Stimată Doamnă Doina Cornea,

În 11 decembrie 2000 v-am trimis şi Dvs. - întru informare - o copie a textului "Să fie interzis electoratul !" Neavînd obiceiul să vorbesc pe dindos, spun ce am de spus pe faţă, negru pe alb - să rămână.

Desigur, nu mă aşteptam să-l primiţi cu satisfacţie, nici să mă felicitaţi pentru el ; bănuiam că vă veţi simţi atinsă de pasajele critice în care vă pomenesc numele. Mă aşteptam să-mi răspundeţi la obiecţiile formulate - fie explicîndu-mi că nu înţelesesem cutare bună-intenţie a Domniei Voastre, fie explicîndu-vă erorile comise din 1990.

Spre neplăcerea mea, scrisoarea prin care aţi răspuns mi s-a arătat a fi gândită şi aşternută pe hârtie într-un moment de absenţă, de netrezìe a spiritului. De aici, inexactităţile de informaţie şi strâmbă-tăţile de logică. O reproduc, fără permisiune : sânteţi persoană publică, reacţia Dvs. la un text publicistic trebuie să fie public(at)ă :

"Stimate Domnule Paul Goma,

"V-am recunoscut întotdeauna meritele. Am recunoscut şi faptul că actele Dumneavoastră de rezistenţă m-au instruit. Dar aţi părăsit România când represaliile s-au abătut şi asupra familiei Dumneavoastră.

"Securitatatea mi-a dat şi mie un paşaport pentru a scăpa de mine. Eu m-am întors şi mi-am continuat lupta, sprijinită de fiul meu, de neclintirea lui sub ameninţări. Am fost amândoi arestaţi săptămâni în şir, daţi afară din servici (el, cu doi copii mici), umiliţi, bătuţi, scuipaţi, rezistînd, totuşi aici, în România, până la capăt. A-ţi vedea propriul fiu în închisoare e mai cumplit decât moartea, vă asigur.

"Fie şi numai din aceste motive, nu permit nimănui să mă ia peste picior.

"(…) Poate o mică lectură din Mgr. Vladimir Ghika : Pensées pour la suite des jours (Editions Beauchêne) nu ne-ar strica nici unuia dintre noi, acum, în prag de mileniu.

"Cu cordialitate,

"Doina Cornea"

Mulţumindu-vă pentru recomandarea bibliografică (deşi mai în stil ar fi fost : "o mica lecturică”), observ : nu era necesar să-mi recunoaşteţi meritele, nici actele de rezistenţă [care] v-ar fi instruit. Elementar-necesar ar fi fost să respectaţi adevărul, să nu inventaţi, să nu vehiculaţi elemente extrase din scurta-mi biografie, autori : versificatorul cincisutist Ion Brad - bolşevicul de ieri, misticul de azi - în colaborare cu legionarul-securist ceauşisto-iliist I.C. Drăgan, ambii secretariaţi de cunoscutul izvor manolescian M. Pelin (cea potrivit căreia m-ar chema Efremovici, aş fi ovreu rus, în 1956 aş fi fost arestat pentru furt şi viol…). Altfel de unde aţi scos "informaţia" că aş fi părăsit România abia când represaliile s-au abătut şi asupra familiei meleţ Ce ştiţi despre familia mea? Nimic, în ciuda repetatelor declaraţii că îmi cunoaşteţi faptele de viaţă şi de scris. De unde până unde pretenţia de unicitate a întoarcerii Dvs. dintr-o călătorie în Occident şi "a continuării luptei"? Şi eu fusesem în Occident, în 1972, mă întorsesem, dar nu mă lăudasem, deşi în 1977 am fost re-re-re-arestat.

În mai multe rânduri, în presă, în volume de interviuri aţi afirmat că ştiţi cine sânt şi ce am făcut - o declaraţi în volumul Faţa nevăzută a lucrurilor, Dacia, 1999, o repetaţi şi în primele două propoziţiuni ale scrisorii citate mai sus. Numai că prin a treia (cea începînd, neîntâmplător, cu adversativul "dar"), porniţi la contratacuri fără obiect, încercaţi diversiuni, continuaţi cu debitarea de neadevăruri manifeste, scărpinaţi coarda sentimentală a nefericirilor familiei Dvs. (aşezîndu-le în opoziţie cu "fericirile" familie mele), pentru a încheia "ideea" cu asigurarea - adresată mie : "a-ţi vedea propriul fiu în închisoare e mai cumplit decât moartea" - ceea ce, veţi conveni, este o formulare de o perfectă improprietate (şi de un răsunător hodoronc-tronc).

Fiecare dă seama de ale sale, deci şi Dvs., Doina Cornea veţi da seama de fiecare cuvânt rostit, scris.

