funciarà necinste, cu o naturalà înclinare spre compromisul imediat si gàinàresc, întelegem blestemul de a fi români condusi, nu, Doamne-fereste, de unguri ori de bulgari ori de ovrei, nu!, ci de guvernanti d-ai nostri, daco-romani, capabil sà-ti dea tie, frate, cu bâta-n cap (ori cu-un pietroi), sà-ti fure batista (dac-o ai si pe aceea, vorba lui Vitner - apoi sà râzà !, ca un tâmpit !, ca un miner din 13-15 iunie 1990) - însà neînstare sà pàzeascà o gâscà !Normal - se mai spune : la mintea rom
ânului (?) - ar fi fost ca în acel 26 iunie 1940, fatà cu ultimatumul sovietic, majoritatea (dacà nu totalitatea) celor din Consiliul de Coroanà sà se fi declarat pentru respingerea diktatului si pentru rezistentà.Da de unde ! Din cei 26 prezenti doar 6 : Iorga, Ciobanu, Iamandi, Dragomir, Traian Pop, Urd
àreanu au fost pentru pàstrarea demnitàtii ! Ne-românul, neamtul Hohenzollern, a fost silit sà se încline "majoritàtii" capitularde ! Catastrofalul Carol al II-lea, cel care ne adusese numai belele, se declarase pentru rezistentà, în timp ce Românii nostri din mosi-stràmosi : Argetoianu, Mironescu, Angelescu, Gigurtu, Bentoiu, Tàtàràscu, Giurescu, Ralea, Petre Andrei… - si generalul Florea Tenescu - pentru cedare.C
à tot nu mai este nimic de fàcut, sà lucràm cu dacà :Dac
à în Consiliul acela n-ar fi fost majoritari lichelele, oamenii fàrà coloanà vertebralà, indivizii imorali si fricosii ca Giurescu, Ralea, Tàtàràscu, Argetoianu si s-ar fi optat pentru rezistentà - ce s-ar fi întâmplat ? - iatà ce :a. Rusia ne-ar fi zdrobit
în trei zile, nu s-ar fi multumit doar cu Basarabia si Bucovina de Nord, ci si cu… «Moldova pânà la Siret !», cum cereau prietenii nostri, Evreii din Popàuti, ba ne-ar fi înghitit întreaga tarà ;Sau :
b. Rusia ar fi p
àtruns în Basarabia, chiar si pânà la Siret - dar, în fata Românilor care rezistau invaziei…, s-ar fi oprit ; s-ar fi retras - dacà…Pe ce mà rezem în acest dacà ?
Pe un argument la
îndemâna oricui : petrolul. Pe un argument ne-folosit de cei care aveau în grijà integritatea (si bunàstarea) României: oamenii politici ; cei care ar fi trebuit, nu doar sà guverneze, dar asa, màcar din când în când, sà gândeascà normal. Sà fi fost un efort peste puterile lor de giuresti, argetoieni, gigurti, tàtàresti - si tenesti ?În acel prim semestru al anului 1940, oricât de importante fuseserà victoriile nemtesti, se stia : spatiul vital càutat nu era de gàsit în vest, nici în nord - ci în Est ; conflictul cu URSS era ineluctabil. Or în campania de Est, masina de ràzboi germanà avea nevoie de petrol - iar în acel moment (si pânà a ajunge la Caspica) cele mai însemnate rezerve de se aflau în România, în arcul carpatic dintre cei doi B : Bacàu-Bàicoi.
Despre aceste z
àcàminte de petrol vor fi aflat si tàtàrestii ; despre planul englez (pus la punct, în stare de functionare) de a sabota puturile în caz de conflict defavorabil, vor fi stiut chiar si tenestii.Întrebare : de ce, fatà cu ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940, România nu a avertizat Germania : în caz de invazie sovieticà, petrolul românesc va lua foc ?- se stia : un put betonat avea nevoie de câteva luni bune pânà sà fie repus în functie.
Aceasta a fost o
întrebare. La ea Românul tembel ràspunde :«Nu m-am gândit…»
Deci, nu s-a gândit nici la incompatibilitatea negânditorului cu functia de guvernant.
Azi-m
âine, o sà-i auzim pe alde Severin, Petre Roman, Zoe Petre, Babiuc, Ciausu, Plesu, Constantinescu - si întreaga echipà de gânditori-cu-bratele-si-cu-picioarele de la revista 22 explicînd, în legàturà cu Tratatul cu Ucraina :«Nu ne-am gândit…» - cà, dacà se asterneau pe gândit, i-ar fi durut capul - si le-ar fi càzut.
M
àcar de s-ar fi gândit - dacà nu la milioanele de români abandonati Rusului (fie el si ucrainean) - tot la… petrol, cel din platforma continentalà a Màrii Negre si din jurul Insulei Serpilor.Dar dac
à nu s-au gândit… - cum sà le ceri imposibilul ?Auzi ! S
à mai si gândeascà !Nu-i destul c
à asudà, conducînd trebile României eterne ?
Paris 16 mai 1998
5. Complexul pesterii
Nu este vorba de pesterea lui Platon, ci de una carpatinà, folosità ca adàpost de indivizi, de familii, de clanuri - de comunitàti. Cu timpul oamenii au iesit din caverne, si-au scobit bordeie, si-au ridicat case, chiar case-peste-case - însà au ràmas cu mentalitate de pesterà.
Care se rezum
à astfel : individul care pleacà din comunitate - e bun plecat : chiar de se mai întoarce, considerat… tràdàtor, "stràin" - nu mai gàseste loc în pestera natalà.Cronologic, primii
"fugari" fuseserà cei care, de teama de a nu fi arestati de comunisti, fugiserà de-a acasà, din sat, din oras, ascunzîndu-se în pàduri, în munti. Nu putini dintre ei îsi fàcuserà ascunzàtori chiar în casa pàrinteascà, în surà, în pivnità, în gràdinà - aceia erau "îngropatii" ; în fine, cei care zidàreau, "furînd" din câte o odaie un spatiu-fâsie rar mai lat de un metru, ori prefàceau o debara, un unghi mai greu observabil, în ascunzàtoare - aceia erau "înziditii". În mare, si ascunsilor li se spunea : fugari.Dupà ce partizanii au fost lichidati - în anii 60 - fugari li s-a mai spus celor care, într-adevàr, fugiserà din România, trecînd frontiera, pentru a ajunge în Occident. La acestia exista o legàturà între numire si numit. Însà si celor care, profitînd de o càlàtorie în Occident…, ràmàseserà acolo, tot fugiti li se spunea. Astfel vorbeau, nu doar securistii, ci si anticomunistii.
De pild
à pictorul Sorin Dumitrescu publica în 1990, în primul numàr din revista Memoria, amintiri despre sculptorul George Apostu, vizitat, "înainte de revolutie" la atelierul lui de la Paris. Dupà Sorin Dumitrescu, Apostu i-ar fi spus :«Bre, nea Sorine, eu nu-s fugit ca àstia, eu sânt un om necàjit…».
Dac
à este adevàrat ce spune pictorul, asta vine asa : sculptorul, temîndu-se de eticheta : "fugit" pusà de securisti si de asimilati, nu o… refuzà (eventual explicînd motivul), ci… o paseazà, pe sest, altuia (care nu bagà de seamà). Pentru sine, revendicà statutul de… om-necàjit (de parcà ar fi fost singurul necàjit, dintre "fugiti" - dar, cum noi sântem bàieti cititi, si l-am lecturat, cum se spune acum, chiar si pe Camil Petrescu din piesa si romanul realist-socialist-troglodist cu Bàlcescu, acolo erau "tàrani obiditi"…).O fi poetic-spus, dar egoist ; si fals. Eventuala deficient
à (poeticà) de exprimare nu trebuie pusà pe seama faptului cà - nu în-tâmplàtor ! - materialul sculptorului Apostu (ca si cel al pictorului Dumitrescu) nu este cuvântul.
Desi scriitor (si deloc oarecare !), nest
àpânind limba românà, Nicolae Breban folosea - îi mai scapà si astàzi - termenul : "fugiti" pentru a-i desemna, nu doar pe acei români care, dintr-un motiv sau altul, nu se mai întorseserà în România, dintr-o càlàtorie ; pe emigrantii germani si evrei - dar chiar si pe aceia care, dupà evenimentele din România din decembrie 1989, plecaserà din tarà, sà-si caute norocul aiurea. Nu este deloc ciudat - la Breban : mai întâi, pentru cà el, desi nepot de popà unit, este, structural, un… aparatcik, intrarea lui în C.C. nefiind nici întâmplare, nici dorintà de càtàrare pe scara-socialà comunistà (era si aceea, dar nu dominantà). Ci pentru cà acolo îi era locul - iar limbajul folosit îl tràdeazà (sà-i fie citite interviurile din ultima vreme !). În al doilea rând, lui Breban nu-i plàcea deloc atunci când era numit "navetistul de serviciu", acela carele, înainte de 89, càlàtorea în triunghi între Bucuresti, München, Paris, cum numai Pintilie, Cernescu, Sorescu (si Blandiana - înainte de 89) càlàtoreau. Deci, el refuza eticheta - adevàratà - de navetist, întorcînd "insulta", zicîndu-le "fugari, fugiti" tuturor exilatilor - cu exceptia sotiei sale.Unii, printre care si eu,
îi mai spuneau : curluntrist : venea la Paris, scria o carte-cinci, se întorcea frumusel la Bucuresti, unde povestea buducilor si grosanilor "exilul" sàu, dupà care mai publica o carte, la Bucuresti, mai lua un premiu (la Bucuresti), era sàrbàtorit oficial - la Bucuresti…. Asadar, termenul : "navetist" îi venea ca o mànusà : în primàvara anului 1977, dupà ce l-am invitat sà se alàture miscàrii pentru drepturile omului si de solidaritate cu Charta 77, el a motivat cà are de scos o carte. Dupà aceea am aflat cum anume a publicat, atunci, Bunavestire : i-a anuntat pe prietenii si tovaràsii sài Burticà si Plesità (atunci ministru al Securitàtii) cà, dacà nu i se editeazà romanul si nu i se dà pasaport permanent, el… face ca Goma - ba chiar si mai si !Face ca Goma - ba chiar si mai si
… De fiecare datà când, câte un scriitor fost-si-actual (în prezentul-actiunii) comunist : Eugen Barbu, Desliu, Geo Dumitrescu, Jebeleanu - si Breban - aveau câte "o problemà" (care, altfel, n-ar fi putut càpàta rezolvare), îi amenintau pe tovaràsii lor de mai-sus cà ei, dacà nu li se dà satisfactie, fac ca Goma - ba chiar mai mult decât atâta… Desigur, numai pentru cà…, pânà la urmà li se rezolvase acea problemà, nu-si puseserà amenintarea în aplicare… Iatà, Breban : el îsi zicea "exilat", familia i se afla la München, nevasta la Paris (ne-fugità !), iar el continua sà existe ca scriitor în Republica Socialistà România a lui Ceausescu : i se publicau càrtile, era inclus în antologii, în manuale, în dictionare - nici vorbà sà fie scos din biblioteci si din… memorie, ca toti scriitorii, nu doar "fugiti" aceia, ci si emigrati în Germania Federalà, în Israel…Bietul Apostu, Dumnezeu sà-l ierte : la alde Breban se va fi gândit, cu omeneascà gelozie, atunci când îi spusese lui Sorin Dumitrescu (dacà-i va fi spus - de ce nu ?) cà el nu-i fugit ca àstia (corect : nu voia sà fie considerat, la Bucuresti, ca àstia), pentru cà "àstia", printre care, vai, si el, nu mai puteau sà se întoarcà în tara lor, când aveau chef - ca Pintilie, ca Cernescu, ca Giurchescu - ca Breban.
Rezult
à cà nu doar activistii, ci si anume persoane cultivate gândesc pestericol - iar Breban, el însusi un iesit-din-cavernà, continuà sà-i trateze pe cei care nu aveau, ca el, voie de la primàrie, sà se întoarcà ("din exil" ! - deci : sà facà naveta, nu ?) - de "fugari"…
Complexul pesterii este propriu acelor daco-romi convinsi cà buni-români sunt doar ei, cei care n-au iesit din groapà, din grotà, din stânà, din sat, din târg - din tàrisoarà ; ei, care "au ràmas pe baricade" (sà fie întrebati : în ce pozitie, ràmânerea aceea : în genunchi ?, pe burtà, cu capul acoperit?, pe spate, gata sà plàteascà astfel dreptul de a nu fi lichidat ?) ; sà lupte, ei, împotriva comunismului "la fata locului" (cam ca Alexandru George, vânjosul combatant antibolsevic - dar care nu se deconspira - «Ce, eram tâmpit ?»). Dacà ai avea curiozitatea (sadicà) sà cercetezi la fata locului, ai afla cà luptàtorul nu luptase împotriva niciunui activist, niciunui securist (ce, era sà se ia la bàtaie cu unchiul, cu vàrul, cu fratele, cu sora ?), dar, dacà acum este moda revolutiei, a revolutionarilor, a rezistentei (prin orice, chiar prin agri-… culturà), de ce nu ?
Asadar, trebuie s
à întelegem : pestera aceea este locul în care nu (mai) pàtrunde nici un înstràinat, nici o veste din stràinàtate. Noi sântem de-aici, noi sântem cei mai bravi, cei mai dati dracului, nàscuti gata-fàcuti (si, în acelasi pret, ortodocsi !, ca Nae !) - sà nu ne vinà "altii", din "altà parte" sà ne-nvete pe noi ce sà facem - dar mai ales… ce sà fi fàcut…
Dupà aparitia primelor 3 volume din Jurnal, anul trecut, un istoric literar din Oradea, colaborator asiduu - si credincios, cum numai un ardelean poate fi - al Fundatiei Buzurale Cândìa, indignat de "înjuràtu-rile" mele în directia Buzura, Blandiana, îmi recomanda, în Familia, urmàtorul remediu :
"…sà se întoarcà în tarà, sà lucreze împreunà cu noi, sà aibà succese cu noi, sà greseascà cu noi…" - subl. mea, P. G.).
Nu i-am r
àspuns - ce sà-i fi spus : cà el (cu Buzura-al lui) n-are decât sà greseascà sànàtosi ! : o va face, sânt convins, foarte bine ! Eu plecasem din pesterà - si cu sufletul, dupà ce trupul îmi fusese alungat din tara si a mea, tocmai, ca sà nu gresesc "împreunà" cu persoane ca Simut si ca Buzura (de Blandiana ce sà mai vorbesc !).Atunci c
ând voi dori sà mà întorc în România, sà fie sigur : n-am sà cer bilet de voie nici lui, nici Buzurài-Dodà, nici lui Petre Roman, nici lui Constantinescu, nici Zoepetrei - nici chiar tovaràsei lor, Carmen Firan.Si nici lui Mircea Dinescu :
În primele zile ale lui ianuarie 1990, când bunul sàu prieten Dorin Tudoran se întorsese din România, dupà ce se epuizaserà saluturile si întrebàrile de circumstantà («Ce mai face sotia, ce mai face copilul ?»), Poetul si Tancheta a(u) trecut direct la chestiune :
«Si, altfel, Dorine, când te-ntorci tu la tine, la Washington ?»
Aceastà întrebare nu a fost - în mod exceptional - pusà în glumà de legendarul glumet din Slobozia.
Iar aceast
à întrebare-interpelare este una pestericolà.
Paris 17 mai 1998
6. Agenti literari
Neîndoielnic : o literaturà scrisà într-o limbà cvasiconfidentialà ca cea românà va întâlni dificultàti considerabile în promovarea ei în tàri occidentale, tradusà în limbi de largà circulatie. Pentru a înfrânge handicapul este nevoie, fie de o politicà de promovare - ceea ce presupune un guvern luminat, avînd ambitii luminàtoare (si cu fonduri pe màsurà), fie de câtiva "agenti literari" activi, inteligenti - si, în cazul în care sunt ei însisi scriitori, neapàrat altruisti.
Rom
ânia nu a avut o asemenea politicà, initiativele de traducere si publicare în edituri prestigioase au depins exclusiv de rangul politic al cutàrui scriitor (Beniuc, Stancu, Popovici, Ivasiuc): acestia practicau trocul cu tàrile fràtesti : «Mà publici în bulgarà, te public în românà», ori, ca Stancu, cheltuind sume importante, în devize, pentru a convinge un Albin Michel sà-i editeze o traducere fàcutà la Bucuresti (ba chiar la Uniunea Scriitorilor - asa s-au confectionat "sandalele de aur" ale Descultului). Începînd din anii 70, câteva individualitàti (feroce… individualiste), stràbàtînd lumea în lung si-n lat - Marin Sorescu, Ana Blandiana - pe unde au trecut, si-au promovat propria persoanà si propriile volume, nici din gresealà vreo carte a unui contemporan.Îmi amintesc cu neplàcere, întâlnirea din octombrie 1990 cu Hubert Nissen, directorul proprietar al editurii Actes Sud din Arles : eram în curs de a làuda calitatea unor càrti românesti ce ar fi meritat traduse si ajunsesem la Gabriela Adamesteanu ; când pledam mai cu foc, s-a apropiat prelins, Ana Blandiana cu umbrela ei, Rusan. A auzit ce se vorbeste, a înteles cà eram în toiul unei pledoarii… Ei bine, ce a fàcut Ana Blandiana ?: a prins a se alinta sonor, a se pisicì, a mieuna, astfel ca Nissen si cei din jur sà întoarcà privirea - ca sà vadà ce se întâmplà - si, imediat ce atentia a fost distrusà, spartà - sà se propunà, editorial pe sine ; si numai pe sine !
Sorescu avea alt
à metodà : el nu se introducea sonor, mâtâit, ràzgâiat, fàcînd zâmbre si dînd din pleoape ca poeta de la curtea lui Gogu ; el vorbea în soaptà, riscînd sà nu-i fie auzite primele cuvinte : cel din fatà devenea atent, îsi apleca urechea la gura lui Marin cel Sorete. Tacticà infailibilà : fiecàruia îi povestea cât de persecutat este el în România : nu i se publicà volumele, nu i se distribuie, nu a primit cutare premiu, este amenintat cu expulzarea din manualele scolare, nu i-au mai dat pasaport de cinci ani… Occidentalul, politicos, nu îndràz-nea sà-i atragà atentia cà îl întâlnise pe acelasi Merin Persecutete acum douà sàptàmâni la Anvers, în urmà cu douà luni la Londra, iar anul trecut la Tokyo (dimpreunà cu Blandiana)…Inutil s
à spun cà acesti doi buni poeti se considerau si unicii de expresie românà - din acest motiv nu se cunoaste un singur autor de versuri recomandat, în Occident, de ei (repet : recomandat în vederea traducerii, nu si în a editàrii).Dealtfel, aceasta este tr
àsàtura nationalà a scriitorilor români càlàtori : de a se promova numai pe ei însisi, de a vorbi numai de propria-le productie.Din generatia mea un singur scriitor rom
ân si-a tràdat… determinarea : Tepeneag. Stiu motivul : era tânàr la sfârsitul anilor 60, a ràmas tânàr pânà azi (în ciuda îmbàtrânirii…, cum ar spune un tovaràs). Càlàtorind în Franta printre primii dupà "deschiderea" din 1965, beneficiind de umàrul unui Miron Radu Paraschivescu, aflat atunci în cea mai bunà fazà a lui, Tepeneag a fàcut ceea ce a fàcut pentru ai sài si pentru literaturà, nu din… generozitate (nu e generos din fire), ci pentru cà… asa era normal sà facà : sà se agite, sà recomande, sà "împingà" productiile - întâi ale prietenilor, apoi ale colegilor…Mà întreb ce brânzà ar fi fàcut dacà i s-ar fi încredintat - oficial, cu mijloace în consecintà - soarta literaturii române peste hotare. Nu cred cà ar fi fàcut mai multe si mai bune. Poate cà mà însel, însà îl judec dupà fapte, iar faptele lui sunt prozatorii si càrtile lor - pentru care Tepeneag a dat din mâini si din picioare si din gurà si din coate - în ordine cronologicà : pentru mine (am mai spus, am s-o mai spun), pentru Sorin Titel, pentruVirgil Tànase.
Dar electronul liber care a fost (bine-ar fi s
à mai fie) cel mai rotund se exprima printr-un periodic. Pe atunci (la începutul anilor 70) cunostea foarte bine acest adevàr : polarizatoare, stimulentà este o revistà (eh, si o editurà…), nu o… uniune de creatie cum a vrut, dimpreunà cu Breban, în vara lui ‘89 ; nici màcar un cenaclu (a existat si asa ceva). A scos acea revistà : Cahiers de l’Est si a fàcut-o bine, chiar de au existat si nemultumiri (prima serie a functionat cu bani de la Comitetul National Român, încredintati Sandei Stolojan, Monicài Lovinescu si lui Virgil Ierunca - pentru a promova, în occident literatura românà - si nu "cea din Est"). Dacà editorial a putut "împinge" proza prozatorilor, prin revistà a propus poezia poetilor, cu precàdere onirici (Dimov, Mazilescu, Turcea sunt buni poeti, fiindcà sunt poeti?; pentru cà sunt onirici ?).De atunci au trecut treizeci de ani, nimeni altul nu a mai f
àcut pentru literatura românà în stràinàtate cât a fàcut Tepeneag. De aceea, dupà 89, va fi fost el atât de pornit împotriva lui Paleologu si a lui Virgil Tànase : primul a fost numit de Iliescu ambasador, al doilea tot de Iliescu, pus sef al Centrului Cultural de la Paris - si nu Tepeneag, care… În asta s-a înselat, si-a umbrit faptele lui cele bune, dînd de înteles cà fàcuse ce fàcuse, doar pentru a fi ràsplàtit - ei bine, oricât de greu îi va fi venit, vàzînd cà persoane inactive (ca sà nu spun mai mult…) au primit scaune, iar el nu…, ar fi trebuit sà se stàpâneascà, sà nu se înece ca tiganul la mal : solicitîndu-i (si în ce termeni !) lui Iliescu sà-i restituie cetàtenia luatà de Ceausescu, Tepeneag a comis greseala vietii sale : l-a legitimat pe Iliescu - deci si pe numitii lui Iliescu : Paleologu, Tànase, Plesu, Ion Pop, Igna si altii asemenea…- iar frecventarea, în România, a Palatului Cotroceni, aici la Paris, a Centrului Cultural nu au aranjat defel lucrurile.Ca beneficiar al demersurilor lui Tepeneag, c
ând am avut ocazia (începînd de la prima càlàtorie în Occident, în iunie 1972), am recomandat editorilor mei pe alti scriitori - care nu-mi erau prieteni, nici colegi de grupare literarà ; Bànulescu, Breban, Buzura. Din 1977, când m-am stabilit definitiv în Franta, i-am re-recomandat pe cei pomeniti mai sus, la care s-au adàugat : Gabriela Adamesteanu, Plesu, Liiceanu. Cu acestia nu am reusit - însà cu Nedelcovici, da ; cu Constantin Dumitrescu (La cité totale) : da : cu Alexandru Papilian deasemeni.N-am f
àcut decât ce fàcuse Tepeneag pentru mine - cu o deosebire : eu nu am asteptat recunostintà din partea autorilor, nici recompensà din partea… iliestilor de ambe culori.Acesta este si motivul pentru care nu am suferit de gelozie ; n-am declarat c
à regret demersurile în favoarea unor autori ; cà un volum pentru care pledasem, mà zbàtusem ca sà fie publicat… nu merita, fiind cu totul lipsit de calitàti - cum a scris el despre Ostinato.Din informatiile mele, cel putin
în Franta, doar Tepeneag (si cu mine) am recomandat literaturà românà spre traducere si editare. Prin aceasta ne-am… tràdat originea româneascà.I-am amintit pe Sorescu si pe Blandiana, impenitenti c
àlàtori sub Ceausescu, cel care-i persecuta cumplit, dar care erau doar propriii agenti literari, egoismul lor sàlbatic împiedecîndu-i sà vorbeascà de bine pe alti scriitori români (cu exceptia Blandienei : ea îl làuda pe Rusan).Exclusiva autopromovare este floare la ureche fat
à de o apucà-turà generalà a românului de a… elimina un concurent. În materie de literaturà nu este deloc asa cum îsi imagineazà, de pildà, Breban cà, dacà se duce la Seuil si îi explicà redactorului cà Goma este un scriitor nul, cà nu merità a fi tradus si editat de o prestigioasà editurà, rezultatul va fi : Seuil îl alungà pe Goma si, în locul lui îl aseazà pe Breban! Asta fiind conceptia-despre lume-si-viatà a provincialului Breban în ianuarie-februarie 1978, stiind foarte bine cà Goma îl recomandase în 1972 la Gallimard, iar la sfârsitul lui 1977 la Seuil (cu Animale bolnave). Dealtfel vizita lui la editurà fusese provocatà de… acelasi Goma - în casa càruia (cu totul întâmplàtor) Breban locuia, la Paris…Î
nsà Breban nu se afla la prima… recomandare a mea. Se ilustrase, în tandem cu Ivasiuc, pe de o parte la München, la Noël Bernard, càruia îi ceruse sà nu mai facà atâta vâlvà la Europa liberà în legàturà cu Goma (vezi memoriile Ioanei Màgurà) ; pe de altà parte, însotit de acelasi Ivasiuc, a încercat sà-l convingà pe René Coeckelberghs, sotul Gabrielei Melinescu sà nu editeze Gherla - "chestie lipsità de valoare si care face mai mult ràu scriitorilor buni…"Fiindcà am ajuns la Gherla (si la… Stockholm) : încà un cuplu de "scriitori buni" : Toiu si Bàlàità au fost trimisi la Stockholm (de cine?) cu o singurà misie : aceea de a-l determina pe Coeckelberghs sà renunte la publicarea lui Goma…
Iatà-l si pe Buzura, unul dintre recomandatii de mine, la Gallimard. Folosind logistica - si mai ales fondurile sustrase de la Ministerul Culturii, pentru a finanta Fundatia Cândìa (cea pentru export), acest fost argat la curtea lui Gogu Ràdulescu, sogor al securistilor ghin Cluj, avînd binecuvântarea lui Plesu, auxiliariatul lui Iorgulescu, îi amenintà pe amàrâtii de la revistele Basarabia si Contrafort din Chisinàu cà nu le va mai da niciun ban, dacà-i publicà ori comenteazà pe Goma si pe Grigurcu !
Prin asta, romancierul Buzura a dovedit c
à este un adevàrat… agent. Nu literar…Sà încerce Gârnet, Chiperi, Nicolae Popa, Irina Nechit, Em. Galaicu-Pàun sà nege acest nemernic santaj.
Desi, mai stii ? ce nu face omul, pentru ca s
à primeascà ceva bani pentru revistà…
P I R A M I D E
(7) Memoriale
Paris 19 mai 1998
Se umple România de memoriale. Care de care mai justificat - prin cantitatea de suferintà, prin numàrul de victime.
Cultul mortilor : fiecare comunitate
îl are, de când… e vie. La noi, azi : si cele mai serioase înclinàri capàtà un aer de zeflemea.S
à ne amintim de moartea Ceausestilor : în toatà românimea revolutionarà cu voie de la tovaràsul Brucà nu s-a gàsit un singur ins care sà-si manifeste dezaprobarea pentru asasinarea vinovatilor, înainte de a fi spus cine le sunt complicii. Asa cum, doar cu trei zile înainte România vuia de : «Ceausescu si poporul !», în prima zi de Cràciun 1989 România a huit de «Moarte lui Ceausescu!». N-am auzit o singurà voce care màcar sà se îndoiascà de "justitia" sumarà hotàrîtà de Iliescu, Stànculescu, Màgureanu, Roman, Brucan si aplicatà de Sturdza-Voican. Ba chiar dragii scriitori români ce tremuraserà voiniceste pânà mai alaltàieri, veniti la Paris, ca sà ne explice cum rezistaserà ei tiraniei si cu ce si pe unde, când venea vorba de Ceausesti, ziceau, tremurînd : «Trebuia omorît ! N-ar mai fi fost dreptate pe pàmânt dacà l-am fi làsat sà tràiascà !» - iar pe noi, cei ce ne îndoiam de "dreptatea" invocatà, ne priveau cu suspiciune : nu cumva eram ceausisti ?; nu cumva securisti ? (trebuia sà precizez : acestia erau acestea, trei bune scriitoare - în fapt : pre-feseniste).La scurt timp dup
à uciderea ritualà, a început pelerinajul la cimitirul Ghencea… - cu flori, cu lumânàri, cu slujbe - nu m-as mira dacà azi mâine aceeasi românime i-ar sanctifica pe Ceausesti - ce, ar suna urât în calendar : "Sfintii Nicolae si Elena" ? - cà tot l-am luat noi peste picior pe lumetul, pe curvarul de Stefan cel Mare, fàcîndu-l icoanà…Sà ne amintim înmormântarea lui Coposu : aceleasi persoane (devenite personaje…), aceleasi "mase largi populare" ce abia ieri îl împroscaserà cu noroi, si în direct, si între "patru ochii presei" au apàrut cu cealaltà fatà - tot - adevàratà a lor : cea îndoliatà ; nu de la o zi la alta, ci de la clipà la clipà, brusc, au fost ("cu adevàrat") sfâsiate de durere ; fulgeràtor a prins sà urle la lunà natia : biata orfanà… Si, fireste, pentru cà auzise ea undeva, cândva, ceva - cà despre morti numai bine, toatà românimea necrofilà a prins a vorbi despre nesfârsitele calitàti ale defunctului.
N-am s
à mà ràzboiesc post-mortem cu Tatàl României. Am scris negru pe alb ce-am avut de spus, în timpul vietii sale despre relatia sadomasochistà ce-l lega de Màgurenitate ; despre suspecta generozitate cu care a fàcut din "tàrànism" un méaìsm chiar mai structurat decât cel de peste drum, al lui Iliescu si al lui Roman (lipindu-i, tactic, "crestinismul", pentru export prezentîndu-se drept : crestin-democra-tie, a rezultat carpatina-înghetatà-fiartà, de pe urma càreia partidul lui Kohl a ajuns sà finanteze Organul màgurean !) ; despre preferintele-i nociv pentru bàtrâne gloabe (a càror calitate unicà : vârsta înaintatà) si înclinarea pentru juni handicapati din nàscare, lipsiti de personalitate, fàrà umbrà de "activitatea anticomunistà" pe timpul ceausismului, ba dînd dovadà de obedientà oarbà (si vinovatà) fatà de Securitate - si înainte si dupà 22 decembrie ‘89.Însà pentru cà moartea merità respect (nu si mortul !), am gàsit cà spectacolul înmormântàrii a fost de un grotesc desàvârsit si de un desàvârsit prost-gust.
Cred c
à si în asta este de vinà incultura devenità primà naturà a concetàtenilor nostri, lipsa lor repere, absenta de spirit critic a lor. Nici o importantà cà ei "simt nevoia de a-i cinsti pe bàtrâni" - dacà nu le dà prin cap (care ?) cà dorinta lor nu mai are obiect : «Unde ni sânt bàtrânii ?». Ei nu înteleg (cum ?, de unde ?, cine sà-i fi învàtat, dacà popii si scriitorii supravietuiserà în patru labe, prin santuri, prin borti, rugîndu-se si fàcînd textualismus ?) cà vârsta, dacà poate fi garantà a unei experientei de viatà, în nici un caz nu mai constituie si o dovadà de întelepciune, de moralitate.Ba, as zice, dimpotriv
à.Terorismul comunist a fost o masin
à de distrus omul - fizic, psihic, moral ; dintre fàlcile lui s-au salvat doar câtiva insi care fàcuserà mai putinà închisoare, ori erau "neimportanti". Numerosi au fost veteranii care, dacà nu-si vânduserà sufletul în Zarca Aiudului, pentru raiul unui blid de terci ; dacà nu cedaserà ultimei reeducàri (1960-64, desàvârsità de cuplul infernal Cràciun-Anania), atunci capitulaserà lamentabil, dupà decretul de amnistie din 1964, în libertate. Sàtui de suferintà, obositi de închisoare, ràniti de "libertate", îsi spuseserà cà anii ce le mai ràmàseserà de tràit sà si-i petreacà afarà, indiferent de pretul plàtit - oricum, îsi dàdeau singuri curaj, spunîndu-si : comunismul e vesnic, n-or sà apuce ei momentul… scoaterii la luminà a dosarelor de securitate…Ei bine, unii au murit la timp (Stàniloaie, Carandino, Noica) ; altii ba…
Sà contrazicà aceastà afirmatie indivizi ca Quintus, Diaconescu, Tepelea - si încà multi, multi altii, doar dintre "martirii" de puscàrie.
Se umple Rom
ânia de memoriale… Ca totul, la noi, si acestea se fac… româneste:- se alc
àtuiesc comitete compuse si conduse de profitori ai ceausismului (ce-o fi càutînd, peste tot unde e ceva-de-càlàtorit, ceva-de-de condus, ceva-de explicat martira Blandiana cu inevitabilul cruciat-cenusiu Rusan - si el brav combatant antibolsevic ?) - în care se coopteazà, pentru fatadà, un fost detinut - neapàrat dintre cei dubiosi, recomandati de cinstitul Organ ;- se lanseaz
à cereri-de-finantare - fireste, adresate Occidentalilor (dac-au avut nerusinarea sà ne vânzà la Yalta, acum sà plàteascà !) ;- se intr
à în concurentà feroce : Blandiana nu se multumeste doar cu Sighetul (toatà lumea stie - în afarà de toatà românimea : oameni nevinovati au suferit si au murit nu doar la Sighet !), vrea si Jilava, o sà vrea si Aiudul si Pitestiul si Fàgàrasul si Râmnicu Sàrat si Botosaniul si Gherla si Dejul si Târnàveniul si Mislea si Canalul si Minele de Plumb si…Iar în viitorul guvern se va înfiinta, nu un amàrât de sub-secretariat pentru victimele comunismului - ci un minister al memorialelor (condus, fireste, de Blandiana si de poseta ei, Rusan).
La anul si la mai multi an
’ !
Paris 20 mai 1998
(8) N
àscuti ortodocsi…
Dar bine-nteles : avem neapàratà nevoie de o Catedralà a Neamului !
Dac
à ne-am nàscut ortodocsi, cum atât de-adânc ne-a învàtat Nesfârsitul Nae, de ce n-am avea si noi - una pe màsurà ?!Fiindc
à : cine sunt cei mai ardenti partizani ai acestei piramide ? Toatà lumea stie : securistii teologo-legionari, cei care au ei câte ceva de ascuns din "activitatea" lor sau din a tatei-mamei-fratelui-unchiului! - pentru alde acestia, floare la ureche trecerea de la internationalism la nationalism, de la ateism la misticism (pardon : "la credintà…"). Càci ei sunt impartiali ! Si nàscuti ortodocsi de-a dreptul !Îmi aduc aminte cu profundà neplàcere de botezul fiului meu, la Bucuresti…
Cum se nàscuse în 2 noiembrie 1975, începînd din sàptàmâna urmàtoare, am càutat o bisericà pentru botez. Locuiam în Drumul Taberii, însà ca orice periferic, visam la Centru - asa cà primul drum a fost la preotul Cutàrescu. Mà cunostea : fàcusem închisoare cu bàiatul lui.
Surpriz
à : pàrintele a luat-o ràu : nu regreta "neputinta" de a-mi boteza copilul, ci îmi reprosa cà mà adresasem chiar lui : nu era destul de luat la ochi ca tatà de puscàrias politic ? Acum sà boteze copilul altui puscàrias politic ? În plus, unul care vorbeste la Europa liberà ? De ce nu mà gândesc eu si la altii, nu numai la mine ?Am plecat de-acolo negru de sup
àrare. Cà tot mà aflam în Centru, am càutat altà bisericà. Parohul aceleia nu mà vàzuse în viata lui, însà, aflînd ce vreau - si mai ales cà locuiesc în Bucuresti - a devenit bànuitor. A început a-mi pune întrebàri "ajutàtoare" : ce vârstà are sotia, ce profesie am, dacà sânt botezat cu certificat în ritul ortodox… M-am aricit : de ce mà interoga ?, mà aflam acolo pentru botezul copilului meu, nu pentru…«
Da, taicà, dar de unde sà stiu cu ce gânduri vii la mine, monument istoric, sà-ti botez copilul… Zici cà ai domiciliul în Bucuresti - uite, îti dau o adresà în provincie (Suceava ? Tulcea ? Salonta ?), te duci acolo - de ce vrei chiar la mine, monument istoric ? La mine nu te gândesti, în ce situatie mà pui ?»Nu l-am înjurat de mamà pe acest porc de câine (de monument-istoric), care, desi preot, refuza sà-mi boteze copilul - pentru cà eu, pàrinte, îi eram suspect (de ce ? : fiindcà aveam domiciliul în Bucuresti!).
