Paris 1 iunie 1998

 

(10) R e c u p e r ă r i

 

Momentul decembrie 1989 nu a însemnat o pauză, cu atât mai putin abandonarea politicii de recuperare a exilului activ ; după cum momentul noiembrie 1996 nu a însemnat ruperea traditiei totalitariste a Bucurestiului comunist de a-i supune si pe Românii ce trăiesc în afara granitelor.

Nici guvernele comunistului Iliescu si nici ale ne-comunistului Constantinescu nu au restituit ceea ce promiseseră : proprietătile si dosarele de securitate, în schimb, continuă politica de extindere în străinătate a puterii de stat si de partid (ce, PNTCD nu este si el, un partid ?, nu cuprinde o bună parte din PCR ?).

Si Ceausescu avea obsesia recuperării exilatilor - a încercat, si, din nefericire, a înregistrat câteva succese - însă ofensiva a devenit aproape-plimbare sub Iliescu ; iar de când "cu Constantinescu" s-a prefăcut în dezastru pentru cei - si asa, putini - care activau împotriva comunismului institutional si a comunismului târîtor (sau : deghizat).

Si înainte si după 89 obiectivele "Centralei" (Securitatea eternă) au fost :

1. bisericile, casele de rugăciune, casele culturale, bibliotecile, asociatiile exilatilor ;

2. oamenii (exilatii) ;

3. sărbătorile nationale, comemorările, simbolurile nationale, patriotice, anticomuniste.

Majoritatea bisericilor din exil (în special din Canada si din USA) fusese colonizată înainte de 1989 de emisarii Securitătii de la Bucuresti Anania si Plămădeală. Exploatînd, nationalismul unora, legionarismul altora, dorul de tară al tuturor, acesti securisti legionari cu aureolă de martiri ai credintei, i-au zăpăcit pe enoriasi, i-au adus la cizma Bucurestiului si le-au confiscat bisericile. Pentru biserica română de la Paris s-au dus lupte de stradă în 1971, când din partea Mitropoliei de la Bucuresti se aflau, în afară de Plămădeală si Anania : vicarul Ionescu-"Grivita", popa Popescu precum si răs-popi ca Virgil C. Gheorghiu.

Dintre "laici" nu se poate să nu fie re-numiti trădătorii ("românii deplasati", cum i-a numit, inspirat, Ierunca) Uscătescu, Nicolae Baciu, Barbu Niculescu, Michel Steriade, Radu Florescu, Dean Milhovan, Gustav Pordea, St. Fischer-Galati, Leon Negruzzi, Michael C. Titus, I.C. Drăgan

Evenimentele din decembrie 1989 au "spart" si exilul, însă nu în sensul dorit de noi, anume acela de a deveni caduc (din moment ce România s-a liberalizat, s-a democratizat, nu ?) Oameni cu care am împărtăsit vreme de decenii, nu doar aceleasi opinii despre libertate, dar si aceleasi actiuni (petitii, colocvii, conferinte, manifestatii de stradă), dintr-o dată si-au găsit interesele de cealaltă parte (adică la ambasada RSR a lui Iliescu : în timp ce pe noi, manifestantii împotriva "vizitei" lui Petre Roman, politia franceză ne aresta si ne urca în dubă, după cum ne "indica" Virgil Tănase, cine intra pe poarta mare, la o tuică si o sarma ? : ditamai anticomunistul Matei Cazacu !; cosco-gea familie de persecutati ai regimului : Sanda si Vlad Stolojan !) ; ultranationalisti ca Leonida Mămăligă, Theodor Cazaban, Paul Barbăneagră, ce înainte declarau că se întorc în România "numai pe tanc", au descoperit, nu doar Centrul foooarte Cultural de la Paris (din localul Ambasadei RSR), dar si "manifestări-hârtie-de-muste", ca Mondiala de la Neptun, unde poti întâlni de-a valma gloabe realist-socialiste ca Nina Cassian, "apolitici" (altfel virulenti) ca Sorin Alexandrescu, somnirici ca Tepeneag, persoane oneste, dar care niciodată n-au stiut pe ce lume trăiesc, precum Alexandru Vona, Pavel Chihaia, navetisti de profesie ca Breban, colaborationisti cu vechime ca Ion Milos, naivi autentici (si păgubosi) ca Victor Frunză, lăudători impartiali - ca Românul Balotă, rătăciti-lucizi ca Mămăligă

S-au extins poftele totalizatoare ale Bucurestiul si asupra unor sărbători nationale. După ce l-au nationalizat pe rege si l-au pus să facă pe furierul-curierul, securistii lui Iliescu, Constantinescu, Plesu vor să controleze si sărbătoarea de 10 mai (după ce ne-au fericit cu un 1 decembrie ca Zi Natională ! - însă n-au suflat o vorbă despre 28 martie 1918, aniversarea a 8o ani de la unirea Basarabiei cu Patria Mamă).

Recent, la cimitirul Montmartre, ca în fiecare an de Înăltare, a fost cinstită memoria victimele comunismului din România. După slujba religioasă, cine a apărut ? Dumitru Ciausu, redactorul Tratatului cu Ucraina, ambasador al lui Constantinescu la Paris ! Întrebat ce caută acolo, cine l-a adus, a răspuns că fusese invitat de O persoană pe nume "Doamna Ivanov" (nu este vorba de doctorita omonimă) a spus că ea îl invitase pe "ambasadorul nostru". Participantii au tratat-o pe Ivanova II de trădătoare, iar pe Ciausu l-au invitat să circule mai departe, aici nefiind nimic de fotografiat ; nici de confiscat în folosul Securitătii.

Din păcate, are să fie în curând, la cimitirul militar din localitatea alsaciană Soultzmat - unde se află rămăsitele pământesti a multi ostasi români căzuti prizonieri la nemti în Primul război Mondial. Anul acesta exilatii ncăpătânati" nu se mai duc : acelasi Ciausu, necrofil dovedit, organizează o ntâlnirea tovărăsească (tuică, mititei, sarmale, doină, miorită - în final : Perinita) la Soultzmat

Bine-bine : numirea Ciausului a fost făcută de Măgureanu, a fost semnată de Constantinescu - însă multi dintre prietenii nostri, exilati, anticomunisti, acum obositi, si-au spus că mai departe ei nu merg, că abandonează

Au început prin a frecventa ambasada (să nu se uite : întâi sub ambasadoriatul lui Paleologu, când au călcat în cazemata securistă de pe rue de lExposition si Monica Lovinescu si Virgil Ierunca) ; au prins a "participa la actiunile Centrului Cultural", condus întâi de Ion Pop, apoi de Virgil Tănase, apoi de Vasile Igna Si, la urma urmei : dacă Barbăneagră "merge" cu Caramitru, prieten intim al generalului de Securitate Plesită (fost ministru al Securitătii în 1977, cel ce ne-a lichidat pe noi, "cu drepturile omului", apoi, după 3 august, pe minerii din Valea Jiului), de ce să ne mai mirăm că dârzul Mihai Korne nu mai deschide gura, din iunie 1990, că publicatia lui, Lupta a devenit foaie parohială a Cotroceniului, că Sanda Stolojan se freacă de Nina Cassian si de Bianca Marcu-Balotă, că Vlad Stolojan îl laudă pe Brucan, că

Ba, eu unul mă mir. Si mă revolt. Si-mi spun, îmi repet, ca să nu uit :

Din ce îmbătrâneste, omul se prosteste ; se căcănăreste.