Paris 18 martie 1999

 

M U L T E D U L C E S I F R U M O A S A

 

despre exil, fugiti, diasporă

 

La un deceniu după răsturnarea din decembrie 89 se observă cu stupoare : limba de lemn, cea sănătoasă, cea din salcâm autentic continuă să clămpănească fioros (l-am citat pe Ion Negoitescu) - si nu doar în gurile fără de control ale politicienilor ; la fel : notiuni interzise sub comunisti ca samizdat, disident, literatură de sertar, exil - nu sunt stăpânite de cei care în principiu ar fi trebuit să-i învete pe ceilalti cuvintele : scriitorii.

M-am rostit despre acestea cu alte prilejuri, arătînd că un îndreptar (si de limbă română) precum Dictionarul Scriitorilor Români, atunci când nu falsifică semnificatia câte unui termen, o deviază, până la a crea confuzii în capul bietului ne-scriitor : în primul volum I(on) C(ristofor) dădea de înteles că samizdat este-atuncea-când còpiile dactilografice ale unei lucrări sunt încredintate prietenilor spre lectură (vezi articolul Carandino)

În al II-lea volum ochii mi-au căzut pe alt termen inadecvat : diasporă La articolul Eretescu, M(ircea) A(nghelescu) scrie negru pe alb (p.237) :

"Publică în revistele diasporei românesti (s/m., P.G.)"

Ne mirăm ? Dar însusi M. Zaciu, coordonatorul principal al Dictionarului vorbeste despre "scriitorii din diasporă (v. vol. I., Post-scriptum, p. XI).

 

Diasporă românească ? Să existe asa ceva ?

Toată lumea stie (în fine, ar trebui să stie, dacă nu scriitorii români, atunci măcar filologii alcătuitori ai unor îndreptare si de limbă română): diaspora, este un termen folosit în Septantă, si înseamnă, în greceste : împrăstiere, dispersie - cel mai fidel ar fi neologismul : diseminare - fiindcă indică semintìa. Evenimentul ce l-a produs : o măsură generală si brutală de alungarea a Evreilor din locul de origine, Palestina, vatra lor si împrăstierea, diseminarea. Cu o precizare, importantă pentru mersul dezbaterii noastre : Evreii au fost diseminati (imprăstiati, dispersati - diasporizati) în cvasitotalitate.

În limba română nu există un echivalent neaos al diseminării. Cel mai aproape ar fi : împrăstiere, însă acesta nu trimite exclusiv la ideea de sământă, deci de semintìe. Alt sinonim : răsfirare duce cu gândul la o împrăsiere nebrutală, la o spatiere a elementelor componente, a indivizilor ; răzletire, răznire : la îndepărtarea unui individ sau a câtorva - de ceată, de turmă, de unitate militară - însă nici el nu are încărcătura termenului diasporă.

Se mai vorbeste de diaspora Armenilor. Dacă cei din Turcia au fost, în 1915, victime ale unei tentative de genocid (alt termen folosit gresit de compatriotii nostri, începînd cu "genocidul de la Timisoara") - care, adevărat, a avut efectul dorit de turci : supravietuitorii masacrului au fugit din Turcia, împrăstiindu-se în toată lumea, totusi nu le-a fost distrusă, în totalitate, vatra (măcar pentru că "cealaltă parte" se afla pe teritoriul unui dusman al Turcului : Rusul).

Am întâlnit si expresia "diaspora tigană. Adevărat : în acest mileniu Tiganii, au fost împrăstiati, diseminati, dispersati, au fost supusi sclavajului (robiei), au supravietuit tentativelor de lichidare a semintiei lor în Europa ocupată ori doar controlată de nazisti (a nu se uita : Ion Antonescu al nostru i-a trimis si pe tigani în Transnistria, la moarte). Numai că tiganilor nu li se cunoaste cu certitudine vatra, pentru a se putea spune de unde anume au fost - printr-o măsură brutală - alungati, împrăstiati, diseminati. Nu se stie nici dacă Tiganii alcătuiau, acolo, o etnie (semintie) aparte, sau doar o castă (ceea ce este cu totul altceva) si nu se cunoaste motivul iesirii lor din subcontinentul indian (luare în robie ?, emigrare ?).

Românii constituie o etnie, o semintie (pe care îi uneste limba). Cu toate vicisitudinile istoriei ultimei jumătăti de veac (îndurate de basarabeni si de bucovineni), au o vatră comună : teritoriul istorico-lingvistic românesc (spatiul carpato-danubian).

Până la al doilea război mondial comunitatea noastră a fost printre cele mai putin tentate de exil, de destărare, de emigrare - de plecare de la vatră. S-au semnalat câteva grupuri de ardeleni "la America", de moldoveni "la Brazilia", însă nu suferă comparatie cu etniile din care oamenii plecau cu miile, fie din motive economice (greacă, italiană, irlandeză, scandinavă), fie din pricini de persecutie religioasă : englezi, germani, ucraineni stilisti - spre Vest ; francezii hughenoti, cehii husiti - spre Est, fie ca urmare a unor dezastre natio-nale (polonezii, rusii, ungurii), etc. În tările românesti se venea (si au venit : greci, albanezi, bulgari, sârbi, evrei, armeni, polonezi) ; de la noi nu se (prea) pleca

Din nefericire ocupatia rusească, impunerea comunismului după 23 august 1944 au provocat exodul si al românilor. Câtă vreme a mai existat un rege, s-a putut pleca (legal, ilegal). Însă după instaurarea RPR, frontierele au fost închise, România a devenit o oarecare baracă din imensul Lagăr Sovietic.