Am luat-o pe Calea Victoriei
în sus, "am fàcut" toate bisericile întâlnite. De astà datà popii pàreau a fi fost avertizati - cum ?, de cine? de Secu ? Ce nevoie : ei între ei se înformau prin telefon cà un individ suspect, bucurestean (!), încearcà sà-si boteze copilul la Bucuresti ! Ba unul din ei, cu o privire vicleanà, unsuroasà (nàscut-ortodoxà), stia cum mà cheamà, desi nu mà vàzuse vreodatà… Mai cu blândete popeascà, mai cu omenie din aia, tapànà, româneascà, toti îmi recomandau sà botez copilul undeva, cât mai departe de capitalà, ca sà nu se stie…«
Ce sà se stie ? Cà-mi botez copilul ?», am ràbufnit în fata ultimului - acum eram sigur : Sfintia Sa era deputat în MAN, dacà nu si membru al C.C., asta apàra el, nu credinta.«De, taicà, dacà si dumneata… Gândeste-te si la altii, asa-i crestineste…»
Dialog pur-românesc. Vasàzicà, el, vinovatul, nu doar fatà de mine si de copilul meu - ci si fatà de Dumnezeu, o-ntorcea (ca la Ploiesti), pentru ca "celàlalt" sà poarte culpa - prin gàinàreasca : «dacà si dumneata…; gândeste-te la mine…»
Furios, m-am întors acasà. Pe drum mi-am zis cà a doua zi mà duc la Sfântul Iosif, sà-mi boteze papistasii copilul !
De cum am trecut
"sina" spre Drumul Taberii, ochii mi-au càzut pe o curte de bisericà unde un preot învelea, de iarnà, trandafirii… Am coborît la prima si m-am întors - pregàtit de un nou refuz. Am salutat, am intrat direct în subiect, ca sà nu mai pierdem timpul : acceptà sà-mi boteze copilul ?- fiindcà locuiesc aici, la douà statii…Preotul a ràspuns cà da, numai cà o sà cam astept… Astept, cât : o sàptàmânà ?, douà ?
«Patru luni», a ridicat din umeri preotul. «Ne vin multi din provincie… Anul àsta am avut doi bucuresteni - la anul ai sà fii matale primul…»
Pàtit, ca sà nu provoc necazuri altora, i-am spus cine sânt : àla care, la Europa liberà…
«Eu botez copii, nu pàrinti…», a zis.
Ne
încrezàtor, temîndu-mà de cine stie ce interventii, ori doar românesti ràzgândiri, la douà-trei sàptàmâni treceam pe acolo si întrebam dacà tot în 2 aprilie ‘76, a ràmas programat botezul…Si a venit ziua… Era o duminicà stràlucitoare, încàrcatà de flori, de soare - de desiluzii : în urmà cu douà zile sotia unuia dintre cei doi buni prieteni, coleg de puscàrie, de domiciliu obligatoriu, invitati, venise cu niste lucrusoare pentru copil si cu explicatia cà… noi o sà-i întelegem pe ei, patru, care-s cadre didactice, nu se pot expune la un botez - în Bucuresti… Asadar, ca si boaita de monument, prietenul, colegul de suferintà îmi cerea mie sà-l înteleg - ba, în acelasi pret, sà mà gândesc eu la el - în ce situatie-l pun ; sà-l si compàtimesc ! Vorba ceea, vulgarà : Nu cumva si prosopul ?
Rezumat partial : ca si
în chestia interzicerii mele de a mai publica - începînd din 1970 - nu a existat o "hotàrîre de sus", cu caracter de lege - nu : ci fratii mei, colegii de lant : acolo : scriitorii, dincoace preotii - în loc sà fie solidari cu victima, luau ei initiative, în sensul dorit de partid si de Securitate ! Dovada cà nu exista nici o… HCM care sà interzicà botezul copiilor : preotul acestei biserici (i se spunea: "Ràzoare") nu m-a trimis la dracu,-n provincie, cà el are de apàrat, fie un dosar pàtat de fiu-sàu, fie un monument-istoric !Mai departe -
încà nu s-a sfârsit botezul : în acea duminicà de aprilie ‘76 erau de-botezat, la biserica Ràzoare, 20 ? 30 ? 40 copii ? Oricum : foarte multi. Atât de multi, încât existau câteva serii la… rândul de mese ("banda rulantà") pe care nasele dezbràcau, apoi, dupà botez, reîmbràcau copiii. Mi-am zis : în ciuda amenintàrilor, a persecutiilor mai ales : în ciuda fricii bàgatà în oase de însusi înfricosatii, uite cà mai sunt oameni care-si boteazà copiii. Dar ce o fi "conspirativitatea" cu… ne-botezul la locul de domiciliere ? Sà nu stie Securitatea cà X a plecat la Bucuresti "în vederea comiterii unui act mistic" ? Sà fim seriosi ! Sigur cà Securitatea e Ràul Absolut - dar lasà, cà nici victimele nu stàteau cu bratele încrucisate… Desi se putea foarte bine sà-ti botezi copilul într-o bisericà din localitatea unde domiciliai ! - cu conditia, vorba Erevanului, sà vrei sà accepti tu, român-verde, usor înfricosabil acest… adevàr.Ultima impresie : copiii de botezat erau, cu totii, mult mai v
ârst-nici decât al nostru : un an, doi, trei… ; erau si copii de gràdinità…Si o fat
à. Ar fi trebuit sà spun : fetità, dacà pàrintii ar fi dezbràcat-o în vederea botezului, pe "banda rulantà". Dar nu s-a putut. Dealtfel, pentru ea s-a fàcut o exceptie : nu a fost scufundatà în cristelnità, ci stropità cu apà sfintità, asa, îmbràcatà într-o càmasà lungà, albà. Copila avea sâni.M-a impresionat si m-a revoltat : ce f
àcuserà pàrintii ei pânà atunci?C
àcàciosul de român : nu numai cà asculta orbeste interdictiile impuse de comunisti, dar, ca robul din tatà-n fiu, era supus zelos, avea nevoie de "consideratie" din partea stàpânului (sà-l aibà în vedere când o sà-l puie vechil, supraveghetor, caraliu), de aceea lua initiative în înàsprirea câte unei màsuri care urma sà loveascà, nu doar în cel de-alàturi, rob si el, dar chiar în el însusi. Nu a protestat când, începînd din 1977, Ceausescu a început a dàrâma bisericile, mànàstirile, nu s-a ridicat, sà-i dea cu crucea-n cap Vandalului Suprem - ba s-au gàsit destui "voluntari", nu doar printre militarii în termen, dar mai ales printre "gazetari" de teapa sàptàmînistului V.C. Tudor care au làudat "sistematizarea" si i-au tratat de dusmani ai patriei pe exilatii ce ridicaserà glasul.Iar acum, c
à "de sus" s-a dat voie la credintà, uite-i màrsàluind pe stràzi, în frunte cu boaite securiste ca Anania, pornind "cruciada" împotriva celor ce au rezistat comunismului : greco-catolicii - cine ? "credinciosii" care nu mai stiau nici Tatàl Nostru si-si fàceau cruce taman ca Petre Roman : cu piciorul ; cei care, dacà se hotàrau sà-si boteze copii, se duceau în celàlalt colt de tarà : ca sà nu afle fratele, cumnatul, unchiul (de la Securitate).Aceast
à adunàturà de becisnici si de nemernici viseazà, acum, nici mai mult nici mai putin decât o Catedralà a Neamului !Si mai ce ? Nu cumva si o piramid
à care sà stea sprijinità în vârf? Cà tot sântem noi, Românii, cei mai daci dintre thraci.Alalt
àieri ne-am luat dupà alde Iliescu, Roman, Ciausu, Severin, Zoe Petre, Constantinescu - cicà sà ne recâstigàm demnitatea - cum ? Încheind Pactul cu Ucraina !Acum
în ce groapà o sà mai càdem, ca sà aràtàm (cui ? : ucrainenilor ?) cà noi sântem oameni liberi, nu robi : în Groapa Catedralei?Liberi, ca cine : ca Virgil C
ândea, ca Dan Zamfirescu, ca Pàcurariu, ca Dan Ciachir, ca Dumitru Mircea ? Ca popa Galeriu ?Si cine are s
à inaugureze Catedrala aceea: Teoctist ? Plàmàdealà? Anania ? Calciu ? Ori Constantinescu, reprofilat, cà si-asa a adunat destule pàcate ca presedinte laic al Republicii Ortodoxe Mioritice ?
Paris 23 mai 1998
(9) V o i, T h r a c i i
…
Và amintiti de serialul din Sàptàmîna semnat de legionarul prètin al Ceausescului ? Cum asa, doar au trecut abia douà decenii de-atunci. Ati uitat cum và nàpusteati sà devorati gazeta de perete a MAI, con-dusà de Eugen Barbu, unde semnau stràluciti intelectuali precum Dan Zamfirescu, Dan Ciachir, Doru Popovici, V.C. Tudor, Ulieru (ce-or mai fi fàcînd acesti bàieti-cu-iepoleti ?) - si, desigur, I.C. Dràgan ? Ati sters cu buretele colaborarea cu colaboratorul Securitàtii, domiciliat în Italia ? Refuzati sà-i pàstrati recunostintà vesnicà pentru "bursele Dràgan"- acum întreb în directia Anei Blandiana, cea care nu iartà nimic, bani si càlàtorii sà iasà ? ; iar acum vorbesc înspre Aurel Covaci care, contra cost, i-a scris segnorinei Dragan, consoarta poetà, tot ce a apàrut în româneste (în colaborare cu Ilie Constantin), iar tracologului i-a românizat proza ? Chiar l-ati îngropat pe Gàzarul Rosu, omul de afaceri italo-bànàtan, stràmos al securistilor de dupà 22 decembrie 89, reprofilatii-economic ?; acela carele, sub Ceausescu, avea liber acces la arhivele Securitàtii, iar prin plutonierii securisti-cinstiti ca Traian Filip si Mihai Pelin, componenti ai postului-fix de la Milano publica màrturii-amintiri-declaratii-din-anchetà stoarse de la supravietuitorii puscàriilor, "invitati" la, zi-i pe nume, Institutul de istorie al PCR ?
Capodopera dr
àganà : Noi Thracii.În acest conspect haotic, delirant, fojgàind de "teorii istorice" care de care mai nàucà, si-au recunoscut aproximatiile, delirurile, frustràrile multi români ; în analfabetul Dràgan, în complexatul Dràgan, în megalomanul Dràgan s-au regàsit multi, foarte multi compatrioti, chiar istorici de meserie.
Vorba celuia :
«Ce, n-ar fi frumos sà fie si asa ?»Ba da, ba da. Într-un poem, într-un roman - chiar foarte frumos. Numai cà aici este vorba de istorie si, chiar dacà istoria nu e stiintà, cei care o scriu se stràduiesc sà nu tràdeze adevàrul. Fireste, când este sà fie cântàrite semnificatiile unui eveniment, faptele unei personalitàti, pot exista mai multe unghiuri de vedere - de pildà : Ucrainenii îl considerà pe Stefan Cel Mare un fel de sef de bandà care, dupà ce se închina si Turcului si Ungurului si Polonezului, îi tràda pe toti, pe rând, simultan ; asa-zisele lui ràzboaie de neatârnare, nu aveau drept scop decât jefuirea si luarea în robie a bietilor ucraineni de pe pàmânturile lor, ucrainene, din Pocutia - si pe care-i vindea Tàtarilor ori/si Turci-lor… Aceastà variantà a istoriei a fost reactivatà (oare de ce ?) imediat dupà încheierea Tratatului cu Ucraina… Însà nici chiar Ucrainenii lui Constantinescu si ai Zoei Petre nu pot contesta cà numitul Stefan al III-lea (asa-i spun fratii nostri hoholi) a murit la 1504 - de-o pildà.
Asadar, exist
à adevàruri (interpretabile) si adevàruri-adevàrate.În scop de diversiune, ca sà abatà atentia oamenilor de la lipsa pâinii si a libertàtii, ceausismul le-a dat… glorie stràmoseascà - cu o sintagmà dragà lui Petre Roman, apoi lui Constantinescu : "demnitate nationalà", numit atunci protocronism, rezumat în titlul extemporalului dràganic : Noi, Thracii… Care thraci, ce mai calea-valea, au fost cei mai drepti, cei mai frumosi, cei mai làptosi - nu mai vorbim de dàs-tepti! Noi - si ai nostri ca brazii - am inventat apa caldà, ata de tàiat màmàliga, cheia-englezà, sampania-frantuzeascà, ba chiar si piramida egipteanà !
N-am evoluat de pe timpul lui Iepoc
à Vodà, deci continuàm cu aceleasi laude de sine ; fàrà jenà, fàrà rusine. Dacà ieri campionii làudàtorismului erau Paul Anghel, Ungheanu, Dan Zamfirescu si alti ràcànei (binecuvântati de un ràtàcit ca Edgar Papu) - dupà ‘89 numele lor sunà : Blandiana, Liiceanu, Pruteanu, Tepeneag.Apropiere abuziv
à ?Judecati : care ar fi deosebirea dintre afirmatia f
àrà acoperire istoricà a unui Dan Zamfirescu potrivit càruia Neagoe ar fi scris cu mâna lui Învàtàturile… destinate lui Teodosie si repetatele declaratii ale Anei Blandiena : "Noi, Românii am fost cei mai anticomunisti din tot Lagàrul Sovietic"? ; si : "Noi, Românii am fost cei mai martirizati de sovietici…" ? Sau cuvintele lui Tepeneag (la Oradea) : "Singura literaturà bunà, în acesti ani, a fost scrisà în România - nu în exil" ; si: "Singurii scriitori rezistenti au fost cei din munti" (care scriitori ? care munti ? - care rezistenti ?) ;Care ar fi deosebirea calitativ
à dintre afirmatiile iresponsabile ale unui I.C. Dràgan, anume cà (Noi, Thracii) am fi constituit… leagànul celei mai importante civilizatii a antichitàtii, iar Aheii, Armenii - ba chiar si Amazoanele !- ar fi… "originari din Banat", etc., etc., si recenta declaratie (la o seratà muzicalà televizatà, fàcutà de ungàtorul de arhei, inventatorul epitropiei la români, autorul autobiografiei : Apel càtre lichele - l-am numit pe filosoful Liiceanu) : rezistenta armatà împotriva comunismului (partizanii) a fost, în România, mult mai importantà decât la vecinii nostri ?Dan Zamfirescu, Dr
àgan si ceilalti erau ce erau : protocronisti în slujba comunismului ceausisto-delirant ; nu aveau vreo scuzà, dar o explicatie exista : ei erau ostasi-disciplinati ai partidului. Or cum partidul detinea, vorba lui Titus Popovici, nu doar puterea, ci si adevàrul - acesta trebuia sà fie : noi, Românii sântem urmasii unor… supraoameni, oricum, muuult mai breji decât "vecinii interni si externi", cum glàsuia generalul de securitatea Plesità, prietenul lui Breban, atunci când voia sà-i demaste el pe dusmanii de veacuri ai natiei.Dar marea poet
à Blandiana ? Dar nemaipomenitul inventator al somnirismului autohton, Tepeneag ? Dar neasemuitul eseist Plesu - ati uitat, fratilor, articolele de cea mai protocronistà extractie, de o cristalinà înclinatie totalitarà - pentru cà ràcnitor nationalistà - scrise de mi-nistrul Culturii lui Iliescu, în 1990, împotriva exilatului Ion Negoitescu (càruia îi interzicea sà se pronunte despre Noica, din exil ?) Nu-i frumoasà uitarea voastrà, pentru cà iatà cum se leagà lucrurile : în timpul Primei Mineriade (13-15 iunie 1990) Liiceanu a fost fugàrit de bravii mineri, prietenul Plesu l-a salvat din ghearele lor, l-a escortat la avionul de Paris - dar tot i-a ars o làbutà, în presà, dupà aceea, când l-a zugràvit ca "Liiceanu cel fricos"… Trecut-au anii si, în ciuda unor deosebiri de nuantà, cei doi se întâlnesc într-o chestiune de esentà - suptà împreunà, simetric, precum Romulus si Remus - de la Noica : autohtonismul ràsuflat, protocronismul "elevat".Stim - si nu ne tulbur
à somnul - motivele minciunilor vehiculate de Paul Anghel, Dràgan, Zamfirescu ; nelinistesc exact aceleasi neadevàruri în gura actualilor "directori" de opinie. Când afirmà fàrà sà clipeascà asemenea gogomànii :"Noi, Românii, am fost cei mai anticomunisti";
"Noi, Românii, am fost cei mai persecutati";
"Noi, Românii, am avut rezistenta cea mai structuratà" ;
"Noi, Românii, am rezistat cel mai mult timp…"etc., etc…,
Te
întrebi : ce le va fi lipsind acestora din urmà : informatia ?Hai s
à spun asa : din modestie, n-ar trebui sà mà amintesc pe mine, însà adevàrul este cà am scris despre partizanii din munti si din pàduri printre primii - dacà nu chiar primul - în càrti publicate în Occident, traduse în limbi de circulatie, începînd din 1971 - am spus ce stiam de la însisi partizanii întâlniti în închisoare, în domiciliu obligatoriu (cu unul am fost coleg de camerà la Rupea, în 1953-54, apoi coleg de celulà, în 1958, la Gherla…), anume :Aceast
à eroicà formà de rezistentà anticomunistà a Românilor - singura armatà - a fost si ea o rezistentà pasivà (spre deosebire de formele structurate militar, cunoscute în Bulgaria, în Polonia, în Ucraina, în Tàrile Baltice, în Iugoslavia) : partizanii nostri se màrgineau sà se ascundà, în scopul de a supravietui, de a, eventual, fugi în Occident - de atacat, atacau doar când încercau sà scape din vreo încercuire. Or spusele-scrisele (si) ale mele au fost confirmate de cel mai autorizat sà se pronunte despre acest fenomen : Ion Gavrilà-Ogoranu. Màrturia lui a fost publicatà, omul a dat numeroase declaratii în presa scrisà, la radio si la televiziune… Sà nu-l fi auzit-citit Ana Blandiana? Pruteanu ? Plesu ? Liiceanu ?Cum asa : Liiceanu, director al editurii Humanitas, s
à fie un neinformat ? De acord : Blandiana, ca poetà bunà, poate fi (chiar este) o stràlucità ignorantà. Dar Tepeneag ?Si-atunci ? Nu este - ca si la protocronistii onesti : refuzul de a sti?
Dac
à ar ràmâne doar comoditatea de a ràmâne în ignorantà (stie el, Plesu, ce stie, când recomandà càlduros uitarea…), însà, în cazul lui Liiceanu este vorba de : dezinformare. Fiindcà telespectatorul îl crede pe Liiceanu, când spune si el, pe urmele lui Dràgan :«Noi, Thracii…»
Asa e : Voi, Thracii.
Paris 1 iunie 1998
(10) R e c u p e r
à r i
Momentul decembrie 1989 nu a însemnat o pauzà, cu atât mai putin abandonarea politicii de recuperare a exilului activ ; dupà cum momentul noiembrie 1996 nu a însemnat ruperea traditiei totalitariste a Bucurestiului comunist de a-i supune si pe Românii ce tràiesc în afara granitelor.
Nici guvernele comunistului Iliescu si nici ale ne-comunistului Constantinescu nu au restituit ceea ce promiseser
à : proprietàtile si dosarele de securitate, în schimb, continuà politica de extindere în stràinàtate a puterii de stat si de partid (ce, PNTCD nu este si el, un partid ?, nu cuprinde o bunà parte din PCR ?).Si Ceausescu avea obsesia recuper
àrii exilatilor - a încercat, si, din nefericire, a înregistrat câteva succese - însà ofensiva a devenit aproape-plimbare sub Iliescu ; iar de când "cu Constantinescu" s-a prefàcut în dezastru pentru cei - si asa, putini - care activau împotriva comunismului institutional si a comunismului târîtor (sau : deghizat).Si
înainte si dupà 89 obiectivele "Centralei" (Securitatea eternà) au fost :1. bisericile, casele de rug
àciune, casele culturale, bibliotecile, asociatiile exilatilor ;2. oamenii (exilatii) ;
3. s
àrbàtorile nationale, comemoràrile, simbolurile nationale, patriotice, anticomuniste.Majoritatea bisericilor din exil (
în special din Canada si din USA) fusese colonizatà înainte de 1989 de emisarii Securitàtii de la Bucuresti Anania si Plàmàdealà. Exploatînd, nationalismul unora, legionarismul altora, dorul de tarà al tuturor, acesti securisti legionari cu aureolà de martiri ai credintei, i-au zàpàcit pe enoriasi, i-au adus la cizma Bucurestiului si le-au… confiscat bisericile. Pentru biserica românà de la Paris s-au dus lupte de stradà în 1971, când din partea Mitropoliei de la Bucuresti se aflau, în afarà de Plàmàdealà si Anania : vicarul Ionescu-"Grivita", popa Popescu precum si ràs-popi ca Virgil C. Gheorghiu.Dintre
"laici" nu se poate sà nu fie re-numiti tràdàtorii ("românii deplasati", cum i-a numit, inspirat, Ierunca) Uscàtescu, Nicolae Baciu, Barbu Niculescu, Michel Steriade, Radu Florescu, Dean Milhovan, Gustav Pordea, St. Fischer-Galati, Leon Negruzzi, Michael C. Titus, I.C. Dràgan…Evenimentele din decembrie 1989 au "spart" si exilul, însà nu în sensul dorit de noi, anume acela de a… deveni caduc (din moment ce România s-a liberalizat, s-a democratizat, nu ?)… Oameni cu care am împàrtàsit vreme de decenii, nu doar aceleasi opinii despre libertate, dar si aceleasi actiuni (petitii, colocvii, conferinte, manifestatii de stradà), dintr-o datà si-au gàsit interesele de cealaltà parte (adicà la ambasada RSR a lui Iliescu : în timp ce pe noi, manifestantii împotriva "vizitei" lui Petre Roman, politia francezà ne aresta si ne urca în dubà, dupà cum ne "indica" Virgil Tànase, cine intra pe poarta mare, la o tuicà si o sarma ? : ditamai anticomunistul Matei Cazacu !; cosco-gea familie de persecutati ai regimului : Sanda si Vlad Stolojan !) ; ultranationalisti ca Leonida Màmàligà, Theodor Cazaban, Paul Barbàneagrà, ce înainte declarau cà se întorc în România "numai pe tanc", au descoperit, nu doar Centrul foooarte Cultural de la Paris (din localul Ambasadei RSR), dar si "manifestàri-hârtie-de-muste", ca Mondiala de la Neptun, unde poti întâlni de-a valma gloabe realist-socialiste ca Nina Cassian, "apolitici" (altfel virulenti) ca Sorin Alexandrescu, somnirici ca Tepeneag, persoane oneste, dar care niciodatà n-au stiut pe ce lume tràiesc, precum Alexandru Vona, Pavel Chihaia, navetisti de profesie ca Breban, colaborationisti cu vechime ca Ion Milos, naivi autentici (si pàgubosi) ca Victor Frunzà, làudàtori impartiali - ca Românul Balotà, ràtàciti-lucizi ca Màmàligà…
S-au extins poftele totalizatoare ale Bucurestiul si asupra unor sàrbàtori nationale. Dupà ce l-au nationalizat pe rege si l-au pus sà facà pe furierul-curierul, securistii lui Iliescu, Constantinescu, Plesu vor sà controleze si sàrbàtoarea de 10 mai (dupà ce ne-au fericit cu un 1 decembrie ca Zi Nationalà ! - însà n-au suflat o vorbà despre 28 martie 1918, aniversarea a 8o ani de la unirea Basarabiei cu Patria Mamà).
Recent, la cimitirul Montmartre, ca
în fiecare an de Înàltare, a fost cinstità memoria victimele comunismului din România. Dupà slujba religioasà, cine a apàrut ? Dumitru Ciausu, redactorul Tratatului cu Ucraina, ambasador al lui Constantinescu la Paris ! Întrebat ce cautà acolo, cine l-a adus, a ràspuns cà… fusese invitat de… O persoanà pe nume "Doamna Ivanov" (nu este vorba de doctorita omonimà) a spus cà ea îl invitase pe "ambasadorul nostru". Participantii au tratat-o pe Ivanova II de tràdàtoare, iar pe Ciausu l-au invitat sà circule mai departe, aici nefiind nimic de fotografiat ; nici de confiscat în folosul Securitàtii.Din p
àcate, are sà fie în curând, la cimitirul militar din localitatea alsacianà Soultzmat - unde se aflà ràmàsitele pàmântesti a multi ostasi români càzuti prizonieri la nemti în Primul ràzboi Mondial. Anul acesta exilatii "încàpàtânati" nu se mai duc : acelasi Ciausu, necrofil dovedit, organizeazà o "întâlnirea tovàràseascà" (tuicà, mititei, sarmale, doinà, miorità - în final : Perinita) la Soultzmat…Bine-bine : numirea Ciausului a fost f
àcutà de Màgureanu, a fost semnatà de Constantinescu - însà multi dintre prietenii nostri, exilati, anticomunisti, acum obositi, si-au spus cà… mai departe ei nu merg, cà abandoneazà…Au început prin a frecventa ambasada (sà nu se uite : întâi sub ambasadoriatul lui Paleologu, când au càlcat în cazemata securistà de pe rue de l’Exposition si Monica Lovinescu si Virgil Ierunca) ; au prins a "participa la actiunile Centrului Cultural", condus întâi de Ion Pop, apoi de Virgil Tànase, apoi de Vasile Igna… Si, la urma urmei : dacà Barbàneagrà "merge" cu Caramitru, prieten intim al generalului de Securitate Plesità (fost ministru al Securitàtii în 1977, cel ce ne-a lichidat pe noi, "cu drepturile omului", apoi, dupà 3 august, pe minerii din Valea Jiului), de ce sà ne mai miràm cà dârzul Mihai Korne nu mai deschide gura, din iunie 1990, cà publicatia lui, Lupta a devenit foaie parohialà a Cotroceniului, cà Sanda Stolojan se freacà de Nina Cassian si de Bianca Marcu-Balotà, cà Vlad Stolojan îl laudà pe Brucan, cà…
Ba, eu unul mà mir. Si mà revolt. Si-mi spun, îmi repet, ca sà nu uit :
«Din ce îmbàtrâneste, omul se prosteste ; se càcànàreste».
Paris 2 iunie 1998
11.
"Omor si utilizarea cadavrului în alimentatie"
Au trecut, iatà, 50 ani de la una dintre marile tragedii pe care le-au traversat Basarabenii càzuti sub rusi.
Rezumat :
în virtutea Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939, Basarabia si Bucovina de Nord au fost ocupate începînd din 28 iunie 1940. Functionari de stat, preoti, militari, tàrani, politicieni, industriasi, comercianti, intelectuali, proprietari, teologi au fost arestati imediat si, dacà nu au fost executati fàrà judecatà în pivnitele, apoi îngropati de-a valma, în curtile numeroaselor imobile transformate în sedii ale KGB, atunci au fost transportati în Siberia, de unde putini s-au mai întors. Dupà întâiul val de arestàri si executii, au urmat mai multe serii de deportàri : pe categorii sociale, politice, profesionale : "culacii", membrii partidelor democratice, preotii, învàtàtorii - au luat si ei calea Kazahstanului si a Nordului Îndepàrtat. În ajunul ràzboiului (mai-iunie 1941), rusii au deportat cât au putut, au executat ce nu puteau transporta dincolo de Nistru, au incendiat, au dinamitat tot ce era piatrà pe piatrà.Începînd din martie-aprilie 1944 frontul a dat înapoi, pe pàmânturile românesti ale Basarabiei si ale Bucovinei de Nord. Ràzboiul avea sà mai dureze încà un an si ceva, însà pe ocupanti altceva îi preocupa : "pedepsirea cetàtenilor sovietici care colaboraserà cu «ocupantul român»".
Asadar, pe l
ângà cunoscutele metode de terorizare a "tràdàtorilor moldoveni": arestàri, executii, deportàri - care nu aveau sà sà sfârseascà nici dupà moartea lui Stalin, din 1953, Basarabenii au îndurat si înfometarea programatà. Avea experientà, Tatàl Popoarelor : tot el provocase Foametea din Ucraina (1932-34) care pricinuise pieirea a circa 6 milioane de suflete…Î
n 1944 si în 1945, sub pretextul "Totul pentru front, totul pentru victorie", Rusii au confiscat cvasitotalitatea produselor agricole, cu precàdere a cerealele. Li s-a làsat, totusi, tàranilor cantitatea socotità necesarà pentru însàmântàrile din anul urmàtor. Numai cà, pe de o parte sàmânta : a fost folosità, pentru propria alimentatie, pe de altà parte, anul 1946 a fost extrem de secetos : câmpurile n-au produs aproape nimic. Au fost câteva "plângeri" din partea organelor locale (alcàtuite, în totalitate, din rusi), cerînd Moscovei sà diminueze ori sà suprime cotele de cereale impuse "Republicii Moldovenesti", datà fiind starea de calamitate naturalà si subalimentarea populatiei. Hotàrîrea a venit : nici o reducere - ba chiar suplimentarea cotelor !Nu este necesar s
à li se explice Românilor ce înseamnà sà-ti intre în gospodàrie, în casà, în pod, în pivnità oamenii partidului, "sà ia, la cotà" tot ce gàsesc - dar sà nu fie de-ajuns, omul sà fie obligat sà împrumute (de unde ? de la cine ?), sà cumpere (cu ce bani ?), ca sà împlineascà acea cotà. Iar de nu, vai de capul-familiei : arestat; bàtut, torturat, condamnat "administrativ" - o lunà, un an, trei ani… - iar dacà a supravietuit, a si povestit prin ce-a trecut… Bine, toate acestea le sunt cunoscute Românilor din Muntenia, Oltenia, Ardeal, Dobrogea. Mai lipseau douà elemente (existente în Basarabia) : în afarà de "puterea centralà", toti activistii, începînd de la seful càtunului pânà la al raionului, toti militienii - erau ne-români : nu vorbeau "moldoveneste", chiar dacà stiau - ocupatul trebuia sà învete limba ocupantului (cântînd, plîngînd, nu conta) ; al doilea element "original" : seceta - si interdictia de a càlàtori în alte "unitàti administrative", în càutare de pâine.Am sub ochi o parte doar din ceea ce va deveni un volum, care va apare
în curând la Chisinàu, cuprinzînd documente ale acelui timp.R
àzbate din ele, fàrà tàgadà, vointa Moscovei de a "a-i pedepsi pe «tràdàtori» - pânà la lichidarea fizicà".Oric
ât de acute ar fi fost nevoile alimentare ale URSS dupà ràzboi, nu se putea sà nu se tinà seama de o lege eternà : vita de povarà si robul trebuie hràniti, pentru a putea lucra… Or, asa cum NKVD-ul îi tortura pe cei càzuti în labele-i, nu pentru a-i obliga, prin torturà, sà spunà adevàruri ascunse (în legàturà cu "intentiile agresive ale dusmanului"), ci îi tortura, ca sà inventeze, ei, nevinovatii, "motive de vinovàtie" - pentru care urmau sà fie condamnati, conform planului de represiune - tot astfel Rusii procedau cu indivizii, comunitàtile, în principiu, libere (în sensul cà nu se aflau în sârmà, nici între patru ziduri): erau "pedepsite" pentru cà îsi afirmaserà identitatea, alta decât ruseascà ; pentru cà negaserà înglobarea în "familia popoarelor sovietice". Asa erau pedepsiti Tàtarii, Cecenii, Balticii, "Rumânii" (Românii din Bucovina de Nord si din Basarabia de Sud), "Moldovenii" : Românii din Basarabia.Asadar : cotele impuse de Moscova nu tineau seama de capacitatea de productie, nici de conditiile climatice : peste puterile celor impusi.
Erau
însà alte cazuri : cutare agricultor (în fapt : vàduvà cu sase copii), a achitat toate cantitàtile, ba i s-a luat mai mult - însà… nu i s-au dat bonuri… Or, fàrà bonuri, n-ai dat cota ! O altà vàduvà avea bonuri - dar, în absenta ei, a venit tovaràsul Boris Mamis, presedintele selsovietului, a cerut copiilor bonurile, a" recalculat" si a anuntat cà mai au de dat - a spart lacàtele, a intrat cu forta, a luat tot ce a gàsit - si a plecat. Vàduva a fàcut reclamatie (s-a adresat lui Stalin !) - nu s-a gàsit o urmà de pedepsire a… abuzului. O altà vàduvà (una din douà : ori erau foarte multe vàduve, ori femeile erau mai curajoase si îndràzneau sà reclame) s-a plâns, pentru a treia oarà, cà "tovaràsul Canaev, secretar de partid" i-a dublat (pe hârtie) suprafata agricolà, deci si cotele, pentru cà "a càtat sà mà batjocoreascà si eu n-am vrut si el a zis cà mà trimete în Siberia dacà mà tin asa si nu mà las lui".
Cotele - asa cum le voiau Rusii - au provocat,
întâi, foametea ;Apoi, consecint
à : actele de violentà ale celor care nu avea nimic de mâncare contra celor care mai aveau ceva… Puterea comunistà ruseascà le-a numit pe toate : "banditism".Iatà câteva condamnàri penale - extrase din cercetarea cererilor de gratiere :
- B.T., din Drochia, B
àlti, tàran sàrac, analfabet, fàrà partid, "conform articolului d al Codului Penal al RSS Ucrainene, (!) condamnat la un an închisoare pentru furtul a 5 kg. de grâu din avutul de stat";- P.E., t
àrancà din jud Bàlti, analfabetà, fàrà partid, fàrà antecedente penale, "condamnatà la 3 ani închisoare si interdictie de drepturi de alti 3 ani, conform Codului Penal al RSS Ucraina - pentru agitatia de a nu preda cotele";- C.S. muncitor din orasul Bàlti, "condamnat la 1 an pentru furtul a 40 kg. de sroturi" (deseuri cerealiere) ;
- M.A., t
àran chiabur, din raionul Càuseni, "condamnat la 8 ani pentru sustragere criminalà de la achitarea cotelor obligatorii càtre stat".Î
n fine, douà cazuri ce ar pàrea iesite de sub dubla panà a lui Ilf si a lui Petrov - dacà nu ar fi crâncen de tragice - citez, în continuare din procesele verbale de judecare a cererilor de gratiere :-
"Cârlan Teodor, n. 1921, condamnat de judecàtoria narodnicà a sectorului Stalin din or. Chisinàu, la l an detentie pentru furtul unei pâini";- "Ciolpan Nicolae, n. 1903, muncitor, 6 copii în întretinere. Condamnat la 18. 2. 1946 de judecàtoria narodnicà a sect. 3, Lenin, or. Chisinàu la 1 an închisoare pentru furtul unei pâini".
Nota : acestia au fost gratiati - dupà executarea pedepsei…
S-a observat, desigur, un am
ànunt (dar cât de semnificativ !) : în 1947, Basarabenii - sà admitem : locuitorii R.S.S. Moldoveneascà - erau judecati si condamnati dupà Codul Penal al… RSS Ucrainene !De acolo s
à li se tragà lui Constantinescu, Zoei Petre, lui Severin, lui Ciausu, lui Plesu, lui Gabriel Andreescu, si a altor români-verzi, dezgustàtoarea-le ucrainofilie ?
Din vara anului 1947,
în documentele gàsite, traduse, reproduse, apare un element nou - chiar din titlu :"Informatia viceministrului ocrotirii sànàtàtii al RSS Moldove-nesti N.N. Ejov càtre Presedintele consiliului de ministri al RSSM G.I. Rudi si secretarul CC. al PC(b) M N.G. Covali despre spitalizarea bolnavilor de distrofie si asigurarea întretinerii lor" (s. m. P.G.). Citez :
"În scopul spitalizàrii bolnavilor de distrofie, conform directivelor consiliului Ministrilor al RSSM, în luna iulie (1947) în republicà functionau 10.000 locuri provizorii. Locurile (…) au fost asigurate cu produse alimentare si asignatii numai pânà la 1 august (informatia poartà data : 27 iunie 1947 - n.m. P.G.). Tinînd cont de numàrul mare al bolnavilor de distrofie precum si de existenta multor copii ai nimànui (1.800 persoane), a bàtrânilor internati actualmente pe aceste paturi, se creazà imposibilitatea aprovizionàrii lor, începînd cu 1 august"(…).
