Paris 6 martie 1999

 

I A R A S I D E S P R E C A R A I O N

 

 

I. S T E A G U R I L E I P I N G E A S C A I

 

n monumentalul op al dictionarului clujean, unic până acum în cultura română (Dictionarul Scriitorilor Români - n.m. P.G.), desi netrecut de primul volum (literele A-C), lui Ion Caraion i se acordă, cu fotografii cu tot, nu mai putin de 10 coloane. Cât lui George Bacovia, Lucian Blaga, Mateiu Caragiale, Dimitrie Cantemir, Ion Budai Deleanu si George Cosbuc. Mai mult decât lui Emil Cioran (4 coloane), Mircea Ciobanu, Petru Cretia, Nicolae Bălcescu. Mai mult decât lui Eugen Barbu (6 coloane) () În fine, doar Caragiale si Creangă (16 coloane) trec înaintea lui".

Am citat (vezi pagina 159) din volumul Această dragoste care ne leagă - reconstituirea unui asasinat, apărut în urmă cu peste un an la Humanitas, sprijinit de o campanie publicitară de zile mari, la care au participat prim-balerinii condeiului : Manolescu, Grigurcu, Matei Călinescu (pe Liiceanu nu-l mai amintesc, el se ocupă de manutantă ; nici pe Adamesteanu).

Când i-am replicat lui Gheorghe Grigurcu, (vezi România literară, din 23 septembrie 98) pentru cronica sa intitulată : De la Ecaterina Lovinescu la Ion Caraion, am dialogat numai cu el, întelegînd dintru început că nu am a discuta cu iscălitoarea volumului - cel anuntat ca "reconstituire a unui asasinat" (a Ecaterinei Bălăcioiu), însă realizat ca un asasinat (postum) al poetului si omului Caraion. Prietenul Grigurcu a răspuns. Insuficient de limpede, după opinia mea, drept care i-am adresat încă o scrisoare. Împreună cu alte două texte a fost refuzată de Manolescu, prin editorialul : Adio, domnule Goma ! (România literară, 2 dec. 1998). În acele interventii - precum si într-o replică dată lui Buduca, cel care-l acuza pe Caraion de furt de manuscrise (sofismul cretanului de la Cuvîntul) - nu m-am oprit decât la "temeiurile" (inexistente) ale acuzatiei formulate de vajnica iscălitoreasă potrivit căreia Ion Caraion ar fi lăsat (dat, înmânat) Securitătii (ceea ce a publicat mai apoi E. Barbu în Săptămâna, săptămânal MAI), ca pret al pasaportului de plecare din tară

Asadar, nu m-am oprit la amănunte ; m-am arătat revoltat de faptul că anchetătoreasa, după ce nu producea vreo probă în sprijinul afirmatiilor sale calomnioase, "număra coloanele Dictionarului Zaciu" - consacrate lui Caraion Si n-as fi revenit, dacă n-as fi primit o scrisoare de la o cititoare din Bucuresti. D-sa mi-a atras atentia că nu am numărat si eu coloanele din Dictionar, cele indicate de sefa colectiei Procesul comunismului de la Humanitas : as fi aflat că persoana minte si atunci când numără si când scrie cifrele !

Am luat Dictionarul si m-am apucat să număr - după indicatiile iscălitoresei - coloanele dedicate scriitorilor numiti. Am constatat că această contemporană Ipingească numără coloanele si mai aiurea decât număra steagurile altfel simpaticul Nae :

Din citatul reprodus la începutul textului de fată nu este corect decât - re-citez :

"lui Ion Caraion i se acordă, cu fotografii cu tot, nu mai putin de 10 coloane". Deranjează parazitarul : "nu mai putin de 10 coloane", însă trecem mai departe. La :

"Cât (subl. m. P.G.) lui" - eu, neconsiderîndu-i pe cititori într-atât de analfabeti, as fi numit scriitorii astfel : Bacovia, Blaga, Cantemir, Budai Deleanu, Bălcescu, altfel literatorioasa Humanitas-ului ar fi în stare să mai facă un pas, să ni-i prezente pe "Eminescu Mihai, Maiorescu Titu, Arghezi Tudor"

"Mai mult decât", intermediază ea - pentru a trage concluzia : n fine, doar (subl. m. P.G.) Caragiale si Creangă trec înaintea lui".