Din acel moment (1948) datează termenul comunisto-securist : fugar, aplicat, atât celor care, amenintati de arestare, se ascundeau (în tară), cât si acelora care treceau clandestin granita. Oricum, cuvântul fusese îndelung cântărit de psihologii de la Răsărit : trebuia să desemneze, nu doar un "dusman de clasă, ci un ins demn de dispret, un nemernic, un fricos, un las, unul care nu primeste lupta dreaptă, ci fuge : fugarul. Fioroasa limbă sovietică (cea de otel) a clăntănit, nu doar dinspre tovarăsii nostri activisti de nădejde, eroici militieni si bravi securisti ; si nu a tăcut odată cu decembrie 1989, ci a continuat, e auzită-citită si azi, apărută sub semnătura unor scriitori de primă importantă precum N. Breban si M. Zaciu :

Primul foloseste termenul exil, aplicîndu-si-l. Îi place, îl arată, si-l promenează pe Corso Înainte de decembrie 89 era beneficiarul unui pasaport straniu (cum aveau doar Pintilie, Ilie Năstase, Virgil Cîndea, Tiriac, Giurchescu, Cernescu), si făcea, neobosit, naveta triunghiulară Bucuresti-München-Paris fără vreo restrictie, când avea chef - în timp ce români ca si el, dintre care copii, erau împuscati pe granita cu Ungaria ; fiindcă aceia încercau să fugă "Exilatul" (nu oriunde : la Paris) Breban era publicat în România, premiat, sărbătorit, cărtile nu-i erau scoase din biblioteci, nici numele eliminat din lucrări de referintă ca ultimului emigrant în Germania sau în Israel - iar în vizitele trimestriale în tărisoară povestea fără de rusine că el ar fi, dragă doamne, un exilat ; ca si sotia sa, dealtfel. A, nu un "fugit" - ca altii

Cine a citit Jurnal-ul lui Mircea Zaciu a constatat cât-cum o persoană luminată, luminătoare, formatoare de oameni si de limbă a fost deformată de limba de lemn comunistă - mai grav : de termino-logia securistă. Pentru dânsul toti românii care s-au stabilit în Occident: "ilegal" - fată de "legalul" stat comunist - sunt : fugiti sau fugari. După 1985, sotia sa plecase în vizită în RFG (unde avea slujbă) si întârzia să vină ; apoi a plecat - în vizită - si fiul (el se înscrisese la o facultate - acolo). Sotul si tatăl de la Cluj povesteste vizitele securistilor care-l chestionau : când se întorc plecatii ?, au de gând să rămână ?, însă el rezista eroic - pregătind plecarea si a fiicei sale. Plecare - cum : prin emigrare ? Nu, altfel l-ar mai fi sâcâit securistii ? Ci prin "rămânere legală.

Să nu fie "rămânerea" aceea tot "fugă ? - doar sotia, fiul, fiica, la plecarea din România, nu declaraseră că au intentia de a rămâne. Profesorul Zaciu, legitimist ca tot Ardeleanul ce se respectă "optează pentru legalitatea socialistă. La un moment dat îi scapă : "Eu nu vreau să fug".

Foarte bine - unde-am ajunge dac-ar fugi toti ? Este nevoie de români si în România, nu ? Cum altfel - în vorbe În fapt, M. Zaciu s-a dovedit incapabil de o adevărată optiune. Ar fi vrut să se trezească dincolo, cu întreaga familie, cu biblioteca intactă (cine n-a vrut ?) - dar "fără să rupă puntile cu tara - asa cum făcuseră fugitii" (cliseu securist) Această optică a Marelui Profesor de la Cluj a fost amendată până si de Gelu Ionescu, într-un remarcabil text publicat în Vatra, 8/98.

La urma urmei, în această nenorocită jumătate de secol fiecare individ, fiecare cap de familie a încercat să-si aranjeze viata cum a crezut de cuviintă si cum a putut - însă numai viata lui ; numai situatia familiei sale. Or Mircea Zaciu, director de constiinte, profesor pres-tigios mai avea o responsabilitate (morală, generală) : a Dictionarului Scriitorilor Români. Se plânge pe multe pagini, atât la începutul volumului I, cât si în Jurnal - că Dulea ; că Doxăneasca ; că Brad, că Mâciu, că Câciu, că Gheran, că Gogu Rădulescu, că nepotul Gogului, Buzura - l-au amânat, l-au săpat, l-au mintit, l-au împiedecat să scoată la lumina tiparului acest Monument. Lăsînd la o parte faptul că bunii săi prieteni si tovarăsi de Consiliu al Uniunii Scriitorilor : Manolescu, Iorgulescu, Dimisianu, Blandiana si atâtea alte piscuri ale breslei nu se solidarizaseră cu această cauză culturală-natională : Dictionarul (de ce s-a mirat, de ce s-a supărat pe co-breslasi : el se solidarizase cu Negoitescu, în 1977? dar cu Tudoran în 1985 ? - numai cu Geta Dimisianu, când a fost ea, martira neamului românesc, dată afară de la Cartea românească)? A făcut el ce trebuia să facă un om normal constituit, pentru ca Dictionarul să fie publicat, la timp, sub Ceausescu?; chiar ciuntit ? Nu.