Am ajuns si la asta. Asta, cronologic,
începuse mai demult, abia acum autoritàtile rusesti îi spun pe nume. Citez din informatia sefului sectiei judetene Bender (Tighina), A.D. Mocialov càtre secretarul CR al PC(b) M. D.K. Bîcikov despre "situatia" din satul Sàlcuta raionul Càinari :"Am fost informati cà locuitoarea C.I., n. 1903, din tàrani chiaburi, analfabetà, foloseste în alimentatie carne de om. Controlul faptelor a stabilit : C.I., la data de 18 martie 1947, în timpul odihnei sotului sàu, C. V., l-a lovit cu toporul în cap, l-a decapitat, carnea a fript-o si a mâncat-o. Sub arest, la interogatoriu, C.I. a recunoscut cà si-a omorît sotul cu scopul de a-l mânca. Pe lângà aceasta, a recunoscut cà în ianuarie 1947 a nàscut doi copii, dintre care unul mort. Împreunà cu sotul l-au mâncat pe nou-nàscutul mort, apoi l-au tàiat si pe cel de-al doilea, folosindu-l în alimentatie. În aceiasi lunà au dezgropat, în cimitir, mormintele a 2 copii, de 3 si 5 ani si au mâncat cadavrele. Dupà un timp, C.V. (sotul - n.m. P.G.) a invitat la ei în casà o fetità de 6 ani, orfanà, din satul Zaim, r. Càuseni, pe numele F., a omorît-o si împreunà cu sotia au mâncat-o".
Aceastà informare - politico-politieneascà - poartà data de 5 aprilie 1947. Însà si mai devreme (7 martie) medicii V. Averbuch si B. Morozov, membri ai comisiei de expertizà medico-judiciarà si psihologicà adreseazà ministerului ocrotirii sànàtàtii RSSM o notà cuprinzînd rezultatul studiului în raionul Cangaz, judetul Cahul. Citez:
"(…) Pânà la 28 februarie 1947, în raionul Cangaz au fost înregistrate 12 cazuri de necrofagie si canibalism, cu participarea a 20 persoane, dintre care au fost arestate 13. Dintre cei depistati pânà la 28 februarie 1947 4 au murit.
"(…) Cercetàrii medico-legale si psihiatrice au fost supuse 9 persoane"
"
Concluzii : (…) În timpul cercetàrii a iesit la ivealà faptul cà nu toate cazurile de necrofagie si canibalism au fost luate la timp în evidentà de càtre organele MAI si cazurile înregistrate nu reflectà starea realà de lucruri, adicà proportiile mari ale necrofagiei si canibalismului în acest raion la ora actualà (s.m. P.G.)".În sfârsit !, ne-am spus. Chiar mai târziu (pentru multi prea târziu - însà pentru a-i salva pe cei încà în viatà, se vor lua màsuri adecvate - adicà se va suprima cauza : foametea provocatà de rusi.
Ne-am
înselat. Iatà ce scriu acesti doi, totusi, medici, în continuare :"
Primele cazuri de necrofagie si canibalism n-au implicat luarea de màsuri urgente si nici penalizarea criminalilor si, în virtutea acestui fapt, elementele de acest tip si-au format o impresie eronatà cum cà asemenea fapte ar ràmâne nepedepsite (s.m. P.G.)"Altà inventie ruseascà : pentru a… combate canibalismul, necrofagia : e suficient sà-i "làmuresti" pe oameni cà nu-i frumos sà se mànânce între ei - iar pe cei care nu tin seama de avertismente, sà-i pedepsesti cu severitate !
În continuare, existà în raport o explicare (medicalà) a faptelor :
"
Marea majoritate a cazurilor cercetate au fost precedate de o flàmânzire îndelungatà (15-20 zile) si prezintà o distrofie moderatà (majoritatea suferà de distrofie gradul I), o retardare intelectualà evidentà, primitivism psihic si diminuare a tonusului emotional (caracteristicà distrofiei) pânà la gradul de apatie. Explicarea comportamentului acestor persoane prin prezenta unor psihoze clar conturate la momentul sàvârsirii crimelor pare a fi imposibilà".Iatà însà ce "considerà" medicii Averbuch si Morozov, sub semnàturà :
"Î
n baza expertizàrii efectuate consideràm cà persoanele culpabile nu intrà sub incidenta art. 10 al Codului penal al RSS Ucrainene (iar Codul ucrainean, pe solul moldovean ! - probabil acel articol prevedea o derogare - însà pe care raportorii nu o acceptau - n.m. P.G.) si trebuie sà fie recunoscute responsabile".Am ajuns la capitolul Propuneri - ei, ce propun cei doi medici,
în vederea "eradicàrii" ? - iatà, toate cele 8 puncte :"1. Toate persoanele vinovate de sàvârsirea unui asemenea gen de crime necesitînd tratament antidistrofic, trebuie sà fie internate sub pazà, în regim de izolare ;
"2. Persoanele vinovate de asemenea crime care nu necesità tratament medical sà fie supuse unui interogatoriu accelerat si sà fie trase la ràspundere, în regim de arestare ;
"3. Organele puterii locale sà divulge la timp cazurile de necrofagie si sà ia màsuri eficiente de supraveghere a populatiei, precum si sà amplifice activitatea de informare a organelor MAI în scopul prevenirii lor ;
"4. Organele Ministerului Securitàtii, în cazul analizàrii acestui gen de fapte sà-si focalizeze atentia asupra posibilei agitatii provocatoare din partea elementelor dusmànoase care-i împing pe indivizii instabili din punct de vedere moral si psihic la sàvârsirea crimelor, în special tinîndu-se cont de zona de frontierà a acestui raion (Cahul - nota si sublinierea. m. P. G) ;
"5. Procuratura si MAI sà explice la fata locului gravitatea acestor crime;
"6. Sà fie asigurate îngroparea la timp, corespunzàtor exigentelor stabilite a cadavrelor si paza cimitirelor ;
"7. Reiesind din situatia materialà grea a populatiei, în special a familiilor cu copii, consideràm oportunà spitalizarea obligatorie a tuturor copiilor distrofici de toate gradele si organizarea unor puncte alimentare pentru toti ceilalti copii ;
"8. Sà se amplifice activitatea de làmurire a populatiei despre caracterul criminal al infractiunilor si despre tragerea la ràspundere pe care o implicà.
Comisia medico-legal
à si psihiatricà de expertizà, Morozov, Averbuch".La 16 iunie 1947, este transmisà informatia :
"La 31 mai 1947 în satul Pitusca raionul Càlàrasi, N.O. în vârstà de 8 ani l-a înjunghiat pe fratele sàu M. de 9 luni, o parte a lui a fiert-o în oalà si, împreunà cu sora sa de 3 ani, au folosit-o în alimentatie. (…) Când mama O.N. si fratele B.N. s-au dus la câmp, N. l-a luat din pat pe fratele sàu M., l-a dus în odaia nelocuità, i-a tàiat capul cu cutitul, apoi l-a dezmembrat si l-a fiert în oalà, apoi împreunà cu surioara de 3 ani au folosit în alimentatie aceastà carne, làsînd o portie si pentru unchiul B., însà în absenta lui N. surioara a mâncat-o si pe aceasta".
Nu mai sunt necesare comentariile. Oricum, Românii din Basarabia mâncau, nu doar carne de om (cu predilectie : rude de gradul I) - iatà raportul din 5 iunie 1947, întocmit de viceministrul ocrotirii sànàtàtii al RSS Moldovenesti, Hechtmann, al sefului directiei Chisinàu, Discalenko si al medicului neuropatolog Beidburd :
"Între 1 mai si 4 iunie a.C. au fost înregistrate 140 cazuri de intoxicatie cu plante otràvitoare (troscot, lobodà sàlbaticà, ridichioarà). (…) Toate cazurile prezintà edeme faciale, ale membrelor posterioare (or fi umblat în patru labe mâncàtorii de buruieni ? - n.m. P.G.), paliditate pronuntatà a epidermei mâinilor. Fenomenul ischemiei progreseazà pânà la necrozà. Durata bolii : 3-5 zile.
Tratamentul a constat
în administrarea salolului cu urotropinà, cafeinà si lapte dulce.Cu populatia s-au dus convorbiri despre pericolul utiliz
àrii în alimentatie a plantelor otràvitoare".Or fi spus supravietuitorii : «Slava Bogu !» cà n-au fost arestati si condamnati, ca cei care foloseau în alimentatie propriii copii.
Iat
à si o statisticà : Estimarea populatiei rurale a RSS Moldovenesti la data de l ianuarie 1948."La 1. ian. 1948 populatia ruralà numàra 1.737.000 persoane ; 780.500 populatie masculinà, 965.500 femininà. Fatà de începutul anului 1947 populatia ruralà s-a micsorat cu 193.900 oameni (dar fatà de anul 1944 ?, dar fatà de 1940 - înainte de ocupatia sovieticà din 28 iunie ? - întrebarea mea, retoricà - P.G.). Descresterea populatiei reprezintà 10 % fatà de anul precedent, respectiv 12,7 sex masculin, 7,7 la feminin. Cea mai mare mortalitate : grupa de vârstà de 2 ani : 52 %.(…) Dacà în întreg anul 1946 sporul natural constituia minus 477 persoane, pentru anul 1947 el este de minus 100.300 persoane."
Î
ncheiem - provizoriu - cu un raport al MAI din Moldova càtre seful sàu de la Moscova (Tutuskin càtre Kruglov), cu data : 19 decembrie 1946 :"Ca rezultat al ocupatiei române si a secetei anilor 1945-46 (n-ar fi fost mai just sà nu pomeneascà nimic de "secetà", doar de "mostenirea ocupatiei române" ? - n.m. P.G.), situatia alimentarà a Republicii Moldovenesti este extrem de grea - mai ales la tàranii din judetele Chisinàu, Bender, Cahul, si partial Orhei si Bàlti. (…) La 10 decembrie curent printre locuitorii satelor se numàrau 30.043 distrofici, din care 18.570 copii. Situatia pe judete : Chisinàu: 13.717, Bender : 9.301, Cahul : 6.755, Orhei : 920, Bàlti : 50. (…) în sate multe familiii zac umflate de malnutritie, fàrà sà dispunà de un kilogram de pâine.
"În satele Baimaclia si Sàlcuta, jud. Bender, familii întregi - câte 3-5 persoane - suferà de edeme provocate de lipsa de albuminà, gradul II si III. (…) În raionul Leova subnutritia si inanitia au doborît un mare numàr de copii de vârstà prescolarà. În urma unui examen medical din 19 localitàti, din totalul copii : 2.101 suferà de sunutritie 1.113. Aceste cauze au sporit brusc mortalitatea populatiei: oamenii mor în sate, pe drumuri, în orase. În octombrie 1945 au decedat 3.993 persoane, în octombrie 1946 : 5.714 , iar în comparatie cu septembrie, în octombrie s-au semnalat cu 1.110 mai multe (statisticà sovieticà ! - n.m. P.G.) (…)În ultimul timp organele de militie din Chisinàu ridicà zilnic de pe stràzi 8-12 cadavre. În raionul Comrat numai în luna octombrie curent au murit de subnutritie 269 persoane, inclusiv 115 copii.
"(…) Cresc proportiile vagabondajului. Copiii orfani din sate pornesc la orase, în càutarea unei bucàti de pâine.(…) Numai prin institutiile specializate ale MAI au trecut, în 11 luni din 1946 3.411 copii vagabonzi. (…)
Din cauza dificult
àtilor de ordin alimentar s-a intensificat spiritul emigrationist. În 11 luni au fost arestate în tentativà de trecere în România 189 de persoane, 20 reusind sà treacà granita - în total 209. (…) în republicà au fost luate în evidentà peste 100 persoane care intentioneazà sà fugà în România. Din numàrul lor fac partea multi tàrani sàraci si mijlocasi".Si când ne gândim cà supravietuitorii unor asemenea "tratamente", care priveau de 50 ani peste Prut, cu sperantà, au fost dàruiti (nici màcar vânduti) deacesti, nu imbecili - ca sà aibà circumstante atenuante - , ci nemernici ca acest Constantinescu, màrunt activist de partid, purtat în zgardà de Màguritate, de Zoe Petre, putredà activistà de partid si de altii "factori", care nu au nici màcar scuza (!) cà lucreazà pentru KGB…
G A U R A D I N
… B I B L I O G R A F I E
Paris 25 mai 1998
Dupà cum se va fi observat, mà declar, hotàrît, împotriva uitàrii. Amnezia practicatà de compatriotii nostri - dupà o atât de lungà tàcere impusà de teroarea comunistà - este, în fond, màrturisirea, recunoasterea unor fapte de rusine comise de cei pe care, curent, îi consideràm victime pure. A recomanda (si a practica) uitarea, nu înseamnà a fi bun-crestin - din contra : pàcàtuiesti greu, fiindcà încerci sà te ierti singur, sà te… autoamnistiezi.
Ivasiuc, colegul de
închisoare, prietenul, devenit turnàtorul meu preferat, explica (el nu se justifica) micile màgàrii si marile porcàrii politico-etice al lui:«Mai ia, azi, în seamà cineva faptul cà Cellini a fost ucigas, Villon borfas, Milescu Spàtaru sperjur ? Doar cercetàtorii literari, în treacàt - numai opera le e luatà în seamà…»
Sasa Ivasiuc era o natur
à optimistà… Acest bàiat cu nume rutean gândea cum nu se poate mai româneste. Ca si el, scriitorii români sunt convinsi cà, acum, în prezent, ei pot face orice, oricâte "mici-mari greseli" - ce importantà : în viitor se va tine seamà doar de opera lor.Fireste, se
însealà - si ne însealà.În cele ce urmeazà nu voi readuce vorba despre fapte "civile" ale scriitorului, ci de cele comise cu ajutorul condeiului, prin cuvânt. Si în aceasta genialul nostru compatriot, nàscut ortodox si poet are pregàtit ràspunsul :
«Adevàrat, am scris cu mâna stângà, la gazeta de perete - însà numai pentru a-mi salva scrisul cu mâna dreaptà : opera ; sertarul…»
S-a vàzut cât de multi au fost scriitorii (morti si vii) avînd câte ceva în sertar ; s-a vàzut cât de… operà le sunt scrierile pentru care fàcuserà porcàrii, în scris.
M
à voi folosi pentru a da exemple - cu putine exceptii - de Antologia rusinii, alcàtuità cu trudà (si, desigur, cu adâncà scârbà) de Virgil Ierunca si publicatà în numerele 1 (1973), 2 (1975) si 3 (1982) ale revistei Ethos, Paris. Am extras doar o micà parte din negrul-pe-alb adunat de el si o infimà parte a plecàciunilor nedemne ale demnei - si rezistentei ! - intelectualitàti române.Pornim de la adev
àrul : nici un purtàtor de condei din România comunistà nu a fost silit, cu pistolul în ceafà, sà scrie versuri si prozà de laudà la adresa partidului (dar sà semneze procese-verbale de anchetà : da).Plec
àciunile voluntare, interesate selectate aici sunt prilejuite, nu de vreo aniversare comunistà a unui eveniment sau a unei persoane (Ceausescu), ci de evenimente, fie neprevàzute (ca miscarea pentru drepturile omului din primàvara anului 1977), fie càpàtînd o turnurà nefavorabilà partidului care avea de gând sà (doar) sàrbàtoreascà momente oficiale.Începem cu anul 1971, al "revolutiei culturale", al "Tezelor din iunie".
Inutil s
à spun : doar accidental voi cita din profesionisti ai laudelor - numai din literatori adevàrati, constituind repere - si referinte - culturale.S
à vedem cine dintre solizii intelectuali români (unii cu ani de puscàrie cinstità în spate) au làudat direct - sau indirect - închiderea reprezentatà de "tezele din iunie 1971" (pentru usurintà, îi voi însira în ordine alfabeticà) :
1971 -
"Tezele"
BALOTA Nicolae
:
Azi, când poetul a pierdut-o pe aceea pe care a cântat-o fàrà încetare, pe tovaràsa sa de viatà Elsa Triolet, el n-a ràmas singur. Poet total si militant al cauzei comuniste, el este înconjurat de càldura umanà càtre care a aspirat totdeauna, pe care a contribuit prin opera sa si prin viata sa toatà sà o sporeascà. E uimitoare mai presus de orice în creatia acestui talent poliform, în viata acestui pàtimas al dreptàtii, aspiratia tenace spre unitate. Câte ispite ale tuturor sirenelor libertinajului în duh si simtire a trebuit sà înfrunte si sà înfrângà acest luptàtor ! El s-a rupt de timpuriu de mediul burghez în care s-a nàscut, a sfâsiat într-însul învàtàtura scolilor prin care a trecut, a rezistat tendintelor anarhice care se treziserà în el dupà cel de al doilea ràzboi mondial, pentru cà avea setea neistovità, generoasà a unei orânduiri mai drepte, a unei ordini mai umane. De fapt tânàrul Aragon a întâlnit de timpuriu în calea sa Partidul Comunist care a dat o tintà si un îndreptar càutàrilor sale.
Tribuna, 30 sept. 1971
(BALOTA)
As aminti, în acest sens, apelul adresat oamenilor de artà de càtre secretarul general al partidului, în urmà cu doi ani, la Expunerea la Plenara din noiembrie a Comitetului Central. Artistii erau îndemnati sà redea în operele lor transformàrile socialiste, munca milioanelor de oameni, contradictiile si conflictele reale alàturi de faptele màrete, emotionante, frumosul si iubirea, astfel încât arta sà contribuie la perfectionarea continuà a societàtii, a omului, de afirmare a dreptàtii si echitàtii socialiste, a modului de viatà socialistà si comunistà.
Nu este oare acesta rostul
însusi al initierii întru culturà, al introducerii în spatiul spiritual ?Rom
ânia liberà, 8 nov. 1973
CÅNDEA Virgil :
Tràim epoca favorizatà în care România a vàzut împlinite aspiratiile lui Neagoie Basarab. Dacà voievodului i-ar fi fost dat privilegiul sà asiste la comemorarea sa, ar fi spus ca în Învàtàturi : «Iatà cà acum mergi de la noi cu învàtàtura noastrà. Cum và va duce gândul si firea cà va fi bine, asa veti face…»
Contemporanul, 17 sept. 1971
IVANESCU Cezar :
De aceea, prin actualele màsuri se evidentiazà, credem, nevoia de a depune eforturi de o mai aleasà calitate pentru a face din scrisul nostru nu numai o oglindà a existentei unei natiuni, ci si un instrument operativ, activ. Literatura trebuie sà exprime mai putin declamativ, dar mai profund si mai continut, dramatica luptà pe care natiunea noastrà o poartà pentru împlinirea unui incomparabil ideal social : comu- nismul.
Arges, iulie 1971
SIMIONESCU Mircea Horia
Niciodatà patria noastrà nu s-a bucurat de un asemenea prestigiu, de o asemenea fortà a valorilor si de asemenea noblete a ideilor in plinà expansiune, ca astàzi. Avem realizàri impresionante, si avem certitudini însufletitoare. Ca un poet ce stràbate cu gândul viitorul, pânà la atingerea idealului fascinant, Partidul Comunist Român îsi întinde ante-nele càtre plàsmuirea de mâine a României, statornicind cu fiecare màsurà preconizatà, cu fiecare idee avansatà, coordonatele civilizatiei si culturii românesti în era socialismului.
Rom
ânia literarà, 27 iulie 1972
TOIU Constantin
Statul nostru este un stat socialist. Politica statului nostru reflectà vocatia si virtutile unui popor care, cunoscînd îndelung asuprirea socialà si nationalà, a ales o datà pentru totdeauna calea cea mai sigurà si mai dreaptà ce face imposibilà de aici înainte întoarcerea în trecut la ceea ce era o gravà si pàgubitoare nesocotire a vocatiei lui istorice si virtutilor sale înnàscute.
Luceafàrul, 3 iulie 1971
S-a observat : nu i-am luat în seamà pe veteranii agit prop-ului (Everac, Radu Popescu, Titus Popovici, Làncrànjan,), nici chiar pe tinerii-lupi ai momentului : Al. Papilian, Petru Popescu, ci numai "valorile consacrate".
Pânà la urmàtorul eveniment (1977), iatà alte câteva mostre de închinàciune :
BALOTA Nicolae
As aminti, în acest sens, apelul adresat oamenilor de artà de càtre secretarul general al partidului, în urmà cu doi ani, la Expunerea la Plenara din noiembrie a Comitetului Central. Artistii erau îndemnati sà redea în operele lor transformàrile socialiste, munca milioanelor de oameni, contradictiile si conflictele reale alàturi de faptele màrete, emotionante, frumosul si iubirea, astfel încât arta sà contribuie la perfectionarea continuà a societàtii, a omului, de afirmare a dreptàtii si echitàtii socialiste, a modului de viatà socialistà si comunistà.
Nu este oare acesta rostul
însusi al initierii întru culturà, al introducerii în spatiul spiritual ?România liberà, 8 nov. 1973
C
ÅRNECI Radu
LUMINOS PARTID
Credinta mea r
àmâi si vei ràmâne- frumos, cu imnuri, te
împodobesc -tu, demn st
àpân pe fortele stàpâne,mai omenesc
în tot ce-i omenesc -tu vis mereu, mereu
întruchipare,înmiresmînd al cântecelor grai,
ce m
ândru sînt, în marea ta splendoaretu, dor al meu, tu gura mea de rai
…Scînteia, 19 aug. 1973
CIOCULESCU Serban
…
Ecranul televiziunii noastre ne oferà cotidian imaginea tovaràsului Nicolae Ceausescu stràbàtînd toate santierele noastre, strângînd mâinile oamenilor muncii, întretinîndu-se la toate treptele productiei asupra metodelor de luucru si a rezultatelor obtinute, propunînd solutii în domeniile cele mai diferite ale activitàtii obstesti…Contemporanul, 26 ian. 1973
acad. CONDURACHI Emil
Din fericire cei mai multi oameni din tara noastra gândesc altminteri. Gândesc încrezàtori si fac dovada cà în ciuda greutàtilor - ce par uneori mai mari decât sînt ele în realitate - nu au uitat si nu uità datoria lor de gratitudine fatà de tara si de poporul în mijlocul càruia au crescut si s-au format (…) Pretuire subliniatà adeseori de glasul cel mai autorizat al partidului nostru, acela al tovaràsului Nicolae Ceausescu…
Contemporanul,
24 ian. 1972
(CONDURACHI)
Am avut în tot timpul în care am participat la lucràrile celui de al XI-lea Congres al partidului nostru (…) un sentiment tonic : istoricii din tara noastrà au putut constata cu deosebità satisfactie si mai mult ca altàdatà cà activitatea lor se înscrie cu egalà îndreptàtire în suma tuturor eforturilor de fàurire a societàtii socialiste multilateral dezvoltate si de înaintare a României spre comunism. Ca istoric încerc un sentiment de gratitudine fatà de încurajatoarea apreciere venità din partea celui mai înalt for politic al poporului nostru si exprimatà atât de documentele sale programatrice, cât si în Raportul secretarului sàu general, tovaràsul Nicolae Ceausescu.
Contemporanul
, 27 dec. 1974
GIURESCU Constantin C.
Ca istoric stiu cà istoria are nepretuitul dar de a ne ajuta sà cunoastem bine cine sântem, ce vrem, de unde venim si încotro tindem sà ajungem.(…) Este esenta exemplului de înalt patriotism pe care-l cere tineretului secretarul general al partidului, tovaràsul Nicolae Ceausescu. (…) Este de datoria factorilor educationali - scoala si organizatia UTC avînd în acest sens cele mai importante responsabilitàti - de a face totul pentru a accentua latura politicà a personalitàtii tinerilor, pentru a le dezvolta constiinta scopului major al societàtii noastre: constructia etapei superioare a socialismului si trecerea treptatà la fàurirea comunismului în România.
Scînteia Tineretului, 31 oct. 1973
Anul 1977
A cunoscut mai multe evenimente :
1 - miscarea pentru drepturile omului : februarie-mai;
2 - congresul scriitorilor : mai-iunie (?);
3 - greva minerilor din Valea Jiului.
Autorii continu
à a fi citati dupà data aparitiei "contributiei". Pentru a întelege ce anume sàrbàtoresc (sau, din contra : vestejesc), este necesar sà fie prività data si sà se tinà seama de periodicitatea publicatiei.De pild
à : Ion Alexandru celebreazà "istoria"; s-ar întelege cà ar fi vorba de un text "în cinstea Zilei de 9 Mai"; numai cà sântem în 1977, iar emergenta unei actiuni pentru drepturile omului, în tara "independentului" Ceausescu a provocat multà tulburare, nu doar printre Organe (de stat si de partid), ci si în masele largi de anticomunisti români colaborationisti - si colaboratori la Scînteia…:Nu am inclus aici
"demascàrile" de care am avut parte dinspre làtràtori de meserie ca Eugen Barbu, Titus Popovici, Zoe Busulenga, Dan Ciachir, Dan Zamfirescu, Vasile Bàran, Al. Piru, Al. Dobrescu s. a., ; atâta†i asupra mea imediat dupà cutremurul din 4 martie 77, au continuat si dupà arestare (1 aprilie), cerînd "pedepsirea exemplarà cuvenità tràdàtorilor de tarà", încetînd a mà numi dupà liberare (6 mai) - însà "aluziile" nu au lipsit.Nu neap
àrat din… modestie, nu îi pun aici pe cei care m-au atacat nominal, ci pentru cà îmi rezerv plàcerea unei "colectii" aparte, ce va fi în curând fàcutà publicà.Nu toti lu
àtorii-de-cuvânt atacà direct "ràul" - unii preferà lovitura piezisà, ba chiar de… làudare excesivà a realizàrilor partidului - ca sà se stie cà "nouà" (adicà lor) nu le pasà…Oricum, este instructiv s
à se vazà cum anume functioneazà zicerea : "Tara arde, baba se piaptànà".
ALEXANDRU Ioan
Càci acolo unde nu existà istorie si unde istoria n-a devenit patrie, scriitorul nu poate exista, nu are în numele cui vorbi si pentru cine trudi din zori în noapte, cu bucuria cà împlineste o lucrare esentialà de luminare a sufletului poporului sàu (…). Ca scriitor al acestui popor, mà pot socoti fiul independentei României (…), istoria de ieri si de azi a poporului român devenind, prin valoarea ei, obiectul vital al scrisului meu. Mai mare cinste pentru un scriitor nu poate fi decât de a-i putea vorbi aici, în România socialistà, fiului sàu, fratilor sài, neamului sàu (…). Càci aici existà istorie, tara este ridicatà la rang de patrie socialistà, iar omul la fiintà a adevàrului, suveran al libertàtii"
Scînteia, 6 mai 1977
ANGHEL Paul
Ce s-a ales de el? Ce s-a ales de fascism ? Eu unul nu credeam cà umanitatea ceasului de fatà, de pe oricare meridian, poate consimti sà revinà la fascism, ca mod de existentà socialà si politicà, nu cred cà umanitatea vrea sà se întoarcà în grote. Dar iatà cà unele semne de isterie verde, surà sau brunà se fac simtite ici si colo. Unele fantome mai miscà. E oportun sà fim avertizati, sà tragem semnalul de alarmà. (…) partidul nostru este adversar neînduplecat, în numele celui mai înalt umanism, al càror forme de reanimare a cercurilor reactionare fas-ciste, atitudine militantà reliefatà din nou, cu claritate, ferm, în recenta expunere a tovaràsului Nicolae Ceausescu. Nu avem dreptul sà ui-tàm ceea ce înseamnà fascismul : moartea culturii si a omului însusi.
Sc
înteia, 5 aprilie 1977
BALACI Alexandru
Dar sà ne gândim si la traducerile de carte româneascà, tot mai numeroase, echivalente în ultimii ani cu aproximativ douà mii de titluri apàrute în peste o sutà de limbi stràine. În fruntea lor se înscrie aparitia a 50 lucràri ale Presedintelui Republicii, a càrui operà luminoasà càlàtoreste acum pe toate meridianele.
Ramuri,
15 aprilie 1977
BALOTA Nicolae
Demnitatea si-au cucerit-o sub steagul Partidului Comunist Ro-mân, viata omeneascà, stiinta de carte si bunàstarea sunt recolta cea mai de pret pe care o culeg, pentru cà bunii si cinstitii truditori ai pà-mântului au stiut sà dea pe rod ideile fertile, novatoare ale partidului.
Luceaf
àrul, 16 aprilie 1977
BRAD Ion
ACEASTA-I PATRIA
Aceasta-i Patria : izvor de imn
C
ântat cu-nflàcàrarea unei ginteCe de trecut si p
ânà-n comunismUn liber drum din vrerea ei si-aprinde.
Aceasta-i Patria : un dor lucid,
T
âmpla de vis a omului prin careToti ne simtim o tar
à si-un partid,o unic
à fiintà luptàtoare.Sc
înteia, 7 decembrie 1977
CÅRNECI Radu
CANTATA
Am pream
àrit si muntele si marea-
îmbràtisarea lor în tàrm avid -,ci, iat
à-mà : îti ‘nalt din nou cântareacu ton de slav
à, luminos Partid !Tu, ne
învinsul, munte esti si maresi ne
închipuit în frumuseti,arz
înd în inimi : miez de depàrtare,d
àinuitor în vieti si peste vieti.Flac
àra, 15 dec. 1977
GIURESCU C.C.
Î
n etapele hotàrîtoare ale dezvoltàrii sale istorice, atunci când se punea problema de însemnàtate capitalà, poporul român a avut parte de personalitàti reprezentative care au stiut sà întrupeze spiritul sàu politic si sà gàseascà conditiile cele mai bune spre a asigura dàinuirea statului, asadar putinta de manifestare multilateralà a poporului.Ap
àràtor al fiintei, suveranitàtii si demnitàtii statului român, N. Ceausescu se înscrie în aceastà fundamentalà traditie, este continuatorul marilor personalitàti din trecut care au drept scop principal salus rei publicae. El lucreazà neîntrerupt si stàruitor spre a asigura poporului si statului român locul in civilizatia si cultura lumii, la care îi dau dreptul însusirile creatoare si omenia acestui popor.Radio Bucuresti, 28 iunie 1977
PREDA MARIN
Revolutia culturalà înfàptuità de partidul nostru a deschis larg drumul spre cultura tàrànimii. Scriitorii, în fata unui public tot mai avid de o carte bunà, vor trebui sà se gândeascà astfel la spusele tovaràsului Ceausescu, care a anuntat tot aici cresterea numàrului de orase din tara noastrà, evolutia procesului social spre disparitia deosebirilor esentiale între sat si oras, deci sporirea considerabilà a numàrului de cititori.
Sc
înteia, 20 aprilie 1977
ROMAN Valter
Definind coordonatele revolutiei stiintific-tehnice si ale bazei tehnico-materiale, partidul nostru are în vedere tocmai acest tel, asa cum rezultà cu pregnantà claritate din prevederile Programului adoptat de Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român si cum rezultà din ceea ce am înfàptuit pânà acuma, cinstind în acest fel Conferinta Nationalà a partidului nostru.
Rom
ânia literarà, 8 mai 1977
SIMIONESCU Mircea Horia
Societatea socialistà, întrupare a visului cel mai fascinant al oamenilor, acordà poetului, nu numai stima pe care o merità, dar si înalta recunoastere a functiei sociale pe care acesta o îndeplineste într-o lume ce proclamà dreptatea, adevàrul, echitatea, dragostea de om. Socialismul înseamnà productie înaltà, calitate, cifre record, dar otelul si grâul, untul si lemnul, masinile si constructiile nu sporesc pentru buzunarul afaceristilor, ci pentru binele si visurile limpezi ale celor multi si harnici, pentru omul devenit stàpân în tara lui liberà, iar omul acesta are nevoie de poezie, este poezie, este cea mai frumoasà înfàptuire a timpurilor noi. Rolul poetului, de atâtea ori subliniat în documentele partidului nostru si redefinit în cuvintele tovaràsului Nicolae Ceausescu la Conferinta pe tarà a scriitorilor, este de a înflàcàra inimile, de a grava pentru nemurire epopeea constructiei si înaintàrii tàrii, de a zidi în temelia edificiului scânteia spiritului lucid si a miracolului.
Contemporanul,
15 iulie 1977
Între 1-3 august 1977 a avut loc, în Valea Jiului, marea grevà a minerilor. Chiar dacà Europa liberà a vorbit despre acest eveniment foarte târziu (acelasi Departament de Stat a blocat informatiile, pentru a nu-l "jena" pe prietenul americanilor, Ceausescu), Românii - iar aici ne intereseazà scriitorii - au stiut ce s-a petrecut la Lupeni cel mai târziu în 5 august (fiindcà Iulian Neacsu, beat, a povestit în gura mare la restaurantul Casei Scriitorilor).
Fireste, nici un scriitor celebru nu si-a manifes- tat solidaritatea cu minerii (sà zicem : Geo Bogza - care scrisese Oameni si càrbuni în Valea Jiului, în anii 30 ; Jebeleanu - care prin 1936 îl apàrase, în presà, pe tânàrul comunist Ceausescu ; Marin Preda, cu glasul lui de mare prestigiu, al clasicului în viatà…).
Când, târziu în toamnà, un american independent a scris cà s-ar fi petrecut ceva suspect în Valea Jiului, informînd cititorii cà zona este interzisà, pàzità de armatà, un scriitor a sàrit sà desmintà : Adrian Pàunes- cu : el a publicat în Flacàra un "reportaj" în care expli ca : elicopterele care zboarà ziua-noaptea pe deasupra Vàii nu sunt deloc - asa cum în mod dusmànos a afir mat Americanul - forte de pazà (fiindcà s-ar fi întâm- plat ceva…), nu ! ci… elicopterele-sanitare pe care le dàruise toavàràsul Ceausescu regiunii mineresti…
Asadar : nu existà în citatele de mai jos "probe" cà scriitorul român cel rezistent prin culturà ar fi apro bat represiunea feroce ordonatà de Ceausescu, execu tatà de generalul Nicolae Plesità si de generalul (fost colonel înainte de 9 mai) Vasile.
Însà deosebirea fatà de un Pàunescu este minimà: acela a negat de-a dreptul "zvonul" cà ar fi avut loc o ràzvràtire a clasei muncitoare - ceilalti au fàcut acelasi lucru, însà vorbind despre altceva : despre marile-realizàri, despre aniversarea Ceausescu lui din anul urmàtor…
Iar 20 ani mai târziu, în "istoria" pe care o scriu amnezicii tricolori - fireste : de la 22 decembrie 1989 - omit sà punà pe hârtie "amànuntul" : "2 000 mineri ne alàturàm miscàrii pentru drepturile omului si lui Paul Goma", printr-o scrisoare adresatà Europei libe- re si citità de câte cinci ori pe zi trei sàptàmâni la rând.
Numai revista Memoria (!), numàrul comemora- tiv din 1997 nu cunostea acest detaliu.
Or scriitorul care nu spune-scrie ce stie - este martor mincinos si complice al Ràului.
BALAITA George
Dar ar trebui citate în întregime cuvântàrile tovaràsului Nicolae Ceausescu, scrieri de importantà istoricà, elaborate într-un stil limpede, sobru, echilibrat, eficient. Stilul unui autor de mare clasà, nu în zadar tradus în atâtea limbi pe toate meridianele.
Sc
înteia, 9 februarie 1978.
BUZURA Augustin
Sânt 12 ani de când tovaràsul Nicolae Ceausescu a preluat conducerea partidului si a statului, dar acesti ani, atât de generosi în evenimente, ne-au îmbogàtit cu o experientà enormà, ne-au aràtat dimensiunile noastre reale, chipul nostru cel adevàrat si forta noastrà (…). Asadar omului Nicolae Ceausescu, comunistului intransigent care n-a renuntat niciodatà la proiectele sale, conducàtorului datorità càruia natiunea noastrà are imaginea concretà a viitorului ei, sà-i dorim din inimà ceea ce-i doreste tara masa sa de lucru în care tot ceea ce face poartà amprenta personalitàtii si gândirii sale.