După ce aţi povestit, fără necesitate, tragedia familiei Dvs., după ce aţi comparat-o abuziv cu a familiei mele, aţi tras o concluzie fără legătură cu premisele (vă reamintesc : "dialogul" pornise de la textul meu "Să fie interzis electoratul!", nu de la alt text ori pretext)- astfel:

"Fie şi numai din aceste motive, nu permit nimănui să mă ia peste picior".

Foarte bine că nu permiteţi (unde am ajungeţ). Dar cui vă adresaţi, Doamnă, când îmi scrieţi ? Cine v-a luat peste picior ? Eu, unul, nu. Eu v-am luat… în serios totdeauna. ïn bună limbă românească a lua peste picior pe cineva înseamnă a-ţi bate joc de acela, a-l ironiza. Or eu am făcut altceva - cu seriozitate, cu gravitate (recunosc : şi cu patetism) : v-am criticat, Stimată Doamnă. Am afirmat că unele din actele Dvs. de după 1990, au fost mult păgubitoare comunităţii româneşti, prin confuzia ce aţi semănat - conştient sau ba - în spiritele şi aşa dezorientate ale compatrioţilor noştri. Iată-le pe cele mai evidente :

- Să admitem că întrarea Dvs. în FSN nu a fost o eroare : ca mulţi alţii aţi fost înşelată, abuzată. Aţi demisionat după patru săptămâni (nu după câteva zile cum greşit scrisesem în textul "Să fie interzis electoratul!"

- O gafă (devenită eroare) a Dvs., Doamnă a fost, în 1990, participarea la o masă rotundă, în sediul proaspătului GDS, în jurul unui personaj tulbure (eufemism) : Măgureanu. Că un vânjos combatant al comunismului şi al securismului încă din neagra ilegalitate precum filosoful-la-român Liiceanu (iniţiatorul întâlnirii) avea interesul să se pună bine cu noul mânuitor al Vechiului Ciomag - de înţeles ; că "moderator" a fost un băiat speriat de avioane (Kleininger, cel convins că moartea se alungă : atingînd-o), de înţeles ; că a participat şi tovarăşul Pavel Cîmpeanu - de înţeles, doar se puneau bazele reconcilierii naţionale (pupături Piaţa Endependenţi între victime şi călăi) teoretizată de vânzători de frate şi de naţie : Pleşu, Buzura - cu puţin efort (şi multă greaţă) iarăşi era de aşteptat. Dar că se aflau de faţă victime ale securităţii : Gabriel Andreescu, Radu Filipescu şi Doina Cornea - este greu de realizat. Toţi locuitorii Lagărului Comunist ştiu : cu securitatea nu se dialoghează, ea te anchetează, te terorizează, dar tu nu angajezi de bună-voie "discuţii civilizate" cu monştrii care ne-au chinuit patru decenii încheiate! Să admitem că aţi fost - ca şi în FSN - atrasă într-o capcană. De ce nu aţi protestat public atunci când v-aţi dat seama că aţi fost folosită (de Liiceanu, de Măgureanu)ţ Cum v-aţi simţit în-conversaţie, mă rog frumos, cu astaloşul participant la "procesul" lui Ceauşescu? Înseamnă că v-aţi lăudat când aţi afirmat că fuseseţi arestată - câte săptămâni? câte luni? câţi ani?- pentru a vă îngădui să dialogaţi, picior peste picior, la o cafeluţă, cu Organul care patruzeci de ani a monologat, martirizînd milioane de români, cu ciomagulţ ïn numele cui aţi dat mâna de ajutor la spoirea faţadei mâncată de lepră a Organului?, la cârpocirea imaginii roasă de sfrenţie a noului bulibaşă al securităţii, a complotistului kaghebist purtînd numele conspirativ : Măgureanu? Aţi aflat, desigur : după Marea ïntâlnire de la Iazul-GDS, urdoarea măguristă declara : securitatea s-a schimbat, iată dovada : el însuşi "dialogase" cu însuşea Doina Cornea! (presupusul călău cu o adevărată victimă) ; şi că el îi spusese : "Doamnă” şi că Doina Cornea, în loc să-i întoarcă spatele (mai creştineşte ar fi fost dacă i-ar fi ars o pereche de palme, fie acelea şi simbolice), îi răspunsese cu "Domnule Măgureanu" - culmea fiind că el, javra imundă, nu minţea : relatarea din revista 22 a confirmat acest… rău-mirositor adevăr.

Dacă îmi veţi replica : "M-am purtat civilizat cu un om…", vă voi răspunde :

Nu aveaţi decât să vă purtaţi "civilizat, cu un om", între patru ochi ori între patru pereţi, în casa Dvs. - nu în public. ïn numele cui v-aţi purtat civilizat cu un criminal reprezentant de vârf al unei instituţii criminale? ïn numele sutelor de mii de nevinovaţi chinuiţi de Organ? Să zicem că de la cei asasinaţi de Securitate nu aţi putut cere permisiunea - dar de la cei în viaţă? Cu cine, dintre adevăratele victime v-aţi consultat, înainte de a dialoga cu bestiile securiste?, înainte de a-i domnì pe tovarăşii eterni? Cu C. Coposu?

