Pe hârtie, pe unde, pe ecrane, pe internet se întretaie până la vacarm - păstrînd totusi aerul de cor - gemetele, vaietele, văicărelile celor ce se cred purtătorii de cuvânt ai acestui neam nefericit. După ce se lamentează (acest se vrea să indice că ei, autorii Eremiadelor, doar ei si cumnatele lor sunt demni de compătimire - chiar suscepti- bili de despăgubire pentru daunele suferite), mintosii directori de constiintă carpatodanubieni trec la "analiza dezastrului". Concluzia cogitatiunii lor profunde :

"Electoratul este de vină".

Cum să nu fie electoratul de vină că a fost re-cocotat la putere bolsevicul, criminalul Iliescu? Doar el cu mâna lui l-a votat! Formulînd această acuzatie, Opaitele României, Văpaitele Carpatului, Scriitorii Curati cu voie de la Primărie (nume de cod : Rezistentii prin Cultură) s-au arătat în splendoarea lor de membri-plini ai comunitătii primitivizate de comunism, ai natiei analfabetizate de ceausism - cu ajutorul activ, prin pasivitate, al dezertorilor nostri intelectuali (altfel, cu totii străluciti, chiar geniali!). Până mai ieri "de vină" (de toate nefericirile) erau, totdeauna, altii : americanii, ungurii, rusii, evreii, bulgarii ; moldovenii (dacă vorbea un ardelean), ardelenii în ochii regătenilor, regătenii în ai moldovenilor… - aceasta fiind judecata necăjită a unor necăjiti care nu ridicaseră în viata lor privirea mai sus de bocancii celui din fată. Iată însă că si smântâna-patriei-române, gândeste si arată cu degetul ca un scoler puturos si pârâcios - pe altul. Numai că din bibliografia literaturosilor nostri manufactori de opinie (!) a dispărut o referintă : Bertolt Brecht. De ce : pentru că odiosul fusese sluga comunismului kominformist (dar Brucan? dar Crohmălniceanu? dar Paul Cornea ?), ci din… jenă intelectuală. Un personaj din Brecht spusese aproximativ - citez din memorie : "Dacă poporul nu respectă directivele noastre - să fie interzis poporul !"

Asta era solutiunea, dragi tovarăsi directori de constiintă neaos-românească : Adamesteanu, Doina Cornea, Blandiana, Rodica Palade, N. Manolescu, Liiceanu, Pruteanu, Patapievici, Paleologu, Plesu, Nadia Comăneci, Iorgulescu, Doinas, Mircea Martin, Tiriac, Paler, Marino, Zub, Andrei Cornea, Ilie Năstase, Stelian Tănase, Grosan, Tismăneanu - si alte monumente autentic românesti : să interziceti electoratul! Operatiunea v-ar fi scutit de cea mai mare cretinărie, de cea mai lăbărtată porcărie pe care ati făcut-o în vietile voastre, altfel presărate de măgării-idiotii : nu numai să-l votati - voi! - pe Iliescu, dar să îndemnati oamenii să vă urmeze. Pentru a salva, ce? "Democratia"? Care democratie, analfabetilor, amnezicilor incapabilil de a vă încheia la obiele? Democratia cu/a lui Iliescu? V-a luat Dumnezeu mintile? Dacă v-ar fi venit ideea salvatoare înainte de 26 noiembrie acest an, ati fi făcut economie de un somn - din el a iesit Monstrul Dezinformatiei Securisto-Kaghebiste materializat prin o falsă-problemă, deci prin o solutie falsă : "Votati împotriva dictaturii, pericolul fascismului si antisemitismului românesc purtînd numele: V.C. Tudor!"

Îmi aduc aminte cu neplăcere : după 1977, când am ajuns în exil, am încerca să comunic Monicăi Lovinescu si lui Virgil Ierunca opinia: "pericolul huliganismului purtînd numele : Eugen Barbu"- era o grosolană, o vulgară diversiune securistă. A denunta (si ataca) doar pe E. Barbu si ceata-i de vlăjgani ciomăgasi (pe atunci puradeii-pionieri erau Ileana Lucaci, V.C. Tudor, Dan Ciachir) considerîndu-i pe barbisti, dacă nu singurii, atunci principalii vinovati de tiranizarea culturii : o eroare. Pe de o parte Eugen BarbOaie si ai săi de la Barieră, oricât de obraznici ar fi fost, erau doar instrumente ale Monstrului, limbrici împinsi în fată de Sarpele Securismului (deasupra lui : Balau-rul Comunismului) ; pe de altă parte, a-i ataca de la microfonul Europei libere cu precădere pe derbedeii de la Săptămîna însemna a reduce problema ne-libertătii de expresie din sistemul totalitar comunist românesc la conflicte personale cu mardeiasul plagiator. Mai grav: focalizarea acuzatiilor de tiranizare a cuvântului asupra unor trupeti conforta, betona alibiul inactiunii, al inertiei, al lasitătii scriitorului român, cel care, la closetul restaurantului Casei Scriitorilor, jura pe carnetul rosu din mâna dreaptă, făcîndu-si cruce cu stânga : «Eu cu drag mi-as manifesta anticomunismul - dar dacă nu mă lasă porcul de Barbu…» - pe acea vreme încă nu se gândise să-si boteze dezertiunea: "rezistentă prin cultură".

