Acasă la

PG s-a nascut la 2 octombrie 1935 in satul Mana, comuna Vatici, judetul Orhei, Basarabia )atunci in co0mponenta Romaniei Mari De la 5 ani se afla in exil permanent. Acuma e la Paris


La prima cotitura din fata bisericii in jos, pe linga tintirim am  vazut un pusti care vfenea dinspre casa lui Goma, mi-am amintit atunci de Paulica din "Arta refugii" Într-o zi din vara anului 2000 în timp ce plecam spre casă, la Sîngerei, am zis să intru și pe la Mana ca să văd ce a mai rămas din acele imagini descrise de Paul Goma în atîtea lucrări literare pe care le-am citit recent sau mai demult. Mai ales vroiam să văd casa cu calidor, locul unde s-a născut și a copilărit scriitorul român aflat acum la Paris, în exil. Nu am asteptat o data remarcabila, vre-o ocazie speciala ci in drum spre casa, intr-un sfirsit de saptamina ca oricare altul, am trecut pe la Mana. Am coborit la marginea Orheiului, la intersectia mare cu un pod spectaculos si rar intilnit la noi, dar care de citiva ani se tot construieste fara a fi gata nici azi. Opresc o masina pe directia Calarasi. Nu ajunge chiar la Mana, dar, zice soferul, un moldovanas de-al nostru cu față ceva mai negruta si care se duce la o nunta, sa cinte, el singur omul orchestra, avea si o mini remorca plina cu boxe mari, aparataj acustic serios. Ma duc la Nicolaevca, zice, dar e foarte aproape de Mana, cam un kilometru, poate mai putin.

Accept si urc.

Imaginea pe care am făcut-o înainte de a urca în autobuz Nocolaevca o fi un sat de rusi, zic, e de mirare sa fe asa in preajma codrilor, dar cum exista Ivancea, de ce nu ar fi si acesta cu numele tarului Nicolai? Nu, presupune el, neputind fi sigur pentru ca e din Orhei, de la oras, pe moldoveneste, zice, se numeste Fiodorovca parca. Halal alternativa, ma gindesc eu, si vai de numele asta moldovenes. Noroc ca Mana, ca si Goma, suna ceva mai romaneste, oricum e cu terminatia neutra nici manesti nici manovka. Nu apuc sa discut cu omul despre timp si despre drumuri ca el imi arata cu capul spre o casa care se vede la orizont ? Acolo e ManaŠ, zice, si, pentru ca face imediat la dreapta spre satul in care va cinta toata seara la o nunta moldoveneasca, eu ii intind doi lei si cobor. Mi-am zis ca e chiar bine sa incep vizita cu o panorama. Aveam si un aparat de fotografiat asa ca scopurile imi erau bine stabilite. Primul cadru trebuie sa fie larg-panoramic, descriptiv. Mi-a sarit in ochi un delusor care strajuieste satul, o colina chiar simbolica si pina a urca pe virf, pentru ca tentatia era prea mare, I-am facut o poza pe verticala ca sa para si dealul mai mare.

Asa se vede satul de sus, de pe dealul care străjuieste dispre rasarit Mana Al doilea personaj al acestei calatorii initiatice a fost un lan de niste plante, luminarele ori podbal, cum altefl s-or fi numind ele, oricum le-am recunoscut din descrierea unor scene idilice in romanul Din Calidor, le-am fotografiat si pe ele de aproape, apoi in amorsa pentru un cadru mai larg de pe virful dealului de unde se vedea scoala si bisericuta. Am constatat ca Mana e un satuc chiar foarte mic si ca scoala si centrul cultural se afla cumva intr-o margine, linga sosea. Un sat deschis, m-am gindit. Dar cind am vrut sa cobor de pe colina in sat, oricit am incercat sa gasesc un drum ori o carare tot in curtea unei case am nimerit. Manenii au gard numai in fata case, la drumul principal, in spate nu au nimic si intre gradinile lor nu sint nici garduri si nici drumuri. Asa ca a trebuit sa-mi revizuiesc parerea despre deschiderea satului Mana spre lume. Primii maneni pe care I-am intilnit erau niste copii, ei mi-au aratat la vale pe singurul drum de acolo ca asa pot sa ajung la scoala. Pentra ca vad pe un batrin apropiindu-se prefer sa-l intreb pe el, deoarece mai aveam inca banuiala ca scoala veche cu calidor dinainte de razboi nu e aceeasi in care se invata acuma. Asa este, confirma mosul, el zice chiar ca-si aminteste de invatatorii Goma care au facut scoala.
Acolo unde se termina scoala si incepea casa  cu calidor a domnului invatator  acuma nu mai e nimic, iar in aripa asta de casa locuieste o maneanca lenesa care dormea cind am intrat in curte
Casa este si acuma dar acolo sta cineva, nu mai este scoala. Am presupus ca e dinainte de razboi nenicul, arata foarte smochinit si girbovit, nu, zice, e din -49. Na-ti-o buna! De unde sa stie el despre invatatorii care s-au refugiat in -44? Batrinii vorbesc, imi zice tinarul imbatrinit, simtindu-se parca vinovat ca nu e destul de in virsta; la fel vorbea si urmatorul intlnit v un baietandru, foarte plictisit si lenes - imi zice, la fel, cu trimiteri la batrinii satului dar si la invatatorii din scoala: "Cum sa nu stiu, zice, cine nu stie despre Pavil Goma-" Ei uite ca nu prea multi stiu, nici chiar el nu a citit nimic, macar ca a recunoscut ca au in scoala multe carti de-ale scriitorului care a scris la Paris si au fost publicate in toata lumea lucruri atit de frumoase despre satul lor. E si explicabila atitudinea copilandrului cind vezi ii plictisul intr-un colt uitat de lume, I-am facut si lui o poza pe fundalul clubului din sat cu geamurile sinistru zidite, las sa fie, mi-am zis, e primul personaj viu si mai cu viata. *** Am recunoscut casa cautata chiar cind am vazut-o prima data. Nu se deosebea foarte mult prin volum si forma de casele din jur, de casa lui Mos Iacob, primarul dinainte de razboi care e atit de des pomenit in mai multe romane ale scriitorului.

