Pe ei i-a întrebat cineva-cândva dacà sunt anti-goi ?

 

(11 martie 2000)

Nu cunosc textele publicate în Occident, cu exceptia unei "contributii" a lui Edgar Reichmann. Îl stiu de treizeci de ani pe comitàtor, deci nu cred ce scrie (mai alaltàieri, tot în Le Monde marele jurnalist al lui Breban fàcea din Maria Banus (làutàreasà a lui Stalin, a Armatei Rosii, a lui Dej, a lui Ceausescu) nu doar o victimà a sàlbaticelor persecutii comuniste din România, dar si o opozantà! - så nu fie uitatà o altà anticomunistà feroce: Nina Cassian si ea tambalagioaicà a rusilor ocupanti, a comunistilor stricàtori de tarà, cea care se plânge americanilor cà pe tovàràsia sa Ceausescu o cumplit persecutase ca evreicà si comunistà). Deci nu cred cà cei pe care îi acuzà, acum, Ed. Reichmann - preluînd "informatia" de la altcineva, dupà un mizerabil obicei - s-ar face "vinovati de antisemitism"

Antisemit, Liiceanu? Fricosul de legendà, tremuriciul de serviciu? Editorul distrugàtor de càrti tipàrite cu bani cersiti de la francezi? Are el alte mari pàcate capitale : acela de a fi distrus, la cererea lui Voican, a lui Iliescu, a lui Roman cartea mea de màrturii despre ntâmplàrile din 1977": Culoarea curcubeului (de el cerutà!); acela de a-si fi traficat biografia, pretinzînd cà nainte de 89" fusese un martir, persecutat de comunisti - ceea ce nu-l împiedecase sà publice, sub aceiasi comunisti, tot ce prezentase editurilor ; nici de a frecventa, fàrà ferealà "Scoala filosoficà de la Pàltinis", cea atât de subversivà, încât se afla sub protectia binecuvîntàrii cunoscutului anticomunist Plàmàdealà si a sub comanda vestitului anticeausist Nicu Ceausescu ; nici de a càlàtori în putredul occident, de a consuma burse nemtesti de lungà duratà; în fine, pàcatul de a se fi tratat (pe sine/se) fàrà umilitate în textul "Sebastian, mon frère", în aceeasi tonalitate cu autobiografia "Apel càtre lichele"). Fàrà a-l uita pe acela de a-l fi luat în serios pe Ed. Reichmann;

Manolescu - antisemit? Fosforescentul critic literar, scàpà-ràtorul castrat moral? Orbitorul fàcàtor de teorici, care de care mai infantilà (despre samizdatul românesc - acela inutilul ; despre disidenta la români, ilustratà doar de Ceausescu). Sà fim seriosi: ca si Liiceanu, Manolescu e prea usor de înspàimântat - ceea ce probeazà, nu-i asa, ascutita-i sensibilitate - ca sà se manifeste ca antisemit - el neavînd opinii, doar pàreri (altfel literare);

Dorin Tudoran ? Faptul cà s-a certat cu Tismàneanu, cu Shafir, nu face din el un antisemit fioros

Acuzatorii de profesie Acest Ed. Reichmann a publicat în 1976, în Le Monde un fel de cronicà a "aparitiilor românesti în francezà" în care explica cititorilor cà volumul meu Gherla, tocmai editat de Gallimard, nu este decât un rezumat al precedentului, Ostinato (în francezà purtînd titlul : La cellule des libérables, apàrut în 1971), dar mult mai modest. Judecàtile ocupau un paragraf, restul recenziei fiind consacrat unui cu adevàrat si mare scriitor român, pe numele sàu Mirel Bergmann Nu mi-a fàcut nici cald nici rece, stiam de la Monica Lovinescu, de la Virgil Ierunca, de la Sanda Stolojan cà Ed. Reichmann (sà nu fie confundat cu Sebastian Reichmann, vàrul sàu, poet remarcabil si om de calitate) este cel-mai-român-dintre-evrei - în sensul cà nu citeste càrtile recenzate, cere prin telefon sà-i fie rezumate, întelege aiurea, ceea ce i se încredinteazà - dupà care scrie ce n-a uitat. Tot atât de grav : a fost "agentul", nu doar literar, al lui Eugen Barbu - cunoscut scriitor de stat si de partid, jandarmo-securist notoriu, iar dupà 89 fondator - cu încuvintarea lui Iliescu si la sugestia lui Petre Roman - a foii antiromânesti (pentru cà este curat-securistà) România Mare.

Eu îl mai bànuiam de ceva pe Rechmann : l-am si întrebat, iar el a negat atât de vehement, încât am înteles cà nimerisem:

Noi, studentii arestati în 1956 (pentru cà ne manifestasem solidaritatea cu Revolutia Maghiarà), fusesem favorizati (sic) în comparatie cu cei làsati în libertate dar terorizati vreme de 2 ani (1957 si 1958) de "Echipa Mortii" cum era numità haita de la C.C. al UTM care vâna "dusmani ai poporului" pe care îi judeca în public, nu pentru fapte, ci pentru stàri "originea socialà nesànàtoasà"; pentru anticomunism virtual "ar putea sà prezinte pericol de") - si îi exmatricula. Trofin, Iliescu, Petre Gheorghe, Burticà, Martian, erau "tovaràsii de sus" ; printre studentii auxiliari ai Securitàtii s-ar fi aflat si tovaràsul nostru drag Edgar Reichmann - dupà 1990 s-a observat în ce bune "vechi relatii" era el cu Iliescu Atât de bune, încât "gazetarul" nu a scris un cuvânt în Le Monde despre politica de atâtare inter-etnicà (vezi evenimentele de la Târgu-Mures, vezi aprobarea datà lui Eugen Barbu de a scoate foaia antisemità România Mare), despre politica initiatà si practicatà de Ion Iliescu si de Petre Roman.

ïn 1987 mi-a apàrut la Albin Michel volumul Le Calidor (titlul în româneste : Din calidor - o copilàrie basarabeanà). Ed. Reichmann a publicat în Lupta lui Mihai Korne o cronicà, de astà datà nu doar aiurea, ci acuzatoare : Goma Paul este antisemit, fiindcà scrisese cà Goma Eufimie, tatàl sàu, fusese arestat - si de un evreu - în 13 ianuarie 1941- si deportat în Siberia. N-am reactionat. Mi-a telefonat el. A bàlmàjit ceva despre "gra-ba" cu care citise cartea (corect : "graba cu care nu o citise"), scrisese inexact ("antisemitismul") Însà, vorbind, s-a trezit luîndu-mà la rost :

De ce nu scrisesem si despre martiriul evreilor din Basarabia ?

I-am ràspuns cà nu simt nevoia vreunei "compensatii", cu atât mai vârtos, cu cât în nici o carte de-a lui ori de-a prietenilor lui n-am întâlnit vreun pasaj ("compensator") despre martiriul si al basarabenilor si al bucovinenilor càzuti sub ocupatia bolsevicà, în 1940.