Fiindcă M. Zaciu nu a vrut să rupă puntile cu Puterea Ilegitimă.

 

În numărul pe august 1998 al revistei Magazin istoric Valentin Hossu-Longin prezintă o carte în două volume : Mărturii de la românii uitati (9-13 milioane), si Tragedia românilor de peste hotare, autor : Cristea Sandu-Timoc (din păcate nu este comunicată editura, nici anul aparitiei). Nu aflăm de unde detine autorul cifrele "românilor din diasporă (astfel este prezentată prezentarea, în sumar).

Sântem informati, prin intermediul lui V.H.-Longin, că în Rusia (fosta URSS) există cca 5 milioane de români ; în Balcani, în Ungaria si Slovacia încă vreo 4 milioane ; în Occident (aici intrînd si Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud) încă 2 milioane - în total 11 milioane de români n afara hotarelor" - pe lângă cele 22 din "interior"

Necunoscînd cărtile lui C.S.-Timoc decât din relatarea (incompletă) a lui V.H.-Longin, deducem :

a) criteriile alcătuirii lucrării sunt corecte (si lăudabile) ;

b) cifrele avansate sunt fanteziste.

Necazul : V.H.-Longin, după ce dă explicatia (cvasi) exactă a diasporei, în continuare, când foloseste cifrele, o face incorect - fiindcă :

- cunoastem noi data (măcar secolul) în care Românii din Bulgaria, din Grecia, din Albania au ajuns acolo - în urma împrăstierii ? nu ;

- unde este/era situată vatra românilor : dacă în arcul carpatic, cum au ajuns fratii nostri în Balcani si în Pind ?; dacă în Balcani - dăm apă Ungurilor - care pretind că noi am fi venit peste ei, din Sud;

- de unde scoate "aproape 1.300.000 de români în Grecia si în Macedonia" ?;

- de unde până unde ar exista ntre 300.000 si 500.000 în Albania" - dar stie măcar câti albanezi-albanezi există în Albania?

În treacăt fie spus : o populatie (chiar de ar avea 33 milioane, cum avansează C.T.-Timoc) nu va alcătui niciodată un popor - Cioran vorbea vorbe-vorbe atunci când îi dorea României "populatia Chinei". Mai este de lipsă ceva : calitativ, nu cantitativ.

 

Nu se poate vorbi de o diasporă românească.

1. Chiar dacă ne încredem în cifra propusă (cca 11 milioane de "români de peste hotare"), aceasta reprezintă, vrem, nu vrem jumătate din totalul românilor din interiorul hotarelor, o treime din total - or, diaspora, am mai spus : presupune izgonirea de la vatră a cvasitotalitătii semintiei - ceea ce (din fericire) nu a fost cazul nostru ;

2. Cel mai numerosi români-români aflati în momentul de fată n afara hotarelor" sunt basarabenii si bucovinenii. Acestia însă nu au nici o legătură cu diasporizarea : ei au fost înstrăinati, nu (în primul rând) prin alungare de la vatră, ci prin ocuparea vetrei de către străini: Rusii. O bună parte dintre ai nostri a fost zmulsă (din vatră) si deportată în Asia Centrală, în Siberia, în Marele Nord - însă această parte a reprezentat între 25-40% din populatie (cea rămasă pe loc).

Am folosit în altă parte, despre basarabeni si bucovinenii de nord, expresia : "exil pe loc", fiindcă ei nu au fost înstrăinati prin alungare, ci prin schimbarea statutului vetrei lor ; deci prin schimbarea identitătii: "indigenii" nu mai erau ce stiau de totdeauna că sunt : cetăteni români - ci sovietici : Basarabenii nu mai erau români ci mol- doveni, iar Bucovinenii : ucraineni ; limba lor maternă nu mai era limba română - ci "limba moldovenească (basarabenii), si unora si altora li s-a schimbat alfabetul latin cu cel chirilic, etc.

Abia în ultimul rând se poate vorbi si de o scoatere din vatră (fireste : procentul de 40% deportati din teritoriile românesti este înspăimântător, dar să nu uităm că Tătarii din Crimeea si Cecenii au fost "deplasati" în totalitatea lor) ;

3. Singurii români care ar intra în categoria diasporitilor : cei plecati n Vest" (inclusiv cei ajunsi în Australia, în Noua Zeelandă, în Africa de Sud). Dar au fost ei alungati ? dispersati ? - asa cum s-a întâmplat cu Evreii din Palestina acum 2000 ani ? Nu. As zice : din contra ! Au plecat, nu obligati, siliti, ci fiindcă au dorit ei să plece - fie legal (cu acte, asteptate o bună parte din viata unui om), fie au "fugit" - deci actiunea lor a fost împotriva vointei Puterii de la Bucuresti ;

4. Este gresit să fie inclusi în "diaspora românească sasii, svabii, evreii, grecii, italienii - acestia au fost repatriati ; chiar dacă au păstrat (ba chiar cultivă) nostalgia sărmălutelor, a tuiculenei, a Mariei Lătăretu "pe meleagurile" Frankfurt-ului si ale Tel Aviv-ului ;

5. În fine : cred că pentru a face parte din o diaspora, pe lângă conditia initială, a dispersiei, a diseminării (de către o putere, alta decât a noastră, a semintiei victimă) este necesar ca fiecare individ (dias-porit) să aibă constiinta originii, a identitătii sale. Or Românul, în zdrobitoare majoritate, dacă fată de alti români, la biserică, la sărbători nationale se laudă că e român, în prezenta neromânilor îsi ascunde originea, de parc-ar fi de rusine ; îi încurajează, îi obligă pe copii să învete numai limba tării de adoptie, să nu vorbească româneste nici acasă, cu ai săi - fiindcă, nu-i asa, limba maternă a devenit în ochii lor ceva de rusine.

