Corespondenta de la
Paris
O
pace grea cat cinci razboaie
(VI)
Ce-or
sa mai gaseasca de negat (de aici vine „curentul"
istoric negationismul) in actiunile deliberate,
sistematice, ale sarbilor impotriva ne-sarbilor,
activistii de partid, eternii tovarasi C. Stanescu,
Cristoiu, KKT Popescu, Dimisianu, „cadre din
diplomatie" ca Paler, justi marxisti ca Ianosi? Dar
boerul trecut prin inchisorile comuniste, spumantul
luptator pentru pace (abia atunci cand razboiul a cazut
si pe capul sarbilor) Alecu Paleologu? Nu le pasa ca, in
argumentare - altfel, stransa, nevoie-mare - folosesc
arsenalul verbal al Securitatii, cea care, atunci cand te
plangeai ca animalele cu epoleti albastri te-au umilit,
te-au batut, se radeau:
„Care batut, ba, banditule? Caci te-am batut?, noi?
Ce, caci aia-i bataie? Probeaza! Caci hai cu proba ca noi
te-am batut..." Caci.
Si Sarbii si iugoslavistii din jur folosesc „argumentul"
absentei probelor: atata vreme cat stirile despre
masacre, despre gropi comune veneau numai din marturiile
supravietuitorilor albanezi si din fotografiile aeriene
ale NATO, tovarasii belgradeti de toate sexele negau:
„Inventii ale albanezilor!"; „Trucaje
fotografice ale americanilor..." De cand trupele
aliate au intrat in Kosovo si nu trece o zi fara sa
fie... dezgropate noi si macabre dovezi de barbarie,
Sarbii schimba vorba:
„Pretindeti ca am violat albaneze - dar de ce nu
veniti cu dovezi, cu probe - nu cu povesti fantasmatice
ale unor muieri nesatisfacute si care vor sa se arate la
televiziune! De altfel, noi, Sarbii, nici nu ne atingem
de albaneze: le-ati vazut: arata ca niste maimute!"
Cat de maimute arata femeile kosovare - le-am tot vazut,
bietele, in aceste saptamani de televiziune: oricat de
nefericite de bejenie, de pierderea casei, a sotului, a
fratelui, de „disparitia" unei surori, „luata
de sarbi", oricat de... rurale, parca nu aratau
mai... maimutoaice decat sarboaicele-pur-sange din
Belgrad, din Pristina... Ba chiar...
Iugoslavistii au experienta Bosniei. Acolo
crima-de-viol-etnic a fost negata hotarat: ca
insuficient... probata. La televiziunea franceza, o
belgradeana stabilita de multi ani in Occident nega
faptul ca Sarbii ar fi violat sistematic femei musulmane,
in Bosnia, fiindca...
„Noi suntem ortodocsi, la noi violul este un pacat
de moarte; apoi barbatii nostri, chiar de ar fi vrut sa
le violeze, n-ar fi putut: ei sunt ortodocsi, pe cand
musulmanele sunt circumcise..."
Hilaritatea produsa atunci a acoperit, a maculat, a
spurcat dezbaterea. Sarboaica, fosta „profesoara de
biologie" la Universitatea de la Belgrad, stia ea de
unde va fi stiut ca, la musulmani, si femeile
sunt...circumcise (pentru cei ce nu stiu: taiate
imprejur...) - concluzie: un barbat (ortodox!) nu le
poate viola... Pentru-caci, vorba Securistului...
Se vede ca prestatia analfabetei bioloage (si
ne-circumcise - deci: ortodoxa) a facut scoala, pentru
ca, sub condeiul filomilosevicistilor de pretutindeni
acest „argument": „Produceti proba
violului!" a fost reactivat in discutiile despre
Kosovo. (va urma)
Paul
Goma
Corespondenta de la
Paris
O
pace grea cat cinci razboaie (VIII)
Luni,
7 iunie 1999
Ne-am bucurat degeaba: Sarbii nu vor pace - si pace!