Ed. Reichmann a mormàit ceva ininteligibil si m-a anuntat cà va publica o cronicà "adevàratà" în Le Monde. A apàrut, adevàrata-cronicà. ïn aceea nu mai era acuzat de antisemitism autorul, ci personajele ("populatia bàstinasà")

La scurt timp în Revista mea din Tel Aviv a apàrut o compunere: "Cameleonul", semnatà de Iosif Petran. Din aceea aflam cà fusesem bàiat bun, pânà ieri, când cà mà prefàcusem subit într-un antisemit feroce! Asadar Ed. Reichmann nu era unicul evreu care îsi contrazicea natura (nu se spune cà Evreul este Om al Càrtii?). Nici Petran nu citise ce avusese sub ochi, dar îl acuza pe Goma de antisemitism! Am povestit pe larg în volumul Scrisori întredeschise, (Familia, 1995, p. 430), aici rezum : I. Petran nu citise cartea lui Goma Le calidor, ci cronica lui Ed. Reichmann din Le Monde ; extràsese un citat din Reichmann, îl pusese între ghilimele si îl atribuise lui Goma ! Simplu

I-am trimis o scrisoare, cerîndu-i sà o publice. N-a publi-cat-o. Lucian Raicu mi-a recomandat sà mà adresez lui Al. Mirodan care scotea si el o revistà în Israel. A publicat doar un fragment. Suficient, ca sà ràsarà alt vânàtor de antisemiti, Jacob Popper (cel drag inemii lui Manolescu, pentru culturalul motiv cà tovaràsul cu acelasi nume scrisese o carte de box cu Eugen Barbu), sà mà acuze si el - tot de antisemitism, în revista Contemporanul - ideea brebanà

Dupà aceste experiente directe de rea-credintà mi-am permis sà nu iau în seamà fapta de scris a unor astfel de insi care dezonoreazà cuvântul.

Printre evreii rezonabili cu care te împrietenesti existà destui care, la un moment dat, înnebunesc : tu îti exprimasesi o rezervà privind cutare carte a lui, cutare atitudine, deloc corectà Atunci blândul, inteligentul, delicatul prieten al tàu devine isteric - zbiarà:

Antisemitule! Spui despre mine cà am fàcut (cutare faptà urâtà)? Înseamnà cà esti un antisemit!

Acestia nu sunt idioti, cum vor sà parà, dupà. Dacà nu te lasi intimidat, culpabilizat, antisemitizat, acceptà cà "au exagerat, atunci - dar nu cu mult"

Este adevàrat: Evreul a tràit 2000 ani în medii ostile lui si comunitàtii lui - de aici permanenta spaimà cà are sà fie agresat precum si permanentà încercare de prevenire a eventualei agresiuni. Însà si ne-evreul prea repede îsi iese din sàrite, se lasà prea lesne ofensat, rànit de bànuielile, de acuzatiile - toate, grave - ale evreului : cà nu e sincer, cà îi doreste ràul, cà îl dispretuieste, cà îl uràste - ba chiar vrea sà-l omoare În fond, ce este strigàtul evreului: Esti antisemit! decât tentativa de alungare a primejdiei, decât sonorizata spaimà cà ne-evreul este pe cale de a-l nega (citeste : lichida)?

Ideal ar fi ca, într-o discutie "sensibila", ne-evreul sà dovedeascà mai multà ràbdare, mai mult tact - da, da : mai întelept decât evreul. Si mai cu seamà sà stàpâneascà informatiile - într-un cuvânt : istoria, chiar mai temeinic (chiar mult-mai-temeinic) decât evreul. Altfel se trezeste în situatia lui Manolescu, a lui Liiceanu, a lui Tudoran : surprins de o ripostà, la urma urmelor, normalà, ne-evreul intrà în panicà, face alte erori, apoi se plânge în dreapta, în stânga cà n-a fost înteles, cà el de fapt altceva spusese când a spus

Liiceanu, Manolescu, Blandiana cu al sàu Rusan, Adamesteanu, istoricii-cu-voie-de-la-politiune (descoperitori ai "materiei" la 22 decembrie 89 fix) precum si ceilalti hoitari si culturali-profitori-de-ràzboi dovediserà în mod stràlucit, cu prilejul aparitiei în româneste a Càrtii negre a comunismului cà, în buna traditie a literatorului român (Apatrecàtorul sau Rezistentul-prin-culturà - prototip : Z. Ornea), ceea ce se numeste istorie elementara le-a fost totdeauna stràinà. De ce ? Ce întrebare ! Dar bine-înteles : de fricà ! Si-au spus, si-au repetat, pânà când au învàtat si nepotii care încà nu se nàscuserà: istoria, ea este o chestie politicà; ele, politicele chestii pot sà cauzeze, ba la o adicà sà dàuneze slujbei, rubricii, catedrei, apartamentului, pasaportului, amantei-tovàràsesti Deci, "politicà" i-a spus intelectualul carpato danubian, nu crâncenei, teroristei, realei anormalitàti comuniste, ci idealei normalitàti - chiar si moralei. Drept care în 1989 a ràsàrit din bahna sovietismului de rit românesc precum Venus din spuma màrii: si frumos si genial si serafic (sà-l mànânce mama, nu alta!) ; fàrà cunostinte, fàrà constiintà - fàrà memorie.

Ca toti inocentii (dar nu si nevinovatii) autonumitii "directori de constiintà" s-au avântat pe teren necunoscut, fàrà hartà, fàrà busolà, fàrà a sti unde pun piciorul si ce vor face la întâlnirea cu primul musuroi de cârtità.

Liiceanu : si-a imaginat cà este suficient sà fii bàiat istet, intreprinzàtor (negutàtoreste vorbind), pentru ca, tu, care nu te-ai ilustrat prin vreo atitudine de normalitate a curajului pânà la 22 decembrie 89, imediat dupà sà-ti iei nasul la purtare si sà te adresezi (tu !) lichelelor, explicîndu-le - tu? - cum stàm cu morala (care: cea a ne-moralului, a anti-moralului gânditor Noica? sau poate a colegului de ucenicie estetizatornicului Plesu ?) Adevàrat : receptorii nu erau mai breji decât tine, emitàtor, si ei supravietuiserà în patru labe, astfel nu s-a gàsit nimeni (în afarà de mine - dar eu tot nu contez) sà-ti punà în fatà "Apelul càtre lichele", sà te vezi în el ca într-o oglindà. Încurajat de analfabetismul maselor largi de cititori-auditori dispusi sà înghità orice bazaconie, dupà ce l-ai uns "arheu" pe alde Pruteanu, ai pàsit pragul Sinagogii si te-ai trezit declamînd: Sebastian, mon frère! Ai luat primele aplauze politicoase drept încuviintare a insolentei cu care - fireste, abuziv (si interesat) - te-ai propus frate al Evreului Iar când unii dintre evrei au avut nemaipomenita îndràznealà sà punà la îndoialà sinceritatea freritàtii, te-ai speriat. Neavînd obisnuinta sà lupti în arenà pentru o idee (ci sà actionezi din culisele bucàtàriei, întru prosperitatea clanului), ai oferit spectacolul penibil al acuzàrii lui Ed. Reichmann, cel care n-ar avea dreptate, doar pentru cà îi respinsesesi, la Humanitas, un roman!

Ei, bravos, natiune, halal argument!

Exact, dar exact dupà modelul: Asa-mi trebuie, dacà discut cu o tuberculoasà! a improvizat Nicolae Manolescu. Habar n-avînd de subiect, incapabil sà iasà din ograda literaturii-în-prealabil-aprobate (altfel nescrisà ràmâne! - a se consulta si romanele lui Buzura), l-a acuzat pe Norman Manea cà este "un scriitor enervat de criticà" si cà iritarea acestuia ar avea drept cauzàopinia mediocrà (a lui Manolescu) despre literatura lui N. Manea A fost prompt maimutàrit de masina-de-scris-orice-tâmpenie marca Alex Stefànescu: dupà acest argat al cui se nimereste "judecàtile critice" ale lui Norman Manea nu au justificare doar pentru cà sunt formulate "de un scriitor lipsit de talent (!)", mai ales: "acuzînd de dincolo de Ocean"- parcà am mai citit, prin 1952, astfel de demascàri.

