Scrěsuri de Paul Goma
1994-1997
Prefata de Luca Pitu
Paul Goma continua sa fie o prezenta vie si imposibil
de ocolit în peisajul literelor noastre.
Dupa Jurnalul în 3 volume, acest volum de
publicistica face inventarul reactiilor critice, în
general nici o obiectie neramânând fara replica.
Scandalul nu s-a terminat! Caci spune însusi autorul:
„Sub titlul Scrěsuri se afla o buna parte
din textele destinate publicarii în periodicele de limba
româna. Unele au vazut lumina tiparului, altele ba. Cum,
chiar aparute si, presupun: citite, au fost uitate, le
adun între copertele acestui volum. În intentia
autorului, Scrěsuri continua volumul Butelii
aruncate în mare, cuprinzând cca 1000 de pagini
(articole scrise, publicate, difuzate între 1970 si
1986) – solicitat de Liiceanu în 1990, respins
(n-avea hârtie...), mutat la Litera, unde Viorica Oancea
a scos în cinci ani doua brosuri totalizând ceva mai
mult de 300 de pagini, intitulate, ambele: Amnezia la
Români... – trecând prin Scrisori
întredeschise, aparut în 1995, la Familia, Oradea.
Daca cititorului i se va parea ca anume «teme» se
repeta, se repeta, se repeta, sa stie ca nu s-a înselat:
de aproape trei decenii (din 1970) scriu orb si surd, nu
primesc semnale de la eventualul lector. Asadar, nefiind
asigurat ca mesajul meu a ajuns unde îl trimisesem
– îl reiau – si repet, repet, repet.
Iertare.“
Prezentare de la editura Nemira
|
Catre cititori (Cotidianul din
27 martie 2000)
Textele
ce vor fi publicate acum au o lunga istorie:
In august 1990, aflat la Paris, Gabriel Liiceanu (cel
care-mi editase doua volume: Gherla si Culoarea
curcubeului, dar inca nu stiam ce destinatie ii va da
acestuia din urma...) a sugerat alcatuirea si publicarea
la Humanitas a inca doua: unul de Scrisori-deschise,
altul de Articole, scrise pe cand eram in tara si
publicam „numai in afara". Numai ca
prietenul-editor Liiceanu, intors la Bucuresti, a retras
si a distrus abia iesitul volum de marturii Culoarea
curcubeului '77 (Cutremurul oamenilor), iar pentru cele
de publicistica nu a mai avut hartie...
Astfel a inceput lunga peregrinare pe la edituri:
Viorica Oancea (sora lui Mihai Botez), auzind ce porcarie
imi facuse Liiceanu, a promis ca va scoate ea, la Litera,
culegerile refuzate de Humanitas: in cinci ani a scos
doua brosurele alcatuite din articole (Amnezia la romani)
si nimic din Scrisori-deschise.
Volumul Scrisori intredeschise a fost scos la Biblioteca
Familia, Oradea - care editase si adevarata editie din
Culoarea curcubeului, insa nu a putut fi si difuzat: zac
si azi, Dumnezeu stie cate exemplare, Dumnezeu stie pe
unde, prin Oradea..., iar Articolele au fost mutate la
prietenul meu cel bun, Dan Petrescu, la editura Nemira
(care scosese Justa si Jurnal I-II-III).
Volumul, rebotezat Scrisuri, a fost „definitiv
acceptat" in 3 decembrie 1997 (vezi Jurnalul unui
jurnal, Dacia, 1998, p. 449). Tot acolo, in Jurnal, am
reprodus asigurarea prietenului: „Iese in mai
1998".
Desi aparitia a fost anuntata in volume intre timp
aparute la Nemira - ba chiar „cu o prefata de Luca
Pitu" - Scrisuri nu a aparut la „Targul de
Carte de la Bucuresti, '98". Este adevarat: in locul
articolelor mele publicate in Occident, incepand din 1972
(eu aflandu-ma in Romania), Nemira a editat cu tam-tam
Amintirile unui amnezic (la Romani), produs prefatat de
Zoe Petre si semnat cu ochii inchisi de Animalul Care Nu
Exista: Ion Diaconescu.
Scrisuri-le mele au fost amanate („pentru
toamna"). N-au aparut in toamna. In decembrie am
primit o instiintare de re-amanare: „in primul
trimestru din 1999". N-au aparut in primul trimestru
din 1999. In 14 mai (1999), Nemira re-re-explica,
re-senin(a): „ultimul termen pe care ni-l dam este
toamna acestui an".
Toamna se numara pierderile: editura mea, Nemira,
prietenul meu, Dan Petrescu...
Dupa noua ani de demersuri infructuoase, am tot dreptul
sa trag concluzia - iat-o:
Directorimea de constiinta care nu a miscat in front
inainte de 1989, nici macar in gand nu a scris „ceva
impotriva regimului", necum sa trimita in Occident,
intru publicare - insa care, imediat ce Brucan i-a dat
voie de la Partid, s-a asternut pe „politologie"
-, nu vrea cu nici un chip sa permita iesirea la lumina a
probei ca existase un concetatean al lor, ce, din
Romania, a scris si a trimis, iar ajuns in exil nu s-a
ascuns, nu si-a schimbat numele, nu si-a trecut adresa pe
„lista rosie" (secreta) si... s-a exprimat
normal, prin mijloacele la indemana: Europa libera,
Deutsche Welle, presa occidentala, romaneasca...
„Publicistica" mea... Cel mai vechi text
pastrat-recuperat este datat: 1972, deci are... 27 ani.
Nu va fi ea lumina-lumii, dar, orice-ar crede N.
Manolescu, Paler, Stelian Tanase, Mihaes, Adamesteanu,
Alexandru George, Malancioiu, Buduca, Teposu,
Patapievici, Pruteanu (ce sa mai zic de vanjosi ca
Liiceanu, Plesu, Iorgulescu) - ramane, totusi, lizibila.
Facem o incercare? Incepem prin cateva articole scrise in
februarie 1977, in Drumul Taberei, Bucuresti.
Paul
Goma
|