Dacă-i pe numărate, atunci să (le) numărăm, coană Fănico !

"Cât"-ul (egalitatea în coloane) arată astfel - reper : Ion Caraion : 10 coloane :

- Bacovia - nu 10, ci 9 ;

- Blaga - nu 10, ci14 ;

- Mateiu I. (asa cum semna autorul) Caragiale - nu 10, ci 12 ;

- Cantemir - nu 10, ci 11 ;

- Budai Deleanu - nu 10, ci 11 ;

- Cosbuc - nu 10 ci 11 si jumătate.

"doar (subl. m. P.G.) Caragiale si Creangă (16 coloane) trec înaintea lui".

Observînd în treacăt : Caragiale (I.L.) are 19 coloane - trecem la "doar" :

Nici această afirmatie nu este adevărată : asa cum s-a văzut din "situatia contabilicească dragă Ipingeascăi, nu "doar Caragiale si Creangă trec înaintea lui" [Caraion], ci si: Blaga, Mateiu I. Caragiale, Cantemir, Budai Deleanu, Cosbuc - deasemeni :

- Arghezi (18 coloane si jumătate) ;

- Ion Barbu (14 coloane) ;

- G. Călinescu (14 coloane si jumătate).

Iar pentru că tot numărăm steagurile Dictionarului Scriitorilor Români, să mai observăm :

- A.E. Baconsky are tot 10 coloane ;

- Buzura tot 10 coloane

Intrînd în acest joc stupid :

De ce, de pildă, Breban are doar 8 coloane (fată de 10 ale lui Buzura?, să fie el cu două coloane mai prost romancier ? ; Bănulescu doar 6 - ca si Ciocârlie, în timp ce Cosasu are 7? ; cum se face că Cioran este miluit cu 5 coloane si jumătate - "cât" vorba numărăto-resei, Colin, însă mai putin decât Balaci, mai putin decât Paul Cornea (cu câte 6 coloane) ?

Am făcut acest lucru de rusine, doar pentru că reconstituitoreasa unui asasinat nu stie să numere, nu stie să scrie cifrele.

Altfel, socotirea pe degete (o fi avînd mai multe - sau mai putine) a coloanelor, a paginilor, a rândurilor) dedicate cutărui scriitor n detrimentul" altuia ; ca si întrebarea adânc culturală : de ce lui X i s-a dat atâta, iar lui Y numai atâta ?- acestea toate sunt semne de analfabetism profund. Din moment ce Dictionarul a fost coordonat de Zaciu, Papahagi, Sasu, iar numele lor sunt scrise citet - dreptul lor (si răspunderea), gustul lor, umorile lor să selecteze pe cine vor, cât vor din fiecare scriitor. Că există unii "favorizati" ?, dar bineînteles : Buzura, ca sef al Fundatiei MAI ce publică Dictionarul ; că altii (Cioran) sunt "penalizati"?

Dar acesta este motivul pentru care iubim literatura : nu este măsurabilă, nu poate fi ierarhizată decât între anume (largi) limite ale bunul simt. Fiecare scriitor : istoric literar, fictionar măsoară, cântăreste, alcătuieste clasamente după cum crede el de cuviintă (începînd cu sine).

Pricină pentru care tentativa semnătoresei volumului Această dragoste care ne leagă - reconstituirea unui asasinat de a-l scoate pe Ion Caraion si din literatură - în această întreprindere cu aprobarea tacită a unor literati (Manolescu, Adamesteanu, Liiceanu, Matei Călinescu, Grigurcu, Cistelecan), pe lângă că este o manevră murdară, mai este si prostească, de mirare la cei numiti mai sus. Să ne aducem aminte că, în timpuri normale un Ion Barbu a încercat să-l "scoată din literatură pe Arghezi Ipingeasca nu a ajuns cu lecturile pentru acasă până la pagina aceea ?

