Paris 11 septembrie 2000

 

Stimate Domnule Nicolae Florescu,

 

Am citit cu nesfârsità neplàcere istoria interviului solicitat Dvs. de Curierul Buzuresc si masacrat în bunà traditie bolsevicà - cum reiese din Jurnalul literar pe iulie 2000.

Tot de acolo am înteles : vi s-a reprosat cà acceptati colaborarea mea în revista pe care o conduceti. Regretînd plictiselile pricinuite de prezenta mea, m-am bucurat citind : revista este de acord cu opiniile si cu demersurile mele.

 

Nu m-a mirat si nu m-a indignat aceastà - a câta ? - "expunere de motive" a convingerilor lui A. Buzura - vorbesc de potrivitorul scaunului destinat dinapoiului criminalului numit Ion Iliescu. Fiindcà :

Am fost primul care a vàzut (si a scris):

- editorialul României literare din 18 ianuarie 1990, intitulat "Fàrà violentà !", semnat: "Augustin Buzura" era un text, nu "revolutionar" (dupà cum nici lozinca în chestie nu pornea "din mase"), ci, ca sà zic asa : din contra, de-a dreptul securist. În el semnatarul cersea clementà în numele celor care ne chinuiserà o eternitate de patru decenii, iar pret de o chenzinà dupà împuscarea Ceausescului se càcaserà pre ei de groazà cà le venise ceasul sà plàteascà dupà dreptate pentru multele si îngrozitoarele lor crime. Aceastà "analizà" (nu era deloc analizà, ci simplà constatare) mi-a fost reprosatà - în 1990 - de N. Manolescu, de Liiceanu, de Plesu, de Adamesteanu. În cei zece ani scursi de-atunci nu am auzit/citit cuvinte, dacà nu de scuze, atunci de recunoastere cà nu mà înselasem. Stiu de ce : ar fi fost obligati sà màrturiseascà, la oglindà, cà si zicerile mele despre ei : Manolescu, Liiceanu, Plesu, Adamesteanu- fuseserà adevàrate ;

Am fost întâiul care a vàzut/scris :

- diminuarea bugetului Culturii în 1990, prin stràdania lui Plesu (atunci poreclit de mine : "Andrei, Zero-Virgulà-Trei") ministru-plin al lui Iliescu si al lui Roman, a avut drept scop sustragerea banilor si pomparea lor în securista Fundatie Culturalà România si a organului sàu de diversiune nationalà : Dilema (vezi interventiile mele "Modele" (p. 337), "Dilema amneziei sau amnezia Dilemei" (p.474) si "Petre Roman al Dilemei", (p. 497) - apàrute initial în Cotidianul, adunate în volumul Scrìsuri, Nemira 1999) ;

În fine, tot eu am fost acela care a vàzut si aràtat negru-pe-alb :

- mâna-lui-Buzura si asupra publicatiilor din Basarabia : în luna mai 1998, în Cotidianul, la sfârsitul articolului "Agenti literari" (aflat la pag. 553 în acelasi volum : Scrìsuri), observam :

"Iatà-l si pe Buzura - unul din recomandatii de mine la Gallimard. Folosind logistica si mai ales fondurile sustrase de la Ministerul Culturii, pentru a finanta Fundatia Cândìa (cea pentru export), acest fost argat la curtea lui Gogu Ràdulescu, sogor al securistilor ghin Cluj, avînd binecuvântarea lui Plesu, auxiliariatul lui Iorgulescu, îi amenintà pe amàrâtii de la revistele Basarabia si Contrafort din Chisinàu cà nu le va mai da nici un ban dacà-i publicà ori comenteazà pe Goma si pe Grigurcu ! Prin asta, romancierul Buzura a dovedit cà este un adevàrat agent. Nu literar Sà încerce Gârnet, Chiperi, Nicolae Popa, Irina Nechit, Em. Galaicu-Pàun sà nege acest nemernic santaj. Desi, mai stii ? Ce nu face omul ca sà primeascà ceva bani pentru revistà"

În 7 septembrie 1998 Cotidianul a publicat la rubrica "Anti-Goma" reclamatiile câtorva cetàteni indignati de textele mele. Una era semnatà : "Vitalie Ciobanu, scriitor, redactor-sef Contrafort Chisinàu".

Avea dreptate scriitorul-sef de la Contrafort în replica sa : "nu se verificà absenta dlui Grigurcu din paginile Contrafortului" - greseala mea : crezusem (orbeste, prieteneste) ce îmi scrisese chiar Grigurcu, repetat, fàrà a fi constatat, eu însumi absenta ; avea dreptate redactorul-sef al Chisinàului si atunci (mai ales atunci!) când mà punea la locul meu - astfel :

"Faptul cà în Contrafort nu am publicat comentarii la càrtile lui Paul Goma tine de optiunea strictà (sublinieri în text, n.m. P.G.) a cronicarilor nostri si nicidecum de influente sau sugestii din exterior".