Steaua
, ian. 1978
CIOCULESCU Serban
Prin forta însufletità a cuvântului precum si p^rin omniprezenta pe toate tàrâmurile muncii, dînd exemplul unei neistovite activitàti si mobilizînd întreaga natiune într-un grandios elan creator, secretarul general al Partidului, tovaràsul Nicolae Ceausescu, se înscrie printre marii animatori ai popoarelor din toate vremurile.
Rom
ânia literarà, 26 ian. 1978
COSASU Radu
Tarà micà, supusà atâtor intemperii specifice ràscrucilor de drumuri, de geografie si istorie, România s-a impus prin caracterul, inteligenta si temperamentul Presedintelui ei - ca una din cele mai puternice personalitàti din cetatea natiunilor, o imagine de unicà expresivitate…
Flacàra, 26 ian. 1978
DOBRESCU Al.
Î
n conceptia tovaràsului Nicolae Ceausescu, critica nu este o ancilà a literaturii, ci un gen militant cu drepturi egale determinat si, deopotrivà, determinînd creatia adevàratà, pe care este menit sà o impunà, sà o apere, sà o explice, sà o ràspândeascà.Convorbiri literare, ian. 1978
DOHOTARU Adrian
Pentru cà starea noastrà de a fi, e starea de revolutie ! Ceas de ceas, clipà de clipà în epicentrul evenimentelor si întâmplàrilor curente, prezenti acolo unde sântem strigati pe nume si este nevoie de noi, sà punem umàrul, sà punem mintea la contributie (…) «A fi comunist», spune tovaràsul Nicolae Ceausescu, «înseamnà a lucra mereu mùai bine si mai contiincios pentru interesele oamenilor muncii,» etc.etc. (N. m.).
Flacàra, 29 sept. 1977
ENESCU Radu
Istoria a cunoscut veacuri aurite, de mare înflorire. Secolul lui Pericle, epoca lui Ludovic al XIV-lea, era elizabetanà, etc. Dar toate aceste perioade de splendoare magnificà si augustà erau dublate de o crasà mizerie si de atroce nenorociri, fiind generate de o orânduire subliniat iniquà. Pentru prima datà, renasterea României, ce se identificà cu Ceausescu, ne înfàtiseazà o epocà de aur în care guverneazà justitia socialà, libertatea umanà, demnitatea isnului omenesc. De aceea prosperitatea materialà si eflorescenta spiritualà e rodul nemijlocit al omeniei, calitàtii si adevàrului de neînvins.
Familia,
ian. 1978
GIURESCU C. Dinu
Istoria capàtà noi dimensiuni si prin telurile esentiale ale prezentului, formulate de Secretarul general al Partidului si care-si gàsesc materializarea in constructia tàrii.
S
àptàmîna, 26 ian. 1978
IVASCU George
De aici mândria unui întreg popor care, la 33 ani de la Eliberare, se simte într-adevàr, stàpân pe destinele sale. De aici si dragostea unanimà îmbràtisînd chipul bàrbatului care, în fruntea Partidului si a Statului, îi semnificà geniul creator în durata faptei de azi si în cutezanta privirii spre viitor. De aici si gândul si glasul care-l exprimà în vibrantà bucurie a marii sàrbàtori : Ceausescu-România !
Rom
ânia literarà, 18 august 1977
STANESCU Nichita
Sàrbàtorim a 60-a aniversare a scumpului nostru presedinte Nicolae Ceausescu si 45 de ani de activitate a acestui bàrbat (…) cel mai muncitor dintre muncitori, cel mai tàran dintre tàrani… etc. etc.
Radio Bucuresti, 19 ianuarie 1978
"
Campania de varà 1979" :
Î
n iarna anului 1979 a fost constituit Sindicatul Liber al Omenilor Muncii din România (SLOMR), eveniment anterior alcàtuirii sindicatului polonez Solidarnosc.Pentru c
à, în 1978, la Paris luase fiintà Comitetul Intelectualilor pentru o Europà a Libertàtilor (CIEL), a fost firesc ca acesta (avînd în conducere pe Eugène Ionesco) sà-i apere si pe cei persecutati de comunisti în România.Astfel a lansat o campanie de semn
àturi pentru liberarea imediatà a urmàtorilor : Petre Tutea, Gheorghe Calciu, Aurel State, Marcel Petrisor, Octavian Voinea - ceea ce s-a obtinut numaidecât.A lansat o campanie de protejare a sindicalistilor de la SLOMR (Vasile Paraschiv, Brasoveanu, Can
à).Totodat
à sub semnàtura lui Eugène Ionesco a apàrut un apel càtre toate guvernele democratice de a boicota emisarii culturali oficiali ai regimurilor totali tare (la noi: Virgil Cândea, Mihnea Gheorghiu, Al. Balaci, Zoe Busulenga…).Fireste, replica nu a
întârziat - pe douà fronturi :- intern, condus de Eugen Barbu si S
àptàmîna ; au mai participat România literarà a lui Ivascu, Luceafàrul a grupului Ràcànel-Frunteverde- Ungheanu, Contemporanul si, fireste, Scînteile. Printre înjuràtorii de stat si de partid s-a remarcat (desi era greu : toti dàdeau dovada) Ion Làncrànjan, într-un "pamflet" la adresa Monicài Lovinescu, întitulat pur si simplu : Càteaua… Multi tovaràsi i-au tinut… tovàràsie : Ion Brad, Titus Popovici, Sàlcudeanu, Dumitru Mircea, Marcea, Dan Zamfirescu, Cioclulescu, Ion Zamfirescu ;- extern - cu mai multe centrale :
italian
à : condusà de I.C. Dràgan, avîndu-i ajutoare pe Traian Filip si Mihai Pelin. Dràgan a scris la jurnalele italiene articole de "demascare" a "disi- dentei din eprubetà" (împotriva lui Calciu si a mea) - fireste, nesemnate ;britanic
à : supervizatà tot de Dràgan a fost munca agentului de influentà din Anglia Michael C. Titus, care a semnat o brosurà (în francezà si englezà): România sub presiune. Sunt demascati : sindicalistii ("nebuni"); Calciu ("fascist"), eu : jidan, agent sovie- tic, legionar si… hippy. Sà amintesc : M.C.Titus, "exi- latul" care a càlàtorit în România si a avut accest la arhivele Securitàtii (la sfârsitul anilor 70 !)- de unde a extras un ordin de urmàrire a lui Calciu, de prin 1943! - a beneficiat de màrturiile unor fosti detinuti politici care au afirmat tot felul de neadevàruri despre mine : Virgil Carianopol, M. Ionescu Quintus (acestia negau "descrierile" din cartea mea Gherla), niste profesori de la Ploiesti, niste popi tot de pe-acolo… ;greac
à : fiind Ion Brad ambasador la Atena, Securitatea i-a dat bani unui markosist refugiat în România, fàcînd pe scriitorul : Dimos Ravanis Rendis. Acesta a început sà imprime un periodic fantomà : Proini, dar scopul Bucurestiului nu era sà aibà audientà, ci sà reprezinte izvor de citate. Deci : Brad a scris, în româneste, un text în care eram jidan (Efremovici), scriitor veleitar, arestat în 1956 pentru furt si viol…; Dimos Rendis l-a tradus în greceste, l-a semnat, a încasat paralele, iar Ion Brad a trimis la Luceafàrul "un articol apàrut în stràinàtate - si tradus în româneste". Dragos-Ràcànel a publicat, deci - cu comentariile de rigoare la "ecouri din presa occiden- talà", un text avîndu-l autor pe Ion Brad, altul pe C.I.Dràgan…Mai jos reproduc doar douà porcàrii scrise la adresa lui Eugène Ionesco - va trebui sà asteptàm anul 1990, pentru ca luminatul Ion Buduca sà scrie, de la Paris, pentru Convorbiri literare, o alta, intitulatà : "Ionescu - e ramolit, Cioran - nu vrea sà stea de vorbà cu Românii".
CIACHIR Dan
"…
si un academician sugubàt care si el graseiazà si care, din originea-i româneascà a pàstrat la Paris o afectiune nedezmintità pentru toi, cinzeacà, litrutà si alte recipiente specific nationale. Domnia-sa a pàstrat forma si-a tràdat continutul. Se mai întâmplà si-n artà. În loc de tulburel, pràstinà, tescovinà, sânge de iepue, prea neaose si deci intraductibile, dânsul preferà un Johnnie Walker, un Ballantine’s dupà care redactorii Europei libere conecteazà magnetofonul cu succes anticipat. Eugen Ionescu - cà-i uitasem hramul - ajuns anticomunist la vârsta pensionàrii, când altii se ocupà de gràdinàrit, bàsneste si el despre libertate, drepturile omului, càluse imaginare si o tine pe coarda asta razachie (…). Academicianul n-are timp sà verifice enormitàtile astea si atunci cârâie recitativul pe care-l cunoasteti, amintindu-ne de propriii sài rinoceri. Sà-l privim cu îngàduintà pentru cà màcar el are niste merite literare incontestabile. Dar acum, ajuns la vârsta mintii copiilor, s-a mai zaharisit si, în consecintà, de ce sà ne supàràm? Mâine-poimâne o sà aflàm la buletinul de stiri al Europei libere cà doamna Monica Lovinescu îi citeste dramaturgului din Scufita Rosie si domnia sa plânge cu lacrimi sincere când aflà cà lupul a mâncat-o pe fetità si pe bunicutà.S
àptàmîna, 13 iulie 1979
HERIVAN Mircea
Oare ce l-a determinat pe cunoscutul dramaturg francez (subl. în text) sà-si aleagà drept copil de suflet, la senectute, un veleitar lipsit de autocontrol în toate manifestàrile, rebarbativ ? Poate similitudine exterioarà de atitudine între Paul Goma, bàrbosul pupil si impetuozitatea, negativismul propriei tinereti. (…) Cu optiunile literare «pe invers» ale domnului Eugen Ionescu sântem obisnuiti demult. (…) ce încredere se poate avea în profetiile si triplusalturile critice în care domnul Eugen Ionescu se angajeazà pe baza unor informatii indirecte si vàdit calomnioase (…)?
Ceea ce face acum,
îndemnînd la o cruciadà de boicotare si izolare spiritualà a României, e mult mai grav.(…) Atunci când Eugen Ionescu îsi permite sà punà la îndoialà sinceritatea, devotamentul real fatà de o idee, de o tarà, de un popor a tuturor acestor intelectuali de exceptie sau sà proclame cà acestia «tràiesc într-o lasitate constantà», ne vom permite si noi (…) sà ne îndoim de sinceritatea sustinerii dramaturgului, care prin programul sàu politic nu cinsteste un nume de cea mai adâncà vibratie româneascà. Pentru cà, alàturi de Paul Goma si de alti proaspàt aciuiti în Occident, «noul cruciat» se erijeazà si în avocatul pretentiilor total ilegale ale preotului Boldescu (sic !) din Paris.(…)"Sà recurgem la o màrturie neutrà - este vorba de Dean Milhovan, editorul ziarului Dreptatea din New York (…).
"…În volumul intitulat Un om în chestiune - un om în discutie, dramaturgul pune actuala sa umoare pe seama unei grave, iremediabile depresiuni. Atât de grave, încât, dupà cum singur màrturiseste, a hotàrît sà consulte un psihiatru. (Dacà locuia în România si ar fi fost dus de familie la un medic de aceeasi specialitate, putea considera consultul drept un act de… represiune politicà). Pe un asemenea teren de terori depresive si-a implantat Paul Goma obsesiile si scornirile de groazà".
Depresiunea si ratiunile ei, Contemporanul, 20 iulie 1979
A N E X A
CONDURACHI Em., acad
.
Cu demnitate, construindu-ne omenia, Contemporanul nr, 12/1986
"Demnitatea propriei existente nu îngàduie nimànui sà considere cà popoarele «mici» trebuie sà suporte imediat si oricând hotàrîrile arbitrare, nedrepte ades ale marilor state. Numai apàrîndu-si demnitatea (…) un popor se afirmà pe sine".
Mister : Ceausescu - cel care spusese exact acest lucru, cu douà sàptàmâni înainte - rostise un discurs scris de acad. Condurachi ? ; acad. Condurachi îl plagiase pe Ceausescu ?
"Înaintea altora, în urmà cu 2500 ani, în primàvara anului 514 î.e.n. acest glas al demnitàtii si libertàtii geto-dacilor, stràmosii poporului nostru s-a fàcut puternic auzit, stârnind si admiratia altora, interesul si laudele pàrintelui istoriei. Într-adevàr, Herodot, în cea de a patra carte a Istoriilor sale scris cà…"
Las cititorilor plàcerea sà caute citatul (paragraful 93 din Cartea IV) si sà-l aseze alàturi de comentariile academicului :
"Nechibzuiti Getii ? Fiindcà nu si-au plecat capul ? Biruiti ? Nu, deoarece Darius a transformat în provincie persanà Tracia de la sudul Balcanilor si foarte probabil Macedonia, însà Dobrogea noastrà nu a devenit satrapie".
Sà làsàm "Dobrogea noastrà" (care n-a devenit… satrapie), fiindcà nu despre asta este vorba, ci dacà Getii, da sau ba, au fost biruiti - si s-au purtat ca niste biruiti.
Acad. Condurachi îl citeazà pe Herodot, însà trunchiat - ca un adevàrat ne-istoric. Or Tatàl Istoriei scria limpede cà Getii, desi "cei mai viteji si mai drepti dintre Traci", desi nu s-au predat fàrà luptà (ca alti Traci), au fost tousi, "îndatà înrobiti". Iar în paragraful 96 stà scris limpede :
"Acest popor cu credinte ciudate fu învins de càtre Persi, dupà care se alàturà armatei (persane)". Iar în paragraful 118 : "«El (Persanul) a devenit stàpân al tuturor Tracilor si al vecinilor nostri, Getii»" (vorbeste un Scit).
În slujba cui a falsificat istoricul Condurachi adevàrul istoric (scris negru pe alb) ? Bine, în a lui Ceausescu - dar ar fi putut sà fie Dej, Stalin (sau Carol al II-lea, cà tot sântem noi impartiali).
Oricum, în slujba minciunii.
Chestia asta cu "demnitatea poporului român" a preluat-o Petre Roman, în tandem cu Iliescu ; apoi acelasi… demnizator al poporului român, în tandem cu Constantinescu - si nu din întâmplare, cu Zoe Petre, fiica academicianului de comicà amintire.
Si sà nu crezi în ereditate !
Paul Goma
Paris 15 iunie 1998
De ce public
… la-Cristoiu ?
Mi-au parvenit din tarà câteva mormàituri, ceva reprosuri, o luare de guler, în genul : D-ta care faci pe moralistul, publici la-Cristoiu ?
Recunosc : au dreptate grijuliii mei amici. Dar dreptate si eu am. Iar aici conteaz
à si adevàrul. Or ei nu-l cunosc si nu-i intereseazà - dacà ar fi vrut sà afle dece-ul, l-ar fi întrebat pe Liviu Ioan Stoiciu cum s-a-ntâmplat de am ajuns… sà public la-Cristoiu…Iatà cum : în ziua de 22 aprilie (1998, totusi), mi-a telefonat de la Bucuresti Liviu Ioan Stoiciu. Încà nu ne-am vàzut la fatà, dar am schimbat mesaje, cuvinte bune, càrti. Mi-a propus sà trimit prozà pentru Viata româneascà. Foarte bine, am sà-i expediez Sabina si Roman intim - sà aleagà ce crede el de cuviintà…
…
Totodatà, îmi propune sà colaborez la Cotidianul…Î
ncep sà râd : Cotidianul e jurnalul lui Ratiu, eu sânt în conflict cu el din 1984, de când l-a sustinut pe "adormitul" (în sens de agent dat la fund, inactiv de decenii) Gustav Pordea (protejatul si al lui V. C Tudor); noi îl acuzasem pe Pordea de securism, pe Ratiu de… impar-tialism pro-pordist…«
Nu mai conduce Ratiu, s-a retras, nu se mai amestecà în treburile ziarului…», îmi spune L.I. Stoiciu.«Atunci eu cu cine tratez ?», întreb.
«Cu mine !», ràspunde spre marea mea bucurie Liviu Ioan Stoiciu.
Nu a fost nevoie de mai mult. Aveam,
în sfârsit, ce-mi doream, din… decembrie 1989 : o tribunà de la care sà mà exprim (si eu, nu ?, càci si eu, de la patusopt, care mà-ntelegi…) : la România liberà nu puteam, nu eram acceptat, din principiul functionînd de la primul numàr : acolo publicau marii rezistenti antibolsevici, Paler, Màrculescu, Blandiana - ba chiar si Rusan ! ; la Adevàrul - Doamne-fereste ! - n-am publicat în viata mea la Scînteia (nici bàtrânà, nici tânàrà), o sà mà apuc acum, la bàtrânete ? La Cotidianul vechi ? - am mai spus : la-Ratiu ? La Curentul era în curs de consumare ultimul act (în fapt, prologul) : mi se propusese, în scris, colaborarea, o datà pe sàptàmânà, trimisesem 12 texte care apàreau chenzinal (când apàreau), bàgate la cosul-de-gunoi intitulat "Opinii" - si, mai grav : persoana cu care con-versam telefonic nu fàcea parte din redactie ; când, în cele din urmà, i-am scris lui Uncu, cerîndu-i sà-mi explice, în scris, care-i "statutul" meu (dacà existà vreunul), "legàtura" mi-a telefonat, explicîndu-mi cà Domnu Uncu nu-mi poate ràspunde, "personal", fiindcà Domnu Uncu are ceva la gât… Astfel am aflat cà unul dintre seniorii Curentului scrie cu gâtul, drept care am làsat-o moartà cu acest organ al clasei-de-mijloc (?).În al doilea rând, aveam - în sfârsit ! - o persoanà cu care sà mà înteleg din douà cuvinte (si jumàtate). Am scris, am trimis, de probà, Stoiciu mi-a telefonat : mergeau…
În ziua de 9 mai am trimis ultimul din totalul de unsprezece (câte alcàtuiau un ciclu). În aceiasi zi mi-a telefonat Stoiciu, anuntîndu-mà cà luni, 11 mai va fi lansatà noua serie a Cotidianului, în care mi se vor publica, zilnic, ale mele contributiuni…
În 13 mai mi-a telefonat o cunostintà de la Bucuresti. Printre altele, mi-a comunicat :
«Bine-ai fàcut cà l-ai ras pe Cristoiu - în ziarul lui !»
N-am înteles : unde îl "ràsesem" pe Cristoiu ? În care ziar ? Al cui ?
Mi-a spus : Cotidianul era condus de
… Cristoiu ! De unde apàruse, fiindcà Stoiciu nu-mi vorbise de el ? Am încercat sà-mi exprim îndoiala : dacà în fruntea Cotidianului s-ar afla Cristoiu, ar fi admis sà fie "înjurat" în chiar primul text al meu (îmi amintisem : îi arsesem o labà, scriind : "porcàriile lui Cristoiu" ? Sà fi dispàrut aluzia dràgàlasà la seful ziarului ? Dar cum sà verific?Am telefonat la Bucuresti, la m
àtusa sotiei : are primul numàr din Cotidianul ?«Cel în care scrii : "porcàriile lui Cristoiu"»?, mi-a ràspuns.
Stiu c
à multe porcàrii a fàcut - am si scris-o ! Si iatà : Cristoiu a publicat un text în care cineva a scris : "porcàriile lui Cristoiu"…Totusi : ce ghinion ! Cum telefoneazà Stoiciu, îi reprosez cà nu mi-a spus de Cristoiu si-l anunt cà nu mai public în ziarul… Nu : mai corect : la-Cristoiu ! Abia gàsisem unde sà-mi dau si eu cu pàrerea (apud Manolescu, Zaciu, Dimisenii, Mihàilescu, Stefànescu : unde sà înjur populatiunea pasnicà), iatà cà… nimeresc peste Cristoiu ! Aven-tura mea jurnalisticà se terminà înainte de a fi vàzut un singur numàr din noul Cotidian…
Seara îmi telefoneazà Stoiciu. Îl iau tare : bine, dragà, de ce nu mi-ai spus cà director e Cristoiu ? La care el îmi ràspunde cà ba mi-a spus - si ce importantà are… Ba are, a continuat el. Cà, din primul numàr a acceptat sà fie atacat ! Cine dintre directori mai face una ca asta ?
N-am stiut ce s
à-i ràspund - habar n-am cum fac directorii de publicatie, eu am avut, la România literarà, trei : Geo Dumitrescu, Breban, Ivascu - nu-mi încredintau secretele dar stiu : Breban n-ar fi admis sà fie "atacat", de-o pildà Vasile Nicolescu - darmite el, însusi, coscogea seful, Nicolae al II-lea (primul, de drept, fiind Nen’su) !A r
àmas asa : fiindcà tot apucasem sà le trimit cele unsprezece texte - sà fie publicate. Dar atât. Ne oprim aici. Nu mai colaborez la…«
Eu nu public la-Cristoiu !», am zis, în încheierea convorbirii.Dup
à aceea am înteles cà spusesem o mare prostie : cum asa, «nu public la-Cristoiu!»? Dar am si publicat, pânà în acel moment apàruserà trei texte !Si n-am mai trimis - o vreme
… Am primit… reprosuri, acuzatii :«Publici la-Cristoiu, tu, care…», zicea un prieten care, nu numai cà publicà la-Adevàrul-Scînteii, dar a angajat si "dialoguri" cu tovarà-sul Stànescu si cu tovaràsul Popescu (taman cel care m-a gomorrrhit pe mine, în iunie 1995, zugràvindu-mà ca lingàu al cizmelor lui Ceau-sescu), vorbindu-l de bine pe tovaràsul Vlad, generalul de Secu)!; «Publici la-Cristoiu !», îmi reprosa un scriitor care publica la-Dràgan, publica la-Buzura, publica la-Plesu - iar ca Rumânul impartial, publica si la-Stànescu-Popescu-Scînteiescu ; «Publici la-Cotidianul-lui-Cristoiu !», mi-o zicea de la obraz un altul care a publicat pânà deunàzi în… Nationalul-lui-Cristoiu…
«Î
l pui pe Plesu în aceeasi oalà cu Cristoiu ?» - parcà aud un glas al Europatiunii Libere.Dac
à ar fi sà dau un ràspuns, acesta ar suna :«Pe Plesu îl pun în aceeasi oalà cu Brucan, cu Bârlàdean’, cu Sturdza-Voican, cu Babiucan, cu Màgurean’, cu Petre Romàn, cu Buzuran - cu Iliescu cel Bàlan».
Nu voi spune cu X este
«mai putin ràu decât Y - ce sà mai vorbim de Z !» - si de aceea public la-X ; cu Cristoiu nu sânt cumnat, nici prieten - nu ne cunoastem si, sânt convins : nici nu suferim din aceastà pricinà ; nici nu m-am certat cu el pentru femei, n-am împàrtit cu el gamela în puscàrie - însà nici cu Manolescu n-am împàrtit-o ; nici cu Breban - nici chiar cu Tudoran.La urma urmei, dup
à cronologia mea - subiectivà, dar adevàratà! - nu eu am venit, la Cotidianul, peste Cristoiu, ci Cristoiu a venit peste mine ! N-am sà plec de bunàvoie, de la Cotidianul, pentru cà am aflat - dupà aparitia a trei texte - cà directorul se numeste Cristoiu.Ba as zice ; dac
à lui Cristoiu nu-i place cum scriu eu (mai ales cum o sà re-scriu despre mineriada din 13-15 iunie 90) - sà plece el ! Fiindcà el scrie numai despre cea din 1990 care l-a alungat pe Roman!Nu ? Ba da.
Paris 15 iunie 1998
Domnule Liiceanu,
Se împlinesc 8 (opt) ani de la disparitia càrtii mele de màrturii despre anul 1977, Culoarea curcubeului.
O citisesi
în traducerea francezà (Le Tremblement des Hommes), în timpul vizitei pe care mi-ai fàcut-o la Paris, prin 1984, împreunà cu Andrei Plesu, avusesesi cuvinte bune despre ea. Dupà evenimentele din decembrie 1989, când ai devenit director al editurii Humanitas mi-ai cerut permisiunea de a o tipàri.Ai publicat-o, cu putin timp
înainte de ceea ce a ràmas ca Întâia Mineriadà (13-15 iunie 1990), iar primul exemplar (împreunà cu celàlalt volum : Gherla) mi-a parvenit prin postà în 18 iulie.Nu mai repet, aici (
în alte pàrti - da) "aventurile" acestei càrti (Culoarea curcubeului) care, dupà aparitie… a dispàrut din libràriile bucurestene, iar în Transilvania, în Moldova, în Banat nici nu a fost distribuità. Deasemeni nu mai repet - aici - întrebàrile pe care ti le pusesem, la întâlnirea de la Aix-en-Provence, din octombrie 1990, în legàturà cu zvonurile din tarà, dar si cu ceea ce scriau, negru pe alb, cronicarii, anume cà acest volum nu se gàseste pe piatà (nu pentru cà s-ar fi epuizat, dar nici nu apàruse în libràrii).La care mi-ai r
àspuns cà o fi "o problemà de difuzare"…Te-am crezut - si ce ràu am fàcut ! Vreme de multi ani ani : 1990, 1991, 1992, 1993… Apoi am aflat, din presa româneascà : trimisesesi la topit càrti, printre care si Culoarea curcubeului - cea care de la… aparitie nu se gàsea în libràrii : pentru cà nu fusese distribuità.
Constatînd cà la multele mele întrebàri - scrise, prin intermediari - nu ràspunzi, am publicat acea scrisoare càtre Liviu Antonesei, în Timpul. Replica D-tale - si, surprizà !: a Gabrielei Adamesteanu - nu a întârziat.
În loc sà ràspunzi, sà divulgi "taina" Culorii curcubeului, D-ta (întâi în Timpul, apoi în 22), m-ai acuzat de calomnie.
Bine-bine, te-am calomniat, c
ând te-am acuzat cà ai trimis la topit cartea mea de màrturii despre Anul 1977, Culoarea curcubeului - dar care era adevàrul ? Nu l-ai dezvàluit niciodatà. Nu l-ai scris nici în acel text, nu l-ai spus nici mai apoi. În schimb i-ai pus pe Buduca, pe C.A. Mihàilescu, pe Pruteanu sà mà atace pentru cà… te-as fi comparat cu Ràutu !Am mai spus, r
àspunzîndu-i lui Buduca : dacà aveam de gând sà te compar cu cineva dintre aceia, nu m-as fi oprit la Ràutu - ci la Suzana Gâdea. Sà-mi parà ràu cà nu am fàcut-o ?Nu m
à intereseazà prin ce mijloace, manevre, santaje i-ai câstigat de partea D-tale pe Monica Lovinescu si pe Virgil Ierunca, obligîn- du-i sà… opteze ! Ce tristete : Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, veghetorii est-eticei, sà aleagà între porunca a 12-a ("Sà nu distrugi càrti !") si… un editor (distrugàtor de càrti). Mà intereseazà cà astfel ai distrus si o prietenie pe care D-ta, ca "rezistent-în-munti" (la Pàltinis, cu Noica, cu Plàmàdealà si cu alti culturalisti-curati) nu aveai cum s-o realizezi - de aceea nici n-ai respectat-o.Acum, dup
à opt ani, a venit momentul sà spui adevàrul : ce s-a întâmplat cu volumul Culorile (sic !) curcubeului, apàrut la sfârsitul lunii mai 1990, la editura Humanitas ?Stiu c
à îti vine greu - ai mintit o viatà întreagà, n-o sà înveti acum, la bàtrânete sà faci contrariul - dar consimte, totusi, la un efort teribil si spune, în sfârsit, adevàrul :Ce s-a
întâmplat cu cartea mea, Culoarea curcubeului ?Te asigur : nici mort n-ai s
à scapi de aceastà întrebare.Nu pentru c
à ar fi vorba doar de cartea mea - ci pentru cà esti român, iar Românii nu au càrti. Or D-ta, om de carte si scriitor român, ai distrus càrti.Sà nu vii cu argumentul "imperativelor economice": l-ai mai folosit în "ràspunsul" din revista 22. Recunoaste : risti sà repeti o prostie.
Astept - c
ât o fi (dar va fi o asteptare activà).Paul Goma
P.S. Un prieten editor îmi scrie : "În România opereazà o prevedere economicà dupà care «trimiterea la topit» a unui tiraj (se zice : stoc comercial) e interzisà ; operatiunea contabilà de scàdere a valorii màrfii produse (pentru care impozitul pe profit s-a plàtit la iesirea din tipografie) este imposibilà". O sà vedem în curând.
P. G.
Despre ce nu vorbim
Ultima scrisoare c
àtre Dorin Tudoran
Paris, 26 iunie 1998 *)
Dorin Tudoran este un redutabil polemist. Sà te fereascà Dumnezeu de pana lui ! Îi màrturiseam într-o scrisoare din 1991 cà sânt gelos pe el : executase obiectul-obiectiv (întâmplàtor, atunci, Breban prin "Adio, Grobeimea Voastrà", însà au urmat Brucan, Tepeneag, Eugen Florescu, Buduca, Bianca…), astfel încât nu mai ràmàsese nimic pentru altii…
Acestea fiind zise, trec la ceea ce mà intereseazà pe mine în volumul de publicisticà scos în splendide, în occidentale conditii de editura Arc din Chisinàu.
Cel ce va r
àsfoi volumul, va observa : între Dorin Tudoran si mine exista o strânsà relatie de camaraderie, de chiar prietenie. Ar fi bàgat de seamà aceastà legàturà mult mai devreme, dacà volumul de Scrisori întredeschise (Biblioteca Familia, 1995) ar fi cunoscut o distributie normalà : 14 dintre scrisorile retinute îi erau adresate.Revenind : cititorii av
înd normalul obicei ca, într-o culegere de texte, sà priveascà si data (scrierii, a publicàrii în vreun periodic), vor crede cà relatiile dintre noi au început a se tulbura dupà aparitia Jurnal-ului meu, la Nemira, în februarie 1997 ; vor face legàtura de la cauzà la efect, considerînd Jurnal-ul acela carele, pe multà lume supàrînd, l-a supàrat si pe Dorin Tudoran (vezi, în volum, "Musca din frisca noastrà", text publicat initial în Vatra 5/97).Lucrurile nu stau deloc asa. O spun si cu acest prilej (am mai f
àcut-o în legàturà cu articolul lui Gheorghe Grigurcu, "Radiografie Paul Goma" ; am fàcut-o în emisiunea lui Nicolae Manolescu - la care am participat… telefonic) :Nu pretind c
à tot ce am scris în Jurnal este adevàrul-adevàrat ; unele afirmatii ale mele s-au dovedit inexacte, altele interpretabile - în niciun caz cum le considerà, global, Dorin Tudoran : "o abstractiune";Nu de toate adev
àrurile scrise negru pe alb sânt mândru (am ofensat, am rànit persoane care nu meritau asta - sà-mi fie îngàduit a nu le numi, ar fi o a doua si mai dureroasà lovitura) - si nu mà laud cu asemenea ispravà.Dorin Tudoran formuleaz
à si o altfel de contestàri : de pildà spune-scrie cà Goma ar fi afirmat despre X cà a fàcut ori a spus cutare lucru - însà X… "neagà ràspicat afirmatiile (…) cu privire la acest episod" ; Goma spune-scrie cà Y, în cutare chestiune (în care a fost amestecat si el, Tudoran ) : "Am càzut de acord cà pe mine nu avea de ce sà fie supàrat, (…) «intriga» pe care as fi comis-o (…) ne-a fost greu sà îi dàm de urmà".Prima contestare (citat
à), din textul lui Dorin Tudoran mà planteazà dinaintea unui zid fàrà poartà, fàrà usà : fatà cu "negatia ràspicatà" a Monicài Lovinescu si a lui Virgil Ierunca (pag. 535) în legàturà cu textul "NU" ce a apàrut ca deschizàtor al revistei Agora, ce as mai putea replicà: «Ba da, asa a fost !»?; în continuare, cà n-ar fi folosit si la adresa lui Dorin Tudoran - dealtfel cu tandrete : "apucatul nostru"? Si, din negatie ràspicatà în negatie ràspicatà, unde ajungem ? Unde altundeva decât la concluzia-i : "…Când Monica Lovinescu este obligatà sà màrturiseascà public regretul de a-l fi cunoscut…" ;Cu a doua lucrurile stau mai putin definitiv.
În Jurnal-ul meu Lucian Raicu zice :"«(Dinescu) e supàrat pe tine, fiindcà Dorin Tudoran a spus la Vocea Americii cà tu (adicà eu) l-ai primit în PEN Club, de-au râs securistii»".
Fiecare copil, dinaintea juc
àriilor din vitrinà, se opreste numai la cea care-l intereseazà pe el (aici, zisa lui D.T. - càreia nu-i dà de urmà, citind împreunà cu M. Dinescu "pagina cu pricina" din Jurnal-ul lui P.G.). Îi credeam adulti : dacà tot discutaserà ei doi, de ce nu làmuriserà si chestiunea pentru care fusese asternut pe hârtie episodul - anume : de ce era supàrat Mircea Dinescu pe Paul Goma ? N-am aflat în prezentul atunci-ului (în 1990), n-am aflat nici acum, în 1998, din contestarea lui Dorin Tudoran - si, fie vorba între noi, de multà vreme nu mà mai intereseazà eventualul ràspuns.Iar acum un alt citat (o alt
à iritare - o altà deplasare a discutiei) : textul despre Mihai Botez - l-am càutat în volumul editat la Chisinàu, însà nu am dat de el : sà nu-l fi vàzut eu ?; sà fi fost làsat la o parte, ca inoportun ?). Dorin Tudoran produce citatul din Jurnal (19 oct. 1993) - si îl comenteazà astfel (pag. 536) :"Textul nu era, într-adevàr, despre omul Mihai Botez, ci despre o mentalitate Botez (subl. în text). (…) cine l-a împiedecat pe Paul Goma sà scrie el «adevàratul» articol despre Mihai Botez ?"
Nu mà asteptam la o astfel de "replicà" din partea lui Dorin Tudoran. Si dacà i-as întoarce-o : «Cine l-a împiedecat pe Dorin Tudoran sà scrie, el, "adevàratul" Jurnal al… meu ?»
Î
n continuarea interogatiunii - Dorin Tudoran :"Apoi de ce crede Paul Goma cà «adevàrul meu» despre Manolescu, Paler si Doinas trebuie sà fie, în mod neconditionat, identic cu «adevàrul sàu» despre acesti oameni ? Când vorbeste despre libertatea partialà a unora dintre noi, Paul Goma o face, pare-mi-se, fàrà a se gândi de douà ori la ce spune (subl. m. P.G.) (…) Dacà as fi Paul Goma, nu m-ar làsa chiar rece o frazà a dlui Andrei Plesu - «e cu atât mai greu sà acceptàm cà din curajul de a spune adevàrul n-a mai ràmas, astàzi, decât îndràzneala de a spune orice» («Exigenta adevàrului», Dilema nr. 223, 2.05 1997)".
L
àsîndu-l pe Plesu cu a sa dilemà - din care se citeazà cu atâta respect - voi atrage atentia pentru a multa oarà cà nu am pretins nimànui, niciodatà, nicàiri cà adevàrul sàu trebuie sà fie "în mod neconditionat, identic" cu adevàrul meu. Altceva cred - în Jurnal era limpede : cà adevàrul sàu (al lui Tudoran) nu este adevàrat - nu mai mult, dar nici mai putin.Spuneam, la
început, cà prietenia noastrà a început sà dea semne de obosealà cu mult înainte de aparitia Jurnal-ului meu (1997) : la sfârsitul anului 1993. Ce s-a petrecut atunci ?În 24 iunie 1993 îi comunicam lui Dorin Tudoran :
"…din scrisoarea ta ultimà întelesesem cà stii ce hram poartà Fundatia Culturalà România (…), stii si cine publicà în Editura Funda-tiei : Breban, Tepeneag, Visniec, Edgar Reichmann, Paul Dimitriu (avocatul ambasadei de la Paris, cel cu «adoptàrile» : copiii furati pàrintilor si vânduti occidentalilor), Petru Dumitriu, Petru Popescu, Ilie Constantin, Ion Milos, Uscàtescu, Nedelcovici, Papilian, Duda (…)? Cum vine asta : Nedelcovici s-a dovedit a fi… ce este, încà înainte de a publica în Culturala lui Cândea-Buzura, iar tu, Dorin Tudoran, ca o floare, publici în ultimul numàr /din Agora/ reclama pentru o carte? Dacà-i pe-asa, de ce nu si pentru o carte de-a lui Breban ?(…) Tunàm si fulgeràm împotriva lui Buzura - dar îl cultivàm pe Nedelcovici ; te deranjeazà Ioana Ieronim - nu te deranjeazà Eugen Simion, cu care angajezi dialog(uri). (…) Pài, dragà Dorine, eu nu asa vàd lucrurile. Si cum sântem doar prieteni, nu si soti, deci nu pot divorta de tine, te rog sà mà stergi din cartea de imobil, unde fàceam figuratie ca "redactor" - cà (din spusele tale) tot nu mai apare decât un numàr : cum nu s-a bàgat de seamà prezenta mea, ca autor, n-are sà se observe absenta ca redactor".
