Paris 27 octombrie 1999

De la CONTESTATAR la CONTESTAT…

Un recent prieten epistolar scriitor si jurnalist, locuind în provincie si-a vizitat în aceastà toamnà confratii din Capitalà. Ironizat (colegial, se întelege), cu o remarcà nesfârsit de ironicà, extrasà din gândirea lui N. Manolescu : "Omul care a vrut sà-l reabiliteze pe Goma - sà încerce…", a explicat : din câte stie, Goma nu este condamnat, pentru a avea nevoie de… reabilitare ; a deplorat cà, la opt ani de la "revolutie", un scriitor interzis de comunisti timp de douà decenii, continuà a fi interzis si de anticomunisti : cà i se distrug càrtile editate, cà nu are acces la periodice literare, cà nu se scrie despre càrtile, totusi apàrute…- pe scurt : este supus unui embargou…

Însà nu mai era ascultat. Careva mai ràbdàtor si-a exprimat mirarea cà el, bàiat tânàr, poet bun, excelent eseist, tatà de copii, îsi compromite viitorul, angajînd corespondentà cu Goma - ba chiar se laudà cà e citat în ultimul volum din scandalosu-i Jurnal… - încheind astfel:

«Paul Goma e contestat».

Prietenul epistolar îmi scrie cà a fost uimit si revoltat, auzind din gura unor scriitori :

«(Scriitorul cutare, întâmplàtor : Paul Goma) e contestat»…

Nu, eu nu am fost nici uimit, nici revoltat aflînd ce-cum mai sânt, în ochii confratilor.

- în închisoare, în domiciliu obligatoriu eram calificat de pleavà a societàtii, lepàdàturà reactionarà, bandit, dusman al poporului;

- din 1970, când am fost total interzis, eram (numai în Sàptàmîna lui E. Barbu, V.C. Tudor, Ulieru, Ciachir) : marele scriitor fàrà càrti (preluatà la oral de junele Dinescu dintre învàtàtorii sài Fànus Neagu si Ion Bàiesu), tràdàtor de neam si tarà, venetic, câine, hienà ;

- din 1977, când m-am exilat, am fost, în gura "interiorilor": vânzàtor de tarà, agent CIA-MOSSAD-KGB, iar în a "exteriorilor" (citeste : securistii si securizatii - ca Lozovan - lucrînd în stràinàtate) : trotchist, jidan-rus, ovreu-ungur… - în timp ce pentru urechile, altfel extrem de receptive ale "confratilor literatori": netalentat, scandalagiu (pentru a suplini talentul absent) ;

- dupà 1990 - mai precis : din iunie (coincidentà : atunci au fost Mineriada Sângeroasà, cea legitimatà de Manolescu prin interviul luat lui Iliescu), am devenit, sub condeiul scriitorilor români rezistenti prin legumiculturà : veleitar, resentimentar, vindicativ, procuror, Golem, înjuràtor ;

- aflînd ce se povestea în jur cà ar "trata" (vorba lui Brucan) càrtile mele si pânà unde împing "tratarea", bravii scriitoreti care fàcuserà febrà muscularà de cât tremuraserà sub Ceausescu, odatà ajunsi sub Iliescu, s-au speriat de "consecintele viitoare", drept care m-au calificat drept nociv, dàunàtor, chiar provocator;

- în 1997, dupà aparitia volumelor I-II-III din Jurnal, în campania de presà purtatà de 22, România literarà, Dilema, Cuvîntul, România liberà, sub comanda tripletei de Aur : Liiceanu-Adamesteanu-Manolescu si dirijatà (din fosà) de Monica Lovinescu, "etichetele" au plouat : calomniator, mincinos, trivial, abject, ingrat, imoral, gânganie (de a lui Kafka) - (Pruteanu, D.C. Mihàilescu, Stefànescu, Tepeneag, Iorgulescu, Manolescu, Buduca, Simut, Borbély, Plesu); delator, provocator, denuntàtor, turnàtor (Bianca Marcu, D.C. M., Stefànescu, Geta Dimisianu, sotul de la ea); bolnav, nebun, smintit (Paruit, Geta Dimisianu, Tîrlea, Ed. Reichmann, Tepeneag, Zaciu).

Înteleg, cà în acest an, 1999, iubitii mei cobreslasi au trecut cu "înalta pretuire" într-o nouà fazà :

Pânà de curând îmi atribuiau calificative (netalentat, resentimentar, dusman, turnàtor, nebun - sà nu uit : smintit-ul, acordat de Însusi Zaciu, laureat al premiului "Funar").