Pagubele pricinuite de diversiunea numită : E. Barbu, în literatură, oricât de însemnate, au fost floare la ureche fată de cele din alegerile de la 26 noiembrie-10 decembrie 2000. Atunci scriitorii - cei mai multi, cei mai buni - stiau că E. Barbu este omul securitătii si îl clasaseră ; acum orătăniile natiei, trezite din somn, au cotcodăcit : "Dictatura fascistă ne pândeste!", "Suntem amenintati de antisemitism!","Stop extremismului!","Să facem baraj tiraniei !"- si alte gogorite, consfintind diversiunea securistă: V.C. Tudor (si dînd o identita-te copilului de suflet al Barbului si al Organei, găinarul oligofrenetic).

De ce spun : diversiune ? Ce întrebare ! Se vede de departe : Zbierătorii de profesie zbiară, denuntînd cu nemăsurat curaj virtuala dictatură fascisto-antisemită a lui V.C. Tudor - ca să nu se observe reala dictatură comunistă, pipăibilul bolsevism ale tovarăsului Iliescu!

Dar bineînteles că V.C. Tudor este un ins dezgustător, semianalfabet, neam-prost de-acasă (si de la MAI), stergătoare de picioare al Ceausescului ; că a activat din pruncie pentru Securitate, a atacat în Săptămîna pe cei indicati de Conducerea Superioară de Securitate si a apărat, la comandă, pe agentii infiltrati în Occident (Gustav Pordea, "deputatul european" de pe lista lui Le Pen, plătit prin securistul Costel Mitran cu o jumătate de milion de dolari - de pildă). Fiindcă si la noi securistii persecutori ai credinciosilor au devenit peste noapte mistici (chiar de nu li s-a luat văzul, ca lui Saul) ; si la noi securistii internationalisti de ieri au devenit azi vânjosi nationalisti - vezi-l si pe Marele Rus, altfel evreu : Jirinovski. Nu V.C. Tudor si nu fascismul, nu antisemitismul, nu antitigănismul lui purtînd marca Securitătii dâmbovitene constituie amenintarea la adresa nefericitei Românii.

Ci bolsevismul kaghebist re-instaurat de Ion Iliescu.

Prin alegerile din 26 noiembrie 2000 tara noastră a înaintat-pe-culmi, vorba lui Păunescu glorificîndu-l pe Ceausescu : a "urcat" din lac în put. Asta înseamnă că "dezastrul" (termen de care sunt pline până la sufocare taman gurile care până la 22 decembrie 89 fix rămă-seseră cusute-sudate) nu trebuie articulat (gramatical) ; corect fiind: "unul din dezastrele de după decembrie 1989".

Soarta tării m-a preocupat (si m-a durut) si pe mine. Si nu imediat după "dezastrul de la 26 noiembrie" [2000]. Ba înainte (si după) dezastrul de la 17 noiembrie 1996 ; si chiar înainte si după dezastrul de la 20 mai 1990 - stau dovadă faptele de scris, textele publicate constant, în săptămânalul newyorkez Lumea Liberă, în Cotidianul de la Bucuresti - si (în sfârsit!), editate de Nemira, în volumul Scrìsuri, 1999. Nu au fost incluse două interventii : cea la Colocviul de la Roma, din 11-13 mai 1991 - si, cu un an mai devreme, "Scrisoare către Gabriela Adamesteanu", de la 1 aprilie 1990.