 

II. PRIETENIA UNUI PRIETEN AL LUI CARAION :

DORIN TUDORAN

 

Din câte stiu, un singur scriitor din România : Mariana Sipos - a încercat să facă lumină în Cazul Caraion, după publicarea volumului Această dragoste care ne leagă, la Humanitas, fără a se lăsa dusă de căpăstru de regia regizoresei supreme (altfel est-ethică) a "reconsti- tuirii unui asasinat". În emisiunea Dreptul la adevăr a organizat mese rotunde, a făcut anchete, a provocat dezbateri. Pentru întâia oară un ziarist de televiziune (si scriitor) a dialogat cu singurul supravietuitor din "lot" : Valentina Caraion, sotia poetului.

Insolit (si binecuvântat) a fost dialogul Marianei Sipos cu Mihai Pelin, "coordonatorul", din partea Securitătii eterne, a grosolanei diversiuni purtînd numele de cod Cartea Albă - totodată "sursa de informatii" ce i-a permis autoarei volumului Această dragoste să lanseze calomnia : Caraion ar fi "plătit" pasaportul de emigrare prin "jurnalul" publicat de E. Barbu în Săptămîna Mă întreb dacă au privit emisiunea directorii de constiintă : Liiceanu, Manolescu, Adamesteanu, Matei Călinescu, Grigurcu, Cistelecan. Văzîndu-l, auzindu-l pe acest detinător al adevărului MAI : neinformat, nesigur de "informatiile" publicate de el însusi, în final admitînd că da, s-ar putea să nu fie întru totul asa cum afirmase, altfel el rămâne la convingerea intimă că, - ce vor fi gândit despre imensa eroare comisă, aceea de a se lua, orbeste, după afirmatiile fanteziste ale semnatarei "reconstituirii unui asasinat"- alegatii neconfirmate, pe micul ecran, de "izvorul Pelin"? Mă tem că, oricât de răscoliti au fost de inconsistenta coordonatorului adevărului de la Ministerul orwellian cu acelasi nume, nu vor recunoaste vreodată, public, în scris, că s-au înselat ; că, înse-lîndu-se, au calomniat (grav) un om care nu se putea apăra - si, gravisim : că au înselat pe altii, prin semnăturile lor prestigioase.

Deasemeni, foarte bune dezbaterile în jurul lui Caraion si a lui Dinu Pillat, salutară interventia telefonică a Valentinei Caraion, de-montînd neadevărurile fabricate, colportate de concernul Humanitas

 

Pe bandă mai exista un "material" (altfel cum să-i spun?), o tentativă de dialog, la Chisinău, cu Dorin Tudoran.

"Materialul" m-a întristat adânc - atât pentru cele îngăimate de Dorin Tudoran, cât si pentru întrebările pe care Mariana Sipos, surprinzător la dânsa, nu le-a pus.

De mai bine de un an de zile de când a pornit scandaloasa campanie anti-Caraion, am asteptat interventia acestui "foarte bun prieten"- nu în apărarea poetului dispărut, redezgropat de Humanitas, pentru a fi din nou împroscat cu noroi - Caraion neavînd nevoie să fie apărat, ci să i se restituie adevărul. Convorbirea de la Chisinău a avut loc în decembrie 98. După atâta amar de timp Tudoran - am înteles, au înteles telespectatorii : dacă nu cel mai bun prieten, atunci singurul în viată - nu a spus absolut nimic revelator în chestiunea Caraion. Doar ceea ce auzisem din gura lui Geo Serban, a lui Barbu Cioculescu, anume că omul era bun poet, muncitor, îsi iubea fiica, era în buni termeni cu Marin Preda, avea pasiunea revistelor, făcuse închisoare în două rânduri, altfel nu era excesiv de prietenos

I-a scăpat însă o afirmatie pe care o interpretez ca pe o acuzatie la adresa lui (a lui Tudoran) : în exil, unde nu-l dădeau deloc banii afară din casă, Ion Caraion a alcătuit si acoperit cheltuielile de imprimare ale unui volum semnat de prietenul Tudoran, aflat în România.

