locatie articol

Din Romania Literara

O scrisoare de la Paul Goma

Paris, 7 martie 1997

Catre redactia revistei
Romania literara, Bucuresti

Numarul 8 din 24 februarie 1997 al Romaniei literare a publicat textul Prabusirea unei statui, semnat: Alex. Stefanescu. In virtutea dreptului la replica va rog sa inserati cele ce urmeaza:

Mai intai cateva citate din textul indicat:
"A fost intotdeauna nevoie de Paul Goma. In mod special in timpul lui Ceausescu".
"(...) diferiti comentatori s-au grabit sa-l considere , iar dupa ce scriitorul s-a stabilit la Paris si Securitatea (...) a inceput sa-l denigreze, foarte multi i-au aparat prestigiul. In jurul statuii lui Paul Goma au facut de garda tot felul de scriitori, unii dintre ei reprimandu-si spiritul critic pentru a salva o lengenda".
"O vreme autoritatea morala a lui P.G. a ramas nestirbita (...) Treptat insa, mai ales datorita fragmentelor de jurnal publicate in diferite reviste, a inceput sa-si faca loc ideea ca scriitorul este mai mult vindicativ decat justitiar si ca mai si manifesta o suspecta predilectie pentru vulgaritate. Aceasta impresie este definitiv si dezastruos confirmata de Jurnalul publicat acum (...)"
"Daramatorii de statui nu si-au atins scopul, dar statuia insasi, din cauza unui secret viciu de structura, se prabuseste singura, se sfarama, se transforma intr-un morman de moloz".
"(...) o necontenita diatriba la adresa contemporanilor, acuzati de savarsirea unor fapte infamante si caracterizati in termeni insultatori, foarte asemanatori cu cei folositi de C.V. Tudor in Romania Mare..." (s.m. P.G.)
"(...) P.G. omite sistematic ceea ce este frumos si nobil in biografia unor scriitori. Sa spui despre Nichita Stanescu, unul dintre exemplarele umane splendide pe care le-au dat lumii romanii, ca
si sa nu vezi nimica in viata lui inseamna in mod sigur sa minti".
"Credibilitatea textelor este subminata de faptul ca aproape toate reprosurile lui p.G. se refera la modul cum s-au comportat personajele respective fata de el insusi. Daca i-au dat sau nu atentie intr-o anumita imprejurare, daca i-au telefonat cand au fost la Paris, (...) daca l-au citat intr-un articol, daca i-au recunoscut prioritatea in practicarea disidentei etc. Din acest punct de vedere, Jurnalul se infatiseaza ca documentul unei vanitati maniacale. Intreg volumul doi, de pilda, cuprinde fierberea autorului in suc propriu in perioada in care asteapta ca Bujor Nedelcovici sa-i dea telefon in legatura cu infiintarea unei asociatii a scriitorilor romani din Franta. Intrigat, obsedat ca nu este luat in considerare, marele erou, pe care ni-l inchipuiam preocupat de soarta umanitatii, ii consulta, in privinta lui Bujor Nedelcovici, pe toti cunoscutii, comenteaza faptele acestuia cu insistenta si minutia unei femei barfitoare de joasa extractie, se vaicareste, penibil, pentru tot felul de suferinte morale inchipuite. Presupunerea, linistitoare, a Monicai Lovinescu ca este vorba pur si simplu de o neglijenta fara semnificatie, nu are darul sa intrerupa delirul inchizitorial" (s.m. P.G.).
"(...) Dezamagitor este si modul in care Paul Goma isi priveste indeletnicirea de scriitor. Numara mereu paginile scrise, tine o evidenta a referirilor din presa la aceste carti (s.m. P.G.). Un meschin principiu cantitativ si nu o intelegere mai inalta a menirii scriitorului ii ghideaza aprecierile. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca autorul jurnalului ii trece pe lista neagra pe toti cei care nu-l lauda, fara sa intrebe daca nu cumva este el lipsit de talent..." (s.m. P.G.)
"Laszlo Alexandru se inseala profund cand afirma ca Paul Goma va fi candva . Nu va fi, a fost. Iar Editura Nemira trebuie sa-si treaca la capitolul pierderi publicarea Jurnalului, chiar daca din punct de vedere financiar a dat o lovitura. Banii au importanta lor, dar are importanta si modul cum sunt castigati. Lumea civilizata nu-i aproba, de exemplu, pe cei care isi fac o sursa de venituri din traficul de droguri sau din prostitutie..." (s.m. P.G.)

