P I R A M I D E

 

 

(7) Memoriale

 

Paris 19 mai 1998

 

Se umple România de memoriale. Care de care mai justificat - prin cantitatea de suferintă, prin numărul de victime.

Cultul mortilor : fiecare comunitate îl are, de când e vie. La noi, azi : si cele mai serioase înclinări capătă un aer de zeflemea.

Să ne amintim de moartea Ceausestilor : în toată românimea revolutionară cu voie de la tovarăsul Brucă nu s-a găsit un singur ins care să-si manifeste dezaprobarea pentru asasinarea vinovatilor, înainte de a fi spus cine le sunt complicii. Asa cum, doar cu trei zile înainte România vuia de : Ceausescu si poporul !, în prima zi de Crăciun 1989 România a huit de Moarte lui Ceausescu!. N-am auzit o singură voce care măcar să se îndoiască de "justitia" sumară hotărîtă de Iliescu, Stănculescu, Măgureanu, Roman, Brucan si aplicată de Sturdza-Voican. Ba chiar dragii scriitori români ce tremuraseră voiniceste până mai alaltăieri, veniti la Paris, ca să ne explice cum rezistaseră ei tiraniei si cu ce si pe unde, când venea vorba de Ceausesti, ziceau, tremurînd : Trebuia omorît ! N-ar mai fi fost dreptate pe pământ dacă l-am fi lăsat să trăiască ! - iar pe noi, cei ce ne îndoiam de "dreptatea" invocată, ne priveau cu suspiciune : nu cumva eram ceausisti ?; nu cumva securisti ? (trebuia să precizez : acestia erau acestea, trei bune scriitoare - în fapt : pre-feseniste).

La scurt timp după uciderea rituală, a început pelerinajul la cimitirul Ghencea - cu flori, cu lumânări, cu slujbe - nu m-as mira dacă azi mâine aceeasi românime i-ar sanctifica pe Ceausesti - ce, ar suna urât în calendar : "Sfintii Nicolae si Elena" ? - că tot l-am luat noi peste picior pe lumetul, pe curvarul de Stefan cel Mare, făcîndu-l icoană

Să ne amintim înmormântarea lui Coposu : aceleasi persoane (devenite personaje), aceleasi "mase largi populare" ce abia ieri îl împroscaseră cu noroi, si în direct, si între "patru ochii presei" au apărut cu cealaltă fată - tot - adevărată a lor : cea îndoliată ; nu de la o zi la alta, ci de la clipă la clipă, brusc, au fost ("cu adevărat") sfâsiate de durere ; fulgerător a prins să urle la lună natia : biata orfană Si, fireste, pentru că auzise ea undeva, cândva, ceva - că despre morti numai bine, toată românimea necrofilă a prins a vorbi despre nesfârsitele calităti ale defunctului.

N-am să mă războiesc post-mortem cu Tatăl României. Am scris negru pe alb ce-am avut de spus, în timpul vietii sale despre relatia sadomasochistă ce-l lega de Măgurenitate ; despre suspecta generozitate cu care a făcut din "tărănism" un méaìsm chiar mai structurat decât cel de peste drum, al lui Iliescu si al lui Roman (lipindu-i, tactic, "crestinismul", pentru export prezentîndu-se drept : crestin-democra-tie, a rezultat carpatina-înghetată-fiartă, de pe urma căreia partidul lui Kohl a ajuns să finanteze Organul măgurean !) ; despre preferintele-i nociv pentru bătrâne gloabe (a căror calitate unică : vârsta înaintată) si înclinarea pentru juni handicapati din născare, lipsiti de personalitate, fără umbră de "activitatea anticomunistă pe timpul ceausismului, ba dînd dovadă de obedientă oarbă (si vinovată) fată de Securitate - si înainte si după 22 decembrie 89.

Însă pentru că moartea merită respect (nu si mortul !), am găsit că spectacolul înmormântării a fost de un grotesc desăvârsit si de un desăvârsit prost-gust.

Cred că si în asta este de vină incultura devenită primă natură a concetătenilor nostri, lipsa lor repere, absenta de spirit critic a lor. Nici o importantă că ei "simt nevoia de a-i cinsti pe bătrâni" - dacă nu le dă prin cap (care ?) că dorinta lor nu mai are obiect : Unde ni sânt bătrânii ?. Ei nu înteleg (cum ?, de unde ?, cine să-i fi învătat, dacă popii si scriitorii supravietuiseră în patru labe, prin santuri, prin borti, rugîndu-se si făcînd textualismus ?) că vârsta, dacă poate fi garantă a unei experientei de viată, în nici un caz nu mai constituie si o dovadă de întelepciune, de moralitate.

Ba, as zice, dimpotrivă.

Terorismul comunist a fost o masină de distrus omul - fizic, psihic, moral ; dintre fălcile lui s-au salvat doar câtiva insi care făcuseră mai putină închisoare, ori erau "neimportanti". Numerosi au fost veteranii care, dacă nu-si vânduseră sufletul în Zarca Aiudului, pentru raiul unui blid de terci ; dacă nu cedaseră ultimei reeducări (1960-64, desăvârsită de cuplul infernal Crăciun-Anania), atunci capitulaseră lamentabil, după decretul de amnistie din 1964, în libertate. Sătui de suferintă, obositi de închisoare, răniti de "libertate", îsi spuseseră că anii ce le mai rămăseseră de trăit să si-i petreacă afară, indiferent de pretul plătit - oricum, îsi dădeau singuri curaj, spunîndu-si : comunismul e vesnic, n-or să apuce ei momentul scoaterii la lumină a dosarelor de securitate

Ei bine, unii au murit la timp (Stăniloaie, Carandino, Noica) ; altii ba

Să contrazică această afirmatie indivizi ca Quintus, Diaconescu, Tepelea - si încă multi, multi altii, doar dintre "martirii" de puscărie.

Se umple România de memoriale Ca totul, la noi, si acestea se fac româneste:

- se alcătuiesc comitete compuse si conduse de profitori ai ceausismului (ce-o fi căutînd, peste tot unde e ceva-de-călătorit, ceva-de-de condus, ceva-de explicat martira Blandiana cu inevitabilul cruciat-cenusiu Rusan - si el brav combatant antibolsevic ?) - în care se cooptează, pentru fatadă, un fost detinut - neapărat dintre cei dubiosi, recomandati de cinstitul Organ ;

- se lansează cereri-de-finantare - fireste, adresate Occidentalilor (dac-au avut nerusinarea să ne vânză la Yalta, acum să plătească !) ;

- se intră n concurentă feroce : Blandiana nu se multumeste doar cu Sighetul (toată lumea stie - în afară de toată românimea : oameni nevinovati au suferit si au murit nu doar la Sighet !), vrea si Jilava, o să vrea si Aiudul si Pitestiul si Făgărasul si Râmnicu Sărat si Botosaniul si Gherla si Dejul si Târnăveniul si Mislea si Canalul si Minele de Plumb si

Iar în viitorul guvern se va înfiinta, nu un amărât de sub-secretariat pentru victimele comunismului - ci un minister al memorialelor (condus, fireste, de Blandiana si de poseta ei, Rusan).

La anul si la mai multi an !