G A U R A D I N M I O R I T A

 

 

 

Paris 4 iulie 1998

 

1. Fă si tu o cerere,

 

mă sfătuieste un prieten, mă sfătuiesc cinci prieteni (mi-au mai rămas, mi-am mai făcut), ori doar un cunoscut binevoitor.

Iar eu, de fiecare dată îmi aud urechile clocotind gata să explodeze, mă tem că acum-acum are să-mi pleznească un ochi, ca lui Dănilă Prepeleac.

De ce asta, de ce asa ? Pentru că ne separă nu doar granita aceea geografică, nu doar timpul trecut de la plecarea mea din tară (si asta, si astea), ci mai ales despărtirea în modul de a judeca lucrurile. Să fi căpătat eu, în exil acest altul ?; să-l fi avut si a acolo, în România - motiv pentru care fusesem silit să-mi iau traista-n băt si lumea-n cap ?

Dialogul începe cu o întrebare, nu neapărat indiferentă din partea interlocutorului (de regulă si el scriitor, deci folosind acelasi limbaj) :

Când vii acasă ? Poti fi sigur : există si oameni care te stimează, te citesc, te iubesc Când vii ?

Cât e ora ? , fac, privind încheietura mâinii unde ar trebui să fie un ceas - după care, cu un amestec de lehamite si de veselie, slobod bancul de serviciu : Acum e cam târziu - dar cum mâine-i altă zi, o să vorbim atunci

Unii iau gluma îndoielnică drept o vorbă de spirit si, politicosi, râd. Iar discutia despre asta se opreste aici.

Altii insistă :

Am auzit eu ceva-ceva, că nu ti-ai recăpătat cetătenia română - adevărat ?

Mormăi, confirmînd. Interlocutorul este un bun stăpânitor al logicii formale :

Ti-au refuzat-o ? Cum asa, dar ai dreptul la ea !

Dau din cap, în semn că da, am dreptul - la ea.

Ai făcut contestatie ? mă întreabă amicul.

Dacă m-as fi grăbit cu trei secunde si n-as fi încuviintat din cap, as fi apucat să răspund la prima întrebare - însă asa, am căzut după a doua. Si ridic din umeri. După un timp :

Păi, dacă n-ai făcut contestatie, ce mai vrei ?! si amicul râde, mă bate amical pe umăr : stia el că sânt o figură, acum are con-firmarea

Încerc să abat discutia la alte celea - negeneratoare de întrebări în rafală. Nu se poate, celălalt nu se dă dus :

Cred că am înteles : tu esti ăla, bătosul, care nu pune piciorul în ambasada noastră, că cică-i bolsevică si nu s-a schimbat nimic pe dinăuntru - în fine, astea-s conceptiiile tale despre lume si viată, eu cred altceva, mai nuantat, mai Dar ti-o depun eu la La ăia - dacă tu zici că nici nu vrei să-i veziTi-o duc, o depun în locul tău, pun un cuvânt si la consul, îl cunosc

E rândul meu să întreb :

Tu despre ce vorbesti ? Ce să depui la ambasadă - în locul meu ?

Amicul, interlocat :

Cum, ce ? Dar eu despre ce-mi răcesc gura ? Ei, bravos ! Mă dau de ceasul mortii să-ti fac un serviciu - si tu Cum, ce - cererea ta de În fine, contestatia ! Nu despre ea vorbim ?

Contestatie ? Ce să contest - în contestatie ?

Amicul - băiat destept, ca tot Românul-sub-vremi, întelege fulgerător ; îsi micsorează ochii :

Mă ! Să nu zici căTu nici cerere n-ai făcut ! Ia spune, sincer: ai făcut cerere ?

Ce fel de cerere ?, mă complac în rolul de Bulă-Întrebătorul.

Cerere de - auzi la el ce-fel-de ! Cerere, să-ti dea înapoi cetătenia română, nu? Să redevii de-al nostru! Despre asta era vorba, nu ?

Despre asta, însă n-am apucat să spun că n-am făcut cerere. Deci n-am ce contesta

M-am prins eu ! Domnul nu contesta - dânsu-i disident

Pardon ! N-am fost, nu sânt disident, am refuzat totdeauna eticheta de

Ai dreptate - nu mai ai loc de alde Blandiana cu tot cu Rusanu ei, de-atâta disidentă Si-atunci ? Cum vrei să capeti cetătenia noastră, dacă nu faci cerere să ti-o dea ?

Cum, s-o capăt ? Cum, să mi-o dea ? Să mi se restituie !

Asa e : tu o aveai când ti-a luat-o

Logic !, strecor. Dacă eu n-as fi avut-o ceva de luat, ei n-ar fi avut ce să-mi ia

Logic !, încuviintează celălalt. Ca să mă întorc la oile noastre: cum vrei tu să-ti resti - pardon : să ti se restuie cetătenia, dacă n-ai făcut cerere ?