Usa mare a scolii care da in vale spre dtrum, spre sosea, spre biserica
Nu mai este aripa casei cu calidor pe care am fazut-o in fotografiile din reviste dar un colt al fostei scoli aminteste de forma initiala a casei in care a copilarit viitorul scriitor. Femeia care a iesit pe usa cind a inceput sa latre ciinele mi-a permis fara discutie sa fotografiez cit vreau casa. Intre timp mi-a povestit ca doar citiva ani in urma au fost unii si au filmat aici, dar cu fotografiatul n-a fost nimeni. Mi-a aratat foarte amabila unde a fost "coridorul" si cu acest fel de a numi pridvorul casei m-a facut sa fiu sigur ca e departe de literatura lui Goma, ca se multumeste doar cu mindria de a locui in aceasta casa cu istorie in care, lucru la fel de important in vorbele ei, a locuit si Sergiu Corcebas, fostul director de scoala in sat apoi prezentator la Telematinalul TVM-ist. Asta-I situatia. Am mai intilnit , inainte de plecare pe un tinar care a acceptat cu mult entuziasm sa vorbim despre Goma, pentru ca in casa unde s-a nascut el traieste acuma cea mai buna prietena a lui, fiica femeii cu care am vorbit. Ce sa zic, motiv serios si asta de a te interesa de cartile celebrului inaintas. De fapt tinarul are, primite de la Ginta Latina ori de miri ce alta fundatie niste carti ale scriitorului, titlurile celorlalte nu si le aminteste dar ca e una "din coridor" stie sigur, nu pentru ca ar fi citit-o ci pentru ca sint acolo niste fotografii cu scoala cea veche din satul lor. Iata asa. Din coridor-ul asta inseamna ca nu ai citit nici un rind din Goma, pentru ca altfel ai sti cum ortografiaza el fara jena exact cum se spune la noi, pe moldoveneste, (dar nu calchiat din nustiu ce limba orientala) v calidor, e un cuvint chiar romanesc, poate regionalism, dar cuvint "bun", de care nu trebuie sa ne rusinam. Incercarea celor de la Mana de a-l coridoriza, acest cuvint, inseamna ca nu le-a folosit la nimic efortul bibliotecarei de a populariza literatura lui Paul Goma, mai inseamna ca toate amintirile frumoase si descrierile idilice din cartile traduse si publicate in limbi de circulatie internationala nu au fost citite si nu le-a folosit tocmai acelor care sint cei mai vizati de scriitor. La Mana, precum si in intreaga Moldova de dincoace de Prut cartile basarabeanului simbol nu prea sint valorificate. Constatare regretabila mai ales pentru mine care stiu cit de multe ne pot spune aceste romane pentru ca au fost scrise pentru noi de unul ca noi, un basarabean care a indurat foarte mult, dar care a invatat ceva din suferinta lui si a stiut sa lase marturii scrise atit de maiestrit, experienta unei vieti mai mult decit tumultuoase.

Asta se vedea din unghiul calidorului in care a crescut Paul Goma
La plecare, pe maidanul de linga cimitirul satului, foarte aproape de casa cu calidor, in cautare febrila de imagini memorabile, am simtit cu spatele cum aparea de dupa colt cel mai important personaj intilnit in periplul meu: un baietel cuminte de vre-o zece ani cobora la vale spre scoala si imaginea lui care alunga curcanii de pe maidan mi-a stirnit nu numai imaginatia fapt pentru care am putut sa- l vad pe micul Paul, fiul invatatorilor Goma, el fiind singurel la parinti, se duce sa-ti caute colegi de joaca si de peripetii. Am fotografiat pe bietul copil in continuu pina a ajuns linga mine, dar cind am luat aparatul de la ochi am constat ca nu s-a speriat deloc si avea chiar un aer grav, solemn. L-am intrebat cum il cheama, nu era Paul, nu era al lui Goma, dar stie de ce il fotografiez, pentru ca seamana foarte mult cu un personaj de film. Ai vazut tu filmul asta? Il intreb. Sigur ca da, imi raspunde, ca eu nu sint din sat, iar la oras totul se invata din filme, de la televizor. De ce nu, m-am gindit, povestea calidorului de la Mana poate sa fie filmata, Arta refugii trebuie sa ajunga pe ecran, Paul Goma a vrut sa se faca cineast, dar pentru ca a fost detinut politic de la 16 ani n- a mai avut voie sa ajunga la limbajul si mijloacele celei mai influiente arte, asa ca a scris si a facut astfel filme pe hirtie, cine are ochi sa vada!


Legaturi interesante
Adauga o legatura spre situl tau!

Înapoi la index

Fratii Brega