Paris 1 februarie 1999

 

I. B U D U C A : gaura albă a constiintei literare

 

O stiu toti dascălii din lume : un copil (să-i zicem : Ionel), prins că a furat, de-o pildă, cartea de citire a lui Georgel, se apără, dînd o altă vină pe alt copil :

Dar si Sorinel a gâtuit mâta ! Si Săndel i-a spart lui Mirel capul! Si

Asa procedase Eugen Barbu, plagiator cu condicută ; ca un hot care, prins, zbiară : Hotii ! Hotii !!, arătînd în dreapta, în stânga, în sus, în spate, în semn de: Toată lumea face "asa" - ce : eu nu-s lume?

Asa procedează Ioan Buduca : dovedit cu probe, de plagiat, după ce a dat vina pe redactorul de carte, însă nu a recunoscut delictul (furtul), în loc să se retragă întru penitentă la mănăstirea Secu, unde-i staret maestrul său de dogmatică-securatică : Dan Ciachir, el arată spre "Două cazuri de furt intelectual : Mihnea Gheorghiu si Ion Caraion" (Cuvîntul din ianuarie 1999), avînd un supratitlu nesfârsit de subtil : "Găurile negre ale constiintei literare".

În cele două pagini interioare plagiatorul I. Buduca prin titlul : "furt intelectual" îi trimite pe cititori la "hotul Caraion" (alături de Mihnea Gheorghiu - tot pentru camuflaj), însă prin textul de prezen-tare "Negri literari" le strecoară în ureche otrava pusă în comert de Liiceanu sub eticheta : "turnătorul Caraion".

Să le cercetăm pe rând :

 

 

1. "H o t u l C a r a i o n"

 

Nimic nou sub soare : campania împotriva lui Ion Caraion organizată de Humanitas prin volumul Această dragoste care ne leagă, sustinută si de N. Manolescu si de Matei Călinescu, încuviintată si de Gheorghe Grigurcu si de Al. Cistelecan - continea si această acuzatie de "hot de poeme" - vezi în volum afirmatiile puse de iscălitoreasa-anchetatoare în gura lui A. Hamzea.

Tactică primitivă : ca si Securitatea, când (uneori) nu izbutea să te prefacă în spion american, îti strecura în dosar oarecari găinării

Întru totul verosimil ca Aleutina Cretu-Grigorescu, să fie co- traducătoarea sau adevărata traducătoare a unor piese de Tenesee Williams, a Cărtii junglei de Kipling, a poetilor americani din Antologia citată. Numai că acestă practică a fost curentă si înainte de instaurarea comunismului - nu-si aduce nimeni de Giurgea ? Apoi în perioada stalinismului dejist a cunoscut o mare răspândire si a procurat o pâine (neagră, dar pâine) multor scriitori interzisi. La vârsta sa I. Buduca ar fi trebuit să cunoască această cruntă realitate. Si Vinea si Frunzetti si Doinas si Steinhardt si Negoitescu si Balotă (si câti încă !) au tradus (ce au tradus), dar au semnat altii. Si nu totdeauna cei ce-si puneau numele pe o muncă ce nu le apartinea erau necinstiti, profitori - "hoti", vorba lui I. Buduca, hotul-cinstit, si nu doar de traduceri Anume scriitori ce aveau voie să publice, îi acopereau, îi protejau pe nefericitii "dusmani ai poporului" muritori de foame, prilejuindu-le un câstig. Că au fost unii semnatari de traduceri care au retinut pentru ei însisi cea mai mare parte a plătii - din păcate si asta este adevărat.