Or nu acestea sânt cusururile lui N. Manea. Am scris despre ele în dialogurile cu Laszlo Alexandru, apàrute în volumul sàu, Orient expres (Dacia, 1999), anume :

Norman Manea, victimà directà a tentativei de lichidare a sa si a comunitàtii sale este perfect îndreptàtit sà-i denunte, sà-i acuze pe autori, ca indivizi, ca membri ai comunitàtii persecutoare. Vinovat ar fi fost - dacà ar fi tàcut.

Numai cà Norman Manea este, nu doar evreu - ci si scriitor român (as spune: în primul rând). Or scriitorul român Norman Manea, "iesit" în Occident, la libertatea cuvântului, ani si ani a tàcut ca un peste, nu a scos o silabà despre crimele Puterii Comuniste din România - tarà si a lui, unde continuau a fi victime prietenii, colegii, concetàtenii, consângenii sài - cu totii nevinovati. Tàcînd, s-a comportat ca un nescriitor. Când, în sfârsit, a deschis gura - dupà sase ani de Occident - ce a denuntat, ce a atacat scriitorul român Norman Manea - în primul rând? Antise-mitismul unui moment, de acum jumàtate de veac, al lui Mircea Eliade, mort cu cinci ani înainte!

Dar cine sà-i fi dat replica, în cunostintà de cauzà? Manolescu, cel crescut de Ivascu (turnàtor de puscàrie)?; Manolescu, frecventator al Gogului Ràdulesc (aparatcikul diversionist de cea mai abjectà spetà, cel înconjurat de Curtea de Satrà din care nu lipsea floarea cea vestità a intelectualitàtii anticomuniste bàstinoase: Blandiana, Buzura, Dinescu, Zaciu, Dimisenii)?; Manolescu, proletcultistul semnînd împreunà cu D. Micu Literatura românà de azi.1944-1964?; Manolescu, cronicar de curte al Popescului-Dumnezeu, al Vasilelui Nicolescu, al lui Sàraru? Au poate Liiceanu, dezbàtînd, cu Noica, pe Hula Pàl-tinisului, cruciala chestie a sexului întru-lui si a mutàrii capitaliei la Târgoviste (de unde sà fie exclusi bàtrânii!), nu altcândva, ci în martie 1977 (a se reciti cu ochi limpede primele rânduri ale Jurnalului de la Pàltinis), în timp ce tara murea cum se moare? E mult mai comod pentru un domdirector de constiinte (sic) român sà-i arunce preopinentului : Esti tuberculos !, decât sà producà argumente, nu doar acuzatii dobitoace, de activist semianalfabet din epoca lui Galan si ai lui Petru Dumitriu, vizînd comportamentul las, partial, deci, purtàtor de neadevàr - vorba fiind aici tot de Norman Manea.

Manolescu si Tudoran (Stefànescu tot nu conteazà) au gresit grav, de neiertat, angajîndu-se în discutii pe teme stràine de "preocupàrile" lor curat-culturaliste - ca chestiunea evreiascà; deasemeni, au comis o eroare monumentalà când s-au trezit comentînd - înde ei, analizatoristii politici (ai zice: ucenici ai astrologului Brucan!) o nulitate ràufàcàtoare ca Garaudy, fost fioros bolsevic filosemit, prefàcut în islamist antisemit turbat. Din provincia culturalnicismului românesc (acela, rezistentul), orice frantuz se aratà "mare gânditor" (potrivit înformatiei, încà valabile: "La Paris pânà si birjarii vorbesc frantuzeste"). Degeaba esti tu "director" în România, dacà, în afarà de literaturà-curatà-cu-voie-de-la-Ivascu, habar n-ai de "politica" cea de toate zilele - vorba fiind de miscarea ideilor, nu de slalomul printre gàsti, cete, bande conduse de tâlhari de drumul mare, de turnàtori notorii (Quintus), de bolsevici (Burticà, Gogu Ràdulescu), de kaghebisti ca Iliescu (si ca Putin!), de securistii mai vechi : Pelin, Cataramà, mai noi ca Voican-Sturdza, ca C. T. Popescu.

 

Spuneam cà nu cunosc textele incriminate (ale lui Tudoran, N. Manolescu, Liiceanu). Fàrà a-i cere voie lui Reichmann, afirm: nu cred cà a fost vreodatà si cà va fi "ceva antisemit" în gândirea si în scrisul acestora. Ci ràsunàtoare gafe culturale (ca discutarea lui Garaudy), afirmatii "care ar fi putut sà fie interpretate" (ca antisemite) si pe datà au fost - din motive, sânt sigur, neavînd legàturà cu evreii, cu evreitatea, cu antisemitismul. Spun acestea pentru cà îi cunosc pe cei de mai sus, le cunosc scrisul. Si chiar dacà se zice cà nu e bine sà bagi mâna în foc pentru prieteni (care azi-mâine îti vor deveni dusmani), iatà, eu o bag - pentru niste fosti prieteni deveniti dusmani.

Ràmânînd în aria de limbà românà: existà între evrei si neevrei un litigiu, o problemà - nu doar nerezolvatà, dar nici màcar formulatà. Aceasta ar putea cunoaste un început de limpezire (nu rezolvare), dacà s-ar initia o dezbatere onestà, în care sà stàruie, nu doar cunostinta-de-cauzà (în primul rând istoricà), ci si buna-credintà. Dezbatere în care fiecare sà stie cà, chiar de nu a fost obisnuit de-acasà, aici va trebui :

- sà asculte ce spune celàlalt si sà facà efortul de a înregistra si întelege ce anume comunicà acela ;

- chiar de nu este de acord cu ideile sustinute de interlocutor, sà-i respecte opinia, sà nu-l întrerupà, sà-l nu-l bruieze cu mimicà si cuvinte necuviincioase si destabilizatoare ;

- când îi vine rândul sà vorbeascà, sà pretindà acelasi tratament din partea preopinentului ;

- în formularea acuzatiilor sà vinà cu probe - care, pentru noi, oameni de condei, sunt citatele - în nici un caz rezumatele-abuzive.

Desigur, dezbaterea va fi arbitratà (si nu "moderatà" - ce-i acela: moderator ?) de un cronometror : vorbitorii vor avea - pe rând - câte 3 minute.

Ceea ce am spus eu aici are aerul unei lectii de scoalà primarà. Nu are aerul : chiar este. Fiindcà Românul - fie el si evreu - a fost dezînvàtat de comunism sà sustinà în public un punct de vedere al sàu, nu al partidului, iar din 1990 a aflat el de undeva cà a "dialoga" înseamnà a te ràsti la cel din fatà, a-i arunca orice acuzà îti trece prin cap, fàrà a simti nevoia sà argumentezi, sà probezi - pe scurt : îti agresezi partenerul doar pentru a-l învinge - nu pentru a-l convinge.

În ce scop dezbaterea - de ce nu : televizatà ? - în mai multe "episoade":

În scopul de a (re)defini relatiile dintre români si evrei, în România.

