Paris, 16 aprilie 1999

 

D-ALE MANOLESCULUI

 

În ciuda aparentelor, Nicolae Manolescu, directorul de constiintă - si de Românie literară - a fost de totdeauna atras de persoane murdare, avînd un comportament si secretînd o "gândire" murdare. Maestrul său de morală-politică a fost (a declarat-o, însă numai după decembrie 89) inventatorul gutismului tătărăsc în patria lui Catavencu; maestru de morală-gazetărească : Ivascu, turnător de puscărie, brigadier al Glasului Patriei, organ al Securitătii, frate mai mare al Săptămînii, tipărit în Germania sovietică, destinat emigratiei, unde erau obligati să se răstignescă în pagini de rusine si de plâns supravietuitorii puscăriilor Crainic si Gyr, Noica si Vinea, C. C. Giurescu si H.Y. Stahl, Păstorel Teodoreanu si Vladimir Străinu ; maestru de morală a istoriei literare i-a fost Dumitru Micu, împreună cu care a scos volumul proletcultist Literatura română azi. 1945-1965 (în Anul Domnului 1965 !) ; ne-membrul de partid Manolescu a scris cronici la subproductele unor martirizatori ai culturii ca Săraru, Vasile Nicolescu, Popescu-Dumnezeu ; după ce a devenit (în martie 1990) director al României literare cu ajutorul electoral al scriitorilor de tinuta unor Toiu, Băran, Pardău, Silvestru - si împotriva lui Paler, Valeriu Cristea, Dimisianu - a devenit, la rându-i Maestru, învătîndu-i pe tineri ce si cum să facă atunci când vor ajunge la vârsta si notorietatea lui, si a conlucrat cu persoane răumirositoare, dar afìne - precum Iliescu, Voican, Quintus, Cataramă, C.T. Popescu, Pelin

Cititorii României literare vor fi găsit că numărul din 7-13 aprilie 1999 este unul obisnuit în programul lui N. Manolescu : publicarea "documentelor" (fireste, între ghilimele). Să le amintim pe celelalte, fiindcă garantul lor le mătură sub pres, sperînd că vor fi uitate, că următoarea eroare va fi considerată "prim-accident", care nu se va repeta :

1. - România literară de la începutul lunii iulie 1990, imediat după mineriadă sângeroasă din 13-15 iunie, cuprinzînd inspiratul interviu luat de proaspătul director al revistei Uniunii Scriitorilor proaspătului presedinte (încă neconfirmat) al României. Ei, da : Nicolae Manolescu, ardelean legitimist, l-a legitimat, intervievîndu-l, pe Ion Iliescu, cel avînd pe mâini cenusa cărtilor si a manuscriselor arse odată cu Biblioteca Centrală Universitară, ca si sângele victimelor minerilor lui Cozma, chemati de el si de Roman, întru salvarea neocomunismului si ghidati de Gelu Voican-Sturdza ; interviul în care de la prima întrebare Manolescu i se adresa lui Iliescu : om cu o mare ;

2. - România literară, numerele 50, 51, 52, din decembrie, tot 1990, în care N. Manolescu găzduia pe cinci pagini de revistă "dosarul de securitate" propus de supraseful Securitătii, inefabilul Sturdza -Voican, sub mentiunea : DOCUMENT si prezentat de însusi directorul în termeni de un cutremurător analfabetism cultural-moral ;

3.- România literară din 14-20 octombrie 1998, în care, tot sub indicatia DOCUMENT a apărut o altă prostie dezinformatoare extrasă de Manolescu, Dimisianu, Toiu, Stefănescu si alti luminători ai natiei din anexa operei-complete a numitului Pelin : Cartea albă a Securitătii. "Documentul" cu pricina pretindea că scriitorul cel mai anticomunist (si mai antisecurist!) din redactie era, "pe timpul dictaturii", Băran !

Iar acum acest "special-dosar" închinat lui Caraion

Am fost, până la proba contrarie, primul care a intervenit în scris, întrerupînd Corul Armatei Literatorilor Români si arătînd :

Iscălitoarea volumului Această dragoste, prin afirmatia că poetul ar fi încredintat Securitătii niste pagini ofensatoare la adresa Monicăi Lovinescu, la a lui Virgil Ierunca (si la adresa mea, de ce se omite acest "amănunt"?), ca pret al unui pasaport - se făcuse vinovată de calomnie ; directorii de constiintă românească luati după ea, în scris, la televiziune, la prezentarea de carte : Liiceanu, Manolescu, Adamesteanu, Matei Călinescu, Grigurcu, Cistelecan, întărind prin prestigiul lor o afirmatie nedovedită, fantezistă, iresponsabilă, deve-niseră complici la campania de defăimare a poetului dispărut. Îi acuzasem pe acesti formatori de opinie că, dintr-o fidelitate (fată de Monica Lovinescu) prost înteleasă, rău folosită, acordaseră cautiune morală unor "ipoteze", nu doar neargumentate, dar profund imorale - iată ce scria primul, cronologic, scriitor defăimător al poetului Caraion, N. Manolescu în editorialul României literare nr. 47/97 : "explicatia dată e simplă, plauzibilă si înspăimântătoare : ca să i se permită să emigreze"(s.m. P.G.).