Urm
àtoarea - din 18 oct. 93 :"(…) nu mi-ai mai scris de când ti-am trimis scrisoarea cea rea (cu Eugen Simion, cu Nedelcovici, cu Papilian) (…)";
"(…) regret cà ti-am adresat tie textul în care îi pizdeam pe cei pomeniti mai sus (…). Te asigur : nu m-am supàrat cà nu ai publicat textul meu (cât avea : de douà ori revista ?), ci : motivele de refuz invocate de tine erau debile. Dacà te-ai supàrat definitiv pe mine - foarte ràu ai fàcut. Si pentru mine, dar si pentru tine".
La 31 oct. 1993 îi scriam din nou lui Dorin Tudoran - la Washington :
(
…) "sânt gelos pe tine : tu, regàteano-ardelean, sà te duci în Basarabia, iar eu, basarabeano-basarabean sà nu mà pot duce decât cu gândul si cu posta la ai mei…";(
…) "Vei fi aflat cà Liiceanu mi-a trimis la topit o mare parte din tirajul (nedistribuit !) al càrtii Culoarea curcubeului, màrturia despre anul 1977 ; la fel a fàcut Marin Sorescu (…) cu Gardà inversà…".În legàturà cu acuzatia de antisemitism :
"Nici unul dintre amicii tài nu te-a apàrat de calomnii - cum asa: dar Volodea /Tismàneanu/ al tàu ? ; dar Eskenazy al tàu ? Dar Mihai /Shafir/ al meu ?"
"Eu cred asa, dragà Dorine : când ai sà încetezi de a-ti mai face iluzii în legàturà cu «prietenii», cu «colegii»; «Românii», «Evreii» - atunci, dacà n-ai sà devii un om fericit, certamente vei fi un om ne-nefericit (progres considerabil)".
Î
n continuare, din aceeasi scrisoare :"Tu, iubitule, vrei sà fii si cu curu-n (nu stiu ce) si cu sufletu-n (în ce ?), cum ar veni : sà ai si aia si ailaltà (…) . Tu pàstrezi încà reflexe, obisnuinte de om-social - când, din momentul în care ai deschis gura mare, în România si ai strigat (ce nu se strigà), ai fàcut ceea ce nu se face - ai fost expulzat : din breaslà, din gascà, din societate. (…) Tu ai ràmas «înscris» în reteaua de relatii-sociale.(…). Tu esti fidel prietenului, orice s-ar întâmpla, orice porcàrie (repetatà) ar face acel prieten al tàu - dintre cei cunoscuti de noi doi : Manolescu, Paler, Papilian, Nedelcovici (…); oricât s-ar schimba - în ràu - ei, oricâte porcàrii ar face altora decât tine - tu le ràmâi fidel. Eu nu sânt fidel celui care nu mai este fidel prieteniei".(…)
"
Tu, dragà Dorin, ai fàcut pânà acum ca un adevàrat om-social : desi prietenul cutare - sà-i zicem Manolescu - s-a dovedit a fi din ce în ce mai… nedemn (îti place eufemismul ?), tu nu l-ai abandonat ; tu ai zis (mi-ai zis mie, taman ca Ileana Màlàncioiu despre D. R. Popescu): "Mie nu mi-a fàcut nimic ràu, (…) a fost alàturi de mine în momente grele…""
Tu tratezi prietenia de parcà ar fi dragoste - pàrerea mea : gresesti. (…) Iubesti o femeie chiar si dupà ce afli cà se reguleazà cu altii (…), însà în prietenie acest «cârlig» nu poate functiona"."Monica - cea pentru care am rupt-o cu Tepeneag, cu Manolescu - judecà asemeni tie. Voi sânteti eminamente (iremediabil…) sociali, robi ai relatiilor".
Nu aveam de unde sti, atunci, cà era ultima scrisoare : el nu mi-a ràspuns - eu nu i-am mai scris, fiindcà nu-i stiam adresa. Când mi-a telefonat (de douà ori în cinci ani : o datà în primàvara lui 1995, a doua oarà acum vreo sase luni), a ezitat (am gàsit eufemizantul) sà-mi dea adresa - "de la mine, de la Chisinàu", cum a explicat când l-am întrebat de unde-mi vorbeste…
Dupà cum se poate constata, în octombrie 1993 îmi exprimasem temerea privind devenirea (si dacà : încremenirea ?) prietenului Dorin Tudoran. În cei 4 ani (socotind pânà în februarie-martie 1997, când a scris "Musca din frisca noastrà", despre Jurnal-ul meu), nu se observase vreo desmintire a "caracterizàrii" mele, ba, prin textul numit, o confirmare apàsatà.
Nu s
ânt deloc bucuros cà "diagnosticul" din 1993 s-a adeverit cu vârf si îndesat. Ca si în celelalte prietenii rupte, sânt primul care deplorà separarea. Iatà argumentele mele :Pe cine
înteapà ori de-a dreptul atacà (dealtfel, magistral) în textele sale Dorin Tudoran ?Pe Ion Gheorghe, pe Ana Blandiana, pe Iliescu - Petre Roman, Militaru, Brucan, Cioran, Emil Constantinescu, Nelega, Eugen Barbu, Voiculescu-Sturdza-Voican, C
ândea, Viorel Roman, Tribuna României, Curierul românesc, Màgureanu, Breban, Tepeneag, Eugen Florescu, Ungheanu, Dragos, V.C Tudor, Dumitru Popescu, Pàunescu, Pelin, Neacsu, Silvestri-Târnàcop, Rosen Moses, Bianca Marcu, Teoctist, Cristoiu, Buduca, Ciorbea, Radu Florian, Zoe Busulenga, Ràzvan Theodorescu, Alina Mungiu, Zoe Petre, Zoe Ceausescu…Pe cine nu atinge màcar cu o floare, nu atacà ? Persoanele se confundà cu institutii :
- Institutia Eugen Simion ;
- Institutia Mircea Dinescu ;
- Institutia Andrei Plesu ;
- Institutia Gabriel Liiceanu ;
- Institutia Nicolae Manolescu ;
- Institutia Monica Lovinescu.
S-a
înteles : este vorba de persoane care reprezintà, chiar sunt o institutie ce nu cunoaste nici "schimbarea", nici debarcarea - ele fiind… cam vesnice, cum ar spune un ardelean.S
à mà întorc la reprosul formulat în 1993 : Dorin Tudoran ràmâne fidel prietenului, în ciuda faptului cà acela calcà pe de làturi cu tenacitate - deci calcà prietenia.I-l numeam pe Eugen Simion : atunci c
ând acesta se afla în conflict deschis cu toti cei buni (pentru faptele sale rele), iar dintre prietenii sài îi amintesc doar pe Monica Lovinescu, pe Virgil Ierunca si pe Nicolae Manolescu - Dorin Tudoran angaja un dialog cu el (de ce nu l-a inclus în volum ?). Nu era nedumeritoare, tulburàtoare apropierea sa de unul dintre sustinàtorii apolitismului Iliesc’ ?; sà nu fi fost îngrijoràtoare frecventarea unuia dintre partizanii literaturii procomuniste, proiliescu ?;I-l numeam pe Manolescu : pe Dorin Tudoran nu-l va fi deranjat brusca schimbare de
"orientare" a prietenului : de unde în primul numàr liber al României literare (în dialog cu O. Paler) se declara pentru literaturà fàrà politicà, în conflictul cu Eugen Simion (care, consecvent, o tinea pe-a lui), a fàcut, senin, elogiul… politicii ! ; sà nu-l fi deranjat în nici un fel interviul luat lui Iliescu imediat dupà Mineriada Sângeroasà, în care, din prima întrebare îl numea "Om cu O mare ?" ; nu l-a impresionat defel cà, vreme de un an încheiat, Manolescu a gàsit timp-si-spatiu pentru a comenta, a da cuvântul unora ca Petru Dumitriu, Em. V. Galan, Jacob Popper, Ed. Reichmann - dar nu Monicài Lovinescu, nu lui Virgil Ierunca, pàrintii spirituali ai sài ? ; cà abia în urma repetatelor reprosuri fàcute de Rodica Iulian, de Oana Orlea si de mine, Manolescu l-a pus pe Pruteanu sà pruteascà recenzia la Unde scurte ?; nu a simtit deloc-deloc lipsa, în România literarà condusà de Manolescu a unor interviuri, dialoguri cu Monica Lovinescu si cu Virgil Ierunca ?- dupà trei ani a fàcut-o un "extren" (adevàrat : numit : Gh. Grigurcu )? Iatà, nu vorbesc de faptul cà Manolescu i-a încredintat lui Gelu Voican 5 (cinci) pagini din douà numere consecutive ale revistei, pentru "dosarul de securitate" al suprasefului securitàtii ; Sturdza-Voican, intitulat : Scrisoare deschisà lui Paul Goma, si nu comentez prezentarea redactionalà, nu doar imbecilà, ci ticàloasà - trec la declaratiile lui N. Manolescu, în legàturà cu samizdatul - sà recunoascà Dorin Tudoran : de o perfectà tâmpenie - egalatà doar de ràspunsul dat lui Michnik la întrebarea : de ce nu au existat în România disidenti ? - ei, de ce : fiindcà disidentul principal era Ceausescu…;Dac
à Dorin Tudoran îmi va ràspunde cà el i-a atras atentia lui Niki, ba chiar s-a si certat cu Niki în legàturà cu cutare, cu cutare - îi vori ràspunde : cutare si cutare nu sânt chestiuni intime, ce ràmân "în familie", sântem oameni publici, faptele noastre sunt fapte de culturà, publice, deci si eventualele reprosuri trebuiau sà ajungà la cunostinta publicului. Fiindcà, tàcînd, Dorin Tudoran a dat de înteles cà este de acord cu faptele-rele ale lui Manolescu ;Asadar, Dorin Tudoran este prietenul meu. Dorin Tudoran st
à de vorbà cu Dinescu despre Jurnal-ul meu si dezbate cu el arzàtoarea problemà : este au ba supàrat Dinescu pe Tudoran - cum pretinde Goma ? Dar nici în al cincilea rând nu-l întreabà pe Dinescu : de ce a refuzat sà reprimeascà în Uniunea Scriitorilor, nominal, pe exilatii exclusi nominal ?În legàturà cu asta, am dreptul sà întreb :
«Tu, Dorin Tudoran, cum ai fost re-primit : la-gràmadà : "Hai, bà, cà v-am primit pe toti !", de parcà ne-ar fi bàgat pe blat, la meci, la Slobozia ? Sau tu, ca prieten al lui Dinescu, si ai lui Doinas, Manolescu - cei care ne excluseserà - ai fost re-primit… nominal si în secret ? Cum, spune-mi si mie, ca unuia aflat în aceiasi situatie ? De ce mà silesti sà-mi aduc aminte cà în 1965-66, îl întrebam pe prietenul meu Ivasiuc : Tu cum ai publicat ?- spune-mi si mie, te rog - vreau si eu sà debutez…; cum, prin 1969-70, îi întrebam pe prietenii mei Marino, Caraion, Paleologu : Voi cum ati fost reabilitati juridic - spuneti-mi si mie, sà fac la fel…?» ;
Deci, Dorin Tudoran este prietenul meu. El este scriitor, om al c
àrtii ; prietenul sàu, Goma i se plânge încà din octombrie 1993 cà Liiceanu i-a dat la topit o carte : Culoarea curcubeului ; cà Marin Sorescu distrusese plumburile romanului Gardà inversà. Buuun.Ce putea face scriitorul Tudoran, afl
înd cà scriitorului Goma i s-au distrus càrti ?Ce
întrebare ! Sà se intereseze dacà sunt adevàrate alegatiile sale. S-a interesat ? Nu. Dacà ar fi fàcut-o, ar fi avut timp sà-i comunice prietenului sàu rezultatul :a) nu-i adev
àrat, a stat el de vorbà cu Liiceanu, cu Sorescu, apoi cu X, cu Y, cu Z - deci Goma s-a înselat ;b) este adev
àrat (a stat de vorbà cu… X, Y, Z), prin urmare Goma nu s-a înselat.Iar dac
à nu s-a înselat, ce face un scriitor aflînd cà altui scriitor (chiar dacà nu i-i prieten) i s-au distrus càrti ? Ce întrebare ! :Deschide gura si-l interpeleaz
à pe distrugàtor !El nu a pomenit m
àcar de vreo "acuzatie nefondatà"- de ce ? Pentru cà, dacà Sorescu a murit, Liiceanu : ba, el ràmâne Institutia Humanitas, iar Tudoran nu se atinge de institutii.Fat
à de Institutia Plesu - aceeasi atitudine. Ca si cum nu el, Tudoran mi-ar fi scris, în 1993, despre "Fundatia Carmen Buzura-Augustin Firan", iar despre Dilema cà este doar un început al diversiunii - în "Musca din frisca noastrà" schimbà orientarea : îl citeazà pe Plesu (seful organului diversiunii nationale), cu cel mai mare respect si cu cel mai inexistent à propos.Cu at
ât mai putin fatà de Institutia Monica Lovinescu. Lui Dorin Tudoran am a-i reprosa exact ce-i reprosasem Monicài Lovinescu în legàturà cu Liiceanu (care a distrus o carte nedistribuità): cà a luat, fàrà sovàialà, partea distrugàtorului.Dac
à Dorin Tudoran crede cà, nu : altfel, ci : invers au stat lu- crurile cu discutarea NU-ului sàu, si cu "apucatul nostru" - nu am cum sà-i probez adevàrul afirmatiilor din Jurnal, pag. 151, vol II. Dacà Grigurcu (sau Gabriela Adamesteanu) ar fi formulat asemenea contestatii, le-as fi spus :«Nu pot proba cà despre tine, Grigurcu si despre motivul exmatriculàrii tale din Institutul de literaturà, în 1954, îi vorbisem Monicài Lovinescu de cel putin cinci ori în 1972-73, apoi de încà cel putin zece dupà 1977 - degeaba : Monica nu tinea minte ; nu pot proba cà, despre tine, Gabriela, vorbisem de cum revenisem la Paris, în 1977, în 1984 îi dàdusem Monicài si Dimineatà pierdutà : Monica nu tinuse minte, iar dupà (multà) vreme, când altcineva îi dàduse aceeasi carte, îmi repro-sase : de ce nu-i spusesem cà prietena mea scrie atât de bine : din gelozie ? Nu m-am gândit la probe - am pus pe hârtie adevàrul».
Dorin Tudoran are
însà o probà - indirectà : cuvintele auzite din chiar gura Monicài Lovinescu despre conflictul meu cu Liiceanu : acuzatia mea (calomnioasà !) cà îmi distrusese o carte. Dar cunoaste el adevàrul-adevàrat (despre Culoarea curcubeului) ? Dacà n-a auzit de "afacere", cu ce drept afirmà (la pagina 532) : Monica Lovinescu are dreptate sà declare cà regretà cà m-a cunoscut (fiindcà i-am reprosat, nu o eventualà neutralitate, ci apàrarea lui Liiceanu, distrugàtorul de carte, precum si acuzatia la adresa victimei de a fi… calomniator al bietului Gabriel) ? Iar dacà a auzit de "afacere", care este opinia sa de scriitor ? Nu i-am auzit glasul rostindu-se despre aceastà chestiune gravissimà la noi, Românii, comunitate fàrà hârtii : distrugerea càrtilor nedistribuite. De ce ? Iar dacà asa stau lucrurile (si tàcerile) cum îndràzneste Dorin Tudoran sà rosteascà : "nàucitoarea piatra de mormânt càzutà peste o prietenie…" etc, etc - imagine folosità înaintea lui de D. C. Mihàilescu - dacà nici màcar din gresalà nu a comunicat cu cealaltà parte - cu mine, adicà ? M-a întrebat în legàturà cu "scan-dalul": este adevàrat cà Liiceanu…?, este adevàrat cà Monica…? Nu m-a întrebat, doar s-a indignat cà în Jurnal, existà, dovedite (nu premonitorii, ci pur si simplu descriptive) temerile din 1993 - le re-citez :"Tu, iubitule, vrei sà fii si cu curu-n (nu stiu ce) si cu sufletu-n (în ce?).(…) pàstrezi încà reflexe, obisnuinte de om social (…) ; ai ràmas «înscris» în reteaua de relatii-sociale (…). Tu esti fidel prietenului, orice s-ar întâmpla, orice porcàrie (repetatà) ar face acela (…). Eu nu sânt fidel celui care nu mai este fidel prieteniei. (…) Tu zici : Mie nu mi-a fàcut nimic ràu (…). Monica - cea pentru care am rupt-o cu Tepeneag, cu Manolescu - judecà asemeni tie. Voi sânteti eminamente (iremediabil…) sociali, robi ai relatiilor".
Am ajuns la Basarabia. S-a observat cu cât foc trateazà Dorin Tudoran "problema NATO". Însà nimeni n-a observat (nici Leo Butnaru, nici Vitalie Ciobanu ? - care l-au intervievat ; nici Gheorghe Chirità, nici Eugen Lungu, care i-au scos volumul ?) cà Dorin Tudoran, avînd unul din domicilii la Chisinàu, despre acel pàmânt si despre, totusi, acei oameni, a mormàit câte ceva în legàturà cu deja-clasatii Drutà, Lari, Vieru - atât. Pentru el "Problema Basarabia"- fie : Republica Moldova - nu existà. Dorin Tudoran nu a scris niciun cuvânt despre criminalul Tratat cu Ucraina.
De ce ? Americanul Dorin Tudoran va r
àspunde cà el, ca functionar al USA, are obligatia de rezervà. Asta era ! Cum ar veni : nu are dreptul - de la americani - de a spune ce gândeste singur, ci doar ceea ce trebuie sà fie - pe ambele maluri ale Prutului - americanmente corect - corect ?. Am cunoscut pe piele proprie aceastà doctrinà, potrivit càreia Americanii le aduceau la cunostintà românilor cà România trebuie sà fie independentà de rusi - din moment ce strategii de la Washington hotàrîserà pe malul Potomacului cà Ceausescu este… antirus !Am
înteles, deci, pentru ce neagà el, acum, anume plângeri ale sale dinainte de 1990 "împotriva americanilor" - desi scrisorile-i stau màrturie : atunci se considera cioarà albà alàturi de Brezianu si Târziu; era ofensat de consiliile consilierului ceausist la Vocea Americii Dinu C. Giurescu. Acum contestà adevàruri cunoscute de toatà lumea - printre ele : Americanii nu i-au vrut, consecvent, la microfon, nici pe Virgil Tànase (când era încà bun…), nici pe Tepeneag, nici pe mine (însà pe Tudoran - da) : noi "fàcusem prea mare scandal", sabotasem "prietenia de veacuri ceauso-românà" - buni pentru ei fiind mormoloci ca Gelu Ionescu, ‘telectuale ca Petrulian, pionieri ai patriei ca Ileana Giurchescu, Hurezean, utecisi ca N.C. Muntean, editorialisti la România literarà ca Iorgulescu, dârji tremurici ca Stroescu si Ratesh ;Am
înteles de ce prietenul meu Dorin Tudoran, începînd din momentul în care a fost trimis la Chisinàu, a rupt orice legàturà cu un cunoscut stricàtor al armoniei de veacuri, româno- americane (sà i se va fi aràtat dosarul meu de agent KGB, întocmit de Dràgan si de Pelin?);Am constatat (nu m
à intereseazà) motivele pentru care Dorin Tudoran nu îl mai atacà pe Aurel Dragos Munteanu, fost sef FSN al Televiziunii si ambasador al lui Iliescu la ONU ;Am
înteles si pentru ce Dorin Tudoran se angajeazà în dialoguri, domnìndu-i la fiecare propozitiune pe urdori politruciste, ca C. Stànescu si ca monstrulicescul C.T. Popescul, de la Adevàrul (chiar asa : de ce lipsesc din volum "conversatiile" mustind de civilitate ?) ; am înteles de ce ultimului i-a recenzat favorabil o carte, sub titlul kurat kakistokratnicesk : " Nu mà simt inocent, mà simt curat"… - halal !, cum sà nu fie kurat un K.K.T. Popescu, dacà-l spalà însusi Tudoran de KKT, dupà reteta Însusiului Manolescu ? Sà-i fi reprosat, fie si între patru ochi, kuratului Popesku articolul de pe prima paginà intitulat : Gomora, din 23 iulie 1995, în care-l zugràvea pe bunul sàu prieten Goma, drept un lingàtor al cizmelor lui Ceausescu ? Da de unde ! Tudoran o calcà în picioare pe inexistenta Bianca, însà nu se atinge de institutia (încà una !) Adevàrul. Dupà cum poate constata orice ràsfoitor al volumului, polemistul a colaborat o vreme la Adevàrul (chiar sà nu stie atotestiutorul Tudoran ce Scînteie poartà în mate cotidianul cu acelasi nume ?).Am
înteles, în fine, ce anume face si drege Tudoran la Chisinàu. Ce sà facà, bietul american : îsi publicà si el o carte ! - la Chisinàu. Sà nu fie uitatà mentiunea : "Aceastà carte apare cu sprijinul Fundatiei Soros-Moldova".Cine scria despre
"o nàucitoare piatrà de mormânt càzutà peste o prietenie "?Paul Goma
*) (1 august 1998)
Î
nainte ca textul de fatà sà fi fost definitivat, am primit de la Chisinàu o scrisoare de la Dorin Tudoran (datatà 11 iunie a.c.). Era întâiul mesaj scris de mâna lui adresat mie, din 1993 - acesta constituind un ràspuns la scrisoarea mea de multumire trimisà (în 29 iunie) la editura Arc, pentru expedierea volumul de publicisticà.M-am hot
àrît sà nu mà pripesc, sà nu dau publicitàtii textul de mai sus - dar sà-l anunt pe Dorin Tudoran cà o voi face în curând. Drept care i-am trimis un "rezumat" al ei.Pentru c
à scrisoarea sa (din 13 iulie) aduce noi elemente (prin ràspunsuri), mà voi ocupa de acestea. (Atrag atentia : este pentru a doua oarà când, contrariu obisnuintei, public fragmente din scrisori mie adresate - prima a fost când, dupà disparitia lui Negoitescu, unii fosti colegi ai sài de Cerc sibian : St. Aug. Doinas, Ioana Postelnicu începuserà (ori continuau) sà-si aroge, dacà nu paternitatea, atunci coautoratul activ la redactarea Manifestului din 1943 si al celui din martie 1997).I. La reprosul meu c
à s-a luat pe dupà cap cu C.T. Popescu si colaboreazà la Adevàrul, Dorin Tudoran îmi ràspunde astfel :"Scuzà-mà, dar, desi nu-i împàrtàsesc toate gesturile, eu unul nu-l pot compara pe Cristian Tudor Popescu cu Ion Cristoiu".
De acord, nu-l poate compara - dar despre Cristoiu era vorba ? Nu : despre Dorin Tudoran, interlocutorul, recenzentul si prietenul lui KKT Popescu. Si continu
à :"Cel dintâi nu a lucrat pentru Securitate".
Scuze-m
à, dar nu vàd ce are Securitatea aici. Nu este neapàratà nevoie ca un ticàlos sà fi "lucrat" si pentru Securitate. De pildà fostul si actualul sàu prieten, Adrian Pàunescu.Despre discutia Tudoran-St
ànescu-Popescu, publicatà în Adevàrul - dar neinclusà în volumul editat la Chisinàu :"Oricum, asa cum era el, cu destule incongruente, interviul acela nu era ce a scris despre el în Vatra prietenul tàu Ara Sismanian…"
Nu, nu era - au oare despre Sismanian sà fi fost vorba ?
II. Pe
"lista neagrà" (apud Mircea Farfuridescu, fondist emerit la România literarà, sub Ivascu, acum, sub Plesu, la Dilema Europei libere) a celor care nu au citit Jurnal-ul meu, dar se pronuntà despre el (proaspàtul fost-tàrànist Alexandru Stefànescu, fostul recent-tàrànist George Pruteanu, eternul Buduca, vesnicul Nuimomentul D.C. Mihàilescu, Gabriela Adamesteanu, Monica Lovinescu), îl voi include si pe Dorin Tudoran - pentru cà :"Vorbesti în Jurnal despre lista pe care începuseràti sà o faceti tu cu Monicii si Gabriel pentru càrti de apàrut la proaspàt înfiintata Humanitas. Nu cred cà i-a dat prin cap vreunuia din voi (subl. mea, P.G.) sà punà si numele meu pe acea listà."
Dacà ar fi citit Jurnal-ul, despre care a scris în Vatra, scrie si acum, despre care a vorbit la emisiuni de televiziune - ar fi observat : voi nu mà implicà, pentru cà întâia (cronologic) nemultumire fatà de "Monici" a fost pricinuità de faptul cà, desi ràmàsese stabilit sà particip si eu la alcàtuirea "portofoliului editorial", Monica Lovinescu a evitat ("uitat") sà mà anunte, la acea "listà" colaborînd în schimb Mihnea Berindei si fata Doinei Cornea - (vezi Jurnal vol I p. 259, însemnarea de la data de 19 ian. 1990).
III. Mai scrie :
1.
"Tu de ce nu te revolti cà în cele nu stiu câte zeci de episoade ale Memorialului durerii se vorbeste despre oricine, numai despre Tudoran nu ?"La asta ràspund : Nu mà revolt (sic), pentru cà, urmare a prietenestilor-descurajàri din partea nepretuitei mele prietene Monica Lovinescu, Lucia Hossu-Longin m-a contactat abia în decembrie 1997 (dupà opt ani de la inaugurare), iar ce a filmat s-a difuzat în martie si în mai acest an, 1998 ; spre deosebire de el, de Tudoran, eu nu am cunostintà de nici un alt episod al celebrei emisiuni si nici n-am vàzut-o la fatà pe realizatoare decât în momentul înregistràrii. Adevàrat, voletul nr. 68 a fost ciuntit în favoarea lui Rusan, vorbind de un volum despre Arnàutoiu, si a Monicài Lovinescu, recenzînd varianta francezà a Càrtii negre a comunismului - însà nu m-am plâns nimànui cà mi s-a scos un bun sfert de orà din ceea ce màrturisisem, pentru întâia oarà, eu, ca sà i se dea unui abonat de veci si unei colaboratoare permanente.
2.Mai scrie D. Tudoran :
"Sà-l înjur pe prietenul meu de o viatà, Dànut Cristea, director la Cartea româneascà, fiindcà publicà pe oricine, dar nu-i dà prin cap sà-mi publice si mie, fie si numai o antologie cât de cât cuprinzà-toare?"
Dacà Dorin Tudoran ar fi citit Jurnal-ul, n-ar fi scris semenea rânduri : el dà de înteles cà asupra mea editorii s-au nàpustit, mi-au zmuls manuscrise…; cà alor mei "le-a dat prin cap sà publice fie si o antologie", etc., etc… Repet pentru toti cei ce n-au citit Jurnal-ul (precum Dorin Tudoran) : au fost editori care mi-au solicitat càrti - în ordine cronologicà : Liiceanuu, Marin Sorescu (care dupà aceea a distrus plumburile romanului Gardà inversà), Mircea Martin (numai Ostinato, cu Gardà inversà a fost o altfel de poveste…), Mihai Sin (pentru Albatros, Din calidor), Dan Petrescu, pentru Nemira - însà numai Jurnal-ul, nu si Justa - precum si Marian Papahagi: el mi-a cerut sà-i dau un volum pentru Echinox - i-am dat Patru dialoguri : Papahagi a luat banii de la Soros, "în schimb", n-a publicat cartea…; celorlalti le-am propus eu - unii au acceptat si au publicat : Igna, la Dacia, Florin Ardelean de la Biblioteca Familia, Marta Petreu, la Biblioteca Apostrof (numai prima parte din Sabina), Andrei Vartic, la Basarabia, Chisinàu - altii nu au publicat, cu toate cà în primul moment fuseserà de acord, încheiasem si contracte (Viorica Oancea).
IV. La reprosul meu c
à, desi avertizat din 1993 de faptul cà Liiceanu îmi distrusese volumul Culoarea curcubeului, el, dupà modelul Monicài Lovinescu, al lui Virgil Ierunca si al Gabrielei Adamesteanu, n-a avut nici o tresàrire stiind bine cà unui coleg - dacà nu prieten - i se distrusese o carte, Dorin Tudoran ràspunde :"Cît priveste distrugerea càrtii tale de càtre chiar editorul ei înainte de a o distribui mi se pare una dintre cele mai încurcate (…) întâmplàri. Ce interes avea un om întreg la cap sà publice o carte si apoi sà o distrugà fàrà a o distribui ? Am vorbit o singurà datà cu Gabriel despre asta si mai cà nu m-a strâns de gît, vorba vine, s-a enervat cà pot crede asa ceva. Sà fie un actor atât de mare încât sà joace asa usor o furie sincerà (sublinierile mele, P. G.)?"
La acestea dau un ràspuns de rabin, cu o întrebare (bifurcatà) : De ce îmi pune mie aceste întrebàri, când normal ar fi fost sà i le adreseze lui Liiceanu ?:
1.
«Ce interes ai avut tu - om întreg la cap - sà publici o carte si apoi sà o distrugi fàrà a o distribui ?» ;2.
«Sà fii tu un actor atât de mare încât sà joci asa usor o furie sincerà ?»Iar rezultatul (cum ar veni : ràspunsurile lui Liiceanu) sà mi le comunice si mie - fiindcà eu, în opt ani încheiati, nu le-am aflat.
În fine, Dorin Tudoran mà lasà neluminat în chestiunea Monica Lovinescu : în scrisoare le gàsisem tràsàturi comune, prin atitudinea lor nici màcar curajos-neutrà în legàturà cu distrugerea càrtii unui coleg si prieten, mai degrabà înclinînd spre distrugàtor decât spre distrus.
Ce important
à, din moment ce n-a citit Jurnal-ul, dar, dupà exemplul Monicài Lovinescu îsi ia libertatea sà-l comenteze si sà-l amen-deze pe autor - taman ca Gabriela Adamesteanu, în emisiunea lui I. Sava din 22 februarie 1997, când, dupà ce a declarat cà nu citise Jurnal-ul, «ca sà nu-mi tulbur seninàtatea» (mai corect ar fi fost : «Ca sà nu-mi ‘seninez tulburàtatea»), dimpreunà cu Andrei Cornea a atacat la baionetà… Jurnal si diarist…Inutil sà mai spun cà surpriza a fost pe màsura prieteniei dinainte de 1993.
P.G.
P.S. Îl anunt pe Dorin Tudoran cà, la mine, nu mai functioneazà "reflexul solidaritàtii" cu care m-a, de multe ori, înfluentat - de tipul :
"Ràu ai fàcut oprind scrisoarea deschisà (…). De ce nu s-ar mai îngràsa Cristoiu un pic vàzîndu-l pe Tudoran luat la bani màrunti de Goma ?";
"Da, fiindcà te uràsc (si mà uràsc) o gràmadà de moldoveni patrioti din Basarabia" ;
În fine :
"Împacà-te cu ideea cà pentru români nu mai existàm decât în cosmarurile lor sau doar ca subiecte de luat peste picior la o bere. Sântem extrateritoriali si cu asta basta. Nu am avut dreptate si nu vom avea nicodatà. E dreptul lor. Noi l-am întàrit si parafat când ne-am làsat scosi în afara României. Breban este unul din marii câstigàtori si mà întreb dacà nu a avut dreptate când si-a ales strategia - interesul operei mai presus de orice…"
Asa o fi. Asa este.
Ai dreptate, Dorin Tudoran,
însà din 1993 dreptatea ta sade alàturi de a mea, nu mai fac una.P.G.
G A U R A D I N A R H I V E
Paris 1 iulie 1998
1. Din nou despre dosarele de Securitate.
Î
si imagina un singur român, în noiembrie 1996, cà sub Constantinescu dosarele de securitate vor ràmâne tot atât de inaccesibile celor care suferiserà din chiar pricina dosarelor - ca si pe timpul celor sapte vaci slabe ale lui Iliescu ?M
àrturisesc : nici chiar eu, ponegritor al lui "Emil" - încà din 1995 :- c
ând, a iesit la ivealà pentru întâia oarà "conexiunea" cu Scârbavnicul Organ a sa si a sfetnicesei Zoe Petre, prin marea ispravà-mare a celor doi profesori : îi creaserà o catedrà la Universitatea Bucuresti, nu lui Matei Càlinescu, nu lui Nemoianu, nu lui Sorin Alexandrescu, nici màcar lui Alexandru George, aflat acolo, la îndemâna celor doi justi activisti de partid - ci lui Màgureanu ! ;- c
ând "Emil", Tatàl Studentilor le-a interzis acelorasi studenti accesul la balconul cunoscut al Universitàtii, pentru a aniversa cum se cuvine un cincinal de la Masacrul Pietii Universitàtii - cel din 13-15 iulie, primul si cel mai sângeros, nu cel din 1991 când, prin Cozma Iliescu s-a debarasat de Roman si de Plesu-al sàu ;- c
ând în septembrie 1996 mi-am aràtat preferinta pentru candidatul Manolescu - "în comparatie cu Constantinescu avînd o inteligentà normalà, nefiind creatia Blandianei si opera de senectute a Seniorului Coposu"…Î
l stiam pe cel ce avea sà devinà presedintele României ca unul din sutele, dacà nu miile de activeti-de-partid, ba chiar de secureti-de-stat pe care Tatàl Natiei, îi primise "cu drag" în PNT, din chiar primele ore ale Cutremurului din decembrie 89.Inventatorul s
àu, Coposu nu mà cunostea, nu-mi citise vreo carte, însà avea pàreri ferme, nu doar despre ne-talentul meu literar, ci mai ales despre ne-onestitatea mea civicà - potrivit catehismului fostilor detinuti politici deveniti oarecari auxiliari ai caraliilor nostri de totdeauna : acela dintre români care agità chestiunea drepturilor omului - acela musai e un "provocator" ; cine-l interpeleazà pe Ceausescu - acela musai e omul ungurilor, al ovreilor si, mai grav : al rusilor !Acestea erau opiniile
înalt si clar vizionare ale lui Coposu în primàvara anului 1977, când îi descuraja pe fostii detinuti politici ce-l consultau : sà semneze Apelul de solidarizare cu Charta 77 ? Adevàrat, nu era el singurul întelept dintre martirii de puscàrie : exact acelasi discurs tineau Stàniloaie, Carandino, Quintus si, evident, Noica. În rezumat, sfaturile îndemnau la resemnare, supunere («Nu se poate face nimic împotriva lor - de ce sà ne sinucidem ?») si de aranjament cu viata asta împutità : «Ceausescu - asa cum e : nebun, distrugàtor, analfabet - dar e independent de rusi, le tine piept ungurilor si nu-i lasà pe ovrei sà-si facà de cap !»Cu asemenea oameni - purt
înd asemenea capete - era fatal sà se împlineascà profetia astrologului Brucà, cel care-i ofensase adânc pe români, afirmînd cà mai au nevoie de douàzeci de ani, pânà sà ajungà la democratie… Atât, cà imensul, nemàrginitul futurolog ce previzioneazà cu stràlucire trecutul nu a explicat si motivele acestei dureroase, inadmisibile întârzieri. Pesemne el se gândea la unul singur, iar ca bolsevic ce a ràmas, nu-si îngàduia sà recunoascà : ai sài - dimpreunà cu sine ! - distruseserà societatea româneascà în asemenea hal, încât era nevoie de timp îndelungat pentru a o readuce pe linia de plutire…Nici chiar Securitatea nu sconta pe efectele pe termen lung ale "muncii de reeducare a dusmanilor poporului" (cu parul, cu suplimentul de terci ; cu amenintarea, în libertate, cà iar îi aresteazà, dacà nu joacà asa cum cântà ea, din umbrà). Fiindcà, în acele douà-trei sàptàmâni consecutive uciderii lui Ceausescu (e-he, ce timpuri !), Securitatea cea atotputernicà se càcase pre ea de spaimà : venise Ziua Plàtii si a Ràsplàtii ! Nici chiar ei, securistii nu mai credeau în eficacitatea lozincii lor, lansatà drept a… revolutionarilor : «Fàrà violentà !» amplificatà de megafonul auxiliarului Buzura, în editorialul României literare din ianuarie 1990…
Si totusi
… Prezentîndu-mi într-o postfatà cartea despre Reeducare, Patimile dupà Pitesti, spuneam cà acea oribilà crimà nu adusese niciun folos Organului de Represiune, fiindcà Securitatea nu obtinuse, la Pitesti, "omul nou", ci doar martiri.M
à înselam în privinta "profiturilor". Cu toate cà, în conditiile exilului ce cunoaste constrângeri… morale si de-solidaritate (fiindcà aveam, cu totii un inamic comun : comunismul din România), am îndràznit sà strecor urmàtoarea observatie : efectele reeducàrii (ale pitestizàrii) nu au fost bàgate de seamà imediat dupà "experiment", adicà dupà 1952 ; ci în timp-si-în- spatiu : abia dupà 1964 (data decretului de amnistie) si la scara tàrii întregi, prin uciderea sperantei (în posibilitatea liberàrii prin propriile mijloace - si cu ajutorul Americanilor…).Însà nici chiar eu (acela, ràu…) nu mi-am imaginat cà fusese pitestizat, nu detinutul politic "mic si mijlociu" - ci "greul" ; fostul politician (dintre supravietuitori) care… ar fi putut sà re-devinà… Curiozitate : în ciuda "psihologiei de Cismigiu" (acolo, pe bànci se fàceau, desfàceau guverne, sà împàrteau portofolii, pânà când celàlalt turna - si atunci Cismigiul se muta la Jilava, la Gherla, la Aiud…), nu victima se gândea, cu seriozitate la propriul viitor - ci càlàul : Securi-tatea - dupà modelul NKVD-KGB… Or, pentru ca "dusmanul" sà nu aibà viitor (nu fiziologic, ci psihologic ; ci politic), Securitatea, asemeni mustei care-si depune ouàle în nàrile vitei, iar larvele urcà în creerul bietei cornute si o înnebuneste (dac-ar fi tenie, ar càpia-o), l-a agàtat pe posibilul politician-dusman, l-a chinuit, l-a santajat, l-a neutralizat întâi, apoi l-a întors pe cealaltà fatà si l-a pus sà "apere socialismul".