Dar bineînteles ! "Cronicarii nostri", cei care posedà "stricte-optiuni" - ei, de capul lor (nesupusi influentelor, cu atât mai putin sugestiilor) au decis sà nu scrie despre càrtile mele ! În 1972, într-o emisiune în duplex Radio Paris-Radio Bucuresti, la întrebarea gazetarilor francezi : de ce romanul Ostinato de Paul Goma, publicat în traduceri în Franta si în Germania, în 1971, nu fost editat în România, în româneste, limbà în care fusese scris?, predecesorul lui Buzura la conducerea Unitàtii Militare MAI de export a "culturii", pe numele sàu Virgil Cândea a ràspuns cà muncitorilor tipografi nu le plàcuse cartea, deci refuzaserà sà o culeagà ! ; iar Zoe Busulenga care tocmai îl comparase pe Ceausescu cu Eminescu, a motivat ne-publicarea lui Goma prin pornografia textului.

Momentul Decembrie 89 nu a produs nici o mutatie în capul de piatrà al lui Buzura (care, ca si Breban, este un structural aparatcik) - fiindcà în 1995, invitat de Mariana Sipos la o dezbatere televizualà n legàturà cu Paul Goma", a ràspuns, citînd din clasicii marxism-securismului :

Nu e momentul sà se vorbeascà despre Goma.

Cum sà fie - în 1995 - "momentul" (sà se vorbeascà despre cineva de care nu se vorbise, în România, vreme de douà decenii, 1970-1990) ?

În încheiere scriitorul Contrafortului nu ezità sà-mi dea sfaturi-pretioase (de la cine si mai ales când le va fi învàtat ?):

"Dacà Dl. Goma are vreo nelàmurire în legàturà cu atitudinea revistei Contrafort fatà de persoana si opera domniei sale era mai simplu sà ne contacteze direct la redactie si sà nu sustinà public lucruri pe care nu le poate demonstra" si : "Am considerat necesar sà intervenim cu aceste precizàri în ziarul care a publicat sus-pomenitele afirmatii ale lui Paul Goma pentru a nu permite perpetuarea unor neadevàruri" (subl. mea, P.G.).

Fatà cu asemenea "argumentatie", mi-am pierdut glasul. Mai ales cà venea dinspre un basarabean de-al meu si încà tânàr. Mi-am zis, cu durere, cà ceva adevàr va fi avînd vorba-ceea : Atât de tânàr si deja gheorghe !.

Iatà însà cà într-un târziu (dar niciodatà nu-i prea târziu) se adeveresc neadevàrurile scrise de mine. (Am mai spus-o, o repet : nu mà bucur cà "profetiile" mele se adeveresc - as fi fost fericit sà nu se împlineascà). Dupà obiceiul robului ajuns supraveghetor de robi, Buzura a descoperit - si exercitat - puterea-absolutà a brigadierului asupra "subalternilor" : a promovat abuziv (cum altfel ?) tot felul de carmene firane, de sàrari (si alti orfani ai luptei de clasà) si, simetric, a interzis (ca un adevàrat secretar de comitet PCR pe judet) tot ce i se pàrea "nejust" - fatà de el si de clanul sàu ;

Nu altfel procedeazà un alt ilustru ardelean - si el autoadesemnat anticomunist feroce (motiv pentru care îl frecventa si el pe Gogu cu acelasi nume), genial explicàtor al lipsei de disidenti si a literaturii de sertar în România (astfel : ce nevoie, doar îl aveam pe Ceausescu - iar el permitea publicarea a ceea ce se scria mai de valoare !) : Nicolae Manolescu. Cel care a refuzat sà publice în România literarà protestul-màrturie al Valentinei Caraion, fatà cu porcàriile, ticàlosiile dintr-un editorial semnat de însusi directorul despre Ion Caraion ; cel care a refuzat publicarea unor texte ale mele care-l interpelau pe el si pe G. Grigurcu, participanti voiosi la campania de calomniere a poetului, rezemîndu-se pe minciunile securiste ale unuia, Pelin si ale unei tovaràse din salà ce a iscàlit, în volumul Aceastà dragoste care ne leagà, capitolul "Stelian Diaconescu (Ion Caraion") - stràlucitor model de agresivitate istericà si de iresponsabilitate scriitoriceascà;

Asa a fàcut si G. Adamesteanu (dimpreunà cu G. Andreescu) : a refuzat sà publice în revista 22 ràspunsurile mele la atacurile Biancài Balotà, ale lui Paul Barbàneagrà, ale lui Mircea Martin.

Desigur, Curierul, Dilema, Contrafort nu sunt proprietatea lui Buzura, el fiind doar tovaràsul plutonier pàstràtor al cheilor magaziei ; la fel : România literarà nu este mostenire de familie a lui Manolescu, si nici 22 nu este cadou de nuntà primit de Adamesteanu de la un unchi. Numai cà intelectualul (!) român gândeste (!!) cum "se gândea" la (legendarul) post de radio Erevan - în acest caz :

"Adevàrat : maisuspomenitii nu sunt proprietari ai publicatiilor în chestie, ci doar geranti - însà ei nu stiu asta".

 

Ca sà închei cercul : astfel cresc pe meleagurile mioritice noi generatii de buzùri, de manolesti, de adamestence, (sà nu uitàm blandienele !), de plesi - si, orice-ar crede "modelul" : liiceni. Tricolore si ele, curat-culturale, deci : analfabete moral ; deci màcar tot atât de nesimtite civic - ceea ce nu e putin.

Fiindcà neamul-prost este fàrà de moarte.

Fireste, Jurnalul literar îsi vede de drumul sàu.

Cu modesta complicitate a lui

Paul Goma


Înapoi la sumarul scrisorilor
La prima pagina