Auzisem ceva, dar nu cunosteam obiectul. După ce am văzut caseta cu pricina, am căutat la Nota bibliografică aflată în fruntea volumului de publicistică - cel apărut la Chisinău - unde Tudoran este înalt functionar al guvernului american si si-a scos cartea cu sprijinul financiar al Fundatiei Soros Moldova

Nu am găsit mentionat vreun titlu a cărei îngrijire să fie atribuită lui Caraion. Oricum, în acel moment Tudoran se afla în România, iar Caraion încă nu se prăpădise - deci între 1982 si 1986. Să fie vorba de volumul De bună voie, autobiografia mea, poeme, scos la Editura Nord, Danemarca, 1986 ? Am avut un exemplar, din păcate nu-l mai am, pentru a verifica dacă nu cumva despre acesta - scos la editura lui Victor Frunză - vorbeste Tudoran că i l-ar fi îngrijit (si plătit) Caraion. Dacă asa stau lucrurile, atunci se nasc două întrebări gemene :

- Dacă De bună voie, autobiografia mea este volumul îngrijit - si suportat financiar - de Caraion, cum se face că autorul (beneficiarul: Tudoran) nu inserează în Nota bibliografică mentiunea cuvenită ? ;

- Dacă un alt volum, purtînd un alt titlu este cel editat gratie lui Caraion - de ce nu este pomenit acela ?

 

S-a înteles : un adevărat prieten (al lui Tudoran) acest Caraion.

Nimeni nu-i cere lui Tudoran reciprocitate, recunostintă-vesnică. Desi, judecînd după "retinerile" editorilor din România fată de "tur-nătorul Caraion" (cum l-a desemnat, în gura mare, Geta Dimisianu, faimoasa turnătoare cu condicută, de - să numărăm pe degete deceniile : 1956-66; 66-76; 76-86; 86-96 - 4 si 3 ani), deci n-ar fi stricat ca, în unanimitatea acuzatiilor, să fie auzit si glasul autorizat (ca poet, ca prieten al pusului la stâlpul infamiei) al lui Dorin Tudoran - altfel prezent în presa de toate sexele, fără discriminări (el colaborînd regulat la odioasa între toate cârpă de spălat latrinele Scînteia-Adevărului, angajîndu-se în dialoguri tovărăsesti cu C. Stănescu si cu C.T. Popescu - e drept : în tandem cu Manolescu).

La un moment dat Mariana Sipos pune (totusi) o întrebare - mi s-a părut soptită, cu compasiunea gata pregătită a fi aplicată, compresă, pe locul dureros : Dorin Tudoran citise cartea Această dragoste care ne leagă ?

Întâiul moment de stupoare : în decembrie 98, Dorin Tudoran răspunde că nu, nu citise volumul - lansat de revista 22 în noiembrie 1997, iar de prietenul său Manolescu, printr-un editorial în România literară, la începutul lui decembrie acelasi an ;

Al doilea : Tudoran explică necitirea : nu-l găsise în librării

Din acea clipă n-am mai auzit nimic din ceea ce se spunea pe ecran, n-am mai înteles ce se petrecea. Este adevărat : chiar atunci sunase telefonul si, desi nu-mi luasem ochii de la Tudoran, n-am mai înregistrat cuvintele lui. Iar după, n-am revăzut banda - nu mai simteam nevoia.

Si iarăsi îmi blestem tendinta de a "profetiza" răul. Despre bunul meu prieten (numai de exil) Dorin Tudoran îmi exprimasem, cu durere, temerile în legătură cu devenirea (sau re-venirea ?) sa, încă din vara anului 1993 (a se vedea scrisoarea deschisă pe care i-am trimis-o în vara anului trecut). Constatînd că el, care (ca si mine) dădea altora lectii de moralitate, dialoga, totusi cu omul lui Iliescu, "apoliticul militant" Eugen Simion ; dialoga cu activistul-cenzor al Scînteii tineretului C. Stănescu ; publica în Adevărul ; elimina din volumul de publicistică editat la Chisinău, cu subventie Soros, textele în care, nu prea demult îi atacase pe Mihai Botez, pe A.D. Munteanu ; nega că l-ar fi atins măcar cu o floare pe numitul Buzura, - pe scurt : evita de a mai spune adevărul - acela carele dăunează atunci "când vrei cu orice pret să te reîncadrezi în societatea românească postrevolutionară

Ei, da. Iată, încă o dată proba că avusesem dreptate în previzi-unile mele nenorocite (n-as mai fi avut !) : regresiunea morală a lui Dorin Tudoran.

Si ce băiat bun era, domnule


Înapoi la sumarul scrisorilor
La prima pagina