Evantaiul pitestizatilor se
întinde de la ultimul turnàtor-amator de celulà pânà la condicarul Ionescu-Quintus, proprietate a lui Cataramà ; de la nenorocita "persoanà de sprijin" (precum criticul literar Al. Dobrescu de la Iasi) pânà la Radu Cîmpeanu, Ion Diaconescu, Tepelea si alti galbeni ; si desigur de la un securist-cinstit ca Vasile Lupu pânà la un tàrànist (si el cinstit) ca Tatàl Natiei. Doar n-or sà aibà nerusinarea apàràtorii memoriei Seniorului sà pretindà cà acesta a fàcut, din decembrie 1989, ce trebuia sà facà un sef al opozitiei anticomuniste ; cà, dacà îl nesuferea cordial pe Iliescu, atunci, în mod firesc, l-ar fi detestat pe Màgureanu. Toatà tara (si exilul,vorba celuia) avea cunostintà de legàtura (indestructibilà) dintre Coposu si Màgureanu, însà toatà tara-si-exilul (anticomunist, mie-mi spui ?), fàcea pe fecioara ultragiatà când îi aràtai ceea ce vedea foarte bine : Coposu nu face un pas fàrà a aviza Màgurenitatea, dealtfel lui (în fine, Ei) i-l làsase cu limbà de moarte pe "Emil", activistul PCR.În chestiunea dosarelor de Securitate - am mai spus-o, o repet :
Nu prezint
à nici un interes Iliescu, Petre Roman - dar Babiuc (prietenul meu pânà în 1974) da. Nu pentru mine : eu stiu, nu doar când, ci si unde a fost agàtat de Securitate si, în loc sà fie pedepsit, pentru înselarea nevestei cu copil mic, a fost pe datà cooptat la… Comert Exterior - cel Interior ràmânînd pentru càteii neasimilati…Nu va aduce nimic inedit dosarul de securitate al lui Vàcàroiu, însà al lui Ion Diaconescu - da; nici al lui Verdet, însà al lui Galbeni - o-ho !
Dosarul lui M
àgureanu : plictisitor de securist - dar al lui Voican-Sturdza-Voiculescu (fostul meu prieten)… Tare i-as ràsfoi dosarul (în nici un caz cel publicat în douà numere consecutive, pe 5 pagini din România literarà (sfârsitul anului 1990) si prefatat de însusi N. Manolescu ci adevàratul - màcar asa, ca sà stiu pe cine am protejat în Le Tremblement des hommes (Culoarea curcubeului, în francezà), indicîndu-l doar cu initiale la data de 1 martie 1977) ; sà aflu cum a ajuns un "bandit" ca el printre tâlharii de la 22 decembrie 1989.Nu m
à intereseazà nici cât negru sub unghie dosarul lui V.C. Tudor - ce sà mai aflu, nou ?Dar dosarul lui Plesu - da. Si al lui Hurezean ; si al lui N.C. Munteanu - ca s
à-i confrunt cu infiltratii codificati de la Europa liberà.Acum c
âtva timp declaram cà mor de curiozitate sà vàz dosarul de securitate al Zoei Petre. M-am ràzgândit : am înteles cà nu este neapàratà nevoie sà fii agàtat, santajat, pus la treabà sub amenintare - de Securitate. Existà persoane care pot face ràul singure-singurele, ca niste adulte ce sunt. Pentru cà au o structurà de om ràu, veninos (cam ca mine - însà eu nu consiliez presedinti ai Màgurenitàtii…), dar mai ales pentru cà, în ciuda impresiei prime, sunt tragic de lipsite de inteligentà.
Paris 2 iulie 1998
2. Arhiva Uniunii Scriitorilor.
Stiu cà periodicele Uniunii Scriitorilor, mai cu seamà România literarà, au publicat documente din arhive - relative la "evenimente din trecut(ul destul de) îndepàrtat", din literatura românà, desemeni legate de evenimente contemporane, însà petrecute la altii, de pildà la rusi : îmi amintesc de procesele verbale ale unor sedinte de excludere - printre cei dati-afarà fiind si Soljenitîn.
Nu am stire s
à se fi dat publicitàtii în România literarà, organ al Uniunii Scriitorilor din România a procesului verbal al excluderii mele din aprilie 1977. Desigur, afirmatia aceasta este sub rezervà : eu, in-teresatul, nu am aflat ca un astfel de document sà fi fost reprodus, asa cum s-ar fi cuvenit.Pentru c
à tot am adus vorba de arhivele Uniunii Scriitorilor din România, îi propun lui Laurentiu Ulici ca, în loc sà mà tot invite la "congrese ale scriitorilor din diaspora" (si ce-ar fi dacà scriitorii români ar învàta româneste ?) - sà înceapà prin a face ceea ce trebuia sà facà de când a preluat sefia Uniunii Scriitorilor : luminà în Pivnita Scriitorilor.În ceea ce mà priveste, cer sà se facà publice documente legate de urmàtoarele evenimente :
1. Sedinta de partid a U. S. din RSR consecutiv
à invadàrii Cehoslovaciei (august 1968). Reamintesc : atunci au fost dezbàtute cererile a cinci (numai ?) scriitori de a fi primiti în PCR, astfel sà aibà dreptul de a intra în Brigàzile Patriotice si de a primi arme împotriva rusilor. Postulantii erau (dupà câte îmi amintesc) : 1. Mariana Costescu, 2. Aurel Dragos Munteanu, 3. Paul Schuster, 4. Adrian Pàunescu, 5. Alexandru Ivasiuc, 6. Paul Goma.Este imperios necesar (necesitatea dateaz
à din ianuarie 1990, de sub presedintia lui Mircea Dinescu) sà se afle, potrivit documentelor, ce s-a petrecut atunci, cine a fost implicat si ce a fàcut-spus fiecare. Prea multe "variante" ale întâmplàrii au fost avansate, prea multe ne-adevàruri au fost afirmate cu tàrie. Atât scriitorii, cât si cititorii au dreptul sà cunoascà adevàrul. Nu este vorba, în aceastà tàcere, doar de o "uitare" nevinovatà din partea Uniunii Scriitorilor, ci de una intentio-natà. Astept sà fiu desmintit, prin publicarea integralà a documentelor legate de primirea în partid, în 24 (?) august 1968 a celor sase (sà fi fost mai multi ?) scriitori ;2. Cer s
à se dea publicitàtii dosarul interzicerii mele de a mai publica - începînd din martie-aprilie 1970 - de a se scrie despre mine, de a mi se pomeni numele, de a putea face traduceri (victime: si sotia si socrul meu, traducàtori diplomati). Eu,"interesatul", nu cunosc - în afara efectelor (interzicerea care a fàcut din mine scriitorul cu cel mai îndelungat stagiu de… tàcere-fortatà în propria-mi tarà - pe timpul lui Ceausescu : sapte ani si opt luni) decât "impresiile" redactorilor editurii Cartea româneascà : Al. Paleologu, Mircea Ciobanu, Geta Dimisianu, Magdalena Bedrosian-Popescu si Dumitru Tepeneag. Anume : romanul Usa noastrà cea de toate zilele, predat spre publicare, ar fi "continut" aluzii-dusmànoase la adresa lui Ceausescu si a sotiei sale - acuzatie formulatà de Al. Ivasiuc, desmintità doar de Al. Paleologu, însà luatà în seamà de Mihai Gafita si de Marin Preda. Acesta din urmà, ca director, a hotàrît respingerea manuscrisului.A trecut (din 1970, de la interzicere) aproape un sfert de secol, p
ânà sà aflu, din volumul Confesiuni violente (1994, ed. Du Style - vezi pagina 199) de Nicolae Breban varianta Ivasiuc a "culpei" - anume : Elena Ceausescu, în campanie de colectivizare, a ajuns într-un sat unde un tàran, ca sà nu "adere", s-a prefàcut mort, Ceauseasca i-a tras o palmà, mortul a sàrit în picioare… Aceastà întâmplare - relateazà Breban (dupà relatarea lui Ivasiuc) - ar fi fost povestità de Tita Chiper, iar eu (Goma) o bàgasem în carte ! Fireste, ajungînd aici, prietenul si colegul de puscàrie Sasa Ivasiuc s-a pornit într-o diatribà violentà împotriva lui Goma cel care introdusese într-o carte o anecdotà - astfel periclitînd libertatea sotiei sale, Tita !Or, nu se afl
à în Usa… - nici în vreo altà carte a mea - o scenà care sà aducà, màcar pe departe cu cea povestità de Tita Chiper (mortul pàlmuit de Ceauseasca).Asadar : Ivasiuc - acuzatorul principal - nu citise cartea (altfel ar fi observat c
à nu exista vreun mort trezit de palma Ceauseascài) - dar a cerut respingerea manuscrisului (un eufemism, desigur) ; Gafita - a citit (cum sà nu citeascà, el ?), însà a consimtit la "varianta Ivasiuc"; Marin Preda - a citit si el manuscrisul - mi-a comunicat :«N-o fi adevàrat (sic) dar, din moment ce s-a lansat un asemenea zvon, nu ai cum sà-l combati - deci îti retragi cartea de la noi…»
Reamintesc : toti redactorii erau în cunostintà de cauzà (citiserà textul, în urma dispozitiei lui Marin Preda, speriat de scandalul provocat de Ivasiuc, pe coridoarele editurii - atunci în localul de pe Ana Ipàtescu) ; dintre acestia doar Al. Paleologu a contestat "ivasiuca variantà".
În curând se vor împlini 30 de ani de-atunci. Am dreptul sà aflu care a fost adevàrul - cu ce alte "motivatii" fusesem interzis de a mai publica si cine dintre colegi (si prieteni) a dat o pustie de mânà de ajutor în aceastà actiune de purificare a breslei…;
3. Am dreptul de a afla motivele pentru care,
în aprilie-mai 1972, fàrà a fi fàcut cerere (decât pentru càlàtorie în URSS - respinsà categoric de Hobanà), mi s-a cvasi-impus pasaport pentru Occident, cu tot cu nevastà si cu sfatul prietenesc de a mà face uitat pe-acolo.Cer s
à fie fàcute publice documentele referitoare la acest episod straniu ;4. S
à se dea publicitàtii documentele referitoare la campania de presà organizatà împotriva noastrà, a scriitorilor implicati în miscarea pentru drepturile omului din februarie-mai 1977. Se stie cà "adunàtorii de înfieràri" erau Ivascu si Virgil Teodorescu - si mai cine ? Si cine dintre scriitorii solicitati sà condamne a refuzat sà o facà (Mircea Iorgulescu a fost unul dintre ei - cine a mai declinat "invitatia" ?);5. Cer s
à se dea publicitàtii toate documentele referitoare la excluderea mea din Uniunea Scriitorilor - în luna aprilie 1977, pe când mà aflam în închisoare. Atunci am fost dat afarà nominal - nominal am asteptat sà fiu reprimit dupà decembrie 1989 ;6.
În sfârsit trebuie sà aflu - sà afle si cititorii scriitorilor în chestiune : dupà decembrie 1989, cine din conducerea Uniunii Scriitorilor si cu ce argumente s-a opus re-primirii nominale a scriitorilor exilati - ce fuseserà exclusi pe timpul lui Ceausescu. Cer sà se comunice dacà numai Uniunea Scriitorilor a fost implicatà în acest refuz, numai anume persoane din conducerea ei - si care anume - ori si Ministerul Culturii, si alte ministere si comitii.Eu, ca victim
à, am dreptul inalienabil sà aflu adevàrul.Uniunea Scriitorilor are obligatia s
à-l facà public - doar n-o sà astepte sà mor, ca sà mi-l comunice… postum.
Paris 3 iunie 1998
3. Arhivele ambasadelor
Dacà tot am pornit la deschiderea si scotocirea arhivelor, în modul cel mai firesc trecem la cele pàstrate în ambasadele României comuniste de alaltàieri, de ieri, de azi (Dej, Ceausescu, Iliescu, Constantinescu).
Nimic nu s-a schimbat de pe timpul T
àtucului Stalin în filialele MAI de pe solul tàrilor capitaliste. Repet, pentru Andrei Plesu : atâta vreme cât Constantinescu va ràmâne presedinte al României, Ministerul de Externe va fi, în continuare, ce a fost : partea externà (cum ar veni : aia cu pozitie-frumoasà-vedere-la-stradà) a Ministerului de Interne. Schimbarea unor persoane - ministri, ambasadori, sefi de centre culturale - nu va face decât sà perpetueze linia politicà a Minis-terului de Interne - cu aportul "curat, al oamenilor de bine". Cine vrea sà afle cum au stat treburile dupà decembrie 1989, sà-l întrebe pe Al. Paleologu : chiar dacà ambasadorul încearcà sà o tragà pe dreapta, masina statului structural comunist (dacà spun : totalitar, nu comit un pleonasm) o tine drept înainte, nesinchisindu-se - ba chiar, potrivit învàtàmântului de partid, "roata (ei) strivindu-i pe cei ce se opun".
Încà o datà, ca sà devinà limpede si pentru Corpul de Balet "Dilema Optimistà" (fostà oarescum melancolicà între mineriada din 1991 si numirea lui Plesu ministru de externe al lui Petre Roman) : atâta vreme cât presedintele României va ajunge - apoi ràmâne - la putere cu "ajutorul" lui Petre Roman, carevasàzicà : MAI, oricâte zugràveli ale fatadei vor fi operate, esenta (interiorul exteriorului) va ràmâne aceeasi. Si desi exilatii constituie o minoritate si nu le face plàcere (dar deloc !) - trebuie sà li se spunà, sà li se repete - nu ca sà înteleagà (stiu ei foarte bine cum stau treburile - dar au obosit, au îmbàtrânit, li s-au strâmbat picioarele) : la Paris, pe rue de l’Exposi-tion, sarmalele-tuica-Mioritza sunt riguros aceleasi, acum, cu-Ciausu, ca si cu-Cicio Pop, cu-Aninoiu, cu-Gigea (dacà Eternitatea s-a nàscut la sat, Securitatea-i eternà prin "diplomatie") ; serviciile aduse comunismului la Centrul Cultural de la Paris, de Ion Pop au fost strict identice cu ale lui Virgil Tànase, cu ale lui Vasile Igna ori cu ale viitoarei Gabriela Adamesteanu - adevàrat : între prietenul nostru Tànase si prietena lor, Adamesteanu, prietenul meu Tepeneag îl preferà pe cel mai bun prieten al sàu : Dumitru Tepeneag.
Multe lucruri bune a adus revolutiunea la rom
âni ; libertatea opiniei, a presei, a càlàtoriei, a intreprinderii individuale, însà printre cele rele : a fàcut ca trei sferturi din exilatii anticomunisti activi (care manifestau în fata Ambasadei, strigînd pe timpul lui Ceausescu : «Jos comunismul !», «Jos Ceausescu !»), pe al lui Iliescu, obositi, murmurînd : «Jos Petre Roman !» - dupà care au depus armele: din stradà au trecut în curte ; din curte, în "saloanele" ambasadei. Si ce mai conteazà cà dupà aceea povesteau, cu greatà, cum au întâlnit (înàuntru) aceleasi moace de securisti pe care, înainte, le doar întrezàriserà fotografiindu-ne. Rubiconul (ca sà-i trag si eu o trimitere înalt culturalà, precum însusi Paler) fusese trecut. Pragul acela este, în continuare, o frontierà între noi si ei. Or Matei Cazacu, sotii Stolojan erau de-ai nostri ; prefàcîndu-se în navetisti harnici "peste prag", au devenit de-ai lor.
Fireste : ard de curiozitate s
à aflu ce se ascunde în arhivele ambasadelor României din tàrile occidentale. «În ce problemà ?», ca sà-l citez pe nemuritorul Brucan. «În urmàtoarele probleme» - acum m-am autocitat :1. Vreau s
à stiu tot ce stiu arhivele despre Gustav Pordea, agent de influentà, fost deputat european al càrui scaun în Parlamentul de la Strasbourg, pe lista lui Le Pen, a fost plàtit cu o jumàtate de milion de dolari înmânati de înaltul ofiter de Securitate Costel Mitran, la Viena, în 1984. Curiozitatea mà roade, fiindcà vreau sà aflu de ce l-a apàrat (încà în Sàptàmîna din 10 ianuarie 1986) numitul V.C. Tudor, scrib de sec si de partid, doar Gustav Pordea era un, ca sà zic asa, exilat anticomunist, nu ? ;2. Vreau s
à stiu ce stiu arhivele ambasadelor din Roma, Paris, Londra, Viena despre El, Thracul Întâiul, Doctorul Inginerul I.C. Dràgan - doar si el era un, vorba lui Breban : fugit - nu ?, un anticomunist feroce, nu ? Nu mà intereseazà ce "convorbea" el cu Ceausescu (ce sà… convorbeariseascà doi sfertodocsi ?), ci sucursalele editurilor Nagard (Dragan, citit de-a-n curulea) la care au asudat din greu, cazarmic Traian Filip, Mihai Pelin si - si mai cine, în afarà de Michael C. Titus, alt "exilat" de la Londra ? Vreau sà aflu conditiile în care a fost comandatà de Securitate brosura România sub presiune, în francezà si în englezà ; cum a avut Dràgan acces la Arhivele Securitàtii (în 1980!), de unde a extras si reprodus o foaie de punere sub urmàrire, de càtre Sigurantà, în 1943, a adolescentului membru al F.D.C., Calciu Gheorghe ?; sà aflu în ce termeni a fost purtatà "convorbirea" dintre Michael C. Titus, emisarul lui Dràgan si scriitorul de epigrame Mircea Ionescu-Quintus - si dacà acesta din urmà a spus porcàrii despre cartea mea Gherla din convingere de turnàtor înnàscut, ori din constrângere de informator (fàcut) - cum l-a apàrat si pe el, ca funia pe spânzurat, apàràtorul tuturor auxiliarilor Securitàtii, inevitabilul paznicul la poarta Organului, inconturnabilul V.C. Tudor ;3. Vreau s
à stiu - din arhivele ambasadelor române din occident - cine, cum a pus la cale atentatele cu bombe ascunse în càrti (expediate de la Madrid, în 1981), ce i-au rànit pe Nicolae Penescu, pe Serban Orescu si m-a… ratat pe mine. Trebuie sà aflu : numele si gradul si functia initiatorului, a aprobatorului, a executantilor. Deasemeni este imperios necesar sà fiu informat de unde sunt nativi, cine le sunt pàrintii, cum se numesc si ce fac si unde copiii, nepotii, strànepotii - cu adresele lor, exacte. Nu ca sà-i pedepsesc, fiindcà eu nu sânt ca ei - cipentru ca ei sà stie cà eu stiu si cà spun în gura mare cine a fost, ce si cum a fàcut tatàl ori fratele ori sotul ori fiul lor cel "patriot", în Securitatea national-teroristà si anti-româneascà ;4. Vreau s
à stiu, am acest drept pe care nimeni si nimic nu-l poate aboli, prescrie, amnistia : numele, adresa, datele de familie ale celor care au pus la cale, în 6 martie (!?) 1978, la Paris, uciderea (prin otràvire) a fiului meu Filip, în vârstà de doi ani si patru luni ;5. Cer s
à mi se comunice toate datele privitoare la initiatorii si la executorii, la Paris, în 1980, a tentativei de ràpire de la gràdinta de copii (école maternelle de pe rue Manin, din arondismentul 19) a fiului meu, în vârstà de cinci ani. Încercarea nu a reusit, dar se stie : "persoana" care s-a prezentat la poarta scolii, pretinzînd cà este o prietenà a pàrintilor, deci sà i se încredinteze copilul era… "o doamnà îmbrà-catà în rosu" (sic). Vreau sà stiu cine este si unde locuieste - cine i-i sot, tatà, mamà, sorà - dar mai ales copil, ca sà dezleg enigma de purà zoologie : cum de o femelà, acea fiintà care naste pui vii si-i hràneste cu lapte este în stare sà ràpeascà si sà suprime un alt pui viu, al altei femele;6. Fireste, vreau s
à stiu adevàrul -adevàrat - "din gura arhivelor", ceea ce pânà acum cunosteam doar din povestile lui Hirsch-Haiducu-Visan-Forrestier, securistul trimis sà mà otràveascà, însà care s-a predat serviciilor secrete franceze ("L‘Affaire Tanase-Goma"). Mai ales dacà "prietenul" meu generalul Plesità, seful Securitàtii (si prietenul lui Breban si al lui Caramitru), a fost amestecat - ca sà cer judecarea lui pentru premeditare, incitare, complicitate la crimà de omor ;7.
În fine, sânt curios ca o maimutà : câte cadavre se vor fi aflînd îngropate în gràdina ambasadei de pe rue de l’Exposition ? Optsprezece ? Sau numai saptesprezece - dintre care sase femei? Am dreptul sà aflu : ce s-a întâmplat cu securistul care pesemne avea de gând sà se predea francezilor, însà tovaràsii lui de saibà l-au lichidat într-un mod dintre cele mai neprofesioniste ; l-au înjunghiat pe la spate, în chiar momentul în care deschisese o fereastrà spre Avenue Bosquet. Întrebat de jurnalisti ce hram poartà mortul de sub fereastra Excelentei sale, tovaràsul ambsador, "diplomatul" Cicio Pop (sau Aninoiu sau Gigea ?, ce conteazà, putea fi si Ciausu, acelasi grad poartà - oricum, unul mult mai mic decât "soferul") a ràspuns cà, într-adevàr, un functionar, suferind de o gravà depresiune nervoasà - /càci/ îl làsase nevasta - el /càci/ s-a sinucis. Presa capitalistà nu s-a sfiit sà glumeascà pe seama tragediei : depresivul pàràsit, deschisese fereastra, îsi înfipsese un cutit între omoplati, dupà care se azvârlise-n gol…Ei : care-i adevàrul ? Sà fi fost cutitul unul de bucàtàrie - ori… altul ?; depresivul fusese pàràsit de o nevastà - ori de mai multe ?; sà fi avut el de gând (càci) sà-si pàràseascà… familia ?
Fireste, aceste fierbinti-dorinti nu le adresez lui Andrei Plesu : el n-a stiut niciodat
à nimic, nu stie - si nici chef nu are sà stie, el fiind, dupà modelul institutiei, exteriorul-interiorului (i se mai zice : externul Ministerului Afacerilor Interne).Fireste, aceast
à somatiune este adresatà lui Astalos : el are, sub dosàrasul continînd statutele partidului National (când esti prieten cu Corneliu Coposu, ceva-ceva tot se ia, în timpul îmbràtisàrii), dosarele cele multe, groase si ràu-mirositoare ale criminalului organ : Securitatea.Dac
à n-am sà obtin audientà la creatorul Constantinescului-la-român, am sà rog pe cineva sà intervinà la altcineva care sà punà o pilà pe lângà alt-altcineva, un coleg de comentatorìe politico-europlibricà al Hurezeanului, bàiatul Blandienei, el întretinînd excelente relatii - ca între ei, Ardelenii - cu màgurenitatea tricolorà.Dovad
à : de la o vreme vorbeste direct, nemediat - în locul Presedintelui.
G A U R A D I N M I O R I T A
Paris 4 iulie 1998
1.
«Fà si tu o cerere…»,
mà sfàtuieste un prieten, mà sfàtuiesc cinci prieteni (mi-au mai ràmas, mi-am mai fàcut…), ori doar un cunoscut binevoitor.
Iar eu, de fiecare dat
à îmi aud urechile clocotind gata sà explodeze, mà tem cà acum-acum are sà-mi plezneascà un ochi, ca lui Dànilà Prepeleac.De ce asta, de ce asa ? Pentru c
à ne separà nu doar granita aceea geograficà, nu doar timpul trecut de la plecarea mea din tarà (si asta, si astea), ci mai ales… despàrtirea în modul de a judeca lucrurile. Sà fi càpàtat eu, în exil acest altul ?; sà-l fi avut si a acolo, în România - motiv pentru care fusesem silit sà-mi iau traista-n bàt si lumea-n cap ?Dialogul
începe cu o întrebare, nu neapàrat indiferentà din partea interlocutorului (de regulà si el scriitor, deci folosind acelasi limbaj) :«Când vii acasà ? Poti fi sigur : existà si oameni care te stimeazà, te citesc, te iubesc… Când vii ?»
«
Cât e ora ? », fac, privind încheietura mâinii unde ar trebui sà fie un ceas - dupà care, cu un amestec de lehamite si de veselie, slobod bancul de serviciu : «Acum e cam târziu - dar cum mâine-i altà zi, o sà vorbim atunci…»Unii iau gluma îndoielnicà drept o vorbà de spirit si, politicosi, râd. Iar discutia despre asta se opreste aici.
Altii insist
à :«Am auzit eu ceva-ceva, cà nu ti-ai recàpàtat cetàtenia românà - adevàrat ?»
Mormài, confirmînd. Interlocutorul este un bun stàpânitor al logicii formale :
«Ti-au refuzat-o ? Cum asa, dar ai dreptul la ea !»
Dau din cap, în semn cà da, am dreptul - la ea.
«Ai fàcut contestatie ?» mà întreabà amicul.
Dac
à m-as fi gràbit cu trei secunde si n-as fi încuviintat din cap, as fi apucat sà ràspund la prima întrebare - însà asa, am càzut dupà a doua. Si ridic din umeri. Dupà un timp :«Pài, dacà n-ai fàcut contestatie, ce mai vrei ?!» si amicul râde, mà bate amical pe umàr : stia el cà sânt o figurà, acum are con-firmarea…
Î
ncerc sà abat discutia la alte celea - negeneratoare de întrebàri în rafalà. Nu se poate, celàlalt nu se dà dus :«Cred cà am înteles : tu esti àla, bàtosul, care nu pune piciorul în ambasada noastrà, cà cicà-i bolsevicà si nu s-a schimbat nimic pe dinàuntru - în fine, astea-s conceptiiile tale despre lume si viatà, eu cred altceva, mai nuantat, mai… Dar ti-o depun eu la… La àia - dacà tu zici cà nici nu vrei sà-i vezi…Ti-o duc, o depun în locul tàu, pun un cuvânt si la consul, îl cunosc…»
E rândul meu sà întreb :
«Tu despre ce vorbesti ? Ce sà depui la ambasadà - în locul meu ?»
Amicul, interlocat :
«Cum, ce ? Dar eu despre ce-mi ràcesc gura ? Ei, bravos ! Mà dau de ceasul mortii sà-ti fac un serviciu - si tu… Cum, ce - cererea ta de… În fine, contestatia ! Nu despre ea vorbim ?»
«
Contestatie ? Ce sà contest - în contestatie ?»Amicul - bàiat destept, ca tot Românul-sub-vremi, întelege fulgeràtor ; îsi micsoreazà ochii :
«Mà ! Sà nu zici cà…Tu nici cerere n-ai fàcut ! Ia spune, sincer: ai fàcut cerere ?»
«
Ce fel de cerere ?», mà complac în rolul de Bulà-Întrebàtorul.«Cerere de… - auzi la el ce-fel-de ! Cerere, sà-ti dea înapoi cetàtenia românà, nu? Sà redevii de-al nostru! Despre asta era vorba, nu ?»
«
Despre asta, însà n-am apucat sà spun cà n-am fàcut cerere. Deci n-am ce contesta…»«
M-am prins eu ! Domnul nu contesta - dânsu-i disident…«
Pardon ! N-am fost, nu sânt disident, am refuzat totdeauna eticheta de…»«
Ai dreptate - nu mai ai loc de alde Blandiana cu tot cu Rusanu’ ei, de-atâta disidentà… Si-atunci ? Cum vrei sà capeti cetàtenia noastrà, dacà nu faci cerere sà ti-o dea ?»«
Cum, s-o capàt ? Cum, sà mi-o dea ? Sà mi se restituie !»«
Asa e : tu o aveai când ti-a luat-o…»«
Logic !», strecor. «Dacà eu n-as fi avut-o ceva de luat, ei n-ar fi avut ce sà-mi ia…»«
Logic !», încuviinteazà celàlalt. «Ca sà mà întorc la oile noastre: cum vrei tu sà-ti resti… - pardon : sà ti se restuie cetàtenia, dacà n-ai fàcut cerere ?»«
Sà mi se restituie fàrà cerere - simplu».Pauz
à. Lungà. Apoi el :«Stii cà esti nostim ? Cum vrei sà capeti ceva, dacà nu ceri sà ti se dea ? Stii tu : copilul care nu plânge nu capàtà tâtà».
«Lasà-i tâta, mài române din mosi-stràmoase !», îmi sare mie mustarul (dar nu prea). «Tu si-ai tài faceti cerere la primàrie, asteptati aprobare, dacà nu vi se aprobà, scrieti contestatie, asteptati rezultatul ei - însà pânà nu aveti la mânà aprobarea scrisà de a và pisa la gard, nu và pisati, mai degrabà îi dati drumul în nàdragi - pài dacà n-aveti tidulà… Asa ati fàcut si revolutia ? Pe bazà de spravka, liberatà de la ambasada ruseascà ? Cu asemenea obisnuinte nu intrati voi, urmasii directi ai Romei si ai traianodecebalinului, nici în NATO, nici în Comunitatea europeanà - cu atât mai putin în spiritul european !»
«
Nu-nteleg de ce te superi… Cu ce te-am jignit dac-am zis sà faci cerere de…»«
Eu sà fac cerere, rugînd sà binevoiascà a-mi restitui un drept al meu, furat ? Zmuls ?»«
Pài tàranii, pài proprietarii de case…»«
Pài-dacà tàranii fac cerere si asteaptà rezultatul - ca sà reintre în posesia pàmântului furat de comunisti, sà mà ierte Dumnezeu, dar îsi merità soarta ! La fel proprietarii…»«
Pài tu stii cà si regele Mihai a fàcut cerere de…»«
Pài-eu nu sânt rege !- deci, vorba voastrà : îmi permit sà nu fac cerere de restituire al unui drept furat, càlcat în picioare…»«
A, da, tu ai refuzat sà fii reabilitat juridic…»«
Nu, domnule ! E fals ! Voi, dupà ce cà cititi cu ochii cumnatei vecinului de bloc, nici nu întelegeti despre ce era vorba : n-am refuzat reabilitarea, cum spui - am refuzat sà fiu reabilitat juridic de acelasi aparat de represiune care mà condamnase - pe nedrept !»«
A-ha ! Am înteles nuanta…»«
Nu e nuantà !».«De acord, nu e. Dar în legàturà cu cetàtenia românà : cum crezi cà ai s-o obtii ? De sà poti veni si tu în tarà…»
«
Iar o dai pe "obtinut", pe "càpàtat", pe "dat". Eu nu intru în limba voastrà - care nu e doar limbà-de-lemn, ci limbà-de-oaie, de-miorità. Eu nu fac cerere, eu nu rog-frumos sà mi se… dea ceea ce mi s-a luat cu forta !»«
E o formalitate administrativà, acolo - ce te costà dacà faci o cerere…?»«
Mà costà. Fiindcà atunci când mi s-a luat cetàtenia românà, nu mi s-a luat "ca urmare" a vreunei cereri semnatà de mine - cerere de a mi se lua cetàtenia - este ?»«
Este - dar…»«
Nu e nici un dar - este ! Existà hârtii la arhivele lor ! Când am fost exclus din Uniunea Scriitorilor (la 13 aprilie 1977 - în timp ce eu eram în închisoare, cei de acord cu aceastà màsurà fiind co-breaslasi de-ai mei, vorba lui Dimisianu : Doinas, Manolescu, Sorescu, Blandiana, Bànulescu, Nichita Stànescu, Fànus Neagu, Eugen Simion, Zaciu - crezi cà am fost dat afarà "ca urmare" a cererii mele ?»«
E mult de-atunci… Asa o fi, dar vezi si tu cà…»«
Nu : asa-o-fi, ci : asa-este ! Existà hârtii la arhiva lor - desi se pare cà tot ce n-a ars Dinescu, a distrus senatorul cu pricina, cel care, în timpul liber semneazà ca presedinte…»«
Te rog, fàrà aluzii la Ulici - dar ce te costà sà faci o cerere de…?»«
Dacà fac cerere, accept implicit cà injustitia, ilegalitatea comise atunci când fusesem deposedat de cetàtenie, de membrìa Uniunii Scriitorilor, nu erau întru totul… ilegale, injuste - dovadà : prin însusi faptul cà fac cerere, adresatà lor, le recunosc acelora legimitatea - or ei sunt ilegitimi de la 23 august 1944 si continuà si în zilele noastre».«Bine, ai si tu dreptatea ta - dar, ca sà obtii cetàtenia aia - chiar si calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor - calcà-ti pe inimà, pe principii : fà si tu o cerere, acolo, cà n-o fi foc…»
Sfaturile pretioase ale amicului sunt cu adevàrat amicale, pornite din inima lui bunà - însà nu le pot urma. E prea târziu ca sà mai fac-si-eu-acolo-o-cerere (cà n-o fi foc…).
Apoi, c
ând ai pierdut aproape-totul, ràmânînd doar cu "niste principii", nu le încalci si pe-acelea, màcar ca sà nu pierzi totul- totul-totul.
Paris 5 iulie 1998
2.
În câte feluri iertàm (crestineste) ?