Să mi se restituie fără cerere - simplu.

Pauză. Lungă. Apoi el :

Stii că esti nostim ? Cum vrei să capeti ceva, dacă nu ceri să ti se dea ? Stii tu : copilul care nu plânge nu capătă tâtă.

Lasă-i tâta, măi române din mosi-strămoase !, îmi sare mie mustarul (dar nu prea). Tu si-ai tăi faceti cerere la primărie, asteptati aprobare, dacă nu vi se aprobă, scrieti contestatie, asteptati rezultatul ei - însă până nu aveti la mână aprobarea scrisă de a vă pisa la gard, nu vă pisati, mai degrabă îi dati drumul în nădragi - păi dacă n-aveti tidulă Asa ati făcut si revolutia ? Pe bază de spravka, liberată de la ambasada rusească ? Cu asemenea obisnuinte nu intrati voi, urmasii directi ai Romei si ai traianodecebalinului, nici în NATO, nici în Comunitatea europeană - cu atât mai putin în spiritul european !

Nu-nteleg de ce te superi Cu ce te-am jignit dac-am zis să faci cerere de

Eu să fac cerere, rugînd să binevoiască a-mi restitui un drept al meu, furat ? Zmuls ?

Păi tăranii, păi proprietarii de case

Păi-dacă tăranii fac cerere si asteaptă rezultatul - ca să reintre în posesia pământului furat de comunisti, să mă ierte Dumnezeu, dar îsi merită soarta ! La fel proprietarii

Păi tu stii că si regele Mihai a făcut cerere de

Păi-eu nu sânt rege !- deci, vorba voastră : îmi permit să nu fac cerere de restituire al unui drept furat, călcat în picioare

A, da, tu ai refuzat să fii reabilitat juridic

Nu, domnule ! E fals ! Voi, după ce că cititi cu ochii cumnatei vecinului de bloc, nici nu întelegeti despre ce era vorba : n-am refuzat reabilitarea, cum spui - am refuzat să fiu reabilitat juridic de acelasi aparat de represiune care mă condamnase - pe nedrept !

A-ha ! Am înteles nuanta

Nu e nuantă !.

De acord, nu e. Dar în legătură cu cetătenia română : cum crezi că ai s-o obtii ? De să poti veni si tu în tară

Iar o dai pe "obtinut", pe "căpătat", pe "dat". Eu nu intru în limba voastră - care nu e doar limbă-de-lemn, ci limbă-de-oaie, de-miorită. Eu nu fac cerere, eu nu rog-frumos să mi se dea ceea ce mi s-a luat cu forta !

E o formalitate administrativă, acolo - ce te costă dacă faci o cerere?

Mă costă. Fiindcă atunci când mi s-a luat cetătenia română, nu mi s-a luat "ca urmare" a vreunei cereri semnată de mine - cerere de a mi se lua cetătenia - este ?

Este - dar

Nu e nici un dar - este ! Există hârtii la arhivele lor ! Când am fost exclus din Uniunea Scriitorilor (la 13 aprilie 1977 - în timp ce eu eram în închisoare, cei de acord cu această măsură fiind co-breaslasi de-ai mei, vorba lui Dimisianu : Doinas, Manolescu, Sorescu, Blandiana, Bănulescu, Nichita Stănescu, Fănus Neagu, Eugen Simion, Zaciu - crezi că am fost dat afară "ca urmare" a cererii mele ?

E mult de-atunci Asa o fi, dar vezi si tu că

Nu : asa-o-fi, ci : asa-este ! Există hârtii la arhiva lor - desi se pare că tot ce n-a ars Dinescu, a distrus senatorul cu pricina, cel care, în timpul liber semnează ca presedinte

Te rog, fără aluzii la Ulici - dar ce te costă să faci o cerere de?

Dacă fac cerere, accept implicit că injustitia, ilegalitatea comise atunci când fusesem deposedat de cetătenie, de membrìa Uniunii Scriitorilor, nu erau întru totul ilegale, injuste - dovadă : prin însusi faptul că fac cerere, adresată lor, le recunosc acelora legimitatea - or ei sunt ilegitimi de la 23 august 1944 si continuă si în zilele noastre.

Bine, ai si tu dreptatea ta - dar, ca să obtii cetătenia aia - chiar si calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor - calcă-ti pe inimă, pe principii : fă si tu o cerere, acolo, că n-o fi foc

 

Sfaturile pretioase ale amicului sunt cu adevărat amicale, pornite din inima lui bună - însă nu le pot urma. E prea târziu ca să mai fac-si-eu-acolo-o-cerere (că n-o fi foc).

Apoi, când ai pierdut aproape-totul, rămânînd doar cu "niste principii", nu le încalci si pe-acelea, măcar ca să nu pierzi totul- totul-totul.