Nu mi-am completat (aici) scurta autobibliografie din orgoliu de autor frustrat - ci din ciudă : stiam că nu sânt singurul care… :

- [înainte de decembrie 1989] …să se teamă că, dacă vreodată România va fi liberată (am zis bine : va fi, adică de către altii, nu : se va, singură), poate că economic are să iasă din mizeria cumplită în care o tinuse comunismul, dar nu social, nu mental - nu civic ;

- …să înteleagă că "revolutia la Români" nu fusese nici revolutie, nici la-Români, ci schimbare-de-secretar-general-al-partidului (dat la spălat-curătat de căcat-sânge) cu/prin aceleasi cadre: activisti-securisti;

- …să înteleagă (cu durere) că martirii neamului, oamenii poli-tici democrati, unii din ei si intelectuali de marcă, supravietuitori ai puscăriilor comuniste, fuseseră demult prefăcuti în cârpe de care-si stergea cizmele lumpen-proletariatul securist, după două decenii devenit… aristocratia natiei (după expresia, nu a unui curat neo-boer, ci a unui senator, presedinte de scriitori, decedatul Ulici); marii-oameni fuseseră neutralizati, nimiciti de Securitate, nici vorbă să poată (re)de-veni ce fuseseră; erau ceea ce făcuse din ei Pitestiul-Lung: auxiliari obedienti ai Criminalului Organ, trudeau, nu atât la "culegerea de informatii", ci la ce se cheamă: dezinformatie: "răspândirerea unor in-formatii din sursă sigură", sursă-sigură fiind, ca si pentru Jela-Huma-nitas, ca si pentru Manolescu-Pelin, după 89, Securitatea ; astfel au lucrat (de voie, de ne-voie) pentru călăi, împotriva fratilor-victime Gyr si Crainic, C.C. Giurescu si Serban Cioculescu, Carandino si Noica, Stăniloaie si Ernest Bernea, Paleologu si Quintus, Tutea si Coposu…;

- …să înteleagă (mai corect : să nu uite !) că FSN din decembrie 1989 era o răsuflată, o vulgară diversiune de tipul FND (confectionat la 26 septembrie 1944, tot de rusii ocupanti pentru românii ocupati), prin care cadrele (de stat si de partid) se travesteau în democrati si în patrioti (simplu: îsi coseau epoletii pe dinăuntru !) ; din aceeasi mis-care, prin cooptare în vederea mutării (de sah) următoare, îi compromiteau pe cei (încă) necompromisi ; trebuia să fii idiot profund ca să nu vezi, să nu întelegi că Românul începe o "viată nouă" pe după cap cu tâlhari bolsevici în civil ca Bârlădeanu, Brucan, Verdet, Iliescu si cu banditi bolsevici în uniforme (Stănculescu, Militaru, Plesită, Caraman) - cu totii legati prin carieră si interes de comunismul local ca si de cel moscovit ; câte minute de reflectie i-au trebuit Doinei Cornea, Blandianei, Paleologului, Plesului, Dinescului, lui Caramitru - ca să demisioneze din FSN (vorbesc de cei care au chiar făcut-o…)? ;

- …să înteleagă că lărgimea de spirit (sic) de care dădea dovadă opozitia (re-sic) în primele săptămâni după "revolutiune" era, în fapt, impotentă : istoricii tărănisti, liberali, social-democrati (Coposu, Ratiu, Cîmpeanu, Quintus, Cerveni, Diaconescu, Tepelea, Galbeni - si încă multi, prea multi pentru o comunitate care se proclamă anticomunistă si rezistentă) ezitau, evitau să ia puterea - care ni se cuvenea !- nu pentru că ar fi fost ei binecrescuti, galantoni cu adversarul politic - ci pentru că nu miscau în front fără ordinul stăpânului : Securitatea!;

- …să înteleagă că norocul-istoric îti cade, pară-mălăiată,-n gură o dată, hai, de două ori, dar nu de fiecare dată când tu, becisnicul, lasul, puturosul, dezertorul ai nevoie ; că "revolutia la români" nu a fost fructul strădaniei românilor, al sacrificiului lor, ci o fericită întâm-plare (internatională) de care ar fi trebuit să profite si România (pe urma Poloniei, a Cehoslovaciei, a RDG, a Ungariei, a "Moldovei", a URSS); cronologic, zavera de la 22 decembrie de la Bucuresti a fost cea din urmă din Lagărul Sovietic european (si cea mai sângeroasă), însă dacă românii nu contribuiseră cu nimic la răsturnarea comunismului, măcar să fi folosit - cu normală inteligentă - prilejul oferit;

- …să înteleagă că partidele democratice (exact cele interzise de comunisti, iar membrii lor arestati, multi asasinati) nu pot fi alcătuite în "vârtejul revolutiei" de către asasinii si complicii asasinilor : comunisti, securisti, vânzători-de-frate ca R. Cîmpeanu, Quintus, Mar†ian, Ioan Alexandru si nu pot fi consolidate prin batalioanele de activisti, militieni, securisti - nici măcar strecurati, ci intrati pe poarta mare tinută deschisă, cu plecăciune, de Tatăl Natiei, Seniorul Coposu, sluga supusă a securistului purtînd numele conspirativ: Măgureanu ;

- …să înteleagă că dacă puterea adevărată, corupe (cu adevărat), corupe cu adevărat si fleacul de putere exersat de un român ; si cum să nu fie asa, dacă românul si-a alcătuit Catehismul Moral din negatii :

- nu spune românul : "Om bun este cel care nu face rău" ?