Î
n mai multe, domnule !Primul fel : ne ridic
àm din genunchi, de pe burtà, de pe spate, din noroi, din gropi, de pe unde ne-au împins cu piciorul, azvârlit, tàvàlit, umilit, batjocorit activistii-securistii-belistii ;Al doilea fel : ne cur
àtàm de noroi, de praf, de pleavà, de gàinat, înjurînd cu sete de mamà, de dumnezei, de biserici de tàmâie - comunismul în general, în special securitatea ;Al treilea fel : ne hot
àrîm sà le-o-ntoarcem celor care ne-au chinuit atâtea decenii, ne-au jefuit de bunuri, ne-au stors màduva, ne-au supt sângele, ne-au prefàcut în robi care-i uràsc (si-i denuntà) pe robii de-alàturi, colegii de lant.Dar, cum lucrurile bune (nemtesti) sind drei, ce facem noi, latinii (bine : doar r
âmlenii) ? Ce sà facem : ne dàm un ràgaz de gândire - în care tragem cu urechea în jur, privim roatà, ca sà stim ce fac ceilalti…Si ce b
àgàm de seamà ?C
à popii nostri ortodocsi, pânà mai deunàzi în relatii de batere pe epoleti, nu doar cu militianul satului, ci cu securistul de la raion ; cà-protopopul, cà-episcopul, cà-mitropolitul, cà-patriarhul - dupà ce, în Iepoca lui Nicolae Antihristescu îl lingeau pe Satana de la-ntre-cornite pân-la-sub-copite si doamne-fereste sà fi deschis gura, sà protesteze împotriva persecutàrii credinciosilor, a dàrâmàrii bisericilor - acum, cà au primit voie de la Secu, pe de-o parte ne cheamà la cruciadà împotriva papistasilor, pe de alta ne binecuvânteazà si ne povàtuiesc :«Iertati, frati crestini - càci si vouà vi se va ierta…»;
Încà îl mai observàm pe directorul constiintei lui Gogu Ràdulescu, tapànul maramuràsan Buzura, dînd cuvânt de ordine, revolutionar nevoie-mare - dacà-i albastru-de-Secu :
«Fàrà violentà !»
Si încà îi mai citim pe sub-directorii constiintei Flàcàrii lui Pàunescu : Teposu, Buduca ; pe sub-càprarul de la Sàptàmîna Barbului: Ciachir ; pe cuviosul zograf Sorin Dumitrescu, pe însusi pàrintelul Galeriu, explicîndu-ne, cu limba lui, numai sirop de zahàr ars, diminutivat, cà un mare învàtat, unul, Nae, ne-a aràtat (vai, noi nu vàzusem, nu auzisem - dar asa e !), cumcà noi, Românii, hàt, din negura veacurilor, ne-am nàscut gata-ortodocsi !
Dac
à asa stà situatiunea, atunci : Porniti la iertare, tovaràsi !
A ierta - ca un adev
àrat tàrànist
Este suficient sà citesti în presà declaratiile martirilor de puscàrie Diaconescu, Galbeni, Tepelea în legàturà cu deschiderea dosarelor de securitate ; cu "descoperirea" (abia acum ? - în al nouàlea an ?) a cutàrui securist, si nu "strecurat", ci acceptat în cunostintà de cauzà în PNT-istii istorici, pentru a alcàtui împreunà cu securistii din Corpul Dalbastru, PNT-CD. Întelegi cà nu este vorba de un partid politic (si încà democrat ! - cât despre… crestin…), ci de azilul-de-noapte pentru activisti, securisti, turnàtori de puscàrie, turnàtori în libertate - si, în completare, ceva oportunisti fàrà culoare (sau : apolitici de-ai lui Eugen Simion si Marin Sorescu).
Aceast
à adunàturà care, din noiembrie 96, cârmuieste nefericita Românie chiar mai pe-culmi decât comunistii lui Iliescu si ai lui Roman este creatia lui Coposu si a lui Màgureanu. Dacà voi fi acuzat în continuare de calomnie la adresa Marilor Anticomunisti, a Martirilor Neamului - si mai ales a Tatàlui Natiei - voi cere sà mi se ràspundà la întrebarea :«Unde se aflà, în momentul de fatà, Natia, Neamul, Tara ?; unde au ajuns Românii dupà un an si nouà luni de la venirea la puterea a… fiilor lui Coposu ? ; care este bilantul Conventiei (în ciuda bunei-inimi a Doinei Cornea) ? Nu numai cà, economic vorbind, Românii tràiesc si mai prost (ziceam, pe timpul Iliescului cà mai-ràu nu se poate…) ; coruptia a devenit stil de guvernare agramatismul a bàtut limba de lemn tovàràseascà - iar despre "mândria de a fi român"… N-am intrat în Comunitatea Europeanà, nici în NATO si n-o sà intràm, atâta vreme cât Securitatea va fi nu doar cosmetizatà, si rebotezatà, ci lichidatà - "în schimb" (ar zice vesnicul adjunct G. Dimisianu, pânà în decembrie 89 harnic scribitor de editoriale la România literarà, ca un activist de partid ce era, devenit peste noapte vajnic apàràtor al virginitàtii anticomunistilor, martirilor de puscàrie, cu predilectie PNT-isti) - am dàruit Ucrainenilor Basarabia, Bucovina de Nord si Insula Serpilor - de ce se uità atât de repede aceste prea-românesti cedàri ?»
Halul în care se aflà acest partid (zis: "al lui Maniu", sub Coposu, ajuns sà finanteze Securitatea adàpostità la sânul sàu, cu banii nem-tilor !) : lipsa de coloanà vertebralà a anticomunistilor, a lipsei de moralitate a martirilor care, din pricini deloc electorale, ci pur si simplu din motive de legare de glia Securitàtii, au dat cuvânt de ordine :
«Sântem crestini - nu doar în suflet, ne stà scris si pe frunte !».
Iar pe cei care au
îndàznit sà observe cà parcà s-ar afla pe coridoarele Rahovei, pe ale Ministerului de Interne, atâtia securisti pe metru pàtrat misunà în PNTCD, seniorii si martirii le-au închis gura - ba i-au dat afarà !
A ierta - ca un adevàrat liberal
Aici tactica putrezirii, chiar dacà a pàrut a lua o altà cale (externà, prin Radu Cîmpeanu) la acelasi rezultat a dus : adevàratii - nu doar în acceptia : "de origine", ca Vintilà Bràtianu, dar si de convingeri, de inimà - au fost marginalizati, exclusi, în locul lor revàrsîndu-si neobrà-zàrile si bucile securisti notorii (Cataramà), arhicunoscuti turnàtori de puscàrie - si de tot ce miscà : râul, ramul…- precum legendarul epigramist, membru al Fondului Literar : Quintus.
La ei nu va fi existat cuv
ântul de ordine, recomandînd crestineasca iertare si consecinta : închiderea ochilor la vederea unui securist - ci doar înhàtarea a cât mai multe si mai substantiale hàlci din puterea cea pàmânteascà.Moralmente, Nicolae Manolescu a comis
încà o eroare, raliindu-se acestor liberali… Cum însà el, începînd de la critica si istoria literarà practicatà, a fost si ràmâne un notoriu a-etic (sà se observe eufemismul), sà ne spunem cà, la urma urmei, acesta i-i destinul : sà-i spele de scârnà si de sânge pe toti belitii, pe toti banditii : dupà ce a justificat imoralismul dezertiunii scriitorului sub dictaturà, l-a justificat pe Iliescu, în lipsitul de inteligentà si de rusine interviu luat imediat dupà întâia mineriadà ; dupà ce a justificat "dosarul de securitate" al lui Voican-Sturdza (pe 5 pagini, în douà numere din România literarà), a justificat absenta, în România, a samizdat-ului - pài fiindcà nici n-a fost nevoie, fiindcà la noi s-a cam publicat tot ce era de valoare…; dupà ce a explicat pentru de ce, în România nu au (prea) existat disidenti : pài, la noi disidentul cel mai cunoscut era Ceausescu - fatà de rusi…- acum se înhamà la teleaga justificàrii liberalismului ca o altà ipostazà a securismului etern.În concluzie : liberalii lor sunt adepti ai economiei închise : ei se întreiartà ; cam ca la Pitesti, nefericitii studenti. Atât cà aceia nu aveau de ales - decât între viatà si moarte. Cestialalti aleg între bunàstare-cu-certificat si bunàstare… cu-fàrà-hârtii-la-mânà…
A ierta - ca un adev
àrat legionar
Legionarii nu sunt la putere, nici în opozitie, nu stim - acum, în 1998 - cum s-ar comporta, dacà… De netàgàduit, ei influenteazà puternic anume spirite iar acestea, la rândul lor exercità o "teroare de catifea" (deocamdatà…) asupra acelei pàrti a populatiei care a avut de totdeauna legàturi cu Biserica (ortodoxà, fireste). Necazul este cà au atras o bunà parte a martirizatorilor, mai ales ai lor : activisti feroci, securisti bestiali care, acum, pretind oportun cà Securitatea lui Ceausescu ar fi fost una curat-nationalà… Mai existà un semi-motiv : spaima cà venise clipa în care vor trebui sà dea sama pentru faptele lor adânc-patriotice le-a provocat revelatia Dumnezeu(ul ortodox), iar ei, fiinte practice, pe datà s-au pitit pe datà îndàràtul Tronului Ceresc : acolo, cred ei, nu-i atinge mânia poporului : doar omenosul-la-român are sà-l pupe,-n Piata-Ndependenti, n-are sà aibà el inima aceea sà-i arzà màcar un dos de labà peste bot unuia care a învàtat Tatàl Nostru pe când îsi rupea epoletii albastri, la closet si a debutat în fàcutul semnului crucii simultan cu Petre Roman : la 22 decembrie 1989 fix.
Nu cunosc opinia
în chestiunea iertàrii a legionarilor tineri (care, prin vârstà, nu au apucat sà fie nici activisti, nici securisti, nici màcar curlimbisti extrabugetari ci doar pionieri si utecisti - acestia sunt "legionarii recenti"). Am avut însà prilejul s-o aflu pe a "legionarilor istorici" si sà mà înfrunt cu ea - în discutii, în presa din exil.Dac
à a fi liberal, tàrànist, social-democrat era, înainte de venirea comunistilor, o optiune, a fi comunist (sau legionar) echivala cu intrarea într-un ordin religios. Dacà primii, înainte de a "adera", cercetau, studiau, discutau, cântàreau programe politice - democratice -, cestialalti, fàrà a cerceta, credeau. Si întrau.De aici si exclusivismul legionarilor - ca si al comunistilor - si consecinta : confiscarea suferintelor.
Dac
à te iei dupà legionari, singurii martiri ai românilor sunt ei. Ca si cum n-ar fi existat groapa comunà de la Sighet unde au fost aruncati demnitarii, în principiu, nelegionari ; ca si cum n-ar fi existat Canalul, cu mai multe sectoare unde au trudit si au murit preponderent nelegionari. Dacà e adevàrat cà foarte multi dintre ei fàcuserà puscàrie si pe timpul lui Carol II, si pe al lui Antonescu (de dupà Rebeliune) si pe al lui Groza si Dej - tot adevàrat era cà martirizati fuseserà nu doar legionarii. Deasemeni : nu putini dintre ei - si încà vârfuri ! - începînd din zorii zilei de 24 august 1944, fie si-au întors càmasa verde pe partea ei cea rosie, intrînd la comunisti, de-a dreptul, sau ocolit, prin spate, pe la Frontul Plugarilor al lui Pàtru Groza (ca teologii sibieni Cîndea, Stan…) ; fie încheind cu comunistii - în decembrie 45 - un pact sub acelasi semn al exclusivismului, al ostilitàtii fatà de democratie si de partidele democratice, negociind (Petrascu, Chioreanu, Negulescu) în deplinà senininàtate cu Teohari Georgescu, cu Pauker si cu Nikolski soarta numai a legionarilor, putin pàsîndu-le de soarta nelegionarilor români încarcerati, internati în lagàre, aici, pe solul României, ori cedati rusilor spre a fi deportati în Siberia… - de ce se uità cu o consecventà demnà de o cauzà mai… nationalà soarta rezervatà refugiatilor din Basarabia si din Bucoviona de Nord ?Din 1960,
în închisori a avut loc teribila… dulce-reeducare care l-a avut drept port-drapel si redactor al declaratiei de càintà - semnatà de aproape toti supravietuitorii Miscàrii adunati la Aiud - pe càlugàrul legionar Valeriu Anania, actualul Bartolomeu de Cluj, tovaràs de luptà (din ilegalitate…) al lui Funar si cruciat antipapistas.A venit apoi cumplita deziluzie provocat
à de realitatea-realà a amnistiei din 1964.De aceea, dup
à liberare, cu putine exceptii, si legionarii martirizati vreme de decenii în puscàriile comuniste au fàcut jocul comunistului Ceausescu, de fiecare datà când acesta a avut "oarecari greutàti trecàtoare" - cu militantii pentru drepturile omului ; cu grevistii din Valea Jiului ; cu membrii SLOMR - pe scurt ; cu acei români care nu capitulaserà, nu închinaserà steagul la picioarele "nationalismului" de Stat si de Securitate (sau fàceau parte din altà generatie de vârstà, deci foloseau o altà formà de rezistentà anticomunistà). Pe acesti, "impostori" proeminentii intelectuali de foarte-dreapta : Stàniloaie, Noica, Ernest Bernea - precum si ardentul fost comunist Petre Tutea (printre multi altii - aceia "democrati") - îi acuzau de a fi… manipulati de Securitate (cine vorbea !), de a apàra interesele rusilor, ale ungurilor, ale evreilor… Ei, ultra-patriotii, gàseau cà este si logic si moral - si national ! - sà-l laude în gura mare pe Ceauescu (Tutea), sà-l justifice pe Ceausescu (Noica), sà-i condamne pe toti cei care "îi fàceau dificultàti lui Ceausescu (Stàniloaie, Noica, Bernea - si Coposu), ba chiar sà-i explice "opera" de distrugere a satelor, a caselor, a bisericilor, a mànàstirilor (acelasi Noica explica dezinvolt : oricum, "asa-zis-dàrâ-matele" nu aveau valoare istorico-artisticà !).Dup
à un sfert de veac de colaborare cu national-comunistul Ceausescu si cu "nationala"-i Securitate (începînd de la 1964), numerosi au fost legionarii supravietuitori care, dupà 89 s-au întors, nu doar la "programul" lor din ‘40 - dar si la mentalitatea de atunci.
Pe cine iert
àm ?
Vorbim acum numai de activistii si de securistii care, dupà invadarea întregii Românii de hoardele Armatei Rosii, au terorizat populatia autohtonà prin rechizitionàri, confiscàri, nationalizàri ; prin luare de cote, prin "làmurire" cu ciomagul si cu glontele de a intra în colhozuri ; prin arestàri, anchete cu torturà, rele-tratamente în închisori si în lagàre de muncà ; apoi, în "libertate" au terorizat întreaga populatie a tàrii, supraveghind-o de aproape, intrîndu-i în casà si în suflet, supunînd-o la santaj, în scopul de a o transforma (visul lui Plesità) într-o populatie de informatori ai Securitàtii. Desigur, mai apàsat vorbim despre acei activisti, securisti - si gràniceri - care au torturat si au ucis.
Ce e de f
àcut cu criminalii ? Ce întrebare ! Sà fie judecati si, dacà sunt gàsiti vinovati, sà fie pedepsiti - în asta nu este nimic de negociat, nici de discutat.Ar fi oare drept, crestineste (cu osebire : ortodox) - s
à fie làsati în pace acesti criminali, ba mai mult : iertati… crestineste ?Nu. Acela care se gr
àbeste sà-l "ierte" pe un vinovat dovedit, este - deja-dovedit - suspect : «Care-i motivul pentru care tine o victimà la absolvirea càlàului sàu ? Nu cumva pentru cà victima are, si ea, ceva pe constiintà? Dacà nu a torturat, dupà ce fusese torturatà, ca la Pitesti, atunci màcar a pactizat cu "Aparatul"- denuntîndu-l, vânzîndu-l pe colegul sàu de lant ?»Cum adicà : sà i se dea ascultare unei victime - care, la rându-i, fàcuse victime - astfel protejînd un càlàu, sub pretextul eufemizant : "iertare crestineascà"?
Urmarea va fi : c
àlàul (el, sau altul, aflat în aceeasi situatie), constatînd cà nu a pàtit nimic pentru faptele lui rele, cà nu a fost pedepsit nici chiar pentru crima de sânge, în viitor are sà facà ceea ce fàcuse, ba mai mult decât atâta !De ce nu revine mai insistent,
în presa româneascà, aceastà întrebare - nu doar retoricà :«Care-i motivul opozitiei la deschiderea dosarelor de securitate - formà laicà de "iertare crestineascà"- a fostelor victime ca Diaconescu, Galbeni, Quintus, Calciu ?»
Si sà se dea ràspunsul aflat pe limbà :
«Pentru cà acestora le e fricà de continutul acelor dosare, se tem de ceea ce vor spune - si despre ei, cunoscuti doar ca victime - càlàii securisti chemati în fata tribunalului».
Cum iart
à (crestineste) legionarii ?
Cei ce s-au adunat sub drapelul Miscàrii Legionare - formatie declarat crestinà si moralà - au, în chestiunea "iertàrii" convingeri dintre cele mai ciudate - ca sà nu spun : pernicioase. Ei judecà astfel :
a) Din moment ce cutare (Anania, Pl
àmàdealà) au fost/sunt legionari, în mod necesar nu pot fi ticàlosi - asa cum îi considerà o bunà parte dintre ne-legionari cà au fost si sunt. Prin urmare : auxiliari ai comunistilor, vânduti, turnàtori, ba chiar securisti-securisti decorati pentru lichidarea fizicà a "banditilor" - nu sunt cei care… au fost, sunt si vor fi, ci… aceia care îi acuzà, cu probe, pe securisti si pe turnàtori cà au fost si cà au ràmas în serviciul Securitàtii eterne ;b) Din moment ce cutare bestie, animal, c
àlàu securist (Enoiu de la Interne, Cràciun de la Sibiu) au fàcut, dragà-doamne, "servicii Mis-càrii" - dealtfel cu totul dubioase - în mod necesar acesti mari-vinovati trebuiesc "protejati de ràzbunare", iar cei care màrturisesc ce au îndurat de la casapii cu epoleti albastri sà fie admonestati, ba chiar amenintati, acuzati cà nu sunt crestini iertàtori - ba de-a dreptul securisti !Nu este deloc necesar s
à-l fi studiat pe Luther ori sà fi mers la sursà : Evangheliile - pentru a-ti aminti ce este moral-crestineste în "iertare" si ce nu.– Dacà de pildà tu, în numele "intelectualitàtii", al "protejàrii" lui Noica (protectie în serviciu comandat - din care sà nu lipseascà supraveghetorul : Nicu Ceausescu) îl absolvi pe Leonida Plàmàdealà de toate grelele lui pàcate : colaborator al Securitàtii, propagandist de partid, murdar diversionist, atâtàtor la ràzboi cu catolicismul (sub steagul ecumenismului…) - te priveste. La urma urmei, n-ai decât sà-i declari si lui Plàmàdealà : «Mon frère…» - doar ti-ai fàcut încàlzirea pe spinarea lui Sebastian (dar bine-nteles : despre Liiceanu vorbesc !). Însà nu ai dreptul - juridic si moral - sà ceri altora sà… treacà peste ome-nestile-slàbiciuni ale unei asemenea fàpturi ; sà o ierte-crestineste ;
– Dacà de pildà tu, în numele neînchipuitelor, nesfârsitelor munci la care te-a supus Masina-de-bàtut-de-la-Interne, càpitanul de atunci Gheorghe Enoiu, treci peste "slàbiciunile omenesti" ale ne-omului securist si îl ierti crestineste - treaba ta si numai a ta. La urma urmei, n-ai decât sà te însori cu fiica lui, iar dupà ‘89 sà-i gàsesti ascunzàtoare socrului - unde : în tinutul Fàgàrasului ! - (dar bineînteles, lui Petrisor mà adresez) - însà nu poti sà-i pretinzi altuia sà "înteleagà sufletul dostoievskian" al unui criminal ca acest Enoiu ;
Tot
în numele solidaritàtii legionare : dacà tu, Petrisor vrei sà-l "explici" pe un ucigas de teapa lui Cràciun - te priveste. Însà numai pe tine. Tu spui : «Nu stiti voi /adicà ne-legionarii, n.m./ ce servicii a adus Cràciun Miscàrii, càrînd în spinare, ducînd în brate legionari ràniti, muribunzi - nu i-a làsat sà moarà, pe loc…» - dar nu tii seama de evidentà : oricare securist ar fi fàcut la fel, pentru cà acesta era ordinul: de a nu-l làsa pe "banditul" capturat sà moarà : trebuia tinut în viatà cu orice pret (chit cà-l càra în spinare el, însusi Cràciun) pentru a-i stoarce informatii, cu ele sà bage la puscàrie alti oameni, cât mai multi, întru terorizarea populatiei ; apoi : sà nu-l lase pe "bandit" sà scape atât de usor de "mânia poporului", murind.
Lucrurile sunt mult mai simple -
în grozàvia lor : "iertàtorii" criminalilor comit ei însisi o crimà - de complicitate cu creaturi de tenebre precum Anania, Plàmàdealà, Enoiu, Cràciun - acestia nu gresi-serà grav doar fatà de ei, crestinii-spàlàtori-de-pàcate, ci si fatà de altii. Or acei altii, fie cà au murit si nu mai au cum sà se rosteascà ; fie cà tràiesc - dar nu se gràbesc sà-i "ierte", ei, pe acesti banditi care nu au fàcut gestul echivalent cu ispàsirea a jumàtate din condamnare : acela de a màrturisi cà fàcuserà ràu si de a cere iertare pentru ràul pricinuit.Liiceanu nu are nici o c
àdere sà "treacà" peste faptele-murdare ale lui Plàmàdealà : aceastà boaità a fàcut foarte mult ràu, atât unor indivizi, cât si unor comunitàti. În timp ce Liiceanu cu ai sài, în martie 1977, cugeta, adânc, pe lângà Noica, la arzàtoarea problemà a mutàrii capitalei de la Bucuresti undeva pe la Târgoviste, popii (ortodocsi, fireste) din subordinea lui Antonie cel foarte cultivat - si mai ales càlàtorit, pe spezele MAI-ului, mobilizati, dàdeau, de zor, dovada : condamnau-bolseviceste miscarea pentru drepturile omului, tratîndu-l pe autorul rândurilor de fatà de vânzàtor de tarà pe care nimeni nu-l ia în seamà (nimeni : adicà intelectualitatea tot atât de subtire ca si a lui Plàmàdealà) si : "nu ne temem de làtratul unui câine, iar de n-am fi preoti, l-am scuipa, si l-am lovi cu pietre" ; pe când Liiceanu si ceilalti directori de constiintà se tot despàrteau de Noica, încercînd sà stabileascà sexul întru-lui de Pàltinis, Plàmàdealà, vicar cu problemele externe în Comitetul Central al Patriarhiei colinda Statele Unite si Canada (oprindu-se, fireste, la camaradul sàu de Legiune si de Secu: parohul de la Detroit, Anania). Profitînd de tripla aureolà : martir de puscàrie, martir religios si martir legionar, Emisarul Spurcatului Organ i-a otràvit pe exilatii handicapati de înstràinare, de neinformare, de neinstructie, mintindu-i cà nu Ceausescu este dusmanul natiei - dimpotrivà : el fiind ostil rusilor si jidanilor - ci Ungurii, care pândesc Ardealul ! Acest dihor securist în straie popesti-legionare a împutit totul pe unde a trecut si a fàcut ca parohiile românesti de pe Noul Continent, cu tot cu credinciosi, sà cadà sub stàpânirea Patriarhiei de la Bucuresti - deci a Securitàtii.C
ât despre Anania… L-am aràtat cu degetul de fiecare datà când s-a aràtat ocazia. "Pentru conformitate", voi cita din volumul de màrturii al lui Nistor Chioreanu : Morminte vii, apàrut la Institului European, 1992 (paginile 340-341) :"…un fost càlugàr, fost legionar, Valeriu Anania, s-a apucat sà scrie o carte despre pàcatele Legiunii. (…) un om înalt si cu o mustatà neagrà, mare, làsatà peste o gurà lacomà. Numai a càlugàr nu aràta. Toatà figura lui exprima dragoste de viatà si làcomie de bucurii ieftine (…). Ne-a citit capitol cu capitol. Împreunà cu Petrascu am fàcut observatii, l-am pus sà taie multe pagini, spunîndu-i cà altfel nu semnàm. (…) La 30 iulie /1964, n.m./ trebuiau sà se libereze Petrascu si Orbulescu. Cu o zi înainte Petrascu îmi spune cà mai este o carte de format mare, scrisà cu tus, pe hârtie specialà, pe care trebuie sà o semnàm si noi în calitate de coautori. Ea a fost semnatà înainte de toate gradele legionare aflate în Aiud. Este un pamflet. Ne-am dus sà-o vedem si tot maestrul Anania ne-a aràtat-o si ne-a întins-o, s-o semnàm.
"– Eu n-o semnez !, am zis (…) Dati-mi màcar timp s-o citesc.
"– Pài nu mai aveti timp. Cartea pleacà chiar acum la Bucuresti.
"(…) Pânà la urmà am ajuns la un compromis", relateazà Nistor Chioreanu, "eu si Petrascu am semnat o declaratie pe aceeasi coalà de hârtie, aràtînd cà semnàm cartea din solidaritate cu cei care au semnat-o înaintea noastrà, dar noi nu-i cunoastem continutul".
Ce important
à mai avea "continutul" : i-l cunostea Anania, doar el scrisese "cartea groasà" - dupà dictarea Securitàtii. Apoi le ceruse fruntasilor legionari s-o semneze - fàrà a o fi citit : nu le ajungea cà erau… coautori ? Si ce importantà avea declaratia "pe aceeasi coalà" cà Chioreanu si Petrascu… nu cunosc continutul - dar semneazà din solidaritate cu camarazii lor !
Petrisor : l-a iertat-crestineste pe Enoiu
încà de prin 1966 : îmi povestea, hilar si înspàimântat, cum discuta cu el (cu Enoiu !) în casa fiicei (sau a fostei sotii a) Màcelarului de la Interne.Îl priveste - n-are decât sà se scufunde pânà la crestet în dostoievskianismu-i ardelenesc.
Dumnezeu m-a p
àzit : nu am fost torturat de Enoiu - ca Petrisor; nici ca Ivasiuc ; nici ca Marin Cocioran ; nici ca Florin Caba - si nici ca Stefan Negrea, colegul meu, de la Filologie, Bucuresti: pe el ("vinovat" de a fi fàcut parte dintr-o delegatie prezentatà, la sfârsitul lunii octombrie 1956, la Dumitru Popescu - încà nu era Dumnezeu - seful Scînteii tineretului, pentru a protesta împotriva arestàrii primilor studenti) Enoiu l-a bàtut în cap, în cap, în cap, cu picioare de scaun - iar Negrea a înnebunit si dupà un an de ràtàciri prin hrubele Jilavei, a fost transferat disciplinar (?) odatà cu mine, la Gherla - bàtut iar, la gràmadà (era dupà ràscoala frontieristilor din 14 iulie 1958), a recàzut în boalà, definitiv ; cu putin timp înainte de liberare, studentul Stefan Negrea s-a spânzurat : la orizontalà.Eu n-am fost b
àtut ca altii, am scàpat ieftin. Probabil de aceea pot spune :«Pentru ce mi-a fàcut Enoiu mie, în iarna lui 57, la Interne… - îl bag în mà-sa, ràmâne un litigiu între el si mine. Însà pentru ce i-a fàcut lui Ivasiuc, lui Caba, lui Cocioran, lui Negrea - lui Petrisor ! - nu-l uit, nu-l iert. As fi un las, dac-as uita ; un ràu-crestin dacà l-as ierta».
În încheiere le spun lui Liiceanu, lui Petrisor si celor ca ei :
«Eu nu pun mai presus de om supra-interesele de partidà, de partid, de Miscare - fiindcà în numele partidelor, ale miscàrilor s-au fàcut nenumàrate crime. Eu stiu una - dar bunà :
«Vinovatii de crime împotriva omului trebuie sà dea samà - indiferent de "intelectualitatea" lor, indiferent de legionarismul lor».
Altfel ne
întoarcem la pesterà, la ciomag si la ucidere de frate - în Miorita.
Paris 11 iulie 1998
3. Cine dintre rom
âni scrie Istoria Românilor ?
Î
ntrebarea ar trebui continuatà, în parantezà : ("- atunci când, în sfârsit, o scrie…").Se pare c
à geniul nostru românesc are dificultàti cu memoria. Ne prisoseste însà propensiunea pentru vàicàrealà : cà n-avem noroc, cà sântem bàtuti de soartà, cà vecinii, dupà ce ne-au furat "hârtiile", confectioneazà, dupà interesele lor, trecutul nostru cel de glorii, pretinzînd cà sântem urmasii tâlharilor Romei, cà în Carpati am venit din Balcani - în fine, cà am fost vânduti la Ialta, la Malta iar recent la NATO (nu pomenim nici de fricà Tratatul cu Ucraina)…O jumàtate de secol de Saharà (si de Siberie) a zàbovit asupra noastrà, strivindu-ne, modificîndu-ne, mutîndu-ne. Simtim necesitatea recuperàrilor, a reparatiilor, a astupàrii gàurilor - dar nu stim cum sà o facem. Iar atunci când, în sfârsit, ajungem sà aflàm, ne fulgerà lehamitea, descurajarea, lenea :
«De ce s-o fac eu ? S-o mai facà si altii…».
Am scris, am re-scris, lucruri dealtfel cunoscute, anume c
à amnezia echivaleazà cu sinuciderea (sau, mai corect : cu ne-nasterea). În materie de istorie contemporanà a Românilor mi-am spus, am repetat modesta si deloc originala opinie - anume :– sovieticii ocupanti si comunistii bàstinasi au avut tot interesul sà ne extirpeze memoria - pentru ca azi sà nu ne aducem aminte cum fusese ieri ; mâine sà nu ne-amintim cà promisiunea într-un viitor de aur nu a fost respectatà, ba atunci vom trài mai prost, mai strâmb decât acum ;
– aceastà nefericire càzutà pe capul nostru (cum altfel : venità din afarà !) se combinà la noi cu mefienta, spaima de scris : nu doar din pricini de vitregie a timpurilor (si a spatiului carpato-dunàrean) comunitatea noastrà, uluitor de unitarà lingvistic, a încremenit în oralitate (cu bogàtia - dar si cu sàràcirea ei) si a ajuns atât de târziu la consemnarea prin scris ;
– în timpul Iernii Spiritului làsatà peste noi în plinà varà, la 23 august 1944, în absenta diecilor pisari si mai ales (ne aflam în plin secol al 20-lea, ce Dumnezeu !) a cronicarilor, sarcina de a consemna aceste vremi a trecut pe seama scriitorilor.
Am mai scris, deplor
înd, la purtàtorii de condei istorici exilati "inapetitul" pentru istoria contemporanà. Astfel îi agresasem pe prietenii mei Matei Cazacu si Mihnea Berindei pentru cà, aici, la adàpost, în exil, se ocupaserà de felioara lor de specialitate (primul, medievist : de Petru Cercel si de Dracula ; al doilea, turcolog - de vàmile turcesti) si nu se abàtuserà pe la "locul" unde era (si este, în continuare !) o dramaticà nevoie de istorici profesionisti. Dacà eu, scriitor, acceptasem sà-mi "poluez" romanele cu uscatele, cu nesuferit-pedagogizatoarele informatii istorice - de ce nu si-au fàcut meseria istorici de meserie ?Adev
àrat : au existat un Vlad Georgescu, un Victor Frunzà - din pàcate truda lor nu a cunoscut ràspândirea în francezà - desi Catherine Durandin a scos în 1995 L’Histoire des Roumains, însà din pricini de joasà rivalitate, colegii ei nu au tinut seamà de lucrarea sa.Au trecut aproape 9 ani de c
ând si istoricii nostri dragi au voie (de la primàrie) sà facà… istorie. O fac în maniera lor de timp de pace : adicà fàrà grabà, asezat, documentat, verificat - fiind convinsi cà "materia" lor este stiintà (aproximativ) exactà ; zicînd-si cà, dacà Românii au supravietuit pânà adineauri, sà lucreze, în continuare… miracolul ! Au fost tipàrite o sumà de studii prin periodice de specialitate, numeroase volume, iar nouà hranà este înghitità (pe nemestecate) de Românii càrora le era interzisà - pânà în decembrie 89.Nu-i voi opune profesionistilor pe amatori.
Însà a nu se uita : pe când primii se aflau în imposibilitate de a-si exercita meseria, unii amatori (lipsit de modestie, mà amintesc pe mine - si nu gàsesc un alt scriitor de fictiune care sà-si fi sacrificat imaginarul pentru realul… istoriìbil) suplineau cum puteau si ei absenta ne-amatorilor. Istoricii ne-profesionisti vor continua sà joace un rol însemnat si acum si în viitor - cu o conditie : sà respecte adevàrul.În paragraful precedent mà gândeam la "amatorii" care scriseserà înainte de decembrie 1989, în nici un caz la cei care abia dupà - au aflat cà a existat un "gulag românesc" - si s-au apucat sà scrie un extemporal care sà "trateze tema" ; dupà ce au auzit de reeducarea de la Pitesti, cà tot aveau ei neamuri la arhivele MAI - hai sà scoatà ei un volum de documente…
Amatorii (ne-)luminati sunt de douà feluri :
– cei care, desi în 1989 aveau în jur de 30 ani, "nu stiau" : de unde, dacà ei crescuserà în familii de persecutati politici care interziseserà "sà se vorbeascà despre ceea ce nu se vorbeste" - ca sà fie protejati copiii ; de unde, dacà ei proveneau din familii de persecutori, unde iarà nu se vorbea despre serviciul lui tàticu "la ei, la cazarmà" - ca sà fie protejati copiii (de ràutatea celor care cred cà, dacà ai slujbà la Securitatea Poporului, nu esti român…);
– cei care, nu numai cà erau adulti în perioada crâncenà de dupà al doilea ràzboi, dar ei însisi fàcuserà închisoare politicà - însà, odatà liberi, nu numai cà-si tinuserà gura, avansînd pe brânci si nu refuzînd sà povestiserà prin ce trecuserà, ba impunîndu-si sà uite ! - ce nu face o vointà de fier la casa curajosul român bàgat în spàrieti…
Si unii si altii au, de regulà, multà bunàvointà, iar de când au aflat cà "înainte" existau închisori, ori fost înstiintati cà de-acum le este îngàduit sà vorbeascà despre ele, au lucrat cu mult drag. Si-avânt. Numai cà, pentru a nu contraveni adevàrului mai este necesar sà stie ce este aceea istorie - si cum se scrie ea.
Or c
ând Românul dà simultan peste notiunile de timp si de adevàr, intrà în panicà. Se descurcà greu cu câte una - dar cu amândouà deodatà, ca sà dea istorie…Î
n demersurile de amator grijuliu cu adevàrul istoric (când era vorba de evenimente contemporane, de martor nemincinos) m-am în-tâlnit, dupà 89, cu câteva cazuri de amatori-perniciosi, mai cu seamà când au mijloace de a difuza "varianta" lor, si astfel îi dezinformeazà pe compatriotii nostri doar neinformati sau de-a dreptul analfabeti.
Banu R
àdulescu si revista Memoria
Ce putea fi mai salutar pentru demnitatea recàpàtatà a românilor decât un periodic aflat sub egida Uniunii Scriitorilor, fericit numit : Memoria si care sà restituie memoria interzisà ("arestatà", cum se subintituleazà) de comunisti, atâta amar de vreme… M-am bucurat si eu aflînd de apropiata aparitie. Pânà prin luna mai 1990, când Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, întorcîndu-se din prima lor càlàtorie în România, mi-au màrturisit cà Banu Ràdulescu - "altfel un om : pâinea lui Dumnezeu" - are o conceptie stranie despre ceea ce se întâmplase la Pitesti : înainte de a publica "materiale" despre Reeducare, trebuie mai întâi sà se alcàtuiascà o comisie din istorici, psihiatri, sociologi - abia apoi textele minutios verificate, sà vadà lumina tiparului…
Proasta impresie a fost întàrità de primul contact telefonic : Banu Ràdulescu m-a invitat sà fac parte din comitetul de redactie. L-am întrebat : alàturi de…? Mi i-a însirat, am întrebat :
«Monica Lovinescu si Virgil Ierunca - nu ?»
«
Ei n-au fàcut puscàrie», a explicat el.«Blandiana a fàcut ?»