Un calificativ poate fi adevàrat sau nu, apropriat sau ba, acceptat de cititori ori respins, ràmâne sau dispare dupà o sàptàmânà…

…Pe când : «Paul Goma e contestat» a fàcut saltul la o stare, la constatativ. Aceasta riscà sà devinà definitivà - când spui despre cineva : «X e contestat» - l-ai, nu doar interpelat, apelat, epitetat, injuriat - ci l-ai - definitiv - lichidat ; asasinat.

În fine, asa îti place sà crezi…

Deci : din contestatar (calificativ acceptat de mine, spre deo-sebire de disident) am ajuns… contestat.

Chiar de n-am fost revoltat, nici uimit, ceva-ceva tot am resimtit, auzindu-l. Acel ceva ar putea fi numit : tristete. M-am întristat, fiindcà, iatà, erau confirmate si temerile aceste.

În volumului II al Jurnalului (Càldurà Mare), textul Unde am gresit, în capitolul "Monica Lovinescu" aminteam câteva împrejuràri în care simtisem : începînd din vara anului 1989, ("Afacerea Uniunii Scriitorilor Interni din Exterior") prietenia cu Monica Lovinescu si cu Virgil Ierunca începuse a cunoaste momente stranii, sucite, de neînteles (si de neacceptat). Le luasem ca pe niste incidente, inerente relatiilor (prea) îndelungate, precum si a tensiunii în care ne aflam cu totii, atunci - însà, îmi imaginam cà, secundare fiind, nu puteau periclita esentialul.

Din nefericire, nu s-a întâmplat cum sperasem. "Secundarele" s-au repetat, s-au înmultit, iar dupà 22 decembrie 1989 au coplesit, sfârsind prin a sufoca prietenia noastrà. Partea mea de vinà în aceastà catastrofà ? Probabil aceea de a nu fi acceptat ca, pe altarul prieteniei-cu-orice-pret, sà sacrific adevàrul, în general, în special ideea despre contractul moral numit : prietenie.

- iunie-iulie 1989 : Monica Lovinescu si Virgil Ierunca terorizati la gândul cà "Uniunea Scriitorilor Legalà" pusà la cale de Breban, Tepeneag, Brie, Nedelcovici, Sorin Alexandrescu, Damian Necula le va periclita tribuna Europei libere, si-au mobilizat prietenii întru apàrare. Iar prietenii (Marie-France Ionesco, Rodica Iulian, Oana Orlea, Alain Paruit - si eu) au ràmas lângà prietenii lor tot timpul "crizei". Numai cà, în octombrie Monica Lovinescu (cea care ne isterizase pe toti, pe mine împingîndu-mà sà-i atac pe Tepeneag, pe Nedelcovici, pe Breban, pe Sorin Alexandrescu) se si angajase, seninà, în tratative cu Tepeneag. Am aflat întâmplàtor, din altà parte, abia în 14 noiembrie, cà desi D-sa propusese, impusese : nimeni dintre noi, agresatii, nu începem discutii cu agresorii, fàrà a-i încunostiinta pe ceilalti, "recomandarea" era pentru càtei, nu pentru Monica Lovinescu…

Acesta a fost un episod nenorocit, inacceptabil, insuportabil: Monica Lovinescu se dovedise a fi, nu propovàduitor al est-eticii, ci biet om sub vremi, speriat de moarte, înnebunit de perspectiva "înlocuirii" si care încerca sà-si pàstreze slujba cu orice pret ; deci si cu acela al abandonàrii (iatà, nu am spus : al tràdàrii…) prietenilor, cei care în momentele grele fuseserà alàturi ; cu pretul nerespectàrii cuvântului dat, al nerespectàrii adevàrului, ba, în continuarea logicii infantilo-dâmbovitene - ea, fiica lui E. Lovinescu ! - pe cei ce se mirau de "schimbàrile de tacticà", acuzîndu-i de… netinere-minte, de rea-credintà, chiar de ostilitate…;

- în 18 ianuarie 1990 : desi ràmàsese stabilit : la întâlnirea cu Liiceanu (în vederea alcàtuirii portofoliului editurii Humanitas), sà particip si eu, ca singurul avînd experientà editorialà occidentalà, Monica Lovinescu, în ciuda promisiunilor repetate vreme de o sàptà-mânà, zilnic, nu m-a anuntat ; în schimb, poftiti, consultati în materie de literaturà si editurà : Berindei si fata Cornii. Am fost cu atât mai amàrît de neconvocare, cu cât abia cu douà luni înainte, la 4 noiembrie 1989, de cum avusesem promisiunea lui Jack Lang, ministrul francez al Culturii de a finanta o revistà culturalà româno-francezà, m-am si înfiintat la Monici. Pentru a o face - împreunà. Nu bànuiam cà va veni un 22 decembrie 89 care va schimba, nu doar Timpul, ci si Omul.