- nu spunea - ba chiar urla : "Noi nu gândim!" ?

- nu spun scriitorii : "Noi n-am avut samizdat si nici n-am avut nevoie!"?

- nu spuneau ierarhii bisericii ortodoxe : "Noi n-am rezistat - noi ne-am rugat…"?

- nu se spunea - din 1964, când s-au golit închisorile : "Eu nu fac politică" - ceea ce se traducea prin : "Să nu mi se ceară să fiu demn, moral, civic - mi-e frică!" ?, însă de cum "s-a dat" ceva, toti tremuricii, toti impotentii, toti imoralii, toate curvele, toti hotii s-au năpustit, au însfăcat, au furat (ce mai rămăsese) ; politicienii români, fie "fosti" comunisti, securisti, fie fosti democrati : liberali, tărănisti, legionari - în fine, fosti-oameni - dar si tineri care în 1989 aveau în jur de 20 ani, deci nu avuseseră ocazia să se maculeze (nu-i nimic : s-au înmierdarisit singuri-singurei de mai mare dragul, priviti-l pe Patapievici : a avut nevoie de aproape un deceniu de eforturi, dar ce reusită!, ai zice : un adevărat liicean’) - nu realizează că a face politică, a fi înalt functionar la stat ori demnitar înseamnă a te pune în serviciul statului, iar prin el, în serviciul concetătenilor care asteaptă de la tine ceea ce nu au avut de la guvernantii comunisti.

Am amintit două texte neincluse în volumul Scrìsuri :

- La l Aprilie 1990, în Scrisoare către Gabriela Adamesteanu (publicată în revista 22 pe la mijlocul lunii), după trei luni de la "revolutie"), am avut insolenta să-i acuz pe "marii-scriitori" de lasitate, de inactivitate, de dezertare, înainte de 22 decembrie 89; de zăpăceală, de necinste, de analfabetism, de rapacitate, după ; i-am tratat de nesimtiti moral pe N. Manolescu, Buzura, Doinas, Blandiana, Dinescu, Plesu, Eugen Simion, Sorescu… Atunci mi-a sărit în cap toată lumea bună, intelectuală : cum de înjuram ca la usa cortului niste clasici-în-viată , basca niste anticomunisti-fără-prihană ? Interpelatorii au uitat fulge-rător ce-mi reprosaseră când, la scurt timp si ei au început a-i acuza pe aceiasi, în aceiasi termeni, dar doamne-fereste să fi citat din clasici…;

- Între 10 si 13 mai 1991 a avut loc la Roma un colocviu la care a participat floarea scriitorimii din tară : Doinas, Blandiana, Ulici, Mălăncioiu, Adamesteanu, Papahagi, Uricaru…- adevărat: lipsea Geta Dimisianu) precum si câtiva exilati : Balotă, Sorin Alexandrescu, eu. Interventia mea inchizitorială:"Numai activistii si securistii au confiscat revolutia română? - Nu ! Si scriitorii !" a provocat indignatiunea maselor largi de rezistenti prin cultură. Si consternarea - rănită - mai ales când am formulat acuzatia :

De vină pentru victoria lui Iliescu, la 20 mai 1990, nu este electoratul - analfabetizat, terorizat, santasat de aceiasi activisti si securisti - ci voi, scriitorii ; voi, înainte de decembrie 89, nu v-ati făcut datoria de a amplifica glasul celor care nu se puteau exprima. În schimb, de cum a dat rivulutia peste voi (încât au intrat în panică nu doar ticălosi ca Titus Popovici, Păunescu, D.R. Popescu, Săraru, ci si "de-ai nostri": N. Manolescu, Buzura, Toiu, M.H. Simionescu), cum v-ati repezit la ciolan, ati însfăcat posturi, ordinatoare vechi trimise unor institutii, burse, medicamente aduse pentru spitale, directorate de publicatii, de fundatii, toale destinate săracilor, ministere - de parcă vi s-ar fi cuvenit recompensele pentru dârzele si riscantele voastre activităti din… ilegalitate… Vă plângeti de electorat ? Culegeti ce nu ati semănat. Cum fiecare bărbat are nevasta meritată si copilul făcut, voi aveti electoratul pe care vi l-ati modelat (negativ)- prin Opera si prin Viata voastră de scriitori dezertori…