Câteva exemple din familie : din pricina ginerelui care publicase în Occident cărti-dusmănoase, socrul meu, traducător diplomat, nu a mai avut voie nici să facă traduceri. Însă pentru că Petru Manoliu, care făcuse contract si pentru Iosif si fratii săi de Thomas Mann, luase banii apoi murise, lăsînd un text nefolosibil (îl tradusese pe Thomas Mann după traducerea franceză de la Gallimard), inventivul Romul Munteanu (flancat de Brad, Ghise, Dodu) a găsit solutia : Năvodaru era si bun traducător de germană si interzis : dacă i se promite o sumă care să-i acopere dactilografierea, va fi silit să accepte. Si Năvodaru a acceptat : pe primul volum (din trei - Univers, 1977) apare ca tradu-cător Petru Manoliu ! Tot socrul meu a tradus si Despre război de Clausewitz (Editura militară, 1982) însă nu este mentionat traducă-torul decât în caseta tehnică (Raymond Aron, văzînd volumul, a exclamat : Clausewitz a scris direct în româneste ?!), iar studiul introductiv, notele, verificarea textului apar semnate de general-maior dr. Corneliu Soare

Am tradus împreună cu Horia Florian Popescu Is I Lay Dying de Faulkner pentru Cartea românească. Când au venit spalturile am constatat că dispăruse numele meu de co-traducător. Indispensabilul Gafita mi-a dat indispensabila explicatiune : eu nu exist ! Horia Florian Popescu a refuzat să semneze singur, astfel că volumul a apărut abia în iulie 1972, când eu mă aflam în Germania, în drum spre Franta ! De astă dată purtînd si numele meu

Am tradus (după varianta franceză) împreună cu Ana, sotia mea volumul lui Yukio Mishima Tumultul valurilor, pentru Univers. Cale de trei "sedinte de lămurire" (în realitate : anchete de Securitate) inevitabilii paznici la poarta puritătii ideologiei comunismului Romul Munteanu, Ion Brad, Dumitru Ghise, Ion Dodu Bălan (ia te uită : toti ardeleni de-ai Buducăi !) au exercitat presiuni asupra mea, alternînd promisiunile cu amenintările, pentru a le da, lor, în scris, că "n-am altă cale decât să renunt de bună voie" la a co-semna traducerea din Mishima. Atunci Romul Munteanu mă lămurea ca pe un tăran sovăielnic, folosind argumentul patentat de Gafita : cum si cât nu exist eu - de unde concluzia, luminoasă : dacă nu exist, nu pot semna ! Recu-nosc, rusinat : în cele din urmă, obosit, hărtuit (repet : cei patru mă atacau în haită cu întrebări încrucisate, în pur stil securist), am cedat, am dat în scris că " sânt silit să renunt de bunăvoie" la prezenta numelui meu pe traducere. Dar, cum e în România : m-am consolat că nu cedasem chiar tot-tot : securistii culturii - îi mai însir o dată, pentru memorie : Romul Munteanu, Ion Brad, Dumitru Ghise, I. Dodu Bălan - tineau ca traducerea să apară, fie fără nici un nume (o să se creadă că tovarăsii tipografi au uitat să culegă - propunea Dodu), fie cu un pseudonim. Ce victorie am repurtat (în ciuda înfrângerii generale) ! : am obtinut să semneze sotia mea, cu numele de fată

Asa a fost (si va mai fi) cu traducerile.

Cât despre "furtul intelectual" săvârsit de Caraion, cel care nu stia engleză, semnînd poeme traduse de altcineva Este întrebat Buduca cel atoatestiutor : Arghezi - de pildă - stia ruseste ? Atunci cum a apărut ca traducător al Fabulelor lui Krîlov - făcînd din productia unui oarecare imitator al lui La Fontaine un extraordinar poet - în româneste, se întelege? Dar Mazilescu : stăpânea el atât de bine franceza, ca să-l traducă pe Michel Deguy ? Ei bine : varianta românească (a lui Mazilescu) este mare poezie - spre deosebire de original : niste versuri, acolo

Asa va fi procedat si Caraion : "a mai schimbat un cuvânt pe ici, pe colo", cum spune Aleutina Cretu-Grigorescu - însă cu un cuvânt pe ici, cu un cuvânt pe colo un poet poate preface un oarecare text în poezie.