 

Cine contestă această tristă observatie nu are decât să privească în propria familie aflată de abia 9 ani în Occident

Cui i-i rusine de origine - îsi merită soarta. Rusinosii nu vor alcătui niciodată un popor - nici diasporă.

 

 

 

24 martie 1999

 

V I N A M E R I C A N I I !

Ce dar otrăvit au primit, de Bunavestire, crestinii din Iugoslavia - fiindcă nu toti antisârbii sunt musulmani si nu doar religia îi desparte pe sârbi de ne-sârbi.

Nu-mi propun să scriu o dare de seamă despre ceea ce se întâm-plă acum la hotarele României, ci să împărtăsesc gândurile si temerile născute din această catastrofă. Si, în măsura în care voi găsi cu cine să dialoghez, dintre compatrioti, să comunic partea mea de adevăr.

 

Ca si în alte conflicte din alte părti, în ceea ce se numeste Iugo-Slavia se înfruntă dorinta si vointa unei comunităti etnice de a o supune pe alta, pe altele. Marele-Sârb nu poate accepta să stea pe picior de egalitate cu fratii-dusmani : Marele-Ungur, Marele-Croat, Marele-Albanez, Marele-Bulgar, Marele-Român - am închis cercul. Fie că Marele-Cutare fusese în trecut fiul unei Mari (Ungarii, Bulgarii) si luptă să si-o re-mărească, fie că niciodată visul si realitatea nu coinciseseră (Albania, Croatia, Bosnia), fiecare din acesti Mari deturnează, falsifică patriotismul (sentiment nobil, motor al fiecărei comunităti), prefăcîndu-l din mândrie de sine în ură de celălalt. Fiindcă mai există un element al nationalismului : nu neapărat natia, semintia, comunitatea de suflet si de limbă - ci tara ; teritoriul - pământul.

Asadar, după ce răspunde la întrebarea :

"Cine e mai mare, mai tare, mai frumos, mai ochios, mai viteaz, mai breaz ?" - si răspunde : "Eu !", Marele-Cutare îsi pune întrebarea:

"Cine a fost, primul - aici ?" - si fireste, îsi răspunde : "Eu !!"

La întâia întrebare nu este nevoie de argumente, de dovezi, de probe : are "dreptate" cel mai brutal, mai fără scrupule, mai crud - a se vedea, rezumată, eterna doctrină a terorii în scenariul de film al lui Titus Popovici Puterea si Adevărul, precum si în romanul lui Popescu-Dumnezeu Pumnul si Palma - acesta ar fi dreptul geografic;

La a doua se cheltuiesc tone de salivă si de cerneală pentru a probă, cu hârtii, întâietatea în timp pe un spatiu dat. Potrivit acesteia, există un drept istoric.

Chiar dacă toti cititorii cunosc ca pe apă geografia-istoria etnică a Peninsulei Balcanice, o recapitulăm :

Lăsîndu-i pe Greci la o parte, ca binecunoscuti :

Albanezii alcătuiesc cea mai veche comunitate din vestul Peninsulei Balcanice : Illyrii erau "Dacii sau Getii" lor, deci trăiau în acel loc cu câteva secole înainte de Hristos - si tot pe atunci pământul lor a fost colonizat de romani ;

Slavii au coborît din mlastinile Mazuriei începînd din secolul VI (după Hristos), ramura pornită spre sud a invadat întreaga Peninsulă Balcanică (si Grecia - pe care au sătenizat-o, au analfabetizat-o) - deci si actualul teritoriu ocupat azi, de Iugoslavia si de Bulgaria ; din acestia:

Sârbii, desprinsi de Sorabi, rămasi în actuala Germanie si Croatii au fost semnalati nominal între Dunăre si Adriatica în sec. IX-lea - iar Bulgarii (nomazi de neam türc) s-au asezat peste slavii care ocupaseră Thracia - însă si-au pierdut limba, adoptînd-o pe a ocupatului

Cam tot atunci au apărut si Ungurii - în Panonia ;

Peste toti, invadati si invadatori s-au revărsat, în secolul al XV-lea "Rusii din sud-est": Turcii - până în sec. XIX ocupantii cei mai retrograzi, cei mai obscurantisti, cei mai - normal : veneau din Asia - lipsiti de spirit european (îmi aduc aminte - cu dragoste si cu multă compasiune - de prietenul Mihnea Berindei, turcolog de formatie, care pretinde si acum că Turcii, în Europa, au constituit "un factor civilizator").