Mai mult ca oricand ma gandesc la bietul Ivan Djuric,
Dumnezeu sa-l ierte. Si imi spun ca poate a fost mai bine
ca a murit - aici, la Paris, acum doi ani - inainte ca
Sarbii lui sa treaca la a treia crima: cea impotriva
albanezilor din Kosovo. A avut nevoie de mult curaj in
viata ca sa o infrunte, nu doar ostilitatea consangenilor
din Iugoslavia, dar ura - ura feroce, oarba, ura de
indivizi innebuniti de slibovita - a sarbilor de pe-aici,
care-l considerau, cum altfel: „tradator" si-l
amenintau cu moartea... De ce? Pentru ca el, ca istoric,
alcatuise un Glosar - un fel de Dictionar (azi nu se mai
pot scrie Istorii ale poporului cutare, nici Istorii ale
literaturii cutare), in care zugravea, la rece (in fine,
nu la-cald), atat fapte istorice - ca adevarul despre
Mitul sarbesc al Luptei de la Kosovopolje, cat si „portrete"
ale unor contemporani ai sai: Draskovici, Seselj (V.C.
Tudor al lor) si, desigur, al lui Milosevici, impotriva
caruia candidase la alegerile din 1990 - in care „poporul
sarbesc, preferandu-l pe Slobodan, cu 85,5% din voturi,
dovedise ca e o adunatura de cretini". Chestia asta,
intamplator, n-am spus-o eu, ci un alt sarb exilat, lucid
(si profund nefericit): Predrag Matveievici...
Ma gandesc asa: incepand din 1971, cand am deschis gura,
din Romania, exprimandu-ma si impotriva „nationalismului"
ceausist, doar o minoritate a exilatilor romani - fie
legionari, fie oameni neinformati - mi-a fost vrajmasa;
chiar dupa diatribele la adresa fetelor bisericesti
(Teofil Ionescu, celalalt Ionescu, Grivitaru, apoi
teologul securist Candea, in fine, legionaro-securistii
Anania si Plamadeala) s-au gasit putini „revoltati
de atacurile nedrepte" ale mele. Este adevarat, in
acest timp, Romania nu a purtat vreun razboi... Pe cand
Sarbii cei extrem de putini - si numai exilati - care au
avut indrazneala sa atace sarbismul dement de culoare
milosevici-jandarm au dovedit un adevarat eroism. Macar
daca-i compar pe cei doi pomeniti cu prietenul meu de
aproape 30 de ani, finul, delicatul Kosta C. De cand au
inceput razboaiele sarbilor cu lumea intreaga (din 1992)
nu s-a mai putut dialoga cu el - nu ca ar fi devenit
agresiv, ca alti sarbi, dar suferea atat de atroce, incat
intelegi ca, daca nu schimbi vorba, el e in stare sa-ti
moara, de inima, in brate. Or ce altceva - decat „politica"
- sa discuti cu un gazetar de talia lui Kosta?
Iata inca un motiv pentru care... n-as vrea sa fiu
sarb...
Marti,
8 iunie 1999
Vesti bune:
- Bineinteles, prima si in timp si ca importanta: pacea
in Iugoslavia - chiar daca bestiile de Rusi, Chinezii,
Milosevici au sa mai gaseasca pretexte de amanare.
Aceasta Rusie afurisita, ticaloasa, infama: peste tot
unde s-a bagat, a produs zazanie, a adus saracie, a
instaurat teroare, a raspandit sclavie, a semanat moarte.
(va urma)
Paul
Goma
Corespondenta
de la Paris
O pace grea cat cinci
razboaie (IX)
Ramanand
doar la aceste razboaie din Balcani:
a) ar fi indraznit bolsevicii de la Belgrad sa faca ce-au
facut - in Croatia, in Bosnia, in Kosovo, daca nu s-ar fi
asigurat de sprijinul ideologic moscovit - nu slav, nu
ortodox (slav, Primakov?, ortodoxa vita de general
Lebed?);
b) ar fi ezitat, ar fi renuntat la a interveni mai decis
Occidentalii, daca nu s-ar fi temut ca ii „ofenseaza"
pe rusi? Dar ultima tentativa - timida - a avut loc la
Sarajevo.