Omul Monica Lovinescu s-a dezvàluit a fi meschin, intrigant, calculator : mai putea fi Goma util ? Nu : Goma e rigid, nemaleabil, impermeabil la nuante, refuzà necesarele, omenestile acomodamente, tratative, compromisuri. A fost bun, în fine : de trebuintà - înainte, în ilegalitate, însà acum, cà… am murit si sântem liberi, constituie mai degrabà un handicap, o piedecà, o ghiulea de piciorul culturii noi, liberate la 22 decembrie fix…

Drept care Monica Lovinescu si cu Virgil Ierunca au început a da unor persoane (dealtfel prieteni si ai mei) devenite personalitàti, sfaturi utile, indicatii pretioase - de genul :

«Nu-l contacta pe Goma - fiindcà nu ràspunde la telefon» ;

«Inutil sà-l cauti pe Goma - e grav bolnav, a avut un accident cardiac» ;

«Vrei sà-l vezi pe Goma ? Mai asteaptà o lunà-douà, acum e într-o pasà proastà, se crede nedreptàtit de Revolutie, înjurà pe toatà lumea, nu te mai poti întelege cu el…».

- lui Dan Petrescu, proaspàt secretar de stat la Culturà;

- lui Liiceanu - acesta apucase a mà vedea, însà dupà Mineriada din 13-15 iunie "sfaturile" Monicilor s-au dovedit a fi utile…

- unor scriitori tineri care fatà de ei îsi manifestaserà intentia de a mà contacta : Patapievici, Zografi ;

- unor cercetàtori care aveau de gând sà scrie despre domiciliu obligatoriu - Smaranda Vultur de pildà : cu toate cà în cei doi-trei ani cât a stat la Paris ar fi putut sà ia legàtura cu fosti deoisti : Ion Varlam, Balotà, eu - grijuliu ghidatà de Monica Lovinescu, autoarea Istoriei tràite - istoriei povestite, Deportarea în Bàràgan s-a "documentat" pe lângà Antonia Constantinescu, Catherine Durandin, L.M. Arcade, Sanda Stolojan - ce sà mai vorbim de G. Adamesteanu si de inevita-bilii Blandiana-Rusan - cu totii, fini cunoscàtori ai "problemei");

Monica Lovinescu si Virgil Ierunca i-au certat (se întelege: pàrinteste) pe acei tineri scriitori din România care, imprudenti, afirmaserà, în scris : "avem nevoie de Paul Goma" (Magda Cârneci, Bogdan I. Lefter…);

- toamna anului 1990 : Monica Lovinescu a început o adevàratà "campanie de làmurire" a mea :

- cà nu este deloc bine sà public prea multe càrti, anual, fiindcà îl sufoc pe cititor ;

- cà nu este deloc rezonabil sà-l sufoc pe Liiceanu, propunîndu-i atâtea càrti - fàcea referintà mai cu seamà la volumele comandate, cerute de însusi Liiceanu : Scrisori si Articole ;

- cà "bietul Gabriel" nu-mi poate spune, în fatà, cà nu-mi poate edita Scrisorile - prea atacînd "persoane utile" (ca Hàulicà) - nici Articolele - «ce-ar fi dacà m-as apuca sà public si eu tot ce am scris pentru Europa liberà ?»

Ce-a fost, nu ce-ar fi : articolele mele nu au apàrut nici în ziua de azi (ultimul gropar - cine-ar fi crezut ? : Dan Petrescu), Monica Lovinescu a publicat 5-6-7 volume de… articole.

- toamna anului 1993 : aflînd din presà cà Liiceanu trimisese la topit, din depozit, cvasitotalitatea tirajului Culorii curcubeului, am fàcut cunoscutà aceastà ispravà. Pe datà a început o nouà campanie de làmurire :

- "bietul Gabriel"- sà-i fac eu una ca asta : sà-l acuz "chiar pe el" cà mi-a distrus o carte ?;

- "bietul Gabriel" - nu numai cà nu a fàcut asa ceva, dar nici nu s-ar fi gândit cà ar putea face ;

- l-am calomniat pe "bietul Gabriel"- sà dau desmintire, sà-mi cer scuze pentru cele afirmate…, etc, etc…

- în aceastà "etapà" a intrat în actiune si Gabriela Adamesteanu, cu logistica revistei 22 : a publicat un text al sàu - indignat foarte de "alegatiile"-mi precum si o "explicatie" a lui Liiceanu - care nu explica nimic, fiindcà nu ràspundea la acuzatia : a distrus sau nu a distrus volumul de el editat - dar nedistribuit - Culoarea curcubeului ?