O prima observatie:

	Semnatarul textului din Romania literara nu ma cunoaste si nu
cunoaste scrierile mele - cu atat mai putin Jurnalul - despre care se
rosteste cu o perfecta, cu o deplina suficienta - iata de ce:
	Cei care ma stiu imi stiu si "defectul" de a nu contesta
judecatile cronicarilor literari. Fireste, nu-mi fac placere opiniile
defavorabile despre o carte sau despre intreg scrisul meu, dar nicicand
nu am respins cronicile si nu i-am atacat pe cronicari. Asadar este
neadevarata afirmatia semnatarului din Romania literara ca m-as
framanta pentru ca nu am fost citat intr-un articol, ba chiar i-as trece
"pe lista neagra pe toti cei care"  nu ma lauda.
	Vrea exemple? Chiar el, cel ce a scris defavorabil despre
romanul meu, In cerc  - ei si? Mi-am pierdut somnul pentru ca nu i-a
placut lui o carte? Dreptul lui cel mai sfant sa nu-i placa - nici un
scriitor nu-l poate obliga pe un critic sa-i "iubeasca" scrierile.
	In cazul de fata insa este vorba despre altceva si nu am strict nici
o vina ca semnatarul cronicii a iesit din batatura (era sa scriu: "ghetoul
estetic") si a abordat cu mijloace improprii, necunoscute lui o alta
categorie - anume adevarul.
	Ei, da: orice ar zice-scrie semnatarul cronicii din Romania
literara, exista chiar si adevar, nu doar frumos. Cu atat mai vartos, cu
cat obiectul cercetarii sale este un jurnal, in care personajele sunt
persoane.

A doua observatie sau despre
o descoperire inca acoperita
in Romania: citatul

	In toata lumea, chiar si in Albania, cand cineva afirma ceva
despre o carte -fatal: acel ceva care e scris negru-pe-alb - isi sprijina
asertiunea pe citat(e).
	Semnatarul cronicii la Jurnal-ul meu produce doua:
	- "un Soljenitan roman" si
	- "a mancat cacat" (Nichita Stanescu).
	Despre cel dintai nu am ce comenta. 	Despre al doilea:
	Pe Nichita Stanescu l-am considerat un fel de Gioconda: inutil sa
mai spun si eu ca era frumos, ca era talentuos, ca era generos etc... -
toata lumea stie acest lucru. Cum nu ma simt deloc obligat - chiar daca
si eu cred in calitatile mai sus enumerate ale poetului - sa repet aceleasi
laude, am rostit un alt adevar despre Nichita Stanescu, anume: poetul
nu avea coloana vertebrala, a scris volumul... rosu de rusine Rosu
vertical si multe alte articole de Scinteia, in care lauda tirania si-l
proslavea pe tiran. Cat despre "citatul" produs de semnatarul cronicii:
daca pretinde ca cel vizat era "unul dintre exemplarele splendide pe
care le-au dat lumii romanii", apoi ar fi trebuit sa stie, pana la varsta
si la experienta de o viata intru apararea virginitatii constitutive a lui
G. Calinescu: in fapt, este un citat... din Nichita insusi, el facea "teoria
mancarii cacatului cu lingurita de argint" (si o repeta pana la
satietate) - ca sa dea de inteles ca este... boer si in asta (de parca, ori cu
polonicul, ori cu lingurita de argint n-ar fi avut acelasi miros - si
aceeasi semnificatie materia in chestie)...
	Criticul literar cu acelasi nume nu foloseste citatul (de pilda,
pentru a indica "lista neagra" pe care as fi alcatuit-o) - iar cand o
face, nu stie de unde vine, la ce slujeste, nici cu ce se mananca (am
exemplificat mai sus).