 

25 martie 1999

 

Serbia si-a câstigat autonomia fată de turci în 1812 (independenta în 1878) - ca si Muntenegrul ; Grecia a devenit independentă în 1812, iar Bulgaria : autonomă în 1878, independentă abia în 1908 ; simultan Bosnia si Hertegovina au fost ocupate de Austro-Unguri - Croatia si Slovenia fiind înghitite mai demult.

Al doilea război mondial a spart în tăndări imperiile german, austro-ungar, rusesc - Turcia era din sec. XIX-lea alungată în Asia, păstrînd doar un picior în Europa.

Ca parte componentă a Imperiului Austro-Ungar, fatal : Ungaria a pierdut teritorii, a pierdut comunităti etnice asupra cărora aproape un mileniu îsi exercitase "rigoarea" (s-a observat eufemismul ?). Inter-ludiul 1940-1945 a redat Marii Ungarii iluzia măretiei sale, drept care în acei câtiva ani a persecutat, a masacrat slavi (sârbi din Voivodina, slovaci din Slovacia, ruteni din Maramuresul istoric), români din Transilvania, pe Evrei trimitîndu-i fără ezitare la moarte si tot fără ezitare, după război, trecîndu-i la rubrica si responsabilitatea României (nu doar cu complicitatea, dar cu binecuvântarea unor evrei-maghiari-victime, ca Elie Wiessel, cel care, înainte de a fi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, povestea la televiziunea franceză cum fusese arestat si trimis la Auschwitz "de jandarmii români" - din Sighet, aprilie 1944 !). De parcă noi, cei ca brazii, ne-am fi mărginit să-i invităm pe "Jidanii mei", vorba Maresalului, doar la curătat zăpada, în Transnistria

Desi Ungurii n-ar accepta nici de frică includerea lor (geografică) în "Balcani", prin faptul că se află în conflict acut cu alte două comunităti balcanice - sârbească si românească - vrînd-nevrînd fac parte din acest ghem de serpi beti de nationalism, turbati de exclusivism, orbiti de ură-de-celălalt ; si nu se află pe ultimul loc al cruzi-milor si al setei de a domina pe altii.

Croatii : ei îsi spun urmasi ai Gotilor (de ce nu ?, la urma urmelor), oricum, au fost aproape de lumea germanică, furnizîndu-i mercenari cavaleristi. Fără să vrea au îmbogătit limba cu termenul ajuns la noi prin francezi : cravată. Germanii au numit basmaua de la gâtul călăretilor, după etnia acestora : krawate (croatii îsi spun : hrvat - de aici horváth-ul unguresc). Si religia a jucat un rol diferentiator : fiind ei catolici, nu s-au avut chiar ca fratii cu sârbii ortodocsi.

Bosniacii sunt "localnici" illyrieni - dar, spre deosebire de albanezi, au fost mai întâi slavizati (sârbizati), apoi islamizati - fie cu iataganul, fie cu avantajele materiale, sociale, ale ne-ghiaurilor. Asadar, pe sârbi, de bosnieci nu-i desparte sângele - ci istoria : o parte dintre sârbi s-a retras spre nord din calea turcilor, o altă parte (tot de sârbi este vorba) a rămas pe loc, nu si-a părăsit vatra - dar si-a părăsit credinta. De aici conflictele.

Cam acelasi lucru s-a întâmplat cu montenegrinii si cu "macedonenii" (acei locuitori ai Macedoniei grecesti, slavizati, vorbitori de serbo-croată).

Dar nu cu macedonenii nostri, aromânii - ei însă nefiind angrenati în acest conflict (durerea lor fiind de altă natură : se află în patru tări : Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Albania - si una adoptivă : România - însă, ca si Kurzii, nu au o patrie), îi voi lăsa de o parte.

Albanezii : în fata turcilor, nu s-au retras în masă, spre nord, ca Sârbii, ci sus, la munte (cum făcuseră si în timpul invaziei slave - dealtfel ca si Dacoromanii din Carpati, ca si Grecii) ; cam o treime dintre ei au reusit să-si păstreze identitatea crestină, una dintre cele mai timpurii, din sec. III-lea (iar după Marea Schismă, devenită catolică si ortodoxă), altii, cei care au coborît de la munte au fost siliti să treacă la Islam - într-o proportie mai însemnată în actuala regiune Kosovo si în actuala republică Macedonia decât în Albania propriu-zisă.

 

26 martie 1999

În ochii vecinilor frustrati, Iugoslavia - ca si Ceho-Slovacia, ca si România - este un stat artificial. Dacă se tine seamă de elementul unificator limbă, atunci această acuzatie este nefondată : cu exceptia slovenilor, si Bosniecii si Croatii si Montenegrinii si Macedonenii (slavi) au ca limbă maternă serbo-croata. Chiar de nu se scrie cu aceleasi caractere (ortodocsii cu chirilice, catolicii si musulmanii cu latine), se rosteste (aproximativ) la fel. Mult mai mari deosebiri există între cehă si slovacă decât între "bosniacă si "voivodineză, de pildă.

Ca în toate formatiunile statale există si în Iugoslavia minorităti etnice, deci lingvistice : maghiară, italiană, bulgară, greacă, română, aromână (megleno-româna si istro-româna dispărînd) si, în fine, importanta minoritate albaneză, constituind 80% din totalul locuitorilor din regiunea Kosovo, precum si din Macedonia slavă, aproximativ 25%.

