Paris 4 februarie 1999

 

Despre un jurnal "apocrif" si despre Tepeneag

 

Vatra 11/98 a publicat la rubrica intitulată : Copii legalizate, un schimb de scrisori Tepeneag-Schlesak, din august-noiembrie 1971.

După un rău, dar de nedezrădăcinat obicei, fostul meu prieten scrie, în prezentare, următoarele :

"Relatia mea cu Goma s-a schimbat radical. () După schimbarea regimului în România ne-am agresat reciproc. El nu-mi suporta ironiile, pe mine mă scandalizau minciunile pe care le lansa, iresponsabil (subl. mele) (). Cum spune Schlesak, chiar si când te vorbeste de bine, Goma scorneste câte în lună si-n stele. Jurnalul său apocrif (subl. în text) e plin de injurii si născociri".

Doar în acest paragraf D. Tepeneag insiră o sumă de flagrante inexactităti si de somnorităti autentice - fiindcă :

1. nu "ne-am agresat reciproc" - (ceea ce ar presupune oare-care simultaneitate), ci la mare distantă în timp : el a început a mă ataca în aprilie 1990, eu am răspuns si lui abia în iulie 1991 (ceea ce dă 14 luni), în textul Capra si Căprarul, vizîndu-l pe Breban ;

2. nu "după schimbarea regimului în România", ci el : în vara lui 1989 ;

3. nu erau deloc "ironii" zisele lui - de-o pildă, atunci când atrăgea atentia tinerilor din România să nu-l mai cultive pe Golemul Goma (pedagogie pe care o aplică si la sfârsitul prezentării din Vatra); când - fără citate, fără a produce argumente - afirma că Goma este mincinos (dar mincinosul devine fulgerător citabil atunci când îi atacă pe Monica Lovinescu, pe Liiceanu !) si nerecunoscător (lui, lui Tepeneag); când i se plângea poetului canadian Marteau că Goma nu are alt gând, decât să-i fure revista Cahiers de lEst - în acel moment, aprilie 77- hotul de reviste se afla în puscărie, în România ;

4. nu erau defel minciuni zisele mele - anume : că Tepeneag refuzase să ceară azil politic, si nu "din principiu" - care principiu ?- ci pentru că asa îi ceruse-impusese familia, ca să nu se păteze dosarul (la Patriarhie, la MAN) si să nu pericliteze călătoriile încolo, încoace, vacantele la mare în România a sotiei, a fiicei ;

5. Dacă lucrurile stau "asa cum spune Schlesak, chiar si când te vorbeste de bine, Goma scorneste", de ce nu reproduce scrisoarea, textul cu pricina - el, strămosul încă ne-recunoscut al textilismului carpatodanubian ?, de ce rezumă fantezist-abuziv în maniera lui Breban, a lui Dimisianu, a lui Buduca, a lui Pruteanu, a lui Stefănescu?

În legătură cu "minciunile" mele - deosebite de "ironiile" sale - o singură informatie gresită am dat : am afirmat că preotul Alexandru Ionescu, socrul lui Tepeneag era membru al C.C. Fac cuvenita recti-ficare, cerîndu-mi scuze : socrul lui Tepeneag nu era membru al C.C., doar deputat în M.A.N. si vicar cu probleme speciale, externe (a activat în anii 70 pe linie spirituală în echipa trimisă de Patriarhia de la Bucuresti cu scopul de a pune mâna pe Biserica Ortodoxă română de la Paris si de a o preface într-o anexă a ambasadei RSR - să zicem: în Centru foarte cultural).

Acum, o nedumerire : stiam că Tepeneag e oniric, dar nici într-atât, încât să nu stăpânească limba în care se exprimă - să se fi molipsit de la Breban ? Altfel de ce ar califica un jurnal de apocrif ? Ce întelege el prin "Jurnalul său (al meu, nota mea) apocrif" (sublinierea îi apartine) :

- că Jurnalul meu (din care au apărut până acum cinci volume, în curând va fi tipărit al saselea) este apocrif=necanonic, prin urmare ne-recunoscut de Biserică ? Ce conditii ar fi trebuit să respecte, pentru a deveni un jurnal cinstit-canonic, asa, cam ca al lui Tepeneag ? ;

- că Jurnal meu nu este al meu, scris fiind de altcineva ? De cine : de nevastă-mea ?, de fiu-meu ? - în acest caz, rămâne în familie, si ei poartă numele Goma ; sau poate să mi-l fi scris "forte obscure" - cele pe care le vede Tepeneag îndărătul meu, Golemul de serviciu care nu se gândeste ziua-noaptea decât cum să-l dea afară din literatură si din istorie pe Dumitru Tepeneag ?; să mi-l fi "alcătuit" jurnalul - de el fiind vorba - jidovimea-nternatională, ca si restul cărtilor (deci Ostinato !), după spusele-scrisele Securitătii sub pseudonimele I.C. Drăgan, V.C. Tudor ? ; să-l fi furat (precum revista), cuiva, adevăra-tului autor - dar cui : lui Tepeneag ?;

- că Jurnalul meu (acum mă adresez unui scriitor care si el a comis delicte de această specie) este neautentic ?