A treia observatie sau: Despre "rezumat" - care, dupa cum
ghilimelele indica, nu este nici rezumat, ci...

	Criticul literar cu acelasi nume nu foloseste citatul (citatul fiind
fructul cititului - operatie din cale-afara de istovitoare pentru
cronicarul Romaniei literare). De aceea el "rezuma" - insa si acest
termen este impropriu, fiindca rezumatul este un condensat tot dintr-o
lectura. Criticul literar al Romaniei literare nu citeste, apoi... scrie ce i
se nazare.
	Dovada ca semnatarul textului nu a citit Jurnalul (nici o
suparare! - in care caz, de ce scrie despre ce nu stie?) o constituie
penultimul citat - cel ce incepe cu "Credibilitatea textelor..." si se
incheie cu "... delirul inchizitorial":
	Cronicarul a transmis "intelegerea" lui, speciala, cititorilor:
"fiertul in suc propriu", "obsedatul ca nu este luat in considerare",
fiind... Goma!; cine il linisteste pe agitatul Goma? Citez cununa criticii
literare, de tip Romania literara - cea care incepe cu o normala lectura
a unui text normal:
	"Presupunerea, linistitoare, a Monicai Lovinescu ca (treaca de la
noi: ce mai conteaza cu-ca-ul! - n.m. - P.G.) ca este vorba pur si
simplu de o neglijenta fara semnificatie, nu are darul sa intrerupa
delirul inchizitorial" - am inchis citatul.
	Pentru intaia oara ma vad silit sa "explic" ce am scris intr-o
carte - o fac pentru bietul om care a scris cronica la Jurnal, fara sa fi
citit Jurnalul:
	Dupa cum toti cititorii normali vor fi inteles, rasfoind "intreg
volumul doi": persoana care era agitata, nelinistita, obsedata de
tacerea lui Nedelcovici, care le-a... agitat pe celelalte persoane, ba
chiar le-a isterizat, prin spaima ei de "un complot" pus la cale de
Tepeneag si de Breban - a fost, nu Goma, ci, ca sa zic asa, din contra:
Monica Lovinescu. Goma, saracul, impreuna cu Marie-France
Ionesco, Alain Paruit, Rodica Iulian, Oana Orlea au incercat s-o
calmeze, sa-i alunge spectrul "complotului". Daca au reusit sau ba -
asta este cu totul alta poveste.
	Da, dar ceea ce este limpede pentru ultimul cititor nu este macar
accesibil profesionistului semnatar al "cronicii".

Penultima observatie: Cronicarul Romaniei literare nu este singurul
critic care vorbeste/scrie despre carti pe care nu le-a citit