 

Am scris-o în Programul prezentat în 1995, în vederea alegerilor prezidentiale (nu întâmplàtor atacat cu mare violentà, imediat dupà publicare - în primul rând - si în al doilea - de C. Coposu), repet aici:

Dacà Românii tin sà devinà un popor, sà nu ràmânà o populatie cu mentalitate etern ruralà; dacà Românii tin sà-si facà recunoscute calitàtile, faptele-bune, este imperativ necesar sà înceapà prin a-si recunoaste defectele, faptele-rele ;

Dacà Românii tin sà devinà credibili în argumentatie, vor trebui sà recunoascà vinovàtia statului român în persecutarea (mergînd pânà la lichidarea unui numàr de persoane), atât a unor etnii (evreii, tiganii, germanii), cât si a unor categorii de români : refugiatii din provinciile cedate rusilor, Basarabenii si Bucovinenii.

Cunosc - vreau sà spun : accept, ca român - adevàrul; cunosc si una din metodele de atac-apàrare ale unor evrei negationisti ai masacrelor din Basarabia si Bucovina cedatà: inversiunea cronologicà (Evanghelie, ca sà spun asa, fiindu-le Cartea neagrà alcàtuità în 1945 de un comitet al evreilor din URSS, sub conducerea lui Ilia Ehrenburg si a lui Vassili Grossmann ("disidentul" de mai târziu). Aceastà manevrà nedemnà a fost folosità si de români când a fost vorba sà "justifice" un conflict stârnit, vàdit, mai ales din pricina lor si care poate fi rezumatà astfel :

El a dat primul, dom tàtor!

Existà o cronologie obiectivà, pe care nimeni n-o poate nega - cu conditia de a cunoaste istorie contemporanà elementarà (ceea ce nu este cazul cu noi, românii) care zice:

- Sfârsitul anului 1937 începutul lui 1938 - "guvernul Cuza-Goga" - marcheazà legiferarea, în România, a discriminàrii evreilor. Odatà cu declansarea ràzboiului mondial (1 sept. 1939) si cu zvonurile-informatiile despre o întelegere Hitler-Stalin (23 august 1939) de pe urma càreia tara noastrà ar fi urmat sà re-piardà Basarabia (iar în problema ei Evreii, în general, nu doar comunistii evrei militau fàrà nuante pentru o "retrocedare justà càtre URSS"). Pânà la 22 iunie 1941 (când a început ràzboiul în Est), Evreii de pe teritoriile românesti au fost umiliti, discriminati, persecutati, spoliati - uneori violentati - dar nu s-a atentat sistematic si la viata lor.

O repede ochire cu un an în urmà :

- 26 iunie 1940 : ultimatumul sovietic ;

- 28 iunie 1940 : a început - oficial - retragerea administratiei si a armatei de pe teritoriile cedate (Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Herta). Însà din chiar seara zilei de 27 iunie, parasutati sau "iesiti la luminà" agenti sovietici - evrei în majoritate covârsitoare - au atacat convoaiele de refugiati civili, pe militarii români i-au batjocorit, împroscîndu-i cu pietre, cu fecale, scotîndu-i din coloanà, "arestîndu-i" si prefàcîndu-i în "prizonieri de ràzboi" (fàrà ca între România si URSS sà existe stare de beligerantà !). Aceiasi au împuscat demonstrativ în stradà functionari ai administratiei, politisti si, cu predilectie teologi, preoti, càlugàri.

"Sàptàmâna Patimilor" cum au numit-o militarii si civilii refugiati (28 iunie-4 iulie 1940) a fost doar partea vizibilà a icebergului : din chiar 27 iunie, în zonele cele mai estice a început "Anul Negru" (sau "Secerisul Rosu"), citeste : Prima Ocupatie Sovieticà a Teritoriilor Românesti Cedate.

Care este atitudinea evreilor fatà cu aceste adevàruri istorice?

1. Neagà pur si simplu exactiunile, actele de barbarie co-mise mai cu seamà de evrei în "Sàptàmâna Patimilor" - încà o datà: împotriva unor oameni care se retràgeau, se refugiau si aveau ordin sà nu se apere! - vezi interventia lui Z. Ornea, cel care, în România literarà pretindea cà nu existà documente credibile. Credibile de càtre cine ? De càtre un manipulator (de documente) ca însusi dilemistul buzuro-plesisto-iliìst Ornea;

2. Relativizeazà contributia evreilor la persecutarea, deportarea, asasinarea românilor basarabeni si bucovineni, între 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941 (când a izbucnit ràzboiul), motivînd cà puterea ocupantà era sovieticà, nu evreiascà; nu sionistà, ci comunistà. Este adevàrat - dar nu mai putin adevàrat faptul cà o mare, o imensà parte a Aparatului sovietic (administrativ, politic, politienesc) actionînd pe Teritoriile Românesti Cedate era alcàtuità din evrei. Care, în exercitarea rolului de functionari sovie- tici puneau foarte multà inimà evreiascà împotriva bàstinasilor români si o urà fàrà margini, tradusà prin acte de purà bestialitate fatà de teologii, monahii, preotii bàstinasi. Ràzbunarea a càpàtat aspecte ce ar pàrea comice, dacà urmàrile nu ar fi fost tragice: o palmà datà, cu ani în urmà, unui elev obraznic sau puturos (întâmplàtor, evreu), devenise, dupà 28 iunie 1940, "act caracterizat de persecutie antisemità", iar nefericitul învàtàtor "pogromist", dacà nu era împuscat pe loc ori la NKVD-ul raional, era expediat în Siberia - pentru "activitate antisovieticà".

- Explicà "unele greseli" prin superioritatea orânduirii comuniste, sovietice, asupra celei românesti - burgheze, mosieresti, obscurantiste - ceea ce fac, printre altele, autorii Càrtii negre (1945).

- Justificà (sic) comportamentul bestial al evreilor fatà de românii basarabeni si bucovineni (vorba fiind doar de perioada 1940-1941 si nu de cea dintre 1944-1989) prin "antisemitismul manifestat [de români] în timpul pogromului de la Chisinàu".

Alegatii de pseudo-analfabeti (evreii) în scopul culpabi- lizàrii analfabetilor români, pentru cà adevàrul istoric (elementar) - iatà-l:

a. "Pogromul de la Chisinàu" a avut loc în 1905 ;

b.În 1905 jumàtatea ràsàriteanà a statului Moldovei (ràpità în 1912, oportun si abuziv botezatà: Bessarabia) era gubernie ruseascà si asa a ràmas pânà în 27 martie 1918;

c.În timpul ocupatiei rusesti a Basarabiei (1812-1918), Chisinàul, botezat de rusi : Kisiniov a fost oras rusesc, locuit în principal de evrei - aborigenilor moldoveni fiindu-le strict limitatà stabilirea în capitala guberniei imperiale (ca dealtfel, în a republicii sovietice, dupà re-ocuparea din 1944) ;

d. "Pogromul de la Chisinàu" (încà o datà : din 1905 !) a fost conceput, organizat, pus în aplicare de rusi, nu de români; de Moscova, nu de Bucuresti ; de càtre formatiile de Cazaci si de Sotniile Negre - stràmosii haitelor de cekisti, enkavedisti, kaghebisti - venite în acest scop din Ucraina si nu de tàranii basarabeni (cei mai multi dintre ei abia dacà auziserà de Chisinàu).