 

2. "T u r n ă t o r u l C a r a i o n"

Aici voia să-l aducă I. Buduca pe cititor. Scontînd pe inocenta românului răsfoitor de ziare si mai ales pe facultatea lui de a uita fulgerător si ceea ce, eventual, stia, plagiatorul emerit are obrăznicia să tune si să fulgere - în prezentarea intitulată "Negrii literari" - împo-triva lui E. Barbu, a lui Stefanache - dar uitîndu-l pe cel mai recent : pe Cinstitul Buduca ! Pe hotul de texte Buduca

Povestea cu "furtul intelectual" : o (disproportionată) introdu-cere în adevărata problemă : a fost sau ba Ion Caraion "monstrul cu două capete"? (aici îl plagiază pe Matei Călinescu), cel care i turna la Securitate pe Monica Lovinescu si pe Virgil Ierunca"? - iar dincoace Buduca îl omite pe Goma, căruia E. Barbu îi consacrase, în Săptămîna, o pagină întreagă din "jurnalul lui Caraion".

 

Fiindcă am ajuns la miezul problemei, cititorul să stie - dacă n-a aflat încă :

Poetul Ion Caraion a făcut închisoare politică între 1950 si 1955, apoi între 1958 si 1964 - ultima oară a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată în închisoare pe viată. Poeme de-ale sale, alături de ale lui Crainic, Gyr, Măndinescu, Cahuleanu-Ciurunga, Ion Omescu au alimentat poezia de închisoare. Poetul Caraion a putut publica din nou - însă ca majoritatea fostilor detinuti : abia după "decretul Ceausescu" din iunie 1965.

Atentie : semnătura poetului Caraion nu poate fi găsită sub nici o poezie, sub nici un articol de laudă ori de penitentă - la adresa lui Stalin, a lui Lenin, la adresa regimului, a lui Ceausescu / dealtfel, nici semnăturile lui Ion Negoitescu, Ioan D. Sîrbu, Steinhardt - în schimb a lui Gyr, Crainic, Vinea, H.Y. Stahl, Noica, Ciurunga, Carianopol, Cioculescu, Papu, Streinu, Balotă - da ; abia iesit din prima puscărie, a scris si a trimis în Occident (lui Virgil Ierunca, la Paris), atât versuri-din-închisoare, cât si un "memorial al închisorilor românesti" - sotia sa Valentina fiind condamnată la 15 ani pentru crimă de dactilografiere

În 1981 poetul a cerut azil politic în Elvetia. Nu si-a tinut condeiul, a scos volumul de pamflete Insectele tovarăsului Hitler, a tinut conferinte, a scris articole în presa din exil. Din acest motiv în 1982 organul Securitătii Săptămâna lui Eugen Barbu, unde asudau din greu căprarii MAI : Ulieru, V.C. Tudor, Ciachir (acesta detasat, după 89 la Cuvîntul - mucilagiu teologo-securist la care voi reveni de fiecare dată când voi avea ocazia) a publicat largi si lungi fragmente prezentate drept "Jurnalul lui Caraion". În el au fost portretizati deloc flatant Monica Lovinescu Virgil Ierunca - si semnatarul acestor rânduri, pe o pagină, la 12 martie /82).

Procedeu ticălos al ticăloasei Securităti : publicarea vicioasă, traficată, a unor scrieri confiscate-furate (si nedestinate tiparului) a provocat mare tulburare, mai cu seamă printre scriitorii prieteni si cunoscuti ai lui Caraion. El a dat câteva explicatii prin Europa liberă, dar care nu au clarificat lucrurile.

A murit în 1986, la Lausanne.