«
A fàcut tatàl ei…»«
Mama Monicài Lovinescu a murit în puscàrie - însà acum este vorba de ce a fàcut fiecare dintre noi, sub semnàturà/sub dictaturà pentru memoria românilor…"«
Din pàcate, dânsa e în exil…»«
Tot din pàcate si Negoitescu e în exil - dar figureazà…»A spus ceva ce n-am deslusit. I-am mai spus : mà asteptam sà-mi solicite un text - Banu Ràdulescu a obiectat : publicasem destule, sà-i làsàm si pe cei care nu s-au putut exprima… Am înteles… cà nu ne vom întelege. Deci nu i-am explicat cà eu mà aflam în România atunci când publicam texte despre gulagul românesc (Ostinato, Usa…, Gherla, articolele din periodicele occidentale) ; cei care "nu s-au putut exprima", ca el însusi, n-au fàcut-o din prudentà, din teama de a-si risca rubrica la România literarà, volumul în BPT, pacea sufletului…
Î
n fine, am avut în mâini primul numàr al revistei Memoria. Se spune : nu trebuie judecat un periodic dupà întâiul numàr. O fi - nu când este vorba de memoria gîndirii arestate.M-a socat de la bun
început (desi fusesem pregàtit prin convorbirea telefonicà) prezenta nejustificatà, abuzivà, obraznicà, în colegiu, a Anei Blandiana : abia trecuse anul de când Monica Lovinescu, pledînd pentru cooptarea ei în PEN Club (ca "arestatà la domiciliu", îmi explica domnia sa), îmi atràsese atentia cà persecutata pune conditii : acceptà sà fie primità - dacà nu apare numele meu în comunicatul de presà… Peste asta as fi putut trece, însà nu si peste…cultivarea memoriei în tandem cu Buzura, la masa si în casa lui Gogu Ràdulescu.A doua impresie proast
à : "Salutul" editorial, semnat de redactorul sef, egalat doar de "màrturia" lui Stefan Aug. Doinas : "Intelectualul în anchetà" (unica ratiune a includerii în primul numàr : rapiditatea cu care autorul o scrisese - fireste, dupà decembrie 89 !).A treia : acelasi Banu R
àdulescu iscàlea : Preambul la "Dosarul Pitesti" - (continuat în nr. 2). Autorul - si el trecut prin Reeducare - însàila un articol de vulgarizare a "fenomenului", frunzàrea "bibliografia", dar nu cita deloc - din nimeni. Ceea ce nu-l împiedeca sà trasese granita peste care altii - exilatii - nu aveau voie sà treacà - citez :"Dosarul Pitesti pretinde o temeinicà analizà. Despre ce s-a petrecut acolo, s-a dezvàluit prea putin. Câteva càrti abia, toate scrise în stràinàtate, unele literaturizînd întâmplàrile (subl.m. P.G.). Nu-i destul", decreteazà Banu Ràdulescu, cel care, pânà la 22 decembrie fix tàcuse ca un peste, necum sà punà el mâna sà scrie - fàrà a literaturiza. "Mai înainte de a deveni material pentru literaturà", continuà el sarja traditional(ist)à împotriva càrtii mele Patimile dupà Pitesti (…), "cazul Pitesti trebuie cunoscut. Documentar. (…) El nu poate fi întocmit de martori de mâna a doua care «au auzit» despre Pitesti, ci de cei care au fost implicati direct în tràirea fenomenului (subl. în text, n. m. P.G.). (…) Abia atunci, alàturînd document de document se va edifica în final DOSARUL PITESTI. Dar nu de amatori, ci de cercetàtori avizati, oameni de stiintà : psihiatri, psihanalisti, psihologi, sociologi, criminalisti, pedagogi etc. (…) Activitatea lor va trebui coordonatà (…) în cadrul unui institut de cercetàri". Banu Ràdulescu încheie : "(…) o analizà aprofundatà a celor întâmplate la Pitesti, privite din toate unghiurile posibile, va fundamenta cu argumente certe concluzia, anticipatà de noi de pe-acum, cà FENOMENUL CRIMINAL PITESTI n-a fost în nici un fel operà de inspiratie româneascà, ci dimpotrivà, opera ori capodopera criminalà a unei gândiri stràinà de gândirea neamului românesc. Fiindcà stràinà de sufletul lui, în mod sigur a fost (sublinierile mele, P.G.).
Acest
"om" nu-i defel… "pâinea lui Dumnezeu" : o fi fost el moale între liberare (în anii 60) si decembrie 89 (atunci nici nu respirase - sà se auzà ?), dar când a venit vorba sà-si apere… "mosia", a devenit feroce. Vasàzicà asa : "se scrisese în exil" - dar nu era bine ; scriseserà "martori de a doua mânà, care «auziserà doar despre Pitesti»" : - de-a dreptul ràu.Te
întrebi, citind astfel de obràznicii si prostisme : sà nu stie autorul cà, exact din pricina tàcerii pitestenilor - nu doar a celor aflati încà în România, ca el, Ràdulescu, dar si a unor exilati (Calciu) - se deciseserà sà scrie despre Pitesti cei "care auziserà doar"? - si au fàcut-o cu un firesc sentiment de datorie în umilitate, spunîndu-si cà, dacà martorii directi tac, nu este drept sà fie îngropatà în uitare crima de la Pitesti?…În care caz, cine-mi interzice sà mà întreb dacà Banu Ràdulescu a amânat, a întârziat dezvàluirea adevàrului despre Pitesti în revista Memoria, doar din tembelism ori deliberat ? Altfel, de ce a cerut (si si-a autoacordat, în deplinà complicitate cu Doinas, cu Blandiana) "suplimentul de anchetà" cu psihologi, psihiatri, sociologi, juristi ? De ce ? Psihanalizeazà un psihiatru "fenomenul" mai eficace decât ne-psihiatrul Ierunca ?; cunoaste un sociolog mai bine puscària, în general, decât ne-sociologul Bacu ?; stàpâneste un psiholog psihologia penitenciarà mai bine decât un scriitor (literaturizator, cum zice Ràdulescu), însà unul pe care nu-l durea mâna cea cu care trebuia sà riste, scriind înainte de 22 decembrie 89 partea lui de adevàr) ?
Încà un "amànunt" : în càrtile noastre si Ierunca si eu ne temusem cà, dacà ideea reeducàrii va fi venit de la Ràsàrit (avînd drept tel: "omul nou de tip sovietic"), atunci desàvârsirea ei (cu amelioràrile, chiar inventiile) poartà pecetea pàmântului românesc. Dacà Banu Ràdulescu a scris dupà mineriada primà, cea dintre 13-15 iunie 1990 (ceea ce este aproape sigur), când o lume întreagà a vàzut de ce este capabil "omenosul popor român", cà Reeducarea a fost rezultatul unei gândiri stràine de gândirea româneascà - atunci dovedeste o rea-credintà ce nu mai are nevoie sà fie demonstratà.
L-am cunoscut
în 1991, la Roma. Într-adevàr, "pâinea lui Dumnezeu", atât cà nu era deloc "de-acolo" ; nu avea ce càuta în fruntea unei intreprinderi ca Memoria la români.O vreme am crezut c
à mà înselasem. Din pàcate, nu. Banu Ràdulescu este doar… un nume pe coperta unei reviste numità Memoria, unde este modelatà istoria dupà chipul si asemà- narea Blandianei - la care, fireste, voi reveni. Vrea exemple de anti-memorie ?Am r
àsfoit numerele din 1997 si din 1998. Trecuserà 20 de ani de la miscarea pentru drepturile omului, iar o publicatie avîndu-i (acum) în colegiul redactional pe Monica Lovinescu si pe Virgil Ierunca, pe de o parte, pe de alta pe Ion Vianu, semnatar al Scrisorii noastre, nu ar fi làsat sà treacà o asemenea ocazie…Ei bine, a làsat. Asa cum a fàcut si Europa liberà, cea condusà, în principiu, de Nestor Ratesh, în realitate de Mircea Iorgulescu, omul lui Plesu, al lui Buzura, al lui Petre Roman : nici "americanii" dacoromani nu au suflat o vorbà despre modesta noastrà miscare din 1977 ("modestà, dar, din pàcate, unica…" - pentru a-l cita pe un neprieten al ei, N. Manolescu).
Totusi, totusi
… Într-un numàr (sà fi fost 22 ? 21 ?- l-am ràsfoit în casa cuiva, nu am notat indicatiile), exista, introdus ulterior - în sensul cà paginile nu erau numerotate, desi, aparent, fàceau parte din… obiectul revistà tip carte - un fel de (alt) rezumat scolàresc - dealtfel, nesemnat ! - despre greva minierilor din Valea Jiului dintre 1-3 august 1977… Nici în acest "material" consemnînd o pàrticicà de istorie nu se afla màcar o aluzie la miscarea ce avusese loc doar cu patru luni înainte - si la care 2.000 dintre minierii grevisti aderaserà printr-o scrisoare citità la Europa liberà timp de zile si de sàptàmâni.Am
în fatà numàrul 23. Un pàcat, as zice "ereditar" : cu exceptia primului numàr al revistei, nici un altul nu are, mentionatà, data aparitiei (màcar anul !). Asadar, se aflà în deplinà armonie cu actualul colegiu de redactie. Nu e de mirare cà un periodic apàrînd sub egida Uniunii Scriitorilor (!) astfel cultivà memoria ; dirijatà de fosti "detinuti" precum Doinas, de "opozante" ca Blandiana, era fatal ca revista Memoria sà propunà maselor largi analfabetizate de comunisti o variantà a istoriei si ea analfabetizatoare : "istoria lui Doinas si a Blandienei".S
à nu fie uitat Mircea Dinescu… Dacà el s-a încontrat cu Ceausescu începînd din februarie 1989 - adicà la frageda vârsta de 39 de ani - tot el este cel care, în conferinta de presà de la Paris din februarie 1990, rugat fiind sà vorbeascà despre istoria rezistentei în România, el a luat-o de la cap tot cu faptele sale de arme (fatal : datînd din 1989 !) - cu o exceptie : Doina Cornea, fiindcà alàturi, pe podium, se afla fiica sa.Atunci un prieten a folosit termenul : a u t o c r o n i e, pentru a desemna conflictul dintre rom
ân si istorie si din care rezultà "o istorie" a comunitàtii redusà la povestea-vietii individului narator (din nefericire, dupà 1990, si consemnator - astfel o învatà copiii).
Memorialul Ororii, Ed. Vremea, 1995
M-am rostit în presà despre acest volum model al gândirii redactorilor Silvia Colfescu, Nicolae Henegariu, Angela Dumitriu, Cristina Cantacuzino - care, pânà la 89, se ocupau de cu totul alte treburi - toate foarte importante. Si care, dupà ce s-au zbàtut (model : pestele-pe-uscat) vreo 4 ani, printre documentele procesului reducàrii de la Pitesti, au ouat o Carte albà a Securitàtii - bis. Acesta fiind motivul pentru care nu lipsesc multumirile adresate "doctorului Virgil Màgureanu" si ministrului Justitiei al lui Iliescu, Ionescu-Quintus.
Nu-mi fac iluzii c
à diatriba mea (care a supàrat-o foarte pe Silvia Colfescu) a determinat editura Vremea sà prezinte volumul despre Arnàutoiu cu totul altfel ; adicà asa cum trebuia sà arate si cel cu Pitestiul.
Memorialul Durerii, 67-68
Si despre acest episod am scris în ciclul Gaura din istorie publicat în Cotidianul :
Lucia Hossu-Longin face,
în decembrie 1997, douà volete din emisiunea-i cunoscutà, difuzate în februarie si în aprilie1998. În luna mai primesc o casetà continînd prestatia mea. Pe lângà o sumà de satisfactii privind alcàtuirea emisiunii, o singurà notà falsà :Ajung
înd la Scrisoarea deschisà care, în iarna-primàvara anului 1977, fusese semnatà de circa 200 de români, realizatoarea îl prezintà pe "Pàrintele prof. Gheorghe Calciu Dumitreasa (drept) semnatar al Scrisorii Deschise (,) condamnat politic".I-am trimis la Televiziunea rom
ânà un mesaj scris în care corectam : Calciu nu semnase Scrisoarea, deci nu putea fi "unul dintre fondatorii Miscàrii Goma" (sic) asa cum afirmase in off D-na Hossu-Longin. D-sa mi-a telefonat, comunicîndu-mi cà avusese sub ochi o altà listà, pe care figura, ca semnatar si Calciu. De ce n-a filmat-o si pe aceea ? Asa, cà n-a filmat-o. Am rugat-o sà-mi trimità o xerocopie a acelei liste. A promis cà o expediazà. I-am spus : dacà a fost o gresealà a sa, voi trece peste ea. Însà dacà "Pàrintele prof. Gheorghe Calciu Dumitreasa" si-a fabricat un trecut de care pânà alaltàieri nu avea nevoie, ba chiar se lepàdase de el ca de Satana… Si au trecut zilele…Î
n asteptare, discutînd cu sotia mea, ne-am amintit : unul dintre capetele de acuzare din 1977 fusese : "activitate legionarà", dealtfel în Culoarea Curcubeului (editia Humanitas : pag. 276 ; editia Familia : pag. 293) existà un capitol intitulat "Manifeste legionare". Povestesc acolo modul în care securistii, la perchezitia de dupà arestarea mea (1 aprilie), introduseserà introducà în sertarul biroului niste "hârtii", apoi, pe Calea Rahovei, în anchetà, se stràduiserà, folosind forta, sà-mi "punà amprentele" pe ele… Mi-am mai amintit si cum introduceau-scoteau-reintroduceau "documente care probau crime" (printre el denuntul lui Ivasiuc, acuzatia de… homosexualitate) în dosarul meu, sigilat, deci nu am exclus existenta altor "dosare" decât cel aràtat mie în ziua de 1 mai, fiecare "centrat" pe o anume incriminare - iar unul, cel cu "legionarul Goma" sà-l fi cuprins si pe Calciu… Asta pentru a spune cà vor fi si alte liste de semnatari ai Scrisorii noastre - confectionate de Securitate.Am telefonat iar. Nu, n-o trimisese ; n-a g
àsit-o, se afla "pe o casetà". N-am înteles - am cerut explicatii : pe ce fel de casetà, când lista adevàratà (dealtfel filmatà de D-sa) era pe hârtie, partial dactilografiatà, partial scrisà de mânà, de mine ? D-na Hossu-Longin, iritatà, mi-a ràspuns cà n-o are si gata !Si gata. S-a sup
àrat definitiv atunci când i-am trimis textul articolului. Nu pe faptul cà îi cerusem explicatii pentru introducerea lui Calciu unde nu avea ce càuta, ci pentru cà scrisesem :"Nu mai regretam cà, în decembrie 1997, acceptasem sà particip la emisiune (Memorialul durerii - n. m. P.G), desi, în aproape opt ani, realizatoarea «uitase» sà mi se adreseze si mie…"
Î
n lipsa probelor promise (dar netrimise) avansez ipoteza :"Lista" cu pricina nu a existat (oricum, nu a vàzut-o realizatoarea - altfel, ar fi filmat-o, ca pe celelalte documente). Cum, în timp ce pre-gàtea emisiunea, la Bucuresti se afla Calciu, oficiind împreunà cu Teoctist, dînd declaratii presei, Lucia Hossu-Longin, stiind cà ne cunoastem, i se va fi adresat, invitîndu-l sà participe ca martor. Calciu a acceptat - dar în fata camerei, s-a trezit spunînd : "Am aderat (la Scrisoare, n.m. P.G.), pentru cà eram de acord. Am socotit cà încàlcarea libertàtilor este un act anticrestin (…) Mà bucur cà am semnat-o".
Si eu m-as fi bucurat -
în 1977 - sà existe si semnàtura lui Calciu. Dar n-a fost. Nu e niciun pàcat cà n-a existat semnàtura - pàcat fiind cà existà minciuna.În cursul emisunii realizatoarea a vorbit în mai multe rânduri de istorie. Într-adevàr, D-sa, prin Memorialul durerii a consemnat fapte care, altfel, ar fi ràmas nestiute ori s-ar fi pierdut, uitate… Numai cà istoria, chiar dacà nu este o stiintà exactà, lucreazà cu date exacte. Faptele, de la martor la martor, pot varia - sunt însà variatiuni pe aceeasi temà si cel care le adunà, le sistematizeazà, le consemneazà nu are dreptul de a le aranja cum îi convine lui sau unei personalitàti pe care o ia gura pe dinainte.
Eu
încà mai astept o explicatie francà din partea Luciei Hossu-Longin în legàturà cu falsul istoric pomenit mai sus.
Cartea neagr
à a comunismului
Cu prilejul Târgului de carte de la Bucuresti din iunie acest an a fost prezentatà traducerea Càrtii negre a comunismului, dupà originalul francez. S-au ocupat de ea editura Humanitas (Liiceanu) si Acade-mia Civicà (Blandiana).
Despre originalul volumului - deasemeni m-am exprimat : ca si Monica Lovinescu, d
àdeam vina cvasi-inexistentei informatiilor des-pre România si pe faptul cà istoricii nostri din exil nu si-au pàràsit specializarea (în Petru Cercel, Dracula, vàmile turcesti), ca sà producà màcar o brosurà de propagandà pentru uzul occidentalilor ; spre deosebire de Monica Lovinescu, îl acuzam pe Karel Bartosek, redactorul "capitolului România" de vàdita antipatie fatà de tara noastrà si de colonizare a revistei L’Alternative fondatà de François Maspero si prefacere în La Nouvelle…(Alternative), foaie, nu doar de stânga, ci de-a dreptul comunistà. Asadar nu voi repeta argumentele din comentariul la editia francezà.Nu cunosc editia rom
âneascà ; nu stiu cum aratà Addenda, nici Cronologia…- si nu este necesar : am în fata ochilor cele douà pagini ale revistei 22 din 16-22 iunie (luàrile de cuvânt ale Anei Blandiana, Romulus Rusan, Gabriel Liiceanu, Zoe Petre - la Târgul de carte), scrisoarea lui Rusan càtre Gabriela Adamesteanu (tot în 22, din 23-29 iunie), editorialul din România literarà (24-30 iunie) al lui Nicolae Manolescu, "Anticomunismul în versiune româneascà" .Astfel st
ând lucrurile, nu afirm doar cà stiu despre ce este vorba - dar pretind : stiam cà vom ajunge si aici.Cei av
înd bunàvointa, curiozitatea sà-mi urmàreascà scrisul, cunosc : una din preocupàri, chiar obsesii a fost lipsa de hârtii a comunitàtii noastre si clamarea necesitàtii umplerii petelor albe - ale golului istoric.Fiindc
à unde am ajuns - în Anul Nouà dupà Revolutie ? Nu avem o Istorie a literaturii române, nu avem o Istorie a Românilor - ca sà mà rezum la abecedar.Scriitorilor ce vor obiecta : nou
à ani este un interval insuficient pentru elaborarea unor astfel de monumente, le voi ràspunde printr-o întrebare :«Dar unde và sunt càrtile-de-sertar, iubiti colegi rezistenti prin culturà ? - un manuscris continînd o Istorie a literaturii, nepublicabil în prezent(ul de atunci) nu ar fi constituit un pericol pentru… linistea voastrà (ca de pildà poemul extrem de anticomunist, ca Arpagicul); un manuscris al Istoriei Românilor (nu un tratat în unsprezece volume, doar un eseu istoric de o mie o sutà de pagini)…? Tot ce a existat în sertarele-goale-ale voastre a avut timp sà iasà la lumina tiparului si, desi lipsiti de scrìsuri, poate mai bine ar fi fost de n-ar fi apàrut ; ce s-a scris dupà 22 decembrie 89 - foarte bine : mai bine mai târziu decât niciodatà, dar : unde ni-s monumentele de culturà (ale voastre, cei rezistenti prin culturà) ? Avem de gând sà umplem paragina tàrii cu tot felul de memoriale - dar nu avem o editie completà din Eminescu, din Caragiale din Maiorescu, din Lovinescu…; sântem obsedati de Catedrala Neamului - însà n-am fost capabili sà scoatem o editie completà a Bibliei ; vrem musai sà intràm în Europa - fàrà a sti sà ràspundem la bunà-ziua.
În fine : nu avem o Carte neagrà a universului penitenciar românesc (ce va fi pàzit pânà acum Fundatia Memoria a lui Banu Ràdulescu?, dar Fundatiile (pluralul perpetuu) în fruntea càrora s-a cocotat inevitabila Blandiana, cu indecrotabilul sàu ogar mai mult ca cenusiu? - aceste lipitori ce sug fonduri nu au drept ideal normalizarea memoriei comunitàtii noastre - ci bunàstarea, càlàtoriile, colocviile, conferintele de presà ale lor, blandienii. În schimb, ca sà spunem asa - încrucisàm sàbiile cu zarvà uriasà pe o traducere dupà francezà, càreia marii nostri rezistenti (prin culturà), dupà atâta…rezistentà, i-a lipit o amàrâtà de Addenda si o Cronologie…
Ce s-a întâmplat cu mult trâmbitata "realizare editorialà" liiceanà ? Ce-i cu acest spectacol - al "cremei intelectualitàtii", al "directorilor de constiintà" - acesti hoitari ai memoriei ? Mai au îndràzneala sà se plângà cà-i "înjur", "calomniez" - pe ei, care prezintà recitalul nesfârsitei lornerusinàri, al indiferentei lor civice, al mizeriei morale - a lor ?
Editura Humanitas
în colaborare cu Academia Civicà a publicat traducerea în româneste a volumului amintit, càruia i s-au adaugat informatii despre victimele comunismului din România. Foarte frumos. Numai cà : dacà mahalaua bucuresteanà se mutase în centru încà de prin 1946, directoratul de constiintà (românesc ? româneas- cà ?), dupà ce a dormit prin tufisuri, prin santuri pânà la 22 decembrie 1989 fix, odatà ridicat pe douà picioare, ne-a aràtat de ce-i capabil ! - în 4 iunie 1998, la Târgul de carte. Asadar, înainte de lansare, Humani-tas a introdus în fiecare exemplar o "foaie volantà", în care "exprimà public regretul" cà Academia Civicà minimalizase sau omisese - din Cronologie… - numele unor personalitàti…Î
n timpul lansàrii, Ana Blandiana a làlàit despre orice, cu sarmul ei dudùic, Rusan a îngàimat un fel de scuze si promisiunea cà "la viitoarea editie…" - o sà vedem noi ce-o sà ne vazà ochii !, Liiceanu a fulgerat în dreapta (Blandiana-Rusan), în stânga (Goma) si a încheiat asa cum îi sade lui bine, citînd plecàciuneste, încà o prostioarà a lui Noica - nu mà pot stàpâni de a o cita, aici, promitînd cà am sà revin asuprà-i : "(în anii 50) fàceam disidentà fàrà sà avem pe masà telefon cu Viena" (s. m. P.G.) - în fine, Zoe Petre -specialist în istoria anticà - a bolborosit despre modelul tàrànesc al rezistentei românesti - iatà "motivul" pentru care istoria a fost "tàcutà"… - numai cà, analfabetà si dânsa, nu a fàcut referire la bulgari, la polonezi, la sârbi - nici màcar la ucraineni - acestia fiind tot atât de rurali ca Românii (însà : rezistenti). Iar de sus, de la catedrà, Profesorul Manolescu a tras concluzia: Blandiana a mai comis o eroare…Existà destule personaje pentru a deduce sensul (nu continutul) piesei : Blandiana (nu-l socotesc pe Rusan), Liiceanu, Manolescu. Si purtàtoarea tàvii, Gabriela Adamesteanu.
Cum am prostul obicei ca, la fotbal, s
à tin cu echipa mai slabà (ca sà câstige), o datà-n viatà, iatà, "tin" cu Blandiana - însà nu cu aceeasi vizà… Pe ea (sàràcuta, vorba indefectibelei sale protectoare) o atacà si Liiceanu si Manolescu. Ambii pentru aceleasi pàcate a unicei-mame-a-Arpagicului-tricolor : Cronologia-de-familie.Primul o spune indirect, Manolescu astfel :
"este exagerata contributia Anei Blandiana care se bucurà de un paragraf comparabila cu cel consacrat Doinei Cornea, plin, pe deasupra, de inexactitàti : Fabula cu Motanul Arpagic (…) devine «pamflet împotriva lui N. Ceausescu» (titlul, ca sà nu se cadà în deriziune, nu e pomenit) si ea ar fi condus la «interzicere de la publicare» a autoarei (se întelege cà pânà în decembrie 1989 : dar volumul de versuri din Biblioteca pentru toti ?), la scoaterea ei din biblioteci (neverificabilà) si la plasarea sub supraveghere" (verificatà : inexactà - în toamna anului 1991, prin "consàteanul" sàu de la Comana, poetul Gellu Naum - nota mea, P.G.)".
C
à tot m-am propus avocat al Blandienei, ca sà i se acorde circumstante atenuante, sàràcuta (am citat-o iar pe Monica Lovinescu), trebuie sà scot la ivealà cusururile acuzatorilor :- Liiceanu : cu ce drept o acuz
à pe Blandiana cà l-a pus pe sotul sàu personal sà-i facà scurta biografie - cu care a umplut Cronologia ? Cu dreptul partenerul înselat ? Dar textul litigios nu a fost introdus pe furis, fàrà stirea (si încuviintarea) asociatului (el, Liiceanu), în noaptea dinainte de imprimare ! - doar însusi recunoaste :"Regret, la rândul meu, cà în graba tipàririi la termen a volu-mului pentru lansarea la Târg nu am apucat sà citesc aceste pagini decât atunci când volumul era deja în faza de tipàrire si finisare" (subl. mea, P.G.).
Cum asa : editorul cel mai prolific din Rom
ânia, exercitînd un cvasimonopol asupra càrtii-în-România (parantezà-subliniatà : dar nu s-a învrednicit sà scoatà un periodic cultural-literar), càrturarul Liiceanu, cel care càrturàreazà si la televiziune, si la colocvii meteorologice, si la dezbateri agroalimentare, el, inventatorul monarhiei la români, a fràtietàtii cu Sebastian, a ungerii Pruteanului drept arheu al natiei, persoana care cu putinà vreme înainte de Târgul cu pricina a declarat la televiziune, fàrà sà clipeascà, adevàrul demn de o ‘alfabetà ca Blandiana : Rezistenta armatà, în România, a fost cea mai însemnatà din lagàrul comunist (etc., etc.) - el nu a apucat sà citeascà integral un volum de o asemenea importantà - nu doar strict editorialà ? Dar, mà rog frumos : cu ce era (atât de) ocupat, încât sà nu ia cunos-tintà de acel mizerabil apendix, tinînd loc de Istorie contemporanà a României - dupà 9 ani de existentà a marii edituri Humanitas ? A, da : cu alegerile la televiziune… Îl supàrà nu doar neloialitatea asoci- atului:" Dacà noi însine ne distrugem istoria apropiatà, dacà noi (sublinieri în text) manipulàm o istorie atât de fragilà, atunci ce drept moral mai avem sà-i judecàm pe comunisti care rescriau istoria din an în an dupà cum le convenea ? E o formà de megalomanie sà îti imaginezi cà poti face sà nu fie ceea ce a fost sau cà poti face sà fie ceea ce nu a fost cu adevàrat (subl. m., P.G.).
Combate puternic, Liiceanu !
Îl punem de-o parte - deocamdatà - trecem la Manolescu :
- El se arat
à mult mai dur cu Blandiana decât Liiceanu : el nu se simte cu muscà pe càciulà (nefiind coautor al megalomaniei sever denuntate) - încheie astfel :"Selectarea abuzivà a numelor si manipularea informatiei reprezintà un scandal moral de care se face vinovatà Fundatia «Academia Civicà». Adevàrul istoric nu este negociabil. (…) cine o va crede pe poetà cà lacunele au fost întâmplàtoare si cà era nevoie de o editie a doua sau a treia spre a nu se omite nici unul din numele de disidenti români, nu foarte numerosi si pe deasupra stiuti de toatà lumea ? (sublinierile mele, P.G.)
Ce bine c
ând omul (si istoric literar) se revizuieste. Dar vorba celuia : sà stim si noi. Abia se stinsese ecoul declaratiei peremptorii la o prezentare a lui Adam Michinik - în care afirma cà, la noi, în România, nu au existat disidenti, pentru cà am avut un disident oficial: Ceausescu…- si iatà-l, acum, mai làsînd de la el :"La originea numàru-lui mic de disidenti (s. mea) stà abilitatea lui Ceausescu…" etc., cum declarà într-un interviu publicat în Cotidianul din 21 iunie a.c.Ce i se va fi
întâmplat ? Au oare intrarea la liberalii turnàtorului de puscàrie Quintus si a securistului Cataramà sà fie explicatiunea ? Mai stii… Asteptàm cu sufletul la gurà urmàtoarea revizuire : va relativiza afirmatia categoricà din februarie 1991 astfel :"La noi a (cam) fost nevoie de samizdat, fiindcà la noi (nu s-au cam) publicat toate scrierile (cam) curajoase…"
Concluzie - deloc
încurajatoare
Cei trei protagonisti ai Afacerii Cronologia I (hai s-o pun si pe Gabriela Adamesteanu, doar ea conduce 22, catalog al editurii Humanitas, auxiliarà pretioasà a Liiceanului în negarea, apoi justificartea distrugerii Culorii curcubeului) sunt cei mai iubiti copii (spirituali) ai Monicài Lovinescu si ai lui Virgil Ierunca. Au fost sustinuti prin Europa liberà, dar si prin calda prietenie si complicitate intelectualà, înainte de decembrie 89, astfel încât o bunà parte din cariera lor este datoare protectorilor de la Paris.
Ca unul care, atunci (doar din gelozie !)
îmi exprimasem în multe rânduri îndoiala în justificarea (?) sustinerii fàrà rezerve a lui N. Manolescu - mai cu seamà a Blandianei - îmi iau permisiunea, acum, sà trag concluzia - dintr-o zicalà : «Cum ti-i cresti (copiii) - asa îi ai».Negresit,
în deceniile în care au apàrat cultura în general, în special literatura românà, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au ajuns sà-si iubeascà protejatii. Ceea ce este foarte bine.A fost - p
ânà în decembrie 89. În conditiile de luptà de transee, în scop de rezistentà prin culturà nu constituia un pàcat trecerea cu vederea a unor "mici slàbiciuni", a unor "minciunele", ba chiar a unor compromisuri caracterizate din partea ostasilor de pe frontul culturii românesti. Însà dupà… "revolutie", cum îi zic si astàzi revolutionarii postfestumnici, nu a mai fost rezonabilà sustinerea (prin tàcere) pânà în pânzele albe a unor actiuni strâmbe ale unor oameni care începuserà a merge pe picioarele lor abia dupà ce au càpàtat voie de la primàrie.G
àsesc dificil explicabilà atitudinea… împàciuitoristà (hait ! n-am uitat limblemnoasa !) fatà de N. Manolescu - cel care, dupà ce a profitat de umbrela de aur si de otel a "monicilor", pentru a înfrunta vremea-rea, de cum a ajuns sef al României literare (pe el evenimentele din decembrie 89 l-au dezorientat, l-au panicat - dacà se afla în compania lui Toiu ! - si câteva bune sàptàmâni nu a înteles ce se petrece) - s-a purtat ràu, mizerabil cu "pàrintii"sài : i-a întristat cu primele declaratii despre rolul literaturii ; cu interviul luat lui Iliescu ; cu publicarea "dosarului de securitate" a unui bandit ca Gelu Sturdza-Voican sub titlul : "Scrisoare deschisà lui Paul Goma" ; cu publicarea a tot felul de nedemni orfani ai luptei de clasà si ai literaturii de gang realistsocialiste (Petru Dumitriu, Galan, Popper, Ed. Reichmann, Milos, Steriade)… Dar mai ales inexplicabila (?) "retinere" de a angaja cu ei un dialog, de a publica cronici la càrtile lor, apàrute (Fenomenul Pitesti se afla în libràrii din luna mai 1990), iar când, în sfârsit, la începutul lui 1991, în România literarà apare "ceva" despre Unde scurte, acel ceva nu este semnat de Manolescu, ci de marele comic Pruteanu ! Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au suferit atroce, însà nici atunci, nici mai târziu, când l-au iertat pentru toate nikis- mele, nu i-au reprosat, în scris, erorile comise. Sà nu-i fi atins si pe ei cronica la I. Negoitescu (cea cu : n-am avut samizdat, si n-am avut nevoie !)?; nici prestatia de la prezentarea lui Michnik ?; nici erorile sale strict politicianesti (iesirea din Aliantà, acum intrarea la liberali)?Mister. Nu se cunoaste adev
àrata pàrere a lor despre Manolescu postrevolutionar(ul).G
àsesc inadmisibilà îngàduinta Monicài Lovinescu fatà cu impostura Anei Blandiana. D-sa a acceptat sà colporteze neadevàruri despre "poeta proscrisà", în primàvara anului 1989 : cà are domiciliu obligatoriu la Comana (inventie); cà are militian la poartà (exista - la poarta lui Gogu Ràdulescu) ; cà i s-au scos càrtile din biblioteci, ea însàsi, ca autor, din manualele scolare (N. Manolescu, în stilul sàu… indirect, considerà afirmatiile "neverificabile"). Gàsesc de-a dreptul nociv efortul Monicài Lovinescu de a fabrica, pentru protejata sa, un trecut-de-rezistent : a mers pânà la a face din Sertarul cu aplauze o carte de sertar ; din Blandiana : sertaristà. Cà îi va fi schitat vreun repros (pentru comportamentul iresponsabil civic - impunerea candidatului Constantinescu, desi îl avea în spate pe Màgureanu) ? Probabil. Numai cà Monica Lovinescu este o persoanà publicà, opiniile D-sale trebuie sà fie cunoscute în agora : crede D-sa cà Blandiana merità sà fie, nu doar toleratà, dar astfel întretinutà ?Am ajuns la a treia mare sl
àbiciune a Monicài Lovinescu si a lui Virgil Ierunca : Liiceanu - si mà gràbesc sà precizez : originea conflictului meu cu editorul se aflà în distrugerea volumului de màrturii despre anul 1977, Culoarea curcubeului - distrugere întâi contestatà, apoi justificatà de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca.Am relatat pe larg,
în Jurnal, "aventura", aici adaug o piesà la dosar : o hârtie înmânatà de Liiceanu însusi pe la sfârsitul lunii mai 1990, când devenise iminentà aparitia a douà càrti : Gherla si Culoarea curcubeului : Intreprinderea de difuzare a càrtii comunica (Intrare nr. 375/12 IV 90) editurii Humanitas comenzile la urmàtoarele volume si numàrul de exemplare :"Cioran Emil - Pe culmile disperàrii………..………230.000
Noica Constantin - Rugati-v
à pentru Alexandru…222.000Lovinescu Monica - Unde scurte, Jurnal indirect
….142.000Goma Paul - Gherla
……………………..………....03.000 ".Se va spune : asta se întâmpla în aprilie 1990 si nu apar, negru pe alb, comenzile la Culoarea curcubeului. Foarte adevàrat, însà cum cele douà volume au iesit aproape simultan, presupun : "cantitatea" cerutà de Difuzarea càrtii nu putea fi cu mult inferioarà cifrei de 303.000 exemplare ale Gherlei (care nu a fost trimisà la topit, s-a vândut tot tirajul). Asa cà explicatia împleticità (la sfârsitul anului 1993 !) a editorului, cea cu "imperativele economice" - care ar fi fàcut ca volumul sà fie retras de pe piatà (apoi distrus) nu rezistà.
Fireste, fac
"legàturi abuzive" : am afirmat, de pildà (la colocviul de la Roma, din mai 1991) cà, dacà în alegerile din 20 mai 1990 învinsese (cu fraude - însà nu determinante) partida/ul lui Iliescu, aceastà stare de analfabetism civic a românilor se datoreazà pasivitàtii, inactiunii, dezertiunii, pe timpul dictaturii comuniste, a intelectualilor; a tràdàrii lor.Întrebare retoricà - si tristà : oare, în acesti nouà ani nu s-a adeverit (din pàcate) analiza mea ? Iar dacà (fortînd nu cine stie ce nota) întreb în continuare :
«"Scandalul" traducerii Càrtii negre… poate cà nu ar fi revelat deficiente structurale la intelectualul român, dacà Monica Lovinescu si Virgil Ierunca nu ar fi fost nepermis de… permisivi cu ai lor copii spirituali - în fruntea lor aflîndu-se - ce întâmplare! - protagonistii dezbaterii : Blandiana, Manolescu, Liiceanu (si Adamesteanu)» - sà înseamne cà "înjur-calomniez-acuz pe nedrept"?»
Î
nchei cu un citat din editorialul lui Nicolae Manolescu - în treacàt, îmi permit sà-i atrag atentia : sà nu uite propriile afirmatii…:"Selectarea abuzivà a numelor si manipularea informatiei reprezintà un scandal moral (…). Adevàrul istoric nu este negociabil".
Asa este, drag
à Nicolae Manolescu.Asa cum ai descoperit adineauri.
[an error occurred while processing this directive]