Hotararea de la 24 martie a fost luata nu pentru ca Rusii
ar fi fost, in sfarsit, de acord sa se solidarizeze cu
actiunea de extirpare a unui furuncul, a unui cancer - ci
impotriva lor!
Din pacate, nu stii niciodata pana unde merge „curajul"
Occidentalilor in a-i jigni pe barbarii de rusi.
Miercuri,
9 iunie 1999
Ora 21.00: au semnat! Gata! S-a oprit razboiul.
Nostimada (asa, ca sa glumizam si noi): la Belgrad,
Sarbii au dansat pe strazi, strigand:
„Victorie! I-am batut pe americani! Am invins
NATO!"
Ce s-ar face acesti nefericiti muti, daca ar fi lipsiti
si de cuvinte (reversibile)? N-ar avea nici „dimensiunea
christica", vorba vorbaristului Draskovici.
Oare Romanii nostri, dupa dezastrele de la Stalingrad, de
la Cotul Donului, din Crimeea (in retragere), se bucurau
si urlau: „Victorie! I-am batut pe rusi - si pe
Americanii lor!" - altfel decat eventual in gluma
(amara)? Din cate stiu, nu. Iata macar o calitate a
noastra: nu ne laudam cu bataile incasate, il injuram in
coltul gurii pe invingator (sau pe stapan, uneori acelasi
lucru).
Joi,
10 iunie 1999
Azi la pranz au inceput Sarbii sa se retraga din Kosovo.
Cei care au mainile libere fac semnul Victoriei - pai, nu
sunt ei invingatorii! Prostie-prostie? Fanatism? Sarbism?
Principalul: a fost facut pasul decisiv pentru iesirea
din razboi. Oricate ezitari, amanari din partea Sarbilor,
oricate dansuri ale paunului va executa Ursul Ivan
Mandrovici Cersetorov (ca sa-i mai pice in cusma de milog
agresiv o carboava de la blestematii de
capitalisto-imperialisto-militaristi), ostilitatile vor
inceta. Pe hartie.
Fiindca infruntarea aceasta - al n-lea razboi balcanic -
a fost si va ramane „asimetrica": nu respecta
schema clasica: agresiune - replica - concluzie; invinge,
fie agresorul - daca-i mai tare; fie agresatul - daca-i
mai... moral. Asa s-a intamplat in ultimele doua razboaie
mondiale. Dar nu si in acesta.
(va
urma)
Paul
Goma
Corespondenta de la
Paris
O
pace grea cat cinci razboaie (X)
Agresorul-prim,
oricat ar inversa termenii insusi agresorul, a fost
Sarbul. Nu tovarasul Milosevici - ci „bietii
sarbi", sarbii de rand - in frunte cu „intelectualii",
homologii protocronismului si vecetudorismului securist
roman. Fiindca omul (ii spun asa, pentru a putea trece
mai departe) purtand numele Milosevici, daca a facut ce a
facut impotriva intereselor comunitatii sarbesti, a facut
ce a facut cu asentimentul aceleiasi comunitati. Prin ce
minune, a ametit-o, a dus-o de nas, a inselat-o? Prin
„minunea" descoperita si aplicata de
antecesorul sau Ceausescu, cea mai la indemana unei
structuri primitive a unui „sef"; prin minunea
celei mai joase - mai primitive - trasaturi a unei
comunitati primitivizate: ura fata de celalalt si
agresarea aceluia, ca „vinovat", de faptul ca
tu (aici: Sarbul) nu ai suficienta paine, nici benzina si
nici slibovita, pentru ca nevasta ti-e bolnava, fiu-tau
derbedeu, fiica-ta curva...
Agresatii - in ordine cronologica: Ungurii si Albanezii
(prin abolirea autonomiei identitare, in 1989), Slovenii,
Croatii, Bosniecii, Albanezii, Montenegrinii - nu-i mai
amintesc pe Romanii din Timoc, fiindca nici ei nu-si mai
aduc aminte ca sunt romani - si nu sarbi.