- Am ajuns şi aici. Aţi avut nevoie de un deceniu încheiat până să vă hotărîţi să deschideţi gura, să spuneţi doar o părticică din adevărul despre C. Coposu.

Este adevărat : nu toţi Românii ştiau - ca mine, de pildă, încă din 1977 - că C. Coposu (şi Noica şi Stăniloaie şi Carandino şi Ţuţea şi Ernest Bernea şi Quintus) nu făceau un pas fără să-l raporteze la Securitate, fără să ceară bilet de voie pentru următorul. Însă Dumnea-voastră, Doamnă, aţi colaborat cu el, aţi fost în apropierea lui începînd din 13 martie 1990. Aţi remarcat - contrariul ar fi fost de mirare - că C. Coposu nu voia ca partidul său să câştige alegerile - nu v-aţi întrebat : de ce? ; aţi băgat de seamă că în jurul lui C. Coposu mişunau tot felul de mocofani securişti, cel mai apropiat fiindu-i chiar Astaloş - nu v-aţi întrebat : în virtutea cărui legământţ Să fi fost numai conjudeţenitatea? Au să fi fost înrudirea cu odiosul personaj?

Iar dacă aţi constatat că C. Coposu nu este cel din icoana de almanah ("Seniorul", "Tatăl Naţiei" ), ci un biet om, victimă tragică a Securităţii, jucînd cum îi cânta Fanfara MAI (deschiderea porţilor PNŢ-ului pentru toţi bandiţii : miliţieni, activişti, securişti - dar împiedecînd intrarea tinerilor ; desemnarea drept candidat la prezidenţialele din 1996 a unui om al securităţii : Emil Constantinescu) de ce nu v-aţi dezangajat? De ce nu aţi făcut ceea ce trebuiau să facă victimele comuniştilor, şi nu tot comuniştii-securiştii prin uneltele lor docile Coposu, Quintus, Cîmpeanu, Diaconescu, Constantinescu - şi altele?

Să nu fi ştiut cine este şi ce hram poartă Constantinescu în 1995, când, dimpreună cu activista de partid, tovarăşa noastră a tutulor Zoe Petre confecţionase pe măsură şi la comandă la Universitatea din Bucureşti o catedră de sociologie pentru uzul exclusiv al reputatului sociolog, conjudeţean al lui Coposu, aşa-zisul Măgureanu? Într-atât să o fi lucrat pe bine-educata Doina Cornea respectul faţă de mai-vârstnici, încât să rămână credincioasă trădării de frate şi minciunii întrupată de C. Coposu, persoană rău-voitoare, fiinţă rău-făcătoare (cum, de ce? - dar e limpede : pentru că lucra pentru Securitate! - rezultatele lucrării s-au văzut la alegerile recente), decât să treacă apa, pe malul opus, cel al adevărului?

Ceea ce s-a petrecut cu Dvs., Doamnă, după alegerea lui Constantinescu nu a fost decât un neîntrerupt şi lamentabil coborîş de pe urma căruia veţi rămâne în istoria gândirii politico-morale româneşti, nu ca inventatoare, ci ca utilizatoare până la urzeală a profundei cugetări (sub formă interogativă):

«Avem altul mai bun?» - pur produs al gândirii de beton armat, exprimată printr-o limbă de salcâm veritabil.

Buna-creştere-din-familie a Doinei Cornea s-a dovedit a fi nocivă fidelitate faţă de feloni care au înşelat-o - n-ar fi fost o catastro-fă, dacă aceiaşi n-ar fi înşelat întreaga ţara: Coposu, Constantinescu. (N-am să mă ostenesc să pun pe două coloane promisiunile candida-tului Constantinescu şi materializarea lor de către preşedintele ales).

Fidelitatea faţă de rău nu este decât complicitate la răul făcut.

Paranteză basarabeană : în 1995, pe patul de moarte fiind, C. Coposu a dat cuvânt de ordine ţărăniştilor - şi celor din exil - de a nu permite sub nici o formă, în organizaţiile PNŢ, discutarea, în timpul campaniei electorale, a problemei Basarabiei. Aşa stînd lucrurile, nu am văzut vreo abatere de la "doctrina Coposu" în încheierea Tratatului cu Ucraina, susţinut voios de GDS (deci şi de Doina Cornea, nu doar de Gabriel Andreescu şi Zoe Petre), semnat de Constantinescu.

Nu doar ca basarabean, consider faptul : idioţie fără seamăn ; actul : trădare naţională.

De aici până la Chestia din 30 noiembrie 2000 - prezentată drept: "Apelul GDS - Votaţi impotriva dictaturii!" care a cerut românilor să-l voteze pe… Iliescu nu a mai fost decât un pas. Pe care Doina Cornea, sprintenă, dezinvoltă, l-a făcut.

Şi se miră de mirarea mea… Paul Goma