Atacurile mele au primit replica binemeritată : toti participantii (chiar si Balotă si Sorin Alexandrescu : împărtăseau "analiza" mea, înainte de interventie, dar în timpul si după au tăcut, grămăjoară) m-au luat la forfecat ca într-o sedintă de partid din cele bine preparate (si eu fusesem membru de partid, însă eram un biet pui în fata dialecticii tancului sovietic mânuită de subtili ca Doinas, de îndelicate ca Blandiana, Adamesteanu, Mălăncioiu. Fireste, toate răspunsurile, toate interpelă-rile lor erau de o perfectă rea-credintă, nu tineau seama de adevărul evident, nici măcar de… calendar (nu m-a invitat Blandiana, în luna mai 1991, în Piata Universitătii, la un an după lichidarea ei ?), încât mă întrebam când, cum, de la cine învătaseră ei/ele asemenea tertipuri de avocat de Vânju Mare? La un moment dat am auzit un glas plângăret, îndurerat de nedreptătile comise de mine - care zicea, în esentă :

Este cam adevărat că noi n-am prea rezistat pe fată ca Paul Goma, căci noi suntem oameni normali, nu eroi… Dar de ce nu ne permite Goma, acum, să facem si noi câte ceva, să punem umărul la educarea civică a oamenilor - cum a fost cu Piata Universitătii, cu GDS…

A fost recunoscută zeama de trandafiri aproximativisto-relati-visto-transilvană ("cam", "nu prea") oferită de Ana Blandiana. În ea : hălci de gândire de piatră a românilor, fie scriitori, fie din contra ; si ciorchini de neadevăruri (tehnica : pentru a nu fi observată prima minciună, o acoperi cu a doua; pe a doua cu a treia…): nu eram, nu mă considerasem vreodată erou ; nu "interzisesem" nimănui să facă ceva, "după revolutie"- însă mă indignaseră laudele dezertorilor care pretindeau, acum, că înainte de 22 decembrie…- e-he, cum rezistaseră ei…

Într-un text dinainte de alegeri am citit :

"Între holeră si ciumă nimeni nu poate alege".

Dacă mi-ar arde de glumă, as replica :

Cum, nu ? Între holeră si ciumă "cineva" poate alege : Românul analfabetizat de comunisti, rău sfătuit de sfătuitorii natiei.

A dovedit-o, când a fost consultat : la 20 mai 1990 (oricâte fraude au comis activistii-securisti, Nea Ion si Badea Gheorghe au votat cu Iliescu, bolsevicul din echipa Ceausescului, proaspăt vinovat de mortii din decembrie 89, de incendierea Bibliotecii Universitare si a Muzeului National, de tulburările interetnice - adevărat : încă nu si de mineriade); a dovedit-o la 16 noiembrie 1996, când l-a votat pe Constantinescu, ilustru necunoscut ca anticomunist "înainte de revolutie", ilustru cunoscut "după", ca cel care, dimpreună cu activista Zoe Petre a creat la Universitatea Bucuresti o catedră de sociologie reputatului sociolog Măgureanu, stăpânul lor - si al lui C. Coposu.

Iar acum, la sfârsit de an 2000 Badea Ion si Nenea Gheorghe, dimpreună cu nevestele Frăsâna si Vetuta au votat pentru Iliescu. Si vor vota pentru Iliescu si în 2004, la îndemnul strategilor: «Să votăm împotriva dictaturii!», adică tot o optiune negativă (votezi "împotriva" lui Y - ca să câstige Z), cea pozitivă fiind : votezi pentru X, scurt!

De acord : în noiembrie-decembrie 2000 a fost stare de urgentă : - însă noi, Românii, ne aflăm în stare-de-urgentă - de când, după ‘89 ?

- de la 16 noiembrie 1996, când a venit la putere, în numele opozitiei anticomuniste, Omul Securitătii, Constantinescu ?;

- de la 20 mai 1990, când a venit la putere, în numele "noii democratii", Omul KGB-ului, Iliescu ?

- din ianuarie 1990, când Securitatea, băgată în boale timp de două săptămâni, si-a venit în fire si a reluat frânele (si ciomagul), printre propagandistii ei aflîndu-se Buzura, cel cu "Fără violentă !"?;

- si dacă din prima jumătate a lunii decembrie 1989, când în jur trosneau din temelii toate barăcile comunismului, numai în România locuitorii (cei anticomunisti!) se declarau de acord cu Congresul cutare si cu Ceausescu - precum tărănoistul recent Alex Stefănescu ?