- în luna mai 1994, a fost organizat, la Paris, Simpozionul "Exilul românesc, identitate si constiintà istoricà" - asa cum scrie, negru pe alb, pe program si nu… "un congres al scriitorilor din tarà si din exil", cum l-a rebotezat Paul Barbàneagrà, imediat ce a ajuns consilier-special al lui Caramitru si s-a crezut dator sà mà atace într-un interviu publicat de revista 22. Atunci (în 1994), avînd si asentimentul Monicài Lovinescu si al lui Virgil Ierunca nu i-a invitat - la simpozionul despre exil, repet - pe "stângistul Tepeneag"; pe "trotchistul Berindei"; pe "procurorul Goma" si pe… Oare ce "patà" avea în dosarul alcàtuit de Barbàneagrà si Sanda Stolojan Regele Mihai, primul exilat al României, pentru ca, în locul lui sà fie invitati sà explice cum stàm cu problema în chestie cunoscutii comici ai exilului : Paler, Petrisor, Banu Ràdulescu, Radu Creangà, Al. Paleologu, Theodor Baconsky, Doina Cornea, Coposu, Caramitru…"E. Constantinescu" ?

Atunci am fost exclus si din "România din afara României". Pot spune : Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Barbàneagrà, Ràutà, Calciu, Silvia Bàdescu m-au… exilat si din exil !

Ei, dar nu stiam ce va mai veni…

- în februarie 1997 mi-au apàrut primele trei volume din Jurnal. Sà precizez : "În cele din urmà" - dupà 6 (sase) ani de "accidente" dintre cele mai culturale : Marin Sorescu, cel càruia îi încredintasem romanul Gardà inversà - la insistentele Monicài Lovinescu - culesese cartea, iar dupà câtiva ani topise plumburile (ca sà merite portofoliul de ministru al Culturii lui Iliescu) ; Viorica Oancea îmi blocase, îmi salamizase Articolele (cele comandate si respinse de Liiceanu, la sfaturile cu totul dezinteresate ale Monicài Lovinescu) ; Marian Papahagi luase bani de la Soros, însà nu editase volumul Patru dialoguri…"

Semnalul de tàbàrîre asupra mea a fost dat tot de Monica Lovinescu - prin :

"Îmi pare ràu cà l-am cunoscut pe Paul Goma".

Fàrà a fi citit ceea ce publicase Nemira, nemaiducîndu-si aminte (ca de obicei) cum aràta volumul II (Càldurà mare), în fapt, supàratà pe divulgàrile din anexa Unde am gresit ?, a pronuntat "condamnarea la moarte" a vinovatului de mine.

A fost întâia oarà (si ultima) când Monica Lovinescu, maestrà a combinatiunilor (ai zice : sora lui Ostap Bender) a iesit în arenà fàrà mascà, fàrà vàl :

înainte de 1989, când se simtea obijduità ba de Vlad Georgescu, ba de Gelu Ionescu, ba de Stroescu-Stânisoarà («comploteazà cu Balotà sà ne ia locul…»), ba de Tepeneag, ba de Breban, mà atâta pe mine împotriva acelora, iar eu, câine de atac, mà nàpusteam (estimp Domnia Sa purta conversatiuni amicale cu "inamicul", trata cu el - «dar sà nu stie Goma - bàiat bun, dar apucaaat…») ;

în ianuarie-februarie 1991, rànità de moarte de comportamentul lui N. Manolescu - care, neavînd nici timp, nici chef sà scrie despre càrtile pàrintilor sài spirituali, îl delegase pe Pruteanu sà o facà - rezultatul se cunoaste : viitorul arheu al natiei s-a dedat la ironii pre-tàràniste pe seama Ecaterinei Bàlàcioiu, moartà în închisoare, aruncatà în groapa comunà ; fiica îndureratà a mamei batjocorite (de càtre N. Manolescu, fiindcà Pruteanu nu conteazà), nu i-a atras atentia autorului acestei uriase màgàrii, în schimb atâta i s-a plâns Oanei Orlea, Rodicài Iulian si mie, încât noi, indignati la culme, l-am luat la trei pàzeste pe Niki al Monicài. În acelasi timp, ce fàcea fiica ultragiatà : pactiza, în continuare, cu ultragiatorul ! Iar dupà o vreme, se aràta uimità, ba chiar ofensatà cà refuz sà stau de vorbà Pruteanu, individul care o batjocorise, în scris, pe mama sa ! D-sa îl va primi si vor conversa, ca niste intelectuali ce sunt !