Exacerbarea nationalismului (de la natiune, desigur) a avut efecte nefaste asupra comunitătilor etnice care nu ocupă spatiul corespunzător răspândirii lor (mai frecvent : pretentiilor). În Iugoslavia conflictele au izbucnit, întâi între subdiviziunile de sânge si de limbă comune. Fireste, agresorul-prim a fost Sârbul. Belgradul rămas comunist a atacat Slovenia - rezultat : Slovenia s-a desprins de "Familie" ; Sârbii tovarăsului Milosevici au atacat Croatia - rezultatul : Croatia s-a debarasat si ea de tutela Serbiei.

Mult mai dureros a fost războiul din Bosnia - fiindcă acolo a lucrat mai puternic decât în cazul Sloveniei si al Croatiei religia : nu doar alta, ci una dusmană a crestinismului : musulmană. S-a încheiat cum s-a încheiat, armele au tăcut (deocamdată), însă isprava comunistilor sârbi este aceasta : nici în secolul care va veni din următorul mileniu Sârbii nu vor putea trăi alături de bosnieci : nici alături de croati ; nici alături de sloveni (ce să mai vorbim de albanezi si de unguri). Înainte de război, în Sarajevo erau frecvente mariajele între crestini si musulmani - acum sârbii si bosniecii, separati prin sânge, viol, moarte nu mai pot (con)vietui pe aceiasi stradă (în sate, nici vorbă).

După ce au produs atâtea pagube umane între slavi, Milosevici (nu are un omolog român, dintre guvernanti - doar pe unul dintre clownii sinistri ai Securitătii : V.C. Tudor) a trecut la etapa următoare: tulburarea relatiilor cu minoritătile nationale.

Milosevici, nu altul ; patriotii Mari-Sârbi, nu "dusmanii" lor au abolit drepturile legitime ale Ungurilor din Voivodina si ale Albanezilor din Kosovo. În numele cărui principiu ?

În numele sârbitătii - deci în vederea sârbizării.

 

27 martie 1999

 

Tovarăsul Milosevici si prietenul nostru, luminatul intelectual Vuk Drascovici (un fel de Marian Munteanu, studentul bătut de mineri, trecut la legionari pe Filiera Securitătii, combinat cu Andrei Plesu - ministru si al lui Iliescu) vor ca pe pământul Serbiei să existe numai sârbi ; acestia să fie buni-sârbi ; bunii-sârbi să vorbească numai sârba (nu si dubleta croată); bunii-sârbi, vorbind sârbeste, să simtă sârbeste ! - acesta va fi Omul Nou al mileniului ce va să vină : Sârbul absolut.

Patriotismul sârbesc, legendar, a tinut în picioare această comunitate vitează, demnă, sub dominatie străină - turcă, germană - apoi comunistă (dar sub un Stalin aborigen : Tito). S-a dovedit însă inoperant, ba de-a dreptul nociv în ultimul deceniu, când patriotismul s-a prefăcut din dragoste pentru propria natie în ură fată de alte natii, când componenta sa, toleranta a devenit exlusivism. Din acel moment discursul Sârbului a devenit :

Eu sânt sârb, îmi iubesc Serbia - toti ne-sârbii sunt netrebnici, sunt dusmani, deci să plece de pe pământul nostru sârbesc, altfel - am văzut ce înteleg Sârbii prin altfel după cum s-au purtat cu croatii (lasă, că si Croatii au dat replica) si cu bosniecii (nu ne-a fost rusine nici cu fratii de sânge ai ortodocsilor sârbi : Bosniecii musulmani): ai fi zis că vecinii si prietenii nostri au învătat ce era mai detestabil, mai mizerabil, mai troglodit de la nazismul nemtesc si de la bolsevismul rusesc. Desigur, adăugînd "culoarea locală : cruzimea - în care nu-i întrec decât, eventual, Ungurii.

Parcă am mai auzit noi acest Răcnet al Balcanului si Carpatului reunit(e), ba chiar si al Pustei. Dacă patriotismul este un sentiment nobil, demn de cinstire, nationalismul exclusivist (i se mai spune : xenofob) este o plagă al cărei puroi se alimentează dintr-un întristător complex de inferioritate exprimîndu-se prin unul de comică superioritate - astfel :

Noi, Sârbii (noi, Românii, noi Ungurii - voi, Thracii) sântem cei mai cinstiti, cei mai drepti, cei mai buni, cei mai blânzi - n-am face rău unei muste - însă nu ne putem desfăsura marile si latele bune-însusiri, fiindcă ne împiedecă dusmanul-neamului : Albanezul, Ungurul, Croatul, Bosniacul - acum Occidentul (Ungurul, Bulgarul, Rusul, Tiganul, Evreul- acum Occidentul); Olahul, Sârbul, Slovacul, Neamtul, Evreul).