- de fapt România se afla în stare de urgentă din 1984-86, când au început a fi dărâmate case, palate, biserici si nimeni n-a pus mâna pe un târnăcop să-i dea în cap lui Ceausescu, măcar securistului-tânăr V.C. Tudor care, în Săptămîna, apăra Ceaushima si îi acuza de "trăda-re natională" pe acei exilati care îndrăzniseră să protesteze împotriva "sistematizării" ?;

- pentru că tot am pornit spre trecut : nu cumva România se afla în stare-de-urgentă încă din 1977, când s-a manifestat pentru întâia oară public - din 1948 - opozitia anticomunistă prin apărarea drepturilor omului (în primăvară)?, apoi în august prin opozitia clasei muncitoare (greva minerilor din Valea Jiului) ? - evenimente care nu au găsit la directoratul de constiinte românesc nicio încuviintare ; doar batjocură - ce se mai distrau pe seama "naivilor" Negoitescu, Goma ne-naivii Breban, Ivasiuc, Manolescu, Zaciu, Dana Dumitriu si altele ?

La urma urmei, n-ar trebui să ne mirăm-indignăm de ralierea în masă a "intelectualitătii" românesti la cauza lui Iliescu, bolsevicul, cel cu mâinile mânjite de sângele nevinovatilor (care crezuseră în revolutie, care crezuseră în Piata Universitătii - dar si multi trecători) si de cenusa cărtilor arse cu tot cu Biblioteca Universitară, criminalul care a incitat la război civil prin chemarea adresată"minerilor" de a face ordine-socialistă în România. Este suficient să ne întoarcem doar cu un deceniu si la un eveniment care ne-a marcat : "Revolutia la Români":

Odată febra revolutionară scăzînd, s-a trecut la "reorganizarea tării". Nu întreb : cine a răspuns prezent, ci : care dintre marile consti-inte a refuzat să intre în Hora "Reconcilierii (cu securistii)"? Este ade-vărat : aproape jumătate de veac de teroare comunistă îi istovise pe supravietuitori - unii nu mai voiau să-si aducă aminte iar altii pretindeau că nu au ce-si aminti. Oricum, în hârtia de muste numită FSN, au fost prinsi multi oameni de bine - ca Doina Cornea.

Întrebarea : câti dintre scriitori, deschizînd ochii, au părăsit FSN-ul ? Aceeasi Doina Cornea, Blandiana… - si mai cine ?

- Mult mai multi au rămas, nu neapărat în FSN, ci în structura neo-bolsevică ca directori-de-ceva, ministri, secretari de stat, ambasadori, consilieri : Plesu, Papahagi, Vartic, Paleologu, Dan Petrescu, Mihai Botez, Sin…

- Scriitori marcanti s-au declarat de partea lui Iliescu : Eugen Simion, Buzura, Sorescu, Vulpescu, Valeriu Cristea, Fănus Neagu, Băiesu - acestia au luat parte, prin scrisul lor, la campania electorală în vederea alegerilor din 20 mai 1990;

- Scriitori importanti ca Breban si Virgil Tănase au crezut în steaua lui Iliescu de prin 1980, nu s-au înselat (oare de ce ?), primul i-a devenit hagiograf, al doilea lăudător asiduu (a pretins, la televiziune că Iliescu ne-a prezervat de războaie civile - dar devastările sediilor partidelor democratrice ?, dar tulburările interetnice ? dar mineriadele ?)

- Scriitori străluciti care, trâmbitînd oroarea de politică, de cum le-a venit lor bine, cum s-au băgat în politică, dacă nu direct pro-Iliescu, atunci sigur : justificîndu-l, legitimîndu-l pe cel cu mâinile pline de sânge după Prima Mineriadă : Nicolae Manolescu, prin inadmisibilul interviu publicat în România literară din 6 iulie 1990 - în care, adresîndu-i-se Iliescului, îi zicea : "Om cu o mare".

Cum de îndrăznesc directorii de constiinte să cheme poporul (în noiembrie 2000 !) să facă baraj împotriva tiraniei, împotriva xenofobiei, împotriva antisemitismului - votînd pentru Iliescu? Dar cine a provocat - prin securistii diversionisti de profesie - tulbură-rile interconfesionale?; cele interetnice ? Cine a autorizat (în numele libertătii democratice!) aparitia foii România Mare, condusă de Eugen Barbu si de securistii de la Săptămîna ? Nu Ion Iliescu, secondat de Petre Roman, ambii sfătuiti de Brucan ?