Aceastà nerusinatà minciunà - printre atâtea altele (dezinformatia, la rusi fiind Armata Neagrà - geamàna Armatei Rosii)- a fost fabricatà de "prietenul românilor" Cristian Rakovski, bulgar de originà, cetàtean român, spion german pe toatà durata ràzboiului (prim), figurînd pe Lista [de platà] Günther, din luna mai 1918, vajnic bolsevic, drept care a ajuns seful comisarilor din Ucraina ; apoi inventator al nàzdràvàniei numite "Republica Autonomà Moldoveneascà" (în 1924, dincolo de Nistru, "capitala": Balta, apoi Birzula), si a "linghii maldaviniest" (citeste: limbii moldovenesti); ambasador al URSS la Paris, trotkist, denuntàtor de trotkisti, martor al acuzàrii în procesul Buharin (în Pravda si la barà), exilat si în fine lichidat din ordinul lui Stalin.

Continuînd cronologia : vara anului 1940 a devenit si mai tragicà prin pierderea Ardealului de Nord, apoi a Cadrilaterului. Apoi a instauràrii "statului national legionar"; apoi, în noiembrie, prin "Masacrul de la Jilava", asasinarea lui Madgearu, a lui Iorga

Se sfârseste nenorocitul an 1940. Începe tragicul an 1941 - primul eveniment negru : Rebeliunea legionarà (21-23 ianuarie 1941). În legàturà cu asta evreii avanseazà cifre importante, "sute, dacà nu mii de evrei asasinati de legionari" - si se scoate ca argument Episodul Abatorului.

Care este adevàrul Abatorului? De ce nu se pun documentele pe masà, ca sà se stie, în sfârsit, ce s-a petrecut acolo si cum si cine au fost "protagonistii"? Am citit "dezvàluiri" care neagà în totalitate masacrul si pângàrirea cadavrelor (atârnarea în cârlige) ; mi s-au pàrut simetrice afirmatiilor cu "sute, dacà nu mii de victime". Adicà neadevàrate. Iar eu ce urmeazà sà fac: o medie între cifrele celor din dreapta si ale celor din stânga? Dar asta ar fi, nu doar un fals demers, ci si o profanare - fiindcà este vorba de asasinarea unor oameni nevinovati - câti? Crima începe de la unu.

În presa româneascà (din perioada 27 iunie 1940-22 iunie 1941) apàreau stiri, màrturii despre crimele bolsevicilor în Teri-toriile Românesti Ocupate. Desigur, nu toate informatiile si nu în integralitatea lor. Existau informatii despre informatii, edulcorate, chiar castrate - grija guvernantilor fiind ca jalea nationalà sà nu se prefacà în ràscoalà, revoltà, revolutie, pogrom; sà nu mai fie date si amànunte privitoare la rolul evreilor în martirizarea basarabenilor si a bucovinenilor, pentru cà deja populatia româneascà era pornità împotriva lor. Militarilor aflati în convoa-iele retragerii în "Sàptàmâna Patimilor" li se recomandase sà nu povesteascà prin ce trecuserà - ca sà nu provoace acte de ràzbunare.

Acestea - actele de ràzbunare împotriva evreilor - au fost strunite, zàgàzuite vreme de un an, între 27 iunie 1940 si 22 iunie 1941. Perioadà în care - repet - Evreii din ceea ce mai ràmàsese din România au fost supusi la persecutii, dar nu au suferit în integritatea lor corporalà, ca evrei (ràmânînd de elucidat episodul Abatorul).

Atentatele la viata evreilor ca evrei au început dupà declansarea ràzboiului, în 22 iunie 1941.

Atunci s-au unit douà izvoare de informatii : cel direct, de pe front, din Basarabia, Bucovina de Nord si Herta, dupà alungarea trupelor sovietice - si mai cu seamà dupà descoperirea gropilor comune în care fuseserà aruncate trupurile functionarilor, profesorilor, tàranilor, teologilor, preotilor, învàtàtorilor, ele-vilor de liceu, ceferistilor - cu totii români - purtînd urmele torturilor, mutilàrilor suferite înainte de executie (oricum, multe vic-time au ràmas neidentificate, lipsindu-le capul). Celàlalt izvor, indirect (întârziat) era cel din 1940, de la retragere, completat cu informatiile culese în timpul ocupatiei (deci, dinainte de 22 iunie 41), însà nedivulgate publicului pânà atunci. La toate acestea s-a adàugat si faptul cà, dupà declansarea ràzboiului, evrei din Iasi în principal si-au declarat ostilitatea fatà de Armata Românà (agresoare !) si simpatia (ba chiar dragostea) fatà de sàrmana Armata Rosie, cea în mod injust agresatà (de burjuimea regalistà) - drept care, prin radio, au indicat aviatorilor sovietici obiective de bombardat de pe teritoriul României.

Din acel moment, într-adevàr, se poate vorbi de o cvasigeneralà atmosferà antisemità în România, soldatà cu asasinarea unor evrei în Iasi (consecintà: "Trenul Mortii"). Deasemeni, de încuviintare, de aprobare a dispozitiilor guvernamentale de a-i lichida pe evreii capturati pe solul Basarabiei si Bucovinei, socotiti vinovati de actele de barbarie dintre 27 iunie 1940-22 iunie 1941 (când, se stie: vinovatul nu ràmâne la locul crimei : evreii cu sânge pe mâini o sterseserà printre primii spre Ràsàrit în furgoanele Armate Rosii); apoi de a deporta în Transnistria evrei din restul României - dintre care foarte multi au fost - sà ne temem de cuvânt, dar sà-l rostim : lichidati.

Înapoi la cronologia (pe care o ignorà Românii si pe care, în acest nod, evreii o manipuleazà):

Asadar, autorii Càrtii negre din 1945 (coordonatori : Ehrenburg si Grossmann) inversînd cronologia evenimentelor, sustin : "severitatea" cu care i-au tratat autoritàtile sovietice pe "reprezentantii" mosierimii regalisto-burgheze românesti (în timpul Primei Ocupatii: iunie 1940-iunie 1941) s-a datorat deportàrii si masacràrii evreilor în Ucraina - din septembrie 1941!

Nu este vorba, aici, de o "scàpare" (doar evreul nu e român, ca sà nu stie pe ce timp tràieste) ; nu doar de luarea drept cauzà a efectului (si viceversa, vorba clasicului), pentru cà în relatiile româno-evreiesti mai este mult de cercetat, mult de discutat. Ci de o purà (si vulgarà) tentativà de înselàtorie: inversarea cronologicà a unor evenimente care nu s-au succedat asa cum pretinde Cartea neagrà (1945).

 

Deci : atunci când va fi organizatà dezbaterea cu pricina, va trebui introdus si "materialul didactic" - în mare, alcàtuit din o hartà, ca sà se arate unde s-a întâmplat ce s-a întâmplat, precum si un "tablou" pe care sà fie înscrise datele când s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.

Când vom ajunge sà spunem si noi : Iatà, aceasta este partea noastrà de vinà vom sti cà ne-am ridicat în douà picioare. Pânà atunci - nu.