	M-am mai exprimat despre multi, prea multi scriitori romani
care, dupa ce au primit invoire de la Brucan sa fie liberi, au inceput sa
practice gazetaria dupa exact aceleasi criterii pe care le vestejea
Caragiale, cu mai bine de un secol in urma, spunand: jurnalisti ignari
scriu pentru cititori ignoranti (adevaratul citat este mult mai... ca la
Romania Mare, ne-ar explica, pe urmele lui Liiceanu, semnatarul
cronicii din Romania literara).
	Din nefericire, chiar si scriitorii care continua sa faca gazetarie
literara (unde, regula elementara: sa citesti cartile comentate) o practica
in aceeasi maniera ca si gazetaria "politica".
	In ultimele doua luni am intalnit 4 (patru) astfel de cazuri:
	1. Nicolae Breban, la o Serata Tv (volumul, transcris de Iosif
Sava, a aparut la Polirom, 1996), intrebat de ce il "face" pe Selmaru
un simplu activist?, raspunde:
	"Eu nu l-am citit, dar n-a ramas nimic din cartile lui..."(vol.
citat p. 94);
	2. George Pruteanu, la lansarea Jurnal-ului meu, dupa ce explica:
"nu am mai recitit, ca sa nu ma montez - textul sl-am cititt prin
bunavointa editurii - pot sa dezvalui? - citisem spaltul cu un an in
urma..." etc. etc., afirma hotarat: "sGomat il numeste pe Gabriel
Liiceanu (...) un Leonte Rautu al acestor vremuri".
	Fireste, si Pruteanu, roman d-al nostru, din bobor, povesteste ce i
se nazare, - nicairi in Jurnal nu exista comparatia denuntata de
hagiograful lui Petru Canal?u, de slujnicarul lui Cristoiu, de
dilemizatornicul stahanovist al Plesului (oricine poate cauta, la Index,
referinta Rautu: n-o va gasi). "Comparatia" este o inventie...
inventata in urma cu doi ani de acelasi Prutean’, in cronica din
Dilema la volumul meu Scrisori intredeschise, Biblioteca Familia
1995, interpretand tot asa - aiurea, la nazareala - urmatorul pasaj (citez
din Scrisoarea catre Gabriela Adamesteanu din 18 nov. 1993 - p. 544):
	"(...) Acesta fiind fondul problemei din textul meu publicat in
Timpul: distrugerea cartilor, nu din dispozitia lui Chisinevski-Rautu-D.
Popescu-Dumnezeu-Suzana Gadea si alti comisari urand cartea
precum si pe facatorii de carti - ci din a unor scriitori, constiinte ale
natiei, carturari ei insisi: Marin Sorescu, Gabriel Liiceanu".
	Daca as fi vrut sa-l compar pe Liiceanu cu cineva, nu m-as fi
oprit la Rautu: nu-i seamana; as fi ales-o negresit pe Suzana Gadea,
nu?
	3. Ultima, cronologic - dar nu cea din urma:  la Serata Tv din 22
februarie ’97, Gabriela Adamesteanu si Andrei Cornea, desi au
declarat de la inceput ca nu au citit Jurnalul, au trecut la atacarea lui,
facandu-l vinovat pe autor de... bataia pe care a indurat-o Monica
Lovinescu in 18 noiembrie 1977 de la securisti - astfel:
	G. Adamesteanu: "in momentul cand Paul a fost scos de aici, cu
niste sacrificii foarte mari (...), aceasta s-a facut aproape cu pretul vietii
Monicai Lovinescu";
	A. Cornea: "Ea a fost lovita atunci de un agent de securitate
pentru ca intervenise, facuse o campanie, orchestrase o campanie
intreaga pentru liberarea lui Paul Goma..."
	Nu doar luari-razna, ci acuzatii, pe cat de grave, pe atat de
iresponsabile: facand legatura intre "scoaterea" mea din Romania (nu
a fost nici o scoatere, n-am fost cumparat, ci doar amintit mereu-mereu
de presa internationala) si agresiunea impotriva Monicai Lovinescu,
acesti "directori de constiinta" dezinformeaza (cu bunastiinta),
concluzia telespectatorului neputand fi alta decat: Goma este complice
al Securitatii!
	Finalul cronicii:
	"Banii au importanta lor, dar are importanta si modul cum sunt
castigati. Lumea civilizata nu-i aproba, de exemplu, pe cei care isi fac
o sursa de venituri din traficul de droguri sau din prostitutie" (subl.
m. P.G.)" este definitoriu pentru lipsa de profesionism (dramatica -
deocamdata doar hilara) a cronicarului si pentru... nevulgaritatea
Romaniei literare.
	Eh, Nene Iancule, Nene Iancule, cum devii din ce in ce mai
actual...

Paul Goma
Inapoi la index@ob