Cum de îndrăznesc, acum, evreii (din România, din Europa Occidentală, din Israel), să strige pe toate drumurile că în România antisemitismul face ravagii… în ultimii ani, adică de la aparitia lui V.C. Tudor, acest neica-nime, vorba lui ta-su spiritual E. Barbu ? De ce nu s-au plâns - de antisemitism - în momentul în care Iliescu si Petre Roman - repet : sfătuiti de Brucan - au fabricat ei însisi pretextul de a lovi în opozitia democratică prin legalizarea acelei aripi a Securitătii care urma să joace rolul extremistilor xeno-fobi, antimaghiari, antisemiti ? A scris vreun rând marele vânător de antisemiti Ed. Reichmann, în Le Monde, despre comanditarii provocărilor de la Târgu Mures? Dar despre autorii (si scopul) aprobării date lui E. Barbu de a scoate o foaie antisemită, de a înfiinta un partid antisemit? Nu : el a scris - confirmativ - doar despre afirmatiile la Paris ale lui Petre Roman, anume că România este o tară antisemită, că Românii sunt antisemiti!

Dar dezinformatorii de la GDS?, pactizatorii cu securistul Măgureanu, consiliati de indivizi ca Brucan, Paul Cornea, Pavel Cîmpeanu si alti vechi-tovarăsi ?; lupii-tineri preocupati de propria-le nouă-carieră - în frunte cu celebrele anticomuniste din ilegalitate : Adamesteanu, Palade, Magda Cârneci, Mungiu, Ioana Ieronim, Enache, Zoe Petre, Renate Weber si alte plimbăreciene - s-au prefăcut că apără "drepturile nationalitătilor" dar nu au suflat un cuvânt despre diversiunea care a constat în : inventarea-antisemitismului-la români (ca să nu se observe bolsevismul lui Iliescu si al lui Petre Roman), întretinută de revista 22 ; iar când Zoe Petre si E. Constantinescu au crezut că pentru a intra în NATO obiceiul casei cere să dai spagă, s-au grăbit să îngroape întelegerea Hitler-Stalin, încheind tratatul cu Ucraina - cine a fost în fruntea dezgus-tătoarei, analfabetei, criminalei agitatii? GDS si 22 ! În chestiunea campaniei împotriva "antisemitilor Manolescu, Liiceanu, Tudoran" aceiasi luminători au procedat ca niste repetenti incapabili să închege o explicatie, să se angajeze într-o dezbatere normală.

Care este adevărul în "campania" amintită ? În două puncte - pe care le-am dezvoltat în alt text :

1. Liiceanu, Manolescu, Tudoran -"fiorosii antisemiti"- au comis gafe de informatie, altfel zis : după obiceiul carpatnic, s-au trezit vorbind despre chestiuni de care habar n-aveau ;

2) Bătători de maioneză si falsificatori de citate (Manea, Ornea, Voicu, Ioanid, Ed. Reichmann, Ornea, Oisteanu, Volovici) s-au grăbit să demonstreze Frantei si Americii că… avuseseră dreptate Roman, Brucan, Pavel Cîmpeanu, rabinul Rosen când susti-nuseră că în România antisemitismul a devenit o gravă primejdie !

Am cunoscut, cunosc mari intelectuali evrei : de la ei stiu că în anume împrejurări (pauze în care nu se vorbeste despre ei - mai grav : se vorbeste despre tragediile alora : armeni, cambodgieni, ceceni, tibetani; evenimente jenante, chiar acuzatoare, ca Intifada, necesitînd o urgentă abatere a atentiei de la propriile fapte-rele) evreii însisi provoacă antisemitism prin denuntarea zgomotoasă a unei realităti inexistente. La noi în România, ca să nu se vorbească deloc sau cât mai putin despre orientarea comunistă a multor intelectuali evrei si faptele lor abominabile, s-a organizat campania împotriva unor intelectuali ne-evrei avînd opinii de dreapta. După principiul : Cine-strigă-mai-tare-are-dreptate!, cei avînd interes să nu se vorbească despre grelele păcate ale dispărutilor Răutu, Roller, Vitner, Crohmălniceanu, Moraru, Banus ; nici să li se ceară socoteală viilor Nina Cassian, Paul Cornea, Sorin Toma, Tertulian, Ianosi - au făcut zarvă în jurul lui Eliade, Cioran - tot erau ei morti.

E bine că s-a vorbit de faptele rele ale celor de dreapta ? Foarte bine. Dar nu a fost bine că, ocupînd terenul (timpul, spatiul tipografic, disponibilitatea) cu "fascistii" nostri cei decedati s-au ocultat faptele si ele rele, cu urmări infinit mai largi (întreaga populatie care a trecut prin scoli si a fost silită să înghită, să repete ce dicta Chisinevski) si mai durabile: o jumătate de veac ne-au chinuit comunistii - nu legionarii. Cu atât mai lesnicioasă ar fi fost dezbaterea, cu cât unii dintre cei care ne-au otrăvit zilele cu ineptiile si ticălosiile scrise trăiesc, deci ar fi putut să se apere de acuzatii.