Am auzit, am citit stupizenii ca : "Nu-mi pot cere iertare pentru ceea ce li s-a întâmplat evreilor : pe atunci nu eram nàscut, deci nu am nici o vinà" - am citat din gândirea schioapà, beteagà a unui ins care trece drept "director de constiinte", este redactor-sef la România literarà, bàgàtor de seamà pe la Televiziune, iar de alaltàieri face si pe tàrànistul si pe militantul cotroceano-constantinist - si ràspunde la numele: Alex Stefànescu. A publicat în România liberà cretinària din care am citat - i-am ràspuns în Cotidianul (1998)

Va fi absolut necesar ca si evreii sà recunoascà partea lor de vinà - atât în comportamentul bestial din timpul ocupàrii Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Hertei - si în al primei ocupatii sovietice (27 iunie 1940-22 iunie 1941)-cât si dupà re-ocuparea României întregi începînd din martie 1944.

Dacà vor refuza sà admità cà "si ei au fost capabili" de fapte reprobabile, de acte de barbarie, vor întàri pozitiile acelor români care, simetric, neagà pânà si deportarea evreilor în Transnistria!

Or Evreii au nevoie de dialog - si cu Palestinienii dar si cu Românii. Dialog din care nici una din pàrti nu va iesi învinsà, umilità, negatà.

 

Dacà sânt antisemit ?

La o astfel de întrebare refuz sà ràspund. Nu mà definesc în raport cu altii, ci în raport cu altele, sà zicem : cu Cele Zece Porunci. Consider cà somatia : Dovedeste-mi cà nu esti antisemit ! este, nu doar de o insolentà fàrà margini, dar si de o întristàtoare lipsà de inteligentà.

Pe întrebàtor l-a întrebat vreodatà cineva dacà este anti-goi ?

 

Îi suspectez si pe acei evrei care afirmà cà noi, Românii nu sântem antisemiti. Este un ràspuns ne-cerut.

Mi-a fost dintru început antipatic pseudonimul "Nicolae Niculescu", fiindcà sub el a apàrut eseul "Secretul Scrisorii Pierdute", în revista Ethos nr. 2/1975 - pe care s-a întâmplat sà-l dactilografiez eu, în 1973, în prima càlàtorie la Paris. Nu stiam cine se ascunde sub "Niculescu", am aflat abia dupà moartea lui N. Steinhardt. M-am întristat: Jurnalul Fericirii (la scoaterea din România a variantei parvenità lui Virgil Ierunca dàdusem si eu o mânà de ajutor, prin 1975) aràta a fi scris de alt autor Deci nu mi-a plàcut - dar deloc - eseul : un asemenea text protocronisto-filoromânist ar fi putut apàrea foarte bine în România lui Ceausescu. Tezele "niculesti" erau:

- "Poporul român este un popor bun, blând, omenos - poate cel mai omenos din lume";

- "Caragiale, cel din Scrisoare Pierdutà nu este deloc, dar deloc un autor ràu cu personajele sale - din contra : el este foarte bun" (dacà provine din poporul român);

- "Poporul român nu este deloc, deloc antisemit"

Fatà cu ultima afirmatie îti vine sà zici :

Dar devine (antisemit), auzind asemenea bazaconii.

Mi-a fost dat sà întâlnesc si în textul lui Virgil Duda, "Patria furatà", scris în Israel, ajuns la Paris în toamna anului 1989, afirmatii ca:

"Românii nu sunt antisemiti".

Dacà un român ar fi zis-scris una ca asta, as fi fost sigur cà:

a) este antisemit;

b) un cretin i-a aruncat aceastà acuzatie si el nu mai stie cum sà scape de ea. Dar un evreu?

Am folosit "a suspecta" - nu e o scàpare : Leon Volovici - unul dintre "istoricii" lucrînd pe vremuri la Iasi, acum în Israel, a sustinut acelasi lucru despre Ion Antonescu - dar în ce companie? În a lui I.C. Dràgan!

Vasàzicà Ed. Reichmann, tovaràs de lupte de clasà al lui Iliescu pretinde cà toti românii sunt antisemiti, în timp ce Volovici,de lângà Dràgan, sustine cà Antonescu, autorul decretelor prin care evreii erau trimisi la moarte în Transnistria nu era el chiar asa de antisemit!

Dacà este ceva de înteles din aceastà contradictie, apoi iatà o ipotezà:

Ed. Reichmann, Radu Ioanid, Norman Manea - si încà altii, domiciliati în afara Israelului, pot sà scrie adevàruri, neadevàruri, în apàrarea evreului;

Duda, Volovici (si alti istorici oficiali, cetàteni israelieni) reprezintà interesele, nu doar ale israelianului (care nu coincid necesarmente cu ale evreului), ci interesele schimbàtoare, dupà mersul politicii externe, ale statului Israel. Pentru prezervarea unicitàtii shoah-ului numerosi istorici israelieni s-au raliat celor turci în negarea îndârjità a genocidului armenilor iar o persoanalitate de valoarea si de probitatea stiintificà, moralà a Estherei Benbassa, ea însàsi evreicà, semnînd lucràri ca Histoire des Juifs de France, Juifs des Balkans, Israël imaginaire, a fost nu doar interzisà la colocviile si în publicatiile din Israel si din Turcia, dar la Sorbona, unde predà Istoria modernà si contemporanà a evreilor, a fost huiduità de studenti evrei si acuzatà deantisemitism - pentru crima de a fi afirmat cà si alte comunitàti au fost cumplit martirizate în acest secol, printre ele cea a palestinienilor.

Câti persecutati pe motive politice din tàrile est-europene au beneficiat de azil politic în Israel, stat democratic, prelungire în Orient a Occidentului civilizat? În Israel au intrau doar cei care erau (ori se declarau) evrei si învàtaserà ebraica, deci în virtutea recuperàrii, repatrierii evreilor, nu oferirii de adàpost si protectiei unor ne-evrei - în plus, anticomunisti.

Dacà în Israel existà democratie?

Nu numai cà existà, dar este singura din orientul Apropiat. Numai cà democratia - realà, europeanà - este în serviciul exclusiv al evreilor cetàteni israelieni. Palestinienii - cei care sunt si cetàteni ai Israelului - nu au acele drepturi de care se bucurà de cum au pus piciorul pe pàmântul Tàrii Sfinte evreii din Rusia, din România, din Etiopia. Dar palestinienii, milioanele de palestinieni alungati de pe pàmântul si al lor, de càtre evrei, de decenii supravietuind în lagàrele din Liban, Siria, Iordania ? Acestia au nevoie urgentà de pàmântul lor, spoliat de israelieni, au nevoie de màslinii lor - arbore-pom mitic în întreaga Mediteranà - cei pe care buldozerele israeliene i-au zmuls, fàcut una cu pàmântul, pentru a face loc coloniilor evreiesti, cele pàzite cu elicopterele si cu tancurile.

Nu, Evreii nu mai sunt Poporul Ales - au încetat de a mai fi de când, ei, victime eterne, si-au gàsit în palestinieni victime.

Am auzit din gura multor evrei cuvinte grele la adresa coreligionarilor, acuzatii cà, adeseori, prin exces, provoacà, fabricà antisemitism. Ba i-am auzit pe unii dintre evrei declarîndu-se antisemiti, din aceastà pricinà.

Nu i-am contrazis.