S-au adunat, în mai putin de o jumătate de an, 7 interventii ale mele (publicate, toate, în Cotidianul) : 1. Scrisoare către Grigurcu (22 august 1998) ; 2. O aniversare (22 oct.) ; 3. Scrisoare către Grigurcu (11 nov.) ; 4. Pe marginea unui editorial (21 decembrie 98); 5. Din nou despre Caraion (24 ian. 1999) ; 6. Buduca : gaura albă a (in)constiintei literare (1 febr. 99); 7. Iarăsi despre Caraion (6 febr. 99).

Atentie : replica mea (cea din 22 august 98) la cronica lui Grigurcu a fost publicată în România literară ; cum Grigurcu a răspuns nesatisfăcător, am revenit cu o nouă scrisoare deschisă (11 noiembrie), însă aceasta, împreună cu un text anterior trimis : O aniversare, a fost refuzată de N. Manolescu prin editorialul său din 4 decembrie 1998, "Adio, domnule Goma !"

În O aniversare mă uimeam-indignam că persoane instruite, avînd faima de directori de constiinte (ca Manolescu) coborîseră până la a produce ca probă a "rezistentei prin cultură a redactorilor, o anexă din Cartea albă a Securitătii, alcătuită de un securist diversionist, fost argat al lui I.C. Drăgan. Abia cum înteleg gestul (de neînteles) al refuzului fără explicatii : Nicolae Manolescu se supărase mai putin pentru cuvintele grele la adresa lui, cât pentru crima de a mă fi atins de un securist ! A, da : acum altfel înteleg refuzul său de a-si cunoaste dosarul de securitate

Despre numărul din 7-13 aprilie/99 al României literare, pe puncte :

1. N. Manolescu scrie prezentul editorial, convins că cititorii (altfel fideli) au uitat ce scrisese tot el în decembrie 1997. Senin, acum pretinde :

"Cât despre cea de a doua [ipoteză], si anume dacă notele cu pricina au făcut obiectul unui troc al lui Caraion cu Securitatea, ea rămâne greu de dovedit. Nu-mi dau seama ce document ar fi necesar pentru asta. Dar mai are vreo importantă ?" (subl. mele, P.G.).

Obisnuit să nu-si recunoască erorile, N. Manolescu îsi etalează părerile de acum, de parcă înainte nu ar fi fost altele. În 1997 : "explicatia dată e simplă, plauzibilă, înspăimântătoare : ca să i se permită să emigreze (s.m., P.G.) ; acum zice că nu-si dă seama ce document ar fi necesar pentru asta - apoi : "Mai are vreo impor- tantă ?" Dar bineînteles că are "importantă, fiindcă nu toti cititorii sunt amnezici, ca el (care "uită tot ce ar păta bronzul statuii sale autoerijate ca scurta-(auto)biografie : Totul despre Manolescu) ;

2. În pag. 19, în fruntea DOSARULUI, N. Manolescu propune în facsimil o scrisoare "a lui Ion Caraion către Virgil Ierunca", pe care o si comentează :

"La doar două luni de la oribila notă expediată Securitătii, Caraion îi scrie celui care-l sprijinise moral si material să iasă din tară: stiindu-te ca pe o parte a sufletului meu, tu stii că nu se cade a-ti face griji în privinta probitătii mele. Dumnezeule !" (exclamatia apartine - pe hârtie - prezentatorului de DOCUMENTE din sursă Pelin, purtînd marca Securitătii, N. Manolescu,) "Orice altceva ar fi sunat mai putin cinic în contextul cu pricina. Cu grafia îngrijită si cu stilul său inconfundabil (acelasi din notele informative) Caraion abuza, încă o dată, de buna-credintă a prietenului său".

Editorialu-i se încheie astfel :

"Acestea fiind, cu multă jale, spuse, să lăsăm documentele (s.m., P.G.) să vorbească !"

Jalea - ca să zic asa - este alta : documentul comentat nu este document : scrisoarea reprodusă (si la pagina 25!) nu lui Virgil Ierunca îi era adresată, ci altui Virgil Deci : "analiza textului" (si a grafiei !) semnată N. Manolescu : în afară de chestie.

Gratie lui Pelin si a "documentelor" sale, nesfârsit de probatoare.

Si ce-ar fi dacă N. Manolescu s-ar reapuca de cronici literare ? - în acelea nu va fi obligat să respecte adevărul.


Înapoi la sumarul scrisorilor
La prima pagina