 

Nu cunosc motivul reactivării "afacerii Caraion" chiar în 1997, prin lansarea volumului Această dragoste care ne leagă - reconstituirea unui asasinat, editat de Liiceanu, la Humanitas, în noua colectie "Procesul comunismului". Mi s-a părut suspectă, pe de o parte arhitectura cărtii - atentie : propunîndu-si să reconstituie asasinatul Ecaterinei Bălăcioiu, sotie a lui E. Lovinescu si mamă a Monicăi Lovinescu, însă mutînd accentul responsabilitătilor de la Securitate (călăul) la Ion Caraion, si el victimă. Pe de alta suspect mi s-a arătat tapajul lansării si dirijarea atentiei spre doar un capitol (32 pagini, cu tot cu note, din totalul de 342 pagini - însă această zecime face cât un munte de însinuări ticăloase, de afirmatii mincinoase, de calomnii groase) : N. Manolescu în editorialul "Jurnalul poetului", în noiembrie 87 în România literară ; revista 22, prezentînd în decembrie 87 fragmente si anuntînd apropiata lansare a volumului ; emisiuni la TV - din care una a aceluiasi Manolescu, interpretînd Aria Calomniei în duet cu iscălitoreasa ; interventia lui Matei Călinescu ("Ion Caraion : un monstru") ; în aceeiasi Românie literară Gheorghe Grigurcu, dintr-o solidaritate rău înteleasă, înclinînd să creadă inventiile "anchetatoarei" potrivit cărora Ion Caraion ar fi scris ceea ce a publicat Securitatea lui Ciachir (asta este pentru urechile lui Buduca!) în scopul de a obtine pasaport de plecare în Occident - în fine, variatiunea pe aceiasi temă semnată : Al. Cistelecan în Vatra

Am intervenit prin o scrisoare deschisă adresată lui Gheorghe Grigurcu, apărută în România literară. Apoi prin încă una ce constituia răspuns la răspuns : N. Manolescu a refuzat să o publice, prin deja-clasicul editorial "Adio, domnule Goma !"

I. Buduca, după obiceiu-i cunoscut, fără să citească, fără să dea citate, "rezumă în stilul E. Barbu-Manolescu-Dimisianu-Stefănescu-Pruteanu etc. ceea ce-i convine lui - iată ce scrie în textul de prezen-tare din Cuvîntul :

"Cazul lui Ion Caraion, însă, începe să devină îngrijorător. Recent, Paul Goma îi lua apărarea în contra lui Gheorghe Grigurcu, dat fiind că acesta îndrăznise să ne reamintească episodul în care Caraion îi turna la Securitate pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca".

Fiul spiritual al Ceachirului cu acelasi nume a învătat de la maestrul său maniera barbo-săptămînistă de a "combate". Taman asa făcea si Conu Jenică. Numai că pe vremea aceea atacatii nu puteau să răspundă minciunilor, calomniilor sale - unde să fi publicat replica : în Viata studentească?, în Amfiteatru ?

Acum, după 89, eu pot să-i dau peste nas mincinosului Buduca - pe puncte :

- dacă ar fi citit scrisoarea mea către Grigurcu, n-ar fi afirmat că intervenisem n apărarea lui Caraion", ci pentru a demonta, mai întâi vicioasa alcătuire a volumului comandat si promovat de Liiceanu ; în al doilea : reaua credintă (ca si analfabetismul în materie) al lui Manolescu - cel care a afirmat negru pe alb în editorialul amintit : "explicatia (autoarei volumului n. m. P.G.) e simplă, plauzibilă si înspăimântătoare : ca să i se permită să emigreze, Ion Caraion n-a scris un jurnal care i-a fost confiscat după plecare : a lăsat cu bună stiintă un denunt" ; în al treilea : neglijenta lui Grigurcu de a citi fără a reflecta la ceea ce citeste si fără a se informa pe lângă cunoscutii poetului ;