Miercuri,
16 iunie 1999
De
ce n-am mai scris nimic altceva de cand cu Iugoslavia? Nu
mi-a stat inima decat la ceea ce se petrece acolo. Iar de
la o vreme a inceput sa faca ravagii (si victime) pacea.
De cand Rusii au piratat aeroportul de la Pristina sunt
bolnav-bolnav. De ciuda, nu pe Rusi, ei sunt consecventi
in brutalitate, in nesimtire - in rusism, ci pe
Occidentali, ca cedeaza mereu, cedeaza totul. Azi se
discuta din nou - la Helsinki. Daca Americanii accepta
prezenta Rusilor in Kosovo, Kosovo are sa fie impartit -
ca toate geografiile in care Rusii au pus cizma:
Germania, Coreea, Vietnam, Yemen.
Joi,
17 iunie 1999
Razboiul...
Alaltaieri Biserica Ortodoxa Sarbeasca l-a lasat din
brate pe Milosevici. Alaltaieri a fost 15 iunie: cum ar
veni, a fost nevoie sa treaca 11 saptamani de sange si de
moarte si zece ani de cand exact aceeasi biserica il
binecuvantase pe Milosevici, de parca ar fi fost un
teolog de-al ei - chiar era: prin tata-sau, sinucisul.
Atata timp cat situatia lui ramanea nedecisa (in ciuda
distrugerilor pricinuite de bombardamente), Biserica a
ramas langa Milosevici, puiul iubit, bolsevicul
curat-ortodox (de aceea: patriot-sarb), nu doar
impartasind in taina „ideile" lui, ci, prin
declaratii publice, prin interventii la televiziune,
sustinandu-l, indemnand credinciosii sa-i fie...
credincios, deci: sarb. Nu au slujit la nimic nici
cuvintele lui Alexei II al Moscovei, in vizita la
Belgrad, in toiul razboiului (despre suferintele si ale
albanezilor din Kosovo), pentru a reface din Biserica
Ortodoxa Sarbeasca o adevarata biserica; cu adevarat
crestina.
(va
urma)
Paul
Goma
Corespondenta
de la Paris
O
pace grea cat cinci razboaie (XI)
Am ascultat aseara
declaratia unui tanar-tovaras - de la
cabinetul tovarasesc ortodox: moaca d-a
noastra, din popor, securist deghizat in
popa. Prin gura lui, Biserica se „despartea"
de Milosevici - insa nu pentru ca acesta,
in zece ani, a semanat ruine, gropi
comune, dezolare in intreaga fosta
Iugoslavie; nu pentru crima de
ura-de-etnie (si pentru rezultatele ei);
nici macar pentru recentul martiraj al
albanezilor - ci pentru ca - citez:
„Milosevici a pierdut Kosovo, cu
locurile sfinte, unde se afla
leaganul..."
Asta este. Acesta este adevarul
crestinesc, dragi tovarasi popi
ortodocsi. Biserica este cu adevarat
sufletul credinciosilor ei. Biserica
sarbeasca este exact cea facuta dupa
chipul si asemanarea Sarbului: degeaba
vorbeste ea despre „caracterul
crestin" (spre deosebire de cel
musulman al albanezilor si al
bosniecilor, de cel papistas al
croatilor): ea nu este crestina. Fiindca
nu ii intelege, nu ii compatimeste, nu ii
apara pe toti cei ce sufera - ci numai pe
„ai nostri": cei din satul
nostru, din clanul nostru, din pestera
noastra, din parohia noastra, din
batatura noastra, personala, cum ar zice
tovarasii de la Scanteia eterna - pe
Sarbii nostri, din popor. Este oarba,
cruda, partiala, amnezica - si
razbunatoare: o negatie a Bisericii.
Ceea ce inseamna ca Biserica Ortodoxa
Romana este, si ea, dupa chipul si
asemanarea romanilor: lasa, puturoasa,
prelinsa, proasta, habauca, slugarnica.
In chiar acest moment, calatoria Papei in
Polonia.