În timpul primei domnii a lui Iliescu (1990-1996) diversiunea a avut si un scop pur politic : facem zarvă în legătură cu Eliade - de pildă (prin N. Manea) ; în jurul lui Cioran, prin Marta Petreu, pentru a nu avea timp de Iliescu, de Roman, de Brucan - nici de Edgar Reichmann, în 1956, auxiliar al lui Iliescu în Echipa Mortii UTM, apoi agent al lui E. Barbu ; nici de Radu Florian, nici de Tertulian, nici măcar de Ianosi, devenit peste noapte gulagolog.

Ce se întâmplă cu intelectualii români (fie ei si evrei : tot o apă si-un pământ) - si nu doar de când au dat rusii peste noi si ne-au impus comunismul ? De ce mintile luminate, oamenii instruiti, unii străluciti, care fac cinste culturilor din alte părti - nu se pot aduna de pe drumuri, nu înaltă privirea mai sus de brâul celui din fată - ca să stea drept ? Să apere si adevărul, nu doar frumosul, nu doar cutare teorie stiintifică, ori cutare interes de familie, de grup, de clan ?

Am afirmat cândva : "Noi, Românii, am fost un popor de ciobani - în ultimele decenii am devenit o adunătură de ingineri".

Nu e o insultă la adresa inginerilor, ci o constatare amară pe marginea stilului de gândire, de actiune al neamul nostru. Prea putini au ales să iasă din ceată, din grup, din gloată, să stea pe două picioare în fata Puterii, să spună ce cred despre tiran, despre tiranizati. Nu este suficient să fii reputat savant, celebru inventator, pentru a fi si intelectual ; poti avea si premiul Nobel - ei si ?, dacă nu esti sensibil la suferintele semenilor, dacă nu pledezi cauza lor, dacă nu risti, făcînd acest lucru - degeaba : rămâi un matematician strălucit, un mare genetician, un urias inginerizat pe care îl interesează specialitatea lui, situatia lui, familia lui - atât. Nu găsesc exemple la români, trec la blestematii de rusi : Andrei Saharov a fost un mare savant atomist, părintele bombei cu hidrogen. Era el si un intelectual ? Deloc ! A devenit abia atunci când, renuntînd la "situatie", la catedră, la vilă, la călătorii, la confort - si la libertate - s-a angajat într-o activitate umanistă - de care kaghebistii s-au temut - însă nekaghebisti, ba chiar victime ale KGB si-au bătut joc (un omolog al acestora, românul Alexandru George, scria prin 1992 că Saharov fusese un prost inocent care n-ar fi actionat asa cum a făcut-o, dacă n-ar fi avut "spate gros" si o nevastă evreică); violoncelistul Rostropovici: era un extraordinar muzician - dar nu si intelectual, decât după ce, îmbrătisînd cauza lui Soljenîtîn, a devenit unul dintre purtătorii de cuvânt ai celor fără de… glas (aici ar putea fi lipită semnificatia reală, originară a termenului : glasnosti).

Stiutorii de carte, autorii de cărti, posesorii de diplome, de titluri români din România se vor fi gândind că ei, bietii, abia de o generatie, hai, două umblă în bocanci - să riste să se încontreze cu puterea - si să redevină desculti? Să piardă "situatia" cu atâta trudă si concesii plătită ? Iată o mentalitate inginerească-universitaristă.

În România, cu exceptia unor foarte-tineri (legionari, tărănisti, liberali, regalisti, fără-de-partid), cei arestati, tinuti în închisori ani grei (dacă au supravietuit…) nu fuseseră condamnati de comunisti pentru ceea ce făcuseră - ci pentru ceea ce… fuseseră (ministri, primari, jandarmi, diplomati, preoti, industriasi, magistrati…). Doar tinerii (elevi, studenti, câtiva de la Academia Militară), cum ziceau bătrânii fosti : "inconstientii" îsi riscaseră pielea - pentru o abstractiune : România.

Iată de ce n-are ursul coadă, nici Românul coloană vertebrală. Fiindcă el nu s-a desprins de glie si de momentul prezent. Or, ce viitor poate imagina pentru comunitate cineva care nu-si cunoaste trecutul - de frică ; refuză să-l afle - din interes meschin ?

Românul doarme tot timpul pe el, din când în când sare din somn si se năpusteste - ba la-revolutie ; ba la bătut-studenti ; ba la semnat tratate cu Ucraina. Acum o lună s-a pomenit zbierînd : «Mai bine Iliescu decât VC. Tudor !»

De ce "mai bine ? Si de ce : "decât ? Mister.

Paul Goma