Să ne aducem aminte cum a pornit conflictul : tovarăsul nostru drag (nu Miodrag, acela-i altul, ci Slobodan) Milosevici, pentru a-si confectiona o politică pe măsură, li s-a adresat sârbilor, arătîndu-i pe Sloveni :

Din cauza slovenilor nu se găseste benzină !, iar sârbul de rând, deloc mai breaz decât un bou de român ascultînd cu gura căscată clămpănitul limbii de lemn a lui Iliescu, a pornit război împotriva ăluia-care-se-stie-el !;

Din pricina croatilor Nemtii refuză să investească la noi !- si hai cu mic cu mare la război împotriva hrvatilor !;

Voi, care ne-ati ocupat si ne-ati stors o jumătate de mileniu ! - de astă dată nu însusi Milosevici vorbise (el cunoscînd istoria sârbilor si mai putin decât nu o cunoaste Iliescu pe a Românilor), ci unul din Razii Theodori indigeni - interpelîndu-i pe bosnieci.

Desigur, asta nu sună mai inteligent decât celebra :

Asa-mi trebuie, dacă vorbesc cu o tuberculoasă ! ;

Si tot atât de luminoasă ca acuzatia unui boxeur sovietic la adresa învingătorului american, un ins de culoare :

Tu, bă, care linsezi negri !

 

28 martie 1998

 

NATO bombardează Iugoslavia. Si se miră. Ba chiar se indig-nează că "poporul iugoslav" încă nu s-a ridicat, de la vlădică până la opincă, să răstoarne tirania, să-l alunge de la "presedintie" pe dictatorul Milosevici, cauza cauzelor tuturor relelor Printre atacatori se află si germanii - nimeni dintre ei nu a atras atentia (un fel de a vorbi : militarul execută, nu discută) că în 1944 si mai ales în 1945, desi "poporul german" era sătul de război, sătul de Hitler, nu a răspuns la "stimulul" Aliatilor (citeste : bombele); că, terorizat de inamic, el, popor indignat, nu s-a întors împotriva Führerului - din contra, ca să zicem asa, s-a declarat solidar cu el, nemernicul, acum garantul mândriei nationale

Cei de vârsta mea si mai în etate să-si aducă aminte primăvara lui 1944 : să fi produs bombardamentele americane asupra Bucurestiului si Ploiestiului efectul scontat de marii strategi occidentali ? Da de unde ! "Poporul român" - exact : acela care-i astepta pe americani să debarce la Mangalia, lângă geamie, terorizat de bombele (america-ne) nu s-a răsculat împotriva Conducătorului Antonescu, ci, din filoamerican a devenit de-a dreptul anti- (n-a avut timp să-si consolideze sentimentele că au năvălit Rusii - "cei care se deosebesc de americani doar prin numărul stelelor de pe drapel", vorba unui reactionar).

Astfel, propaganda oficială (în Germania, ca si în Franta colaborationistă, ca si în România "aliată- ca si în Irak, de curând) a functionat exact cum functionează azi propaganda tovarăsului Milosevici asupra sârbilor : Patria în pericol ! - iar în asemenea situatie lăsăm de-o parte certurile, incompatibilitătile, chiar dusmăniile intersârbesti si facem front în jurul lui Milosevici, salvatorul natiei în fata atacului Occidentului.

Fiindcă patriotismul este simtire - nu gândire.

Eu unul nu-i pot condamna pe Sârbii care se lasă orbiti de un bandit, un criminal, un bolsevic ce polarizează toate resursele de inimă ale comunitătii în fata pericolului extern. O spun cu umilitate. Fiindcă în 22 august 1968, si eu, abia iesit din închisoare si din domiciliu obligatoriu, în fata pericolului rusesc, m-am înscris în Brigăzile Patriotice ale lui Ceausescu, iar pentru că nu căpătau arme decât membrii de partid, am cerut să intru în PCR. Iar acum, după 31 ani, nu mă mândresc - însă nici nu regret pasul. Ca român - si mai ales ca basarabean - nu puteam face decât ceea ce am făcut.

 

Ceea ce nu înseamnă că Sârbii au avut dreptate să facă (ce au făcut), de au aprins războiul în inima Europei ; nu înseamnă defel că au dreptate să facă, acum, ceea ce fac cu Albanezii - în chip de represalii, adică : eu îti dau cu ciomagul în cap, iar dacă tu zbieri de durere, atunci esti "terorist", esti "separatist"- deci îti dau ce meriti : pe bătrânii tăi îi alung să plece unde-or vedea cu ochii, pe nevastă-ta si pe fiică-ta le violez, pe frate-tău îl împusc, iar pe tine te spânzur !

Mecanismul gândirii sârbilor este detracat, nu mai functionează omeneste, evropeneste : speriindu-se în 1989 de explozia altui conglomerat etnic (URSS), temîndu-se că nu vor mai avea asupra căror comunităti să-si exercite ntâietatea", "serbitudinea" - cum se întâmplase în timpul domniei croatului Tito - nu au ezitat să folosească arsenalul mental bolsevic pentru a-i supune pe sloveni, pe croati, pe bosnieci, pe macedoneni, pe montenegrini, totodată suprimînd autonomia minoritătilor albaneză si maghiară.

S-a observat : nu-i condamn pe sârbi pentru că sunt sârbi, pentru că îsi iubesc Serbia - ci pentru că ei, Sârbii se dovedesc, acum, în pragul mileniului al treilea, mai involuati politic si moral decât erau, în secolul trecut, opresorii si ai lor, Turcii.