- dacă ar fi citit volumul Această dragoste cum se citeste : de la stânga spre dreapta (i-a mai explicat procedeul si Laszlo - se vede că degeaba), Buduca ar fi aflat un amănunt : oricât de sordide ar fi (si sunt !) detaliile despre Monica Lovinescu, despre Virgil Ierunca si despre mine - de ce m-a uitat ? - acestea nu intră în categoria (!) turnă-torìilor ("episodul în care Caraion îi turna la Securitate"). Este bine ca I. Buduca să afle măcar acum, când a ajuns la vârsta de 47 ani si se presupune că a iesit din adolescentă : pentru ca un text (îi zicem asa) să fie unul de denunt, trebuie să contină "dezvăluirea" unor stări, a unor fapte de pe urma cărora cel denuntat va avea de suferit din partea Securitătii (Organul lui Ciachir) ; deasemeni : pentru ca un text să fie calomnios, este necesar ca el să fie adus la cunostinta publicului din initiativa - ori cu asentimentul autorului - altfel ar fi calomnie si ceea ce spune Buduca, în târg, sub pecetea tainei, despre Teposu, despre Breban, despre Cistelecan - nu ?;

- dacă a citit Această dragoste, nu a aflat cum anume au fost turnati, calomniati Monica si Virgil. "Anchetatoarea", iesită din aceeasi scoală ca Buduca nu a produs probe, nici citate. A lăsat să i se scurgă pe bărbie, pe piept afirmatii fanteziste, "rezumate" abuzive ;

- într-o "interpelare" la scrisoarea mea adresată lui Grigurcu - în care argumentam exact ca mai sus : iscălitoarea nu produce probe ale "turnătoriei" lui Caraion - semnătoarnica volumului în chestie îmi răspundea cu toată insolenta constiintei că în spatele ei de "anchetatoare" se află Liiceanu, cu Humanitas, Adamesteanca si 22, Manolescu si mosia sa România literară (precum si doi directori est-ethici)) îsi deconspira, în sfârsit, "sursa de informatie": niste penibile insăilări din Expres Magazin compuse de căprarul MAI Pelin !

Cum ar veni : "coordonatorul" Cărtilor albe, colaborator al lui I.C. Drăgan la antena securistă de la Milano - iată "izvorul" de la care s-a adăpat sefesa colectiei"Procesul comunismului" de la Humanitas! I-am răspuns indirect că ordùri de teapa lui Pelin nu sunt de crezut nici când îi/le vezi morti/moarte iar recent, într-o emisiune TV a Marianei Sipos, întrebat dacă a văzut cu ochii lui "documentele" publicate de E. Barbu în Săptămîna, Pelin a răspuns că da, le-a văzut : erau semnate cu nume de cod ! ; întrebat, în continuare, de unde stie că sub acel cod se afla Caraion, Netăgăduibilul Izvor al Ministerului Adevărului a răspuns că a întâlnit în alte părti decriptările involuntare ale unor nume de cod - ceea ce l-a condus la ideea identificării lui Caraion !

Iată pe ce informatii, pe ce izvor s-a rezemat Humanitas-ul liicean pentru a clădi acest Labirint în care să fie plasat Monstrul Caraion, "turnătorul Monicăi Lovinescu si a lui Virgil Ierunca" - cum atât de frumos (si exact) se exprimă un ins de moralitatea lui Buduca !

De aici, din cartierul Belleville al Parisului se vede odgonul cu care e cusut capitolul Stelian Diaconescu (Ion Caraion) din volumul Această dragoste S-a văzut si orchestrarea, din umbră - din imediata mea vecinătate geografică. Pesemne interventiile mele nu au rămas chiar fără ecou, iar de când a apărut în Vatra (nr. 10/98) textul Sandei Cordos Crizistii, Humanitasiotii au intrat în panică.

Bine-bine, dar chiar atât de în panică să se afle liicenii de toate sexele, de au făcut apel la serviciile ultimului dintre argati - unde mai pui : ucenic al limbricului teologo-securist pe nume Ciachir : Buduca: gaura albă a (in)constiintei literare (îti dai seama ?! - românesti) ?


Înapoi la sumarul scrisorilor
La prima pagina