M-am temut (in fapt: sper, in
continuare), de cand a inceput, ca,
simtindu-si sfarsitul, s-a dus sa moara
la el acasa. Ieri, timp de doua ceasuri,
a stat de vorba cu zeci de mii de
polonezi, in oraselul sau natal, rostind
nume de strazi, de pravalii, de locuri -
in care si el, copil, fusese fericit, ca
toti copiii din lume: pana sa deie
razboiul peste noi, peste toti...;
ceasuri de reculegere, de rugaciune, de
comuniune - prin amintiri in comun:
cutare strada, cutare pravalie, cutare
locuitor...
Pentru polonezi, un prilej de renastere -
de dezamnezificare:
„Iata, n-am uitat chiar totul - cum
tare ar mai fi vrut dusmanii nostri,
Neamtul si Rusul, Comunistul local, cum
doresc, acum tremurand, securistii,
activistii, turnatorii, cum ne indeamna
plesii, iorgulestii, sfatuitorii de bine
(pentru ca Romania sa fie bine si tot
Romanul sa prospere): sa ne-avem ca
fratii romani-crestini, caci toti am
colaborat."
Unde sa gasesti la noi, la ortodocsi,
asemenea refugiu, reconfort; oameni ca
acest leah? Isi imagineaza cineva ca s-ar
putea rezema cu gandul de un Teoctist, de
Anania cel sfant, de Plamadeala cel
anglist?
(va urma)
Paul Goma
|
|
| |
Corespondenta de la
Paris
O
pace grea cat cinci razboaie (XII)
19
iunie 1999
Patriarhul
Pavle a facut apel la Sarbii din Kosovo sa ramana pe loc,
asigurandu-i: „Biserica noastra ortodoxa si Bunul
Dumnezeu au sa va pazeasca de cel rau".
Foarte crestinesc, indemnul: si adanc ortodox. A fost pe
data „ascultat": fluxul refugiatilor sarbi s-a
intetit, trenurile: luate cu asalt, soselele:
supraincarcate. Pe de alta parte: am vazut
calugari-calugari (si calugarite) de la celebrele
manastiri din nordul provinciei (pentru care Sarbul
pornise cruciada impotriva Albanezului kosovar) plecand
in refugiu. Un jurnalist occidental
s-a adresat unui calugar varstnic, intrebandu-l de ce
pleaca el, de cine i-e frica? Sfantul i-a raspuns in
englezeste, intai ca... nu comenteaza, dar a continuat:
Albanezii sunt si comunisti si musulmani si criminali,
vor taia capul... - nu a spus: „crestinilor",
ci doar: „ortodocsilor"... Asadar: Albanezii nu
taiasera - ci „vor taia, in viitor". Dar oare
de ce vor taia? - nu cumva pentru ca crestinii sarbi
chiar taiasera capetele unor albanezi (dupa marturiile
unor refugiati in Albania) - iar slujitorii Domnului
stiusera - si tacusera?
Am mai vazut si doua masini conduse de doi popi (probabil
cu familiile). Oameni in varsta, cu barbi albe - de ce
paraseau Pristina? Doar din solidaritate cu mirenii.
Fiindca le plecasera oitele si nu mai aveau pe cine
colinda cu caldarusa? Sau poate nici parinteii nu erau
mai curati, mai nepatati decat politaii si arkanii
care-si pusesera palma-n cur (fara s-o mai stearga de
sange) si se carasera la Belgrad, cu buzunarele pline de
bijuterii furate de la albanezi - de preferinta, de la
cei gata-morti - facand cu trei degete semnul victoriei
sarbesti?
Sa fie oare posibil ca toti sarbii care si-au parasit
casele si au plecat in pribegie sa fi fost militari?,
politisti?, militieni (echivalentul detasamentelor de
interventie ale lui Dej si Ceausescu?), paramilitari,
„tigri" de-ai lui Arkan, criminali scosi din
inchisori si asmutiti asupra albanezilor, cum mai
fusesera si asupra croatilor, a bosniecilor? Oare chiar
toti sarbii din Kosovo - evaluati la 200.000 de suflete -
sa aiba motive serioase, „vitale" de a fugi din
calea albanezilor intorsi la casele lor, intai jefuite,
apoi incendiate cu aruncatorul de flacari, daramate cu
buldozerul?