 31 martie 2000

 

Între timp am citit "polemica" din revista 22. Lectura nu mi-a modificat întru nimic opinia formatà, chiar fàrà "bibliografie". Asadar rezum :

- Liiceanu în extemporalul "Sebastian, mon frère" nu dà semne de antisemitism (dacà as fi ràu, as spune: din contra, vàdeste un filosemitism târîtor si unsuros, fàrà altà necesitate decât pregàtirea terenului pentru erijarea propriei statui de "martir persecutat de comunisti", càci si el, de la patuzopt, mà-ntelegi, mamitule);

- Voicu, în textul ce a provocat Marea Bàtàlie de la Iazul Mic nu formuleazà acuzatia de antisemitism la adresa lui Liiceanu (orice ar spune Vasile Popovici);

- Stràlucit sfertodoct, consecvent necinstit, Ed. Reichmann, dînd citate fanteziste, rezumînd aiurea (dar consecvent acu-zator), manipulînd textele "citate" (vezi includerea unor nume defilosemiti în textul lui Voicu : Tepeneag, Breban, Iorgulescu) a aruncat o piatrà în baltà - însà cei care au încercat sà o scoatà nu s-au dovedit deloc mai întelepti.

Nu mai intereseazà ce spun Pavel Cîmpeanu, Ioanid, Lavastine-Laignel (alt monument de ignorantà si rea-credintà).

Aceste douà "tabere" sunt fàcute sà nu comunice. Alcàtuite din persoane pentru care adevàrul, într-o dezbatere, reprezintà o chestie cu totul secundarà, chiar neglijabilà, era fatal ca "dialogul" pornit sà arate ca în România : fiecare individ îsi zice (mai tare, mai foarte-tare) poezeaua, nu ascultà ce spune interlocutorul - în schimb îl acuzà de toate pàcatele.

Chestiunea cu "antisemitismul", în ciuda spatiului tipografic ocupat ràmâne una secundarà, oricum : o concluzie trasà fàrà premise.

Încàierarea are loc pe aceste douà ràspunsuri la întrebàri:

1). Este adevàrat sau nu cà Evreii, au constituit factorul determinant al instauràrii comunismului în România ?;

2). Se poate pune semnul egalitàtii între nazism si comunism ? Dar între Holocaust si Gulag ?

Ca unul care, pe de o parte, am trecut prin "asta" (am fost acuzat, simultan, de antisemitism/filosemitism); pe de altà parte cunosc istorie - corect ar fi: "cunosc prea putinà istorie, însà Liiceanu, Reichmann, Manolescu, Z. Ornea : deloc" - îmi îngàdui sà intru în vorbà :

1) Se însealà Românii care sustin cà Evreii au constituit factorul determinant în instaurarea comunismului în România.

- "determinantul factor" al instauràrii comunismului si în România a fost Armata Rosie, ea ne-a ocupat tara;

- nu doar în România Evreii au jucat un rol de prim plan în instaurarea comunismului : si în Rusia, în 1917; si în Ungaria în 1919;

- nu doar în România, ci în întrega Europà de Est ocupatà militar de Rusi, dupà 1945 Evreii au contribuit la instaurarea comunismului, în rolul de:

- colaboratori ai ocupantului, recrutati dintre autohtoni - fàrà a fi uitati colaboratorii unguri, tigani, bulgari, ucraineni - si români;

- emisari ai Moscovei (evrei rusi, evrei unguri, evrei francezi etc), dar existau si ne-evrei : rusi-rusi, bulgari-bulgari, unguri-unguri

Si Turcii foloseau, atât colaborationisti (dintre boerii pàmânteni) cât si trimisi-stràini : armeni, albanezi, aromâni, evrei din Imperiul Otoman, în special greci din Fanar. Nu Rusii ocupanti i-au folosit, primii, pe minoritari pentru a-i supune pe majoritari, la urma urmei, era în firea ocupantului sà foloseascà drept auxiliari recrutati dintre minoritàtile etnice persecutate anterior (Evreii, Tiganii). ïn România a existat o minoritate etnicà nepersecutatà anterior, dar care a fost din plin folosità de rusi împotriva majoritàtii românilor: Ungurii;

Fireste, Evreii care sustin cà ei au jucat doar un rol de "colaboratori de rând", spun-scriu un neadevàr flagrant. Nu au fost deloc "de rând", ci zelosi, unii chiar fanatici. Uitînd, cu program (sovietic) asezarea în timp a evenimentelor, au justificat agresiunea (1940-41), prezentînd-o ca ràzbunare pentru deportarea si masacrarea coreligionarilor lor, de càtre români, dupà 22 iunie 1941, însà eludînd faptele lor abominabile dinainte : 27 iunie 1940 si 22 iunie 1941, în Basarabia si în Bucovina de Nord - adevàrat, sàvârsite sub drapelul ocupantului sovietic.

În fapt, ràzbunarea evreilor pe români (si nu doar români) nu avea o cauzà imediatà, ci urca, în timp, la dàrâmarea Ierusalimului si la diasporizarea (diseminarea) lor în cele patru puncte cardinale - mai cu seamà la persecutiile crâncene la care i-a supus Biserica Crestinà - nu doar cea catolicà: în Imperiul Rus nu supusii polonezi, papistasi, au inventat pogrom-ul (realitate si cuvânt - trecut în toate limbile pàmântului), ci stàpânii rusi, ortodocsi. Revolutia bolsevicà le-a dat evreilor puterea de a lovi în crestinism - sà ne imaginàm ce s-ar fi întâmplat dacà Armata Rosie ar fi ajuns pânà la Atlantic, ocupînd tàri catolice : Franta, Italia, Spania, Portugalia

[Au dreptate evreii sà se ràzbune pe prigonitorii, persecutorii lor? Dupà Legea Talionului : da ; dupà cele Zece Porunci, nu au voie sà mintà, sà falsifice adevàruri].

Tot asa, Românii care sustin : evreii au jucat un rol determinant în instaurarea comunismului în România spun-scriu un neadevàr. Rolul evreilor a fost foarte mare, disproportionat, chiar fatà de minoritatea maghiarà (pânà în 1952 erau mai numerosi decât ungurii, si în posturi mai importante) - dar nu "determinant" - màcar pentru faptul cà Armata Rosie care ocupase România nu era alcàtuità din ostasi evrei

2). În disputa Holocaust-Gulag cei care se însealà - si încearcà sà însele - sunt Evreii.

Foarte bine cà nu vor sà uite persecutiile la care au fost supusi în 2000 ani, în acest secol culminînd cu tentativa de lichidare organizatà de nazisti.

Dar este inadmisibil ca evreii sà minimalizeze, sà banalizeze, sà împingà pe al n-lea plan, ba chiar sà nege masacre (catalogate si ele ca genocid), ale altor semintii decât a lor, fie semnalate înainte de Holocaust, ca al armenilor din Turcia în 1915, fie dupà, ca cele din Tibet, Cambogia, Etiopia, Ruanda, Cecenia

Anul trecut, în Franta a izbucnit un scandal - repede înàbusit: comunitatea armeanà solicita de multà vreme recunoasterea oficialà a genocidului perpetrat de turci, în 1915. Presedintele republicii, Chirac, a fàcut o declaratie publicà în sensul recunoasterii, dar Senatul s-a opus si se opune în continuare*) De ce? În primul rând pentru cà ar însemna sà condamne Turcia, un foarte important client al industriei aeronautice franceze ; în al doilea : Israelul "recomandase insistent" Turcia (în ce calitate, recomandarea?, în calitate de tarà din Europa?) pentru a fi cooptatà în Comunitatea Europeanà (!), desigur, din motive de strategie localà (a Orientului Apropiat). Simultan, s-a declansat o "dezbatere stiintificà" privind genocidul armenilor, printre negationisti aflîndu-se istoricul Gilles Veinstein, turcolog, profesor la Sorbona (coautor cu Mihnea Berindei a unui studiu despre vàmile turcesti). Acesta, cu o surprinzàtoare nerusinare, a negat atât intentia (de lichidare) a armenilor de càtre turci, cât si caracterul progra-matic al masacràrii armenilor din Imperiul Otoman, în 1915. i mai grav, lui, evreu, nu-i pàsa cà intrà în categoria negationistilor - adevàrat, el neagà "doar"masacrarea unor goi

Astfel de "demersuri" sunt nedemne si nu fac decât sà confirme acuzatiile Palestinienilor, anume cà evreii au instituit un monopol al suferintei, interzicînd altor comunitàti un loc, nu doar pe pàmânt, sub soarele Palestinei, ci si în memoria oamenilor.