Ce poate fi "inautentic" la un jurnal ? Din moment ce este expresia unei singure persoane : autorul ? Au poate "nu am redat (în Jurnal) realitatea noastră, asa cum este ea" ? Dar cum este realitatea noastră, Dumitru Tepeneag ?

Din momentul în care - primăvara anului 1978 - te-ai despărtit de prietenii tăi fiindcă acestia nu acceptaseră să facă demonstratii de stradă, ca tu să obtii pasaport de apatrid, pentru a beneficia, la Berlin, de bursa Humboldt ; din momentul în care m-ai acuzat pe mine, prieten al tău, abia iesit din închisorile succesive, că am cerut azil politic în Franta, fără a-ti cere permisiunea (de ce : tu nu esti Breton al României, eu nu-ti sânt subaltern întru onirism ; apoi îti cunosteam teoria păstrării cetăteniei române cu orice pret) - ce să mai spun de primăvara anului 1989, când adunam semnături pe un text de sustinere a scriitorilor din România, aflati în mare dificultate (semnat până si de ultraprudentul Ilie Constantin ; până si de foarte privitoarea-în-jur Ioana Andreescu), iar tu, Tepeneag ai refuzat, motivînd că nu mai esti scriitor român, că nu mai scrii româneste, că nu mai vrei să ai de a face cu Românii pentru care ai dat destul - de atunci, băiete, n-am mai evoluat în aceeasi realitate.

Dar să admitem că Tepeneag are dreptate : că ceea ce scriu - nu doar în Jurnal - este inautentic, neadevărat, mincinos. În care caz, să dea exemple : "Iată, în însemnarea cutare de la data cutare, de la pagina cutare, Goma a afirmat că - de pildă - în iunie-iulie 1989 am vrut să alcătuiesc, la Paris, o Uniune a Scriitorilor secretă, dimpreună cu Breban, cu Damian Necula, cu securistul Brie, drept care i-am dat ordin lui Nedelcovici să nu-i anunte pe Monica Lovinescu, pe Virgil Ierunca, pe Raicu, pe Goma (elemente ostile regimului de la Bucuresti) - or adevărul-adevărat este"; - ajuns aici, să explice adevărul-adevărat al acelui episod, altfel riscă să fie comparat cu incompara-bilul Măgureanu, cel care a deschis gura ca să cuvânteze astfel :

Eu n-am distrus dosare - dimpotrivă !

După propria-i - modestă, foc - opinie, el lupta cu floreta (="ironiile"); eu cu ciomagul (="minciunile") !

În fine, riscînd să devin agasant : Tepeneag nu a citit ce am scris după 1977 (să facă bine să-si aducă aminte cum mă acuzase, în scris, în februarie 1990, de plagiat, doar după lectura unei coperte : îl "copiasem" pe Tepeneag, intitulîndu-mi o carte : Arta refugii - după a sa Zadarnică-i arta fugii - când amândoi îl plagiasem pe Bach !). Prin urmare, nu are cunostintă că am scris în multe rânduri - si nu doar în scrisori lui adresate - cât si cum îi datorez, pentru Ostinato - lui M.R. Paraschivescu, lui Schlesak, lui Ivănceanu, Anemonei Latzina, lui Tepeneag, Mariei-Thérèse Kerschbaumer, Monicăi Lovinescu, lui Ierunca (ordinea fiind cronologică)

Care-i oful său ? Că nu încep si că nu sfârsesc un text, fie si o scrisoare privată, fără a-i multumi din inimă, lui, Tepeneagului Suprem? Nu-si dă seama că aceste pretentii, cu timpul, au devenit nu doar ridicole, ci îngrijorătoare : asa a ajuns Tepeneag ? ; din asta trăieste el ?

Iată, eu trăiesc, fără a suferi (si fără a mă gândi tot timpul, tot timpul) că, de pildă Nedelcovici nu-si arată cel putin trimestrial recunostinta fată de mine pentru că i s-a publicat o carte la Albin Michel si că a fost cooptat în PEN Club (unde au fost primiti si Tudoran si Dinescu si Desliu) ; că C. Dumitrescu nu-mi multumeste toată ziua-bună ziua pentru că i s-a publicat la Seuil, Cetatea totală, cu o prefată de mine ; că fuseseră recomandati la Albin Michel, la Julliard, atât Papilian si Rodica Iulian - cât si Breban, Buzura, Bănulescu (la Gallimard, la Seuil). Ei, da : am făcut ceea ce făcuse si el, în modul cel mai firesc - a uitat ? Înseamnă că a îmbătrânit urât.

Sau poate vrea să figureze în istoria literaturii române (cea din care-l tot dădeam afară noi, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si cu mine), nu doar ca autor al propriilor cărti - ci si ca autor-moral al cărtilor altora ?

De pildă al romanului Ostinato ? Dar de curând a afirmat, negru pe alb, că Ostinato este o carte foarte proastă si că îi pare rău că spusese contrariul în urmă cu trei decenii !

A, da : si Monica Lovinescu a afirmat în februarie 1997 (si tot în legătură cu Jurnalul) că îi pare rău - că m-a cunoscut

 

Si ce-ar fi dac-ar pune ei, criticii mei, mâna să scrie "adevăratul (canonicul, neapocriful) jurnal al lui Goma" ?

 

 


Înapoi la sumarul scrisorilor
La prima pagina