În virtutea cărui drept Sârbii se consideră - în statul iugoslav - etnie conducătoare, superioară celorlalte ramuri slave, de acelasi sânge cu ei, de aceeasi limbă cu ei (sloveni, croati, bosnieci)? ; întru cât Sârbii se cred îndreptătiti să locuiască, doar ei, teritoriul actual, să-i considere pe albanezi, pe unguri, pe bulgari cetăteni de a doua cate-gorie ? Se laudă pe toate drumurile că fuseseră victime ale Germanilor nazisti, cei care îi tratau pe slavi drept "rasă inferioară, bună doar de furnizat s(c)lavi - după cum numele vorbeste- acum fac si ei la fel.

Tragedia de azi are rădăcinile în 1989, când tovarăsul Milosevici a decis abolirea autonomiei regiunii Kosovo, când le-a interzis albanezilor presa, învătământul, cultura în limba lor. De ce a făcut asta ? Îsi imagina că, astfel, albanezii musulmani au să devină, în doar o generatie, ortodocsi sârbi ?

Una dintre minciunile răspândite de Belgrad ca să justifice ticălo-sia de la Kosovo : Albanezii vor să se desprindă de Iugoslavia si să se alipească la AlbaniaVor fi existat - în 1989 - si astfel de "visători" - ei si? Am fost coleg de celulă, în Jilava, cu un medic, persoană instru-ită, azi senator tărănist de Timisoara, care visa ca România să se alipească la Italia ; la obiectia că nu avem granită că Noua Patrie Mumă, doctorul Theodor V. desena pe pătură cu săpun harta Balcanilor, a Adriaticei, a tărmului estic italian, apoi trasa două linii paralele (altfel, drepte) între Timisoara (acolo locuieste si azi) si Triest:

Simplu : facem un coridor - ca la Dantzig !

Ce simplu - să visezi (vise) în închisoare, cu săpunul pe pătură

Albanezii din Kosovo, în majoritatea lor, nu voiau alipire la Albania - complet ruinată, distrusă de comunismul enverhodgist, roasă de cancerul mafiei - ci îsi cereau un drept legitim, normal, într-o Europă normală : păstrarea identitătii - la urma urmelor pe pământul asupra căruia au mai multe drepturi, ca urmasi ai illyrilor, decât Sârbii, descendenti ai slavilor năvălitori. Abia în urma persecutiilor (citeste : a masacrelor) unele dintre victime s-au gândit la separare.

Tot în 1989 au fost loviti si Ungurii - si ei trebuiau să devină mari sârbi (ori să plece !) - ca fotbalistii Kovacevici, Sabovici

Minoritatea română din Iugoslavia tace. Din obisnuinta de a se supune ? Se va fi bucurînd ea de mai multe drepturi?, doar între români si sârbi nu s-au semnalat (în acest secol) conflicte, cu o exceptie, în aprilie 1941, când o însemnată parte a fortelor germane ce au atacat Iugoslavia, avea bazele în România

Cum tot Românul face politică, îsi dă cu părerea si despre războiul din Iugoslavia. Simpatia traditională, ortodoxismul, nămolul slav, ranchiuna fată de Occident (care nu ne-a primit în NATO - ca pe unguri) îi fac pe multi dintre compatriotii nostri să ia partea sârbilor, fără nuantă, fără judecată. Am citit în ziarele românesti - cele care formează opinia (!) - nu doar imense prostii de analfabet, ci uriase porcării de dezinformator cu condicută :

- Albanezii din Kosovo sunt prezentati drept "teroristi"- dar scriitorul care face pe ziaristul si-i învată pe analfabetizatii săi compatrioti istorie, nu a aflat până azi istoria acestui termen : teroristi ?, a uitat că astfel le spuneau securistii partizanilor din munti, acelor români care încercau să spele rusinea unei natii colaborationiste - ca a noastră ? ;

- s-a bătut maioneza dâmboviteană cu "separatismul" Albanezilor - numai si numai pentru a aduce vorba despre castravetele unguresc ;

- aceiasi jurnaleti (bine : jurnaloi) împing nerusinarea până la a-i eticheta pe albanezii kosovari drept comunisti !

Să nu-ti crezi urechilor ! Vasăzică victimele : Albanezii sunt si teroristi si separatisti - si comunisti - dar Milosevici nu e - nici terorist, nici, doamne fereste, comunist ! Vasăzică amărâtii de albanezi care cer să poată învăta, citi-scrie în limba lor sunt comunisti, în timp ce Rusii care-i sustin pe agresori, de la început si s-au opus totdeauna unei solutionări pacifice - nu sunt nici bestii, nici comunisti si nici rusi ! Partidele comuniste occidentale - din Franta, din Italia, din Germania, din Grecia, organizatoare de manifestatii violente împotriva NATO - acestea să fie oare alcătuite din anti-comunisti ?

Diversionistii de limbă română aflati în slujba Securitătilor de pretutindeni (si eterne) îi compară pe Albanezii din Iugoslavia cu Ungurii din România - dar se feresc ca de foc să vorbească de Românii din Rusia - cei care nu au dreptul la limba, la cultura, la identitatea românească !

Ceea ce vor Albanezii din Kosovo - iar Sârbii îi omoară, pentru că au îndrăznit să ceară asa ceva - nu e diferit de ceea ce vor Românii din Rusia - iar Rusii încă nu-i omoară (din nou).

Iar jurnaletoii dâmbovitelini mor de grija bietilor sârbi perse-cutati de Occident


Înapoi la sumarul scrisorilor
La prima pagina