Este inadmisibilà "interdictia" impusà de evrei de a pune pe douà coloane nazismul si comunismul, de a compara Holo-caustul cu Gulagul. Exterminarea evreilor, explicà ei, programatà de nazisti, pusà în aplicare cu o cruzime fàrà margini si cu urmàri catastrofale pentru comunitate - este si trebuie sà ràmânà unicà, în istorie, deci este si trebuie sà ràmânà incomparabilà. Prin urmare, altii nu au dreptul de a folosi termenul (holocaust) când vorbesc de un masacru, de o ucidere-în-masà a unei comunitàti, a unei categorii umane Astfel, un prieten din exil, armean (Armand Malumian), a fost tratat de blasfemator pentru cà a scris aproximativ: "La Vorkuta, dupà grevà (el fiind unul dintre organizatorii legendarei greve, împreunà cu compatriotul nostru, Johann Urwich, în iulie 1953 - n. m.), represiunea a provocat un adevàrat holocaust" - expresie nefericità, atât.

La urma urmei, holocaust (termen greco-latin, tradus în româneste prin "ardere de tot"), a fost pentru întâia oarà consemnat, deci impus de scriitorul catolic François Mauriac, în 1958 (în ziarul Le Figaro), pentru a desemna - alàturi de ebraicul soah - exterminarea evreilor de càtre nazisti.

O bunà parte din vinà o poartà în aceastà "discutie" deturnatà ne-evreii. Neinformati, ignoranti, amnezici - sunt usor de manipulat, de dezinformat, de diversionat (fiindcà nu stiu despre ce vorbesc). Dacà Liiceanu, Manolescu, Tudoran ("si alti antisemiti", vorba tovaràsului de nàdejde Ed. Reichmann) ar fi avut elementare cunostinte de istorie, ar fi stiut:

- a) este adevàrat cà doctrina nazistà prevedea, negru pe alb, lichidarea rasei evreiesti,

numai cà practica nazistà a trecut la lichidarea si a altor etnii decât cea evreiascà : tigàneascà si slavà ; a unor categorii ca homosexualii, handicapatii, comunistii, masonii, catolicii, etc;

- b) adevàrat cà doctrina comunistà nu prevedea lichidarea-de-rasà, ci "doar" lichidarea-de-clasà: burghezimea, tàrànimea, clerul, ofiterimea,

numai cà "practica" comunistà a atentat si la fiinta unor comunitàti etnice: ucraineanà, balticà, "moldoveneascà", polonezà, tàtarà, cecenà; a unor categorii: deviationisti, cosmopoliti, sionisti, nationalisti, spioni, sabotori.

Deci si nazismul si comunismul au fost (nazismul a murit, tràiascà comunismul ! - în China, în Coreea, în Cuba) doctrine ale distrugerii omului, de distrugere a valorilor umane, rezemate pe valorile iudeo-crestine.

Dacà este de înteles (dar nu de încuviintat) cà Evreii "evità" sà vorbeascà despre masacrarea programaticà si a tiganilor ; a polone-zilor ; a ucrainenilor; a bielorusilor - este insuportabil ca directori ai intelectualitàtii române sà deschidà ori se angajeze în dezbateri, fiind în totalà necunostintà de cauzà.

Normal ar fi fost, nu sà considere ca tintà finalà "listele de colaborationisti evrei" (si eu pot face lista colaborationistilor ardeleni - acestia, spre deosebire de evrei, fiind : vânzàtori de frate si vânzàtori de tarà - începînd cu sinistrul Petru Groza, continuînd cu securistii doar culturali : Beniuc, Dumitru Mircea, Andritoiu, Virgil Cândea, Titus Popovici, Francisc Munteanu, Francisc Pàcurariu, Romul Munteanu, Dodu-Bàlan, Ion Brad, Ghise, Làncrànjan, Dumitru Micu, D.R. Popescu, Petre Sàlcudeanu, Ioan Alexandru, A.D. Munteanu, Buzura) ; nici compararea Holocaustului cu Gulagul, ca sà se stie (!) care a fost primul, în timp, care l-a "produs" pe celàlalt. Ci sà vorbeascà despre Fenomenul Terorist Nazist si despre Feno-menul Terorist Bolsevic ca despre monstruozitàti paralele si simultane, cu efecte identice : asasinarea a zeci de milioane de nevinovati.

Sà afirmi: "Gulagul a fost un holocaust cu mai multe victime"- este o ineptie, chiar de contine si o parte de adevàr. Nu poate fi conceputà "superioritatea cantitativà" a unei orori fatà de o alta, crima începe de la o victimà, nu de la un milion.

Normal ar mai fi fost - în fata evreilor care nu admit paralela "Holocaust-Gulag" - ca ne-evreii sà fi fàcut trimiterea bibliograficà necesarà:

"Operatia" fusese fàcutà de mult, si de càtre intelectuali evrei :

- Vassili Grossmann (coautor, în 1945 al Càrtii negre, pomenite), în romanul Viatà si Destin, scris dupà moartea lui Stalin (1954);

- André Glucksmann - "noul filosof" : acum 25-30 ani punea pe douà coloane Gulagul si Holocaustul în volumul La cuisinière et le mangeur dhommes.

- Marc Ferro - de câtiva ani buni sustine la televiziune o excelentà emisiune, iar de curând a publicat un volum despre nazism si comunism;

- Alexandre Adler - în vremea din urmà si el oficiazà la televiziune cu excelente emisiuni despre comunism si nazism.

Nu numai acestia dar si Hannah Arendt si Pierre Hassner si Alain Besançon si Alain Finkielkraut si Esther Benbassa - si atâtia altii - "au comis blasfemia" de a compara ororile acestui secol oribil!

Iar pentru cà unii gazetarnici români, grozav de perspicaci au gàsit cà autorii Càrtii negre a comunismului "sunt, cu totii evrei", de ce n-am aràta cà si acolo se face comparatia între crimele nazistilor si cele ale comunistilor?

 

Dezbaterea de pe Dâmbovita mi se aratà ca o vulgarà hàrmàlaie, în ea rolul principal detinîndu-l ignoranta crasà, analfabetismul în materie de istorie elementarà al intelectualului român - fie acela si evreu.

Peticul obràzniciei si nerusinàrii unui Ed. Reichmann ("specialistul în literaturà românà", pentru care Cezar Petrescu si Camil Petrescu sunt una si aceeasi persoanà si autor : "C. Petrescu") si-a gàsit sacul în suficienta, înfumurarea ignorantà si neonestitatea unor Liiceanu, Manolescu, Tudoran

Paul Goma


Înapoi la sumarul scrisorilor
La prima pagina