Tot prin intermediar a rezolvat Monica Lovinescu si conflictul cu Ion Caraion - : în decembrie 1997 Humanitas a început campania de lansare a volumului Aceastà dragoste care ne leagà… Dacà Monica Lovinescu nu a dirijat-o pe iscàlitoreasà în scrierea càrtii (asa cum sunt unii înclinati sà creadà), cu certitudine : nu i-a temperat înclinatiunea spre luare razna, nu i-a amendat aproximàrile, nu i-a condamnat neadevàrurile flagrante - desi era la curent cu fiecare etapà de documentare, desi citise, nu o singurà datà, produsul finit. Care a fost rezultatul ?

- un fals document - acesta inaugureazà colectia dragà lui Liiceanu "Procesul comunismului" (s-a confirmat când a coeditat Cartea neagrà…) ;

- o dezinformare caracterizatà - "izvorul" fiind Pelin, coordonator al oficinei securitàtii de la Milano, comandatà de I.C. Dràgan si coordonator a tot felul de Càrti albe.

Nici dupà izbucnirea scandalului - cronologic, am fost primul care sà întrerupà Aria Calomniei - Monica Lovinescu si Virgil Ierunca nu au intervenit, pentru a-si face cunoscut punctul de vedere.

Metodà nici màcar inteligentà. Si, sigur : lasà. Alegînd "tàcerea superioarà", au confirmat prezenta lor - activà - în tabàra celor care l-au calomniat, postum, pe Ion Caraion.

Am mai scris : constatînd Monicii cà izbutiserà sà-l "lichideze" pe Goma - cu ajutorul neprecupetit al lui Liiceanu, Manolescu, Adamesteanu, Stefànescu, Dimisianu, Pruteanu, D.C. Mihàilescu (si, de-neuitata Bianca) - au trecut la "rezolvarea" lui Caraion.

A fost, nu doar în van stràdania persoanei care jurà numai pe Izvorul Pelin, de a-l "scàdea" pe poetul Caraion (numàrîndu-i coloanele din Dictionarul Scriitorilor si gàsind cà nu le merita…- dar de un ridicol care, iatà, în bàtàtura literaturii române neo-noi, nu ucide ;

Tenacitatea cu care Monicii mentin presiunea asupra îndatora-tilor lor (mai sus citati) de a-l lichida pe Goma, de a face din el un… inexistent - din moment ce "este contestat…" - nu le face onoare si nu le va aduce mai multi centimetri pàtrati de glorie literarà. Nu slujeste la nimic sà te numesti Lovinescu, dacà n-ai învàtat nimic de la E. Lovinescu ; dacà n-ai aflat cà excluderile, contestàrile nu pot exclude, nici "contesta". Istoria, în general, Istoria Literaturii în particular lucreazà dupà alte legi (sau : capricii) decât cele prin care Monica Lovinescu si Virgil Ierunca trudesc, dînd din coate, dînd ghionti pe întuneric (totdeauna prinn intermediari), dînd directive, dînd "sfaturi literare" - de la 22 decembrie 1989.

Nu sânt deloc îngrijorat de soarta "poeticà" a poetului Ion Caraion. As putea fi îngrijorat de soarta poeticà a lui Virgil Ierunca. Fiindcà el va ràmâne prin eseul Pitesti ;

Nu sânt deloc îngrijorat de soarta de prozator a mea - de a Monicài Lovinescu : da. Màrturisesc : si eu am colportat cuvintele sale (doar soptite, niciodatà scrise) care îl demascau pe V.C. Gheorghiu doar ca semnatar, nu si ca autor al romanului de succes Ora 25. Întelesesem - nu doar eu - cà Gheorghiu adusese "materialul brut", iar Monique de Saint-Côme îl prelucrase - ceea ce, în literaturà, semnificà : a scrie. Or, din 1950, Gheorghiu, oricît de V.C. ar fi fost (si a fost, a fost !), a publicat încà vreo treizeci de càrti - ce nu beneficiaserà de "prelucrare". În jumàtatea de secol scursà "adevàrata autoare" nu s-a manifestat sub proprie semnàturà decât cu articolele din Unde scurte.

Toate acestea ca sà spun : în màsura în care am si eu un loc în istoria literaturii române, acela nu-mi poate fi luat, nici confiscat, nici expropriat - asa, pentru cà nu se poate ;

Eu, cu multul, cu putinul faptelor mele (si de viatà si de scris) nu pot fi exclus, exilat - nici din (obsesia lui Tepeneag…) istorie, nici din istoria literarà.

Cât despre "contestat…"