Paris 23 mai 1998

 

(9) V o i, T h r a c i i

 

Vă amintiti de serialul din Săptămîna semnat de legionarul prètin al Ceausescului ? Cum asa, doar au trecut abia două decenii de-atunci. Ati uitat cum vă năpusteati să devorati gazeta de perete a MAI, con-dusă de Eugen Barbu, unde semnau străluciti intelectuali precum Dan Zamfirescu, Dan Ciachir, Doru Popovici, V.C. Tudor, Ulieru (ce-or mai fi făcînd acesti băieti-cu-iepoleti ?) - si, desigur, I.C. Drăgan ? Ati sters cu buretele colaborarea cu colaboratorul Securitătii, domiciliat în Italia ? Refuzati să-i păstrati recunostintă vesnică pentru "bursele Drăgan"- acum întreb în directia Anei Blandiana, cea care nu iartă nimic, bani si călătorii să iasă ? ; iar acum vorbesc înspre Aurel Covaci care, contra cost, i-a scris segnorinei Dragan, consoarta poetă, tot ce a apărut în româneste (în colaborare cu Ilie Constantin), iar tracologului i-a românizat proza ? Chiar l-ati îngropat pe Găzarul Rosu, omul de afaceri italo-bănătan, strămos al securistilor de după 22 decembrie 89, reprofilatii-economic ?; acela carele, sub Ceausescu, avea liber acces la arhivele Securitătii, iar prin plutonierii securisti-cinstiti ca Traian Filip si Mihai Pelin, componenti ai postului-fix de la Milano publica mărturii-amintiri-declaratii-din-anchetă stoarse de la supravietuitorii puscăriilor, "invitati" la, zi-i pe nume, Institutul de istorie al PCR ?

Capodopera drăgană : Noi Thracii.

În acest conspect haotic, delirant, fojgăind de "teorii istorice" care de care mai năucă, si-au recunoscut aproximatiile, delirurile, frustrările multi români ; în analfabetul Drăgan, în complexatul Drăgan, în megalomanul Drăgan s-au regăsit multi, foarte multi compatrioti, chiar istorici de meserie.

Vorba celuia : Ce, n-ar fi frumos să fie si asa ?

Ba da, ba da. Într-un poem, într-un roman - chiar foarte frumos. Numai că aici este vorba de istorie si, chiar dacă istoria nu e stiintă, cei care o scriu se străduiesc să nu trădeze adevărul. Fireste, când este să fie cântărite semnificatiile unui eveniment, faptele unei personalităti, pot exista mai multe unghiuri de vedere - de pildă : Ucrainenii îl consideră pe Stefan Cel Mare un fel de sef de bandă care, după ce se închina si Turcului si Ungurului si Polonezului, îi trăda pe toti, pe rând, simultan ; asa-zisele lui războaie de neatârnare, nu aveau drept scop decât jefuirea si luarea în robie a bietilor ucraineni de pe pământurile lor, ucrainene, din Pocutia - si pe care-i vindea Tătarilor ori/si Turci-lor Această variantă a istoriei a fost reactivată (oare de ce ?) imediat după încheierea Tratatului cu Ucraina Însă nici chiar Ucrainenii lui Constantinescu si ai Zoei Petre nu pot contesta că numitul Stefan al III-lea (asa-i spun fratii nostri hoholi) a murit la 1504 - de-o pildă.

Asadar, există adevăruri (interpretabile) si adevăruri-adevărate.

În scop de diversiune, ca să abată atentia oamenilor de la lipsa pâinii si a libertătii, ceausismul le-a dat glorie strămosească - cu o sintagmă dragă lui Petre Roman, apoi lui Constantinescu : "demnitate natională, numit atunci protocronism, rezumat în titlul extemporalului drăganic : Noi, Thracii Care thraci, ce mai calea-valea, au fost cei mai drepti, cei mai frumosi, cei mai lăptosi - nu mai vorbim de dăs-tepti! Noi - si ai nostri ca brazii - am inventat apa caldă, ata de tăiat mămăliga, cheia-engleză, sampania-frantuzească, ba chiar si piramida egipteană !

N-am evoluat de pe timpul lui Iepocă Vodă, deci continuăm cu aceleasi laude de sine ; fără jenă, fără rusine. Dacă ieri campionii lăudătorismului erau Paul Anghel, Ungheanu, Dan Zamfirescu si alti răcănei (binecuvântati de un rătăcit ca Edgar Papu) - după 89 numele lor sună : Blandiana, Liiceanu, Pruteanu, Tepeneag.

Apropiere abuzivă ?