(va
urma)
Paul
Goma
Corespondenta
de la Paris
O pace grea cat
cinci razboaie (XIII)
Am
vazut totusi, cativa sarbi care au declarat ca ei nu au
nici un motiv sa plece; erau doctori, infirmiere la un
spital din Pristina. Unul din ei a spus, linistit, ca el
nu are ce sa-si reproseze, ca nimeni nu-i poate reprosa
nimic: i-a primit, i-a ingrijit pe toti cei care ii erau
adusi, dupa nume, si albanezi. Asadar, acestia nu au
ce-si reprosa - dar ceilalti, cei care au plecat, care nu
vor sa mai ramana, de frica sa nu le taie Albanezii
gatul... - acestia: vor fi avand ce sa-si reproseze?
Numai ca, la poarta spitalului, un grup de albanezi:
doctori, alungati din spital in 1992. Cel care ii daduse
afara - adevarat: nu ii si batuse - era exact doctorul
sarb care nu avea nimic a-si reprosa...
Un altul, „functionar": ca nu a facut vreun rau
albanezilor. Are doi fii, ambii studenti. Studentii,
intrebati cum se intelegeau cu colegii lor albanezi, au
raspuns, in cor: Foarte bine, jucam chiar si fotbal!
Jurnalistul le-a atras atentia: din 1989 - mai vartos din
1992, albanezii nu au avut voie sa frecventeze
universitatile de stat - nici sa joace fotbal cu
sarbii... Studentii, deloc jenati, au raspuns ca „intr-o
oarecare masura" cam asa e... Intrebati daca,
incepand din iarna anului 1998, cand albanezii au inceput
a fi alungati si din case si din oras, ei i-au ajutat -
pe colegii de facultate cu care jucau fotbal... - au
raspuns: „Da, sigur - dar n-am prea avut
ocazia..." Numai ca jurnalistul a continuat
reportajul in strada. Un albanez, tocmai intors din
Macedonia: „Astia m-au dat afara din casa si s-au
instalat in locul meu". Un altul, auzind de la
ziarist ca „baietii" pretindeau a nu avea ce-si
reprosa: „Adevarat, n-au luat parte la „actiunile"
arkanilor, dar erau mereu, prin baruri, cu ei, la masa cu
ei - beau, radeau, glumeau, cantau..."
Ce sa le pretinzi unor tineri - care n-au maltratat
albanezi, doar i-au alungat nitel pe proprietari si s-au
instalat - putin de tot - in apartamentul lor? Sa nu-si
traiasca tineretea? Dar cine suntem noi, care-i luam la
rost si unde ne trezim: in Occident?
Necazul fiind - pana in momentul reportajului: albanezul
stapan nu indraznea sa-si revendice apartamentul, umbla
de colo-colo, pe strada, cu o punga de plastic in mana.
Intre timp va fi intrat in drepturi - daca ii va fi
imprumutat careva un revolver...
In zilele din urma de cand au inceput Sarbii din Kosovo
sa se refugieze (spre deosebire de albanezi, care
fusesera alungati de pe pamantul mai al lor decat al
slavilor), am re-trait, dupa 55 ani, refugiul nostru, al
Basarabenilor din calea barbarilor slavi de la Rasarit.
Am notat cateva spuse ale refugiatilor sarbi - numai
femei (in varsta):
„Cand Albanezii au plecat in Albania, statul nostru
le-a pus la dispozitie mijloace de transport, gratuit -
noua nu ne da nimeni nici un ajutor..." - ai zice ca
citeaza din Frosin, de la Cotidianul...
„Cand Albanezii au avut neplaceri, le-am propus
vecinilor sa avem noi grija de casa lor - dar ei au
plecat fara sa ne spuna nimic, nici ramas-bun nu si-au
luat de la noi" (leit „Zarnescu", tot de
la Cotidianul)
(va
urma)
Paul
Goma
|