Judecati : care ar fi deosebirea dintre afirmatia fără acoperire istorică a unui Dan Zamfirescu potrivit căruia Neagoe ar fi scris cu mâna lui Învătăturile destinate lui Teodosie si repetatele declaratii ale Anei Blandiena : "Noi, Românii am fost cei mai anticomunisti din tot Lagărul Sovietic"? ; si : "Noi, Românii am fost cei mai martirizati de sovietici" ? Sau cuvintele lui Tepeneag (la Oradea) : "Singura literatură bună, în acesti ani, a fost scrisă în România - nu în exil" ; si: "Singurii scriitori rezistenti au fost cei din munti" (care scriitori ? care munti ? - care rezistenti ?) ;

Care ar fi deosebirea calitativă dintre afirmatiile iresponsabile ale unui I.C. Drăgan, anume că (Noi, Thracii) am fi constituit leagănul celei mai importante civilizatii a antichitătii, iar Aheii, Armenii - ba chiar si Amazoanele !- ar fi "originari din Banat", etc., etc., si recenta declaratie (la o serată muzicală televizată, făcută de ungătorul de arhei, inventatorul epitropiei la români, autorul autobiografiei : Apel către lichele - l-am numit pe filosoful Liiceanu) : rezistenta armată împotriva comunismului (partizanii) a fost, în România, mult mai importantă decât la vecinii nostri ?

Dan Zamfirescu, Drăgan si ceilalti erau ce erau : protocronisti în slujba comunismului ceausisto-delirant ; nu aveau vreo scuză, dar o explicatie exista : ei erau ostasi-disciplinati ai partidului. Or cum partidul detinea, vorba lui Titus Popovici, nu doar puterea, ci si adevărul - acesta trebuia să fie : noi, Românii sântem urmasii unor supraoameni, oricum, muuult mai breji decât "vecinii interni si externi", cum glăsuia generalul de securitatea Plesită, prietenul lui Breban, atunci când voia să-i demaste el pe dusmanii de veacuri ai natiei.

Dar marea poetă Blandiana ? Dar nemaipomenitul inventator al somnirismului autohton, Tepeneag ? Dar neasemuitul eseist Plesu - ati uitat, fratilor, articolele de cea mai protocronistă extractie, de o cristalină înclinatie totalitară - pentru că răcnitor nationalistă - scrise de mi-nistrul Culturii lui Iliescu, în 1990, împotriva exilatului Ion Negoitescu (căruia îi interzicea să se pronunte despre Noica, din exil ?) Nu-i frumoasă uitarea voastră, pentru că iată cum se leagă lucrurile : în timpul Primei Mineriade (13-15 iunie 1990) Liiceanu a fost fugărit de bravii mineri, prietenul Plesu l-a salvat din ghearele lor, l-a escortat la avionul de Paris - dar tot i-a ars o lăbută, în presă, după aceea, când l-a zugrăvit ca "Liiceanu cel fricos" Trecut-au anii si, în ciuda unor deosebiri de nuantă, cei doi se întâlnesc într-o chestiune de esentă - suptă împreună, simetric, precum Romulus si Remus - de la Noica : autohtonismul răsuflat, protocronismul "elevat".

Stim - si nu ne tulbură somnul - motivele minciunilor vehiculate de Paul Anghel, Drăgan, Zamfirescu ; nelinistesc exact aceleasi neadevăruri în gura actualilor "directori" de opinie. Când afirmă fără să clipească asemenea gogomănii :

"Noi, Românii, am fost cei mai anticomunisti";

"Noi, Românii, am fost cei mai persecutati";

"Noi, Românii, am avut rezistenta cea mai structurată ;

"Noi, Românii, am rezistat cel mai mult timp"etc., etc,

Te întrebi : ce le va fi lipsind acestora din urmă : informatia ?

Hai să spun asa : din modestie, n-ar trebui să mă amintesc pe mine, însă adevărul este că am scris despre partizanii din munti si din păduri printre primii - dacă nu chiar primul - în cărti publicate în Occident, traduse în limbi de circulatie, începînd din 1971 - am spus ce stiam de la însisi partizanii întâlniti în închisoare, în domiciliu obligatoriu (cu unul am fost coleg de cameră la Rupea, în 1953-54, apoi coleg de celulă, în 1958, la Gherla), anume :

Această eroică formă de rezistentă anticomunistă a Românilor - singura armată - a fost si ea o rezistentă pasivă (spre deosebire de formele structurate militar, cunoscute în Bulgaria, în Polonia, în Ucraina, în Tările Baltice, în Iugoslavia) : partizanii nostri se mărgineau să se ascundă, în scopul de a supravietui, de a, eventual, fugi în Occident - de atacat, atacau doar când încercau să scape din vreo încercuire. Or spusele-scrisele (si) ale mele au fost confirmate de cel mai autorizat să se pronunte despre acest fenomen : Ion Gavrilă-Ogoranu. Mărturia lui a fost publicată, omul a dat numeroase declaratii în presa scrisă, la radio si la televiziune Să nu-l fi auzit-citit Ana Blandiana? Pruteanu ? Plesu ? Liiceanu ?

Cum asa : Liiceanu, director al editurii Humanitas, să fie un neinformat ? De acord : Blandiana, ca poetă bună, poate fi (chiar este) o strălucită ignorantă. Dar Tepeneag ?

Si-atunci ? Nu este - ca si la protocronistii onesti : refuzul de a sti?

Dacă ar rămâne doar comoditatea de a rămâne în ignorantă (stie el, Plesu, ce stie, când recomandă călduros uitarea), însă, în cazul lui Liiceanu este vorba de : dezinformare. Fiindcă telespectatorul îl crede pe Liiceanu, când spune si el, pe urmele lui Drăgan :

Noi, Thracii

Asa e : Voi, Thracii.